Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.
Numai bunicile ştiu să facă foi gustoase. Aşa se numesc la noi – foi (sau dospite).
La noi le zice turte.
cu smantana si zahar deasupra?:)
Numa zahar. Sau dulceata.
sau scovergi..asa le zice prin baragan. se mananca cu branza sau dulceata.
Sau mai prin sud, da. Bunica mea de la tara le facea sub numele de scovergi. In jud. Calarasi, adica.
Si cand alatura si o mancarica de fasole alba mult, mult, dar mult coapta la foc de lemne si in grasime de gaina batrana, de iesea atat de buna ca batea la fund cassoulet-ul real frantuzesc din sud (care ptr. mine este una din cele mai gustoase mancaruri ale umanitatii, daca nu cea mai), eram in paradis, pur si simplu.
Imi plac foarte mult povestioarele tale. Le citesc de cateva zile seara pana adoarme Maria (2,3 ani). Am ajuns la Luna iunie 2012. 🙂 am luat-o din trecut spre prezent :)…Parca citesc un roman, …. Astept sa vad ce se mai intampla. Ma regasesc in multe dintre ele, ca mama ce sunt. 🙂 te felicit pentru cum povestesti
Si bunica mea tot turte le spune si sunt cele mai bune pe care le-am mancat si cele pe care nu le pot refuza niciodata. Eu le prefer cu sare, dar si cu dulceata sunt minunate.
De bunica e mereu grea despartirea.. pe mine ma imbie cu pogaci, tot niste turte, dar mai mici si mai groase ca ce ai tu in poza. Sunt coapte pe plita si-mi plac si la mancaruri sarate, dar si cu dulceata de cirese negre (cea mai preferata dulceata a mea <3). Ooo, dar si ce miros se face cand se coc, imi ploua in gura cand imi amintesc 🙂 Hugs!
si prin teleorman, de unde sunt bunicii mei, tot sub numele de scovergi sunt cunoscute, sau chiar gogosi. :)) erau astea cat palma, si „alea care se intorc singure”.