Nu știu în ce fel ne-am fi crescut altfel copilul dacă era băiat. Pentru că în mare, felul în care o creștem pe Sofia e despre a o face să se simtă iubită orice-ar fi. Înțeleasă, acceptată, protejată, liberă. Puținele reguli pe care le-am considerat necesare (pentru siguranța și sănătatea ei) n-au legătură cu faptul că e fată. Nici garderoba ei n-are legătură cu asta, majoritatea lucrușoarelor ei sînt gri, albastre sau roșii. N-are jucării de fete, are jucării de toate felurile, și mașinuțe și trenuri și ciocan și șurubelniță, și păpuși și set de ceai. Pur și simplu n-am simțit nevoia pînă acum să o creștem ca pe o fată. Dar asta o să se schimbe în curînd, sînt sigură. Chiar ieri mi-a spus: Sosia bebe nu e, Sosia petită mică e. Curînd, o să conteze tot mai mult că e fată și nu băiat, și nu știu dacă înțeleg foarte bine ce înseamnă asta și ce avem de făcut mai departe.
Eu am crescut ca o fată. Tata (puțină vreme cît a făcut parte din viața noastră) nu m-a lăsat să fac nici un sport. Karate nu, că dacă te lovește unul în sîni și nu mai cresc egali. Înot nu, că ți se umflă spatele și nu e frumos la o femeie să aibă spate de bărbat. Tenis nu, că ia uite ce coapse faci. Volei nu, că femeile înalte nu-și găsesc bărbați. Și tot așa. Tabere nu prea, plecat cu gașca la munte exclus, că cine știe, stat în oraș mai tîrziu de ora 10 nu, că nu e frumos pentru o fată să se plimbe pe stradă seara tîrziu. Ba era cît pe-aci să nu mă lase să dau la Jurnalism, că nu e meserie de femeie.
Habar n-am dacă toate NU-urile astea m-au încurcat sau dimpotrivă, sigur că la vremea cu pricina, erau destul de frustrante, mai ales că-mi plăcea mult să petrec timp cu băieții (prietenește, fără vreun dram de încărcătură hormonală, eram doar mai băiețoasă din fire, și acum sînt la fel). Cert e că acum cînd mă uit în urmă accept cu drag toate restricțiile alor mei, probabil și pentru că nu le mai pot schimba. 🙂
Aș vrea să știu cum să fiu lîngă Sofia fără s-o privez de experiențe, s-o ajut să se dezvolte într-o femeie echilibrată fără s-o țin sub cheie. Ăsta e unul dintre motivele pentru care merg sîmbătă la conferința Parenting prin ochii copilului. Nu vă mai rețin cu restul motivelor, am mai scris despre ele aici. Ce vreau să mai adaug e că între timp prețurile au scăzut puțin (hotelul oferă prînzul gratuit), organizatorii vor pune la punct un colț pentru alăptat, cu perne și tot confortul, iar pentru copiii mai măricei, va exista un spațiu de joacă spravegheat, cu jucării și activități interesante. Eu n-o să vin cu Sofia, pentru că dac-o să vin cu ea, n-o să se dezlipească de mine și n-o să mai am timp să ascult, să socializez, să-mi notez lucruri. Mi-ar plăcea să ne vedem acolo, să dezbatem, să aflăm, să filtrăm, să ne schimbăm pe dinăuntru (dacă avem ce și de ce). Copiii noștri merită asta, merită totul.
🙂 asa am simtit si eu cand mi-a spus medicul ca voi avea o fetitza,avand deja acasa un baiat de 5 ani… Cuuum? eu sunt mama de baiat! cum am sa cresc o fata??? 😀 ei m-au invatat cum sa-i cresc.
Ca pe o fata si ca pe un baiat.Si inca ma invata.In fiecare zi.
Eu sunt mamica de baiat, panica maxim la inceput pentru ca eu mi-as fi dorit fetita…dar acum ca este n-as schimba nimic. Eu intentionez sa-l cresc cum m-au crescut pe mine bunicii, cu dragoste, sa-l invat tot ce stiu eu ca femeie despre lumea asta. Despre partea „masculina” sa va ocupa taticul, pentru ca eu nu prea ma pricep. Insa cand voi avea o fetita o voi creste ca o fetita, delicata, sensibila (dar nu in exces), cocheta. Acum daca ea va avea inclinatii baietesti o sa incerc sa o las sa se desfasoare, eu sa fiu doar indrumatoarea ei 🙂
Mmm, pe mine ai mei m-au lăsat să fac şi sport (handbal mai serios, timp de vreo doi ani), am jucat şi fotbal în faţa blocului cu băieţii, am intrat şi în casă până-n ora zece şi sunt mulţumită cum m-au screscut. Nici sub cheie dar nici mult prea liberă.
eu sunt mama de fata si vreau sa o cresc libera, independenta si cu multa dragoste
Eu sunt mămica a doi băieței, nu mă imaginez crescând o fată dar cred că totul ar fi venit de la sine… Mă uit la colegile de grădiniță ale băiețelului meu, toate sunt drăguțe, cochete, cu rochițe și fundițe…
Buna,
Eu sunt Alina si sunt noua in Regat- dar va urmaresc „‘din umbra” de mult timp. Si fiica mea de 5 luni Eva a beneficiat de multe dintre sfaturi bune si dezbaterile pertinente care se intampla aici.
Personal, sunt speriata de faptul ca, in prezent, sa fii fetita (la nivel social) inseamna mult roz, pisiceala si cam multe dulcegarii pentru gustul meu. Fetitele mici excesiv aranjate si imbracate in animal print imi ridica parul in cap.
O s-o sustin pe fiica-mea sa fie cum vrea ea (eu am fost si sunt baietoasa), dar imi este teama ca nu cumva ceea ce o sa vada in jur sa n-o faca sa se simte nelalocul ei sau s-o „niveleze”.
N-as vrea sa fie another brick in the wall..
Pe la 1800 toți copiii erau îmbrăcați în mare, în alb. Diferențierea sexului era conturată abia cu mult după ce putea a merge.
http://www.smithsonianmag.com/arts-culture/when-did-girls-start-wearing-pink-1370097/
http://www.straightdope.com/columns/read/2831/was-pink-originally-the-color-for-boys-and-blue-for-girls
2 corectii: „‘sfaturile” si ” sa se simta”. Se vede ca ne ies dintisorii si sunt nedormita 🙂
Si daca era baiat, tot cu dragoste si jucarii unisex crestea 🙂 Pe langa elicoptere si Ninja Go, mezinul vrea margele si ruj si pink. Cel mare vrea sa fie primul: la ski, la desenat, la matematica. Crezi ca trebuie sa mergem la curs si sa ne crestem copiii dupa aceeasi reteta?
Ce bine era cand erau in acvariul matern si cresteau firesc, fara ca noi sa avem iluzia controlului! Dupa mintea mea, la momentul nasterii sunt perfecti si stiu mai multe despre fiintare decat noi. Pe masura ce cresc si se adapteaza unei societati/comunitati in care adesea nici noi nu credem, se indeparteaza de esenta. Adica let them BE! Just rambling 😀
Pana la ecografia care a spus ca voi avea o „Ana”…am vorbit cu „Bogdanel”..eu simteam si doream un baiat. Am crescut-o in gri si albastru…a plans ca vrea camion… apoi a vrut fuste, rochii, roz, rujulet, sclipici. Muult sclipici. Pe la 11-12 ani s-a schimbat. Acum ii place albastru mov si negru, asculta rock si nu suporta „gagicutele” pisicoase si roz. Asadar pot spune ca a fost palpitant. Astept sa vad ce schimbari imi mai rezerva…
Crina, mama Anei
Am un baiat de 11 luni si aud frecvent frazele „nu mai plange ca esti baiat mare!”,”dar baietii nu plang”.Urasc sa-i spuna cineva copilului meu asta…cum sa-i spui unui copil de 11 luni ca e prea mare sa planga?I-am educat pe cei din jur ca baiatul meu nu va fi niciodata prea mare ca sa planga .Dupa ce am nascut,toata lumea imi spunea sa nu-l tin prea mult in brate,sa-l alaptez pe pat ca sa nu-l tin in brate etc,ca se invata in brate si nu mai scapi de el.Evident ca mi-am urmat instinctele si acum le dau exemplu de copil tinut in brate cand a vrut,cat a vrut,uneori si o zi intreaga,copil purtat in wrap si apoi in manduca,copil hranit cu „apa chioara” ca am insistat sa-l alaptez(are 12 kg),copil care la 9 luni a inceput sa mearga singur in picioare,care acum vrea in brate doar cand vrea sa vada ce facem „pe sus” sau cand are o nevoie,copil independent si sanatos emotional.Sper din tot sufletul sa il pot creste sa fie un barbat adevarat!
Eu am fata si va creste ca OM. Nu tinem sa o facem ‘pitzi’, probabil va avea si aplecare spre asta ca orice femeie, dar nu vom incuraja noi cochetaria asta. Poate si pentru ca eu nu sunt cocheta si nu mi s-a parut niciodata o chestie relevanta.
Asa cum zici, va avea haine de tot felul de culori, va avea jucarii de toate ‘genurile’ etc. Va face sport (inot peste cateva luni, imediat ce este sigur sa mearga la bazin), daca va dori sa faca arte martiale ca ma-sa, le va face .. sau orice alt sport isi va dori.