Idei de cadouri deosebite de Paști

E primul nostru Paști împreună. Adică oarecum, că anul trecut m-am multiplicat chiar în Duminica Paștilor, am ciocnit icnind un ou și-am sărit în mașină cu foaia pe care-mi notam durata contracțiilor. Așa că pe jumate de sărbătoare am petrecut-o în doi, pe restul în mai mulți (dacă e să număr și asistentele și moașa). Mbon. La noi la Moldova spre nord nu prea se practică treaba cu cadourile de Paști, noi de Paști mîncăm, ieșim la Înviere, mîncăm, dormim, ne trezim să mîncăm și tot așa. Cadourile-s de Crăciun, nu acuma. Dar știu că în multe zone din țară se practică darurile de Paști (vine iepurașul cu desaga, sau cum?). Așa că vă dau idei de lucruri frumoase și mai deosebite cu care să vă surprindeți neamurile și colegii.

Un parfum solid făcut de mînă fără porcării. L-am încercat, e foarte diafan și safe pentru piele. De la Handmade Sister. Cristina face și cremă de mîini și de față, ele vin ambalate în borcănașe de sticlă pictate manual.

Bunătăți spaniole ambalate în cutii elegante. Vinuri, dulciuri, dar mai ales vinuri bune.

gourmet spanish gifts

Cărți pentru copii de la Editura Gama.

Hăinuțe și accesorii pentru multipleți. Prietena mea Diana a născut doi băieți prematuri și tare i-a fost greu să găsească haine care să le vină. Acum sînt mari și sănătoși, iar ea și-a făcut firmă prin care aduce haine faine pentru micuți multipleți. Micolino se cheamă. Cumpărați cu încredere.

Înghețată La Strada. Bine, aici sînt puțin subiectivă, căci în promovarea prea-minunatei sînt angajată full time, dar vă jur că e cea mai bună înghețață pe care-am gustat-o vreodată. Dap, mai bună decît cea de la Fontana di Trevi. Și decît cea de pe faleza din Menton. Fină, nu excesiv de dulce, și tare arătoasă. Sorbetul de cireșe Morello conține 70% piure de fructe. Deci da. Se găsește deocamdată în București în Mega Image, în curînd și în alte supermarketuri și tot în curînd și în provincie. Aici e pagina de Fb, în caz că doriți să fiți în contact cu ea (înghețata) și cu mine.

Așa, și încă o idee pentru bărbați. Dacă vă iubiți doamnele, făceți-le o surpriză. Asta. Vor cădea în fund pe loc.

Sper să vă fie de folos. Și dacă aveții și alte idei, poftiți de le puneți la comun.

Noi o să ne oferim în dar unii altora multă dragoste și niște pui picorom cu hrean.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

22 comentarii

  1. Mai bine sa imi ia un parfum solid si sa imi dea restul de bani de la clutch sa ma rasfat singura daca e in pana de idei, dar darnic 😀

    • Madelaine, nu e deloc o idee rea!
      Dar daca ar fi sa iti ia un parfum solid, n-ar fi intr-un recipient pictat manual, pentru ca, deocamdata, doar si crema de maini cu aroma de mango si galbenele si crema de fata pentru toate tipurile de ten sunt ambalate in borcanase pictate de mana.
      Asa ca ce iti recomand eu e sa-i ceri si parfum solid, si crema 🙂

  2. Iepurasul lasa ouale rosii in cuibul pregatit de cu seara,in iarba verde si proaspata.Ca unora le lasa urecheatul si cadouri,e partea a doua,ne bucuram si de unele si de altele,este o sarbatoare minunata.

  3. la mine se obisnuia sa ne imbracam cu haine noi de Paste. Ca o innoire de primavara, de sarbatoare, de suflet, de trup. Asa ca acum pastrez asta: avem ceva nou ce imbracam prima data de Paste.

  4. Dragut articolul dar, pe mine chiar nu m-ar tenta acel clutch. Nici nu as avea unde sa il port si nici nu merita banii. Poate ai , si sigur ai idei mai bune decat asta.

    • La Mega Concept Store gasesti toate aromele la cupa. In unele Mega (pe 1 Mai spre turda) gasesti borcanele de 120 ml sau galetuse de 500 ml.

  5. Daaa, în Maramureş soseşte Iepuraşul şi depune darurile în cuib ;-). Îţi dai seama că acum trebuieşte ca să port această demi-tradiţie (jumătatea mea nord-moldavă ştie de ce) peste Prut?!

  6. n-am gasit inghetata in Mega Image – Favorit; o sa incerc maine la Mega Image din piata Drumul Taberei si Mega Image din piata Crangas (astea sunt in drumul meu acasa-servici-acasa)
    Serbeturile pe ce raion le gasesc?

    • of imi pare rau!
      in curind o sa fie de gasit si in real, billa si carrefour. aici la mine la Mega au sigur, 1 mai spre turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *