Așa-i că nu știți ce să le mai luați cadou odorurilor? Că oricum de fiecare dată cînd ieșiți din casă vă întoarceți cu ceva și pentru gîgîlici? O jucărioară, un plăsticuț, o bănănuță, un chichirel? Că vă e plină casa de chestii colorate, mai tari sau mai moi, și clopoțitoare pe care le înjurați puternic noaptea cînd călcați pe ele?
Așa-i, știu. Eu am găsit o bucată de lego într-un adidas (abia cînd am ajuns la muncă mi-am dat seama ce mă jena), am buzunarele pline de delfini, iepurași, prințese, capace de suzetă și sferturi de șervețel molfăite și scuipate.
Păi și vine 1 iunie. Ce faceți? Ce le mai luați? Am eu o idee textilă! Le luați haine cool de la Lilutesa, barem așa se bucură și ochiul vostru, plus că dacă vă pică în cale noaptea pe întuneric, nu vă ard la tălpi și nici zgomot nu fac!
Mie-mi plac mult hăinuțele croite de Nicol (care, by the way, e prin Europa cu rulota, cu soțul și cu cei trei năzdrăvani de copii, Lilu, Tesa și micul Dragon, le puteți urmări povestea pe blogul lor de călătorie), le face cu drag și talent. Rezultă niște chestii complet diferite de ștrampii mulați cu hello kitty pe care le găsiți în toate magazinele vieții. Șalvari relaxații, rochii unicat, bluze bufante, fuste tutu înfoiate.
Gata cu introducerea că ne prinde 1 iunie povestind aiurea. Ce vă propun e un concurs simpatic. Premiul e un voucher de 150 de lei în magazinul Lilutesa. Concursul începe chiar acum (deci START) și se termină pe 25 mai la ora 22.00. Pentru a participa, trebui să dați Like paginii de facebook Lilutesa și să postați acolo pe wall o poză cu odrasla personală îmbrăcată mai hip. Adică mai trendy. Mai cool. Ceva deosebit. Însoțiți vă rog poza cu piticania trendy de un comentariu gen Vrem să participăm la concursul Prințesei urbane, să știe lumea care trece pe-acolo de ce publicați poza cu pricina. Dacă nu aveți cont de Fb și nici nu puteți împrumuta unul, postați aici în comentarii un link cu poza respectivă (pe care ați urcat-o în prealabil pe contul vostru de flicker, picassa, photobucket etc). Ideea e ca Nicol să vă vadă puii cei fashion și să poată trage la sorți câștigătorul voucherului.
Încep eu, cu o poză cu Sof în șalvari Lilutesa (poza e făcută de Mircea Popa pentru Revista Mami). În afara concursului, desigur.
Strampi cu hello kitty? O my god! Nu mi-as imbraca fetita in strampi din astia.Vazusem zilele trecute o rochita infoiata bleumarin cu buline albe, o nebunie :). Am si cumparat-o pentru fetita prietenei mele, ca era prea frumoasa. Ii sta bine Sofiei cu salvari si rochite infoiate.
Cind era Sofia mica mica si ii cautam diverse (ciorapel, hanorac etc), nu gaseam nimic, dar nimic care sa nu fie alb sau roz.
Atunci banuiesc ca pentru baieti o sa gasesc numai alb sau albastru deschis :).
Brace yourselves! Presimt comentarii critice…gen copiii nu au nevoie de jucarii noi, poluam planeta, dezvoltam materialismul, nu recliclam destul. Ceva stiu sigur: am fost o fetita care se bucura de fiecare jucarie primita. Si de orice hainuta si rochita. Asa ca sper ca nu o sa ma enervez cand o sa apara aparatorii jucariilor din sticle reciclate de plastic. 🙂
avem noroc, e lumea plecata la munte! (eu recunosc ca 80% din toate jucariile sint primite) 😀
Fix pe 25 Mai face Matei 1 an! Creste puiu’ meu drag!!
sa traiasca micutul!
Cred ca am incarcat FB lui Lilu Tesa cu poze:) Sunteti minunate impreuna!
Ne-am înscris şi noi. Iaca li linkul aferent: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=4971926055943&set=o.212633702102234&type=1&theater
Ieri am cumparat online de pe shopul depot96 2 rochite aflate la reducere, prima oara cand fac comanda de pe acest site, livrarea se face prin fan courier sper sa nu am surprize neplacute si cu ei )))