Senzațional! O femeie și un bărbat au fost surprinși în timp ce făceau sex după ce le-a intrat copilul la grădi

Sigur știți bancul ăla cu dacă dai search pe google după „sex după nașterea copilului”, ți se afișează pagină de eroare: No results found!

Păi, ca mai toate bancurile bune, și ăsta e inspirat din realitate. Ca să nu zic că e REALITATEA. Cunosc puține cazuri de cupluri (ca să nu zic nici unul) care-au reușit să revină la viața sexuală intensă de dinainte de sarcină fără efort, planificare, discuții, frustrări, negocieri, vorbe grele și uși trântite.

sex dupa copil

Pentru majoritatea dintre noi, reaprinderea pasiunii după venirea pe lume a măcar unui moștenitor e un proces chinuitor și complicat, cam ca atunci când încerci să faci focul în pădure folosind doar două pietre ude și niște frunze. Nu toți suntem Bear Grylls, ok?

S-o luăm cu binișorul, căci, ca-n sex, graba strică treaba, știm prea bine. Ne cunoaștem, ne amorezăm, ne tăvălim zi și noapte, pasiunea-i mare și greu de stăvilit, ne luăm zile libere de la birou ca să nu trebuiască să ne dezlipim trupurile transpirate, facem concedii lungi în țările calde, dar nu ieșim din dormitoare că prea bine e tu și cu mine goi în pat, nimic nu ne lipsește.

Apoi ne dăm seama că vrem mai mult de la viețile noastre, un copil, daaa, dovada iubirii maxime, să-l facem. Încă niște sex pasional și (de data asta) neprotejat, cu pumnii strânși la spate să se prindă, și gata, două liniuțe pe test. O să fim părinți, yey, ce fericită sunt, și eu, te iubesc te iubesc. Dar nu în seara asta că am așa niște grețuri… Și uite-așa începe.

În primele luni nu poate ea, prea e stresată că în pântecele ei crește minunea Universului, cea mai iubită ființă. Hormonii sunt de partea embrionului, nu de partea iubirii, așa că libidoul e palancă la pământ. Mai apar și migrene, amețeli, dureri prin uter, nu, în nici un caz nu facem sex. Bărbaul înțelege, desigur, săraca de ea, greu o fi să produci o ființă vie în tine. Mai un film porno noaptea la calculator, mai un vis erotic nevinovat cu Shakira, totul sub control, e doar o perioadă.

Mai trec niște luni, femeia înflorește. Se simte mai bine, libidoul scoate capul la lumină. Numai că ce să vezi, între timp bărbatul a devenit responsabil. Cum adică să… păi și copilul din burtă? Dacă-i dau una peste ochi din greșeală? Sau îi sparg splina? Nuuu, mai bine mai așteptăm, ce mai contează câteva luni acolo, lasă că recuperăm după naștere. Right.

Se apropie ziua N (a nașterii, adică). Femeia cu dimensiuni și comportament de focă în hibernare abia respiră. Vrea să nască, nu mai poate. Cică ar ajuta niște sex, dar cum să-l faci când abia îți mai vezi picioarele? Cu chiu cu vai se prăvălesc amândoi pe pat în scop terapeutic, contracțiile orgasmului ajută la declanșarea travaliului, sperma conține și ea factor declanșator. El își face cruci cu limba dă, Doamne să nu traumatizez copilul, ea numără în gând până la o sută, să se termine mai repede sexul ăsta că-mi crapă vezica, asta dacă nu cumva o să-i fac pipi în cap înainte.

Și cam până aici le-a fost viața sexuală. Căci apoi se naște minunea. Ochi umezi, țâțe pline, hormonii fac horă. Nu ăia de sex, nooo, ăia au luat avionul spre Thailanda. La putere sunt acum hormonii care ajută femeia să-și crească puiul și să nu cumva să mai facă altul până când ăsta primul nu e relativ pus pe picioare. Plus că mai doare și epiziotomia sau și mai rău, cezariana. Și oricum șase săptămâni femeia n-are voie deloc sex, ordinele doctorului, ce bine!

Bărbatul știe de astea șase săptămâni, era acolo când a zis doctorului. În prima zi a celei de a șaptea săptămâni, omul bate la ușa dormitorului:
– Iubita? Cât de mult te iubesc!

Și bagă o ventuză pe chipul stors de nesomn al proaspetei mame, în speranța că prinde și el ceva acțiune acum că e voie de la doctor.
– A, iubitu, exclus, sunt atât de obosită încât prefer sincer să dorm alea trei minute.

Și povestea se repetă niște luni. Copilul se trezește noaptea să sugă, femeia e distrusă fizic de oboseală și de alăptat, poate mai are și un pui de depresie post-partum, încă n-a slăbit cât își propusese, și în plus, n-are chef de sex.

Bărbatul se resemnează. Mai caută pe internet informații, află că e oarecum normal, e doar o etapă, o să treacă.

Trece jumătate de an. Femeia începe să se simtă mai bine. Copilul e ceva mai puțin dependent, a început să mai iasă și ea din casă, mai un fard, mai un ruj, hormonii ăia buni se întorc din vacanță. Daaa, clar acum are chef de tăvăleală!

Păcat că bărbatul s-a resemnat așa de bine că acum nu mai are e chef decât foarte rar, și atunci când are chef se teme de veșnicul refuz al nevestei, așa că nici măcar nu mai încearcă. El presupune că ea nu vrea, ea așteaptă ca el să facă un semn, vede că semnul nu vine, așa că se gândește că el n-o mai vrea. El are între timp abonament premium la canalul de pornache și uite-așa viața merge mai departe încă niște luni, ani, decenii. Dacă au noroc, mai fac sex o dată de Revelion și zbang, ea rămâne din nou gravidă, ce bine, încă doi ani plini de motive să nu mai facem sex. Hai să treacă ăștia doi și mai vedem noi ce născocim după aia.

Din punctul ăsta, există patru variante de drum:
1. Unul dintre ei, ăla pe care-l mănâncă mai tare, își găsește amant/ă.
2. Unul dintre ei, ăla pe care-l mănâncă mai tare, ia atitudine. Își ia partenerul la discuții, negocieri, miștouri, până ceva se schimbă. Fac sex programat, că pofta vine mâncând. Și în câteva săptămâni de sex turnat pe gât cu pâlnia mai de voie mai de nevoie, lucrurile încep să se miște de la sine.
3. Se despart.
4. Merg la terapie de cuplu, unde un specialist le spune ce scrie la punctul 2 de mai sus.

Ah, m-am lungit mai mult decât îmi propusesem, ce interesant, cum poți vorbi atât de mult despre ceva ce NU se întâmplă.

Concluzia mea e asta: doamnele mele, știu că vă e greu. Și mie mi-a fost. Știu că n-aveți chef, că preferați să faceți cam orice altceva, că în sarcină și după naștere orice miros și alt trup gol în afară de al vostru și al bebelușului nu vă priește, că lubrifierea nu mai e nici ea ce-a fost, dar faceți un efort. Sexul e important, foate important, aș îndrăzni să zic că e chiar printre cele mai importante lucruri. Dacă sexul se întâmplă și e bun, totul e mai frumos pe lume.

Domnii mei, nu abandonați lupta! Vine un moment în care iubitele voastre proaspete mame redevin ele însele, femei pasionale. Nu știu când e momentul ăla, sigur e mai târziu decât sperați voi, dar există, toate femeile îl au, și e important să-l identificați. Nu încetați să sperați și să cereți, va veni o zi când ușa dormitorul vi se va deschide larg, și nu ca să schimbați șurubul la calorifer.

Iar voi restul ăștia fără copii, să știți că (în ciuda aparențelor) există viață sexuală după copil, și e chiar mai mișto, ca orice lucru pe care-l obții rar, cu efort și sacrificiu!

Sursa foto: părinți făcând sex via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

111 comentarii

  1. Eu sunt mai anormala, am facut sex in sarcina mult mai des decat inainte 🙂 a fost cea mai frumoasa perioada , apoi dupa nastere, desi am nascut prin ceza la nici 2 sapt am facut o si tare bine a fost , asa am revenit la normal . Intotdeauna se gaseste timp , mai ales pentru o partida rapida :)).
    Nu renuntati fetelor , eu n am vrut si pace, este singura metoda prin care reusesc sa scap de stres si bonus miscare .

    • Pai da, asta ar fi de dorit da’ nu toata lumea poate / are chef…:(
      Dupa cezariana, nu era nicio interdictie? Mi se pare putin 2 saptamani…

    • Mai doc mi a zis ca 6 sapt pauza dar nu am rezistat , numai la asta ma gandeam , si cum la nasterea prin cezariana nu te doare asa rau si nu te cureti decat cateva zile( exact ca la menstruatie ) nu am avut nici un disconfort , ma durea operatia logic dar nu atat de rau cat sa nu ma pot misca (bine acum nu va ganditi ca am facut cine stie ce miscari 🙂 )
      Am avut si noroc ca bebelina noastra a fost foarte linistita , se trezea doar sa pape , doar 2 reprize de colici , in rest liniste si pace , cand dormea ea dormeam si eu , eram obosita , chiar foarte obosita dar imi faceam singura treburile in casa , cumparaturile .Sa vad cum ma voi descurca cu bb 2 caci a trecut ceva timp si mi am iesit din mana :))

    • Speranta moare ultima :)) , pentru noi conteaza sexul in egala masura , iar daca Doamne fereste nu mai putem face , exista si alte metode 🙂 , dar clar nu vom renunta :))
      Nastere usoara ! :*

    • si eu la fel!! mai intens va niciodata si pana in ultima zi cand tot speram ca bebe sa iasa pentru ca se implineau 42 de sapt curand.

    • Hahaha nu sunt singura nimfo ??? eu nu am făcut în sarcina, nuuuu ca nu as fi vrut dar soțul nu a vrut și chip, dar apoi după 4 săptămâni de la cezariana, călare pe cai ?? sexul este cel mai bun medicament mămici. Multe partide va doresc ?

    • I beg to differ. Noi n-am avut asemenea traseu. As spune chiar opusul. Acum e ceva mai complicat, ca omul cel mic e destul de mare sa nu ii mai fie frica de intuneric si sa iasa din camera lui in toiul noptii, exact cand nu trebuie ?

    • Subscriu????sexul in sarcină excelent, după cezariană chiar te recuperezi destul de bine si nu necesită timp îndelungat până faci sex. Iar dupa 35 ani devine din ce in ce mai bine, chiar programat(o dimineața după ce lași copilul la grădiniță, școala sau rămâne la colega peste noapte in weekend). Găsim ocazii si nu ducem lipsa de imaginație.

  2. Imi place cum ai scris! Am ras, chiar daca nu prea e de ras…

    Offtopic: nu-mi vine sa cred ca deja s-au facut vreo 2 ani si jumatate de cand te citesc :|… ce-a mai zburat timpul…

    • Felicitari! De aceea si bebelusul a dormit bine si liniatita si Doar 2 colici : mami iubita, relaxata si fericita si reglata hormonal = bebelus in al noualea cer . Dupa primul copil a fost EXACT CA IN ARTICOL , pana am ajuns la punctul 4 care ne-a dus la punctul 2 🙂 : sex programat pana ne-am reintrat in mana . La bebe doi : am nascut FIX inainte de
      Lock-down. Deci toata lumea a fost relaxata si s-a simtit bine si revenirea a venit mult mai natural – desi eu am luat 10 kg in plus decat la prima nastere . Minunat articol si felicitari tururor celor care depun eforturi sa isi mentina casniciile si familiile unite !

    • Hehe 🙂 in sarcina n-a fost problema, pana pe la 2 ani si ceva era menage a trois, cu ea printre noi, apoi a devenit „hai acum, repede, pana nu se termina desenele” (asta deja nu mai era sex), apoi nervi si frustrare de ambele parti, rutina si alergatura continua te omoara, stresuri, certuri din ce in ce mai dese, batai, politie, salvare, internari, inselat (eu prima din ce stiu), despartire, tragedie si haos total in viata. Deci da, trebuie luate din timp masuri. F bine punctat in postare.

  3. Astept cu interes postul despre cum faci sex cand ala micu’ s-a facut mare si taman cand se aliniaza astrele si te tavalesti mai cu foc cu barbatul, prin casa incepe sa misune un omulet caruia ii este sete/vrea pipi/ a visat urat. Si cum ii explici de ce e usa incuiata la dormitor. Sau daca nu e usa incuiata..eeee?! Atunci cum ii explici?!…(da, sigur, am deja niste raspunsuri.doar ca abia astept sa scrii TU peste vreo 5 ani despre asta, hihi!)

    • A, pai sa vezi cum e cand are copilul 15 ani, si nu se mai culca seara la 9, ca in copilarie, ca sta pana la nu stiu ce ora, si in plus mai stie si el cum merge treaba pe lumea asta, nu mai sunt sanse sa nu stie ce inseamna un scartit de saltea! Asa ca stai si te stresezi pe la ora 11 noaptea: o fi adormit adolescentul sau ba, sa incepem si noi un pic de actiune? Si pe cand pandesti mai bine sa vezi daca se mai aud zgomote din camera lui, te paleste pe tine un somn din ala de nu-i adevarat! Dar nah, ne consolam cu ideea ca nu mai sunt decat 3 ani pana pleaca la facultate, deci…. 😀

  4. Dap, io zic asa: dupa o anumita perioada impreuna, sexul reprezinta … nu stiu, peste 50% din relatie. Adica dc asta nu merge, la revedere! Plus ca ce nu ii fac eu din diverse motive (chef, oboseala, nervi etc) o sa -i faca alta pana la urma, nu? E clar ca barbatii au alt apetit, asa ca dc ii iubim si ne vrem fericiti impreuna pe termen lung da, tre’ sa facem un efort si se depasim momentul ala de la 6 sapt. Prima oara eu m-am speriat.. Oau, oare nu o sa mi mai revin never??? El a fost insa minunat-ca de obicei-asa ca lucrurile au reintrat in normal treptat. E drept, acum e cam asa: hai repede acum ca sigur intr-o ora maxim se scoala musiu urland! A adormit buni? Da! Green light!!

    • 🙂 Nu stiu alte relatii cum sunt, fiecare e diferita in felul ei si nu exista retete. Dar daca as face sex ca sa nu plece la alta, adica daca asta ar fi motivul atunci cand nu am chef ca sunt si eu om si am dreptul sa nu am chef atunci cu mana mea i-as deschide usa, cu mana mea i-as face valizuta si l-as trimite la alta.
      Eu sunt om, am nervi, stresuri, probleme, hormoni, cerclaj (apropo la astea ca mine care au avut cerclaj e interzis la sex in timpul sarcinii), depresie post natala, etc si poate sa dureze fratica 1 an, 2, 10 …. 100 nu stiu cati ca nu sunt mama Omida! In timpul asta (lung sau scurt, cum i-o fi norocul) ma astept sa culeg roadele a X ani de relatie de dinainte cand totul mergea ca uns, cand i-am fost alaturi la bine si la greu si sa RABDE ca nu moare. Poate sa se imprieteneasca cu sora lu’ stanga, sa se dea cu capul de pereti, sa urle la luna dar sa imi fie alaturi ca altfel relatia nu ma mai intereseaza si cea care va zice „ura si la gara” as puea fi eu.
      Nu sunt de acord ca 50% dintr-o relatie o reprezinta sexul, nici inainte, nici dupa copil nici niciodata. Daca procentul era asa de mare nu cumparam tot porcul pentru un carnat 😀

    • Zibe, imi place cum zici si ai perfecta dreptate;
      nu stiu exact ce a vrut sa spuna Ina, dar exista relatii in care sexul e f important pt amandoi, nu numai pt barbat!
      intr-adevar, un barbat care nu sta langa tine daca nu poti sau nu vrei sa faci sex o perioada, merita trimis la alta din prima clipa.
      dar nu toti sunt asa. sexul e important (sau nu e) pt amandoi, nu doar pt unul singur.
      si lipsa lui poate deteriora relatia, adica legatura emotionala dintre parteneri, de asta se zice ca e important.

    • Exact. Si eu ma pun in pielea lui… dc m-ar refuza ca e obosit nervos stresat.. as rezista o perioada, apoi scade self esteemul, dar de ce dar cum, dar poate altul?!? Nu m-a refuzat niciodata.. Nu reduc la asta, insa ne tine .. intimi…. si uniti. Si bebe e fericit asa. Si eu!! Si mai stiu ca cele mai multe relatii din care sexul a lipsit mult timp din diverse motive, s-au destramat.

    • Pai de-aia am zis ca nu stiu cum e in alte relatii, eu o stiu pe a mea 🙂
      Am si eu prietene care au facut totul ca la carte, sex la nici 6 saptamani dupa nastere, bifau amandoi zilele, faceau AMR-ul, erau disperati, nici nu cred ca s-au implinit alea 6 saptamani dar erau amandoi asa, s-au potrivit si bravo lor, toti am vrea sa reusim sa rezolvam aceasta problema care apare la mai mult de 50% din cazuri, dupa nasterea unui copil. Daca nu ar fi problema si nu am accepta ca este o problema nu am discuta, deci problema exista. DAAAAR – aici e un mare „dar” eu cred sincer ca timpul le rezolva pe toate si ca nimeni nu trebuie sa sufere si sa se chinuie. Intamplator, la momentul asta, problema vine de la mine adica femeia dintr-o relatie. Si, intamplator sau nu 😀 , il iubesc deci nu vreau sa se chinuie si eforturi fac si eu. Dar nu de frica sa plece la alta ci pentru ca il iubesc. Sunt oameni care nu rezista la presiune, eu sunt una dintre ei. Daca ar pune presiune pe mine „sex sau te tai” i-as zice: „ia nene cutitu’ si taie-ma ca s-a stricat aparatu’ si nu asa il repari”.
      Daca s-ar intampla si el ar fi intr-un stres, si el nu ar avea chef de sex (recunoaste ca la barbati se intampla mai rar 😀 ) l-as astepta, i-as da timp. Poate ca as avea si eu vise erotice si cu Woopy Gooldberg nu numai cu Shakira si poate ca m-as duce la sex shop si mi-as cumpara ultima fitza de vibrator dar l-as astepta oricat, nici prin cap nu mi-ar trece sa ma duc la altul.
      Problema se rezolva cu punctul 2 (cum zice printesa) dar in timp, cu rabdare si fara presiunea terminarii relatiei.

    • Foarte intransigent comentariul tau, Zibe.
      Daca nu stii ca sexul are o importanta covarsitoare intr-o relatie, inseamna ca el te inseala demult sau ca nu-l iubesti. Daca n-ai chef, o data, de doua ori, de noua ori. Dar la nesfarsit, nu e in regula. Ai o mare buba !

    • Da nici nu-l iubesc si ma si inseala de mult. Mai am si bube, cred ca asta este un motiv, cand arati ca o broasca buboasa nu poti avea pretentia la iubire 😀
      Multumesc ca mi-ai deschis capul, daca nu erai tu traiam in intuneric.
      Are cineva o crema pentru bube, va rog?

    • Multumesc 🙂
      Da, am blog dar nu e frumos sa iti faci reclama pe blogul altuia.
      Am pus mai demult un link pentru ca era o poveste lunga legata de subiectul respectiv si si-asa m-am simtit super naspa, nu m-as fi suparat daca printesa l-ar fi blocat. 🙂
      Sa nu te superi.

    • Really? Nu m-am gandit niciodata asa. Credeam ca daca scrie website, e intocmai pentru asta. Oricum nimeni nu face click decat daca are sens pentru interesul lui. Printesa, poti sa ne ajuti cu dilema? Daca imi linkuiesc blogul e reclama? Tre sa pun (P)? Multum.

    • Hmm… daca ai blog, te-as ruga si eu mumos sa comentezi cu tot cu link 😀 e o diferenta intre a lasa comentarii la plezneala, doar ca sa-ti faci trafic, desi, daca blogul nu-i grozav, nu ajuta cu nimic cred… si alta sa lasi o portita pentru cei care poate ar vrea sa citeasca mai multe de tine. Chiar nu mai tin minte deloc cum am descoperit-o pe Ioana acum ceva ani, dar posibil sa fi fost printr-o recomandare de undeva. Iar eu aici la ea am gasit vreo 3 bloguri pe care le cam urmaresc acum, altele pe care le-am lasat dupa 2-3 postari citite ca nu m-au prins. Cum consideri, dar eu as fi curioasa sa arunc un ochi pe ce scrii, imi pari simpatica din comentarii 🙂

    • Nu, pentru bube nu, pentru jimmy da – convingerile astea ferme puse-n bratele altuia, pe necerutelea, dau urticarie 😀

  5. Visul erotic cu Shakira l-ai avut tu, nu? hehe! ca eu pentru ea as fi un pic bisexuala asa, de curiozitate:))) fain post, perfect la coffee dimineata :*

  6. :)) foarte bine scrisa postarea, amuzanta dar foarte adevarata. Mai am o saptamana pana nasc si pana in momentul asta chiar asa s a intamplat. Am de gand sa ii arat si omului meu articolul sa vadă ca si altii trec prin asa ceva si ca e normala situatia desi saracutul de el nu se plange. Macar sa facem haz de necaz 🙂

    • Tocmai mi-a zis cineva pe fb ca vocabularul meu e buruienos, cum adica sa spun cuvintul casalot? Si cind ma gindesc c-am scris si pornache… Oh my!
      Nastere usoara, sa fie totul bine!

    • pai de fapt vocabularul tau nu e suficient de buruienos.
      de exemplu ai scris ca domnul doar se uita la pornache, ceea ce e ambiguu, pentru ca unii (adica unele) ar putea sa deduca de aici ca motivul pt care se uita domnul la pornache e pentru ca-i place pornachele

      cand de fapt nu e deloc asa – omul doar are nevoie de un mic impuls ca sa lustruiasca maimuta, sa-i dea in cap pompierului chel si asa mai departe.

      cine se uita la pornache mai mult de 2-3 minute per repriza cred ca are o mica problema de alta natura decat cea despre care se discuta aici :)) , adica ceva gen vorba lui Charlie din Californication: „some might call it a mild addiction”

      :))

    • „pompierul chel” :)))))))))))))) bre, acolo ie o boala de are cascheta rosie ca focu! vai cred ca lesin de ras, aia cu maimuta o stiam, cu pompierul nu!

  7. super realist articolul si de.a rasu-plansu :)) pt mi mai mult d ras k noi am trecut de pct.2 d ceva vreme si totul a reintrat p cursul normal 🙂 asa cum spunea si altcineva.si eu astept articolul despre „sex cin timp ce copilul d 4-5ani doarme foindu-se in cam alaturata” :))

  8. Am ras cu lacrimi, dar din pacate nu-i chiar de ras. Io inca nu m-am facut cat fosta URSS, dar nu mi-o mai vad de vreo 2 luni, sa zic asa. El este foarte atent si grijuliu, incat incep io sa programez intimitaturile, ca nu vreau sa stea pe uscat chiar atat de mult. Sincer, nu-mi prea arde, ca ma misc ca o balena gafaita, dar oricum nu fac io munca grea 😀

  9. foarte adevarat articolul tau.dar ce faci cand esti in cu totul alta situatia: tu ca mama dupa ce ai nascut ai chef de sex si el nu mai are? incerci, ii explici, vorbesti cu el, ii spui ca sexul este important intr-o relatie, este important pentru tine si corpul tau iar el iti tranteste un „pentru mine sexul nu este important” WTF? este primul barbat pe care il cunosc care zice asa ceva, sincer…si din pacate este sotul meu 🙁 orice sfat este bine venit dar sa nu fie d-ala cu imbracate sexi,asteapta-l dezbracata, trage tu de el sa faceti sex…done that pana m-a refuzat…:*

    • Poate e inca stresat de sarcina, bebe, nastere, responsabilitatile care vin cu toate astea..Sau poate i-e frica sa nu deranjeze ceva in zona x sau sa nu te faca sa suferi in cazul operatiei de cezariana sau multe altele. Cred ca barbatii se gadesc la multe si isi fac multe scenarii in cap si au multe stresuri (uneori prostute, ca sa nu zic altfel 🙂 ) chiar daca nu le verbalizeaza (ca noi, femeile).
      Multa rabdare iti doresc si sa depasiti momentul cat mai usor!

    • da, poate ai dreptate dar eu am nascut acum 13 luni….cred ca s-a cam vindecat totul in mine dupa nastere…

    • Mda, stiu cit e de neplacut, te cred ca nu-ti mai vine sa incerci. Cred ca si asta e o etapa, nu stiu insa cit tine si ce poti face sa treaca. Nu-l poti convinge sa mearga la un terapeut? Sau sa mergeti amindoi? Or fi acolo chestii nerezolvate care pe termen lung se agraveaza…

    • Sincer nu m-am gandit la asta, o sa incerc sa ii sugerez dar nu cred ca va fi de acord…stiti si voi cum sunt barbatii de obicei…

    • O sa mai intreb si eu pe oamenii care-au mai avut problema asta, poate mai rasare vreo idee…

    • chiar te rog pentru ca voi aici ati expus doar cazul cand barbatul vrea sex si femeia nu din diverse motive…la mine e invers 😉 caz mai rar intalnit.

    • deci nu sunt singura? si concluzia care este? ce este de facut? ca eu nu mai stiu ce sa fac.

    • Pe fond de stres se intampla si crede-ma sunt multi barbati care patesc asta dupa nasterea copilului, nu numai al tau.
      Oamenii care au o viata interioara foarte bogata, care se framanta de fiecare problema cotidiana sunt mai predispusi la asta si eu te-as sfatui sa il observi mai atenta sa nu cumva sa fi facut o depresie. Depresiile nu sunt intotdeauan vizibile, te prinzi destul de tarziu.
      Am trecut prin asa ceva cu sotul meu acum mai multi ani, a fost o depresie, a durat un an (aproximativ) dar s-a rezolvat. Multe discutii (nu in contradictoriu), multa rabdare, calm si se rezolva! 🙂

    • @mara
      este prima data cand auzi asta de la sotul tau? presupun ca da, ca altfel nu -ai fi luat sau ai fi fost deja impacata cu treaba asta.
      s-a zis si mai sus, barbatii nu sunt nici ei masini de facut sex, adica sunt dar mai au si perioade de „revizie” :))
      problema poate fi relativ simpla (a pierdut contactul emotional cu tine) sau foarte complicata (are o problema fizica/ psihica pe care ii este rusine sa o recunoasca, poate chiar si fata de el).
      sau, evident, intotdeauna exista si posibilitatea sa aiba pe altcineva.

      este o situatie in care ai nevoie de tact. incearca sa vorbesti cu el si sa-l faci sa se deschida, ca sa stiti macar cum stati. f important, fara reprosuri.

      ca e f naspa, ca barbat, sa simti ca femeia ta e nemultumita de tine pe plan sexual. asta te poate indeparta si mai mult de ea.

    • sunt de acord cu tine ca barbatii nu sunt masini de facut sex….dar nici sa faci sex o data la cateva luni nu e ok…de fiecare data cand incerc sa discut cu el incepe sa ridice tonul,sa zica lucruri urate si de fiecare data imi zice ca pentru el sexul nu e important…cu toate ca eu i-am zis ca pentru mine e. Eu inca stau cu bebe acasa si imi zice ca am f mult timp liber si ma gandesc la prostii :))

    • Hm dar daca nu aduci vorba despre asta deloc la modul serios, si incerci sa abordezi situatia la modul amuzanto-ironic?

    • Mie asta mi se pare mecanism de aparare prin atacarea ta. Cum aduci vorba, cum da in tine (vorbe urate, ca stai degeaba, ca te gandesti la xxx, etc.) Problema s-ar putea sa fie mai profunda….

    • @printesa: daca incerc sa incep discutia intr-un mod amuzant imi zice nu-stiu-ce banc despre cum e treaba cu sexul dupa casatorie de la fff putin spre deloc…care pe mine nu ma prea amuza,sincera sa fiu
      @xenia: da, clar. el se apara jignindu-ma pe mine…

    • Mara, el facea asa si inainte sa aveti copilul? Daca da tot nu e ok. Primul gand care mi-ar veni mie ar fi sa il duc la un set de analize de sange. Cand la barbati scade libidoul la modul asta, vorba lui Robo ori au pe una (desi asta nu l-ar impiedica sa se culce si cu tine si de obicei ei fac asta tocmai ca sa nu fie „prinsi”) ori se intampla dezechilibre. Hormonale. Sunt anumite boli care au acest efect. Un set de analize complet, plus hormoni de tiroida, suprarenale… s-ar putea sa aflati lucruri despre sanatatea lui. Daca totul iese ok si el „n-are chef” atunci eu zic sa mearga la alta. O relatie nu poate exista fara sex deloc. Adica daca un partener e nesatisfacut clar nu merge.

    • inainte de copil nu se intampla asta…totul a inceput spre sfarsitul sarcinii cand deja nu mai facem sex,dar am pus totul pe seama faptului ca sunt cat casa si nu ma suport nici eu…si in loc sa ne revenim dupa nasterea micutei, uite ca a trecut 1 an si 2 luni si nu este nici o imbunatatire.nu m-am gandit la boli dar sincer nu cred ca o sa vrea, stii cum sunt barbatii…

    • Mara, la sfarsitul sarcinii femeia nu e „urata”. Ioana in postul asta e glumeata, nu cred ca se simtea nici ea NON-futabila ca sa ma exprim corect. Oricat de „mare” ai fi, esti tot tu, iar el daca e tot el vrea sa faca cu tine tot ce vroia si inainte ca tu sa ai o minge in fata ta. Dar daca a trecut atata vreme si el tot nu vrea…ori e bolnav ori are pe alta!

    • Mara, problema asta o am si eu- insa eu nu am copii. In sensul ca viata mea sexuala cu sotul meu s-a „rarit” treptat, pana la aproape de 0. El cu siguranta NU are pe cineva- deci asta se exclude din start. Problema e ca avem sub 35 de ani si el isi doreste un copil (parca incep si eu sa-mi doresc) insa daca sex nu e (sau e o data pe luna!!)- normal ca nici vreun copil nu va fi prea curand. Nu stiu daca sa pun asta pe seama stressului sau fumatului (poate suna ridicol)… Ideea e ca suntem de 14 ani impreuna (casatoriti de 3 ani) si deja ma gandesc serios la divort pe motivul asta… Libidoul lui oricum era scazut si inainte de casatorie (pentru care el a insistat) insa speram ca „se indreapta”…

    • Nu e ok sa-ti vorbeasca urat, indiferent care e problema. E vorba, totusi, despre intimitate, care se negociaza in alti termeni (daca e de negociat). Nu vreau sa te supar, dar daca nu da niciun semn ca ar vrea sa comunice si sa indrepte in vreun fel situatia, sunt mari sanse sa aiba pe altcineva. E doar o parere, no offense.

    • Cand spune ca pentru el sexul nu este important, se refera la sexul cu tine sau in general? Daca este vorba de sex la modul general, este posibil ca el sa simta ca prin fiecare ejaculare moare cate putin. Solutia poate fi sa va indreptati treptat catre sex continent, fara ejaculare.

    • Buna, Mara! Nu stiu dc eu sunt calificata sa dau sfaturi pt ca nici eu nu am o viata sexuala grozava, dar din alte motive. Mi se pare ciudat ca tu accepti acest fapt ca barbatul tau sa te jigneasca cand tu vobesti de ceva
      asa de sensibil. Mi se pare iar ciudat ca il presezi cu acest subiect. La barbati merge de obicei sa te lasi mai greu sedusa decat sa ceri tu disperata. Asa cum spunesi Zibe, relatia e mai importanta decat sexul. Asa cum femeile vor sa poata refuza asa trebuie si noi sa putem accepta un refuz masculin. Intrebarea mea este: cum comunicati altfel? Eu de ex sunt f buna prietena cu sotul meu desi sexul nu a fost niciodata fenomenal. Dar ne stim ca pe altcineva la fel de asemanator cu mine si de cmpatibil nu mai gasesc. El vrea mai mult decat mine dar satisfactie completa cu un barbat nu am avut niciodata. Asa ca numai self love functioneaza la mine. Parerea mea este sa il intrebi pe bune: Lasa sexul, tu pe mine ma mai iubesti? Asta e mai important decat sexul. Daca iti spune ca nu te mai iubeste nu e motiv de disperare, desi e f greu de auzit. Dar poate el are ceva care iti reproseaza si prin discutia de acest gen il poti face sa fi sincer. Poate dupa aia iti poti explica greseala sau lucrul care il deranjeaza pe el. Doar o parere.

    • Mai facem sex din cand in cand dar trebuie sa se intruneasca nspe mii de conditii ca sa fiu de acord. Dar nici el nu a avut foarte mult libido de cand il cunosc. Oricum din ce scriu poate iti dai seama printesa ca sunt altii cu probleme sexuale mai mari decat ale tale.

    • Îmi dau si eu cu părerea, ca am avut o perioada după cele 6 săptămâni in care nu s-a întâmplat nimic, deși eu vroiam, dar din cauza faptului ca era bebe mic și plângea…eram obosiți și nu mai ajungeam la atmosfera aia intimă care te îmbie la sex.
      Ce zic eu sa faci este sa nu mai discuți, pur și simplu sa acționezi ?. Adică seara după ce adoarme pitica sa te duci lângă el frumușel pe motiv ca vrei sa discuți ceva, discuți și apoi te pui in pat lângă el ca o pisicuța și poate, poate, o mângâiere, o măslină…ceva și se întâmpla minunea. Dacă nu, nu ii zici nimic, maj încerci și poimâine, și tot așa o perioada. Dacă nu vrea și nu vrea… pshoterapeutul cred ca e soluția.

    • Ma dau si eu Cu parerea : Cred ca am trecut peste toate posibilele si imposibilele de cind am Un copil: inainte de sarcina faceam Sex Cred ca Mai in fiecare zi.. simteam probabil ca nu v-om Mai aveam asa o sansa:)) Dupa ce am ramas insarcinata Eu Mai vroiam in fiecare zi numai ca sotul nu prea ..exact cum a scris si Printesa ca sa nu raneasca bebele:)) Dupa cearta nervi si tot asa Eu m-am resemnat si l-am inteles.. na ca a venit perioada postnatal nu Mai stiu cind am facut prima Data Sex dar Eu nu am sintit nimic am si plins credeam ca pina aici a fost a murit nervul :))Hai ca incet incet l-am reactivat Dupa care iar sotul nu putea face Sex pentru ca Bebe Dormea alaturi.. la 7 Luni am mutat copilul in Camera lui si ne-am bucurat Un pic de sex desi nu Pe deplin Pu ca foloseam condom .. Dupa ne-am hotarit la al 2 Bebe si 3 zile la rind una Dupa Alta ne-am amintit de tinerete si bat insarcinata .. acum copil de 19 Luni si sarcina in Luna 7 dormim in camere separate ca Ma deranjeaza si cum respira sotul si am mare nevoie sa ma odihneasc.. important ca am vb si el ma inteles si s zis ca Pe timpul sarcinii vreau sa te odihnesti Dupa revenim la sexul nostru frumos .. Eu Cred ca si sotul tau nu se poate concentra Pu ca fetita e undeva Pe linga voi Sau tu nu Te relaxezi si esti Cu gindul la copil.. incearca sa vb Cu El ! Si important rabdare si insistenta!

    • Buna Mara! poti sa imi spui, te rog cum si după cat timp s-a rezolvat problema? Azi am dat de articol și am citit cu sete toate comentariile, dar nu era nimeni in situația mea, pana am dat de comentariul tau… Dar cand am vazut ca e din 2013 mi-a cam picat cerul in cap, dar totusi am zis sa incerc. mersi !!!

  10. Mishteaux articolul, si mai ales real. Eu am fost una din norocoasele care n-a avut probleme dupa nastere, dar stiu multe femei carora nu prea le mai arde de sex dupa ce vine „ala micu'”… cu anii. Eu am avut bafta de un barbat care ma vede in continuare ca pe miss univers, si m-a vazut asa si in timpul sarcinilor. Faptul ca el m-a facut sa ma simt frumoasa a contribuit mult la o revenire rapida la obiceiurile de dinaintea nasterii. 😀

    • uite asta e o parte din rezolvare, sa te vada barbatul ca pe miss univers si tu sa simti asta! cred ca e o raritate… Eu una n-am patit asa ceva frumos 🙂

  11. ho-ho-ho!!! poti sa pui (p) de la publicitate (sa fim bine intelesi/e) si sa te platesc in artificii sau mere coapte sau ce vrei tu, si zicem ca l-ai scris pentru mine? 😀 Nu e nimic de retractat, adaugat, modificat. Eventual varianta 5, mai faci un copil, si ciclezi cate doi ani pe un rollercoaster hormonal. Pupam apasat, ca tare bine ai organizat informatia!

  12. Oooo, pentru noi, sexul post copil a fost cea mai tare chestie. Ne-a facut sa ne simtim ca in studentie cand imparteam apartamentul cu colegi care nu trebuiau deranjati :)) Totul in liniste, complicitate absoluta :)) Si am ras de tot felul de incidente produse pe parcurs pana cand mi-a trecut oirce fel de forma de depresie post-partum :))
    In timpul sarcinii insa, nici nu ma puteam gandi la asa ceva. Si nici el, care nu mai putea de mila greturilor mele 🙂
    Eu cred ca-i ceva care trece cu mult simt al umorului. Depinde si de felul in care stateau lucrurile inainte de a avea copilul – zic asta pentru ca stiu oameni care erau intr-o relatie de 10 ani si pentru care numai un bebe era motiv sa faci sex, si odata targetul atins, nu mai are rost.
    Dar de important, e important pentru toti, come on…N-avem toti aceleasi nevoi, cu siguranta, dar nici nu cred ca o relatie din care sexul lipseste sau se face fiindca trebuie e ok. Cred ca-i o chestie de compatibilitate.
    Ioana, ma bucur sa vad si un articol care n-are ca tema copiii. Cat ar fi de minunati, sa nu uitam c-am fost aici inaintea lor :))) Adica adulti cu opinii, joburi, hobbyuri si celelalte. Cu adevarat, copiii aduc lucruri minunate in viata noastra, dar e pacat cand ne anulam personalitatile „before bebe”.
    Asta nu inseamna ca nu-mi plac postarile cu si despre Sofia, dar si Ioana singura e faina 🙂

  13. Eu sufar de ….abstinenta din cauza unei sarcini mai grele. Mai am cam 10 saptamani pana nasc (teoretic) si un sexuleanu adevarat n-am mai vazut de dinainte sa aflu de sarcina. Cel mai mult astept (in afara de cunoscut copila minune) o partida de sex cat de cat normala. Mai ales ca libidoul a fost la cote maxime in sarcina, muuulte vise porno (culmea, cu sotul in rol principal) si activitate… Dar asta e. Suferim amandoi, impreuna. Ca tot asa a aparut si minunea din burtoi: din amandoi, impreuna. 🙂
    Fain blog! Proaspat abonata.

  14. Banuiam, dar nu credeam. E bine de stiut, poate-poate ma incurajeaza sa fac mai mult sex inainte de a ramane insarcinata (conditie sine qua non, you’ll add) :))

    Si, ofc, maine ma duc in vizita la doc ALA, asa ca nu pot pana maine la pranz. Dar poate imi revin pana atunci 😛 Merci de inspiratie!

    • Nu se termina viața oricare ar fi urmarea 😉 plus că viața de după e mai lungă decât cea de dinainte de bebe. Oricum, crede-o pe cuvânt și recitește articolul mai târziu, peste ceva timp.

  15. BESTIAL postul!!!!
    ma regasesc in toate cele relatate!!!
    adica in primele saptamani de sarcina….chef ioc….dupa ce a venit cheful cu varf si indesat….s-au limitat pozitiile si si acrobatiile plus un viitor tata care se simtea vinovat sa-si „deranjeze” odrasla la ceas de seara…dupa…nevasta prea voluminoasa…deci posibilitatea iubitului la orizontala scaaaadeeee…si mai mult…si dupa venit bebe..nervos/suparat plus sotie nedormita gata sa cedeze nervos…deci ultimul lucru la care ma gandeam era tavalitul partenerului!
    ne-am revenit (si am recuperat) cand avea bebe 2 luni!!!
    oricum nu se compara cu iubitul ala iepuresc de la inceputul relatiei…(iubitul nu tinea cont de ora de zi sau noapte!)

  16. Poate ar trebui sa facem cu sotii, pentru cazuri extreme, evident, ca la alaptat…alapteaza-mi copilul 2 zile ca ma operez…offf…glumesc…nu dati cu oua!!! :))))

  17. Foarte fain scris articolul. Ne regasim si noi pe-acolo! Am ras de numa’ si am citit articolul si sotului meu! Ne-am amuzat de numa’. Multumim! 🙂

  18. Ce bine ai descris tu tot ce se intampla! Si noi am trecut prin asta, vom repeta experienta acum la bebe2 probabil si mai acut!:)
    Cand ne-am hotarat sa mai facem un copil sotul meu a zis… ura, sex mai des. Dar, ca si prima data, punct ochit, punct lovit, dupa 2 saptamani liniutele si starea aferenta. Acum mi-am revenit, ca la prima sarcina libidoul e mai ridicat decat inainte, dar suntem constienti ca va fi izbit de pamant odata cu a doua nastere. Am invatat insa ca trebuie sa insistam amandoi. Noi faceam cu randul: fiecare trebuia sa solicite cate o data. si uite asa incet incet ne-am remontat.
    Este un subiect atat de fierbinte, se vede din numarul de comentarii. Sexul e important intr-o relatie, apropierea aceea nu cred ca poate fi inlocuita cu nimic. Ca dureaza 5 minute sau 1ora, important este sa ne pastram legatura. Chiar ca va fi interesant un post peste cativa ani, cand copii vor fi mai mari si poate si mai multi. Cand m-am facut mare am inteles de ce usa de la dormitorul parintilor era singura care avea incuietoare :))

  19. @mara
    din pacate solutie nu am gasit nici eu.a fost o perioada oribila cu tot ce ai spus tu ca iti spune sotul tau plus inca altele.in momentul de fata incercam sa ne apropiem din nou de dragul copilului si este foarte greu ptr. ca raceala instalata greu se mai inlatura.stii ce este cel mai greu?ca nu ai cu cine sa vorbesti despre asta(sunt convinsa ca sunt mult mai multe femei ce se confrunta cu situatia noastra dar nu vorbesc despre,de teama de a nu fi judecate-daca spui ca e normal sa faci sex esti o anormala).chiar nu stiu ce sfat sa-ti dau mara…tu trebuie sa decizi daca merita sa ai rabdare ca el sa depaseasca momentul asta….

    • da, poate ai dreptate si sunt mai multe femei care au trecut prin asta. rabdare o sa mai am…trebuie, pentru mine si pentru pitica mea…o sa o scoatem noi la capat intr-un fel sau altul 😉

    • Pai si cine te-a pus sa-l citesti pana la sfarsit?

      by the way….super fain articolul 🙂

    • Nu sunteti gentleman. Intrati pe blogul unei doamne ca sa o jigniti. Iar ea e si mai doamna ca va publica, democratic, mesajul.

    • pai cred ca mai mult pe mine a vrut sa ma jigneasca 🙂
      eh, domnu’ Mugur a scris aici ca sa-si faca trafic pe site, hai sa fim seriosi.

  20. Foarte inspirat si excelent scris, ca de obicei. Si adevarat – m-am regasit, ca in majoritatea postarilor tale. Si asa de funny incat, razand in hohote, m-am inecat groaznic cu gura de ceai+biscuite savurate impreuna cu postul tau. Ar trebui sa pui o atentionare pe blog :))))

  21. M-am distrat de minune cu articolul tau 🙂 Insa eu nu-s o astfel de femeie,nu m-a speriat nici sarcina,si mai ales,alea 6 saptamani ,greu au mai trecut… 😀

  22. La bebe 1 am nascut natural – m- a durit epiziotomia 1 an de ma gandeam ca am ratat viata (sexuala) perfecta dinainte. Asa ca la bebe 2 am ales ceza. Ceza rulz!!! Fara dureri in zonele sensibile si alea de burta su trecun in nax 2 sapt. Asa ca….”back on the horse”. La ceza si dorinta a revenit mai repede, mult mai repede :)))).

  23. Am trait 8 ani crezand ca sexul in casnicie e ceva… musai si, daca tot e musai ar trebui sa il facem sa fie si placut, ca sa nu ne chinuim reciproc. In tot acest timp am nascut si doi copii. Si credeti-ma, exact dupa cum s-a scris mai sus: am rasuflat usurata dupa ce am ramas gravida de fiecare data; a fost ceva de genul: pfoaa, super, acum cel putin 9 + 2 luni sunt asigurata sa dorm singura pe diagonala in pat!
    Era clar ca relatia mea nu avea doar sexul ca si problema majora, ci mult mai multe alte aspecte care scartaiau si imi aduceau multe, enorme nemultumiri.
    Astfel incat de juma’ de an am divortat. Si ramasesem cu senzatia aceea amara ca placere alaturi de un barbat nu am sa mai simt niciodata.
    O „revelatie” neasteptata insa, m-a zguduit pe neasteptate si am cunoscut din nou extazul alaturi de un barbat. Si m-am redescoperit FEMEIE, as indrazni sa spun chiar mai femeie decat fusesem oricand altcandva inainte. Iar ceea ce experimentez acum in materie de sex imi arata clar ca ignorarea acestui aspect, atata amar de vreme, nu avea cum sa imi fie benefica sau cel putin indiferenta. Energia sexuala pe care o avem inmagazinata in noi trebuie exploatata. Intimitatea pe care o impartasim cu cel de langa noi ne ajuta sa cladim o relatie.
    Atat inainte, cat si dupa nastere, orice femeie este bulversata de amalgamul de schimbari (hormonale, de greutate, de dureri, de nesomn) pe care partenerul ei nu le poate intelege pe de-a-ntregul, oricat s-ar chinui. Si nu trebuie sa il judecam pt asta. Trebuie doar sa pastram vii momentele de INTIMITATE din cuplu. Ele sunt un barometru important al sanatatii relatiei. Sexul pur poate sa mai astepte, daca e pacalit de seri intregi de imbratisari si mangaieri si sarutari si… improvizatii…

  24. nu e vorba despre sarcină, ci despre noi
    uneori ne plictism
    dar dacă întru adevăr ne iubim
    pasiunea revine
    dragostea există
    dacă există

  25. sooo, dupa nici nu mai stiu cate luni de stat pe uscat ca in luna a treia am avut desprindere de placenta deci nicsam ….alea 6 saptamin le asteptam sa treaca ca nu stiu ce…a dat doctora liber, am sarit pe mnealui ca nu se mai putea…sa trag concluzia ca sunt femeia barbat? de atunci il tot vanez prin casa cand doarme pruncul :))))

  26. Super articolul. Si noi avem problema asta si mai nou ce certam destul de des, ne-am cam i departat unul de altul din lipsa de sex. Cand se intampla pe fuga e doar el in castig…eu am nevoie de mai mult ca sa fiu multumita si…se aduna mai multe nemultumiri din astea. Ideea este ca teoretic amandoi ne dorim, practic cel mai adesea oboseala e mai mare decat dorinta.
    Voi incerca varianta mai cu forta, ca pofta vine mancand :).

  27. La noi a fost și mai tare.
    După fiecare copil(avem 2), mămica respectiv soția, a venit cu mult mia multe chef, pasiune și zgomot:)

  28. 2 copii sub 18 luni amandoi, fara ajutor exterior, impartit treburile casei in mod egal si tot se face timp. Ala e momentul nostru de conectare. Da, nu mai e zilnic, dar de cateva ori pe saptamana e. Si da, pofta vine mancand.

  29. si eu una sunt cu apetit mai mare decat jumatatea-mi si muuulti ani ne-am ciorovait cum sa gasim un compromis, am descoperit ca gluma functioneaza, ii spun uneori razand „asta seara, cu tine sau fara tine, eu fac sex!” sau cand imi spune ca e obosit ii spun razand sa doarma daca vrea, dar sa stie ca vor veni ani cand ar da muuult sa poata inca sa „ridice problema” si sa nu mai fie chiar usor ?…si brusc, oboseala nu mai e asa urgenta si il intriga ca eu ma…descurc fara el…
    chestia cu batranetea chiar am discutat-o mai atent si am vazut ca a fost de acord.ca nu e vb doar de a putea sau nu, i-am zis ca degeaba vom vrea si putea amandoi, nimic nu va fi la 50,60 ca la 30, nu e vb de vulgaritati ci de a te bucura de ce esti acum, frate, acum la 30 si ceva, țâța-i plina si buca e tare, tre sa te bucuri de ele, ce conteaza restul,nu? sa te bucuri de ce primesti in viata, sa acumulezi experiente pt ca vin ani cand vom trai doar din amintiri.
    foarte fain si adevarat articol!

  30. Ce te faci daca după nașterea pe cale naturală soțul (care nu este cel mai sensibil bărbat din lume) îți spune in timpul sexului ca ești prea dilatata.
    Si te face sa te simți așa de nasol încât te hotărăști sa faci o pauza.. după câteva luni, când in sfârșit te hotărăști sa reîncepi sa faci sex, sotul îți spune din nou același lucru pentru ca probabil a uitat ca ți-a mai spus-o o data.
    In consecință, am renunțat la orice activitate sexuală, ba chiar ma simt complexata si dacă vreodată voi mai naște un copil cu siguranța va fi prin cezariana. Acum înțeleg din textul tău ca ma paste divorțul. Voi ce ați face in locul meu?

    • In primul rand, i-ai spus sotului tau cum te face sa te simti remarca lui? Mai precis, i-ai spus ca e un magar? Daca nu, inca mai ai timp. Sau poti sa ii spui ca nu esti tu dilatata, ci ca este el prea subtire.

      In al doilea rand, daca chiar exista o problema reala, eu stiu ca exista tot felul de exercitii de recuperare, cauta pe google.

  31. Ma abtin sa judec si sa interpretez atat pasajele din articol, cat si multitudinea de comentarii sustinatoare a unei astfel de relatii de cuplu. Trec la propriul exemplu, care nu are nimic a face cu toata insiruirea de etape.
    Deocamdata sunt in faza in care astept cu nerabdare travaliul. Am termenul deja depasit, un burtoi imens care e ba mangaiat cu dragoste, ba se fac glume pe seama lui.
    Acum vreo cateva zile, la un mic calcul a unei normalitati a noastre, am realizat ca facusem in dimineata aia dragoste cel putin o ora jumate, tindeam spre doua. Deci se poate.
    Nu am avut greturi la inceput de sarcina. Unele vor spune „pai de asta aveai chef de sex”. Eu voi spune „poate (si) sexul m-a ajutat sa nu am greturi)”. Depinde din ce unghi vrem sa privim.
    Apoi, cu putina lectura, se poate afla ca bebelusul sta linistit in bula si piscina lui si se bucura si el de placutul cocktail de hormoni cand ma-sa savureaza o portie de sex; in niciun caz nu-l loveste nimic peste frunte.
    Nu am exemplu personal pentru ce va fi dupa nastere, dar nu intrevad vreo schimbare majora, oricat de mult si-ar dori careva sa moara si capra vecinului.
    Daca in timpul sarcinii, dupa vreo noapte in care nu m-am odihnit din cauza arsurilor stomacale produse de vreo cina eronata, dimineata devreme am gasit placerea de a-mi lua portia de dragoste, sper sa fie la fel si dupa somnul intrerupt de alaptare.
    Probabil succesul sta in faptul ca si cel de langa mine stie si cum sa ceara si cum sa ofere. Iar eu, la randul meu, daca chiar am simtit vreodata nevoia sa refuz, am făcut-o atat de delicat incat chiar si fara sex, tot la un moment intim si dragastos s-a ajuns.
    Iar marea cheie, dincolo de alte strategii, diplomatii si retete, consider ca e compatibilitatea sexualitatii celor doi implicati in cuplu. Fraza „mai bine dorm cele 3 minute decat sa fac sex” spune tot despre sexualitatea celor implicati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *