In mai putin de un an, o sa invirt mamaliga in vechiul meu ceaun, pe aragazul din noua mea bucatarie. O sa intind doua rogojini maro mici pe masa de pe terasa dinspre lac. Pe ele o sa asez farfuria cu brinza framintata, castronul alb cu ceapa in otet, fundul de lemn cu pastrama afumata si rosii de gradina taiate felii. O sa fim doar noi doi, si-o sa mincam pe indelete, ca de fiecare data, numai ca de data cu picioarele goale pe scindura de lemn, si pierduti in trestiile din spatele casei. Si sub scaunul meu o sa picoteasca un pui de catelus (pentru care avem deja un nume pe care va invit sa-l ghiciti). Si n-o sa spal vasele imediat dupa masa, pentru ca o sa ma grabesc sa imi fac siesta in leaganul din curtea din fata. Si-o sa stau cu-o frunza de iarba cruda intre dinti si-o sa-mi spun din nou cit sint de norocoasa.
Deocamdata n-am identificat minunea asta de casa, dar e aproape, o simt. Ce-am vazut pina acum au fost maghernite inghesuite pe un teren nu cu mult mai mare decit bucataria in care fac acum mamaliga. Vile noi, construite in graba intre darapanaturi din care se ridica zilnic spre cer cele mai proaspete manele si cel mai des fum de mici la gratar. Am vazut si case decente, cu curte, cu vecini cu nume sonore, dar aruncate pe harta la mai bine de 25 de km de Bucuresti. La preturi suficient de mari cit sa nu iei in seama curtea mare, gazonul gros, semineul din living, gratarul de caramida rosie, balconul spre lac. Cum sa te bucuri de leaganul de sub mar, de iazul cu pesti, de lacul care incepe de la tine din dormitor, daca ajungi acasa seara la 9 si pleci dimineata la 7?
Ma duc sa fac pui cu smintina. Mamaliga am mincat-o deja, cu ceapa si otet si cas dulce de oaie. Nu pe buza lacului, ci aici in bucataria mare, presarata cu boabe de pisica. A fost buna, ca am fost noi si ne-am inchipuit cum are sa fie.
Imi place ca ploua, ca pisica toarce aici linga talpile mele, ca am atitea lucruri de facut, ca miroase a smintina incinsa cu marar, ca in sfirsit a venit vremea palariior si a esarfelor. Vremea mea.
Foarte frumos.Cam asta visez si eu de ceva timp.Cateodata parca nu mai suprt zgomotul si galagia Bucurestiului.
Sa iti ajute Dumnezeu,cum te-a ajutat in toate,sa gasesti si sa traiesti alaturi de familia ta,in casa visurilor voastre!
Cauta metodic,sigur rasare ceva.
Dyana, da, exact. Zgomot, praf, vecini… 🙂 Am de gind sa-mi cresc copiii si cartile pe iarba, sa fiu sigura ca ies bine!
Mihaela, multumesc, sa dea Dumnezeu. Cautam, pe net, in ziare, prin cunostinte, sintem dedicati trup si suflet, numai la asta ne gindim… 😀
🙂 eu am mîncat mămăligă cu brînză şi smîntînă. a gătit Puştiu…
Şi eu visez la casa mea… dar n-o pot încadra într-un spaţiu, iar 20 km de Bucureşti nu mă încîntă
sper să vă găsiţi casa de vis!
Sa iti ajute Bunul Dumnezeu ,Ioana draga iar peste exact doi ani sa vina si barza ca fericirea voastra sa fie deplina .A, si pe catelul de sub scaunul tau o sa-l cheme :Sundae!Mi-ar place sa mancam poate impreuna candva, mamaliguta cu branza framantata si ceapa in otet ,dar musai si cu niste jumari.
Evergreen, o gasim sigur, si-apoi va invitam la inaugurare! Dam petrecere tematica pe baza de mamaliga!
Anonim, dap, am uitat de jumari, ai dreptate. N-ai dreptate cu numele catelului. 😀 E ceva mai… neaos.
Catel am inteles. Da' pisica? Si pestii? De fapt, daca e lac, sigur e cu pesti, nu?
Ei, vezi? Toamna ti-a adus vremea palariilor si a esarfelor. Si tu te-ai luat de ea….Tot nu mi-a trecut ca te-ai luat de toamna. Succes in cautari!
Pe scurt povestea noastra: prin camine multi ani, in centru (toate bune pana aici), la strada, numai praf si zgomot si masini si braaam, braaam in miez de noapte ca ma trezeam plangand de draci. Vine vremea sa ne luam si noi ceva, ca de plecat nu ne mai dadeam dusului din Bucuresti si printre singurele lucruri pe care ni le permiteam era o garsoniera in Voluntari(precizarea exacta a locatiei e irelevanta). Fu destul de urat, probleme cu banca, probleme cu dezvoltatorii, plansete, experienta noastra 0(zero).
Deznodamantul este ca stam suficient de departe de strazi si de de praf, dar suficient de aproape in cat sa ajungem intr-un timp foarte bun la munca si decent cand iesim in oras. Vedem in jur o multime de case, auzim greieri, mai vedem si cate o steluta, in timpul zilei sunt o turma de plozi la bloc pe iarba sau la spatiul de joaca, loc de parcare, adica nu trebuie seara sa cautam un loc pt sidulica(asa o cheama pe masina). Una peste alta e mult mai bine decat in Bucuresti. Ca sa nu para toate asa roz, pentru ca nu-s, strazile-s varza, sa mergi pe jos pana la autobuz, mai ales cand ploua e sport extrem, cainii sunt in aceeasi cantitate ca si prin Bucuresti, mai sunt si vecini manelisti, tipe care conduc cu 30-40 km la ora in curte, oameni care nu raspund la salut, altii care scapa gunoiul in fata blocului si il lasa acolo.
Poate ar fi fost mai bine daca ne inarmam cu mai multa rabdare, ca de asta e nevoie si v-o doresc din tot sufletul. As zice ca aici nu mai vreau o alta experienta in directia asta, daca mai vad un agent imobiliar intru-n pacat(si nu de drag).
Grivei? Azorel? Mihai? Sandu? Danut? Ion? Patrocle?
Cuuuum? 😀
Neatza!
Andrada, nu, nu, nu, nu, nu si nu. 😀 Mai ai dreptul la 7 incercari.
Princess, welcome. Deci merita sa fugi d-aici, asa-i? In ciuda baltilor si-a manelelor, pentru greieri si-un fir de iarba. Si nu ti-a cazut rangul de printesa pe jos, nu? 🙂 Nu ne lasam. Desi vorba ta, daca mai vad un agent imobiliar ma ia cu tendinte criminale…
Pai pe Cutzu' sa-l cheme oare…007, din moment ce sotul e insusi James Bond?
Zdreanta? La rangul de printesa am ajuns abia dupa ce m-am mutat :).
Hm…. Adela… nup, esti departe… desi rationamentul mi-a placut.
E un nume romanesc, simplu, frumos, fara legatura cu povestea noastra. Doar ne place cum suna. 😀
Princess, nice idea, but no… 🙂 Zdreanta suna asa, trashy… Noi o sa ne respectam animalele. Sintem in cautare de nume si pentru arici. De fapt, aric, ca vrem numai unul.
Daca te inspira – pe palmierul nostru il chema Stelica, a murit saracu', iar cainii lu' bunica-mea se numesc toti Labus, chiar de-au fost contemporani sau nu .
:)) Stelian il cheama pe taica-miu… Labus insa poa sa fie un nume misto pentru un aric. :))
ups;
=)) arici Labus, nu m-as fi gandit, m-am hlizit o gramada.
Care e treaba cu ceapa in otet? Mama face de sarbatori o salata de chiftelute cu ceapa marinata in otet. E cumva reteta tipic moldoveneasca?