Primesc întrebarea asta de la toate cunoștințele mele care nu au copii și care cred că momentul nașterii e ca o trecere-acordeon dintre vagoane. În Vagonul Fără-Copil e distracție, alcool, opțiune de Cușetă pentru un somn dulce legănat, se fumează, se ascultă muzică, totul e minunat. La un moment dat te împinge curiozitatea (sau dragostea sau inconștiența) și sari în Vagonul Cu-Copil. Și acolo nu se doarme, nu se fumează, nu se schimbă destinația spontan, miroase a lapte și scutece pline, se merge mereu pe vîrfuri și se vorbește în diminutive.
Cunoștințele care au copii nu mă întreabă niciodată dacă nu mi-e dor de viața dinainte. Pentru că ele știu că viața dinainte e atât de departe încât aș putea spune (și ele ar putea spune la fel) că nici n-am trăit vreo viață înainte să fiu părinte, că tot ce-a fost înainte e doar un preludiu, o pregătire, un curs, un test. Iar dacă am trăit vreo viață înainte, a spune că mi-e dor de ea știind că ea n-o să mai existe niciodată ar fi nedrept și degeaba, e ca și cum aș spune că mi-e dor de o țigară. Aș aprinde una chiar acum, dacă nu m-aș fi lăsat pentru totdeauna acum 7 ani. N-o aprind, nu mi-e dor.
Cunoștințele care au copii mă întreabă când îl fac pe următorul. Le spun că viața m-a învățat să nu spun niciodată niciodată. E drept că înainte să rămân însărcinată prima oară îmi doream să am trei copii. Apoi am pierdut sarcina și mi-am dorit să nu mai am niciunul. După ce mi-am pus la loc inima și mintea, am închis ochii și am sărit încă o dată. Peste nouă luni cumplit de grele s-a născut Sofia. Primele luni cu ea n-au fost o plimbare în parc: nesomn, reflux, diagnostice greșite, îndoieli, remușcări. Peste o vreme însă, a răsărit soarele. Ea a decis să fie bine, eu am decis să am încredere în ea. Acum mă soarbe din ochi și eu sunt atât de îndrăgostită de ea încât o să-mi tatuez numele ei pe umăr. Nu glumesc, chiar o s-o fac (fără ancoră însă, promit). Așa că îl fac pe următorul? Poate, deocamdată nu vreau să mă împart. Vreau s-o iubesc doar pe ea, s-o miros doar pe ea, s-o las doar pe ea să mă facă fericită.
Cum era viața mea dinainte? Cine mai știe? Și cui îi mai pasă? Am stat în Vagonul Fără-Copii fix cât am avut nevoie: treizeci și ceva de ani, pentru că mai devreme de atât nu am găsit omul cu care să pășesc prin trecerea-acordeon dintre vagoane. Acum suntem aici, unde e mai liniște, nu se fumează, uneori miroase a lapte, întotdeauna a inimi pline. Nici nu contează încotro merge trenul, călătoria e cea mai frumoasă din lume!
(articol publicat în revista Mami de iulie)
frumos spus 🙂
Foarte frumos ai scris .Asa e viata fara copii e frumoasa la tinerete , ca -ti este bine te poti distra, faci ce vrei fara griji, nesomn ,oboseala si multe altele .Cand ajungi la batranete si tragi linie te intrebi ce lasi in urma?Cine-ti poarta numele mai departe ,cine-ti deschide usa sa vada ce mai faci,daca -ti este bine , daca nu-ti lipseste ceva ?Asa ca merita sa te sacrifici la tinereta pentru copii ,apoi la batranete pentru nepoti.Ce poti iubi mai mult in viata decat copiii,sotul si parintii daca-i ai /E u nu sunt asa mestera la scris ,dar incerc sa tin pasul cu voi care aveti talent cu carul ,ca v-a inzestrat Dumnezeu cu cu acest dar Va multumesc pentru ca existati .Va pupa bunica/
heeeeeeeeeeei, de ce mi-ai furat gandurile? 😀 p.s. la noi vine si „urmatorul”…
wow, felicitari si sarcina usoara!
După ce s-a născut nepoțica noastră, am încercat să stau cât mai mult timp alături de ea, să văd dacă am răbdare cu ea și cu toate nevoile ei, și am decis să avem și noi copil. Știu că va fi greu, știu că toată viața mea se va schimba, dar în bine și în mai frumos cu siguranță. Nu înțeleg mamele care mereu se plâng, mereu sunt revoltate, și au prea puține lucruri frumoase de spus despre copii lor. E adevărat că nu toate sunt pregătite să devină mame, nu toate au puterea de sacrificiu pentru copil, nu toate vor să renunțe la viața de dinainte.
Io inca nu am ‘produs’ minunea, dar nu cred ca se termina viata, cand ai un copil. Pana acum am fost fericiti noi doi timp de 10 ani. Nu am simtit nevoia sa fim mai multi, ne-a fost bine in echipa asta. Acum asteptam sa se nasca al treilea membru al familiei (eu momentan consider ca va fi si ultimul, pentru ca nu mai am 20 de ani si nu cred ca ar mai fi OK sa incerc inca unul). Spun sincer ca nu-mi doresc mai multi copii, unul ne va fi suficient si vom incerca sa punem totul la bataie pentru el. Vom continua sa calatorim (chiar daca in trei), vom incerca sa implicam copilul in tot, ca doar suntem echipa. Va fi greu (pana se naste, dupa ce se naste), dar merita efortul.
aaaaa, cu siguranta merita!!! cind e due date?
Undeva prin februarie. Sunt in saptamana a opta 😉
ahhaaa, un early bird. bravo, sa fie totul usor!
Nu cred ca se pune problema ca „merita”, sau nu efortul. Poate e doar un sentiment de mama, insa cand vine vorba de copii, ei sunt si gata si ideea de copil mi se pare complet necoplanara cu „a merita”. Sunt dincolo de orice.
Chiar daca eu acum sunt intr-o perioada in care mi-as dori fff mult sa nu fiu nevoita sa planific fiecare zi si sa jonglez cu fiecare ora :-).
Stiu ce spui, dar eu chiar nu-s genul de dama care sa se laude ca-i cea mai buna perioada din viata mea sau cum spun altele. Ma simt rau, sunt obosita, mi-am dat peste cap tot programul de lucru (bine macar ca lucrez de acasa si nu trebuie sa merg la un job, ca probabil ma dadeau afara deja), am renuntat la sport, am o carca de ‘nu e voie’ in program. Deci de asta spun ca ‘merita’, pentru ca te da peste cap o sarcina, mai ales daca esti maniaca si vrei sa fie totul OK.
Nu mai discut despre chestiile financiare, ca stii prea bine ce inseamna astea. Colac peste pupaza, asta micu tre’ sa si iasa de unde sta momentan bine merci si oricum o invarti iesitul asta va fi nasol pentru ma’sa, cu perioada ‘post-partum’, nopti nedormite (io dorm cate 9 ore in general fara sa ma trezesc, deci nu dau pe spate la ideea ca ma voi trezi din 3 in 3 ore – sau cand va fi nevoie).
Dar, asa cum am spus, toate chestiile prin care trec ca viitoare mama sunt dorite si planificate (asa cum a fost si bebe asta), deci vom trece peste tot pentru ca rezultatul va face totul sa merite 😉
Dupa ce-am citit sunt si mai motivata sa spun ca abia astept sa fuga astea 4 luni si cateva zile, sunt cu un pas aproape de baiatul meu si nu o sa regret nimic, pentru ca, el a schimbat deja totul.
Iubiti-va, iubirea e un tatuaj pe suflet.
pe mine cateodata ma apuca dorul… si atunci duc copilul la bunici si fuuug departe, cate un week-end… numai ca de fiecare data cand ajung la destinatie imi dau seama cat de tare imi e dor de mirosul de lapte si de rasul de copil….
Fiecare subiect pe tema asta ma descurajeaza in loc sa ma incurajeze sa fac copii. Chestiunea e ca eu chiar am hobby-uri la care tin si care ma definesc. Am momente in care imi doresc sa ma retrag in singuratate si sa meditez. Devin frustrata si agasata cand nu-mi pot gasi coltisorul intunecat in care sa ma ascund.
Ma intreb daca pentru mine e o optiune valida sa am copii….Nu as vrea sa ajunga sa ma urasca. Ar fi lovitura finala. Dar ar putea sa ma accepte cu ciudateniile mele?
🙂 fix genul de chestie pe care o spuneam si eu inainte sa am copii. Silvia, tot ce pot sa zic e ca daca o sa ai copii, o sa ti se schimbe atit de mult perspectiva incit comentariul de mai sus o sa ti se para foarte amuzant. iar daca n-o sa ai, well, cu atit mai bine pentru hobbyurile tale. eu nu incurajez lumea sa puiasca, e un lucru prea personal sa-mi permit sa promovez o parte sau alta a medaliei, eu doar povestesc cum e pentru mine. sint sigura (cunosc cazuri) ca sint si mame care au revenit foarte rapid (1 luna) la viata lor dinainte, la hobbyurile lor care nici nu i-au observat lipsa. orice e posibil. inclusiv sa ti se para asa misto sa stai linga fi-tu incit sa nu mai ai nevoie de nici un hobby. nu e ca si cum o sa moara de foame el (hobby-ul) pentru ca nu-l mai ai. 🙂
Uite ca eu nu mi-am dorit, am crezut ca era bine asa. Si era bine. Insa EL a decis ca e momentul sa vina, si da, toata sarcina mi-am vazut de ale mele, adica munca, sport intens, pisici si caini. La fix 6 sapt dupa cezariana am revenit in sala de sport, si desi timpul este altfel, da, hobby-urile pot ramane daca mai sunt importante dupa. Insa e cea mai tare chestie ever sa fii mama. La fel, nu incurajez lumea sa puiasca :D, doar vorbesc despre mine si din experienta mea.
Silvia, toate avem hobby-uri.
Inainte sa raman gravida am calatorit in draci cu barbatu’. Si vorbim de cate 6 luni pe an petrecute in afara tarii, nu concediu de 7 zile. Am facut sport de 3-4 ori pe saptamana (si intentionam sa o iau chiar mai serios, odata ce ma lasa si genunchiul la care am meniscul usor ‘busit’).
Am decis insa de comun acord ca e cam momentul sa facem pasul acesta si am ramas in 2 saptamani de la decizie (deh, norocul prostului). Partea buna este ca nu mai pierdem timp incercand, partea ‘proasta’ este ca am renuntat abrupt la orice (calatorii – abia stau pe 2 picioare, numai de umblat nu-mi arde si sport – mi-a recomandat doctorita sa stau pe fundul meu cateva luni, pana suntem siguri ca merge treaba OK. Oricum, odata ce-mi creste burta, numai sport nu poti spune ca fac – cel putin nu la sistemul meu de facut efort pana pic in nas).
Dar vorbim doar de o PAUZA, nu de o renuntare. Asa cum spune si Ina, imediat ce este sigur pentru tine si bebe sa faci sport, poti reveni in sala. Incet-incet. Odata ce asta micu incepe sa creasca putin, intentionam sa-l ducem in mici calatorii, apoi sa-l luam cu noi pe unde ne trambalam.
Visam sa ne luam un RV (o rulota din aia de calatorit). de la vreo 3 ani nu cred sa fie problema sa luam puradelul cu noi, mai ales daca e obisnuit sa se trambaleze dupa noi.
Deci, daca decizi sa faci un bebe, restul se aranjeaza de la sine. 🙂
Ma faci sa vreau copilas repede, repede 🙂
Mi-e inima si casa plina de aproape 2 luni!!!Nimic nu mai este la fel…dar e atat de bineee si mai mult decat perfect ;).Aveam si eu temeri si indoieli inainte….dar acum nici nu mai vreau sa stiu cum era „inainte”.Sanatate si iubire infinita va doresc!
Ce frumos ai spus tu totul!
Cu siguranţă atunci când voi avea copil voi vrea să citesc articolul acesta!
Foarte frumos spus!
Bineneteles ca inca mai poti sa te distrezi din cand in cand, mai poti iesi cu prietenele etcc
Doar sa mai creasca putin, sa mearga la gradi! Atunci vei avea mai mult timp pt tine
Ultimul paragraf este si al meu, si nu, nici eu nu vreau sa ma impart cu alt (al doilea) copil, unii m-au facut si considerat egoista, dar simt ca nu vreau sa impart dragostea mea decat fetitei mele.mai vedem, mai traim, mai discutam,optiunile raman (intre)deschise:) M-am intristat cand am citit ca vrei sa te lasi de scris, doar din pricina unor voci stridente.Mi-ar lipsi candoarea, umorul si dragalasenia postarilor tale, asa ca sper sa te gasesc aici multa vreme de acum incolo:)
Ha! Și eu voiam să-mi tatuez MAX cu litere gothice, dar n-am apucat! Acum aș fi fost nevoită să-mi tatuez și-un VERA dedesubt (dar nu prea merge cu același font și deja se complică lucrurile). Sigur, timpul nu e pierdut. 😀
Asa cred si eu ca aceasta schimbare trebuie sa fie: fireasca,frumoasa,implicata si plina de dragoste,care nu lasa loc de regrete si nostalgii.E drept ca poate e ideal sa ai copii cand iti doresti si esti pregatit.Multi se trezesc parinti si se vad jumuliti de viata lor de ” dinainte” si se uita cu jind la distractiile si vacantele ” neparintilor”.E o chestie de maturitate si asumare.Mult timp eu nu mi.am dorit copii,nu simteam nevoia si,ca atare,mi se parea extrem de egoist sa fac un copil.Apoi,m-a lovit,la propriu sentimentul matern.Era o dorinta inexplicabila,pentru mine,cel putin.Si,dupa vreo 5 ani de asteptare,cand concluzionasem ca nu pot face copii (ironic,nu?),iata ca dorinta va deveni realitate,in cateva luni.Am inceput sa citesc si carti pe tema.”Simplicity parenting” e o carte cu idei despre echilibru si simplitate in cresterea copiilor.
De multe ori imi pun si eu aceasta intrebare! Si da…uneori imi este dor! Am facut copiii foarte tanara si cred ca nu am apucat sa golesc acel sac al tineretii plin cu distractie, alcool,tigari,muzica, deplasari spontane! Da imi este dor … si cand imi este dor fac in asa fel incat sa ma rup de viata mea de zi cu zi de copii de casa si tot ce tine de maturitatea in care am intrat atat de repede! Dupa maxim 2 zile realizez ca imi este mult mai dor sa ma intorc la aceasta realitate care imi ofera mult mai multe beneficii, copii ma fac mai fericita si doar alaturi de ei ma simt implinita! Simt ca traiasc simt ca am pentru ce trai! Asa ca … sincer va spun…Da,imi este dor dar dorul de ei e mai puternic si mai dureros! Distractia adolescentina o poti avea si cu un copil sau doi, o zi,doua, o saptamana dar viata de parinte-de mama o alegi o data si nu mai renunti niciodata !
m-ai facut sa imi dea lacrimile.
Când am rămas prima dată însărcinată cineva mi-a spus că se bucură pentru mine, că voi vedea cum viaţa mea va căpăta un sens. Atunci eram revoltată, cum adică viaţa mea nu avea sens?! Acum înţeleg 🙂
Ce cliseu…obosit:-)
Eu la postarea asta n-am de zis decat…HA! Restul il stii! Acu’ pricepi ce ziceam atunci. 😀
Un lucru pe care il intelegi dupa ce ai al doilea copil este ca nu imparti dragostea toata daruita celui dintai,ci descoperi ca esti izvor nebanuit,oferind cel putin aceeasi cantitate cat si primului,fara sa te repeti si fara sa frustrezi.cred ca asta e esenta sufletului de mama.fara indoiala mamele care au 10 copii,ii iubesc pe toti,fara sa dea unuia din dragostea datorata altora.si nu ii iubesti la fel,nu,ptr ca nici ei nu sunt la fel.dar ii iubesti nespus si nesfarsit pe amandoi.
si a propos,ce spune acum dnul Robo despre afirmatia”viata mea a capatat acum un sens”?
Si dupa doi ti se schimba atitudinea, din nou 🙂 In ce sens … asta depinde de multe, dar in privinta iubirii … n-am auzit pe nimeni sa spuna ca s-a diminuat, ci dimpotriva 🙂
Treaba cu 3 … asta e deja alta categorie, sunt parinti-eroi, din punctul meu de vedere 🙂 Si asta nu-i neaparat ceva de rau 🙂
Si eu am o fetita care in septembrie implineste 2 ani. O iubesc cum numai o mama stie sa isi iubeasca primul copil, cu daruire, durere, implinire si neimplinire, fericire si spaima. Ne-am dorit mereu sa avem macar doi copii, insa vestea ca sunt din nou insarcinata m-a luat cu totul prin surprindere. Cred ca nu e usor cu doi copii atat de mici (fetita va avea 2 ani si 4 luni cand se va naste fratiorul sau surioara ei), insa sunt convinsa ca orice mama gaseste … „resurse” (e un cuvant nu tocmai potrivit in context) pentru a-si iubi si ingriji copiii.
Da, am momente cand ma intreb cum ar fi fost ca inca sa nu fi facut copii. Cum ar fi fost sa mai am timp sa merg la Maiden la concert fara sa ma gandesc daca doarme, daca e invelita, daca nu viseaza urat cat eu nu sunt langa ea. Cred ca daca inca nu ar fi fost sa am copii, mi-ar fi fost cumplit de dor de parfumul fin al cefei ei fine, de manutele care ma cuprind pentru a adormi mai bine, de ochisorii de veverita care imi zambesc de cate ori se uita la mine.
Fara griji! 🙂
Daca ii prezentati situatia cum trebuie, dra isi va iubi enorm surioara/fratiorul, si dupa cateva sapt deja va considera ca este acolo dintotdeauna, iar pt cel mic, surioara cea mare este centrul universului, ceva ce parintii nu pot inlocui oricat si-ar dori 🙂 4 este o cifra foarte buna 🙂 La fel ca si 3, si 5 si 7 🙂
Intre ai mei este o diferenta de doi ani fara cateva sapt. La inceput este mai greu dar apoi fac o echipa fantastica si „vorbesc aceeasi limba” 🙂
Mie mi-a fost mai usor cu doi copiii, decat cu unul… Nu stiu sa iti explic, dar asa a fost… Chiar daca un timp cumparam doua feluri de pampersi, toata ziua nu faceam decat sa schimb pampersi, sa spal biberoane, sa fac 3 feluri de mancare (pentru noi, adultii, pentru bebe 1 si pentru bebe 2), am fost (si inca sunt) singura cu ei, marea majoritate a timpului, dar nu m-am simtit mai obosita decat atunci m-am simtit cand am avut doar un copil.
Si ai mei sunt nascuti la 2 ani diferenta, au personalitati foarte diferite, dar acum, cand au 4 si 6 ani, sunt cei mai destepti si haiosi copilasi din lume. Nu te mai gandi ca iti va fi greu, Mihaela, fiecare bebe are ritmul sau. 🙂
Felicitări pentru text, este excelent. Metafora – perfect aleasă. Ideea – cum nu se poate mai adevărată. Chiar Dolto mi se pare că spune că, după ce devii părinte, nici nu mai poţi să-ţi aminteşti cu precizie de viaţa de dinainte. Ai senzaţia că ai avut acel copil dintotdeauna.
În plus, se poate relua fumatul şi după copil – după ce se termină alăptarea şi când copilul nu e de faţă. 🙂
Şi socializăm bine, tocmai cu cei care au copii de vârste apropiate (în cazul în care ceilalţi nu ne mai înţeleg) 🙂
Am o bebelina de 10 luni jumatate. Imi place sa cred ca o iubesc fara s-o sufoc, ca o protejez fara sa-i stau in carca, nu ma supar cand zambeste si altor persoane, nu o smulg din bratele bunicii cand vad ca i se culca dragastos pe umar. Nu-i caut exclusivitatea, dependenta totala ma sperie, simt ca nu o pot ocroti/educa/iubi daca o transform in soarele si oxigenul meu.
Raspunsul la intrebarea din titlu este: DA, uneori mi-e dor, si pentru ca mi-e dor, o sa incerc sa o readuc in prezent, sa coabiteze cu bebe, asa cum unii construiesc case in jurul unui copac urias.
Cat de frumos!Si eu am sarit in Vagonul-cu -Copii.Spun cu copii pentru ca am doi gemeni,baietii,au 13 ani.Asa e stai in Vagonul-fara -copil exact cat trebuie.E asa frumos in Vagonul-cu -Copii, cu toata oboseala,cu noptii nedormite, cu intrebarile De ce?,Cum?Pentru?,cu teme,cu razvratiri ale adolescentei ,cu tot ce inseamna copii.Sunt viata mea!
Va multumesc pentru ce ati spus. Si cum ati spus. E complet. Si adevarat. Si miraculous.
Si eu simt asa…dar tu chiar ai descris f. bine totul! il vreau pe urmatorul, insa inca vreau s-o iubesc doar pe ea si sa fie „doar ea”!!!
[…] Citeam zilele trecute un articol foarte misto pe un blog pe care il urmaresc cu placere: http://www.printesaurbana.ro/2013/07/si-nu-ti-e-dor-de-viata-ta-dinainte.html… […]
Foarte fain ce ai scris,unge sufletul. Dupa ce l-am avut pe flacau,primul copilas am zis gara,unul e de ajuns, apoi ne am tot gandit cu sotul meu si am ajuns la concluzia ca ptr copilasi e bine sa fie 2. Exact in perioada de gandire ,o tanti mai in varsta mi a povestit,printre altele ca nu cunosti adevarata iubire pt copil decand atunci.cand il.ai pe al 2 -lea…m- am mirat.atunci, eu crezand ca nu se poate iubi mai mult decat deja il iubeam pe baietelul meu , dar dupa ce am avut fetita, pot da afirmi ca batranica mea a avut dreptate. Mare dreptate . Cateodata, mi e dor de viata mea de acum 10 ani dar nu as mai putea trai fara copiii mei,sub nici o forma.