Nici cum o să se numească.

Nici cum o să se nască.

Nici unde o să doarmă.

Nici cum o să ne descurcăm, doar noi doi, cu doi copii mici, mai ales că unul dintre noi vine de la birou foarte tîrziu seara.

Știu doar că, deși de mai bine de patru luni navighez pe rîuri de greață, sînt bucuroasă că burta mea e din nou locuită. Pe măsură ce-om mai afla lucruri (dac-om mai afla), o să vi le spun. Dar totuși cred că majoritatea detaliilor se vor lăsa așteptate. Iar cu restul o să vă cer ajutorul, că sînteți mulți care-ați supraviețuit vieții cu două ființe mici, sau poate trei sau patru, așa că o să-mi permit să apelez la înțelepciunea voastră cînd oi simți că nu mai pot amîna și că trebuie să decid una sau alta.

Deocamdată nu știu o grămadă de lucruri, fie pentru că nu vreau să mă gîndesc la ele, pentru că mă tem de ce-ar putea merge prost, pentru că nu vreau să mă leg emoțional pînă la punctul în care-o să devin dependentă de o situație atît de fragilă, pentru că ne-am dorit încă un copil și pare că el ne-a ales, foarte repede chiar, și asta ne bucură și ne sperie în măsuri egale.

Am din nou două inimi. Multă vreme am crezut că n-o să mi se mai întîmple, dar uite că am din nou două inimi.

1911776_599337610160277_87435811_n

(desenul ăsta l-am cules ieri de pe Facebook și-l pun aici nu doar pentru că mi se pare frumos și potrivit, dar și pentru că sper să mă ajutați să-i găsesc autorul)

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

77 comentarii

  1. Ce veste frumoasa de aflat intr-o zi asa frumoasa ca asta, Printesa! Felicitari! Sanatate, rabdare, putere, dragoste, din crestet pana-n talpi la toata lumea, si mult soare frumos ca asta de azi (nu pentru ca ala din iulie nu e frumos, dar pentru ca asta de azi e asteptat si dorit ca un bebe care creste noua luni in burtica)>:D<.

  2. Imi pare amuzant ca avem oarecum aceleasi experiente. Iti citesc blogul de pe vremea cand copila mea avea cateva luni. E cu doua luni mai mica decat Sofia. Acum ca asteptam si noi un fratior sau o surioara, avem poate aceleasi ganduri si frici… si greturi… 🙂 Trebuie sa iasa bine pana la urma, nu?!

  3. Felicitari si aici, m-am bucurat super mult cand am aflat ca o sa aveti al doilea copil 🙂 Diferenta intre mine si fratele meu este de un an si o luna si am crescut ca gemenii pana la liceu [aceeasi gradinita si scoala] si am avut o copilarie minunata 🙂 stiu ca erau alte vremuri atunci si mama imi povestea ca a fost si greu, dar ca se bucura ca diferenta dintre noi a fost mica si ca ne-am avut mereu unul pe altul in casa, avand constant un partener de joaca.
    Sper sa ai parte de o sarcina usoara si frumoasa!!!

  4. Well, felicitari inca odata! try to imagine : Ce simti pentru Sofia, cu iubire,cu teama, cu recunostita, cu tot, sa inmultesti cu @ si apoi sa ridici la infinit. E ori groaznic, ori nemaipomenit. Depinde de tine sa alegi. Dar in general, e minunat.Dupa si mai greu, vine si mai misto. Nu stiu sa-ti explic.

  5. Nu am doi copii (inca), dar, din auzite, la al 2-lea e mai usor decat la primul. Dispare (sau macar se diminueaza) teama de necunoscut. Dexteritatea isi spune cuvantul, mai ales ca experienta anterioara e destul de proaspata. Ai o bona de aur (din cate spui tu), care o sa se implice si-o sa va ajute. O sa va ajute si Sofia, macar moral. Pentru hainute, ustensile si alte necesitati (balansoar, scaun de masina, aparat de aburi, biberoane etc) aveti deja stoc, daca le-ati imprumutat e cazul sa incepeti sa le cereti inapoi. Un copil nu are cum sa fie altceva decat o (alta) bucurie imesa la casa omului. Un pic de grija (pe langa altele pe care sunt convinsa c-o sa le aveti oricum, sau le aveti deja 🙂 ) o sa fie la gelozia fetei, dar cred ca, daca e implicata activ in ingrijirea bebelusului, o sa se simta utila si-o sa-l iubeasca si mai mult, si mai repede. Sigur ca va fi si greu, dar cred ca tocmai greul asta face oamenii sa se iubeasca si mai mult. O sa fie bine. Nu, o sa fie grozav 🙂
    Ne ai pe noi aici, sa te sustinem moral, sa te ajutam cu un sfat, sa te alinam cand vei simti ca nu mai poti si sa ne bucuram sincer alaturi de tine atunci cand ne vei impartasi din miile de momente de fericire absoluta! Sa fie sanatos, sa fiti si voi sanatosi. Te imbratisez cu drag!

  6. FELICITARI SI SARCINA USOARA.
    Partea asta macar va fi simpla, ca ai trecut deja prin intregul proces. Si io ma gandeam ca, daca nu as fi atat de batrana, parca mai puneam de unul 🙂

    • Ei, lasa, ca nici eu nu-s asa tinara si ia uite-ma! 😀 (ce, esti mai mare ca mine? nu cred)

  7. Congrats! Princess face prince! Vamos, la parejitaaa!
    Sper sa se termine repede greturile pentru tione si sunt sigura ca o sa poti cu tot si toate!
    There is only one super-woman-printesa-urbana in the world!
    Congrats si la domnu’ Om -Printz-consort!

    • Multumesc! Pacat ca e asa departe, as fi vrut un tablou de-al ei, imi dau asa o stare de bine…

  8. 🙂 Felicitari! Eu am doi copii – un baietel de 3 ani si 4 luni si o fetita de 1 an si 2 luni.
    Este greu, mai greu la inceput pentru ca nu stii cum sa iti imparti timpul si te lupti cu sentimentul de vinovatie, dar treptat iti creezi un ritm propriu. Si sunt atat de frumosi, iti ofera atat dragoste si iti umplu inima cu sentimentul ala frumos ….
    Felicitari inca o data!

  9. Felicitari, sa fiti sanatosi si fericiti, „inimioara din burtica” este foarte norocoasa pentru ca o sa vina intr-o familie frumoasa si echilibrata.Cred ca Ciocolata e singura din familie care nu va avea o parere foarte buna despre noul membru al familiei dar,sigur se adapteaza, oricum cred ca a inteles ea care-i treaba de cand cu Sofia!
    Eu vin prin regat cam de pe vremea cutiei cu raffaello, si chiar daca am comentat foarte rar, m-am bucurat mereu alaturi de tine, te admir pentru ca ai avut curajul sa ceri si mai ales pentru ca ai stiut sa apreciezi atunci cand ti s-a dat.Esti un om cu suflet frumos si cred ca vei face fata oricarei provocari.
    Va doresc tot binele din lume!

  10. Felicitari :). Am decsoperit blogul tau cand treceam prin trauma pierderii unei sarcini si mi-ai raspuns la mail dandu-mi curaj ( mica Sofia era pe drum ). Doi ani mai tarziu ma bucur impreuna si pentru tine in timp ce baietelul meu sta cuminte in burtica mea pana in iulie cand il asteptam sa vina pe lume. Multe,multe ganduri bune catre voi. Multe.

    • Aaa, sintem insarcinate in tandem! Bravo, sa fie totul bine pina la capat!

  11. Felicitari! te citesc de mult, am citit si postul de ieri – care m-a emotionat tare! Eu am doi copii si, desi acum totul e de doua ori mai greu, e de o mie de ori mai frumos. Tu ai avantajul ca primul copil e fata, eu cred ca fetele primesc mai usor un al doilea copil si sunt mai putin periculoase in preajma bebeului.
    Recunosc ca eu nu le-am facut fata singura, ci am avut o doamna care la inceput m-a ajutat cu menajul dupa care si cu copiii, deci nu stiu cat de greu e pentru o mama cu doi copii mici al carei sot vine seara de la birou si nu are alt ajutor. Eu cred ca as alege sa duc fetita la gradinita, mai ales daca ar avea varsta potrivita… Sucees maxim si sarcina usoara!

    • Ei, ziua in timpul saptaminii Sofia mai sta cu bona ei, nu vreau s-o duc la gradi pina o mai creste si nr. 2, ca altfel o sa fim toti numai bolnavi si nu-s pregatita…

  12. De 6 luni, de cand am ramas insarcinata iti citesc blogul 🙂 Am ajuns la el navigand dupa feed-back-uri despre nasteri la Regina Maria. Si de cand m-am apucat sa citesc, am tot asteptam acest post (nu stiu de ce, pur si simplu asa am simtit :P) Felicitari si sarcina usoara!

  13. Felicitari! Te vei descurca! Nu vei avea incotro :))! Spun asta din experienta. Sotul a trebuit sa plece la job , in alt oras, a doua zi dupa ce am iesit din spital. Am ramas cu un copil in clasa I si cu un sugar de cateva zile, operata de cezariana si nu am avut incotro decat sa ma mobilizez. Uneori solutiile trebuie gasite la secunda. Si am uitat sa spun ca am si un magazin pe care-l gestionez tot eu. Ma mai lasa nervii, se mai toceste rabdarea, dar nu am voie sa ma intind si sa ma vaiet!
    Numai bine!

    • Prietena mea de suflet avea un barbat bun si frumos (49 de ani) , o fetita de 7 ani, un apartament de 2 camere la bloc si o viata fericita. In luna martie 2010 ma suna sa imi spuna ca sotul ei a murit (scurt, fara dureri, tragand sania cu aia mica s-a prabusit in zapada). Soc, inmormantare, tristete, ce facem, cum facem, o multime de intrebari strabateau durerea. In aprilie aflam ca e insarcinata! Nemaipomenit, am fost fericita pentru ea, lumea din jurul ei ii spunea sa faca avort ca nu se va descurca, ea a tinut copilul, ea a hotarat ca in sarcina sa fie linistita, senina, sa nu bage in seama durerea, sa nu streseze copilul, acum baietelul are trei ani, este un copil extraordinar, senin, fara traume, la fel ca si fetita mai mare.
      Ce am vrut sa spun este ca se poate. Ea este prima persoana care imi vine in gand de cate ori imi imaginez ca am vreo problema si nu ma descurc. Ea a fost lectia mea de viata, nu am cunoscut o persoana mai puternica decat ea. Trebuie luat exemplul. Nu avem voie sa ne speriem de nimic. Tie, Printeso, o sa iti fie bine, eu simt ca ai energia necesara si ai sensibilitatea necesara pentru a fi mamica a doua oara, chiar si a treia daca gresiti calculele ;).
      Te urmaresc cu drag.
      Ade

  14. Sarcina usoara si bebe sanatos!
    Noi supravietuim cu baietel de 2 ani si jumatate si fetita de 4 luni. E greu, in ciuda multor ajutoare disponibile, fiindca amandoi au nevoie constanta de mine si doar de mine.
    De un lucru insa poti fii sigura: ca ai sa ii iubesti pe amandoi si pe fiecare in parte enorm. Restul sunt detalii si etape care se invata zi cu zi.

  15. Vaaaai ce veste! Am citit de 4 ori, femeia asta face misto de noi, povesteste de altcineva si nu-mi dau seama :)))). Sa fiti sanatosi toti 4, restul le veti face, mai greu sau mai usor. Acum macar stii ce te asteapta ;). Dar ai descris atat de bine ce am simtit eu prima data, si exact asa ma intreb si acum, ca as mai vrea unul, oare sa mai indraznesc? Inca nu 🙂 dar mi-ar placea.

  16. P.s ramasesem in urma cu cititul blogului, din cauza programului incarcat, dar am recuperat. Inca o data felicitari! 37 spui? Hm…

  17. Ha, ha, haaa, am o fetita cu o luna mai mica decat Sofia si in burta am un bebelus de 5 luni::))

    felicitari! trebuie sa fie bine:)

  18. Deci tu știi de asa mult timp că ești însărcinată si n.ai zis nimic? Sau ti.ai fost teamă sa spui înainte ca perioada critica să se încheie. Bebelusul acesta rămâne cu voi si m.as aventura chiar sa spun ca este tot o fetiță.

    • Stim de prin noiembrie. Am vrut sa fie secretul nostru. Acum ca sint deja la jumatate, am simtit ca nu mai poate fi doar secretul nostru. Plus ca am inceput sa ma intilnesc cu cunoscuti care se socheaza cind imi vad burta (care pare mai mare decit e), mai bine sa fie avertizati.

  19. Ce bine-ai spus, copilul v-a ales pe voi, asa cum simt si in cazul nostru. Indiferent ce va fi, baietel sau fetita, va fi un copil foarte fericit si norocos. Si da, e dreptul tau sa ne spui ce si cum cand vei fi pregatita. Ti s-au pus multe intrebari, dar asta doar pentru ca te iubim si e ca si cum am sta la o cafea cu o prietena buna care ne-a dat vestea cea mare si am intreba-o „si? mai spune, mai spune”. Ma bucur mult pentru voi, sunteti doi oameni mari si un om mic frumosi si meritati tot ce e mai bun pe lume.

  20. Copiii sunt cea mai de pret avere a oricarei familii iar regatul vostru va fi infinit mai bogat cu inca un milion de zambete si gangureli de print sau printesa.
    Va fi bine vei vedea. La inceput e greu, pana creste bebelusul dar apoi va fi minunat.
    Deja ai experienta cresterii bebelusei Sofia asa ca sti la ce sa te astepti.
    Felicitari!!!

  21. Iti spun de la inceput ca nu e usor, dar nu e nici capat de lume si nu o sa va intindeti lesinati pe parchet! Noi avem 2 copii. I-am crescut fara ajutor pana cel mic a implinit 2 ani, apoi a iesit la pensie bona filipineza (a se citi soacra) si ne ajuta ea. Intre ei e diferenta de 2 ani si 4 luni. Pe pitic l-am alaptat pana la aproape 2 ani. Cea mare a mers la gradi cand el avea 8 luni …de vis, mai ales ca aducea acasa toti mucii din lume! )) Am dormit toti 4 in acelasi pat pana vara trecuta, cand au solicitat si au primit camera lor. Tot pana vara trecuta, unde eram noi, erau si ei. Si tot vara trecuta, au vrut singuri la bunici. Culmea, nu ne-au sunat sa ne ducem sa ii luam seara si tot culmea, cand chiar ne-am dus, ne-au certat ca de ce am venitm, ca ei nu vor sa plece…Au crescut amandoi, acum au 6 si 4 ani. Ei sunt bine cu capul si noi la fel. Nu e usor nici acum, n-a fost nici cand erau bebi, dar, la naiba, e atat de frumos!

  22. Felicitări!! Și eu stau cu unul la cuptor acum, dar vine cât de curând… și e primul și am niște fiori inimaginabili când mă gândesc, și o senzație foarte de nedescris când simt că mișcă… într-atât incât îmi vine să pap ciocolată ca să mai miște încă un pic și încă un pic… sper că nu îl chinui prea tare. Oricum mai e o lună plus minus ceva zile și începe altă etapă!
    Îmi place sa fie epidemie de burtici ! Mă simt ca și cum as fi parte din ceva mai mare decât mine!

  23. Felicitari! m-am emotionat si bucurat 🙂 nu stiu de ce ma emotioneaza asemenea vesti, poate pentru ca si eu imi doresc sa devin mamica 🙂
    o sa fii in continuare o mama extraordinara!

  24. Felicitari! Sarcina linistita iti doresc si nastere frumoasa, si sa fie bebe sanatos si voios, si tu sa scapi de viroza cat mai repede!

    Cu burtica, am inteles ca la bebe 2 muschii sunt deja mai elastici decat la bebe 1 si automat burtica e mai mare la a doua sarcina decat la prima, e firesc si normal, nu are musai legatura cu copilul sau cu alimentatia mamei. Bucurati-va de burtica si weekend fain!

  25. Eu am 3 (8 ani si 3 luni, 4 ani jumate si 1 an jumate) si nu e greu deloc. O sa vezi ce organizata ai sa fii, mai ales ca o ai si pe bona. Nu se moare decit de dragul lor poate!

  26. Ce frumos! Felicitari! Mini Ursa o sa se nasca in mai si ma bucur enorm ca o sa pot citi in continuare lucruri vitale despre viata in teei (sau in patru, in cazul vostru :).

  27. Felicitari, Ioana :-)! In cazul meu, a fost si este inca, ceva nou si altfel, pt ca Ioana e mult mai lipicioasa decat frate-sau si amandoi sunt un spectacol imlreuna. Cu doi va va fi greu, daca nu va luati bona (inteleg ca aveti deja). Seara e cel mai greu, cand ramai singura cu amandoi, ajutoarele, fie ca-s bone, fie ca-s bunici, se duc la casele lor si ai doua guri de hranit, doua perechi de dinti de frichinit, doua mogaldete de culcat, fiecare cu foiala si rutina ei. Dar nu e insurmontabil. Eu nici nu-l pun la socoteala pe taica-su cand vine vorba de ei. Nici macar in weekend. Daca apare inainte de ora lor de culcare, e un fel de bonus ca se ocupa de al mare, sau ca sta, macar, cu cea mica pana il aranjez eu pe cel mare. Dar, in mod normal, eu sunt singura cu ei seara si destule ore pe zi. De cateva luni e mai usor, pentru ca merge si Tudor la gradinita, totusi.
    Totusi, pe al treilea nu l-as mai face. Am pornit cu ideea asta, acum 6 ani, insarcinata cu Tudor. El voia doi, eu indrazneam trei. Acum eu raman la doi, el insista sa fie trei. Mi-am promis ca „no way, no how” fix-fix-fix cand o nasteam pe Ioana.

  28. Felicitari! Sarcina usoara si plina de momente frumoase!
    Te urmaresc de mult, dar nu am scris niciodata vreun comentariu la postarile tale pana acum. Cand am citit ce ai scris m-am regasit perfect. Eu sunt inca la stadiul la care ma gandesc daca m-as descurca bine cu un al doilea copil si inca nu am prins curaj. Asa ca de acum te voi urmari cu mai mult interes, sa vad cum va fi viata cu 2 prichindei si sa invat de la tine. Poate apoi voi avea mai mult curaj pentru bebe doi. 🙂

  29. Felicitari!

    Si la noi, fetita are 3 ani si pustiulica face peste 3 saptamani un anisor. Viata cu doi copii? Un rollercoaster!
    Ne impartim militareste atributiile si fiecare scarpina/face baie/hraneste cate unul din cei doi plozi. Insa de cele mai multe ori, atributiile imi revin exclusiv mine :D. Ma specializasem in dat de mancare fetii si alaptat concomitent bebeloiul. Cand n-am mai alaptat, m-am specializat in a le da pranzul amandorura tot concomitent.

    Seara cad franta pe unde-apuc si de multe ori as deschide usa sa fug in lume. Dar stii ceva, e fain! Si n-as schimba nimic, nici macar o secunda. Pentru ca cei doi se iubesc sincer, deja se joaca impreuna, si asa cum il face fiica-mea pe al mic sa rada, nu reuseste nici unul din noi.

    De multe ori stau si eu so sotul si ne uitam muti de drag si de emotie la ei, si ne miram cum am au iesit din doi oameni banali ca noi, jucariile alea calde si vii.

    O sa fie greu, foarte greu, dar o sa adori fiecare clipa!

  30. Bravo ! este foarte bine ca v-ati gandit si la al doilea copilas si mai ales ca va fi diferenta destul de mica intre ei.eu m-am hotarat mai greu, abia dupa cinci ani.am o fata de 7 ani si un baietel de aproape doi ani si vreau sa iti marturiesc faptul ca am fost mult mai relaxata la a doua sarcina si cu ingrijirea bebelusului, nici nu se compara.Cat priveste treburile casei, sfatul meu este sa accepti ajutor , sa il soliciti , nu conteaza ca este mama, soacra, bona sau o vecina buna care te poate sprijini la un moment dat, eu aproape ca nici nu am realizat cat de mult conteaza sa imi fac timp si pentru mine in toata agitatia cu copiii.Nu te neglija, printeso!
    sarcina frumoasa sa ai si o nastere usoara!

  31. felicitari
    intre ai mei e diferenta de un an jumate
    ce pot sa-ti spun, din experienta personala, e ca la nr.2 nu mai esti asa speriata de bombe. iti amintesti sentimentul ala de neputinta cand avea fatuca doar cateva zile si daca emitea un oaaa, deja era sfarsitul lumii? ce are copilu??? ce-o avea? ce-ar putea sa aiba? Ei bine, nici acum Nu vei sti, dar o sa fii mai linistita, mai echilibrata, si te va ajuta experienta. Nu mai sari pe telefoane la pediatru, la asistenta, la mama etc in situatiile alea in care tu mori de inima si copilul doar are nevoie sa dea aerul afara din burtica, pe sus sau pe jos.
    daca are cine da o mana de ajutor, accepta-l. C-o fi mama, c-o fi mama lui, c-o fi ajutor angajat. Doar atat: aminteste-ti, in fiecare secunda, ca TU esti mami. TU stii mai bine. TU stabilesti regulile.
    Pregateste micuta pentru cel/cea care va veni. Sunt convinsa ca deja citesti sau ai citit articole si carti pe tema asta…mie cel mai de folos sfat mi s-a parut cel de la dr. Spock. Da, stiu, chestia aia veche si fumata, in care inca mai gasesti chestii utile si de bun-simt. Ca de exemplu, presupunerea ca piciul nr.1 se va simti amenintat de prezenta piciului nr 2, si modalitati pentru a indulci faptul ca va trebui sa imparta dragostea parintilor cu un intrus.
    Probabil cel mai frumos moment din viata mea a fost cel in care am adus „prospatura” acasa si a venit surioara sa-l studieze.
    O sa fie bine, si o sa fie frumos.

  32. Felicitari!
    La noi al 2-lea ne-a anuntat ca vine cand primul avea un an. Nu o ducem stralucit dar i-am dorit pe amandoi. Cel mai tare m-a deranjat reactia celor din jur ” nu vedeti ca o duceti greu , de ce v-ati legat la cap fara sa va doara”. A fost o perioada foarte grea . Ne ascundeam fericirea , ingrijorarea si ne rugam ” Doamne, fa sa avem putere sa putem rezolva problemele”. Si ca toate sa fie ” perfecte ” toate ajutoarele s-au retras . Acum au 8 ani baietelul si 6 ani fetita si multumim la Dumnezezeu ca ne-a dat putere sa putem trecem peste toate problemele. Cele mai distractive momente au fost cand bebe 2 a invatata sa vorbeasca , noi nu intelegeam si bebe 1 ne traducea …. culmea zicea bine ce zice .

  33. Felicitari! Sa fie totul bine si voi sanatosi toti patru! De cand asteptam eu postul asta 🙂 Mi s-a parut de cand ne-am vazut prin ianuarie ca e ceva mic acolo, erai foarte tandra cu burtica f mica atunci :), dar m-am abtinut de la comentarii, banuiam ca e secret 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *