Lista necesar bebeluș (revizuită la 19 luni)

Au trecut aroape doi ani de la lista mea cu necesarul pentru naștere și primele luni de bebelușie, cred că a venit momentul să vă mărturisesc ce părere am despre investiția noastră. Au fost multe voci care-au zis că-s nebună, că nu ai nevoie de jdemii de lucruri ca să naști și să crești copilul, că acum cinci sute de ani femeile nășteau și creșteau copchii direct pe cîmp și așa mai departe. Sigur că nu ai nevoie, dacă dar ți le permiți și decizi că ele îți oferă confort și-ți fac viața mai ușoară chiar și cu 1%, atunci e bine să le pui pe listă. Mai ales că imediat după naștere viața e suficient de grea cît să suporte îmbunătățiri fără număr.

O luăm pe rînd cu toate cele de pe listă, să vedem dacă-au fost de folos sau doar am aruncat banii pe fereastră.

Pat, saltea, cearșafuri, apărători de pat: da, le-am folosit intens vreme de 19 luni jumate, Sofia a refuzat din prima clipă să doarmă cu noi în pat. Patul l-am cumpărat de pe internet, modelul e copiat de la Ikea și cam la jumătate din preț.

Păturica de polar s-a transformat în două păturici de polar, am mai luat una ca s-o putem spăla pe prima, Sofia e atașată de ele, nu doarme fără Pătu.

Fineturi am mai cumpărat, pînă la 1 an am folosit cam 10 bucăți. Cele de la Ikea sînt foarte bune.

Caruselul Mama gîscă n-a avut cine șie ce succes, mult mai mult succes au avut cîteva jucării de pluș atîrnate pe o sfoară legată transversal peste pat. Asta după 4 luni.

Termometrul rectal e foarte bun, ia temperatura în 3 secunde. Noroc că n-a prea fost cazul să-l folosim, dar în continuare cred că e bine să fie în casă. Cu temperaturi de peste 40 de grade nu te joci!

Cădița Onda cu forma anatomice: daaa, excelentă investiție, Sofia încă face baie în ea, stă în funduleț în partea mai adîncă, în felul ăsta nici nu-mi rup spatele aplecîndu-mă în cadă cînd o spăl, nici nu consum apă în exces.

Căruciorul Inglesina Zippy, cel mai scump obiect de pe listă și unul dintre cele mai dezbătute: cea mai bună investiție din lume! L-am folosit mult, foarte mult, se ține foarte bine, se strînge ușor (nu cu o mînă, cum speram, dar repede și ușor), încape în lift (și strîns și desfăcut), partea sport e cu fața la mine (și eu și Sofia apreciem acest feature). În landou Sofia a dormit de la 2 la 4 luni (cît am stat în deplasare la munte și n-am putut lua pătuțul de lemn cu noi). În scoica de mașină am transportat-o pînă pe la 10 luni, cînd n-a mai încăput în ea și-am trecut la un scaun cu fața la sensul de mers și cu laterale reglabile (Iseo Neo Plus de la Bebe Confort). Căruciorul de la Inglesina e impermeabil, rezistent la murdărie (am ales culoarea mov și am făcut foarte bine, bravo, Omule, pentru alegere), foarte ușor de manevrat, suspensii excelente, poziție bună a copilului la orice unghi al spătarului. Pînă la 16 luni, Sofia a dormit ziua doar în căruț, plimbată ore în șir pe trotuare și în parcuri. E impecabil căruciorul, am făcut o alegere excelentă! Scoica am împrumutat-o altor părinți, căruciorul sport încă îl folosim și-l luăm cu noi în vacanțe.

Batista bebelușului e ceva ce n-am putut folosi niciodată, Sofia o urăște din tot sufletul. Plîngea atît de mult după tentativele noastre de a îi extrage mucii cu aspiratorul încît producea cantitate dublă de muci. Plus că însuși procesul în sine, de a te urca pe copil cu forța în timp ce altul îl ține de cap de mîini și de picioare mi se pare horror. Am găsit la Bebe Tei un aspirator care funcționează pe bază de tras cu gura din partea cealaltă, cînd mucii sînt oribili, mai aspir cu asta. În rest, apă de mare și cam atît la muci.

Cîntarul electronic. Hm. Aici am sentimente amestecate. Sofia a avut mari probleme de reflux, la un moment dat nu mai lua deloc în greutate, să zicem că la noi a fost necesar. Dar pentru un copil sănătos, nu recomand cîntărirea mai des de o dată pe lună, spre liniștea mamei. Proba suptului e o tîmpenie, cîntăritul zilnic la fel. E doar o sursă de stres și presiune, complet nenecesară și neconstructivă. Aș zice că nu aveți nevoie de cîntar.

Lingurițe de silicon simple, prosoape de baie (3), higrometru da, utile toate.

Sistemele de cărat copilul. Wrap, sling, marsupi, manduca. Da, excelente, geniale, recomand din tot sufletul.Sofia nu a stat în ele mai devreme de 3 luni, dar din momentul în care le-a acceptat, am fost salvate. A început să regurgiteze mai puțin, să doarmă mai mult afară, să plîngă mai puțin. N-are sens să le cumpărați pe toate, ele funcționează cam la fel, vedeți ce vă convine mai mult, în ce stă copilul mai bine și pe ăla îl luați. Evitați sistemele care presupun poziția copilului cu spatele la voi, nu sînt sănătoase.

Sacii de dormit: da, foarte utili, bebelușul nu stă invelit, așa că dacă noaptea e răcoare, sacii de dormit sînt singura soluție (că pijamalele de blană nu-s tocmai comode din ce aud). Noi am luat de la Miniprix, C&A, Ikea, am primit împrumut unele. Știu că nu toți copiii e acceptă, merită să încercați să-i obișnuiți de mici.

La capitolul consumabile, zic așa:
1. Gelul de duș (Baby Love de la DM) ne-a ajuns o sticlă 1 an jumătate, eu n-o spăl pe Sofia în fiecare seară cu gel peste tot, are o piele perfectă, nu vreau să i-o stric cu cosmeticale, o spăl cu gel doar în zonele intime și pe mîini, în rest apă și atît. Nu fiartă, nu plată, nu cu mușețel. Apă caldă de la robinet. Nu folosim ulei de masaj sau alte creme. Doar crema cu gălbenele de la Weleda, cînd se irită ușor. Iritații grave n-a avut niciodată, slavă domnului.

2. Scutece folosim tot de la DM, de la naștere. Cum ziceam, zero probleme grave de iritații sau opăreli.

3. Șervețele tot DM, din cele cu ulei.

Sterilizator și încălzitor încă le folosim zilnic. 7 luni am folosit și pompa de la sîn de la Avent, mi s-au stricat 3 la rînd, cred că nu-s făcute totuși pentru 5-6 sesiuni de muls zilnic.

Biberoane și suzete avem de la AVent, la băut le folosim pe cele de sticlă de la Dr. Braun.

Monitorul video ne-a fost de mare ajutor, Sofia doarme singură în cameră de la 6 săptămîni. După ce s-a stricat monitorul am pus camere video, inclusiv în dormitorul ei.

Pentru naștere și perioada de după, de mare ajutor au fost tampoanele de sîn Multimam și crema cu lanolină de la Lansinoh, m-au salvat de la ragade!

Sutiene de alăptat da, minunată invenție și ele.

Perna de alăptat nu mi-a fost de cine știe ce folos, m-am descurcat bine cu orice pernă aveam la îndemînă.

La capitolul urgențe și medicamente, în aceste 19 luni de bebelușeală am folosit: ser fiziologic, betadină, fașă sterilă. Mai avem în casă paracetamol supozitoare, Panadol Sirop, adrenalină și aparat Omron de aerosoli, săruri de rehidratare și cam atît.

Pentru colici, singura soluție care a mers (în sensul că a făcut minuni din prima noapte) a fost Colief. Nu sabsimplex, infacol și restul bălăriilor cu zaharuri și arome.

Ah, și ceaiul pentru lactație, da, de mare ajutor. Luat de la plafar plantele și amestecat acasă direct în ceainic, mai ieftin și mai concentrat.

LE: Consilier de alăptare. Extrem de important după ce ajungeți acasă cu bebelușul. Vă oferă informații nu doar despre alăptare, ci și despre somnul și comportamentul proaspetei persoane. La noi a venit Claudia Bider Heim, ne-a păcut mult.

Detergent special pentru bebeluș (și de vase și de haine). De vase noi folosim unele naturale luate de pe Elemental, de rufe am ales Sano Snesitive pentru bebeluși (cele bio și nucile de săpun ne-au lăsat plini de pete, așa că a fost nevoie de niște detergent adevărat :P).

Și gata lista. În afară de cîntar, pe care nu l-aș mai folosi la al doilea copil (dacă ar fi sănătos), toate lucrurile pe care le-am luat ne-au fost de mare folos. În timp am mai luat și altele, nevoile Sofiei au evoluat rapid, de la jucării la aparat de gătit la abur, imediat ni s-a umplut casa de mărunțișuri mai mult sau mai puțin necesare.

Aștept și completările voastre la lista de mai sus. Nu vreau să mai aud motto-ul te poți descurca și fără toate cele de mai sus, sigur că da, sînt de acord că te poți descurca doar cu aer, nu facem concurs cu premii pentru cine s-a descurcat cu mai puține, dar să taie de pe listă poate toată lumea, mai greu e să creăm una completă, din care să-și ia fiecare ce are nevoie.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

106 comentarii

  1. In primul rand vreau sa iti multumesc pentru lista originala. Eu cu aia m-am dus la primele cumparaturi si in afara de ceaiul pentru lactatie care nu mi-a fost de niciun folos (nu din vina lui, a ceaiului, dar asta e alta poveste) restul am folosit la maxim.
    Cadita nu folosesc, am avut una primita, de la 6 luni i-am facut baie in cada in asa ceva:
    http://www.mykids.ro/5-c5/suport-scaun-baie-bebe-si-copii-s21/scaun-baie-copii-cu-jucarie-smoby-211152-d1015.html
    iar dupa 8 luni in cada pur si simplu.
    Sterilizator nu mai folosesc de cand avea 9 luni, a fost bun dar mie dr. mi-a zis ca il folosesc degeaba 🙂
    Termometrul rectal este bun dar pe mine ma streseaza sa nu il bag prea adanc, al meu e mega agitat asa ca am luat asta:
    http://www.amazon.co.uk/dp/B004T6G550/ref=pe_385721_37986871_TE_item
    MEGA inventie, e super accurate!
    Cantar nu as mai lua, al meu nu a avut probleme de reflux, a baut la biberon deci stiam fix cat lapte baga in burtica, nu se merita!
    As mai recomanda detergent pentru biberoane speciale pentru bebelusi. In primele zile am folosit de al nostru si nu stiam de ce se irita copilul. Nu am stiut ca exista asa ceva si de-aia nu am luat din prima.
    Multumesc inca o data 🙂

    • Arata interesant termometrul asta, oare pe la noi nu s-o gasi? In curind n-o sa mai mearga treaba cu penetrarea anala…

      Culmea e ca noi folosim sterilizatorul nu neaparat ca sa sterilizam, ci pentru ca ne e mai simplu sa tinem toate biberoanele, tetinele si suzetele la un loc intr-un spatiu curat (tava de vase ude e orice numai curata nu), si daca tot le punem acolo in vasul de sterilizat, sa apasam un buton seara la culcare e efort minim.

    • Nu se gaseste, am cautat 🙁
      Vine cam intr-o saptamana de pe amazon, eu sunt super multumita, ii iau temperatura in 2 secunde din mers. Se poate folosi si in somn, i se dezactiveaza sunetul si copilul nu il simte. La inceput mi-a fost teama ca nu are si grade celsius dar are, i se poate seta si asta.
      Am mai luat lucruri de pe Amazon, cea mai multumita am fost de scaunul de masina, i-am luat un Britax (era si oferta atunci, l-am luat ieftin). A venit in 2 zile.
      Pentru depozitarea bineroanelor eu am o cutie mare din plastic in care ii tin si farfuriutele si linguritele.

    • Aha, ok, o sa luam si noi tot de pe amazon atunci.
      Noi la vesela am trecut la cele de om mare, nu mai accepta plastice de citeva luni. 🙂

    • as vrea si eu termometru; daca comanzi te rog mult sa ma anunti ca impartim transportul

    • Heloo, daca comanzi termometru ma bag si eu, vreauuuu! si impartim transportul 🙂 multumesc!

    • Ok, te anunt. Cred ca o sa asteptam sa treaca sarbatorile, ni s-a mai intimplat sa dispara colete in virtejul lui mos craciun.

    • Mde, eram disperata! 😀 Avea niste temperaturi foarte alandala din cauza de masele si dinti (3 de-odata) si ii luam temperatura des.

    • Nu pot sa vad ce scrie, despre ce termometru este vorba, dar cred ca este cel pe care doar il apropii de fruntea copilului. Este minunat, am luat din Centrofarm cu 100 lei. Se numeste Predictor.

    • Asta nu este cu infrarosu sau laser, stiam de ele dar lumea se plangea ca nu sunt chiar precise.
      Asta se numeste „Exergen” si tehnica este alta, se atinge de frunte si se urmareste o artera (nu stiu care, te invata acolo cum sa il plimbi). Este alta tehnica si temperatura rezultata este cea reala, cea pe care ai obtine-o si masurand rectal.

  2. Buna ideea cu postul asta! Eu chiar m-am orientat dupa ce ai scris tu in lista initiala (in limita posibilitatilor locale si ideilor mele). Te-as intreba de umidificator dar, dupa ce am citit ca aveti probleme cu condensul, nu cred ca era cazul sa iei..:)

    • Inainte sa ne mutam aici, stateam intr-o mansarda unde era aerul uscat. Puneam pur si simplu un prosop ud pe un spatar de scaun si un vas cu apa pe pervaz sau pe calorifer si umiditatea se dubla in citeva ore.

    • Mda, asa fac si eu dar tot ne trezim cu nasul uscat, eu si sotul, deci ma gandeam sa iau si un umidificator. Ma mai gandesc in functie de ce-o sa zica si broscoiul mic care o sa vina peste vreo 2 saptamani.
      Oricum, multumesc pentru lista initiala si postarile ulterioare, au fost de mare folos. 🙂

  3. „proba suptului e o tampenie”…. lasa ca stiu eu pe unii care au considerat la fel si la 3 saptamani de la nastere s-au dus cu copilul la medic si a inceput aia sa urle la ei ca nu au hranit cum trebuie copilul (nu sugea suficient pt ca nu avea forta, fiind nascut prematur).

    eu cred ca e folositor si important cantarul. tu oricum l-ai folosit saptamanal pana pe la 1 an, daca imi amintesc eu bine, deci nu inteleg de ce ai sentimente amestecate, ca eu nu am.

    cel putin cat e foarte mic, copilul trebuie cantarit des (saptamanal etc), asta cred eu.

    • Acum n-as mai cintari copilul zilnic, pentru ca e o sursa de stres. la noi nu se pune, ca na, sofia chiar a avut probleme digestive. prin prisma celor traite de noi, as zice ca o cintarire saptaminala in primele 3-4 luni e suficienta, apoi lunar e de ajuns. noi de pe la 6 luni o cintarim cam la 2-3 saptamini, uneori trece si luna, ca mai uit. 😀

    • Pai deci un cantar e util, chiar daca il cantaresti mai rar. Nu tre’ sa fie electronic, un Balanta Sibiu isi face treaba cat se poate de bine. Trebuie sa ai totusi o idee despre ce se intampla cu copilul. Stiu si eu un caz, vara-mea, care s-a dus cu fetita la o luna la doctor si au constatat ca nu luase in greutate iar medicii o amenintau cu internarea pentru pus perfuzii. Atunci sa vezi stres! Cam asa, odata pe saptamana primele luni apoi odata la doua saptamani si apoi la luna.

    • Unde stam noi (Anglia), e asa cu cantaritul. In primele 2-3 saptamani se cantareste copilul din 3 in 3 zile, pana ajunge la greutatea de la nastere. Vine moasa la tine acasa cu cantarul. Asa vezi daca e bine cu alaptatul, copilul e sanatatos etc. Daca ai indoieli poti sa-l cantaresti si la 2 saptamani (asa faceam eu).

      Dupa ce ajunge la greutatea de la nastere, e recomandat sa fie cantarit in fiecare luna, pana la 1 an. Si apoi la fiecare 3 luni, pana la 2 ani. Exista centre de copii unde poti cantari copilul si exista un fel de asistente comunitare, la care poti apela si daca ai alte probleme.
      La spital se ajunge mai greu. Si doar cu trimitere de la moasa sau medicul de familie.

    • eu nu mi-am cumparat cantar pentru ca ma stiu maniaca. Am preferat sa o cantareasca medicul de familie la examenul lunar de bilant. Pot spune ca am stat mai linistita, am alaptat fara sa verific o data pe zi daca ia au nu in greutate (dap, sunt maniaca, stiu). Pe de alta parte nici nu am avut vreodata probleme cu mancatul, de mica a fost mancacioasa.

  4. Hei! Acum sunt in proces de facut liste pentru bebe viitor care este inca la cuptor 🙂 pana prin aprilie cam asa… Am si eu niste intrebari te rog…
    1. Pentru ce trebuie finet? Am tot vazut pe toate listele din lume asta si nu pot sa inteleg la ce ajuta… Poate e o intrebare stupida si deja stiu raspunsul doar ca nu mi-am dat seama 🙂
    2. Caruciorul de la Inglesina ma tenteaza foarte tare, e prin lista de finaliste, alaturi de Jane Matrix si ceva Stokke si ceva mai ieftin de la Graco, dar inca nu m-am decis. Lumea intrebata de mine spune ca singurul lucru de care se plang la Inglesina este ca scartaie. Am deja cateva persoane care au spus asta. Unii au dus carutul in service pentru ca scartaia atat de tare incat intorceau multe priviri pe strada si copilul nu putea sa doarma… e adevarat? sau ati mai auzit asa ceva? Pentru ca am mai multe persoane cu mai multe variante de carut si toate s-au cam vaitat…
    3. Pompa de san electrica sau manuala? Avent e pe lista cu ambele variante dar nu stiu de care unele guri ma sfatuiesc manuala, altele zic electrica..

    • Hello, sarcina usoara pe mai departe.
      1. Finetul iti trebuie la multe lucruri, de la pus pe umar cind tii copilul la rîgîit (in multe cazuri nu iese doar aer ci si lapte) la sters copilul de saliva, pus pe carucior vara cind e cald si copilul transpira pe materialul dur, evetual infasat cind simti ca are nevoie sa se simta continut. il poti inveli vara in carucior sau in pat, il poti pune sub capul copilului noaptea in caz ca mai regurgiteaza si nu vrei sa speli cearsaful zilnic.
      2. si al nostru scirtie, dar nu tot timpul si in nici un caz tare. copilul doarme afara in sunet de sirene, latrat de ciini si claxoane, sofia nu s-a trezit niciodata de la vreun scirtiit de roata de carut.
      3. Din experienta mea, pompa electrica are putere mai mica, dar e mult mai comoda. Cea manuala e mai rapida si are putere mai mare, e mult mai ieftina si nici nu se strica. Eu am folosit in primle eluni pompe electrice, apoi am observat ca cea manuala e mult mai eficienta, in citeva zile m-am obinsuit cu efortul manual de pompare, asa ca am preferat-o pe cea manuala pina la final.

    • Mulțumesc mult! Părea logic cu finetul :))… Am să pun mai multe pe listă pentru că pusesem una bucata din motive de necunoaștere. Și mă duc la testat căruțuri prin magazine cât de curând… și oricum da, ai dreptate copilul doarme totuși în gălăgie pe afară.

    • niciodata nu ai finet cat iti trebuie :))
      asta am invatat eu, care la inceput eram ca si tine, adica nu intelegeam la ce trebuie finet.

    • Eu puneam si in patut peste cearceaf, mai scoate un pic de laptic, mai iese pipi pe langa pampers si cateodata se uda doar scutecul de finet. Ca sa nu schimbi cerceafurile de 10 ori :). Eu am cumparat initial 3 scutece dar dupa aceea am mai luat inca 7.
      Aaaaa, si am uitat sa mai recomand. Pentru mamicile de baieti care cand dau drumul la pipi fac asa cam ca niste aspersoare, ca si protectie pentru pat sunt bune paturelele absorbante gen: http://www.farmablu.ro/farmacie/bella-baby-happy-cearceaf-absorbant-5buc
      Nu gasesc acum ce am luat data trecuta, se gasesc in farmacii, sigur la bebe tei.
      Dupa ce nu mai pot fi schimbati pe masa de infasat si trebuiesc schimbati pe pat, di proprie experienta va spun ca dau drumul la aspersor taman dupa ce i-ai dat scutecul jos!!!!

    • La „aspersorul” meu m-am prins de figura, si ca da cu jet imediat ce-i dadeam scutecul jos, nu de nervi pe mine ci pt ca pur si simplu da de racoare, asa ca i-l desfaceam, il lasam doua-trei sec nud, la aer, apoi mai puneam, acelasi scutec, peste zona genitala inca 10 sec. In 9 cazuri din zece salvam patul 🙂

    • Eu am folosit scutecele de finet in loc de prosop pentru baie. In primele luni mi s-au parut mult mai fine cu pielea bebelusului si mult mai usor de manevrat. Am avut 6 de la Ikea si inca vreo 5 primite de la o matusa care a cumparat finetul si le-a croit in mai multe dimensiuni. Vara le-am mai folosit si pe post de paturica in unele nopti. Deci super fan finet aici!

  5. Si eu m-am folosit intens de lista facuta de tine, a fost esentiala. Am folosit tot mai putin incalzitorul cred… Caruciorul il am si eu la fel, este ok, insa tot nu reusesc sa-l deschid cum trebuie, imi vine sa-l trantesc uneori. Iar la spalat…. sunt atatea parti componente, capse, etc, de nu stiam daca va mai semana cu originalul 🙂 Deci da, lista a fost EXCELENTA!!!! Si cred ca fiecare poate gasi variante in functie de bugetul propriu.

  6. Buna! Impresionant ca ai stat sa faci lista atunci! 🙂
    Am 2 intrebari:
    1. Ce este aceala un Higrometru? si
    2. De ce Dumnezeu ati dat atatia bani pe carucior?!??!?!?! Noi nu am nvestit niciun leut pe carucior. Asta pentru ca am fost norocosi si am primit scoica si caruciorul de la rude (sport, cam greu de manevrat, dar cu posibilitate de schimbare a manerului pe ambele parti, si pe fata si la spate). Dar mi-am blestema zilele cu caruciorul zilnic pana in parc. Zilnic un chin, caci stii prea bine ca nu sunt rampe in Bucuresti. Cand am descoperit marsupiul, am respirat usurata. Si apoi putin dupa 1 an dupa ce a invatat sa mearga, nici nu mai luam caruciorul cu noi, ca oricum voia sa mearga el singur. Nu mi se pare asa o investitie pentru care sa te zbati. Ok, daca nu faci sacrificii sa-l iei, sunt de acord. Dar altfel e o suma scandalos de mare.

    Si da, as vrea sa vad o lista din asta si pana la 18 ani! 😀 Eu ma panichez cand ma gandesc la studiile in afara dupa liceu (ma gandeam la o asigurare de studii, dar din ce am cercetat piata, nu-iti recuperezi la final toti banii investiti), sau daca l-as da la o scoala straina…..nu stiu daca se merita efortul material si daca i-ar schimba asa de mult viata in bine.

    • Higrometrul este un aparat care masoara umiditatea.
      Pentru noi a fost foarte util caruciorul, mai spun o data, pentru ca Sofia nu a stat in marsupiu pina la trei luni si nici dupa 10 luni n-a mai stat (si oricum n-o mai pot cara). Asa ca pina la 3 luni si dupa 10 luni l-am folosit zilnic, de cel putin 2 ori pe zi. Nu ai nevoie de rampe sa urci caruciorul pe bordura.
      Noi nu putem merge pe jos pina in parc, pentru ca ar dura doua ore si ar obosi, iar s-o car in brate este exclus, cu greu o mai pot ridica.
      Nu stiu despre scoli, dar gradi sigur o sa fie privata, mai departe om vedea cind o veni timpul.

    • 🙂 Hai sa iti raspund eu la punctul 2:
      1. Noi am luat carucior 3 in 1. Avantaje: are landou si scaun de masina (in masina nu poti tine copilul in wrap/manduca/sling), unii bebelusi nu accepta manduca (al meu este un exemplu), daca adoarme il poti lasa acolo cateva ore, al meu mai dormea cam 1 ora dupa ce veneam de la plimbare pentru ca adormea pe la sfarsitul plimbarii, ar fi fost greu sa trebuiasca sa ma plimb inca 1 ora doar ca sa doarma el.
      2. Nu toata lumea primeste, mi-ar fi placut sa imi dea cineva ceva dar eu nu am primit mare lucru de la alti copii. Cand nu primesti, cumperi 😉
      3. Noi folosim carutul si acum al 1 an si 3 luni pentru ca merge el ce merge dar oboseste si la 11+ kile in brate iese din discutie.

    • Salut, nu, nu am avut manduca proprie, am primit imprumut de la o prietena pentru o luna.

    • Era pentru mine intrebarea?
      Nu am, am dat-o unei prietene care are copil cu 2 saptamani mai mare decat al meu si maaaaare amator de manduca!
      Nu am vandut nimic, ce a ramas am dat 🙂

  7. Dragă prințesă, nu am bebe, deci sunt complet pe lângă, dar sunt sigură că voi face apel la lista ta. Și eu cred că e bine să profităm de multitudinea de oferte existente și să alegem ce ne trebuie. 🙂

  8. Sunt de acord cu (aproape) toate, exceptie facand partea cu incalzitorul/sterilizatorul/pompa. Sterilizator nu am folosit. Am alaptat pana la 9 luni (exclusiv pana la 6), apoi am trecut la lapte praf. Cat a fost alaptat (mai lua biberon cu laptele meu cand am inceput serviciul) nu am sterilizat deloc (aici ni se spune ca e inutil), spalat totul cu apa fierbinte si detergent de vase (eventual special/ecologic/bio pt cine vrea), e suficient. Pentru cazuri de voiaj/lins de pisica sau alte accidente, exista saci de sterilizat (QuickClean de la Medela in cazul meu), fiecare sac se foloseste de 20 de ori, pui apa si biberoanele in sac, si in 3 minute e sterilizat la microunde. Am luat un pachet de 5 saci, mai am si pentru urmatoarea nastere. Incalzitor inutil, nu am folosit (picii accepta foarte bine biberonul la temperatura camerei, nu am vazut nici o diferenta de comportament intre incalzit si ne-incalzit, asa ca am renuntat la complicatul vietii). In ce priveste pompele, Medela sunt sfinte; nu sunt experti in produse de alaptat degeaba, in maternitati (incliusiv neonatologie) nu vezi picior de alta marca. Si cele manuale, si cele electrice, incomparabil cu Avent sau alte marci generaliste. Aici cele electrice ti se imprumuta in farmacie daca ai prescriptie medicala, am folosit intens (cea electrica acasa, era maricica si dificil de transportat, dar de ne-egalat dpdv al confortului si rapiditatii; cea manuala in depanaj la serviciu sau in voiaj, aveam o Medela Harmony care incapea in poseta, excelenta investitie).

    Carucior am avut Peg Perego: partea sport se fixeaza fie cu fata fie cu spatele la mama, scoica idem, merge pana la 13kg si are note excelente la toate crash-testurile. Landoul a fost patul exclusiv al piciului pana la 2 luni, si pentru somnul de zi pana la 5 luni cand n-a mai incaput in el. Si landoul si scoica au sistem de leganat (foaaarte folositor). Da, a fost (foarte) scump. Dar extrem de folositor, daca ar fi sa mai aleg o data as face fix la fel.

    Si pentru cadita cu suport in inaltime la fel. Da, poti sa stai aplecat(a) in cada si sa speli piciul, daca vrei si daca te tin salele. Nu, vertebrele spatelui meu nu mi le inlocuieste nimeni, pentru nici un pret.

  9. nu am de gand sa zic ceva de sterilizator, e clar ca noi suntem un pic exagerati, mai mult din cauza mea, care sunt germofob.
    insa in legatura cu incalzitul, vreau sa-ti spun ca cel putin pentru laptele nostru, producatorul spune ca trebuie folosita apa la 50 de grade celsius.
    deci nu e problema ca vreau sa ii dau laptele cald copilului, ci ca modul de preparare al laptelui specificat de producator cere apa la 50 de grade.
    oricum noi nu incalzim apa pana la 50 de grade, ca e complicat sa o racim dupa aia, insa nici nu folosim apa la temperatura camerei (oricum noi tinem sticlele cu apa in frigider).

    eu am observat ca cu cat e mai calda apa, cu atat se dizolva mai bine laptele praf, deci o sti producatorul de ce spune ca apa trebuie sa fie fierbinte pt preparare.
    nu stiu cum este la alte marci de lapte (noi folosim topfer)

    • Si eu aveam aceeasi problema, banuiesc ca folosim acelasi lapte (Topfer).
      Ca sa respect si indicatiile producatorului si sa nici nu astept sa se raceasca (vara ar dura o vesnicie, iarna mai merge scos pe geam) eu fac asa: la 210 ml de apa, pun apa rece (130 ml) intr-un biberon si 80 ml fiarta la clocot (deci 100 grade) in altul. Pun peste cei 80 cam jumate din cea rece si pun laptele si amestec. Dupa aceea o aduc la temperatura de baut adaugand si restul de apa rece. Am masurile calculate si pentru alte cantitati, iti dai seama ca am mers din aproape in aproape, nu obtin fix 50 grade cand amestec laptele dar sunt pe-aproape.
      Sa nu radeti!! 😀 Cui i-am povestit s-a prapadit de ras dar eu ii dau lapte praf de cand era cel mai mic si eram chiar sresata. Pe de o parte zice sa nu ii dai laptele dupa ce a stat in bineron pe de alta trebuie sa astepti sa se raceasca si vara racirea ar dura mai mult de jumatete de ora.

  10. Cateva detalii despre camerele video? Firma, pret? Am vrut si noi dar ne cereau o mica avere…o mai supraveghem pe bona cu telefonul pus sa inregistreze 🙂 deocamdata toate bune dar vreau camere! Help

    • da. vad ca le-au si ieftinit, probabil a aparut modelul nou.
      sunt bune, isi fac treaba, desi sunt niste chinezarii.

    • Am si eu o intrebare: la ce sunt bune monitoarele video? Adica imi imaginez ca daca ai o casa cu 2 etaje si 10 camere, da, poate fi dificil sa il auzi cand plange sau te duci pana la el dar in rest, cu ce te ajuta concret?

    • Pai uite, de exemplu copilul e racit si doarme. Tu te uiti la un film in alta camera, cu sonorul dat relativ tare ca sa intelegi ceva din film. Daca copilul tuseste sau geme in somn, nu-l auzi prin doua usi si trei pereti. Dar il auzi pe monitor. Sau, in cazul copiiilor care-s foarte linistiti cind se trezec, cum e Sofia, de exemplu, ajuta sa o vezi cind se ridica in picioare si te duci sa-i faci laptele in timp ce ea se dezmeticeste, pentru ca daca n-o vezi si astepti sa te cheme si abia apoi ii faci laptele, the beby gets upset. Sigur ca se poate si fara el, dar dupa parerea mea intra la capitolul chestii care sporesc confortul tuturor.

    • salut,
      eu am folosit doar monitor audio (si fiindca nu mi-a dat prin cap sa-mi iau o camera video, desigur :D), un model un pic mai complex de la chicco (care iti zice si temperatura din camera, canta si face si lumina, toate reglabile de la statia parintelui). il folosesc si acum (la 1 an si 3 luni ai copilei), si nu stiu ce m-as face fara, pentru ca Daria nu plange cand se scoala, dar o ia la picior sa o caute pe mami (are patutul lipit de al nostru, cu acces in patul mare)…. ceea ce desigur nu e the safest thing in the world. dar o aud la minimul zgomot, so all is good :).

  11. Este o lista reala si folositoare pentru foarte multe mamici. Intr-adevar, pot diferi marcile (de exemplu carutul nostru Peg Perego l-am luat la oferta cu 1800ron, 3 in 1 si si-a facut treaba excelent) dar in mare sunt lucruri ce iti usureaza viata. Eu am avut norocul sa il alaptez pe Tudor 1 an, dar in prima luna am avut nevoie de pompa de san si de sterilizator. Acum bea lapte praf, si incalzitorul imi este foarte folositor, alaturi de recipientele pentru lapte praf (eu imi pun apa rece in biberoane si echivalentul laptelui praf in recipiente, este mult mai usor cand cere lapte noaptea sa incalzesc apa din biberon si sa torn laptele, decat sa mai numar lingurite.. :)).
    Este drept ca la capitolul jucarii noi am cheltuit destul de multi bani, dar caruselul, salteluta de activitati si un centru de activitati in care statea in picioruse, dar nu gen premergator ne-au ajutat pe amandoi.
    Si eu credeam ca exagerez cumparand multe lucruri la inceput, dar am realizat ca toate mi-au fost utile la un moment dat. Este bine daca ai de unde primii, economisesti multi bani.
    Eu il am in burtica pe bebe2, asa ca toate lucrurile cumparate la Tudor vor fi folosite la maxim si la el/ea, ce o fi, pentru ca in general am cumparat culori neutre, tocmai pentru ca ne doream 2 copii.

  12. Si eu la Maria am avut cam ce ai si tu pe lista, iar la 5 luni de Mos Nicolae I-am luat proiector ursulet cu muzica care pe mine m-a scos la „lumina”, pentru ca la culcare cand il foloseam, acoperea zgomotele de la vecini, de afara (Codita din spatele blocului pe care il apuca latratul fix atunci, ..). L-am folosit pana pe la 1.2 ani la fiecare somn. Caruciorul nu imi incapea in lift pentru ca era prea lat la roti ( nu m-am gandit sa-l masor si asa), asa ca fiti atente si la acest aspect (baby welt) 🙂 (altfel perfect pentru copil mic, l-am forjat la greu)

  13. A noastra inca nu s-a nascut, dar suntem deja gata cu majoritatea bulendrelor. Unele sunt inca peste ocean, pregatite sa ne fie trimise (ne-am folosit cu nesimtire de prietenii de acolo, dupa ce ni le-am luat de pe amazon/ebay la o fractiune de pret), restul sunt deja aici:

    – landou / carucior / scaun masina – am primit landou si scaun de la o prietena, dar nu a mai recuperat caruciorul. Asa ca l-am luat si e pe drum
    – baby monitor, sterilizator, pompa san, ne-am luat de toate. Ultimele doua sunt Avent, la fel si o colectie de tetine/sticlute si altele de genul. Ma gandesc ca-s utile.
    – cadita normal avem, niste gel de dus, crema.
    – pat primit de la niste prieteni, o servanta transformata in masa de infasat, saltea impermeabila de infasat etc.
    – am luat si ceva haine pentru ea.
    – cateva pachete de scutece
    Prea multe ‘farmeceutice’ nu am luat, prefer sa discut cu neonatologul, inainte sa-mi umplu casa de alte bulendre, oricum se iau in cateva minute de la farmacie.
    Sutien de alaptare si din astea nu mi-am luat inca, astept sa vad ce dimensiuni voi avea, ca momentan nu am crescut atat de mult.

    Nu-s pe ideea ca ‘acum 1000 de ani se nastea in camp’. Daca imi pot face sarcina/nasterea/lauzia mai usoare, le voi face. La fel si cu fata, daca exista chestii care sa ne faca ingrijirea ei mai usoara si eficienta, zic bodgaproste.

  14. PS. termometru rectal nu as lua, mai ales daca-i bolnava, exact asta isi doreste, sa-i infig io chestii diverse … am gasit un termometru de frunte (pediatra de cumnata-mea a zis ca-i super OK) si l-am luat. Parca tot de pe amazon.

    • Si eu ziceam la fel ca tine cand eram insarcinata. Acum, dupa ce am cumparat si frontal, si auricular (50€ fiecare) il folosesc pe cel rectal (5€). Cand e bolnav si scanand de 3 ori obtii 3 rezultate diferite, parca ai vrea sa stii daca are 38.8, 39.5 sau 40.3, asa ca ii dai scutecul jos si masori, nu de una alta dar nu iei aceleasi masuri in cele 3 cazuri. A, ca e un pic caldutz si verifici sa vezi daca ti se pare sau nu, merge si contactless, dar cand se ingroasa gluma tot la cel rectal ajungi…

    • Termometrul rectal are precizia cea mai mare dintre toate. Nu degeaba se foloseste in spitale. Nu-ti imagina ca ii intra 10 cm de termometru in fundulet, trebuie sa il bagi foarte putin si iti zice in cateva secunde rezultatele.

    • E cum spui, si noi de asta avem, dar cred ca dupa ce se mareste copilul devine tot mai greu de folosit. Noi cautam deja alternative.

    • Cumnata-mea foloseste termometru de frunte in Spania, ca pediatru. Am luat exact modelul care zicea ea ca-i bun. Daca nu merge, luam si unul de ‘infipt’, ca s-or gasi si la noi 😉

    • Trebuie precizat ca la orice rezultat obtinut cu un termometru extern trebuie adaugat 0,5 grade pentru a obtine temperatura interna -obtinuta cu cel rectal care e mai precis. Adica 36,6 la frunte inseamna 37,1 cu cel rectal

  15. Pat, saltea, cearșafuri, apărători de pat : Nu le-am folosit. Individa a refuzat de la bun inceput sa doarma pe altceva decat ma’sa sau tat’su. Dar banuiesc ca fiecare copil e diferit si ca merita incercat. Oricum aparatorile pentru patut (bumpers) nu sunt recomandate de societatile de pediatrie din cauza ca maresc riscul de moarte subita a nou nascutului.
    Fineturi : Foarte utile. La inceput pentru pus pe umeri (protectie antigegurgitare), petru sters copilul dupa baie(sunt muult mai absorbante decat un prosop obisnuit), pentru infasat copilul (nu oricum ci dupa tehnica Mayo ). Si acum, la mai mult de un an, tot cu finet o sterg dupa baie. Cele care se gasesc gata confectionate 70/70 sau 90/90 sunt cam micute, dar se gaseste finet la metru in Obor si se pot croi scutece, cearsafuri, etc.
    Păturica de polar: La inceput le-am folosit, acum refuza sa doarma invelita (nu patura, nu sac de dormit, nimic). Asa ca folosesc o salopeta cu tot cu picioare mai grosuta.
    Caruselul: Complet neinteresant pentru a mea. Mai interesanta a fost o sfoara cu tot felul de jucarii legate de ea. Nici salteluta de activitati nu a avut prea mare succes.
    Cădița Onda cu forma anatomice: Foarte buna. Combinata cu masa suport speciala pt ea e minunata! Am reusit chiar sa fac baie copilului de una singura.
    Căruciorul : Eu am un sistem Jane Muum cu landou Martix Light II, la un pret similar cu Zippy.
    Landoul e minunat. E unul dintre putinele landouri potrivite pentru masina si l-am folosit in locul scoicii care e incomoda si chiar daunatoare uneori( din ce in ce mai multi pediatri din strainatate recomanda transportul copiilor in primele luni in pozitie orizontala, inclusiv in masina. Chestiunea e atat de importanta ca in State, la prematuri, inainte sa le permita externarea, ii tin 2 ore intr-un scaun de masina si le masoara saturatia de oxigen). In plus e supercomod sa iei copilul adormit din masina cu tot cu landou si sa il pui pe cadrul caruciorului. L-am folosit pana la 6 luni (cam 9 kg).Dezavantajul e ca e greut :4,5 kg landoul +bebe. Dupa 6 luni Matrix se poate plia si transforma in scoica, dar nu mi-a placut pozitia copilului in el si am luat alt scaun.
    Apropo, sunt si alte landouri potrivite pentru masina, cu scoruri mari la crash tests (ADAC) . Cel mai bun e Britax BabySafe Sleeper(recomandat inclusiv pt prematuri) apoi Jane Transporter (similar cu Matrix dar nepliabil), Windoo Plus (Bebe Confort), Nacella XXL (Peg Perego). Landourile cu carkit (Inglesina, Peg Perego) nu sunt potrivite pentru masina, fiind chiar riscante.

    Scaunul sport mi se pare incomod. Poate un alt sistem ar fi fost mai ok. Precizem ca mandra mea adoarme accidental in scaunul sport. Si nici nu e la fel de aspectuos ca Inglesina.
    Scaunul de masina:Pt grupa 0-am ales landou.
    Dupa 6 luni am ales un scaun cu spatele la directia de mers (Britax Max Way) ( rear facing)( cele mai multe accidente sunt ciocniri frontale, iar intr-un scaun forward facing, chiar la o viteza normala, corpul unui copil se comporta altfel decat cel al unui adult, pt ca are capul mai mare in raport cu restul corpului. In momentul decelerarii capul copilului se poate deplasa in fata cu o forta suficienta pentru o alungirea periculoasa sau ruperea coloanei cervicale si implicit a maduvei. In Suedia, tara cu cele mai stricte reglementari in legatura cu transportul copiilor sunt permise doar rear facing, iar in multe tari din Europa se recomanda rear facing cat mai mult timp.
    Scaun de masa : Cel de la Ikea e cel mai bun si mai ieftin. Si daca pleci cu copilul si nu vrei sa-l hranesti in carucior, poti foarte usor sa-l demontezi. Eu am un Chico Polly . E scuuuump, mare, greu de manipulat si greu de spalat.
    Gelul de duș : Ca principiu, un produs pentru copii trebuie sa aiba cat mai putine ingrediente, sa nu aiba conservanti, parabeni, formol, sa fie neparfumat sau cat mai discret parfumat (oricum ei miros minunat!). E util de ales acelasi produs pentru corp si par, ca sa nu pui prea multe prostii pe pielea copilului. Si un flacon cu pompita e foarte practic, il folosesti cu o mana si cu cealalta tii copilul.
    Pompa de san:Am folosit Medela Swing de imprumut cam 1 luna, tot de 5-6 ori pe zi. Foarte buna. Mai nou e pe piata o Medela electrica dubla, mult mai eficace pentru stimularea lactatiei si mai economica din punct de vedere al timpului de pompare ( 10-15 min.) Eu cred ca nu e de cumparat de la inceput, ci daca e chiaaaar nevoie ( prematuri, gemeni, dificultati majore de alaptare, mami care e nevoita sa inceapa devreme lucrul).
    Consilier de alaptare : Da, categoric da, inainte de a naste . M-ar fi scutit de multe probleme de alaptare, crize de panica si de plans. De ales un consilier certificat IBCLC (consultant de lactatie certificat international) sau macar de citit din scoarta in scoarta site-ul La Leche Ligue.
    Of, as mai spune multe, dar deja m-am intins cam mult. Sorry. Sper sa fie utile si sa usureze viata unei noi mamici!

    • Da ai dreptate, pompa de san de la medela e cea mai tare, dar pentru cine isi permite. Medela freestyle care e acum e 1800 lei la noi. In SUA e 300 USD. Eu am comfort pump de la Avent, electrica, luata cu 500 lei de la Bebe Tei. Mi s-a parut imensa chiar si suma asta pentru o pompa, dar acum, dupa 5 luni de la nastere pot sa spun ca merita toti banii. Cu figurile bebelusului meu as fi pierdut laptele demult daca nu o aveam. Si tot acum imi dau seama ca are cateva minusuri: era buna una dubla, ca salvezi timp; nu are garnitura la capatul filamentului unde insurubezi biberonul, si in timp ce merge se desurubeaza cate putin, si tot din lipsa de garnitura, daca m-am grabit la bebe si am rasturnat-o, curge tot laptele pe jos; nu poti sa selectezi viteza ci doar intensitatea de suctiune si ultima chestie, aia de la medela are si centuri ca sa le legi de tine sa ai mainile libere

    • consilier de alaptare recomand si eu, din tot sufletul, nu stiu ce m-as fi facut fara moasa mea in primele saptamani! Daria a avut si ea reflux puternic, si si eu, ca si Ioana am folosit multe luni de zile pompa de alaptat pentru ca pitica nu mai vroia deloc sa suga de la san. si dupa ce am dat gata o medela swing (scrie pe ea ca e de folosit ocazional, nu de 6 ori pe zi….), mi-am luat-o pe cea dubla, electrica, tot de la medela. nu stiu daca as fi alaptat pana la 10 luni fara ea – in 15 minute eram gata, fata de 30 inainte, si cand faci asta de 6 ori pe zi si nu ai nici un ajutor, conteaza al naibii de tare!
      nu cred ca o pompa e necesara, dar daca esti in situatia de a avea nevoie de asa ceva, eu zic ca scutesti multi nervi si mai ales mult timp cu medela (eu locuiesc in italia, aici costa cam 180 eur asta dubla. e muuult, dar nu regret nicio clipa investitia asta!).

  16. as zice Da – fineturi , sterlizator, scaun masa de la IKEA, paturica de la ikea
    as zice Nu-pompa de san manuala (nu m-am impacat cu ea, nu mi-a placut), scoica – nu a vut sa stea in ea nicio secunda – cum il puneam in ea cum urla, il luam in brate, adormea! Am dat-o!

    Acum ce sa zic: depinde de bugetul fiecaruia fiindaca daca nu-ti permit, nu-ti iei!
    Si eu mi-am dorit mult Wrap – am vazut la un targ 170 lei insa nu mi-am permis si nu mi-am luat.
    Am tot cautat pe net sa iau la mana a 2a, nu am gasit in perioada aceea nimic 🙁
    Mi-ar fi placut un apart cu aburi de la philips asta http://www.zibra.ro/aparat-de-gatit-cu-aburi-si-blender-0-bpa-philips-avent.html
    Il gasisem mai ieftin – undeva la 350 lei. cam mult pentru bugetul nostru, in conditiile in care sotul in acea perioada nu lucra!

    …si au mai fost cateva lucruri pe care mi le-as fi dorit insa nu am avut bani sa le luam atunci!

    • Aparat de gatit la aburi se gasesc si la teleshopping, are si mama din ala. In rest, daca esti din Buc, du-te pana la Obor au o gramada, si sunt mult mai ieftine.

    • Nu stiu ce sa zic, plasticele ieftine incalzite elibereaza tot felul de treburi care numai sanatoase nu-s. Se gasesc aparate de abur noi, confectionate din materiale BPA free, care nu costa o avere. E deeestul de important, zic.

  17. Da, foarte utila lista intr-adevar. Si eu am listat-o si m-am orientat dupa ea. Am primit si noi multe lucruri printre care si caruciorul, pe care nu l-am prea folosit din motiv de stat la etajul 4 si fara masina jos unde sa poata fi lasat. In schimb folosim la greu manduca, pare sa ii placa mult piciului, doarme dus in ea. La categoria pompa de san, eu cu avent-ul am plans cu lacrimi si imi venea sa o dau de toti peretii. Prietena mea cea mai buna mi-a zis de pompa de la primii pasi, ca ar fi mult mai blanda, i-am dat dreptate. Cu biberoanele lor nu ma impac, torn si acum laptele in biberon avent dupa mulgere, dar pompa o ador. In rest, da, de acord cu mai toate, unele iti fac viata cu muuult mai usoara.

  18. 1. De ce nu e bun sterilizatorul? Eu nu sun germanofoba:-) dar totusi,cand ai un bebelus mic(al meu are 4 luni) trebuie sa-i sterilizezi suzetele si biberoanele..acum e stricat si dus la reparat sterilizatorul si zau ca-mi vine greu sa tot pun apa in oala sa fierb 3 suzete si 2 biberoane

    • E bun sterilizatorul dar este scump si il folosesti foarte putin timp. Eu la 9 luni am pus stop. Oricum baga tot ce gasea pe jos in gura iar eu ii sterilizam biberoanele. Acum le spal la masina de spalat vase (spala la maxim 70 grade deci spala bine).
      Lucruri care au fost chiar degeaba: incalzitorul de biberoane (l-am folosit o singura data) si steamerul cu blender de la avent, l-am folosit cateva luni, acum sunt mancarurile prea complicate si se fac mai repede pe aragaz. Bani dati degeaba!

  19. Si pe mine m-a ajutat celebra lista 🙂 Acelasi carucior (recomandat si de alti parinti) foarte utilizat, aceeasi cadita (si suportul aferent) salvatoare pentru doi parinti cu spatele praf (din pacate a trebuit sa renuntam la ea dupa 1 an pentru ca nu mai avea stare si se tot ridica in picioare), manduca, etc.
    Interesant este ca unele lucruri au fost esentiale chiar daca le-am folosit pentru scurt timp: – – manduca intre 4 si 11 luni, in ciuda scoliozei mele avansate in S, in special in perioada de iarna (mai calduroasa si mai usor de folosit in zapada);
    – incalzitorul de biberoane pe care l-am luat dupa ce m-am ars de cateva ori chiauna in mijlocul noptii incercand sa incalzesc cat mai repede laptele muls pe aragaz si care s-a dovedit foarte util si pentru mancare la inceput si in vacante, pentru incalzit apa cand am trecut pe lapte praf;
    – sacii de dormit pe care i-am tot folosit iarna trecuta si de care nici nu vrea sa-i vada iarna asta pentru ca nu mai suporta sa aiba picioarele acoperite,
    – pompa de san Medela Swing folosita intensiv primele 5 luni: copilul meu n-a putut sa suga primele 3 saptamani din motive medicale si nici dupa aceea nu reusea sa se hraneasca suficient, asa ca laptele a fost 90% din timp muls. Aici nu sunt sigura ca am folosit cea mai buna varianta, poate ca as fi reusit sa mentin laptele mai mult timp cu o pompa manuala, spre 5 luni dupa aproape 2 ore scoteam 60 ml, care nu-i ajungeau nici pe o masea, asa ca incet-incet am renuntat. De cand am citit postul tau despre alaptare/lapte praf, am vrut sa te felicit pentru cat timp ai reusit sa folosesti pompa!!!

    Eu am folosit foarte mult si un aparat cu abur/robot pe care l-am primit, mi s-a parut foarte practic, dar cred ca se poate si fara: http://www.mamiko.ro/produs/1899-Robot-de-bucatarie-cu-aburi-fara-BPA-CHICCO

    Pentru scaunul de masina dupa 1 an recomand Britax, ales pentru pozitia rear facing dupa multa cercetare pe internet, pentru argumentele prezentate de Ana Maria mai sus – inca mai sta in pozitia asta la 1 an si aproape 8 luni si sper pana la 2 ani sa nu fie cazul sa il intorc.

  20. Maaai, ce m-am ambalat cu termometrul – noroc ca e sotul meu mai destupat la minte decat mine si ca mi-a zis ca e ceva putred, ca daca era minunat cu siguranta se gasea si la noi si ca lui ii suna ca produs de teleshopping (!).
    Asa ca am purces la cautat detalii despre minunea mea ca sa ii arat ca greseste si ce stiti, chiar a avut drepatete:
    http://archpedi.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=190436 – studiul care zice ca e mai bun decat ala de ureche dar mai prost decat un termometru normal. Si a avut erori considerabile (am citit concluzia, ca nu am inteles prea multe din statistica de inceput) . Chiar nu ma doare daca il comandati ca pierdeti niste bani, dar sa nu pierdeti din sanatatea copilului 😉

  21. Sotul meu discuta intr-o zi la serviciu cu alti colegi despre copii, cand la un moment dat vine un alt coleg, care auzind discutiile spune: eu nu o sa fac niciodata copii pentru ca am calculat, si cresterea unui copil costa 90.000 Eur. Au ramas toti masca si si-au continuat discutia dupa ce a disparut individul din peisaj.
    Ideea e ca un copil te costa cat vrei sa te coste. Iaca tiganii cate zeci de copii fac si nu cred ca i-ar fi facut daca ar fi costat obligatoriu atat.
    Mai e si cat esti tu in stare sa te dai deoparte ca sa ii dai copilului. Cunosc o doamna care e mare manager, cu salariu de 6 mii eur, si sotul ei inca pe atat, care cand a auzit ca noi folosim doar Mustela pt printisor, a zis ca sunt prea scumpe si dupa prima luna ea a trecut la sanosan. Tin sa precizez insa ca doamna si sotul fumeaza la greu…estimez o cheltuiala de 5-600 lei lunar pe tigari.
    Sanosan ne-au dat in spital pentru folosinta, la Regina Maria, de la servetele umede, la creme de fundulet si lotiune de spalat. Piticul a facut un usor eritem fesier exact in ziua in care l-am adus acasa; l-am dat cu mustela si pana a doua zi nu mai avea nimic. Am citit apoi ingredientele de la sanosan: parabeni cu tona, chimicale, care la mustela lipsesc cu desavarsire.
    Vad ca i-ai dat micutei medicamente de colici….si vad multe mame care dau medicamente de colici. Stiu ca asta recomanda doctorii de aici, dar nu va puneti niciun pic problema ca piticii care au colici nu se linistesc cu medicamente, si cei care n-au, n-au si fara sa primeasca medicamente?
    Nu vorbesc aiurea, fratele meu este pediatru in SUA, acolo este mult mai controlat totul si medicina mult mai avansata. Acolo nu ai voie sa recomanzi un medicament decat daca e dovedit ca face bine. Se pare ca nu e niciun studiu prin care sa se fi demonstrat ca colicile bebelusilor inseamna gaze. Nu se stie cauza lor. In america nu se da niciun medicament pentru asta. Doctorii recomanda doar schimbare de comportament…adica sa incerci sa vezi ce il linisteste (plimbat, leganat, mers cu masina, iesit afara…fiecare isi stie copilul mai bine). La noi medicii isi iau comision din promovarea medicamentelor.
    Ce m-a enervat mai tare e ca zilele trecute am dat peste brosura „eu si mami” primita in maternitate, iar la capitolul colici scria exact ce mi-a spus fratele meu: ca nu s-a descoperit cauza colicilor, si evident nu se stie cum se pot calma….iar in dreapta, reclama la espumisan „calmeaza colicile bebelusului”. Ahaaaa! Deci se stie, dar e bine sa luam totusi bani din reclame, comisioane etc

    • Eu incerc sa nu recomand nimic pentru colici bebelusilor decat ce ai zis tu… Pentru ca in mod paradoxal desi lucrez in Romania pot totusi sa cunosc si sa citesc ceva medicina mai avansata… Dar ma lovesc de multe ori de prejudecati… Ce imi vine dr asta tanar cu tot felul de idei cand au crescut bine mersi generatii de copii si cu ceai de colici si mai stiu eu ce… Si am inceput sa ma intreb daca nu as putea sa ma vopsesc carunt sa par mai in varsta ca sa asculte lumea si idei considerate inovatoare (eu zic ca sunt de bun simt)

    • da. si noi am avut impresia ca de fapt medicii nu stiu exact ce sunt colicii si de ce apar si ca folosesc termenul in mod generic, pentru a denumi un sindrom cu origini necunoscute in care bebelusul plange si pare sa aiba gaze.

      si noi putem sa confirmam ca nici la noi nu a functionat nimic… in afara de Colief, care chiar a functionat.

    • La noi a mers Colieful si eu zic ca merita toti banii. Din ce am citit eu, colicile sunt rezultatul incapacitatii bebelusului de a digera laptele cum trebuie. Colieful are enzima minunata, lactaza, care ajuta la digerarea lactozei din lapte si astfel nu ii mai doare burtica. Cred doar ca bebelusii reactioneaza diferit la medicamente.

    • La Sofia a fost destul de evident ca o chinuiau gazele, pentru ca se tot stringea covrig, icnea, elimina gaze. Dupa citeva incercari nereusite cu siropurile minune, am incercat si Colief, care contine doar lactaza, enzima care se pare ca le lipseste bebelusilor foarte mici si care ajuta la digerarea corecta a laptelui. A facut minuni, in sensul ca din prima seara incnetele si gazele s-au redus considerabil. Se administreaza mai complicat, e drept, si e si destul de scump, dar pentru noi a fost salvator.

    • Exact asa a fost si la Natalia: se chircea, se inrosea la fata de durere, icnea, groaznica perioada. Nu am avut nicio secunda dubii ca proveneau de la burtica, era clar ca nu plangea ca voia in brate sau altceva. Daca nu ii trecea evident, ca nu ii mai dadeam Colieful, asa cum am intrerupt si Espumisanul si Infacolul (apropo, pediatra ni le-a dat pe ambele desi am vazut ca au aceeasi substanta activa,simeticona- nu inteleg de ce sa recomanzi acelasi medicament de 2 ori).
      Cat despre cum se recomanda medicamentele in State, nu am tocmai o parere prea buna. Imediat ti se dau tone de medicamente si pt o durere de cap. Sau daca esti un pic anxios, gata solutia sunt sanax si prozac. O amica a luat tot felul de medicamente anti depresive pt ca ramasese fara job si, in final, i-a luat mai mult timp sa scape de dependenta de medicamente decat de depresia propriu-zisa.

    • E super ca faci asta si nu ar trebui sa te deranjeze prejudecatile atata timp cat stii ca faci bine. Eu respect foarte mult medicii in general, pentru ca stiu cat a invatat fratele meu. Numai ca el citeste extrem de mult in continuare si in america sunt si testati foarte des, lucru care nu se intampla in romania. Daca tu citesti si te documentezi, probabil ca stii si tu ca esti un fel de exceptie

    • Mda e adevărat nu ne testează, sau dacă ne testează cineva ne testează dacă am citit papagal niște fraze nu dacă gândim.. chiar examenul de final este bazat pe toceală pură la liniuță, din manual vechi de prin 2000 (atunci reeditat dar aș zice că e sccris în 95), mai mult sau mai puțîn depășit – și culmea nu prea ai voie să vii învățate cu tratate noi din afară… cu riscul de a pica examenul!
      Deci dacă înveți și studiezi, câteva luni trebuie să ți ștergi creierul și să faci ca ei…
      Oricum studiez în continuare cât pot și încerc să schimb lumea :)… metaforic vorbind.. dar sunt câțiva ca mine, deloc de ignorat… și ne-om face noi mari cândva… numai să ne păstrăm avântul și integritatea pentru că din păcate dacă ești lovit de multe ori riști să pierzi asta…

  22. http://www.earthmother.ie/products/Cocoonababy-nest-for-newborn-babies.html-asta e un patut ergonomic pe care eu l-as incerca.Cica reduce riscul mortii subite si ajuta si in cazul refluxului gastric.Acum, nu stiu daca e moft sau nu, dar pare comfortabil ptr bebe si util mai ales pentru parintii care dorm cu copilul in pat in primele luni.Apropo de reflux am aflat de la moasele din Franta ca bebele nu trebuie batut pe spate/ridicat dupa ce mananca tocmai pentru ca astfel se stimuleaza refluxul gastric.Am fost surprinsa sa aud asta.
    Foarte bun si postul tau si comentariile, unde am mai gasit lucruri utile la care nu m-am gandit.Multumesc

  23. Eu am luat termometru electr, de frunte si ureche, am dat pe el 250 lei, l-am folosit o zi, si are eroare si de 1.3. Ii luam in somn, ideea e super, si stateam linistita ca are 38.3, dar cand am luat si rectal avea de fapt 39.5, asa ca am renuntat la el. Dupa aceea dr.mi-a zis ca nu il recomanda. Cel de pe amazon o fi altfel, nu zic. De cand Maria a crescut ii iau rectal mai usor punand putina crema si nu simte nimic. Plus ca se poate lua la subrat si se mai adauga 0.5 parca. Mi-ar placea unul electr, as da aproape oricat daca as fi sigura ca e exact. 🙂

  24. Recomandati-mi si mie un scaun pt copii pt masina, grupa de varsta 4-12 ani. Poate unele dintre cititoare au si copii mai marisori si stiu ce s-ar potrivi pt 4 ani. Deja scaunul pe care il avem e neincapator si ne trebuie altul. Apropos, sunteti niste fericite majoritatea care ati avut atatea informatii inca dinainte de a naste, eu am descoperit pe cont propriu si facand multe greseli in cresterea copilului meu, toate din lipsa de informare la momentul oportun. Felicitari autoarei blogului!

  25. Buna ziua,

    Constat ca nu s-a pomenit nimic de seringi de unica intrebuintare (2ml si/sau 5ml), sunt necesare citeva in casa, pt. a masura cu acuratete dozajul unor medicamente. Noi am utilizat ser fiziologic in capsule de sticla, si il extrageam cu seringa, pt. ca uneori cioburi de sticla plutesc la suprafata dupa ce spargi/tai fiola.

    Biberoanele la fel, evitati-le pe cele de plastic! se dezintegreaza la nivel molecular la contactul cu apa fierbinte, si sunt de evitat, mergeti cu cele de sticla, se si spala altfel. In general, este de dorit a se evita tot ce este artificial, plasticele la patut, haine, farfurii, biberoane, pahare, etc. Cred ca am gasit biberoane de sticla la magazinul de mobila Kika, la raionul de mobila pt bebe si copii, sus, linga restaurant.

    Legat de gel de dus, noi utilizam din gama Lipikar Syndet fabricat de La Roche-Posay, (http://www.laroche-posay.fr/produits-soins/lipikar/peaux-seches-a-tres-seches-r92.aspx) la fel si cremele/uleiul de corp. Se gasesc in farmacii.

    Colici, da colief este ok, noi i-am dat doar seara si 1/2 din cantitatea recomandata, am mai utilizat si un ceai numit Baby Drink, este facut din plante, nu lua cu mana dar il mai calma.

    Caruciorul l-am luat de la Inglesina, 3-in-1, vedeti ca la targurile gen BabyExpo firmele ofera reduceri, noi am prins 10% rabat, si la cit costa un carucior bun este o suma mare.

    Cam atit pt. astazi.

    Cristian

    • Si sotul meu a stat pe ganduri inainte de a cumpara biberoane de sticla sau plastic (au si Avent biberon de sticla), dar pediatrul familiei nu ne-a recomandat asta din mai multe motive :
      – sunt grele si intarzie momentul in care bebelusul va manca singur
      – cand va manca singur le va tranti pe gresie/parchet si ce mai ai in casa
      – si cel mai important lucru, daca se extrage lapte de mama, sticla omoara anticorpii

    • Buna Julie,

      Noi am avut la inceput biberoane Avent/Philips de plastic, si dupa citeva luni am trecut pe cele de sticla, tocmai pentru a nu introduce in corpul copilului tot felul de substante absolut demente, cum ar fi BPA / Bisphenol A.

      In plus, cele de sticla se spala perfect, si nu ne-a fost teama deloc ca nu il poate tine, cu 10-20 de zile mai devreme, nu este la concurs de tinut biberonul.
      Si chiar daca il scapa pe parchet, nu este nici o tragedie, chiar daca se sparge, numai sa nu aud cumva ca l-am indopat cu BPA si alte cele. Oricum ar fi, plasticul este un produs artificial, nu a fost testat in timp, si apar avertizari de genul, BPA… dupa ce ai facut teste pe bebe. Iar urmarile pot sa se manifesteze peste ani de zile, de ce sa risti?

      Scuza-ma, dar ceramica si sticla pastreaza perfect, de mii sau sute de ani, alimentele si bauturile, nu cred nici sa ma pici cu ceara opinia asta cu „daca se extrage lapte de mama, sticla omoara anticorpii” ?!??!
      Imposibil, in plastic, orice tii se degradeaza mult mai repede.

      Tu ce bluza suporti vara, de bumbac/in sau de nylon?

      Cristian.

    • My bad! Scuze de eroare! Nu sticla distruge din anticorpi ci congelatorul. Dar sticla nu e recomandata pentru pastrare la congelator ( http://www.babycentre.co.uk/x553833/whats-the-best-way-to-store-breastmilk )
      Toate produsele de la Avent si Tommee Tippee sunt BPA free, deci nu stiu de unde atata disperare.
      Fiecare isi creste copilul cum vrea, dar eu la al meu nu i-as da biberon de sticla pe mana (fie el si din ala invelit in cauciuc de la Avent). Daca se sparge, oricat as aspira si matura tot pot sa scape cioburi.
      Eu una ii dau inca lapte de san….din biberon doar daca plec de acasa 2-3 ore si il las cu mama sau cu tatal lui. Nu ii pun biberoanele la cuptor sau la microunde ca sa se topeasca.
      In plus, la diversificarea la alimentatiei, ce lingurite si castroane o sa folosesti? Direct metal si sticla? Daca o luam asa, si noi ar trebui sa mancam cu linguri de lemn sau portelan, ca metalul oxideaza multe legume si fructe.
      Da, sunt de acord ca ceramica si sticla sunt cele mai santoase, dar nu o sa ii dau din plastic toata viata, ci doar pana mananca singurel si nu mai tranteste chestii pe jos.
      Disperarea noastra a fost in alte directii: salteaua pe care doarme e complet organica (lana de oaie, latex natural si cocos) si cearceafurile sunt numai din bumbac organic, fara inalbitori, ca sa diminuam sansele de moarte subita, am luat purificator de aer de la Daikin, etc. Deci fiecare parinte cu disperarea lui…

    • Buna Julie,

      Stai un pic, nu sunt disperat absolut de loc, eu exprim idei, si nu cer nimanui sa le urmeze, faceti ce credeti voi ca este mai bine pt copil.

      Am trecut de ceva vreme de povestea cu diversificarea, si din ce mai tin minte o perioada a avut lingurita de cauciuc, ca sa nu i se strice gingiile, cred.

      Am scris mai sus ca este de dorit ca si la patut & haine sa nu utilizatam plastice ci lucruri naturale, carevasazica aici suntem pe aceeasi lungime de unda.

      Succes cu bebe, pare a fi pe maini bune.
      Cristian.

  26. Ioana,

    Sfatul meu este sa renuntati la sterilizator, desigur, voi faceti ce credeti de cuviinta; este destul de mare copilul, inteleg ca dnul sot are (si) o fobie, dar noua, dna doctor ne-a recomandat cind avea copilul un an sa il lasam sa isi creeze anticorpi, asa ca am renuntat la a-i mai steriliza diverse chestii.

    Cristian.

    • Eeei, ca doar nu din biberoane ii vin singurii microbi din lume. Se imunizeaza suficient in parc, pe strada, la joaca cu animalele, gustind din toate cele de pe jos. Sterilizatorul il folosim inca (si cred c-o sa-l mai folosim o vreme) din motivele practice de care ziceam mai sus.

  27. Hei, si noi ne-am inspirat din listuta ta, cu ceva ajustari. multam!
    Te tenteaza o lista orientativa de la 1 an inainte? Pt ca noi tocmai am implinit un anisor 😉

  28. Foarte utila lista. Si informatiile din comentarii. Si eu am folosit multe din cele cumparate, aproape toate de fapt. Caruciorul Inglesina Zippy incape in portbagajul Matizului -asta a fost unul din criteriile de cumparare. Modelul sport de la Inglesina, insa, nu. Manduca (sau alt carrier) noua ne e de folos si acum, cand fetita noastra are 4 ani. Reusim cu ajutorul Manducai sa facem excursii si trasee fara restrictii prea mari, cand oboseste sau se plictiseste de mers (ff repede, de altfel) sau cand ii e somn, hop in Manduca. Jucariile de bebelus au fost apreciate de copilul meu mai tarziu, de ex steluta muzicala din bebelusie a devenit jucarie ff iubita abia la 3 ani. Acum se ascunde sub paturi ziua si isi proiecteaza film cu steluta :). Plusurile mici au devenit, de cand cu mersul la gradi, personaje in jocul de-a gradinita de acasa, cand ea e educatoarea si are nevoie de 20-25 de copii in clasa. Incalzitorul de biberon e util si acum, la 4 ani. Incalzesc in el supa pt pranz sau laptele – e util mai ales dimineata cand e cam ca la armata, fiecare minut conteaza, deci e de mare ajutor ca laptele sa fie gata, la temperatura dorita de ea. Pe scurt, am descoperit ca si la 4 ani multe din lucrurile de pe prima lista mai sunt utile.

  29. Buna fetele.Si noi am comandat de pe amazon.E incredibil cat de scumpe sunt la noi toate cele un pic mai de firma.Un lucru pe care il recomand este cosul pentru scutece.Este aproape de 3ori mai ieftin comandat de pe amazon si livrarea este f ieftina daca alegi anuniti furnizori.Eu am platit max 60ron pentru vreo 10 chestoi comandate si am convingerea 100%ca au meritat.Inca un lucru e acel suport cu doua laterale inalte care ii sustine spatele bebelusului l-am folosit in fiecare repriza de nani si mandretes mea doarme excelent mereu.Va pup!

  30. am si eu o intrebare legata de carut: ocupa mult loc in portbagaj? noi nu stim daca sa luam un carut 3 in 1 sau sa luam un landou si apoi unul sport care se face mic..nu stim cum o fi mai bine si piata e atat de variata ca efectiv nu stiu ce sa aleg

  31. Salut! O prietena ce are un bebe (ce a avut probleme cu refluxul) insista sa cumpar si perna cu plan inclinat pentru bebele meu ce va veni curand. Ce parere ai? E utila o astfel de perna? Ai folosit asa ceva? Am tot incercat sa gasesc un raspuns dar parerile sunt impartite…

    • nu e nevoie, poti inclina salteaua punand o carte groasa sub ea, e chiar mai safe pt bebe asa.

  32. Este f utila lista… De pompa de la Avent am mai tot auzit de probleme. Daca ai probleme cu atasarea la san, sau tb sa lucrezi de la 6-8 saptamani (cum am fost eu), am folosit pompa Medela Pump In Style, dubla electrica +sutienul special de la ei; sau Spectra tot asa dubla electrica. Intr-adevar, cred ca sunt mai scumpe decat Avent, insa nu se strica dupa 1 an de pompat exclusiv…si clar nu sh sub nicio forma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *