Evereybody wants to be a cat…

De cateva zile am dat in mintea copiilor. Adorm fie cu filme de desene animate ce ruleaza pe laptopul cu care ma cocot in varful pernelor, fie cu povesti audio in ureche, la iPod. Ptii, tehnologia asta. Cand aveam 7 ani si ascultam „Alice in tara minunilor” pe disc de vinil, nu aveam voie la pick-up decat duminica seara, maxim 2 ore inainte sa adorm (ca sa nu ma plcictisesc prea repede de cele 16 discuri cu povesti pe care reusise sa le obtina tata prin nu stiu ce scheme). Acum pot sa ascult si „Ciresarii”, si „Vrajitorul din Oz” si „Stan Patitul” in aceeasi seara, asta daca niciunul dintre cele 4-5 dvd-uri cu desene nu-mi face cu ochiul prea tare. Mai tineti minte Gay Purr-ee (Parisul vesel)? Sau Pisicile aristocrate? Ca sa nu mai zic de „Alba-ca-zapada” (varianta clasica) si „Bambi”. Rad si plang la filmele astea la fel de mult ca in copilarie, doar ca la alte faze. Inteleg altfel glumele, trag altfel de concluzii. Însa dorm bine si ma trezesc si mai bine a doua zi. Parca odata cu povestile revin in viata mea si lipsa de griji si seninatatea copilariei. Doamne, ce-as vrea inapoi!