Strada langa Covent Garden.
Mi-e dor de Londra, de nori, de frig si de femeile blonde in picioarele goale la minus un grad C. N-am stat decat o zi, e drept. Dar asta nu ma face mai putin indreptatita sa vreau inapoi, ba dimpotriva. Ma uit pe geam la soarele asta romanesc de ianuarie si imi aduc aminte de cel englezesc de 3 decembrie.
Ce bine-a fost atunci, acolo. M-am bucurat de toate cele londoneze pe fast forward, nu aveam decat cateva ore sa vad si oameni, si locuri, si raul, si podurile, si metroul. Doar cateva ore sa „mind the gap” si sa „look right”. Sa ascult limba, muzica, glumele, sa gust mancarea si berea, sa ma simt ca la ei acasa.
O zi scurta, grea, minunata. Acum mi-e dor de o zi la fel. Dar exact asa, cu nimic in minus. Chiar si pe domnii galagiosi din hostel i-as lua inapoi. Si ce-as lua cel mai tare inapoi e sentimentul care mi-a umplut inima cand am coborat in holul hostelului in sosete (sa nu fac zgomot, fiinca era doar 4.30 dimineata), iar tipul de la receptie tocmai pusese „Sowhere Over the Rainbow”, si era cald, semintuneric si mirosea a musetel.
Apoi m-am intors in Bucuresti, unde era frig, ploaie si mirosea a praf.
I miss minding the gap…
Buna seara. La ce hostel ai fost? Si cat a costat camera? Seara buna
Salut, nu mai tin minte, din pacate… a trecut mult timp, nici nu mai am emailurile… Sorry. 🙁
Nu-i nimic. Multumesc oricum. Seara frumoasa 🙂
Buna, Printesa, am inceput sa-ti citesc povestea de la inceput, fie ca am vrut sa te cunosc mai bine, fie ca mi-e frica sa nu pierd lectii de viata importante, si inspiratii care inca nu m-au inspirat. Cateodata am impresia ca-ti invadez spatiul personal dar imi justific acest trespassing cu argumentul ca tu scrii ca noi sa citim, sa suferim si sa ne bucuram alaturi de tine, sa invatam din incercarile si reusitele tale. Pentru asta iti multumesc.
Au trecut ani de cand ai scris postul asta si ma bucur mult sa stiu ca acum esti intr-un loc mult mai bun, alaturi de familia visurilor tale. Dar de dragul nostalgiei iti postez eu „Somewhere over the Rainbow”, intamplator unul din cantecele mele favorite, pe care-l cant copiilor mei la culcare. Sper sa-ti (mai) placa. (Nu te speria, aici e cantat de niste fete care pot sa cante, nu de mine.☺)
Inca imi aduc aminte perfect a ce mirosea, cum imi scirtiia parchetul sub sosete, melodia… 🙂 Multumesc!
Sorry, am uitat sa pun si link-ul.https://m.youtube.com/watch?v=9DgDiXEXilk