Pun aici un articol luuuung despre asta pentru că multă lume îmi scrie să mă întrebe ce să facă, și din ce-am observat, pe Internet nu prea sînt articole bine documentate pe subiect. Multe femei însărcinate sînt presate de familie să renunțe la pisică sau la cățel ca nu cumva să aibă de suferit fie ele însele, fie proaspăta făptură, de pe urma animalului de casă. Din tot soiul de motive, majoritatea nejustificate. Le luăm pe rînd și vorbim despre fiecare, ca să puteți lua o decizie informată și să puteți argumenta la rîndul vostru cînd vă încolțește vreo mamă-soacră prea stresată.
Presupun că aveți un animal de casă pentru că iubiți animalele și la un moment dat ați decis că aveți nevoie de un prieten necuvîntător. Nu intră în discuție persoanele care au cumpărat o pisicuță ca să aibă ce da de mîncare pitonului, ok? 🙂 Să ai un animal de casă e nemaipomenit, dincolo de micile neplăceri cauzate de ocazionale accidente lichide pe canapeaua cea nouă sau de nevoia de a scoate patrupedul la plimbare la minus zece grade înainte de răsăritul soarelui. Animalele de casă iubesc, vindecă, umplu timp și paturi goale, zîmbesc uneori, spun povești, țin de cald și de urît, sînt bune, curate, calde, recunoscătoate, loiale. O bucurie la casa omului.
Eu am crescut înconjurată de animale și le mulțumesc alor mei pentru asta. Am avut întotdeauna în casă pești, canari sau papagali, pisici, ocazional căței adunați de pe stradă, hamsteri și iepuri. De cinci ani am o pisică extraordinară, pe care o iubesc ca pe primul meu copil. Cînd am rămas însărcinată cu Sofia, au început și panicile neamurilor. Păi o trimiți în provincie, nu? Că lasă păr. Și poate face pipi pe bebeluș. Și dacă o să fie alergică fetița la părul de pisică? Și tot așa. Eu nu și nu, pisica rămîne! E drept c-am tuns-o înainte să nasc, mai mult așa, de gura lumii, dar în afară de asta, am făcut ce-am putut ca viața ei alături de noi să rămînă la fel de bună ca înainte de venirea pe lume a puiului nostru de om.
Cum s-o alung? E parte din familia mea. Și soțul meu lasă păr uneori, dar să mor de mi-a trecut prin cap să-l trimit înapoi la maică-sa pînă-și rezolvă problema capilară. Îmi iubesc pisica, și ea mă iubește pe mine. N-o să o abandonez doar pentru că mă multiplic, păi ea ce vină are? În plus, nu prea văd motive de pentru care aș renunța la blănoasa mea. Văd în schimb o grămadă de motive pentru care e important s-o păstrez. Iată-le mai jos:
1. O iubesc și mă iubește, aici e casa ei, sîntem o familie cu ea cu tot
2. O va iubi și pe fetița mea, îi va fi partener de joacă, îi va ține de urît, îi va zîmbi și-o va mîngîia
3. O va învăța să fie responsabilă și bună cu animalele
Dacă, din fericire pentru toată lumea, ați decis să păstrați animăluțul, iată ce puteți face pentru ca întîlnirea lui cu bebelușul și adaptarea unuia la celălalt să decurgă lin și plăcut pentru toată lumea. Animalele sînt incredibil de empatice, sînt șanse foarte mari ca pisica sau cățelul familiei să simtă că ești însărcinată înainte să citești pe bățul subțire cele două linii roz. Vei observa că animăluțul devine mai tandru, mai atent, mai protector, se va cuibări în preajma pîntecului tău și te va urma peste tot mai temeinic ca înainte.
După ce ați amenajat camera copilului, poate n-ar fi rău să învățați animalul să evite zona cu totul, sau măcar patul bebelușui (în primele zile de viață, cînd sistemul imunitar al micuțului e încă nepregătit, ar fi bine să îi țineți la distanță). Explicați-i blînd de ce se impune această nouă regulă și îndepărtați calm animalul de camera sau zona cu pricina. Puteți chiar să mutați castronul de apă și mîncare și cuibul de somn al micului patruped într-un loc aflat la înălțime, pentru ca cel mic să nu fie tentat de boabele maronii cînd o lua-o la plimbare în patru labe.
Smotociți bine animalul, e bine să îl învățați din vreme cu mîngîieri ceva mai smucite. Copiii mici nu știu să-și arate afecțiunea sau entuziasmul în feluri exclusiv gentile, așa că e bine ca pisica sau cățelul familiei să fie obișnuit cu eventuale trageri de coadă, placări neașteptate, smotociri de mustăți și așa mai departe. Asta nu înseamnă că e ok să lăsați copilul să chinuie animalul, doamne-ferește. Dar e posibil ca din prea mult drag, bebelușul să fie ceva mai repezit cu patrupedul, și pentru că dintre cei doi, multă vreme, patrupedul va fi cel mai înțelep și mai tolerant, cel mai sigur e să lucrați cu el din vreme, să-l pregătiți. Astfel vă asigurați că animăluțul nu va reacționa violent cînd bebelușul purcede la joacă. Oricum, o perioadă lungă animalul va fugi de cel mic, abia după 1 an joaca de-a prinselea va implica parteneri egali.
Cu cîteva săptămîni înainte de a naște, puneți pe youtube filmulețe cu copii plîngînd sau țipînd. Astfel ajutați animalul să se obișnuiască și cu noile sunete ce vor fi destul de frecvente în primele luni.
După ce se naște copilul, n-ar fi rău ca tatăl să aducă de la maternitate o hăinuță sau un scutec purtat de el, ca patrupedul să se obișnuiască treptat cu mirosul puiului ce urmeaz să sosească în casă.
Odată instalată acasă împreună cu bebelușul, nu goni animalul din preajma voastră. E normal să fie curios. Lasă-l să se apropie, să vă observe, să miroasă bebelușul. Nu e recomandat totuși să lași animalul să-l lingă pe cel mic, saliva lui poate conține bacterii absolut inofensive pentru adulți, dar care în organismul lipsit de apărare al nou-născutului să provoace infecții.
E foarte important ca micul animal să nu se simtă exclus, pedepsit, neiubit. El poate înțelege și accepta faptul că nu mai e prioritatea familiei, dar lipsa de iubire și atenție îl poate determina să aibă reacții violente sau dimpotrivă, să se deprime. Pisica noastră a dormit în șifonier în primele două luni de viață ale Sofiei.
Chiar dacă micuțul o să vă umple timpul în primele luni, încercai să nu neglijați animăluțul. Asigurați-vă nu doar că are mereu de mîncare și apă proaspătă, ci mai ales că își primește zilnic porția de iubire, joacă, alint.
Și copilul trebuie învățat cum să se poarte cu animăluțul. Cel mai simplu faceți asta:
1. Ținînd animalul aproape în timp ce bebelușul mănîncă sau se joacă.
2. Vorbindu-i bebelușului tot timpul despre ce face animalul, cum doarme el, cum se joacă și de ce arată și se comportă altfel decît mama și tata.
3. Arătîndu-i bebelușului cum să-l mîngîie, să-l alinte, să-l hrănească, fără să fie violent sau neatent.
4. Citindu-i copilului povești sau jucînd cu el jocuri care implică prezența unei pisici sau a unui cățel.
Pînă aici, numai de bine. Dar dacă totuși prezența animalului e periculoasă pentru bebeluș? Haideți să trecem împreună prin principalele motive de îngrijorare, iar dacă mai sînt și altele, la care nu m-am referit și care vă preocupă, vă invit să le menționați în comentarii, și eu promit să mă documentez la pediatru, veterinar și la buna mea prietenă care crește pisici, pentru ca în final să vă pot da un răspuns documentat.
Care sînt motivele pentru care ai putea lua în calcul să renunți la animalul de casă atunci cînd ai un copil?
0. Te temi să nu iei toxoplasmoză.
Bine-ar fi ca înainte să rămîi însărcinată să îți faci analiza anticorpilor de toxoplasmoză, ca să afli dacă ai avut (și deci nu mai poți contracta infecția) sau nu, caz în care e musai să te păzești bine. Toxoplasma în timpul sarcinii poate duce la infectarea fătului, situație gravă care poate provoca malformații ale creierului și orbire. Mulți dintre noi am avut toxoplasmă (care se poate manifesta ca o enterocolită, sau poate trece fără simptome evidente) fără să ne aducem aminte, pentru că infecția trece de la sine.
Dacă totuși nu ai imunitate naturală, nu e cazul să renunți la animalul de casă. Există șanse mult mai mari să faci toxoplasmoză în urma consumării de carne de vită crudă (într-un biftec tartar care găzduiește parazitul, de exemplu) sau a unei salate verzi nespălate. Pentru ca animalul tău să se infecteze cu toxoplasmă, trebuie să ingereze fecale de ierbivore contaminate, iar tu să vii în contact direct cu fecalele animalului tău. Un lanț puțin probabil, spun eu.
Ca să te asiguri că ești în siguranță, deparazitează animalul la 63 luni (chiar dacă nu iese niciodată din casă), nu te apropia de litieră și evită consumul de carne crudă și legume sau fructe care nu au fost temeinic spălate. Nu bea apă din surse neverificate.
În plus, poți duce animalul la un cabinet veterinar pentru o analiză de toxoplasmoză, primești rezultatul pe loc și costă în jur de 60-70 de lei. Dacă rezultatul e pozitiv, micuțul va primi tratament și va fi necesară o carantină pe durata bolii.
1. Animalul poate ataca bebelușul
Chiar dacă face pipi la litieră și știe să dea laba, e totuși un animal, nu? Dacă, într-o criză de gelozie, cîinele îl mușcă pe micuț?
Nu-i nevoie de studii să acceptăm că majoritatea proaspeților părinți petrec mult mai puțin timp cu animalele lor de casă, e normal să fie așa. Și unele animale pot reacționa violent la asta.
În principiu, dacă ai grijă ca adaptarea patrupedului la noile condiții să se facă lin, sînt șanse mici ca astfel de incidente să se petreacă. Dacă totuși animalul de casă are o istorie de acte violente (știu pisici care mușcă toți oaspeții casei, de exemplu), poate n-ar fi rele cîteva ședințe de dresaj. Și dacă evaluarea dresorului spune că animalul este mai degrabă violent decît docil, poate n-ar fi rău să plasați patrupedul la un bunic sau la un prieten pînă copilul crește și se poate apăra de atacul unei pisicuțe nervoase.
2. Animalele lasă păr, bebelușul poate înghite sau inspira firele de păr, am văzut la televizor cazuri de chisturi provocate de fire de păr ingerate
Cazurile în care un fir de păr inhalat sau ingerat poate provoca probleme de sănătate sînt foarte rare. În plus, puteți gestiona situația părului lăsat de animale astfel încît ea să nu afecteze bebelușui. Periați pisica des. Aspirați suprafețele textile la care au acces și bebelușul, și animalul. Hrăniți animalul cu mîncare sănătoasă, un animal bine hrănit nu va lăsa păr decît în anumite perioade din an, cînd puteți fi extra atenți cu curățenia. Nu lăsați animalul să doarmă în patul copilului. Nu lăsați copilul să doarmă în coșul pisicii.
3. Animalele poartă paraziți cu care îi pot contamina pe cei mici
Teoretic, un animal care nu iese din casă nu se poate îmbolnăvi de paraziți. Pisicile care nu ies din apartament nici nu trebuie deparazitate. Cățeii și pisicile care ies la plimbare (chiar și ocazional) trebuie deparazitați intern o dată la 6 luni (o pastilă pe gît și gata), și cu asta v-ați luat de grijă. Sigur că e obligatoriu ca bebelușul să nu aibă acces la litiera pisicii, va băga în gură tot, inclusiv… ce nu e tocmai comestibil. Va intra des în contact cu saliva animalului de casă, dar atîta vreme cît acesta e deparazitat, toată lumea e în siguranță.
4. Dacă puiul de om e alergic la pisică/cîine?
Eu una sînt alergică la pisici. Ultimul test în acest sens mi l-am făcut acum doi ani. Cu toate astea, am pisici de cînd mă știu și n-am fost alergică la ele decît cîteva zile. La contactul cu alte pisici, strănut și-mi curg ochii, dar cu a mea conviețuiesc fără probleme (îmi mai dau lacrimile de drag, dar asta nu se pune).
Statisticile oficiale spun că procentul de persoane care suferă de alergie la pielea uscată pe care animalele de casă o lasă, la urina sau la saliva acestora, e de 10%. Majoritatea acestor alergii se dezvoltă în timp, ceea ce înseamnă că procentul copiilor care suferă de alergii la animalele de casă e foarte mic. Dacă totuși copilul tău face parte din această categorie, nu e cazul să disperi. Simptomele sînt evidente și apar în prezeța animalului de casă, chiar și în lipsa contactului fizic. Printre simptome se numără reacții cutanate, ochi umflați și roșii, strănut, mîncărimi la nivelul nasului și ochilor, dificultați la respirare. Nu e cazul să renunțați la patrupedul familiei. Fiți stricți cu curățenia în casă, aspirați și scuturați des așternuturile, aerisiți de cîteva ori pe zi indiferent de anotimp. Periați zilnic animalul. Spălați-vă copilul pe mîini după contactul cu patrupedul.
5. De gelozie, pisica o să marcheze toată casa și nu mai scăpăm de miros
Rareori animalul de casă își face nevoile în alt loc decît propria litieră. Cînd totuși se întîmplă asta, fiți siguri că nu e pentru că s-a încurcat. Nici pentru că se răzbună. Cel mai adesea e vorba despre anxietate, pe care animalele și-o rezolvă marcînd teritoriul, acoperind mirosul care-l sperie cu propriul miros. Nu-l pedepsiți pe micuț, e suficient de speriat. Iubiți-l și treceți peste incident, cumpărați de la pet shop soluții de scos mirosul (deși majoritatea nu funcționează, așa că mai bine aruncați obiectul stricat și luați unul nou :D). Da, uneori nu poți schimba ușor obiectul marcat, nouă pisica ne-a udat binișor saltele cele noi din spumă cu memorie și pernele din puf de gîscă… Da, încă mai miros, dar pe ea o iubim, așa că ne-a trecut supărarea.
Recomandarea mea e să nu abandonați animalele de casă cînd vă pregătiți să deveniți părinți. Conviețuirea cu ele e un lucru minunat pentru familia extinsă! Amintiți-vă numai cît de mult vă doreați un animal numai al vostru cînd erați mici! Și ce frustrant era cînd mama sau tata vă spuneau NU SE POATE. Faceți bucuria asta copilului vostru, lăsați-l să crească iubit de și iubind un animal de casă! 🙂
Te iubeeeeeeesc ptr asta!! Și eu sunt alergică la propriile pisici însă nu pot fără ele. S-au speriat in prima zi cu bebe, însă acum suntem bine.
Multumesc, foarte bine scris. Util :). Sa stii ca de o saptamana am scrisoarea pentru tine in geanta, astept sa trec pe langa o cutie rosie ca sa ia calea regatului.
Eu de cand ma stiu am fost inconjurata de animale, de curte, de casa….(am copilarit la tara). Mai toata tineretea mea in Bucuresti a constat din salvat pisicute de pe strada si plasat la case iubitoare, plus matza mea de rigoare. Si nu stiu cum am ajuns fara pisic in casa (aveam catel doar) in mom cand am ramas insarcinata. Intre timp prietenul s-a carat cu tot cu catel si eu tot fara pisoi asa ca in august, inainte sa nasc cu vreo 2 luni, mi-am luat matz – o birmaneza de 7 ani ca sa nu stau sa alerg dupa ea cu burta la gura si nici sa nu se simta neglijata dupa ce venea bebe. Ce este culmea e ca am luat-o de la un cuplu ce asteptau un copil si dea aceea dadaeu pisica….
Ideea este ca chiar daca am avut contact in copilarie cu animale nevaccinate si m-am jucat in gramada de nisip din curte care era si toaleta pt pisici nu am facut niciodata toxoplasmoza. De aceea toata sarcina mi-am repetat analiza sa nu se intample tocmai atunci asa ceva.
Intradevar toata lumea oripilata ca eu bag pisica in casa exact cand vine bebe, dar pt mine este f important sa ii invatam de mici cu animalele, sa fie responsabili si sa invete afectiunea 🙂 Atata timp cat se mentine o igiena corespunzatoare nu ai avea de ce sa dai afara companionul necuvantator……doar urletele celui mic o mai fac pe Missy a mea sa strambe din nas si sa se refugieze la mine in dormitor 😛
Eu toata viata am plans dupa animale! tatal meu a fost mereu foarte vehement in privinta asta! Dupa casatorie am adoptat instant un motan…la 3 ani dupa asta am ramas insarcinata si a fost si momentul in care am adoptat a doua pisica (chiar in aceeasi saptamana!)…exact asa!: toata lumea oripilata, ca dupa ce ca nu dau pisica veche mai aduc si una noua in casa! Toxoplasma n-am facut nici eu niciodata si deci am repetat toata sarcina analiza aia…dar n-a fost decat bine! Tatal meu imi propune si acum, la un an de la nasterea copilului, sa-i ABANDONEZ, sa-i dau – la azil, oricui, doar sa nu stea cu copilul! Dar n-am facut asta! sunt familia noastra… dinainte de copil! si acum suntem un tot!
Da! lucrurile s-au schimbat: vizite mai dese la tuns, la deparazitat, aspirat prin casa, cateodata chiar zilnic! Clar! viata ar fi mai simpla fara ele (nu tu litiera si riscul de-al vedea pe bebe cu un rahatel intre dinti), nu tu gramada de bani pe mancare, nisip, tuns, veterinari…. si multa lume ma intreaba de ce ma chinui, de ce nu renunt! dar NU e chin!! e permanenta placere, veselie, zambete, chitaiala, alergatura in casa….n-as schimba pt nimic viata mea de acum! Iar Eric creste nemaipomenit langa aceste patrupede minunate! e vesnic vesel la vederea lor, stie la un an sa le mangaie, sa le dea papa, sa le pupe, sa le iubeasca…iar asta e cel mai pretios lucru din lume! abia asteptam momentul sa aducem si un caine in casa noastra! 😀
Super articol! si ma bucur sa vad ca suntem atat de multi care ne iubim animalele si nu consideram ca viata trebuie sa se schimbe in privinta asta radical dupa aparitia copiilor!
O zi frumoasa! 🙂
Si eu mi-am petrecut copilaria inconjurata de pisoi care nici macar nu erau de casa, erau liberi pe afara prin curte, prin gradini, pe langa animale ierbivore si nu am avut niciodata toxoplasmoza. Cand mi-a zis doctorul ca nu am imunitate nu-mi venea sa cred, daca nici eu, care eram bot in bot cu motanul non-stop nu sunt imuna, atunci cine? Am gasit un articol despre incidenta bolii in Romania si se pare ca 40% din femei (studiul era doar despre femei) au imunitate. Sunt curioasa insa cat la suta din infectii sunt pe cale alimentara si cat sunt luate de la pisici, as putea sa pun pariu ca se transmite mult, mult mai des prin alimente.
Buna dimineata! Interesant articol! Eu am de ceva timp pisici in casa! Sotul meu nu a avut pana sa ma cunoasca! Acum ca vine bebe este mult mai panicat pentru ca, uneori, motanul nostru sare la picioare si musca din joaca! Mai ales spre dimineata… Daca il izolam noaptea intr-o camera, motanul plange si, sotul mai ales, se trezeste din somn… Eu ajung fie sa adorm greu, fie sa ma simt vinovata… Nu imi doresc sa dau pisicul, este chinuitor gandul, dar imi doresc sa gasesc o solutie… Multumesc mult!
Cand vecina de la parter a auzit ca avem pisica a izbucnit: „Aveti pisica in casa? Sunteti inconstienti! Desfiintati-o! Aruncati-o! Dati-i drumul pe strada!”. Nu inteleg cum pot unii oameni sa gandeasca asa… ce vina are animalul pe care acum ceva timp l-am adus in casa noastra de buna voie ca ne-am decis noi sa facem un copil? Pisica noastra a reactionat foarte bine, ignora complet bebelusul. Din pacate, la mine in brate nu mai vine deloc, e clar ca e geloasa. Se iubeste doar cu sotul meu, pesemne crede ca eu sunt singura responsabila de faptul ca a aparut un copil la noi in casa. 😀
Exact asta auzeam si noi: si ce faceți cu pisicile??? Aveam 3. Din păcate una a murit… In fine. Lumea toată era oripilata!!!
Din cauza unor oameni cretini ca vecina ta e plin de caini si pisici pe strazi
Salutare,
Eu am avut o catelusa,o plimbam pe toate coclaurile posibile….cand sa fac un bebe,ioc,dupa patru sarcini pierdute,analize.Toxoplasmoza,s-a imunizat organismul si dupa a aparut Medeea.
Este mai simplu sa deduci de unde apar problemele cand nu ai animal in casa,nu ai mancat carne cruda ,speli bine tot ce papi…..
Eu personal mai am o teorie impartasita de un medic super fain si competent.
VACCINURILE.Aveti mare grija cu ele,sunt multe alte metode de a fi sanatosi.
Sunt periculoase,este adevarat.
Uite o chestie tare pentru raceala la bebei si mai mari
CURA CU ULEI ESENTIAL DE CIMBRU (reteta dr. Doru Laza) – functioneaza ca antibiotic natural, vermifug si intaritor al sistemului imunitar (nu e nevoie in raceli simple, fara febra) 3 pic ulei esential amestecate in 2ml ulei de masline. Se trage intr-o seringa si se administreaza cate 1/3 de 3 ori pe zi. Se patreaza la frigider. La nevoie, dupa 10 luni, se poate mari concentratia, asa: 6 picaturi la 3ml. Se trage intr-o seringa si se administreaza cate 1/3 de 3 ori pe zi. Se poate incepe direct ca amai sus treptat, testand toleranta, uleiul de cimbru este iute. TREPTAT: ziua 1: 1 pic ulei cimbru la 2 ml ulei masline, amestecat, impartit in 4, de 4 ori pe zi ziua 2: 2 pic ulei cimbru la 2 ml ulei masline, idem ziua 3: 3 pic ulei cimbru la 2 ml ulei masline, impartit in 3, de 3 ori pe zi si se continua min 5 zile – max 14 zile. PT AMIGDALITE, CU FEBRA 6 pic ulei de lavanda si 3 pic ulei de cimbru amestecate in 3 ml ulei de masline. Se imparte in 3, de 3 ori pe zi. CONTRAINDICATII: Alergii la cimbru Pentru adulti: 5 pic ulei esential de cimbru (pe 1 bucatica de paine) de 3 ori pe zi Sursa: folosesc ulei esential de cimbru de la Solaris, care poate fi administrat si intern, dupa cum scrie pe el.
Doamne, m-ai uns la suflet cu scrierea asta asa faina. Asta toamna , prin octombrie , dupa ce mi-a murit catelusul , un cocker spaniel pe care l-am iubit enorm , la cateva ore , am aflat ca nici puiul meu nu mai e … pierdusem si sarcina.
Sotul meu , mi-a facut cadou un alt catel, de care m-am atasat enorm. Are 3 luni acum si e sufletul nostru . Cu ajutorul lui , am trecut mult mai usor , daca pot zice asa , peste pierderea ingerasilor mei . Peste cateva luni , vom incepe iar sa speram va va aparea bebe, si inca de pe acum au inceput povestile…. da .. ca voua caine , va trebuie? ca voua va trebuie copii .. si alte comentarii de genu…dar putin stiu ca acest catel, m-a scapat de depresie , putin stiu ca acest catel e ca umbra mea , oriunde merg e si el… si s-a lipit de mine fantastic. Lucru asta a facut enorm pentru mine.
Da , sunt speriata , pentru ca , nu am anticorpi la toxo . Si catelul meu nu este in totalitate invatat cu facutul afara , dar asta e , mai astept o luna doua , pana invata si ma apuc apoi de bebe … Si poate Doamne Doamne imi da si primul ingeras inapoi… I-as fi tare recunoscatoare…
Nici eu nu am avut anticorpi la toxo, insa toata viata mea am pupat in bot pisicile de pe strada, cateii maidanezi, etc etc etc. Si am avut grija ca in sarcina sa fiu un pic mai rezervata in a iubi „necunoscutii” de afara, mi-am dezinfectat mainile f des si mi-am deparazitat un pic mai des pisicile, chiar dc stau numai in casa. Eu cred ca nici toxoplasmoza asta nu se face chiar asa, cu una cu doua. Ai incredere si speranta!
Me wants more pictures cu Ciocooooo!
Din cate am citit, chiar scade riscul de alergii la copii daca au in casa un animalut. Practic, se obisnuieste sistemul imunitar cu animalutul si scade riscul ca in timp sa dezvolte alergii (nu stiu daca doar la animale, sau in general, dar oricum un motiv in plus sa nu dai afara animalutul and ramai insarcinata).
Plus ca va invata copilul sa fie mai responsabil, poti, cand mai creste, sa-l lasi pe el sa-i schimbe apa animalutul, sa-i dea mancare…si va invata cum e sa ai grija de un sufletel, sa respecte animalutele si cate iubire si fericire poate primi de la un ghemotoc de blanita. 🙂
Deci numai de bine…zic eu… 😉
Subscriu.”Bestia” noastra face parte din familie si ne umple sufletele de bucurie cu afectiunea ei neconditionata.Face parte din familie si nici nu stiu cum ar fi fara ea.Sa nu mai spun cat iubeste copiii,cum cauta sa fie in preajma mea cand eram insarcinata,cum a plans la usa cand am plecat sa nasc…n-a mancat aproape nimic pana m-am intors acasa si a stat de veghe la fiecare scancet al celui mic,ma impingea cu botul sa merg mai repede la el.
Si noi era cat pe ce sa dam pisica (mai mult sotul), insa am zis macar sa incercam sa vedem cum ne descurcam.
Toata lumea a fost impotriva noastra. Am tuns pisica (care este si surda) si cat am fost eu in maternitate, sotul a educat-o sa nu mai intre in dormitor. Rar mai vine si se suie noapte la picioarele noastre pe un colt de pat. Nu a avut deloc curiozitati legate de copil. Nu intra in camera copilului decat daca sunt si eu acolo, nu vrea sa sara in patul ei, iar atunci cand le punem fata in fata pisica e cea care fuge.
Chiar si doctorita pediatra mi-a zis sa nu dam pisica ca ea a fost primul copil in casa, doctorul veterinar mi-a zis ca nu am motive de ingrijorare. Tundem mai des pisica (fiind cu parul foarte lung), o deparazitam la cateva luni si sunt fericita ca momentan nu e foarte curioasa sa interactioneze cu copilul. Norocul nostru a fost ca nu e o pisica posesiva sau agresiva si incercam s-o rasfatam cat de mult putem cand avem timp.
Am si eu o pisica de 2 ani si jumatate.am salvat-o de la cineva de la tara, care vroia sa o duca la canal :(, cand i-am vazut mutrisoara printre lemnele din podul casei(acolo se ascunsese saraca)am zis asta e pisica mea…si nu am gresit, zici ca suntem facute una pt alta. o iubesc mult si nu-mi imaginez sa ma despart de ea. cel mai greu imi e cand mergem in vacante mai lungi…daca mergem prin tara, cautam pensiuni care accepta si animale si o luam cu noi. E foarte curioasa si pe drum sta in brate la prietenul meu si cu labutele pe volan…mori de ras.Nu inteleg cum exista oameni care pur si simplu nu suporta animalele.
Deparazitarea se face o data la 3 luni iar daca animalul este castrat, nu mai marcheaza prin casa si nu mai miroase.
eu stiu ca e prea des la 3 luni, ii faci ficatul praf.
Cred ca cineva se simte nedreptatit la discutia asta: „bine, bine, da’ pestii mei din acvariu, ei de ce nu-s adusi in discutie?”.
Zic asta pentru ca la mine acvariul (acvariile) a fost subiect de discutie: ca „emana” chestii in aer, ca maresc umiditatea, ca-s sursa de mucegaiuri, ca mancarea pestilor e factor alergen etc.
Acum, cand pustiul are 1 an si 7 luni, pe bietii pesti tre’ sa-i feresc, sa am grija sa nu-si gaseasca „locuinta” invadata de cine stie ce obiecte (masinute, piese de lego, felii de mere sau de portocala and stuff).
Eu am 2 matze si 2 copii. Cam aglomerat, dar nu mi-am pus problema sa renunt la nici unul. Nici macar la matze :))
Am un cocker spaniel auriu care m a ajutat sa trec mai ușor peste perioada cand eram gravida ( am avut o sarcina fffff grea, doi dr mi au recomandat sa renunt la sarcina ) M a ajutat doar prin simplul fapt ca stătea langa burta mea cand mă simteam rău ( tot timpul) , iar cand burta a crescut , stătea in spatele meu. Sincer, mi a fost un pic frica de reactia lui cand urma sa o duc acasă pe bebeluca …. ( Busby a fost , este si v a fi întotdeauna un megaaaaa alintat) …. Bebeluca, care acum are 9 luni jumate este INNEBUNITA dupa el , deasemea si Busby….. sunt ffff haiosi împreuna 🙂 cel mai mult imi place cand vine la ea si o linge pe cap. Ca sa închei … Eu si soțul meu iubim animalele si vrem sa o învățăm si pe bebeluca același lucru!
La fel a fost si la mine…una dintre pisici ma simte cand mi-e rau (in special in sarcina) si mi se cuibareste in brate..Cand eram gravida imi torcea pe abdomen si simteam copilul relaxandu-se. Si acum pisica e prietena la catarama cu fiul meu cel mare, iar pe mezin l-ar linge din cap pana-n picioare daca n-as fi atenta..
Imi vine, zau, sa te iau in brate cu tot cu Sofia si pisica pentru articolul asta! Iti spun sincer, am fost un pic ingrijorata si in privinta Ciocolatei cand ne-ai scris acum cateva luni ca a devenit invizibila si a disparut. Am fost in ziua aia foarte trista…acum imi dau seama ca de fapt Cioco se refugiase in sifonier :))) Si ma bucur ca nu a incetat sa primeasca dragoste si atentie din partea voastra chiar si dupa venirea bebelusei. Sunteti niste oamni minunati si o familie superba din toate punctele de vedere >:D<
Articolul tau ar trebui citit inclusiv de medicii pediatri romani si nu numai.Pediatria noastra este din alte timpuri din f multe pct de vedere.Cand am fost la prima vizita cu micuta noastra abia nascuta ni s-a recomandat sa renuntam la birmaneza noastra pe care o avem de cativa ani.De fapt a fost un cor intreg pe diverse voci spunandu-ne sa facem schimbarea.Si nu am facut-o.Am tinut o igiena stricta in camera fetitei o perioada,care daca pufoasa nu are voie acolo, apoi ne-am mai relaxat.Pisicuta inca nu este obisnuita cu exploziile de bucurie ale fetitei (chiote si chitaieli vesele cand o vede:) si asa cum ai spus si tu, cauta sa se ascunda de factorul de stres:)Cum as putea sa imi lipsesc copilul de asa ceva, cand stiu si vad ca ii aduce bucurie, de fiecare daca ta cand o vede?Beneficiile sunt multiple si de durata,iarreactia oamenilor este dovada lipsei de informare, plus ca e mult mai usor sa devenim paranoici si sa vedem drobul de sare acolo unde nu e.
Felicitari pentru articol,comuniunea intre copiii si orice animal de companie,aduce in viziunea mea un mare cistig in dezvoltarea copiilor,cresc mai buni,mai veseli,mai cu sentimente intr o societate in care tindem sa devenim niste roboti introvertiti.DE cind ma stiu am crescut cu animale in casa,copiii mei la fel,si nu e bucurie mai mare decit atunci cind ies din casa si sunt insotita de 2 preferati comunitari [catei] care pentru o mingiere sau citeodata un castron de apa si mincare imi arata dragoste neconditionata,asa cum imi arata si cea de acasa care este un cocker spaniel de 15 ani.
pot sa zic ca Cioco, e o pisica foarte sociabila. Insa astept momentele in care Sof-sof, o va descoperi pe cioco…
O sa fiu Gigi Contra si o sa spun ca, dupa parerea mea, e mai bine fara animale in preajma bebelusului. Si spun asta pentru ca am nu unul, ci TREI animale, doua pisici si un caine, animale adunate de pe strada si crescute cu dragoste. Am pisicile de 10 ani, iar cainele de doi. Cu toate acestea, daca as avea ocazia, le-as da. Pe toate. Asta pentru ca, in doar 4 luni de cand am copilul, m-am simtit de parca am crescut doi copii, cu stres si nervi la dublu, cu plansete acompaniate de latraturi si mieunaturi, cu sters voma saptamanal (toti trei vomita DOAR pe covor, cred ca li se face rau de la modelul psihedelic) si cu sesiuni de adunat par aproape zilnic din gura bebelusului sau de pe suzeta, desi toate trei sunt tunse (evident, vaccinate, deparazitate, tot tacamul). Alte neplaceri: motanul care sare pe clante fix cand doarme copilul, cainele care latra ca turbatul (si LATRA, nu gluma) FIX cand doarme copiulul, pisici adunate din cos, carut, patut, unde ajung in rarele mele momente de neatentie, riscul triplu de a ma impiedica de vreo lighioana, caratului copilului cu carutul la baie, cand am vreo treaba, pentru ca nu-l pot lasa in camera cu 3 animale, pisici care beau din apa bebelusului lasata la racit pe aragaz (am bucatarie deschisa, pentru ca asa era casa cand am cumparat-o). In joaca si alergatura lor, o pisica aproape ca a daramat cosul cu bebelusul in el. Cainele vine de afara murdar pe labe, plin de iarba si noroi, asa ca de 3 ori pe zi dau cu mopul intr-o camera de 40 mp.. Blatul de la bucatarie trebuie sters cu spirt de 3-4 ori pe zi, pentru ca se urca pisicile. De multe ori copilul s-a trezit urland, speriat de latraturi sau de mieunatul/bocanitul/trantitul pisicilor. Ca sa nu mai vorbim de cheltuieli, care ajung la milioane bune doar cu mancarea, in cazul fericit in care sunt sanatoase (500 RON la 3 luni ne costa doar tunsul si deparazitatul). Din fericire, avem apartament la parter, cu gradina, asa ca, la primavara, animalele vor fi exilate in curte, altfel ma intreb cu groaza ce s-ar fi intamplat cand copilul ar fi mers in 4 labe pe o podea plina de par/urme de voma/labe pishate/noroi sau ar fi bagat mana in tava pisicilor. Da, sigur, veti spune ca oricum il voi supraveghea, voi face curat, voi dezinfecta, bla,bla, de parca n-ar fi destul de greu doar sa pazesti copilul sa nu-si rupa gatul, sa nu bage-n gura, sa-l schimbi, sa-i canti, sa-l hranesti, sa-l linistesti, sa-l culci. Stiu, e frumos si nobil sa iubesti si sa ai grija de animale,dar, in opinia mea, sanatatea bebelusului e mult mai importanta. Sau, altfel spus, si pentru animale e valabila zicala „Cine are sa-i traiasca, cine nu sa nu doreasca”.
i call bullshit!
As vrea sa te linistesc cumva si sa-ti spun ca lucrurile astea se vor sfarsi la un moment dat! Dar nu va fi asa! pot sa te asigur insa ca lucrurile vor deveni mai usoare odata cu trecerea timpului, cand bebe va fi mai mare….iar recompensa va fi pe masura greutatilor pe care le ai acum! Copilul va fi singurul care va avea de castigat! Inclusiv imunitate (de la picioruse murdare, de la voma, par) dar si fericire, zambete, responsabilizarea copilului…noi avem doar 2 matze…exact aceleasi probleme (fara cele provocate si de caine) si am fost si eu disperata si confuza in privinta asta! nu stiam daca fac bine, daca toata lumea are dreptate cand imi spune ca pun in pericol viata copilului + efectiv munca fizica ce o implica toata „afacerea” asta cu animalutele si copii …erau momente cand simteam ca o iau razna si nu stiam ce sa fac mai intai: sa schimb litiera ca nu se puteau manifesta pisicile sau sa schimb copilul, sa-l las sa urle…de cate ori poate sterge o mama pe jos cu mopul? de cate ori l-au trezit pe bebe din somn, cu mieunaturi, tranteli alergaturi sau, pur si simplu, zgariind litiera….si inca o mai fac…inca face parte din rutina zilnica! DAR! nu am satisfactie mai mare decat cand il vad pe copil imbratisandu-l pe motan, cu drag si zambet perfect si sincer de bebelus…cand mergem in parc si dintre toti copii el e singurul care merge inspre un caine mare si „furios” si nu fuge de el….sau cand vede o pisica pe drum nu tipa ca destrabalatul ca a vazut cine stie ce…el stie ce e, zambeste si-si vede mai departe de galetusa lui cu nisip….astea-s lucrurile pe care le-am asteptat mai bine de un an…si consider ca au meritat tot efortul meu de om!
pune bine in balanta toate astea si daca tot consideri ca e prea mult, sau ca nu se merita, atunci poate ca cel mai bine pt toti ar fi sa le gasesti un loc bun alaturi de cineva care nu le vede ca pe o povara…pt ca, cu siguranta, ele simt asta din partea ta! la fel si bebe! iar daca tu, ca mamica, nu esti bine, nimeni nu e!
Si trebuie sa fi impacata cu orice decizie vei lua!
Iti doresc succes in alegeri! 🙂
Uff!!! Nu iti iubesti animale suficient. Clar! Renunta si la barbat si tot pentru copil ! Sincer sunt aberatii. Pacat de acele suflete. Esti o persoana comoda pentru a detine animale. Acestea sunt membrii familei „madam”. Nu iubesti animalele. Le-ai oferit un camin,ai fi in stare sa le amagesti acum si acum regreti. Esti o ipocrita. Cu parere de rau. Nu ai empatie iti spun din toata inima. Urasc progenituri de genul tau( o inconstienta). Cand te-ai inhamat la a le salva trebuia sa o mentii toata viata. Esti o iresponsabila!
http://www.descopera.ro/dnews/8375910-copiii-care-traiesc-langa-un-animal-de-casa-au-un-risc-mai-mic-de-a-dezvolta-alergii
http://www.descopera.ro/dnews/9835620-ce-avantaje-au-copiii-care-cresc-alaturi-de-animale-de-companie
Cred cu tarie ca doar copiii care cresc fara animale in preajma sunt mult mai expusi pericolelor decat cei protejati in mod absurd de acestea.
Primul studiu vorbeste doar de alergiile la caini sau pisici si pare adevarat, l-am gasit pe net. Nu mi se pare o realizare asa de mare incat sa compenseze riscurile. Al doilea studiu, realizat in Finlanda…hai sa fim seriosi. Macar „cercetatorii americani” pot fi verificati, ca scriu in engleza. Zilele astea o cunostinta a ajuns la chirurg, unde o sa i se extirpe o bucata de carne infectata de pe mana, dupa ce a fost muscata de pisica ei, care isi prinsese piciorul in calorifer si pe care a incercat s-o salveze. Stiu, suna incredibil, dar e un caz ” la prima mana”. Cine-mi garanteaza mie ca, intr-un moment de panica, una din cele doua pisici pe care le detin n-o sa-mi muste copilul?
*careia
cine iti garanteaza tie ca intr-un moment de panica copilul nu se de cu capul de asfalt? cam asa traduc intrebarea de mai sus. nimeni nu iti garanteaza nimic.
pare un model exagerat de crestere si educare intru dezinfectarea totala a copilului. o sa se ajunga sa se puna filtre cu spirt la gura.
Auzi, stii ceva? Mai bine gaseste-le pisicilor un camin in care merita sa traiasca si niste oameni care sa le merite, pentru ca tu, evident nu le meriti;)
Așa că nu vreau să-mi predice asociațiile pentru protecția animalelor că ”vai, săracii câini vagabonzi”. Adevărul este că majoritatea câinilor devin agresivi și foarte periculoși. Nu mi-aș dori să am vreodată copii și să-mi vină acasă mușcați de câini, doar pentru că, nu-i așa, sunt și ei (câinii) biete viețuitoare.
Eu una nu sunt de acord cu pisicile in preajma copiilor mici, exceptie facand cazurile de matze super blande. Sunt greu spre imposibil de dresat, sunt viclene, orgolioase, geloase, rele, imprevizibile, nesimtite. Nu sunt de acord nici cu rase de caini agresive in preajma copiilor. Cainii insa nu sunt gelosi daca apare un nou membru, parul lor nu e atat de fin si usor ca sa fie inhalat, nu sar pe masa, pe blatul de la bucatarie, pe dulapuri etc.
Cel mai indicat animal de companie pentru copii este labradorul. Se pare chiar ca ii ajuta sa se dezvolte. E energic, ii place sa se joace non-stop si e super grijuliu cu copiii (desi pe adulti ii poate smuci sau sari pe ei daca nu este dresat).
si mai exact cate pisici si cani ati avut doamna Maria? Sa stabilim nivelul de expertiza zic.
Eu am trei matze (14, 13, 5 ani) si-un copil de 2 ani si-un pic.
In general, un animal agresiv isi arata coltii devreme, eu una nu cunosc si nici nu am citit cazuri in care un animal blind sa devina agresiv cu un bebelus, ba dimpotriva, din experienta mea si a cunostintelor mele care (majoritatea) au animale, petul e foarte protector cu copilul, extrem de rabdator si docil, il trateaza ca pe propriul pui.
Sigur ca daca animalul e agresiv, nu-l tii linga copil, nu spune nimeni altceva, nici nu e rost de dezbatere.
Hmm se pare ca mai sus avem o persoană care urăște pisicuțele. Am mai auzit de oameni care iubesc câinii foarte mult, dar din diverse motive (cel mai des o neînțelegere a comportamentului pisicesc) le refuză pe acestea. Am auzit replica de mai sus de nenumărate ori: pisicile sunt rele, egoiste, orgolioase, greu de dresat. Cu alte cuvinte, pisicile refuză să fie transformate în sclavi. Și fac doar ce vor ele. Afirmație cu care sunt de acord. Doar pentru că un câine, în mod mai mult sau mai puțin brutal – unele tehnici de dresaj sunt de-a dreptul barbare!, este maleabil și obișnuit să facă ce vor să facă oamenii: stai așa, dă mingea, mergi dincolo, nu mișca, supune-te voinței mele. Asta e sclavie și mie una nu mi se pare o metodă de a iubi un animal. Mai bine nu îți iei deloc dacă tratezi așa bietul animal. În schimb pisicile învață singure comportamente și doar pentru că vor ele – au învățat ale mele singure, cum să stea în pat, pe scaun, la masă. Cum să ne iubească, cum să stea în brațe când ai nevoie și multe altele – de care evident și un câine este capabil dacă nu îi omori spiritul.
Și ca încă un plus pentru pisici, sau animale în general, dar eu am avut 3 pisici în apartament toată viața… am fost copil astmatic, și toate crizele au dispărut atunci când am început să trăiesc cu pisici. Și da, sar peste tot dar cu atât mai mult am fost în contact cu ele, am dormit cu ele în pat. (și nu, nu crescusem să scap de astm, pentru că plecând la distanță mai multă vreme făceam iar crize de astm… ajungeam acasă diminuau total până în cele din urmă au dispărut aproape 100%)
Maria, daca tu vezi intr-o biata pisica o fiinta rea, malefica, orgolioasa si restul balariilor pe care le spui, poate suferi de paranoia acuta. Vezi un medic.
Nici prin minte nu mi-ar fi trecut ca animalele de companie simt daca esti insarcinata. Auma imi explic de ce animalele de la tara, un caine si o pisica, au luat-o razna in ultimele 9 luni. Cum intru in curte cateleul e pe mine, sare pana ma murdareste din cap in picoare, nici vorba sa il pot indeparta cumva, iar pisicul cand ma vede stand in pat fix langa mine se aseaza si cerseste mangaieri.
Minunat articol. De cand ma tot lupt cu oamenii din jurul meu sa inteleaga ce ai scris aici. Multumesc. O zi frumoasa sa ai 🙂
Iti multumeste pentru articol o mami cu doi copii maricei deja si sanatosi , 2 caini si 3 pisici :))
Un articol bine intentionat insa unele informatii nu sunt tocmai corecte din punct de vedere medical asa ca permiteti-mi sa adaug.
As mentiona cateva, n-am reusit sa citesc tot articolul dar cand mai gasesc putin timp o voi face. deci:
1. deparazitarea interna la animalele de companie se recomanda din 3 in 3 luni(avand in vedere ciclul biologic al majoritatii paraziotilor)NU o data la 6 luni cum ati specificat in articol.
2. Ar trebui specificat(vizavi de firele de par si „chisturi”)ca hidatidoza(chistul hidatic) nu este produs de firele de par! Este un mit transmis in popor total fals! Parul n-are nici o legatura, puteti ingera cate fire vreti ca nu se intampla nimic! Iar un fir de par este aproape imposibil sa ajunga in plaman deoarece noi stranutam pana si de la un fir de praf! Este doar un mit incurajat de lispa de cultura. Chistul hidatic(Hidatidoza/Echinococoza) se transmite strict pe cale digestiva, atunci cand ingeram „oua” de la o anume tenie, Taenia Echinococcus (Echinococcus granulosus)-dati un search pe google si aflati mai multe. Larvele strapung peretele intestinal patrunzand in circulatie si se indreapta acolo unde le place mai mult(ficat, plamani chiar si os). Aici gasiti informatia mai detaliata dar usor de digerat. http://www.sfatulmedicului.ro/Parazitoze/boala-hidatica-a-echinococcoza-sau-hidatidoza_672
De aici s-a facut proasta legatura ca firele de par ar avea ceva cu hidatidoza…nimic mai fals! Atat timp cat nu va hraniti cainii cu organe crude de ierbivore infestate(cu chisturi) si nu mergeti cu ei sa ingere fecale si faceti deparazitari trimestriale, nu aveti de ce va teme.
Felicitari pt. articol insa, e incurajator.
Foarte interesante informatii, multumesc! Sinteti medic veterinar? Va intreb pt ca am mers cu pisica mea la multe cabinete pt deparazitare si am si discutat subiectul cu crescatori de pisici si toata lumea mi-a recomandat deparazitare la 6 luni, nu la 3. Ar fi interesant de stiut totusi de ce specialistii dezinformeaza. Ori poate sint si ei prost informati?
Da, sunt medic veterinar, sunt si mama si posesoare a 3 catei si o pisica si o mare iubitoare de natural si sanatos.
Probabil nu v-ati consultat cu persoanele potrivite. Nu stiu in ce localitate sunteti insa in Cluj-Napoca sunt convinsa ca majoritatea medicilor va vor da aceleasi recomandari. De asemenea, chiar si animalele de companie care traiesc in casa fara sa aiba acces in exterior trebuie deparazitate trimestrial deoarece noi, oamenii, prin incaltaminte si nu numai vehiculam surse de infestare.
De asemenea studiile arata ca un copil crescut alaturi de animalele de companie isi cladeste o imunitate mai buna si saliva patrupedelor nu este deloc o sursa de bacterii(exceptand animalele cu probleme stomatologice evident) ci din contra. Bineinteles vorbim de animalele de companie ingrijite/intretinute corect.
Oricum e de apreciat articolul dumneavoastra insa nu ezit sa va spun ca necesita imbunatatiri. Avand in vedere insa ca nu sunteti de meserie e de inteles. Va felicit inca o data.
Multumesc, am corectat in text.
Noi stam in Bucuresti, chiar sint curioasa daca si alti posesori de animale au primit indicatii de deparazitare la 6 luni, ca si mine.
Eu am primit recomandare la 3 luni, în București și Pitești.
Poate conteaza si cu ce se deparaziteaza? Pisica mea a primit Drontal in ultimii 6 ani.
Nu, nu conteaza. Deoarece aceste medicamente au un anumit grad de toxicitate(ca orice medicament de altfel – care nu este natural, valabil si la oameni) nu sunt facute sa actioneze pe perioade indelungate. Pana si noi oamenii ar trebuie sa ne deparazitam periodic, nu suntem feriti de paraziti oricat ne-am spala pe maini si oricat am manca din farfurii f. curate, legume/fructe intens spalate. 😉
De asmenea este indicat un examen coproparazitologic din cand in cand, nu toti parazitii sunt afectati de acelasi medicament si schimbarea antiparazitarelor folosite tot la 2-3 deparazitari pentru a acoepri un spectru mai larg de paraziti si a nu favoriza aparitia unei rezistente la acea substanta activa; Cele injectabile(la medicamentele antiparazitare ma refer) sunt uneori si mai eficiente pentru ca doza se calculeaza exact pe kg. si nu depind de absorbtia intestinala cum e in cazul tabletelor, unde e posibil ca doar o parte sa intre in circulatie. Numai bine!
Si ca idee, sa specificati in articol ca parul nu reprezinta nici un pericol! Este un simplu mit, e la fel de periculos ca parul mamei…adica deloc. 🙂
E vorba doar despre igiena si deparazitare pana la urma cum bine ati lasat sa se inteleaga per ansamblu din articol.
De asemenea este important pentru noi(din punct de vedere zoonotic) ca patrupedele sa fie vaccinate antirabic(anual, obligatoriu prin lege in Romania, dupa varsta de 6 luni) pentru a nu da in paranoia la fiecvare zgarietura si muscatura(fiica mea de aproape 3 ani e cea mai buna prietena a pisicii si invers dar uneori, dupa ce pisica rabda cat poate…mai scapa cate o zgarietura mica) si chiar pt. a ne proteja de rabie. Bineinteles ca un animal tinut exclusiv in casa nu are de unde sa contacteze viroza mortala insa legea este pentru toti si rabia chiar este mortala odata declansata clinic…iar o scurta evadare poate fi posibila chiar si pt. cel mai bine pazit patruped. Sigur ca animalele turbate nu se plimba prin oras(dar nu imposibil) si sunt rare cazurile si in salbaticie insa nu inexistente asa ca e mai bine sa prevenim. De asemenea mai este important vaccinul polivalent in care este inclus si vaccinul impotriva leptospirozei, transmisibila omului.
Deci, daca animalul este deparazitat, vaccinat si ingrijit corespunzator, puteti sa-l pupati in bot toata ziua!
Multumesc mult pentru acest articol! Foarte util! Noi vrem sa ne luam o pisica acum si nu as vrea sa o abandonez peste 2 ani cand probabil vom dori un copil.
Iti doresc toate cele bune!
Bun. Si daca am un caine care are scurgeri din organul sau de reproducere? Cum imi pot lasa copilul sa umble pe jos, sa bage in gurita ce ia de pe jos, cand in permanenta cainele lasa secretii?? Am un caine extraordinar, dar faptul ca imi tin copilul in spatiu restrans din cauza scurgerilor permanente, ma face sa ma gandesc de doua ori…in permanenta curat, in permanenta e patat podeaua si e scarbos. Ce solutie am eu? Sincer, m-am gandit la doua variante: dau cainele sau il tin inchis intr-o camera, pt ca in nici un caz nu voi tine bebele inchis doar sa nu linga scurgerile cainelui… Sper sa primesc niste replici pertinente la intrebarea mea si nu acuze despre cruditatea abandonului animalelor de companie.
Sau cand un caine lasa pe covor urme de urina pentru ca asa sunt ei invatati sa isi marcheze teritoriul?
Soacra mea are caine si miros covoarele numai a urina, este nevoita sa le dea la spalat mereu.
De asta am si renuntat sa aduc catelul sa se joace fetita mea cu el. Pentru ca si ea umbla in patru labe pe covor dupa el si dupa aia baga degetele in gura.
Ca sa nu mai spun ca in spital in Bucuresti, era o fetita in stare foarte grava din cauza parului de la pisica, care i se depusese pe organe. Si asta acum cateva luni.
Pe mine ma socheaza cum unele persoane care comenteaza aici jignesc, se cred mai presus decat medicii, judeca cand ele nici macar nu au habar care este realitatea.
Cainii si pisicile sunt facuti pentru a sta la curte, afara, nu in casa.
Un animal murdar si neingrijit nu are ce cauta linga copii mici. Eu am presupus aici ca cine are animale de casa le si ingrijeste corect, iar lipsa de igiena nu e acceptabila in nici o conditie, nici la animale, nici la oameni.
Bravo Anda ,ai foarte mare dreptate 🙂 🙂 🙂
Catelusa mea a stiut inaintea noastra ca sunt insarcinata, venea si punea capul pe burta mea. Candam plecat la maternitate am lasat-o la soacra mea ca sotul a stat el cu noi. La externare am oprit si am luat puiul acasa. Ea care sarea pe mine cand ma vedea s a urcat incet ne a mirosit si s a culcat in bratele mele – bichon havanez. Unde este copilul este si ea. Seara doarme la piciorele lui. Daca plange bebe si nu sunt in camera vine si plange langa mine. Sotul este alergic la pisici si catei-la al nostru nu are nimic. Am vb si cu doi doctori alergologi de aceasta problema si ne au recomandat sa lasam catelul cat mai.mult in preajma copilului.
Asa ca iubit-ca animalutele linistiti in continuare.
Si eu am un chihuahua de 3 ani jumate si mi-am facut probleme gandindu-ma la cum va reactiona cand apare bebe. La inceput a fost trist pt ca era alungat din camera, dar cand bebe a mai crescut l-am lasat sa interactioneze. Din pacate, in urma analizelor pe care le-am facut deoarece stranuta, tusea des si i-au aparut eczeme, am descoperit ca fetita e alergica la par de caine si la altele. Doi dr mi-au zis clar ca tb sa renunt la caine deoarece fetita poate ajunge la astm. Mi se rupe sufletul ca nu stiu ce sa fac. Nimeni din familie nu il vrea, iar sa il dau unor straini as suferi enorm, mai alea ca e un catelus invatat cu alintaturi, atentie etc.
Te citeam si inainte dar acum de cand burta creste iau blogul de la început și am ajuns la articolul asta. Neah, niciodata blanosul meu morocănos n-o să plece de lângă noi .De 11 ani ne iubim, pupam, alintam. Si imi iubeste burta. El, care pare ca nu iubeste pe nimeni, adoarme in fiecare seara lipit de burta mea. Motan, castrat, analize la zi, deloc drăgăstos până acum. Se poate!
Buna seara fetelor am si eu o grija cu care nu stiu ce sa fac… Am crescut cu animale si nu ami pot sa ami vad viata fara ele Dar in ultimi 2 ani am strans multe pisici am 10 pisici si 2 caini problema e ca toata lumea zice sa dau pisicile daca o sa raman insarcinata Dar eu nu pot sa fac asa ceva sa le dau cand eu le-am crescut si am mereu grija de ele.. Voi sunteti de parere ca o sa fie Un pericol pt Un copil atatea animale de companie?
Mulțumesc. Am citit articolul si am simțit cum inima mi se umple de iubire. Avem o pisica in varsta de 3 ani, dar inca nu avem un bebe însă doar la asta imi sta gândul de cateva săptămâni bune, pur si simplu nu ma pot liniști si orice fac ma duce cu gândul la un bebe. Am început prin a discuta cu prietena mea care are o fetita de 6 ani si pe care am văzut-o crescând frumos, dar nu cu animale de companie in preajma ei(in schimb le iubește), așadar prietena mea nu m-a putut ajuta in legătură cu acest subiect. O iubim pe Bella la nebunie, este o pisica cu personalitate, speriata la mișcări bruște, agresiva cu sotul pt ca ii place sa se joace agresiv cu ea, iar ea ripostează. Doarme cu noi in dormitor in copacul ei, are locurile ei speciale unde ii place sa se relaxeze, dar unde suntem prezenți si noi întotdeauna. Nu prea cere iubire este mai mult independenta, rar vine in brate, dar se freaca de tine daca vrea mancare sau un treat gustos. Pe mine ma urmărește peste tot, chiar si la baie! Dar nu ma sufoca. Pur si simplu ii place unde suntem noi sa fie si ea, dar păstrează distanta ?. Am citit articolul si chiar unele comentarii, iar ce ma îngrijorează este cum as putea sa o tin la distanta de camera lui bebe, in condițiile in care nici eu nu stiu daca ar trebui sa dorm cu bebe in camera sau nu.. Cum ar fi mai bine pt bebe dar si pt ea careia nu ii plac zgomotele puternice, se sperie repede si devine agresiva daca este enervata (sotului ii place sa faca asta mereu, de asta pe el nu il lasă sa o atingă, iar dacă o face il lovește). Imi doresc un bebe si imi doresc sa existe o armonie intre noi toti. Fiecare sa primească doza de iubire si atenție si sa nu se simtă marginalizat daca nu poate intra într-o camera pe viitor..
Am uitat sa specific ca este o pisica de interior, dar isi ia doza de aer liber din gradina noastra mica unde ii place sa iasa in fiecare zi pt o ora, sau mai mult. Niciodată nu a părăsit gradina sau nu a stat afara peste noapte si mereu o urmăresc din sufragerie ce face.
De ce mentionati cat de grava poate fi muscatura de pisica? Chiar si zgarieturile pisicii. Poti ajunge la infectii serioase de pe urma lor. Ce facem, stam cu antibioticile calare pe copii de dragul unui animal?
Oameni buni si eu iubesc animalele dar nu cu riscul de a face rau copiilor si de ami distruge casa ,pentru ca referitor la faptul ca pisica mai marcheaza din cand in cand teritoriul si distruge parchet sau lucruri pe care nu le mai poti folosi este un fapt ca animalele nu au ce cauta in casa.
Am citit comentariu lasat de Cristina ,cum sa cresti 10 pisici e clar ca are o problema chiar au ajuns oamenii sa fie slugile animalelor.
Si copiii mei iubesc animalele mai ales cainii chiar urmeaza sa cumparam un Golden dar afara in curte si cu analizele la zi pentru ca da, animalul trebuie dus la medic ingrijit hranit dar locul lui este afara.
Aviz mamicilor cara urmeaza sa aduca un pui de om pe lume chiar daca aveti un animal in casa incercati in primele 3 lunii de viata ale bebelusului sa nu lasati pisica in preajma lui pentru ca riscul de inbolnavire al copilului este foarte mare ,da nu poti sa stii cat de alergic poate fii copilul si riscul de sufocare exista.
Si inca ceva daca chiar vreti sa faceti fapte bune mai treceti din cand in cand pe la cate un orfelinat ca sunt multe fiinte abandonate si un voluntariat nu var strica ,decat sa strangeti mizeria animalelor mai bine mai schimbati cate un pui de om si il alinati putin in brate pentru ca au nevoie.