Borcanul cu marmeladă

5 comentarii

1. pui mic si motzat :))

2. Mi-a inseninat ziua postul tau! 🙂 Week-end plin de voie buna!

3. am citit cu lacrimi in ochi; e greu tare la inceput insa apoi e tare frumos! Imi amintesc cand avea Matei 1 saptamana si zbiera incontinu toata ziua, iar noaptea daca dormea 4 ore legate mi se pareau o eternitate; vroiam sa plec de acasa! Vroiam sa-l las in patut si sa fug cat mai departe!
   E o stare foarte confuza , ai vrea sa pleci sa scapi de chin dar totodata nu te lasa inima sa lasi fiinta mica fara aparare!
   De 1 singur lucru imi pare extrem de rau, si o sa-l regret pana la moarte – am dat-o pe mama afara din casa! Nu mai puteam, imi darea cate un sfat la 2 secunde, si mi se parea ca vorbeste mult fara folos-copilul tot plangea! A plecat saraca mama insa m-a iertat si m-a inteles asa cum a facut-o de fiecare data!! Of mama greu a fost…dar a trecut!

4. draga printesa, articolul din Mami parca nu e scris de tine, scrisul tau e mult mai cald si mai frumos pe blog,sa nu cazi in capcana comercialului please, nu vreau sa te supere remarca mea, stiu ca tu ai intelepciunea sa-ti asumi totul, inclusiv parerile diferite.
   numai bine!

5. Exact asa m-am simtit si eu vreme de cateva luni bune dupa nasterea puiului meu (acele prime luni cu probleme de alaptat, nesomn, plansete inexplicabile, griji si angoase)… Articolul din revista mi s-a parut scris in acelasi stil (de aceeasi voce) ca toate „postarile” de pe blogul asta – mind you, toate cele pe care le-am citit eu, caci marturisesc cu mana pe constiinta ca nu le-am observat la timp pe toate, dar cred totusi ca am citit marea lor majoritate… In alta ordine de idei, prin ce parc va plimbati voi pe inserat? Ca daca-i vorba de Kiseleff, e posibil sa dam nas in nasuc adesea! =)