Concurs cu premiu de mîncare (la Alioli)

AND WE HAVE A WINNER! ANCA GABRIAN, felicitări! Scrie-mi, să stabilim cum facem.

Iar voi ceilalți, nu plecați departe, prietenii de la Alioli s-au bucurat tare de participarea masivă la concurs și au promis că-mi mai dau un voucher, tot pentru voi, așa că acuș ne jucăm iar! 🙂

Pentru toți prietenii mei mîncăcioși din București, dar îndeosebi pentru cei care preferă mîncarea spaniolă și fructele de mare și care n-au vreme de hălăduit prin Andaluzia (ca noi), fac cinste cu o masă la Alioli. Știți voi, restaurantul spaniol despre care tot scriu din vreme-n vreme, unde mă duc să-mi ling rănile de femeie ne-socializată și nemaiieșită din țară cu anii (Dalboka nu se pune, e practic tot p-aici), unde nu mai departe de alaltăieri am intrat cu omul și cu Sofia pe patru picioare (Sofia era în brațe la taxu) și-am ieșit niște ore mai tîrziu pe paișpe cărări, că sangria ceea de casă e așa bună că nici nu-ți dai seama cînd ai turnat pe gît trei carafe și-ți zboară porumbeii din gură ca porțiile de paella din bucătărie. Bebelușa și-a turnat pastă alioli în cap, a dansat flamenco printre mese și-a cerșit sangria din care n-a primit nici măcar o gură (da, așa cruzi și ne-atașați sîntem).

În fine, prefer să mă opresc aici cu detaliile după-amiezei noastre prelungite în colțul de rai spaniolesc denumit pămîntean Alioli. Ce voiam de fapt să vă anunț e că am pentru voi un voucher de 200 de lei în nemaipomenitul loc, suficient să beți și să mîncați în doi. Locul nu e neapărat child-friendly (au scaun de masă pentru bebeluși, dar în local se fumează și nu-s atracții pentru ăștia micii), așa că mai bine mergeți romantic cu jumătatea civilă sau cu cea mai bună prietenă, să vă bucurați în tihnă de gazpacho, creveții cu usturoi (my love), supa de fructe de mare, paella de toate felurile, midiile picante, fideua, sabagnonul sau muerte por chocolate, adică un desert cu înghețată de ciocolată și sos de ciocolată și da, multă ciocolată pe deasupra, să mori de-atîta ciocolată. Dar mai ales paella, deci nunu, n-aveți voie să plecați de-acolo pînă nu gustați paella.

Ce trebuie să faceți pentru a pune gheara pe premiu este să comentați aici sau pe pagina de Facebook la postul cu acest articol ce-aveți de gînd să devorați din meniul lor.

Ei dragii mi-au oferit mie voucherul în semn de recunoștință că-i tot laud, numai că eu mă gîndesc că și mai bine ar fi să împrăștii microbul, să se mai îndrăgostească și alții de locul ăsta, unul dintre puținele din București unde mîncarea e la fel (de bună) de cînd s-a deschis (acum trei ani, cînd m-am dus pentru o supă de legume rece și-am stat acolo șapte ore, nu cred c-a rămas ceva din meniu negustat, și de atunci am tot fost, ba la sangria rece, ba la supă fierbinte de midii, pretexte s-au tot găsit, mi-am dus acolo toată familia și pe mai toți prietenii, mă cunosc cu ospătarii mai bine decît cu majoritatea colegilor mei de muncă).

Începem concursul acum, duminică seară aleg cîștigătorul (cu Random). Apoi săptămîna viitoare ne întîlnim la un suc și vă pasez voucherul. Deci, în ce v-ar plăcea să vă bălăciți la Alioli dac-ați avea cu voi voucherul meu de 200 de lei?

PS: Am scris despre Alioli aici, aici și aici . Și în multe alte locuri, sînt sigură, dar mi-e cald și lene să caut. Pe scurt, îmi place Alioli. Și vă invit și pe voi să vă placă. Și vă și dau voucher de cheltuială acolo, na, să n-aveți nici o scuză să nu vă duceți.

PS2: Am reînceput maratonul de donații pe pagina blogului, dacă vă simțiți norocoase, poftiți de aruncați un ochi la ofertă, postez un obiect pe zi (cămăși, fuste, rochii, genți, curele, nepurtate, pretty). E doar pentru bucureștence, nu vreau să am relații de niciun fel cu poșta română. Săptămîna viitoare fac o întîlnire la terasă, bem un suc și predau cîștigătoarelor obiectele donate (și voucherul la Alioli). Puteți veni oricum să ne vedem, o să fie pe după-amiază undeva aproape de centru, dacă vreți să ne întîlnim, dați-mi un mesaj scurt la printesa @ printesaurbana.ro să vă anunț exact cînd și unde (chiar dacă n-aveți nimic de luat de la mine și vreți numai să ne mai vedem la ochi).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

103 comentarii

  1. Deja imi ploua in gura de la descrierile de mai sus. Stiu restaurantul dar nu stiu de ce nu am fost niciodata.
    As devora o paella scaldata in fructe de mare, care imi aduce aminte de excursia in Barcelona, dar si de o cina romantica la ceas de seara in Tenerife. Si da, as bea si o sangria. Nici noi nu am mai fost in concediu cam de 3 ani, iar de cand cu cea mica nici atat. Dar o seara cu sotul intr-un restaurant care sa mai aprinda flacara iubirii suna apetisant.

  2. O sangria reeece, sau doua, poate chiar trei :-); si neaparat paella. Desert ceva fara ciocolata. Sa fie cu noroc! Multumim!

  3. Neaparat Paella 🙂 neaparat! Apoi niste creveti sau calamari, mi-e greu sa ma hotarasc mereu cand trebuie sa aleg intre astea doua 🙂 si sabanon, ca mi-a plouat rau de tot in gura cand ai povestit despre el 🙂

  4. Eu am meniul de la Alioli printat si la loc de cinste pe birou de acum 2 ani de cand te-am descoperit. Pentru ca de atunci am aflat si de ei. La fiecare ocazie speciala din viata noastra am zis ca mergem la Alioli sa ne rasfatam cu Gambas Al Ajillo, Pulpo A La Gallega si Muerte Por Chocolate! Nu am ajuns niciodata, din varii motive, cel principal fiind lipsa banilor. Am gatit acasa creveti de cateva ori, incercand sa fim cat mai aproape de reteta dar…banuiesc ca suntem departe de gustul Alioli dupa care tanjesc de amar de vreme.
    Acum avem un mare motiv de sarbatoare: am supravietuit unui accident banal, am scapat aproape ieftin fata de ce putea fi (detalii iti dau in privat). Si trebuie sa-mi arat recunostinta fata de sotul meu care este ingerul meu pazitor! Ajuta-ma sa-l surprind frumos!
    Multumesc,
    G.

  5. Buna! Cum le potrivesti tu mereu pe toate sa fie bine pentru toti! 🙂
    Eu as incerca asa: creveti cu usturoi, paella mixta si desert….Muerte por chocolate! Mmmmm!! 🙂
    O zi dulce iti doresc!

  6. Deci atata mi l-ai laudat si ras-laudat, ca acum ar fi o cruzime absoluta sa nu castig si eu voucher-ul. Slava Domnului ca m-am abtinut sa mai citesc despre bucatele lor acuma de cand sunt insarcinata, ca altfel faceam gaura in bugetul viitorului bebelus si mergeam sa ma infrupt din bucatele lor, mai ales ca nici nu ma vad cu prea mult timp la dispozitie dupa ce vine EL.
    Ce-as manca?
    Un platou cu cate o bucata din orice tip de mancare, sa fiu sigura ca am gustat totul si nu am ratat nimic, daaaaaar cu insistenta asupra unui sabanon, la a carui ciocolata fierbinte si inghetata incarcerata mi-a ramas gandul inca de pe atunci.
    Imi tin singura pumnii si sper sa fie cu noroc!

  7. Acum doi ani pe vremea asta radiam de emotie, fericire si nerabdare deoarece imi faceam bagajele pentru mult visata vacanta la Barcelona! Eram extrem de entuziasmata de faptul ca urma sa petrec doua saptamani acolo si abia asteptam sa imi delectez papilele gustative cu fructe de mare ,,de la mama lor”!
    Prin postul asta, draga Printesa, mi-ai cam starnit ceva amintiri si m-a apucat melancolia :D:D Drept urmare, as incerca un dezmat culinar cu o Paella Mala Leche si o carafa de sangria 🙂

  8. Dupa ce am intrat la ei pe site si am revazut postarile tale, iti scriu cu o baluta in coltul gurii. Creveti, flan si sangria, atat mi-ar trebui. In teorie! Le voi trece sigur pragul, cu sau fara voucher. Multumim de pont!

  9. Buna,
    Eu as incerca o Paella, pentru ca tot n-am mancat niciodata. Si Muerte por chocolate cu care ne-ai tot facut pofta pe blog 🙂

  10. Aribaaaa!!!

    Nota mea de plata ar suna cam asa:
    Mejillones Picantes 39 lei
    Meloso de pulpo 99 lei
    Dorada a la plancha 53 lei
    Sangria exotica fara alcool 39 lei

    Total de plata 230 lei

    Am depasit si voucher-ul, dar calatoriile mele culinare depasesc, tot timpul, bugetul stabilit initial 🙂 Si oricum, Alioli merita!

  11. Chiar daca nu este un raspuns original, cu siguranta voi incerca paella, crevetii cu usturoi, o crema catalana si bineinteles sangria 🙂

  12. Tare mi-e dor si pofta sa mai mananc o paella, sa-mi aduc aminte de Barcelona si de strazile pe care le-am cutreierat acum ani de zile (si pe care m-am pierdut cu harta-n mana, da :)) ). Si sigur as incerca si o supa de midii cat de fierbinte ar fi. Aaa, si musai sangria, pahar dupa pahar! Deci da, pe-astea toate le-as tot incerca!

  13. Paella, chestia cu migdale si inghetata de vanilie, caracatita, astea chiar ar constitui motiv de balacire, imi lasa gura apa numai cand ma gandesc ce sa mai zic cand vad pozele…stai ca am mai vazut una, crevetii in usturoi. Ne omori de-a binelea…
    Ma duc sa-mi urez noroc singura pt voucher dar oricum, ma bucur ca am aflat de restaurant.

    App, printesa, cand comentez ceva la tine, dupa ce dau „adauga” imi ramane pagina cam…goala…am impresia ca nu le primesti, corect?

    • Primesc, nu stiu de ce apare uneori eroarea cu pricina, un bug de wordpress…

    • Si mie imi apare la fel, dar cred ca e de la vreun firewall sau ce o fi de la munca 😀

  14. Printesaaaaa, la ce neiesita in lume dupa 11 luni de bebelit sunt, as manca….ORICE!!!!! Asa ca te rooog, te imploooorrr, zi lu’ nenea Random sa aterizeze pe sufletul meu nemancat, neiesit si nebaut!

  15. Uaaaa, ce bine imi suna, imi ploua de dimineata in gura! 😛 Eu una as devora asa: musai niste sangria, creveti cu usturoi (normal) si un desert delicios cu ciocolata. Sa fie cu noroc, zic! 😀

  16. Eu visez la pan tomacat, paella cu pui si crema aia catalana to die for. Bine, as putea sa ma rasfat cu sangria la aperitiv, fel principalsi desert, nu m-as supara:D

  17. Eu nu vreau nimic de la tine, dar as veni sa te cunosc 🙂 Pentru mine ar fi suficient cado’ din partea ta. Sa dai sfoara-n tara cand si unde se produce marea adunare mare.

    • Sfoara in tara n-o sa dau, dar o sa anunt pe cine vrea sa vina exact unde si cind. de-aia ziceam de email pe adresa mea, sa stiu cui scriu cu detalii. 🙂

  18. Hmm greu de ales! As incepe cu bruschete Pan Tomacat, urmate de un peste la grill (oricare) cu legume la gratar si o tona de sos de ustoroi, stropite cu sangria rece si as incheia apoteotic Muerte Par Chocolate si un expresso.

  19. mie mi.au facut cu ochiul huevos rotos ( parca arata mai bine decat cele facute de noi acasa 🙂 ), tortilla espanola, tarta de mere cu inghetata de vanilie, paella si evident sangria 🙂

  20. Mda, deci vreau asa: sopa de mariscos, mejillones picantes, gambas al ajillo, polpo alla Gallega, fideua valenciana, paella de mariscos, meloso de mariscos si muerte por chocolate…desi daca le-as manca pe toate intr-o singura tura de Alioli probabil as muri inainte sa ajung la desert 😀

  21. Ahhhh, imi este atat de dor de o paella, la care ma gandesc inca de la plecarea din Barcelona [2008]; nu am apucat sa iau de pe nicaieri din Bucuresti si am zis sa ajung la Alioli de ffff mult timp, sa incerc [toate] preparatele lor [plus Sangriaaaaa] 😀 😀

  22. Ooooo Alioli..restaurantul la care merg doar „la ocazii”pt ca buznuarul nu e mereu plin si Alioli ramne acel loc unde merge sa sarbatorim ceva, fie aniversarea noastra, fie vestea ca nu vom mai fi 2 ci 3, fie prima noastra iesire la masaca familie cu acte in regula ce suntem.

    Nu plecam niciodata de acolo cu portie dubla de sos Aioli, cate una bucata paella (Valenciana e preferata mea 😀 ). Mai asezonam meniul, in functie de evenimente si stare, cu cate o portie de midii marinate.

    Aaaa…si despre Alioli tot de la Printesa am auzit prima data 🙂

  23. La Alioli merg mai rarut, sa zicem la evenimente desosebite, pentru ca e un loc special unde merita sa sarbatoresti ceva.

    Nu plecam de acolo fara paella, portii duble de Aioli sau midii marinate..yum ym

  24. ce bun concurs! deja am apa in gura!
    eu as alege:
    Meloso de Mariscos
    Pan Tomacat
    Mejillones a la Marinera
    Tarta de manzane con helado de vainilla
    toate stropite cu o carafa de Sangria!
    si daca depasesc voucherul nu conteaza 😀

  25. Mmm, cred ca noi ne-am bate pe paella mixta, creveti cu usturoi(ca ne aduc aminte de luna de miere din tenerife), niste mejillones deasemenea nu am refuza si bineinteles sangria,muuulta sangria.fara desert ca suntem la dieta cica:-) haaaahaa

  26. Mejillones picantes x2
    Paella de Mariscos x 2
    Sangria la carafa

    Mai punem 3 lei si sarbatorim la Alioli peste 3 saptamani … 3 luni de la nunta. Magic!

  27. Eu stiu de Alioli de cand s-a deschis si imi place de ei ca au ramas consecventi, locul nu s-a stricat cu trecerea timpului, mancarea este minunata si oanenii sunt foarte primitori si amabili. Imi place fideua Valenciana de la ei, dar ultima data cand am fost nu o mai aveau (cred ca au mai modificat meniul de curand). Si inainte de orice fel principal mananc alioli de parca-s dependenta de usturoiul ala. :))) Merge de minune cu painea lor care e densa si gustoasa. Totul stropit cu sangria sau un vin rose frapat.

  28. Paella all the way si crevetii cu usturoi cu painea aia buna a lor! Numai ca eu saptamana viitoare sunt plecata din tara, daca da norocul peste mine ne vedem dupa 12! Pofta buna pana atunci! 🙂

  29. buna
    eu as incerca sangria, creveti cu usturoi, paella cu fructe de mare si sabanon de migdale cu inghetata de vanilie si ciocolata fierbinte..mmm.. 🙂

  30. Mmm, nişte paella cu fructe de mare care vor înota de zor într-o carafă cu sangria receeee. Iar la desert, pentru că sunt moartă după ciocolată, aş alege Muerte por chocolate 😀

  31. Concurs cu creveti :)) Da, pentru mine asta inseamna in primul rand Alioli 🙂 As incerca crevetii mult laudati de tine, evident si sangria din care nu am gustat never ever si un desert scaldat in ciocolata. Partea tare e ca nu am mai fost la un restaurant spaniol niciodata (eu sunt fana mancarea italieneasca) si cum mi-ar placea sa incerc ceva nou, e binevenit cadoul tau generos.

  32. Printeso, tin sa iti spun ca de cand cu Alioli asta al tau, bugetul familiei noastre sufera in fiecare lunal. Dar papilele gustative…ahh, ni le-ai trimis direct in rai.
    Prin urmare, am mai da o pauza cardului si ti-am folosi voucherul pentru a: incepe si termina cu o sangria, a ne bate pe o paella cu fructe de mare si o supa asisjerea. Daca mai intra, repetam si niste creveti incredibili. Savanon de migdale l-as pastra pentru mine, nu doar pentru ca domnul meu e la un regim fara de sfarsit, dar si pentru ca, pana la urma, eu am castigat masa 🙂

  33. Dupa un rasfat la restaurantul Dalboka atat de frumos descris de tine, lucru pentru care iti multumesc, pentru ca in paginile tale l-am descoperit, nu am cum sa rezist unei alte minunate invitatii culinare. As alege din meniul celor de la Alioli, pentru antreuri – paine Tomacat cu sos alioli si creveti cu usturoi, apoi paella mixta, iar, la sfarsit, as imparti cu sotul meu „Muerte por chocolate” si cate un pahar cu sangria! Bine, fie si o tarta cu mere si inghetata!
    Si de n-o fi cu noroc, noi tot o sa lasam cei doi copilasi sa se bucure cateva ore de rasfatul bunicilor si o sa evadam intr-o seara la Alioli, ca prea frumos si bun am citit aici, in regatul tau, despre el!
    Multumesc!

  34. Hmmm, cred că aș încerca tot meniul… Hai să mă rezum la paella cu fructe de mare. Că tot am fost în Spania acum câțiva ani și nu am apucat să mănânc. Să-mi fie rușine!
    Oricum aș fi vrut să merg cândva la restaurantul acesta, mai ales că îl tot lauzi. Și-mi spune mie ceva că nu-l lauzi degeaba.
    Mare ispită, mare…

  35. In amintirea Spaniei: creveti cu usturoi pentru mine iar pentru boyfriend niste jamón serrano. Urmeaza paella de mariscos udata cu multa sangria si crema catalana. MIAM 😀 😀

  36. Eu aș mânca tot, dar creveții… Ah! Și cu usturoi. Ce-mi faci, Ioana? Vrei să mă omori? Pomenești de lucruri sfinte pentru mine… Din motive de bebelușeală, nu am mai ieșit la o cină delicioasă și liniștită. Aștept 18 ani sau cât o trebui să aștept… Sper să mai existe restaurantul atunci. Precizez că am comentat ca să mă aflu în treabă, nu particip la concurs. Și invidioasă cum sunt, îi urez câștigătorului să-i stea creveții-n gât! Sper doar că a citit pe anumite bloguri despre manevre de resuscitare :))

  37. Pentru mine Alioli e cu multa istorie siropoasa: am iesit acolo cu sotul la aniversarea de 3 ani, am baut ca vaca o bere si am mancat un gaspacho mi-nu-nat, ca dupa o zi sa aflu ca eram insarcinata cu Luca:). So, Alioli, vrem sa venim sa sarbatorim 6 ani si un pic, si un copil de 2 ani juma acus si sa ne lingem dejtele cu de toatee, caci va fi party (ma rog, de cat putem consuma de 200 lei), dar musai creveti pe care copilul ii adoraaa.

  38. Uuuu! Dar stiu ca esti generoasa zilele astea! 🙂
    Mmmm, daca am fi in Bucuresti saptamana viitoare, as participa macar pentru o portie, 2 sau 3 de creveti! Am o pofta…

  39. In primul rand, n-as manca nimic toata ziua, ca sa fie loc suficient pentru bunatati 🙂 Si apoi, as incepe cu o supa ce scoici, apoi paella, calamari pane si creveti cu muuult usturoi. Apoi sabanon pentru mine si muerte por chocolate pentru sotul meu. Totul stropit cum se cuvine cu Sangria. Cele mai reusite vacante – si din punct de vedere culinar-au fost in Tenerife si la Barcelona. 🙂

  40. Wawww. Este o intrebare de nota 10. Sunt atat de multe cele pe care le-asi incerca incat asi face praf dieta pe care o tin cu mare drag si sarg. Fiind nevoit sa impac si capra si varza asi alege :
    Creveti cu usturoi
    Supa de fructe de mare
    Peste la gratar
    Crema catalana
    Desertul este nebunia interzisa care face ca seara sa aiba un aer de clandestinitate.
    Pe curand !

  41. Buna!

    As incerca o carafa de sangria si o paella!
    Apoi daca mai e loc poate si un Sabanon De Migdale Cu Inghetata De Vanilie Si Ciocolata Fierbinte

  42. cat de multi s-au inscris…hmmm cam greu sa castigi, dar am o intrebare, pe ce criteriu alegi? eu ma chinui demult sa ajung la Alioli, stiu de el si imi ploua in gura de ce mancare au, am tot citit si la tine de el…
    de 2 saptamani m-am intors din Barcelona, unde am mancat o paella nemaipomenita pe langa Sagrada Familia 🙂 si as alege si la Alioli, desigur paella, creveti cu usturoi, nelipsita sangria si fideua ( pe care am incercat-o acum si in Spania si este foarte buna) si midii 🙂 sper sa am noroc 😉 multumim printesa!

    • Pai am scris acolo, trag la sorti cu Random.org intre toti cei inscrisi. 🙂 Bafta!

  43. Salut! Mi-ar placea sa castig, deoarece sarbatorim luna viitoare 10 ani de casnicie, iar luna de miere am petrecut-o la Barcelona.Sigur am fi nostalgici si am consuma multa sangria…
    Probabil ca eu as incerca toate deserturile, caci am o mica problema cu dulciurile.
    Dar daca stau bine sa ma gandesc, si daca nu o sa castig, tot acolo o sa aniversam cei 10 ani..

  44. De toate as manca ca s pofticioasa dar mi e dor de o paella cu fructe de mare ca n Catalunya..
    Si nu m am ametit demul, o sangria ar fi indicata acum vara..

  45. Noi sarbatorim pe 2 august 2 luni de casnicie (8 iunie anul asta) si cum dupa nunta nu am avut decat de cateva zile la 3 Brazi, ar pica la tanc. N-am auzit de acest restaurant, ca noi frecventam mai mult ”chinezariile”, dar cred ca am fi incantati de local, avand in vedere ca amandoi ne topim dupa tot ce inseamna peste si fructe de mare. Eu personal inca incerc sa gasesc o caracatita la fel de bine preparata cum am gasit acum 2 ani, in Nessebar, am ales-o noi vie si ne-a preparat-o pe loc, in stil grecesc, un sos mai frugal si o paine coapta in cuptor, cu mult usturoi, o nebunie…

    Ah, de cand am citit ce ai postat le frunzaresc meniul, si chiar daca nu castig, iti promit ca trecem macar o data pe acolo, ca pana la urma nimic nu se compara cu bucuriile simple ale vietii: mancare delicioasa si persoana iubita alaturi!…

    Noi am lua asa ceva – ce sa mai luam, ca de-abia astept sa-i spun maine barbatului, care doarme la ora asta, de ce loc misto am gasit, asa ca sigur luam cat de curand!

    Pentru el, cred ca i-ar placea o „Crema de calabaza”, ca se omoara cu dovleci, bostani si pepeni toata ziua, si o „Paella Meloso de Pulpo”, iar la desert „Muerte por chocolate” i s-ar potrivi brici, mai ales daca e dulce-dulce-dulce, ca nevasta ii mai taie ratia de dulciuri, doar asta ar fi in stare sa manance toata ziua!…

    Iar pentru mine o supa cu fructe de mare (doamne, dar multa mai pare, noroc ca am ajutor de la consort :)) ) si un pui cu sparanghel si ciuperci (fix ce aveam in frigider de facut pentru maine, pulpe de pui, sparanghel, masline, ciuperci mari si patrunjel+marar btw). Iar la desert un „Savañon de migdale cu înghetata de lamaie si ciocolata fierbinte m-ar unge pe suflet… ahhh, cine m-a pus sa intru pe blogul tau la ora asta, ca mor de pofta?…

    Noi nu prea le avem cu vinurile, mai mult cu berea, asa ca am lua un San Miguel (am mai baut, e foarte buna) si, de ce nu, o Sangria.

    Fie daca castig voucherul sau nu, iti garantez ca le vom trece pragul, iar daca e asa divin precum zici, in mod garantat nu o singura data…!

  46. *apropo, sper sa nu fie de la site-ul tau, tocmai am inserat un comentariu la postare, mi-a dat eroare de server. cand am dat refresh mi-a aparut mesajul cu postul duplicat, „se pare ca te repeti”. e de la mine sau ceva? ca nu e prima data cand mi se intampla asta.

  47. Vad ca nu a ramas comentariul anterior…desi acum primesc mesaj de dublura…
    Asa, pentru prima oara, ziceam, creveti cu usturoi, sangria si ciocolata mortala. x2. mmmmm

  48. De cate ori venim in Bucuresti alegem sa mancam intr-un loc deosebit. ar fi o noua oportunitate dar oricum ceea ce ne-ai recomandat nu numai ca ne este pe plac dar si arata foarte elegant!

  49. Buna,sper sa am norco (si noroc la toate fetele le doresc!). Am fost si noi in Spania in luna de miere (Andaluzia)si imi place muuuuult paella, si crevetii cu usturoi, si sangria lol, as manca de toate din meniul de la Alioli. De la desert as incerca sa ma abtin, desi pare atat de delicios! Of, dieta… Multumesc printesei!

  50. De mult timp le admir pozele cu mancare de pe Facebook si tanjesc dupa o portie de Pimientos del padron. I-as acompania cu o portie de paella, multe si felurite fructe de mare, si-as uda totul cu sangria. Oleeee!

  51. Iti citesc blogul de ceva timp dar nu am mai comentat pana acum. Locuiesc in alta tara, si mi-ar placea cand vin in vacanta peste cateva zile la Bucuresti sa pot sa castig voucherul de la Alioli si sa te invit la masa Imi doresc mult de tot sa te cunosc. Evident ca am „devorat” cu ochii meniul Alioli si mi-ar placea sa le gust pe toate. Cred ca ma voi rezuma la paella si creveti, si avcorz, sangria!

  52. Ce ne-ai facut? Eu doar citind descrierea ta am salivat pe telefon, desi nu sunt fan fructe de mare! Cred ca puteai sa scrii si despre ceapa sau porc, alimente pe care le urasc si de care nu m-am mai atins de vreo 10 ani, si tot as fi poftit! Deci, da, datorita tie as manca acum o paella cu fructe de mare si creveti cu mult usturoi! 🙂 Plus un desert al carui nume ma cam defineste, fiind moarta dupa ciocolata! As uda totul cu Sangria, una dintre preferatele mele! Ah, multumesc! Ai deschis noi orizonturi pentru papilele mele gustative!

  53. Mancarea spaniola este printre prefertatele mele! Cred ca „mi s-ar pune ceata pe ochi” si as manca de toate …. in special paella cu un pahar mega rece de sangria …. am mai auzit ca este delicioasa acolo …. hmmmmm si putin gazpacho ….. ahhhh de vis <3 raiul pe pamant

  54. As manca in mod cert paella cu fructe de mare pentru ca n-am mai mancat niciodata si imi sta gandul la ea ori de cate ori vad vreo poza pe facebook (in general de la prietenii care viziteaza Barcelona). Pe 7 august eu cu sotul meu implinim 3 ani de la casatorie si ar fi o ocazie minunata sa incerc acest fel de mancare 🙂 Multumim ca imparti voucher-ul cu noi si pofta buna oricarui cititor care-l va castiga 🙂

  55. Sunt in pat si-mi plang de mila de la nenorocita de infectie in gat, dar dupa ce imi trece parca m-as premia cu o portie de paella cu fructe de mare..

  56. Printeso,iar m-ai lovit la corazon cu acest cadou:)mi-ar placea,cum altfel, niste creveti cu usturoi si paella,munti de paella,stropiti cu sangria!sa imi scot omul in oras de Santa Marie si sa ne rasfatam putin:)

    Cu drag,
    simona

  57. Sangria, Paella, yummi! Si creveti cu usturoi! Si sangria! Si muerte por chocolat! As mânca de toate! Sper sa mă aleagă pe mine Fortuna!

  58. Yammyyyy! Eu as papa una muerte por chocolat….yam yam…desert inainte de orice…apoi sangriaaa si un Milhojas de ternera + Rabo de toro pentru consort 😀

  59. Guys, avem deja o castigatoare, e mentionata chiar la inceputul postului! 🙂 Dar mai facem un concurs, hold your horses!

  60. M-am bucurat de bunatatile de la Alioli dupa ce am citit despre la tine pe blog, ba chiar mi-am invitat si cativa prietni sa o faca 🙂 Si uite asa mi s-a facut iar pofta de sangria, de paella mixta, de crema catalana, pastele sunt iarasi delicioase la ei 🙂 Multumim pentru sfaturi

  61. A doua zi dupa postul asta s-a nimerit sa aterizez in bucuresti si seara ne-am dus direct acolo.doar ca s-a dovedit ca oi fi avand eu f multe chestii in comun cu tine,nu insa si gustul ptr acest restaurant.enorm de scump,cantitatile meschine-mai ales la faimosii creveti cu usturoi,care erau exagerat de picanti,cred ca erau maxim 5 creveti si atat,iar pretul ceva gen 40 lei.am cerut fara sa mai citesc meniul paella valenciana,sa merg pe mana ta.pai pana si mie imi iesea mai buna amestecatura aia,care nu sunt prea grozav bucatar.adica fasole verde congelata insuficient facuta,cu orez prea fiert.ok,sangria era bunicica si bucatarul-ospatar,simpatic.
    si era iesire cu sotul ,in sfarsit singuri,dupa niste ani de crescut copii.

    • Vai de mine, atat de catastrofal? 🙁 imi pare tare rau, o sa le trimit comentariul tau (patronii sunt in vacanta).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *