Zece alune si-un Goran Bregovic

Maninc alune. Prajite, numai bine sarate, cu foita rosiatica pe ele. O data pe an maninc alune, cind mi se face exagerat de pofta si-mi trece exagerat de repede. Maxim 10 alune maninc, ca mi se-apleaca. Dar astea 1o, pfiuuu, ce bune-s cu putina cola rece de tot, la pai…

Ce voiam sa va zic e ca sirbul de Goran Bregovici este ca un fel de music nazy. Stiti episodul ala din seinfeld, cu soup nazy? In care daca voiai sa cumperi supa de la el, trebuia sa respecti regulile lui la milimetru? Sa nu vorbesti, sa nu calci prea repede la rind, sa ai banii potriviti etc?

Ei, asa e Goran Bregovic. Noi romanii, la concertul de-aseara, la prima piesa, vesela ca raiul, am sarit de pe scaune si ne-am imbulzit in fata scenei, la dans si aplauze. A doua piesa se anunta lenta, asa ca omul a zis la microfon sa ne asezam pe scaunele noastre. Noi, rebeli cum sintem, insistam sa stam aproape de chitara lui. Asa ca a refuzat sa cinte. Ba ne-a mai si apostrofat ca daca vorbim atita intre noi, o sa stea acolo pe scena fara sa mai scoata un sunet. Asa ca ne-am pus dantuitul in cui si ne-am retras invinsi pe scaune. Omul a cintat, cu tenorii si tobele si trompetele lui, noi l-am iertat repede ca ne-a alungat, si dansam toti pe scaune, ascunsi unii dupa altii, sa nu ne prinda ca ne bucuram de concertul lui.

Spre final, cind a inceput sa ingine el In the death car, noi romanii, incintati ca stim piesa, dam sa aplaudam pe ritm. Deranjat ca-i stricam acustica, ne-a ordonat scurt sa nu mai apaludam. „Don’t clap. sing if you want, but dont clap.” Ne-a dat voie sa cintam cu el pe refren. Ne-am conformat rapid, oarecum jigniti in bucuria noastra de turma platitoare de bilet. La fel de rapid l-am si iertat, ca omul stie muzica si probabil d-aia insista ca publicul sa asculte si sa-l lase pe el sa faca zgomotul. Care zgomot este atit de mult, de complex si de frumos ca n-am destule superlative sa va povestesc. Da, mi-a placut mai mult decit la AcDc. Mult mai mult.

Au cintat aproape trei ore. Cei mai nelinistiti din public s-au dus in spate sa danseze, ca acolo era mai intuneric si n-avea cum sa-i prinda. S-a auzit excelent, mai bine si mai tare ca la AC DC, Zone arena asta pare un loc misto de concerte.

Va las cu piesa asta, pe care-am descoperit-o ieri dimineata, desi ascult bregovic de mai bine de 15 ani. Nu va grabiti, ascultati pina la capat. Si daca stie cineva sirbeste, sa-mi spuna si mie despre ce e vorba in ea, in afara de „boje moi”, care inteleg ca inseamna „dumnezeul meu”, nu pricep nimeni. Dar muzica este p-e-r-f-e-c-t-a. Va las cu ea, va spun la multi ani, elenele si constantinii mei, am ajuns la aluna a noua, am atitea de facut weekendul asta ca presimt ca daca nu maninc rapid aluna a zecea, nici c-o sa mai apuc.