Nu e părinte adevărat acela care n-a suferit chinurile adormirii pruncului, care n-a ațipit cântând Naaaaani naaani atârnat de marginea pătuțului sau legănând în virtutea inerției o pernă de la Ikea multă vreme după ce bebelușul a adormit un metru mai la stânga.
După mai bine de un an în care Sofia a adormit singură imediat ce o pupam pe frunte și închideam pe dinafară ușa camerei ei, la finele vacanței la mare blonda a decis că are nevoie de companie. Așa că după laptele de seară o întreb:
– Sofia, mergem la nani?
– Naaaaniii, chițăie ea bucuroasă alergând spre dormitorul roz! DADA!
Facem întuneric în cameră, o inserez în sac, o așez în pătuț, își îndeasă păturica moale sub cap, încep să-i cânt, ea începe foiala. Se ridică în fund: Mama Tata Mau Caca Auca Apa Gaca Ba-bau Mniau Mniau, Ocou, Babo, Nani Pa Niu Mamo Nenea. Din fericire, repertoriul ei la 1 an jumate nu e foarte mare, altfel ajungeam cu toții la balamuc înainte de Crăciun. După ce repetă de cinci ori cele de mai sus, se întinde. Îmi arată unde s-o mângâi. O mângâi acolo. Îmi mută mâna mai sus, mai jos, mai la dreapta. Se întoarce cu capul la picioare și invers. De șase ori. Îmi dă tonul la celălalt cântec de nani, de primul s-a plictisit. Au trecut 30 de minute. Se liniștește, începe să-și cânte singură. Când mi se pare că-i aud respirația regulată, izbucnește brusc în râs.
– Mama? zice.
– Da, iubito.
– Caca.
– Ai făcut? o întreb.
– Niu, răspunde.
Râde iar în hohote. Mda, ce să zic, foarte amuzant. Se întinde la loc. Oftează. Mai zice Mama de trei ori. Ațipește. Îmi iau mâna de pe ea și încep să cînt în șoaptă. Hai c-a adormit. Peste alte cinci minute, se ridică brusc în picioare.
– MAU!
– Pisica doarme iubito, hai să dormim și noi!
– DA! zice, dar rămâne înfiptă în saltea cu tălpile ei mici, mărimea 21.
Se întinde din nou. Îi cânt din nou. Mi-e atât de somn că-mi vine să mă întind așa, la verticală, pe marginea îngustă a grilajului alb și să dorm măcar puțin. E întuneric, liniște, cântecelul ăsta de nani pe care-l cînt e foarte plăcut, aaah ce-aș mai dormi….
– MAMA! APĂ!
– Vrei apă?
– NIU. NANI!
– Păi dacă vrei nani, de ce nu dormi, iubito!?
– DA!
Perfect, bine că măcar nu mă contrazice. Încă puțin și se face dimineață, și eu n-am apucat să vorbesc cu bărbatul, să fac duș, să spăl vasele, să ud florile, să citesc, să dorm. Naaani naaani și mi-e așa un somn și scaunul ăsta așa mă mai înțeapă…
Adoarme. Mai stau zece minute, să fiu sigură. Îi mai cânt în șoaptă. Tare-i drăgălașă, cum doarme ea cu fundul în sus și capul în colțul pătuțului. Îi dau la o parte pătura de pe ceafă și mă ridic de pe scaun. Trosnește. Îmi stă inima. Mâine la prima oră îl arunc, a naibii vechitură, îl am de cînd eram studentă. Fac un pas, scârțâie parchetul. E nou, de ce scârțâie nenorocitul de parchet?! Ascult cu inima mică respirația calmă din pătuț. Aleluia, încă 1 metru și-am ieșit din zona minată. Trag încet ușa după mine, ridic clanța. Pfiu, gata. Dau să fac primul pas în hol, când aud:
– MAMA!?! PAAA!!
*Text publicat în ediția de occtombrie a revistei Mami
**Poza e de cînd Sofia avea două săptămîni.
Chiar asta imi spunea ieri o prietena venita in vizita, ca partea cu adormitul e criminala, in rest e super! 😀 Asa ma motiveaza pe mine prietenii sa fac copil.
La inceput a fost cumplit. Realmente nu stiam ce sa mai facem, nu adormea si pace, orice-am fi facut. Acum e ceva mai bine, dar numai pentru ca nu mai are 8 somnuri pe zi, ci doar unul noaptea si unul ziua. Dar tot e cu cintec la fiecare somn. 🙂
O, doamne, e adorabilăăăăăăăăă! 😀
Cred ca atata am leganat de o sa dezvolt afectiuni la coloana!!! Tac’su la fel. Hopa hopa, nani nani, el mmmmmmmmmmm mmmmmmmmmmmmm nnnnnnnnnnnn mmmmmmmmm aaaaaaaaaaaa………………Plange, mult, des, tare, acum ii cresc masele. Of puiule. Iar pe mine ma vor trimite sa fac naveta la 130 km de casa. De pui. Or veni si vremuri mai bune?!?
Kari pana la 3 ani adormea dupa 2 dimineata si se trezea la 7. La 12 noaptea inca dadea ture prin casa. Nu era chip sa il bag in pat nici daca stingeam lumina! era un nazdravan, agitat care mereu gasea o modalitate de joaca. Nu trebuia sa ii cant, doar sa stau langa el. Dar dupa 2 dimineata 🙂
Aseara m-am surprins (amuzata) iesind din camera lor si mergand pe hol ca piticii in Alba ca Zapada: un pas la dreapta unde stiu ca nu scartaie parchetul (pe varfuri, cu genunchiul mult flexat), inca unul chiar langa plinta ca acolo nu calc decat eu in asemenea momente si, la fel, nu scartaie, inca unul mare, mare de tot in fata, tot flexat bine ca stiu eu (din experienta!) ca asa calcatura e mai usoara, si uite asa pana m-am indepartat de usa lor.
Probabil ca unii care nu stiu ca sunt copii care vor sa asculte 5 povesti inainte sa adoarma, sa o tina de mana pe mami toata noaptea si sa aiba un stomac la dispozitie caruia sa-i dea ghionturi cand se rasucesc noaptea in pat, ar zice ca sunt sarita de pe fix 😀
Si sa stii ca si ai mei, fiecare in parte, au dormit linistiti, cu doar doua, trei mangaieri inainte sa adoarma, pana pe la 1 an. De atunci insa, ne distram in fiecare seara 🙂
🙂 credeam ca stomacul pentru ghionturi e inventia noastra 🙂 🙂
😀 se pare ca nu 😀
Sunt incredibili la varsta asta! si Tudor se ridica de zeci de ori in fund si ma intreaba: tata? bu? da mami, tata si cuburile dorm. apoi tot ce stie el enumera si trebuie sa ii spun ca dorm si sa faca la fel. adoarme dupa 1h, iar de cele mai multe ori adorm langa el, tot ce e posibil inaintea lui!:) dar sunt atat de dragalasi incat nu mai conteaza, a doua zi de dimineata odihniti sau nu, o luam de la capat!
Ce drăgălaşă e!
La noi totul s-a declansat pe la 1 an si ceva, cand il puneam pe micut in patutul lui iar el imi arata spre canapeaua din camera lui: PAT! Au urmat niste nopti nedormite din cauza unei masele…si iata-ne acum adormindu-l pe rand (eu o seara, taica-su o seara), ce-i drept in camera lui (macar atat!).
PS: are 6 ani +
PS2: de multe ori adormim inaintea lui si adio discutii intre noi…vorbim a doua zi pe e-mail. Nice , nu? 🙂
Citind postul aproape ca am retrait ritualul mersului la culcare cu gombotica mea. A trecut putin de 1 an jumate si cu fiecare zi este tot mai ingenioasa. Gaseste tot felul de pretexte pentru a nu ramane treaza motivat. Exact cum spuneai si tu, cum atinge asternutul incepe recapitularea intregului vocabular. Mai apoi zice „bye bye” tuturor jucariilor pe rand. Pe unele le cere cu ea in patut, insa in clipa in care le are alaturi se razgandeste si trebuie sa le pun la locul lor. Binenteles ca vrea pe rand lapte, iar apoi apa si din nou lapte. Orice doar sa nu se intinda la somn. Eu ii cer sa se intinda frumos ca sa o acopar. Ascultatoare se lasa pe saltea si dupa ce e bine acoperita sare arc in picioare si imi arata pe rand „bec” (veiozele de diverse forme de pe perete). Si „bec” se bucura de un „bye bye” iar eu chiar sper ca ritualul se apropie de sfarsit. Intr-un final ii spun ca am terminat cu joaca si e vremea sa dormim. E randul meu sa ii urez noapte buna si sa o pup. Las usa la dormitor deschisa si merg in sufragerie. Cu toate acestea conversatia noastra va continua de la distanta. „Mama?”, „Da draga mea”, „Bye bye”, „Bye bye gombotul meu scump, fa dodo”. Nu stiu sa iti spun cat dureaza pana cand abandoneaza conversatia si in sfarsit adoarme. De aproximativ o saptamana a adaugat si ea in repertoriu „Mama, caca!” dorind ca eu sa merg din nou la ea si sa o luam de la capat. Cand o intreb daca a facut, imi raspunde ca nu. De cantat eu nu ii cant, si asta nu pentru ca nu mi-as dori, ci pentru ca nu am deloc talent si as trezi-o complet. Oricum am impresia ca indiferent de cat de obosita ar fi, mersul la culcare nu va deveni mai putin complicat ci din contra. E greu sa intrerupa activitatile si joaca care vor fi oricand mai atractive decat somnul (nu e o impatimita a somnului).
asta cu talentul e relativa :))) eu ii cant in fiecare seara pana obosesc! Si n-am talent deloc. Ea e singura care m-ar asculta non stop.
Corect, partea cu talentul este mai mult decat relativa: eu ii cant Anastasiei in fiecare seara, uneori si la somnul de amiaza…si stiu ca ma asculta si vad si simt cu se linisteste, desi vocea mea e oarecum..elefantina..:)
E posibil sa-i mai treaca dupa ce mai creste. Asta mare al meu a adormit fix in trei minute, langa mine, la 7.30. Ea, oh, tot de atunci se perpeleste in toate modurile posibile, pe toate partile, topaie prin tot patul, il masoara-n lung si-n lat (parca stie ca am treaba dupa). D-aia ii pun in pat mare, as innebuni intepenita langa patut! E drept, ea asa a fost de cand a fost , ea doar la mare, dupa balaceala, adormea instant. In rest, ii e frica sa nu piarda ceva cat doarme, cred.
Dap, si la Sofia e tot asta. Vrea sa doarma putin si repede, ca pierde viata. O inteleg perfect, si eu sint la fel.
Dar cu doi, o doamne, nu-mi pot imagina cum e…
Am ajuns intamplator la tine. Articolul tau mi-a trezit amintiri! Imagineaza-ti -o pe Sofia in dublu exemplar! 🙂 Au trecut de atunci 30 de ani . A fost greu dar a fost si frumos…mai ales cand ma priveau doua perechi de ochi albastri.
In fiecare dimineata, cand ma trezesc si plec la birou, imi vine sa injur pana si trosnetul oaselor mele (mi-e teama sa nu o trezesc pentru ca ar plange si nu m-ar lasa sa plec cu inima usoara). Stiu cum e sa canti pana la epuizare, sa spui o mie de povesti, sau doar sa „stam de forba”. Eu adorm inaintea ei cam de cand avea 1 an jumate, m-am resemnat.
:)) e adorabil felul in care povestesti tu despre ea. dar eu acum ma duc sa caut pe undeva (FB probabil) detalii despre viata ta de rezidenta .La experienta de azi ma refer
Ehei, sa vezi cand oi ajunge la stadiul in care crezi ca a adormit, iesi tiptil din camera si la 5 minute lip-lip-lip-lip si o usa deschizandu-se, un cap ciufulit si niste ochi lipiti de somn se uita cu repros la tine…- 2 ani si 3 luni 🙂
[…] Doarme Sofia […]
Am ras cu lacrimi :))…delicioasa poveste.
Aşa face şi puiul meu,Nicholas.
Se pune în pătup (pătuţ).
-Maaaama!
-Da,puiule!
-Ni (Nicholas) blea apă (vrea apă)
-Vrei apă?
-Nu!Ham ham blea apă!
-Ham ham (câinele nostru) doarme acum!El e cuminte!Tu de ce nu dormi?
-Ni somnnn!Nani nani mama! (lui Nicholas îi e somn,mama să-i cânte nani-nani)
Îi cânt.Închide ochii.Nu mai scoate nici un sunet.Doarme….îmi zic.Dau să ies…mai am şi eu nişte treabă.Ajung în bucătărie.Spăl vasele,mai adun pe acolo apoi mă bag la duş.La câteva secunde văd prin cabină o siluetă micuţă.Era piticul.Trage cabina.
-Mama duss?
-Da!Mama face duş!Nicholas de ce nu doarme?
-Ni duss!
-Vrei să faci duş?
-Ni somn!
-Ţi-e somn?
-Ni foame!
-Ţi-e foame?
-Ni blea apă!
-Vrei apă?
-Nu!
-Atunci? îi spun obosită.
-Bleau mama doalme Ni.
-Vrei să dormi cu mama?
-DA!
Ies şi îl duc în patul nostru,al meu şi al lu’ tat-su.Şi adoarme acolo.Cam aşa sunt serile noastre! 🙂