Violența domestică

Bătaia e ruptă din Rai.

Unde dă mama crește.

Cînd ți se dă o palmă, întoarce și obrazul celălalt.

Dacă ai primit bătaie, sigur ți-ai meritat-o.

Nu. Nici vorbă. Bullshit.

Bătaia nu e ruptă din Rai, ba dimpotrivă, nimic bun nu poate rezulta din violență, știți asta, sigur știți asta. M-am luptat (non-violent) ani de zile cu demonii mei, născuți din violența a cărei victimă am fost. Învățătoarea mă dădea cu capul de tablă, ani de zile s-a întîmplat asta pînă să am curaj să-i spun tatei. Îmi mai luam și acasă cîte-o palmă (slavă Domnului că numai atît, aveam colegi pe care părinții îi băteau cu furtunul de la duș). Am avut un iubit violent, care cînd se enerva mă apuca de păr și mă muta prin casă să mă așeze unde avea chef. Am ieșit repede din relație, una e să fii victimă la șapte ani și alta la 22. Cu cît ești mai matur cu atît ai mai puține scuze.

Acum mulți ani stătem cu chirie într-o garsonieră în Crîngași. Două etaje mai sus locuia o familie cu copii. Seara se certau mult, țipau, trînteau obiecte, el uneori o lovea. Într-o seară ne-au trezit țipetele femeii. Urla atît de tare c-am fost sigură c-o omoară. N-am apucat să sun la Poliție că un echipaj era deja în fața scării. Strigau la agresor de pe geam s-o lase. Agresorul urla la ei că-i nevasta lui, poate s-o și omoare dacă vrea. Polițistul i-a zis că barem să-i dea mai ușor, e ok s-o învețe o lecție, dar nu s-o bage în spital.

Atît a putut autoritatea în momentul ăla. Să-l îndemne s-o bată mai domol. Încă simt că-mi ia foc creierul de nervi cînd îmi aduc aminte. Oamenii ăștia trebuie pedepsiți cu închisoarea, trebuie puși la un loc cu alții ca ei, să simtă și ei frica, nu doar beția puterii pe care ți-o dă o lovitură aplicată unuia mai slab.

Eu nu cred că un click (sau un like sau un share) poate opri violența domestică. Din păcate, puține lucruri o pot opri. E nevoie de timp, de mult timp, de pedepse serioase, de o mentalitate proaspătă. Cred că oamenii violenți greu se schimbă. Că o dată ce-ai lovit și-ai simțit amestecul de putere și regret care vine odată cu primul pumn aplicat, o s-o faci din nou, și o să simți tot mai multă putere și tot mai puțin regret. Agresiunea e pentru agresor ca un drog de care nu se poate lăsa. Iar pentru victimă… lucrurile sînt complicate. E ceea ce simt, nu ceea ce știu. Din fericire, la noi în casă, în puținii ani în care am fost o familie întreagă, violențele au fost strict verbale. Apoi am rămas doar cu mama și ne-am văzut una de alta.

Românii trebuie să se scuture. Să intervină, să sară în ajutorul victimelor, pentru că nu, nimeni nu-și merită bătaia, integritatea fizică e un drept al omului pe care nici un alt om nu-l poate îngrădi. Legea trebuie schimbată, agresorii trebuie pedepsiți cu închisoarea. Victimele trebuie luate în brațe, alinate, luate de-acolo, de sub pumni și picioare în gură.

Am primit de la Avon (care susține campania împotriva violenței domestice  prin diverse acțiuni de CSR și printr-o campanie pe Facebook) următoarele cifre, pe care le presupun corecte:

Despre violenta domestica in Romania

  • La fiecare 30 de secunde o femeie din România este victimă a violenței domestice
  • În 2010 aproape 12.000 de femei au căzut victime ale violenței domestice. 99 au murit.
  • În primele 3 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 1.400 de cazuri de violență domestică. 27 de persoane au murit.
  • 75% dintre cazurile de violență domestică nu sunt raportate
  • 61% dintre români consideră că violența în familie este o chestiune privată iar 33% consideră că poliția ar trebui să intervină (CPE, 2003)
  • În Europa, 1 din 4 femei este abuzată de-a lungul vieții.

Cum este privit fenomenul violenței domestice în România?

  • 40% dintre români consideră că violența domestică nu e niciodată justificată
  • Doar 66% din populație consideră că soțul ce își bate frecvent soția trebuie pedepsit de lege
  • 44% dintre romani cred ca „nu trebuie sa te amesteci in familia altuia, cand vezi ca cineva este agresat fizic”
  • In Romania exista de 6 ori mai puţine locuri in adaposturi decat ar fi necesar conform standardului european de 1 loc la 10.000 locuitori (conform Raportului de tara WAVE 2010)

Văd că studiul nu include nici o referire la violența împotriva copiilor, ar fi fost interesante și aceste cifre. E grav, oameni buni. Și n-am idee ce putem face noi, ăștia care știm că bătaia nu e ruptă din Rai, să-i convingem pe cei care o aplică și pe cei care o primesc, că nu așa ar trebui să fie. Eu scriu despre asta, dar mă citește cine trebuie?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

45 comentarii

  1. Din pacate, asta e realitatea, multi parinti inca considera bataia rupta din rai, chiar si cei tineri. Si asa violenta merge din generatie in generatie.
    De violenta in cuplu , nu am avut parte, si sper sa ma fereasca Doamne Doamne de ea.

  2. Am avut parte de violenta domestica. In familie. Din pacate, de la ambii parinti si, cateodata, si de la bunica. S-a intamplat cu ceva timp in urma, aproape 10 ani. S-au oprit cand i-am amenintat ca imi iau surioara( mai mica decat mine cu ceva ani) si plec de-acasa. Nu stiu de unde am avut taria sa spun asta. Nu stiu daca m-as fi tinut de amenintare, stiu doar ca ma saturasem sa ma doara, sa merg la scoala invinetita. Acum, fizic nu ma mai doare nimic, insa psihic raman traume. La orice urma de violenta, fie ca vorbim de batai intre oameni( barbat-barbat, barbat-femeie, femeie-barbat, barbat/ femeie-copil etc) tresar si imi reamintesc toate cele intamplate, care dor la fel, indiferent de cati ani au trecut. Din fericire, copiii mei nu vor cunoaste violenta domestica. Insa aceia care o cunosc trebuie ajutati. Pentru ca este o trauma ce ramane toata viata. Si este pacat. Eu am crescut constientizand ca este un lucru rau, insa un copil batut azi de tatal lui ajunge maine parintele care isi trateaza exact al fel copilul. Sper ca mesajul tau sa schimbe macar un om. Ar fi perfect 🙂 Zi frumoasa!

  3. A nu se uita nemuritoarea vorbă de-n bătrîni, Femeia nebătută e ca moara neferecată. Am văzut şi eu posterul şi m-am întrebat cum poate un share să oprească violenţa domestică. Educaţia opreşte violenţa, share-ul nu face nimic. Mi-aş dori ca din ce în ce mai mulţi oameni să citească lucrurile şi să le rumege, în loc de şeruit. Un buton de rumegă ar fi mult mai util …

  4. Recunosc ca in cazuri de violenta intre adulti mi se pare cam cu dus si intors. Adica am avut ocazia sa intervenim (o femeie isi lua bataie de la barbate-su in fata blocului si cand zic bataie ma refer la de-aia cu picioare in burta si in cap), eu cu sotul meu treceam pe acolo, el si cu inca un mosulica s-au bagat ca sa o salveze pe femeie, mosulica a mancat bataie de la sotul furios, sotul meu a fost injurat inclusiv de cea batuta ca „de ce il imbrancesti pe sotul meu, animalule!”, intr-un final totul s-a transformat in incercarea sotului meu sa il salveze pe mos (jigodia batausa tot pe ala mai slab la ales ca sa il calce in picioare) in injuraturile „victimei”. Fiind vecini cu ei ne-am mai intalnit prin cartier: cateodata o batea in casa, cateodata afara iar in timpul liber se plimbau mana in mana ca doi porumbei. So… nope… nu ma bag! Adultul/Adulta poate sa plece, sa inchida usa si sa iasa din relatie PUNCT.
    In ceea ce priveste ma bag de fiecare data chiar si cand se cearta parintii de fata cu copilul. Mie si asta mi se pare agresiune. Copiii trebuie protejati, pentru ei sa ne luptam. Femeile care stau sa ia bataie au nevoie de ajutor sub forma de institutii, adaposturi, legi dar sa te bagi ca persoana fizica mi se pare gresit!

  5. Foarte drept ce scrii tu, Ioana. Si uite ca din pacate, asa cum spunea anterior Mihaela, exista parinti, si inca unii tineri, care considera ca o bataie „aplicata” copilului nu strica, din moment ce ala micu’ trebuie invatat sa „respecte” autoritatea.
    Am auzit in repetate randuri parinti spunand, disculpandu-se de propria violenta asupra copilului, ca si ei au „mancat” bataie (ce vorba ciudata) si ca n-au murit. Aha, deci ala-i pragu’, pana nu mori esti ok…cam ce striga si politistul spre balconul din Crangasi.
    Si uite asa raman uneori fara argumente, nu pentru ca ele n-ar exista, ci pentru ca oricat as aduce in dicutie stima de sine si efectele traumei, unii oameni pur si simplu sunt ei insisi atat de raniti, incat daca ar accepta si cea mai mica schimbare de mentalitate, ar insemna sa-si deschida ochii asupra propriilor traume, care dor in asemenea hal de rau, incat hai sa nu ne uitam la ele si sa-i dam inainte cum am invatat. Practic asta e si una din tragediile traumei, ca pana omul nu resuseste sa-si curete rana, ce i-a fost facut, va face la randul sau, sub o forma sau alta, intr-o relatie sau alta.
    Sunt putin increzatoare in posibilitatea agresorilor extremi de a se schimba, dar probabil una dintre schimbari va veni din evolutia, educarea, treptata a mentalitatii generale si a iesirii victimelor din pasivitate si anonimat.

  6. Nu cred ca te citeste cine trebuie. Violenta domestica e prezenta in toate mediile, indiferent de nivelul de educatie, dar stiu ca o mare parte dintre familiile in care fenomenul e vazut ca normalitate, sunt familii sarace si fara acces la informatie. Asta e si motivul pentru care nu iesim din cercul asta vicios. Saracia in amestec cu ignoranta, neputinta si lipsa de acces la sprijin si educatie, naste monstri! Problema e ca din monstrii astia se nasc niste copilasi care traiesc in mediul asta nociv. Unii dintre ei vor respinge violenta, altii (marea parte) o vor prelua ca normalitate. Copiii astia sunt cei violenti in parc, la gradinita, pe strada. Apoi acasa cu partenerul, cu copiii lor si asa mai departe. E o mostenire care din pacate lasa urme adanci.

  7. Zibe are dreptate. Sari in apararea victmei, care se transforma in zgripturoaica si te ia la rost ca de ce te bagi in familia ei. O fi o versiune de sindrom Stockholm, nu stiu, dar dupa 1-2 experiente de genul asta devii circumspect. Poate ca bataia o fi o forma de preludiu la unii…Poate ca e genul de relatie iubire-ura, o relatie toxica, dar in care degeaba te bagi ca ingerul salvator, ca devii brusc stigmatizat drept bagaciosul care vrea sa strice o casa.
    In Moldova exista o vorba si mai trista decat cele enumerate la inceputul articolului: cine nu-si bate nevasta, nu o iubeste. Parerea mea este ca educatia poporului roman trebuie sa inceapa cu principiul: bataia nu este o forma de exprimare a iubirii.

  8. ”Violenta este interzisa,nimeni nu bate pe nimeni!” Asa m-a invatat o persoana draga,foarte draga.N-am luat in viata mea nici macar o palma,trebuie sa fie ingrozitor.Cunosc in schimb persoane care au trecut prin episoade crunte de violenta domestica in timpul casniciilor lor.Una dintre prietenele mele a rabdat batai cumplite ani in sir,nu a vrut sa spuna de rusine,a tot sperat ca el se va schimba (asa ii promitea).Apoi violenta s-a extins si asupra copilului de cinci ani care i-a spus mamei ca daca va mai fi batut,se va arunca de la etaj.In acel moment,prietena mea si-a luat copilul,a plecat si apoi a divortat.O cunostinta lua batai teribile de la sot (palmele nu se puneau la socoteala),o arunca pe scarile casei,cobora dupa ea si o batea cu picioarele.Umbla vanata pe fata,pe corp,se impacau imediat dupa bataie si-si vedeau de treaba.Intelectuali! In ambele familii de provenienta se practicase acelasi sport si il considerau normal,ceva de genul ” si ai nostri s-au batut dar au imbatranit impreuna!!!”
    Cred ca ceva nu-i tocmai bine cu cei care au inclinatii spre violenta.

    Cred ca persoanele inclinate spre violenta au o problema,mai mica sau mai mare,psihica.

    • Pai aici cred ca este marea problema. Se pot face campanii peste campanii de schimbare a mentalitatii si etc., dar nu cred ca se va rezolva mare lucru pana cand problema nu va fi tratata serios de catre autoritati. Imi este greu sa cred ca poti convinge un om violent sa nu-si loveasca sotia, copiii pentru ca nu-i ok, daca el atat stie si daca vede ca e si incurajat sa continue. Adica, atata timp cat restul societatii il aproba si-i striga sa dea mai incetisor… no comment. Campaniile cred ca ar trebui sa fie mai mult sub forma de proteste, sa puna presiune pe autoritati, sa fie schimbate legi, sa fie pedepse dure pentru agresor, sa existe mai multe centre pentru victime. Ca in rest… o femeie care depinde financiar de un barbat cu care are vreo 3 copii si care efectiv nu are unde sa se duca, nu stiu cu ce o ajuta sa-i spui ca nu trebuie sa mai suporte bataile. Asta o stie si ea. Si probabil mai stie ca daca ar chema politia, nu rezolva nimic, sau mai rau face.

    • Uneori, autoritatile au nevoie sa fie impinse de la spate sa actioneze in directiile bune. Uneori, trebuie sa existe o presiune publica, ca autoritatile sa actioneze. Iar la presiunea publica se ajunge doar daca foarte multi oameni sunt educati si informati.

  9. Eu sunt un fost copil manacator de bataie palme, lovituri cu cureaua la care adaugau stat in genunchi cu mainile sus si diversele amenintari de genul te omor si te calc pe cap. Tind sa cred ca oamenii care au trecut prin asa ceva poarte urme tot restul vietii cel putin eu am un fel de frica greu de explicat plus lipsa de incredere in mine. Cand am mai crescut si am aflat ca bataia e ilegala si i-am zis tatalui meu chestia asta dupa ce am luat cateva curele mi-a zis ca democratia se tarmina la usa de acolo e dictatura si am primit si duoa palme ca bonus.
    Copii nu ar trebui batuti nicioadata din niciun motiv si sper ca mentalitatea romanilor sa se schimbe pentru ca asa dam nastere la generatii de oameni bolnavi.
    Frumoasa postare, mie mi-au dat lacrimile,iti trimit o imbratisare printeso:)

    • Sincer nu, relatia noastra nu o sa fei in mod clar niciodata una copil-parinte in adevaratul sens al cuvantului.

    • ha ha, si eu la fel. ai mei (mai mult maica-mea)erau pe principiul „io te-am facut, io te omor”. Am luat o data bataie cu o curea (de-a lui frate-miu, de armata) de mi-a ramas vanataie pe picior exact sub forma cataramei. Superb sau ce?

  10. Interesant articoulul de azi.
    – am o patanie similara cu cea a Zibei. Am intervenit intr-o altercatie sot-sotie, ce se desfasura in vazul tuturor, mai exact in Parcul Tineretului. Eu am intervenit vocal (la partea asta stau bine, foarte bine). Mi-am impins, la propriu, sotul de la spate. Mentionez ca discutam de un personaj (Omu` meu) fost rugbist, cu o forta pe masura, ca sa nu vorbsec de statura impozanta. Oricum, ideea este ca a ajuns al meu sa fie jignit si agresat cu piciorele si pumnii atat de „victima”, cat si de sotul bataus…Deci, nu, multumesc, eu nu voi mai interveni…
    – ce ma doare si ma intriga si ma revolta este violenta asupra copiilor….Nu inteleg nici in ruptul capului vorba .. Sunt copilul care nu si-a incasat NICIODATA nici macar o palma. Si sincer, au fost momente in care imi doream o palma in schimbul cuvintelor si a privirii din ochii parintilor. Privire care spunea …Si uite ca am invatat din propriile greseli, am vazut ca intre sus si jos sunt mai multe praguri, de care, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu dai cu capu`…si uite ca nu am ajuns nici drogata, nici betiva, am o familie frumoasa, in care violenta este STRICT SI ABSOLUT interzisa, inclusiv violenta verbala…

  11. Asa cred ca se facea educatie in majoritatea familiilor pe timpul comunistilor, cu violenta fizica/verbala- in relatia de cuplu, precum si in relatia cu copiii. Si, din ce am observat, de obicei capul familiei era alcoolic.
    Astea sunt conculziile la care am ajuns, ascultand povestile celor de langa mine si comparand-o cu a mea. Am un singur prieten care nu a fost victima violentei domestie, insa tatal le cam tragea la masea.
    Iar parintii nostri se mira in continuu de ce noi, „generatia tanara” tot citim carti de parenting, imbunatatirea relatiilor si mai mergem din cand in cand si la psiholog!

  12. Am jigni animalele daca am spun ca un astfel de comportament le este specific lor. Nu pot sa inteleg de ce fel de instincte primare sunt ghidati oamenii care apeleaza la violenta, stiu doar ca poti lua viata unui om cu un singur pumn, ca cei care fac asta sunt lipsiti de control si se lasa purtati de manie in loc de ratiune. Ca daca am fi mai credinciosi, ne-am opri la timp, nu ne-am mai enerva deloc.
    Stiu ca nu voi indura niciodata violenta domestica. Pentru ca mama lui si mama mea au fost victime. Si eu am incasat, si el poate. Cand inchid ochii, imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Mult timp am simtit ura si dezgust si inca nu pot ierta. Dumnezeu sa ne ajute sa ne golim sufletele de ce s-a strans in ele.

    • As zice „Ca daca am fi mai CONSTIENTI, ne-am opri la timp…” Credinta religioasa poate ajuta… desi se bazeaza prea mult pe frica sa nu-L superi, frica sa nu fii dat afara din rai, etc. Eu cred ca awareness/ constientizarea e o metoda mai buna ca sa rezisti impulsului de a lovi, sa te reeduci dupa o copilarie plina de vinatai.

  13. Desi poate nu voi fi la obiect, prea ma arde subiectul, asa ca voi vorbi despre violenta in gradinita. As vrea ca toti parintii sa aiba mai multa incredere in copiii lor. Fii-mea, la cei doi ani si doua luni, dupa 5 zile de gradinita, primele din viata ei, a venit si mi- a spus ca a fost lovita. Nu de alt copil, ci de educatoare. Educatoare platita de noi, vorbind de o gradinita privata destul de scumpa. Discutia sotului cu directoarea gradinitei ( care nici nu s-a deranjat sa invite educatoarea la discutie), s-a concluzionat cu „minte copilul” si ” cititi carti de psihologia copilului”. Copilul meu minte, ea care nici nu vorbeste bine inca, care mi-a spus ca doamna a lovit- o poc poc poc, peste degetele de la picioare. Coincidenta a facut ca sotul sa asiste si la o discutie a unui alt tatic cu directoarea, taticul plecand convins ca fata lui de 4 ani minte cand spune ca este lovita peste maini de educatoare. Refuz sa cred ca un copil minte atunci cand spune ca este lovit, jignit, agresat. Datoria de parinte ar trebui sa te oblige moral, sa iti crezi copilul. Ce incredere o sa aiba acest copil in parintii lui, daca acestia prefera sa creada un strain inaintea propriei odrasle? Exista parinti care din comoditate sau mai stiu eu ce motiv, accepta imediat aceasta scuza ” copilul minte” si este trist. Copilul meu a fost foarte afectat de aceasta experienta, a fost deprimata, violenta fata de noi si fata de alti copii. Noroc ca, cu multa rabdare si intelegere, si-a revenit repede. Violenta nu trebuie tolerata , iar copilul este fereastra dintre parinte si gradinita. Daca alegi sa inchizi ochii, esti complice la nefericirea propriului copil.

    • In lumina experientei proprii (aveam o educatoare care ma batea cu papucul de imi lasa urme si o invatatoare al carei hobby principal era sa ma loveasca in cap) daca vine copilul meu acasa si zice ca l-a batut educatoarea/invatatoarea ma duc, o bat si daca mai am chef dupa aia pun inrebarile. Dar o bat fratilor, cat pentru toate jigodiile care m-au batut pe mine. Si o sa imi cred copilul. Ai mei nu m-au crezut si tare naspa e nici macar sa nu te poti plange. Am mancat bataie pana in clasa a6a cand in urma unei batai primite de la o profesoara am iesit din clasa si am refuzat sa mai intru. Am iesit cu intentia sa plec si sa nu mai intru in scoala aia oricat m-ar bate ai mei. Preferam sa ma bata ei acasa decat sa mai iau bataie si sa fiu umilita in fata colegilor mei. Pe drum m-am intalnit cu diriginta mea de atunci care m-a ascultat si m-a CREZUT. S-a dus, a vorbit cu profesoara, m-a convins sa intru inapoi la clasa si mi-a promis ca nu o sa ma mai bata nimeni si asa a fost!!! A fost singura persoana care m-a crezut, daca nu era ea pe mine nu ma mai convingea nimeni sa ma mai intorc la scoala.

    • Tata, dupa ce i-am spus, s-a dus direct acasa la invatatoare, a sunat la usa, aia a deschis, a luat-o de guler si a lipit-o de perete. Daca mai pui mina pe fata mea te omor in bataie! i-a spus. N-a mai pus mina.
      Eu nu cred c-as avertiza-o inainte. Cred ca as omori-o direct.
      Doamne, ce povesti avem si noi… 🙁

    • Mai grav este ca inca se intampla. Nu de mult am vazut la TV la un reputat liceu din capitala care are si clase de gimnaziu, o profesoara era acuzata ca ii agresa verbal si uneori si fizic pe elevi. Intrebata fiind de ce a continuat sa isi duca copilul la clasa respectivei profesoare, de ce a ales-o, de ce se ingramadeau toti la ea, raspunsul halucinant a fost: „pentru ca scoate olimpici”! In situatii de-astea dusmanii copilului sunt parintii nu educatorii sau invatatorii sau profesorii. Daca iti admonesteaza cineva copilul, adu-ti aminte de noptile in care l-ai vegheat, de noptile in care te gandeai ca esti nebuna pentru ca ai vrea sa il mananci de drag ce iti e de el (da! ti-am citit articolul de azi 🙂 ), de chinul si grija cu care l-ai ferit de accidente si de boli, de increderea oarba cu care se uita in ochii tai ca fiind singurul lui sprijin pe lumea asta, de faptul ca pentru copilul asta nu exista ecuator sau poli ci numai TU si du-te si ia atitudine. Du-te si ia-o la pumni pe netrebnica, care ti-a lovit copilul, invit-o politicos sa te loveasca pe tine (daca are curaj) si arata-i ce inseamna sa fii batut si umilit in public.
      Cred ca se vede, inca am traume, un copil lovit pentru mine este o calamitate, nimic nu e mai grav. Iar parintii care nu isi cred copiii sunt de neinteles.

    • ‘Du-te si ia-o la pumni pe netrebnica’… ca asta e solutia … respunde la violenta prin violenta si gata! s-a rezolvat… of of. Despre ce discutam noi aici?

    • zibe, am o experienta asemanatoare. mi am luat bataie de la invatatoare cat pentru 10; eu si inca cativa ai caror parinti nu cotizasera la doamna inca de la inceput (era o moda ca doamna sa isi faca singura clasa dupa preferinte, eu nimerisem acolo si ea nu prea era incantata…na, nu cotizasem). Palme peste obraji, tras de par intr o parte si dat cu palma din directia opusa, luat de perciuni, dat cu capul de tabla (uneia i-a spart capul)…umilinta verbala, pe toate le-am indurat. Ceea ce ma seaca este ca ai mei parinti nu prea m-au crezut. Si cand ma gandesc ca eram atat de fericita cand am inceput scoala! Am niste furii maxime pe tema asta, sper sa nu aiba nici un cadru didactiv nesansa sa imi agreseze copilul.

    • Mie mi s-a intamplat cu baiatul meu la scoala, in clasa I. Invatatoare i-a dat cu cartea in cap, el mi-a zis ca se speriase de niste baieti care alergau pe hol si el s-a dat intr-o parte si a si tipat, iar invatatoarea i-a spus sa nu mai tipe si l-a si caftit. Mai grav e ca au vazut si alti colegi de clasa, iar dupa putin timp, un coleg si colega lui de banca au venit si i-au dat cu palma peste cap, fara motiv, ca asa vazusera la dna. invatatoare. A doua zi m-am dus si i-am spus doamnei, ea a schimbat subiectul, nu s-a scuzat, dar i-a schimbat colega de banca. Noi am locuit cativa ani in alta tara, startul la gradi l-a avut acolo, unde profesorii nici macar nu au voie sa tipe la copiii, daramite sa loveasca, iar cand am ajuns aici, baiatul meu nu a stiut cum sa reactioneze, asa ca si-a bagat capul sub banca ca sa nu il vada nimeni cum plange.

  14. Pe mine din fericire nu m-a batut nici o profesoara, insa m-a umilit regulat, prin clasa a 3-a.
    Nu am mai reantalnit-o, am inteles ca s-a mutat in Spania, dar tare as vrea sa dau ochii cu ea, sa ii spun de la obraz cateva lucruri, si asta va sugerez vsi oua, tuturor care ati patit aceste nedreptati.
    Nu asteptati ca, copii vostrii sa fie abuzati, ca sa luati atitudine.
    Odata, cand treceti prin orasul natal, ia intrebati daca puteti gasi acesti „educatori” minunati si faceti-le o vizita. Nu, nu ca sa ii bateti, doar sa le spuneti de la obraz ca sunt niste jeguri de oameni. Si uitati-va in ochii lor cand o faceti.

    @andaz – eu nu as lasa situatia la o simpla discutie; invatatoarea trebuie reclamata si sanctionata. Asta e problema in Romania, chiar daca se fac pasi de indreptare, nu se aplica consecinte. Invatatoarea nu are dreptul sa ‘cafteasca’ pe nimeni. Cum ar fi sa merg eu maine sa imi caftez colegii la servici, sau seful? Asta e meseria ei, nu face ea favoruri la nimeni ca e invatatoare.

  15. Sa stiti ca nu aveti dreptate in a nu interveni in cazul violentei dintre parteneri/soti sau ce-or fi ei. Eu am trecut pe acolo si la strigatele mele de ajutor de femeie insarcinata si batuta nu a deschis nimeni usa sa ma ajute (vecini de bloc langa care traiesc zi de zi), nici nu a chemat macar politia sau altceva. Stam toti in cochilia noastra si nu reactionam de ajungem sa fim ucisi/violati/batuti in plina zi. Si intr-o alta situatie cand fostul sot se pregatea sa ma omoare in plina strada, eu avand copilul in brate, am avut norocul unui zdrahon de barbat, om simplu de altfel, dar care a gasit de cuviinta sa intervina si sa il lipeasca de zid pe agresor si sa ii spuna ca nu te lupti cu o femeie ci cu unul pe masura lui. S-a calmat fostul sot urgent, raportul de forte de data asta era clar in dezavantajul lui …iar eu am scapat atunci cu viata.
    Asa ca da, poate cate o data reactia victimelor este ciudata, este greu sa judeci un om aflat intr-o astfel de relatie, dar cred ca ceva tot trebuie sa faci.Chit ca suni la 112 si anunti situatia si ramai acolo sa servesti drept martor daca femeia vrea sa depuna plangere. Pentru ca pana si politia de multe ori, formata in marea majoritate din barbati, nu face decat sa descurajeze victimele violentei domestice sa depuna plangere sau sa le sprijine in vreun fel.

    • La prima bataie (cea in care zici ca nimeni nu a chemat politia) dupa ce ai scapat din mainile lui ai chemat politia? Si daca ai chemat-o si ai depus plangere, tinand cont ca erai si gravida nu s-a ales macar cu un dosar penal? Si daca totusi a scapat, cum se intampla din nefericire in tarisoara lui papura voda, cum a ajuns sa te agreseze pe strada? Sa inteleg ca te cauta de atunci si desi nu mai esti cu el tot nu reusesti sa scapi, esti tot amenintata? Pentru ca in cazul asta iti pot recomanda cu incredere un curs de tir si un permis de port arma. Fara nicio gluma!
      Eu am 57 kile si sunt femeie. Cam in ce fel crezi ca as putea interveni eu pe strada intr-o altercatie? Ok, as suna la 112, nu ar fi prima data dar sa ma bag… no offence, am si eu un copil acasa, nu vreau sa atrag atentia maniacului spre mine. Cine stie? Poate cand ii trece pe tine incepe sa ma urmareasca pe mine sau pe copilul meu. Si nici pe sotul meu nu am chef sa il port prin spitale, ok, nu e un firfiriu si nici nu e ciuca batailor dar nu e nici vreun Rambo iar cu maniacii nu te pui.
      Eu am o prietena careia fostul ii urmareste si acum copiii la gradinita (atentie!!! nu copiii lui). Doar asa un fel de a spune: „sunt aici, pot sa iti fac rau, am puterea sa iti distrug viata”. De ani de zile se chinuie sa scape de el.
      Sunt pentru legi mai bune, adaposturi, pentru sunat la 112 (eu am sunat si cand am vazut pe unul ca isi batea cainele deci se poate), pentru deschis usa si oferit victimei un adapost temporar (si pe-asta am facut-o) dar sa ma bag intr-o bataie pe strada? Nici nu se pune problema.

    • Chiar daca e posibil sa ai dreptate, era mai respectuos si mai empatic sa te fi abtinut! Femeia spune ca era INSARCINATA SI BATUTA SI DISPERATA, incat tipa s-o auda un cartier si replica pe care o primeste e „no offence, da’ am si eu treaba mea”. Exercitiu de imaginatie: ai o fiica de 19 ani, care are un prieten violent. Ala o violenteaza, ea striga dupa ajutor, nu se implica nimeni, nici macar c-un telefon la 112, ca toata lumea are treburi.
      Repet: nu ca nu e just ce spui, dar, uneori, sinceritatea gratuita, indreptata impotriva unui om care a trecut prin niste situatii absolut inimaginabile pentru noi, facd foarte mult rau :-(.

    • Sinceritatea nu este niciodata gratuita.
      Nu am spus cu rautate. Este adevarul gol golut si eu nu sunt ipocrita sa spun ca as sari fara sa sar. Poate ca nu m-am exprimat nici clar: as fi sunat la 112, nu as fi stat linistita in casa sa ascult cum o bate dar nu as fi servit drept martor, nu as fi intrat in povestea asta pentru motivele pe care le-am enumerat. Mie cel mai frica imi este de nebuni si ala, din ce descrie ea, nu este sanatos la cap.
      Daca as avea o fiica de 19 ani si si-ar lua bataie as invata-o cum sa se apere nu i-as fi spus: mama, stai linistita cu el ca o sa sara lumea sa te apere. Bataia aia pe care o descrie ea este foarte grava, suspectez ca nu este prima, femeile in primul rand trebuiesc educate: la prima palma spui „hasta la vista” si ai plecat. Sa imi spuna mie cineva ca un agresor se opreste numai la o palma sa nu il cred. Dupa o palma urmeaza regretele, dupa aceea pumnul, dupa aceea regretele, dupa aceea picioarele in burta si se poate ajunge la amenintari cu moartea sau chiar dincolo de amenintari.
      S-a deschis, subiectul, s-au cerut opinii si solutii. Solutiile nu sunt empatice: prevenirea si educatia sunt de 100 de ori mai bune decat 112 si politie.

    • no intrebare. unde se duce o femeie batuta ? poate sa isi schimbe jobul ? infatisarea? poate sa isi mute copilul de la scoala/gradinita? poate sa dispara ?

      ca daca nu, nu… nu poate face nimic nici politaiu, nici minunatii de la dgaspc, nici parintele Strofonie, nimeni. iar daca ala sta in inchisoare, ghici unde se intoarce cu gand de razbunare, daca femeia nu si-a schimbat intre timp domiciliul…..

    • Crezi ca asta este numai problema Romaniei? In toate tarile se pune problema asa la un moment dat. Cu toate ordinele de restrictie (care s-au legalizat si la noi de ceva vreme), cu toate penalizarile (dosar penal, amenda, inchisoare) daca un nebun vrea sa te chinuie si s-a pus pe capul tau, apoi nu scapi de el usor.
      De-aia am spus poate un pic cam dur ca solutia sta in penalizarea timpurie a oricarei manifestari agresive: o palma, vorbe grele, agresiune verbala, orice de genul asta trebuie sa te faca sa spui „pa”. Din timp, sa nu apuce nebunul sa te considere proprietatea lui. Daca s-a intamplat, degeaba ai empatia lumii intregi, degeaba te scoate un curajos din mainile ticnitului. Te scoate pe moment, data viitoare ti-o da si pentru umilinta pe care a trebuit sa o inghita cand a fost oprit.
      Totusi, statistic vorbind, agresorii nu sunt toti nebuni. Pe unii ii sperie amenda sau dosarul penal sau inchisoarea. Si multi dintre ei sunt lasi. Chiar si o victima fara aparare il poate speria daca isi ia inima in dinti.
      Eu nu imi pot imagina sa traiesc cu unul care ma bate si sa nu am ce sa ii fac. Serpi pusi pe fata in miez de noapte, cauciucuri taiate la ordinea zilei, capcane de genul „ups ai pus mana pe clanta si te-ai curentat, scuza-ma am crezut ca e bec si am legat-o la priza”, etc. Razboiul nervilor. Daca oricum iau bataie apoi nici tu de-aici nu pleci altundeva decat la Balaceanca!

    • E ușor sa faci planuri când nu trăiești situația. Când tot ceea ce îți dorești este liniștea psihica…. Este ușor sa judeci dacă nu ai trăit lângă un psihopat….

  16. ce e cu copiii bătuți?
    sunt un copil bătut. pentru că semănam cu mama și tata o ura pe mama.
    o bătea pe ea și pentru că nu mai puteam de mila ei mă puneam în fața lui.
    și mă bătea, mai rău decât o bătea pe ea.
    mergeam zilnic vânătă la școală. mâncam 40 de curele ori 10 pumni în față. depindea de cât de beat era.
    niciun copil bătut, dacă nu se intervine emoțional pe lângă el, în inima lui, nu reușește să se desprindă de violență – o folosește la rândul lui – pentru că e singurul lucru pe care știe să-l facă și pentru că i se pare că, dacă el a suferit, și alții ar trebui să priceapă prin ce a trecut el.
    eu am depășit situația pentru că a existat un moment în care m-am desprins de familia din care am venit. însă puțini au posibilitatea să schimbe lumea veche cu alta în care să nu mai existe acele evenimente…
    ce e de făcut? să ai milă de un copil care trece prin așa ceva, pentru a-l ajuta să supraviețuiască acelui coșmar, până poate pleca de acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *