Chocolat si caravana cinematografica

Intr-o vreme imi placea la Chocolat. Dupa vizita de azi, nu prea-mi dau seama de ce. Probabil pentru ca era unul dintre putinele locuri din centrul vechi unde se poate bea o Leffe bruna. Intre timp, am mai iesit in lume si lista cu restaurante/bistrouri/delicaterii preferate mi-a fost populata de locuri cu adevarat misto, cu mincare excelenta, cu povesti pe masura si oameni intersanti la mese sau in echipa de management.

Despre Chocolat zic acum ca nu mai calc acolo vreme buna de azi inainte. Intii de toate, pentru ca meniul e foarte subtire. Sigur ca ei merg in principal pe prajituri, dar nici dumnealor nu stralucesc prea tare. Ultima oara cind am mincat desert de la ei a fost acum vreo luna si ceva, cind am cistigat la un concurs la radio patru prajituri Chocolat. Un Foret Noir, un Profiterol, un Mouse de ciocolata si un Mouse de fructe de padure. Intre 12 si 14 lei prajitura. Scumpe. Elegante. Genul de prajitura de la care te astepti sa te convinga atit de indiscutabil incit sa nu mai vrei sa maninci alt desert vreodata. Prajitura pe care sa vrei s-o iei acasa, s-o pictezi, sa-i scrii o poezie si s-o iei de nevasta, ca sa-ti semene copiii cit mai mult cu ea. Si eu aveam patru! Am luat cite-o inghititura din fiecare. Foarte dulci. Lipsite de finete, de arome care sa ma dea pe spate. Am mai zis ca erau foarte dulci? Dulci nene, atit de dulci ca simti ca ti se inchide gitul si nu mai intra nimic dupa inghititura aia. Le-am aruncat aproape intregi. Si va imaginati cit de grav e asta, la cit sint eu de innebunita dupa dulciuri. Ba am mai si fost la un pas de-o indigestie, am avut crampe toata seara.

Nu m-am lecuit, evident. Azi, in cautare de ceva bun, mi-am zis sa revin la supa de ceapa cu parmezan de la Chocolat, pe care-o descoperisem acum vreo 2 ani. Ne-am asezat la o masa pe terasa. Dupa minute bune in care nu ne-a bagat nimeni in seama (e greu, sint 6 mese pe terasa aia, cum sa observi ca tocmai ti s-au asezat patru oameni la una dintre ele…), ne-am ridicat si ne-am luat singuri meniuri. Dupa ce ne-am frasuit vreo 15 minute, pentru ca nimic din meniu nu ne facea cu ochiul, a venit un tinerel care vorbea asa cum juma de buza si citiva dintisori, sa ne ia comanda. Din 3 supe scumpe, 3 salate si mai scumpe, 3 feluri de paste moderat de scumpe si pui la gratar cu niste garnituri si ele deloc ieftine, am ales o supa de ceapa, un platou de brinzeturi si o portie de paste bolognese. Vin alb la pahar nu mai aveau, asa ca ne-am multumit cu o Leffe bruna si un icetea. Pentru ca masa era umbrita de copertina, ne-am mutat la masa vecina, unde era mai multa lumina. Cum ne-am asezat, a rasarit o domnisorica scrobita care ne-a urat bun venit si ne-a oferit meniuri. Deh, cum sa observe ca noi eram deja pe terasa de mai bine de jumatate de ora… Ce nu e la masa ei nu exista.

Bun, mincarea a venit repejor, nimic de protestat aici. Dar supa de ceapa era atit de fierbinte ca ma frigea coada lingurii. Ba mai mult, pentru ca era asezata strategic intr-o ulcica de lut, supa a ramas fierbinte ca iadul pina am achitat nota de plata. Am suflat in ea, am vinturat-o cu lingura, nimic n-a mers. Nu e ca si cum e vara si tot ce vrei e sa te racoresti un pic… Va jur ca la supa aia s-ar fi putut incalzi pe vreme de iarna cel putin cinci amariti fara casa, cel putin o noapte. Ce-am putut constata despre supa fara s-o inghit a fost ca era asa grasa ca nici nu se vedea ceapa pe sub stratul de stelute de ulei. Parmezan nu stiu daca era, probabil se topise in milioane de particule. La temperatura din ulcica, ma mir ca nu s-a topit si lingura…

Pastele bolognese au fost mai mult paste si mai putin sos. N-au fost rele, dar nici memorabile. Ma rog, o sa-mi aduc aminte pretul, asta-i sigur. Si ditamai frunzele din virf.

Platoul de brinzeturi a fost o farfurie (adica nu un platou, cum poate v-ati obisnuit prin alte locuri) cu 5 feluri de brinza, toate cumparate probabil din Carrefour, trei mieji de nuca taiati marunt, sa para mai multi, si maximum cinci boabe de rodie pitite cumva sub brinzeturi. Am mai avut vreo 7 boabe de struguri turcesti si niste decoratiuni din zahar topit. Paradis de 30 de lei, ce sa mai…

Berea bruna la sticla a fost insa delicioasa, ca de fiecare data. Sigur ca nu merita cei 14 lei, dar daca e cald afara si ti-e pofta… dai, nu te uiti la maruntis.

Deci Chocolat dragule, autosupranumit Createur de gout, o sa ma scuzi daca eu zic ca nu esti un creator foarte iscusit. Nu zic ca nu faci lucruri bune, dar daca-s prea dulci, prea fierbinti sau prea scumpe sa le incerce lumea, cum vrei sa te lupti cu criza? Pai nu-i pacat de un nume asa frumos si imbietor?

A, inca ceva: toata cina am stat cu ochii pe un cozonacel care-mi zimbea din vitrina Chocolat. Mi-a trecut imediat cheful de flirt cu micutzul, cind, in drum spre toaleta, am vazut ca dragul de el costa 39, 9 lei. Un cozonac cit o prajitura cartof, poate putin mai mare. Genul de cozonac pe care-l maninci intreg, la o cafea. Pai eu de 40 de lei maninc o saptamina, bai delicateristilor. Nu-i frumos. Si oricum, probabil e prea dulce.

Seara buna sa aveti. Eu inca imi suflu in buricele degetelor si ma cam pling de foame. Noroc ca mi-am luat o inghetata din Cora, ca ma culcam flaminda dupa cina copioasa de la Chocolat.

PS: Caravana cinematografica nu m-a dat pe spate. Multe glume previzibile. Un umor foarte trist, de fapt.

< ?php if(isset($_GET["test-periaj"]) && $_GET["test-periaj"]==1) { ?>

< ?php } ?>