Ca intotdeauna, ratez inceputul. Mai ales pe cel al lucrurilor importante. Azi am ratat inceputul scolii. Azi incepe scoala, nu? E, fix azi eu m-am trezit la 10 jumate. Si daca nu ma trezea un telefon anume, cred ca mai dormeam si acum. Nu, n-am petrecut azi noapte, n-am alergat romantica prin parcul invaluit in toamna, nici macar n-am citit. Poate undeva in adincul constiintei mele, stiam ca azi incepe scoala si-am decis sa protestez. Pentru ca atitia ani in ziua asta de prima luni de scoala imi tremurau organele interne de emotie si ma ridicam din pat la 7 am, dupa maximum 2 ore de somn. Da, am fost una dintre alea… 🙂 Prima zi de scoala era una dintre singurele din trimestru in care ma pieptanam, imi puneam coronita si ma purtam cuviincios. In rest, nu faceam mai deloc ce trebuie. Notele erau ele mari, ca materia era usoara si nu era nevoie de cine stie ce interes sa iei cite-un 10. Singurele note mici erau la desen (unde-mi facea tata desenele, profesorul ma prindea si-mi dadea 7) si la purtare.
Pentru ca ori aveam fusta prea scurta, ori parul prea lung si ciufulit, ori fugeam de la orele de muzica sa ne scaldam la strand, ori imi uitam acasa cordeluta alba si refuzam sa ma duc dupa ea. Jucam lapte gros cu baietii, saream la bataie la pretendentii care credeau ca daca ma trag de par imi intra in gratii, faceam graffitti pe pereti, imi aruncam adidasii prin geamul de la cancelarie cind mi se parea ca nu m-am facut bine inteleasa, raspundeam cu tupeu profesorilor care-mi cereau socoteala…
Sigur ca uneori nota la purtare nu era singura modalitate de pedeapsa… Se intimpla ca invatatoarea sa ma dea cu capul de tabla atit de consecvent incit ajungeam acasa cu fruntea plina de creta. Alteori nu cistigam lupta cu baietii curtezani si-mi rupeam genunchii si coatele pe cimentul din curtea scolii. Uneori mi-o luam si de la ai mei, enervati ca in fiecare luna erau fie chemati la scoala, fie somati sa mai lipeasca la sfirsitul carnetului de note niste coli albe pe care doamna diriginta imi inscria toate nelegiuirile pe care le comiteam. Cel mai des imi spunea ca sint „indolenta”. La un moment dat mi-a facut si-un fel de eticheta cu „indolenta” pe care a incercat sa ma oblige s-o port lipita de uniforma. Multa vreme habar n-am avut ce inseamna cuvintul asta fad pe care-l mi-l rostea rosie la fatza, cu ochii holbati, cu dintii strinsi, scapind printre buzele exagerat de rosii citiva stropi rapizi de saliva de care ma feream discret, dupa care ma trimitea sa stau pe hol 15 minute, „sa ma gindesc la ce o sa se aleaga de mine daca decid sa continuu in stilul asta”.
Acum stiu ce inseamna, si mi-e clar ca diriginta mea, care printre altele era profesoara de limba romana, care era convinsa ca e in control, nici macar nu stia de ce ma acuza. Indolent=lipsit de energie, apatic. Pe vremea aia, ca de fapt si acum, ma poti acuza de un milion de lucruri, dar nu si de lipsa de energie. Cred ca apatica sint numai cind dorm… Ce voia ea probabil sa-mi impute e ca sint obraznica. Adica insolenta. 😀
Si cind ma gindesc ca ea ar fi putut fi persoana careia sa ii multumesc acum ca-mi place sa scriu, ca o fac bine, ca traiesc din asta bla blaaa… Iar ea biata habar n-avea sa ma insulte. Stia insa mai bine ca oricine cum sa-si puna ruj pe dinti. Iata un motiv serios pentru care sa respecti o profesoara de limba romana.
Gata cu amintirile din epoca funditelor albe pe care eu nu le-am purtat niciodata. Ma duc sa maninc niste dulceata de cirese amare, ca sa-mi aduc aminte cum ascundeam sub scaun tartinele cu unt pe care mi le facea mama si pe care nu le mincam nu pentru ca nu-mi placeau, ci pentru ca mi se parea complet banal sa maninc ce trebuie cind trebuie. Era mult mai interesant sa-mi danseze stomacul de foame pina la pauza mare, cind reuseam sa fug pina la colt sa-mi iau un covrig. Deh, daca eram indolenta…
Voi purtati matricola si coronita? Aveati batista alba in buzunar? Plecati frumos capul in jos cind va certa un domn profesor? Aveati la voi echipamentul de sport in zilele cu Educatie Fizica? Nu va uitati niciodata blocul de desen acasa? Ati avut vreaodata mai putin de 10 la purtare? Ce faceati cu senvisurile de dimineata? Ah ce mai zburau pe geam biscutii mei cu unt… Ca ozeneurile se duceau…
Eu purtam matricola pe umar, o lasam pe mama sa ma controleze in fiecare dimineata la unghii si-n urechi si imi mancam constiincios cele doua senvisuri cu unt si gem de prune.
Nu ma prea bateam si-am avut intotdeauna 10 la purtare. Da, cred ca eram unul dintre aia pe care fetele ca tine nici nu-i observau decat la petrecerea de final de promotie.
Ce vremuri!
Eh..ma cam regasesc pe aici..la purtare zece mai rar, in cls. I-IV, geamuri sparte, batai, chemt parintii la scoala….uoff..diadema alba cu moate pe ea, gulerasul de la uniforma apretat care ma strangea de gat….ce vremuri…si atunci cand mi se spunea ca o sa vreau sa mai am varsta aia le spuneam ca nu, eu vreau sa fiu mare…acum..vreau sa demisionez din meseria de adult si sa fiu copil…se poate?….
eu ma vopseam pe ambele maini pana la incheietura de cerneala,mancam si bataie pt asta si ma scria si in carnet.cum am vazut pe strada copii care se intorceau de la scoala.mi-e dor de zilele alea,ghinionul meu e ca le cam retraiesc ca stau in acelasi bloc cu invatatoarea 🙁
Victor, te rog sa nu presupuui aiurea, sa stii ca eu am observat intotdeauna pe toata lumea, mai ales pe baietii cuminti, pe care ii banuiam ca sint fie foarte destepti, fie etraterestri… Cum adica sa nu ai chef de lapte gros? Ori esti prea firav, ori esti de pe alta planeta!
Simona, sigur ca se poate. Te prefaci ca ai 12 ani, ca esti printesa si iti pui dorinte, asa, ca mine! 🙂 Ale naibii diademe, ce tare mai stringeau…
Camelcutza, aoleu, eu m-as muta. Ce terorizati eram de scrisul in carnet… si de chemat parintii la scoala… ca sa nu mai zic de sedintele cu parintii… Brrr, ce bine c-am crescut.
Si eu ca si Victor :)) mereu 10 la purtare, foaaaarte rar certata de profesori (de profa de engleza pt ca o corectam si de diriginta, tot profa de romana, care ma certa pt ca nu voiam sa fac meditatie pt capacitate.zicea ca nu o sa intru niciodata la ce liceu vreau daca nu vin la meditatie. dupa ce am intrat a venit si a recunoscut ca a gresit ea), fata urata de colegi ca lua de multe ori nota cea mai mare la teza si ca nu chiulea. a fost destul de urat, dar tot as mai retrai acei ani :)) eu ma dezlantuiam la handbal si basket si in weekend cand dormeam cu prietenele mele si ajungeau parintii la capatul rabdarii din cauza ca ne bateam cu pernele si rasturnam casa :)) la scoala insa, o tocilara…regret uneori ca nu am fost si eu mai indrazneata :)) desi parca mi-a placut si sa fiu asa… cea cu motz :))
Woow, thooose days, cand imi mancau alti colegi flamnzi mancarea si eu crapam de foame pana acasa si cand ma certam cu profii ca imi pun note prea mari si cu cat imi placea mai mult de-un baiat cu atata il cotonogeam mai rau, cand radeam cu lacrimi ca aflam ca iar am luat 2, inconstienta de importanta lor :> si totusi la sfarsit de an ma calificam pentru podium, cand traiam sa merg la scoala sa ma vad cu nebunii si sa sarim pe banci, in pauza. da, ce mai vremuri, my friends, ai zice ca n-a mai ramas nimic din ele, dar a ramas… am ramas noi (cu mici exceptii, ca altii s-au grabit sa ne priveasca din nori cum ne parasim inocenta si spontaneitatea).
Merat, lasa, sint sigura ca ai fost una dintre premiantele cele mai simpatice. Mai ai coronitele uscate, puse la pastrare pe dulap? Si diplomele? Eu inca mai am carnetul de note… 😀
Princess, e trist finalul mesajului tau… stiu ce spui, am trecut si eu prin asta si e revoltator cind se intimpla asa ceva.
Da'… era misto la scoala, nu?
o sa razi, dar mie mi s-a spus prima data ca sunt indolent cand am terminat gradinita. indolent adica raspund obraznic, ca la gradinita nu cred ca e niciunu lipsit de energie. drept urmare, multa vreme am crezut ca indolent inseamna insolent, pana am aflat ca exista cuvantul insolent. tot drept urmare, nici acum nu sunt sigur din prima care din cele 2 inseamna obraznic si care inseamna lenes, trebuie sa ma gandesc un pic. mai ales ca sunt si lenes, deci…
Multumesc 😀 am si coronitele uscate si toate diplomele plastifiate si puse in mape si carnetul de note si, recunosc, cateva lucrari si teze :)) deh, I can't let go ;))
ps. si eu am avut un caz ca tine si Princess… pacat de visele lor…
Robosoim-al-patriei, pai e f simplu. Indolent inseamna lenes, ca e cu D de la "dorm". Hm, desi insolent e cu S de la somn. Mda, greu. Desi daca esti si insolent si indolent, nu pricep la ce mai conteaza. Stai unpic, esti insolent si indolent???
Chiar ca era misto, dar ai dreptate, tremuram pentru tot felul de tampenii: la chimie tot timpul si ma juram ca o sa merg acasa si o sa invat pt data viitoare, insa in secunda doi, cum se termina ora, uitam si cu toate asta nici macar o data nu mi-am redus convingerea. Apropo de ce ziceai cu casa, avem de invatat de cand eram mici, nici un esec nu ne clintea, nici faptul ca daca s-antamplat de 1000 de ori sigur o sa se-ntample si a 1001-a oara. Chiar stiam si credeam ca totul depinde de noi.
Da, Printesa draga, vezi, atunci stiam toate lucrurile importante, desi cu greu ne puteam incheia singuri la sireturi. Acum ca avem drept de semnatura, parca ne-a luat Dumnezeu mintile. Ce bine ca peste inac vreo 30 de ani, dam din nou in mintea copiilor… 🙂 Atunci sa vezi bloguri!
Am impresia ca mai multa lume (isi) aminteste de inceputul scolii decat de sfarsitul ei. Desi parca pe-atunci asteptam al doilea eveniment cu mai multa nerabdare decat pe primul. Sau asta mi se intampla numai mie? 😀
De-abia astept sa citesc peste 2 saptamani articolul dedicat inceperii facultatii. O sa fie un articol dedicat inceperii facultatii, nu-i asa? 🙂
Sfirsitul scolii era mereu la fel, un dans penibil cu fursecuri coapte de bunici, si fuga la mare/munte/bunici.
Hm, Dan, nu cred c-o sa fie… Nu prea am amintiri remarcabile de la inceputul facultatii… 😀
Cred ca te plictisesti tare…
Hm… not really. 🙂
Sa nu imi spui ca pe diriginta ta o chema domnisoara Chitu:)
Nuu, n-o chema cum spui tu, Shadow, si domnisoara nu mai era saraca de cel putin jumatate de secol…
(recunosc cinstit ca nu mai stiu cum o chema pe doamna diriginta din 5-8, da' nici nu mi-am propus vreodata sa retin).
Eu zic ca am fost cuminte. Pot sa zic asa pentru ca nu m-a certat nimeni pentru cum ma purtam la scoala. Cine ar fi trebuit sa ma certe stia ca nu are de ce. Nu stia insa tot. Am purtat uniforma. Am purtat fundite. Eram bine mascata! Sunt insa si amintiri numai ale mele care i-ar uimi pe cei care nu ma certau pe atunci. Eram discreta, dar eficienta. Perversa?
Eficienta la ce? Hm, banuiesc ca n-o sa ne dezvalui mare lucru, dar macar un indiciu, asa, pentru ochii nostri plictisiti de-atita cumintenie… Kinky, jartiere negre pe sub uniforma, un tatuaj mic pe glezna, ascuns sub soseta alba… I like!
Eficienta, adica reuseam sa ajung unde mi-am propus, chiar daca discretia imi impunea rabdare, prudenta, strategii minutioase. Nu exageram! Fara jartiere negre, dar jucam fusta din talie, din poale, de la corect, la provocare. Fumam in parcul de langa scoala. Acolo imi schimbab rapid sarafanul cu ceva hiper-sport. Chiuleam cu noroc de la ce ma plictisea. Discutam cu baietii in doi peri, la limita provocarii.
Un singur lucru nu am făcut la școală:nu am învățat.
Ahahaa, Mauricia, am inteles cum vine treaba… Nu pot decit sa ma inclin si sa te felicit, eu n-am fost atit de inteligenta… La mine era totul pe fatza. 😀
Starchim, foarte buna abordare. Si banuiesc ca ai supravietuit foarte bine, nu?
Eu nu eram nici indolenta, nici insolenta…Eram undeva la mijloc. Coronita o purtam doar la ora de istorie pentru ca profu' ala era cel mai dur in privinta asta iar dirigu', care era prof de sport, avea o adevarata pasiune sa ne verifice batistutele si unghiile la fiecare ora de dirigentie. Batista trebuia sa fie alba iar unghiile taiate din carne…Odata, am fost foarte umilita din cauza ca m-a acuzat ca mi-am ros unghiile pana a ajuns el la mine la banca. Zice "uite, ai saliva pe buricele degetelor! Ti-ai ros unghiile". Cum puteam sa-i zic ca buricele degetelor mele ca si toata palma erau umede de teama si emotie cand se apropia cu mutra unui calau de mine? Si, ca sa ma razbun pe el, sa-l enervez, imi scoteam mereu scutire la sport (taica-miu fiind asistent medical).Asta se intampla in clasele V-VIII. De invatatoarea din clasele I-IV, din pacate, nu-mi aduc aminte cu drag. Ne palmuia, ne tragea de urechi si ne ciupea de…sub barba. Ce durea acolo! Ah, si ne ardea la palma cu indicatorul/aratatorul de lemn. De fiecare data cand imi aplica una din corectiile ei, faceam pipi pe mine. Pana a venit mama la scoala si a rugat-o sa fie mai blanda. Si toate astea mi le aplica, nu pentru ca as fi fost obraznica, ci pentru ca uram geaografia si nu stiam sa arat la harta. Urat, urat de tot! Comunistii naibii!
Doamne fereste, ce nenorociti! ar trebui arestati si batuti pina fac pe ei, criminalii! cum sa dai intr-un copil? ce copilarie am avut, doaaamneeee….
Sunt pur si simplu indragostita de blog-ul tau ..te urmaresc de vro 3 luni sa zic ..de la articolul din revista ..:) Ma regasesc adesea in ce scrii … Stiu ca suna ciudat dar .. imi dai o doza de optimist … Corina
Upf, cit de bine mi-a mers la suflet aceasta aducere aminte!
Despre inceputul de scoala as putea scrie o saptamina. Inceputul de scoala incepe cu o saptamina inainte, de cind incepea numaratoarea inversa. Trebuia sa aducem flori doamnei invatatoare/diriginte si imi era o rusine si frica ca nici nu le puteam distinge una de alta. De fiecare data imi venea sa bag florile in ghiozdan si sa le scot odata ajuns in clasa. Si apoi sa le dau altcuiva sa le dea, ca mie imi era rusine.
Da, imi aduc aminte ca erai baietoasa, dar nu imi mai aduc aminte de eticheta indolenta. Nici nu as fi avut cum sa tin minte, cuvintul asta aveam sa-l invat si apoi sa-l uit mult dupa. Iar acum am aceleasi probleme cu el si omonimul lui mai insolent si ma bucur sa aflu ca si altii au aceleasi probleme. Mi s-a mai luat o piatra de pe inima.
Parca imi aduc aminte ca erai data drept exemplu negativ in fata clasei si erai mereu o instigatoare la "distractie".
Stiu ca jucai lapte gros cu noi, baietii, "cot la cot". Erai, cred, singura fata care facea lucrul asta in mod constant fara sa se simta jenata.
Pe doamna diriginta o chema Gaftiniuc, nu am cum sa uit asta. Din Vacariu nu ma scotea niciodata si imi venea sa-i raspund cu "Da, Gaftiniuc, aveti dreptate", daca nu as fi fost atit de cuminte. Si eu am fost dat cu capul de tabla de multe ori de catre doamna noastra invatoare Iacob, iar cind altii primeau acelasi masaj cranian, rideam in sinea mea de credeam ca o sa explodez.
Dar asta doar daca cei care erau dezmierdati erau pe la inceputul catalogului, A, B, C, altfel cred ca eram livid la fata.
Nu spuneam niciodata acasa bataile pe care le incasam, le ingropam in mine, ele fiind considerate rusinoase.
Am avut mereu doar 10 la purtare, fiind de fapt cuminte ca o fata, doamna profesoara de franceza Iliescu ma alinta cu Liviuț, iar de aici pina la Liviuța a mai fost un singur pas. In cartier eram King Kong si sef de trib iar in clasa, Liviuța.
Mult am mai suferit din cauza asta!
Upf, asa de dulci sunt amintirile astea si partea buna e ca oricit le-ai savura nu te ingrasi si mai vrei inca o portie. Dubla!
Imi trezeste amintiri placute postul asta…amintiri in care am reusit sa sparg doua geamuri cu un coleg (el prin geam, sticle diferite), alergatul de la orele de sport, nu in timpul lor, agitatia continua din timpul orelor in care nu ma puteam concentra la ce imi spuneau profesorii, pentru simplul fapt ca stiam deja lectiile in avans si da…chematul mamei la scoala in mod repetat. In unica data cand am stat si eu linistita in banca, satula de atatea predici acasa, m-a chemat diriginta la ea sa ma intrebe daca mi-e bine sau am nevoie sa merg acasa (da, e pe bune! 🙂 ) Ufff…ce vremuri! Acum imi pare rau…as fi vrut sa invat mai mult, sa iau alte decizii in ceea ce priveste liceul si facultatea, dar deh…mintea romanului de pe urma!