Nu mi-e frică să văd sînge sau să merg cu avionul. N-am probleme cu păianjenii. Nu mă tem de șerpi, de oamenii străini, de fantome, de morți. Nu mi-e frică de durere sau de boli, am trecut prin destule, am supraviețuit. În schimb mi-e frică de vorbitul în public.
Mă rușinez greu. Pot să merg goală pe stradă și să nu tremur un mușchi. Am trecut prin atît de multe momente penibile că m-am călit pesemne. Dar cînd vine vorba de vorbit în public, ceva mă strînge în spate.
Cu toate astea, am vorbit în public de cîteva ori (aparițiile la TV nu se pun, acolo e altceva, stai de vorbă cu un om și o cameră filmează interacțiunea, iar voi știți deja că sînt exhibiționistă și încurajez voyeurismul).
Prima oară cînd îmi aduc aminte să fi vorbit în public a fost la serbarea de final de liceu. În public erau părinți și profesori, pe scenă noi, vreo 30 de tineri umezi de emoție și mustind de trac. Eu pare-mi-se am prezentat spectacolul alături de un coleg, nu mai țin minte decît că la vreo săptămînă după, cînd ne uitam cu toții adunați la mine-n sufragerie la caseta video cu spectacolul, am observat că pe lîngă o coamă vopsită exagerat de blond, aveam și rochia prinsă la spate în elasticul ciorapilor, ceea ce însemnează că fiecare ieșire de pe scenă a fost însoțită de o expunere a fesei stîngi și a chilotului bumbăcos de mamaie pe care n-am idee de ce-l purtam în ziua aia. Probabil ca să mă fac de rîs complet.
A doua oară cînd am vorbit în public a fost la un curs de programare neuro-lingvistică la care-am fost acum 6 ani. Trebuia să mă urc pe scenă și să recunosc public ceva intim pentru mine, ca să mă vindec.
A treia oară a fost la lansarea cărții de povestiri de la Humanitas, unde nici nu știam c-o să vorbesc. Fiind a treia autoare în ordinea povestirilor din carte, n-am apucat să mă gîndesc la nimic înainte că brusc m-am trezit că Florin PIersic Junior cu bandană îmi întinde un microfon, după ce-mi zice numele de familie raaaaaar pe silabe.
De fiecare dată am crezut c-o să fac infarct înainte să rostesc Bună ziua. Ei da, măcar așa o să-mi fac discursul memorabil: invitată să discute despre importanța elasticului la ciorapi, domnișoara ICM a murit cu microfonul înfipt în jugulară după ce a căzut de emoție de pe scenă direct pe pupitrul DJ-ului.
Absolut de fiecare dată, imediat ce aflam că e musai să vorbesc public, îmi ziceam o doamne, o să mă fac de rîs, ce caut eu aici, cu ce-am greșit, o să-i fac pe toți cunoscuții pe de rîs, sînt urîtă și proastă și mă mai și bîlbîi, nu am nimic interesant de spus, dumnezeule daca ma iubești trăsnește-mă acum!
Dar nu, dumnezeu n-a trăsnit, ba Florin Piersic Jr. a fost chiar simpatic. Am închis ochii, am înghițit în sec, am pășit acolo pe scenă cu microfonul în mînă și-am dat drumul la vorbe. Nu mai știu acum ce-am zis în nici una dintre ocazii. Nu-mi aduc aminte să fi dat careva cu ouă stricate, deci poate chiar oribil n-a fost. Așa că sînt optimistă, mai ales că nu glumeam cînd ziceam că mi-ar plăcea ca, la un moment dat în timp, să pot face asta on regular basis, încă nu știu sub ce formă, dar îmi place să vorbesc cu oamenii, către ei. Faptul că scriu acum și nu vorbesc într-o piață publică e pentru că prefer să stau pe scaun. Și pentru că sînt îngrozită să vorbesc în public. 🙂
A patra oară o să fie de azi într-o săptămînă. Sigur o să vin cu ceva spanac între dinți. Sau cu fermoarul deschis la blugi. Sau cu niște hîrtie igienică atîrnînd pe un crac. Cu atît mai mult cu cît subiectul e unul atît de delicat: iubirea necondiționată. Și cu mult mai mult cu cît ceilalți vorbitori sînt oameni atît de faini și cu atît de multă experientă în vorbit public încît OMG, o să fiu ciuca bătăii. Monica Reu. Ea e trainer și speaker la propriile conferințe despre comunicare non-violentă. Bogdan Cezar Ion e lector doctor la Facultatea de Psihologie, e jobul lui să vorbească în public. Despina Bădescu e Redactor Șef Totul despre mame, mănîncă public pe pîine. Ruxandra Rusan e prezentatoare TV la Totul despre mame, nimic în plus de zis. Iar eu… eu scriu în camera mea, cînd nu mă vede nimeni. Și ocazional vorbesc în public cu fundul la vedere. Oh boy.
Hai c-am uitat să vă spun fix esențialul: vinerea viitoare, pe 1 noiembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu (BD. Regina Elisaabeta nr. 38) are loc lansarea cărții Parenting necondiționat, de ALfie Kohn. Ultimul dintre vorbitori voi fi eu, probabil organizatorii vor să fie siguri că publicul prinde și un pui de somn înainte să pornească spre casă, după o zi obositoare. Nu știu prea bine ce caut eu printre aceste persoane compentente, vă rog să adresați plîngerile voastre doamnelor de la Totul despre mame, care mi-au făcut infama propunere de a rosti niște vorbe la lansare. Eu cred că mi se trage de la postul despre iubirea necondiționată. 🙂
Și acum vine rugămintea. Dacă nu aveți program… dacă vreți să dați o mînă de ajutor unui om în nevoie, haideți la lansare. Barem să știu că dacă fac infarct are cine să-mi anunțe familia. Mergem și la o bere după, dacă nu plîng copiii după voi acasă (a mea sigur va plînge, dar ce bine că are un tată dedicat s-o consoleze).
Aseară am început cartea (e urît să mergi să vorbești la o lansare de carte fără să o fi citit, așa am citit de curînd pe un forum despre vorbitul în public la lansări :P), este incredibilă! Dacă vreți să faceți un copil și vă simțiți nepregătiți sufletește, citiți cartea asta. N-o să vă trebuiască altceva. Iar dacă aveți copii și vrei să vă asigurați c-ați făcut treabă bună cu ei, citiți cartea asta. E pansament pentru suflet! Mai multe despre ea, live la lansare. Și mai tîrziu pe blog, dacă nu mă trăsnește acolo, cu microfonul în mînă…
Așa. și nu uitați să vă iubiți copiii necondiționat. Nu c-ați avea cum să uitați asta…
Please please be there, thank you! OMG cu ce mă îmbrac, ce pălărie îmi pun și mai ales: CE ZIC???
LE: Sînt și pe afiș, acum chiar nu mai pot da înapoi. Now panic and freak out!
Te vei descurca perfect si sigur, oamenii iti vor zambi! Cred ca e foarte simplu, doar spune-le o poveste, mai exact, povestea ta 🙂
Mult succes si sa ne aduci poze 🙂
De la Baia Mare e cam lung drumul, dar zău că aș vrea să fiu acolo. Și știi de ce? Pentru că știu – așa cum știi și tu – că o să fie exact așa cum trebuie, că o să spui lucrurile simplu și frumos și că nici gând de panică sau alte chestii! Ioana, dacă te uiți în oglindă, sunt convinsă că îți spui același lucru. Că poți. Cum altfel?
Ești acolo pentru că meriți! Bravo!
Eu ma inrosesc, devin mai rosie decat rosia :)) Mult succes si felicitari!
mie imi pare sincer rau ca nu am cum sa vin, e greu din Bacau sa fug cand am 2 copiii mici acasa. in schimb, iti tin pumnii si stiu ca vei vorbi frumos, din suflet, pentru ca subiectul (iubirea neconditionata) nu-ti este deloc strain. bafta multa si sper sa ne spui cate ceva despre cum/ce a fost!:)
Ioana, eu am fost la lansare la Fictiuni reale si te-am vazut evoluand spectaculos! A fost foarte, foarte bine! Nu ai de ce sa te sperii! O sa fii sclipitoare si de data asta. Din pacate nu sunt in tara pe 1 noiembrie, ca as fi venit sa te aplaud si de data asta! Spor la pregatire: discurs, tinuta, dar mai ales alegerea palariei :)) te pup!
Ce am uitat să zic pe fb: Congrats și să meargă totul uns!
Era o replica intr-un film cu Diane Keaton, unde Jack Nicholson ii spune iubitei mult mai tinere ca daca are emotii la vorbit in public sa-si imagineze audienta in chiloti. You can try!
asta nu stiu daca m-ar ajuta prea tare, aud ca in public sint si barbati… 😀
that’s the point, actually
Tu n-ai cum sa dai gres! Si crede-ma pe cuvant, daca as fi in Ro, n-as sta pe ganduri si as veni acolo. La cat de frumos scrii, n-am nici o indoiala ca n-o sa te descurci vorbind 🙂
Eu zic ca va fi frumos, n-o sa dea nimeni cu rosii, nici cu oua….Asta in primul rand, apoi, eu nu stiu sa reactionez alfel la emotii decat plangand… Nu o fac intentionat si nu, nu ma pot opri nicicum. Eu de fiecare data cand a trebuit sa vorbesc in public am plans. Asta include BAC-ul oral si prezentarea lucrarii de licenta. Deci se poate si mai rau!
Have fun, ca asta conteaza cel maii tare :*
Sunt sigura ca vei fi perfecta! Lansarea asta nu o mai ratez, la cealalta nu am ajuns pentru ca lucrez pana tarziu dar vineri am program scurt. Te citesc de foarte mult timp si imi doresc mult sa cunosc persoana minunata care scrie atat de frumos.
Succes si curaj! Vei fi super orice ai zice
Te astept, Ale!
Se poate inregistra? Sa te vedem si noi astia, de la distanta?
Cu vorbitul in public… n-am sfaturi de dat, sunt in aceeasi situatie. Ce am invatat e ca: 1. in timp, cu cat exersezi mai mult, frica se diminueaza; 2. daca n-ai emotii deloc, nu e bine, nu te inetreseaza/nu transmiti nimic; 3. pregatesti dinainte discursul, in linii mari, iti da siguranta.
Experiente penibile nu am… ah, poate cu exceptia discursului de la sfarsitul clasei a 8-a, cand am citit in fata colegilor, parintilor si a profesorilor discursul de multumire etc… pe care il compusesem in nu mai putin de 4 pagini A4. Sunt curioasa ce am scris acolo, ca nu-l mai am. Cat chin si pentru mine, si pentru audienta. Se pune la penibil ca pe caseta video sunt inregistrati colegi care ma maimutareau in spate? :d
:)) eu imi propun sa fiu scurta. sa vedem. nu stiu daca se va inregistra, posibil sa se faca material pt Totul despre mame, va anunt daca e cazul. 🙂
Păi dacă ai trecut deja prin atâtea, nu văd de ce te mai stresezi 🙂 Ce poate fi mai rău decât să prezinți un spectacol întreg cu o bucă la vedere?!
Eu sunt îngrozită de vorbitul în public. Am făcut-o de câteva ori dar de fiecare dată am fost la fel de stresată și emoționată. Dar tu vei fi grozavă. Știi să scrii așa de frumos că eu nu-mi închipui că poți spune altceva decât cuvinte sincere și plăcute pentru public. Așadar, pune-ți pălăria și capul sus, prințesă!
P.S. dacă vei avea spanac între dinți, promit să vin să-ți zic. Nu de alta, dar și eu am fost tare recunostătoare când, la botezul ălui mare, mi-a spus cineva că aveam pătrunjel printre incisivi.
Asa, bun, deci tu vei fi in charge cu prezentarea dentara.
Felicitari, in primul rand, pentru indeplinirea dorintei ;). E mare lucru cand ni se indeplinesc dorintele legate de pasiune si, probabil, o viitoare cariera. Te inteleg cum e fiindca trec printr-un proces similar, de vreo saptamana. Doar ca la mine nu implica vorbirea in fata oamenilor, mi-ar fi imposibil; tu si 99% dintre oameni aveti toate conditiile pentru a vorbi normal in public, asa ca-ti va fi bine. O sa vezi.
Si da, prefer de 118 ori mai mult scrisul decat vorbitului. Daca as putea as scrie 18 ore pe zi si as dormi 6, visand despre scris.
Tin pumnii si tinteste in continuare sus, tie chiar ti se vor indeplini dorintele pe care le ai legate de o viitoare cariera. Doar tre’ sa continui ca pana acum.
Felicitari!
pai tu crezi ca nea Alfie n-a avut si el emotii sau poate chiar o mai avea cand vorbeste cu publicul? Da’ le ascunde bine.
Recunosc frica asta (de la mine):vine de la frica de ochiul critic si carcotas al ascultatorilor. E sindromul copilului cuminte care nu le „raspunde” nici parintilor, nici profesorilor, si care nu a fost incurajat sa-si exprime opiniile, ci doar sa asculte.Ar cam fi timpul sa mai iasa in fata si copiii cuminti,ca de penibili fara trac ne-am saturat.Parerea mea 🙂
Sa ai inspiratie!
Tinem pumnii stransi tare si trimitem energii pozitive, cu prezenta fizica … mai greu, e departe.
Mie imi tremura vocea de muream (si mai tare) de rusine, la ora de romana, in special in liceu, cand ne mai punea sa ne citim temele. Imi venea randul destul de des, nu chiar saptamanal dar aproape. Temele erau creatie proprie, pe care ne dadea note, minim de o pag. Nu-i vorba ca nu luam note bune dar chinul de a le citi …
Acum mi-am dat seama ca probabil profesorul ma punea, poate mai des decat pe altii, tocmai pt a incerca sa ma vindece de teama vorbitului in public, din pacate nu a reusit 🙁 Oricum, ma bucuram foarte mult ca-mi aprecia scrisul, chiar daca partial il uram ca ma punea sa citesc 🙂
GAta, nu mai plec nicaieri, pe asta n-o ratez!! 🙂 clar voi fi acolo, dup’aia o sa te rog sa-mi tii un discurs si in privat :p
Congrats, we’re proud of you! <3
Am avut ocazia sa o cunosc personal pe Ruxandra Rusan. Se ocupa de emisiunea Efectul Wow cand o prietena de a mea a ajuns in una din editii. E o minunata si jumatate! O sa o iubesti!
Si toti ceilalti o sa te iubeasca pe tine!
Pentru ca esti frumoasa, talentata, desteapta si nu-ti trebuie nimic scris pe hartie, pregatit dinainte sau pentru totdeauna ca sa nu te uite. N-or sa te uite! Cu fundul la vedere, spanac in dinti sau hartie igienica agatata de un crac, nu conteaza! Tu cuceresti altfel!
Mi-ar placea sa fiu acolo, sper sa ajung macar o data in viata intr-un loc unde vorbesti tu, mi-ar placea sa te prind la coada la farmacie sau pe plaja la Mamaia… oriunde! Numai sa te imbratisez!
Succes, te vei descurca grozav!!!
Am dat nas in nas cu Ruxandra la un alt event mamicesc si m-a ajutat mult cind mi-a spus ca si ea e stresata si panicata vizavi de speech (eu cred ca doar a vrut sa fie draguta). 😀
Iti tin pumnii sa iasa minunat discursul! Iar genunchii si vocea sa tremure dupa 🙂
Nu ai cum sa nu stii ce sa spui, cand scrii, cum scrii… Eu cred ca ai scris postul asta dintr-o suflare, asa pare, am ras in hohote, i l-am citit si mamei, ea manca si a dat mancarea afara din gura la faza cu chilotii la vedere… Nu stiu cum iti vin comparatiile astea, dar esti geniala.
Si eu ma gandeam, daca nu se poate inregistra discursul sa il vedem si noi, astia ne-bucuresteni.
Ce fain! O sa fie super. Asa un sfat… cand vorbesti in fata publicului sa vorbesti „in cele 4 puncte cardinale”, sa para ca vorbesti cu toti, sa nu fixezi un om cu privirea si sa ramai asa, sa nu se simta vinovat ca nu iubeste neconditionat :). Ar trebui sa stii cate minute ai, sa iti pregatesti discursul bine de acasa, oricum la fata locului ai sa schimbi, sa fii atenta la ce a vorbit cel dinainte si sa faci o legatura cu ce a zis el, daca se poate. Dar tu stii lucrurile astea. Si da, cum ziceam, o sa fie super.Succes!
Emotiile vorbitului in public dispar ca prin minune atunci cand te opresti sa te gandesti la tine, si la cum arati si la cum te percepe lumea si incepi sa te gandesti la cum vorbele tale ajuta macar 1 persoana care e in public. Success vineri! 🙂
Te inteleg perfect! Inainte de fiecare conferinta/prezentare am niste ganduri , gen nu mai duc, poate nu mai are loc, si tot asa. Dar si dupa ce inchei si a fost bine, ma simt atat de eliberata si bucuroasa, de parca as pluti prin nori. Iti tin pumnii si astept sa cumpar cartea!
Va multumesc tuturor pentru incurajari si sfaturi, o sa incerc sa-mi pun niste chiloti mai sexi de data asta! 🙂
Cred ca sunt foarte putini oameni care nu patesc treaba asta cu vorbitul in public iar in Confessions of a public speaker-O’Reilly am gasit si o explicatie simpatica. Specialistii in frici, temeri si alte anxietati spun ca exista o solutie eficienta (dar neplacuta) si anume cat mai multa expunere. Asa ca, la cat mai mult vorbit in public (cu succes, evident)! 🙂
bogdan ion e un meseriaş, mie mi-a plăcut cum gîndeşte. mă rog, acum vreo zece ani, cînd am avut ultima interacţiune cu el 🙂
o veste buna, deci. pe 2 noiembrie merg sa-l ascult si la conferinta despre trauma. 🙂