Acum niște zile scobeam rafturile din Auchan după niște castraveți în oțet fără zahăr (de ce naiba toți castraveții acri au zahăr în zeamă?). La cîțiva metri de mine, două fete împingeau și ele un căruț. Se uitau atent la ce fac. M-or confunda, zic. Îmi văd de legume. Fetele, pe urmele mele. La congelate, hop și ele. Trec de ouă, iau borș, le simt privirea lipită de cuburile mele cu drojdie. Ajung la cafele și nesuri, unde de obicei n-am treabă, dar de data asta mi se făcuse poftă de niște Inka. Iau un borcan, arunc în coș, mă mut la dulciuri, de unde întotdeauna salt o duzină de Knoppers. Mă uit în urmă, fetele mele luaseră și ele de pe raft un borcan de Inka și se uitau la el ca la o cimilitură în grecește. Aș fi putut să mă duc să le întreb dacă le pot ajuta cu ceva informații personale, fetele știau deja exact ce-am pus în coș, aproape aveau dreptul să știe și la ce vîrstă m-am pupat prima oară cu limba, dar recunosc că mi-a fost frică.
M-am așezat la casă. S-au nimerit la casa vecină fetele mele. Cu ochii pe mine, sper că nu le-a umflat casierița bonul. Am pus totul în sacoșe, organizat pe urgența cu care trebuie luate din mașină (pentru că nu pot să car, iau în casă doar ce e ultra urgent, apoi mai fac un drum și pe restul le aduce omul cînd vine de la birou). După ce-au verificat atent cum am plătit, au dispărut. În parcarea de la subsol am încărcat pungile în mașină cu ochii în paișpe părți. Mă și vedeam, ca în filmele de suspans, scăpînd cheia pe jos în timp ce atacatoarele violente alergau spre mașină. Mi-am pus centura de gravidă cu viteză maximă și-am demarat cu scîrț. Acasă în fața blocului m-am uitat bine de jur împrejur. Și acum, niște zile ai tîrziu, mă gîndesc la asta.
Nu m-am obișnuit să mă cunoască oameni străini. Majoritatea celor care mă recunosc de pe blog nu spun nimic, nici la fața locului, nici mai tîrziu. Mi se pare mie uneori că văd o privire mai fixă care se vrea discretă, dar îmi spun că probabil e paranoia molipsită de la soț. Alteori aflu că da, femeia simpatică de la doctor, din parc, de la coadă de la Mega chiar se uita la mine și m-a recunoscut, dar din motive variate a decis să amîne momentul întîlnirii. Nici o problemă, desigur, deși aș prefera să cunosc oameni faini decît să nu-i cunosc, dar pînă la urmă dacă viața ne-a adus la ușa aceluiași doctor o dată, posibil s-o mai facă și altă dată.
Dar faza din Auchan a fost din alt film. Nu știu dacă v-am mai povestit că acum niște ani m-a luat de guler pe stradă un domn. Mergeam la job pe bulevard, domnul ăsta s-a uitat fix la mine de cîteva ori, mergeam cumva în paralel, și fără nici un avertisment, m-a luat de gît. Mi-a spus că el știe cine sînt eu și că îi vine să mă omoare, că îi bag numai tîmpenii în cap nevesti-sii. M-a scuturat puțin și a plecat în viteză. Ei da, atunci m-am cam speriat. Am vrut chiar să renunț la blog. Apoi mi-am zis hei, dar asta e fix ce-ar vrea agresorul meu să fac, ia mai bine să nu-i dau satisfacție. Mi-am luat un spray cu piper săptămîna următoare, nu l-am folosit niciodată, Slavă domnului, de atunci n-au mai dat peste mine oameni care să mă urască așa (sau mă rog, nu și care să se manifeste în consecință cu mine de față).
Pînă zilele trecute în magazin, cînd chiar a fost neplăcut. S-a întîmplat să mă recunoască lume și cu Sofia în parc, deși poze cu ea nu pun niciodată pe internet, dar am pus destule cu mine. Din fericire, oameni prietenoși. Dar dacă în loc de om prietenos e un om supărat pe cine știe ce alte lucruri mult mai grave, care mă recunoaște, decide că nu mă place și că e timpul să aflu asta? Acum, cu o burtă cît un harbuz și un copil mic de mînă, cum ne-aș putea eu apăra de-un om puternic, negravid și cu ambele mîini libere?
Sînt numai gînduri răzlețe, nu preocupări constante. Cînd se întîmplă episoade ca cel de zilele trecute, atunci mă sperii puțin și mă gîndesc că risc prea mult. Că nu toți un milion de oameni care-au stat pe-aici în ultimii ani sînt prietenii mei. Și-atunci îmi vine să fug departe. Noroc că nu prea pot, cu un copil de mînă și-o burtă cît un harbuz.
Internetul ăsta nu-i deloc treabă sigură, vă spun…
Cred ca fetele in cauza nu au stiut cum sa reactioneze… Deh, comportament de turma.
Dar altceva vreau sa te intreb… Cum e aia centura de gravida? citez: „Mi-am pus centura de gravidă…”
Eu imi pun centura masinii pe sub burta, exista vreun dispozitiv nou?
Da, e un fel de adaptor, o sa scriu curind si despre asta.
Chiar sunt curioasă, pentru că în primele luni de sarcină nu suportam nimic pe burtă și prindeam centura dar o prindem pe după genunchi, cât să mi fie eficientă în caz de ceva… acum că e bebe sus, stau bine cu centura normal fără să mă deranjeze, dar îmi fac griji în ultimele zile când va coborî, sigur o să simt disconfort acolo jos sub burtică… vedem atunci. Dar până una alta îmi pare rău că nu mi am luat o pernuță lombară pentru că nu stau bine în scaunul de mașină…. oricum acum am limitat drumurile pe ultima sută de metri, nu vreau să mai ies din oraș… paranoia paranoia…
Ai mare dreptate, am trecut si eu printr-un episod, cand o persoana „binevoitoare” a catadicsit sa inceapa sa ma sperie, lasandu-mi prin cutia postala, biletele scrise de mana cu „imi place cum te-ai imbracat azi” si alte minuni. Si sentimentul ca se uita la tine oameni pe care nu ii cunosti, dar ei te cunosc, e aiurea de tot.
Nu te-ai gandit sa vorbesti tu cu cele doua fete? Ma gandesc ca se putea risipi tensiunea si teama…zic.Mi se intampla de multe ori sa ma fixeze cineva in metrou sau in alte locuri si primul impuls e sa ma duc sa-l apuc de gat si sa-i spun sa nu se mai holbeze la mine dupa care,ma calmez si ii zambesc.
pana acum n-am avut decat raspunsuri pozitive de la cei care ma urmaresc pe blog. m-am trezit in aprozar cu replica „hey, tu esti fata de la prinarad”.
cred ca m-ar lua cu sperieti fazele alea. si „domnul” respectiv sper ca si-a luat verde de la nevasta la ce comportament cretin avea „dansul”.
stalker am avut dar din „fericire” stiam cine e si a avut bunul simt sa ma urmareasca doar pe conturile de social media (ca era in alt oras)
Da, printesa, e greu.Eu am un blog pe care il citesc foarte multi din cei care ma cunosc, dar nu numai acestia. In principiu nu-mi pasa ca oamenii ma cunosc. Sunt de altfel o persoana publica si mi-am asumat ca altii sa stie si cati bani am si ce preocupari am. Problema e cand cei care ajung la noi pe aceste cai si care altfel niciodata nu ar fi stiut nimic personal, in loc sa se bucure, transforma in ura sentimentele lor, in invidie. Cineva, o persoana datoare pana in gat mie, imi spunea zilele trecute sa sterg ceva din blogul meu!Desi are posibiliatea sa nu citesca, dar mai mare e invidia,ura!
Am (si ai si tu0 sentimentul de insecuritate. Da, internetul nu e o treaba sigura. Dar e un drog de care , datorita timpurilor acestea, nu putem scapa. Eu sper ca Dumnezeu sa ne apere de rele, dar si noi …poate ar trebui sa fim mai prudente in lume.Ieri , ma gandeam … sa fac un alt blog si sa o iau de la capat in mai mare anonimat…
Data viitoare nu mai ratez ocazia 🙂
Oricum, cred sincer ca multi dintre cititorii tai, normali la cap :), se gandesc destul de serios la limita dintre un spatiu personal vital si cel public, oarecum asumat. Si asta ii poate limita putin in reactii, desi da, frumos ar fi sa se prezinte si sa spuna ca te citesc sau te cunosc, parca, de undeva.
Nu stiu daca se aplica si in cazul fetelor de la magazin…:(
Am fost aseara la Alioli si ce crezi ca mi-a trecut prin gand? „M-oi intalni cu Printesa p-acolo? Oare o sa ma holbez in crevetii ei?” :)))
Te alinți. 🙂
Nu iei destul de in serios situatia, Laura. Gandeste-te si tu cati citititori are Printesa, printre atatia oameni trebuie sa fie si unii nebuni. Tie ti-ar conveni daca ai fi in locul ei? Nu cred… Noi o iubim dar nu stii niciodata ce psihopat o recunoaste pe strada, ca ala care a bruscat-o mai demult.
Eu ma duc direct la om si il intreb daca ne cunoastem, ca dupa privirea lui s-ar parea ca da, dar sa mor daca-mi aduc aminte de unde si ma si scuz pt asta sa par chiar sincera :D. Asta in cazurile in care pare ok la mansarda. De regula rezultatul e bun, ori imi spune ca ne cunoastem ori se face ca ploua si inceteaza cu privitul. Si eu lucram cu publicul si ma mai recunosteau clienti, spre rusinea mea eu nu. Dar recunosc ca toata sarcina imi era frica ca daca se enerveaza vreunul pe mine ma loveste in burta si eu nu imi pot apara puiul …. si de aici un intreg scenariu sangeros la finalul caruia sfarseam in lacrimi. Am crezut ca-s toane de gravida, dar continua, scenariul e acelasi, doar protagonistul detasat de mine si un pic mai mare. Deci poaranoiaaaaa e mareeee! 😀
eu zic sa te relaxezi.
Foarte comic felul tau de a povesti desi nu la fel de comica a fost povestirea in sine. Pai, daca domnisoarele respective te cunosc de pe blog, poate macar aici indraznesc sa lase un comentariu, desi nu cred ca de indrazneala era vorba cat de buna crestere. Mie una mi-ar placea sa te intalnesc pe strada si sa vin sa te salut.
Înţeleg că unii oameni nu au curajul să te salulte deşi ar vrea (probabil că şi eu fac aş fi în categoria asta, habar n-am), dar până să te ia de gât şi să te ameninţe…e prea mult pentru mine. Nu pot să înţeleg de unde atâta lipsă de educaţie, nesimţire şi prostie la un loc.
Ioana,
De unde ai luat adaptorul pt centura? Am vazut mai multe pe net, insa am un feeling ca tu te-ai documentat temeinic inainte s-o alegi 🙂 Mi-e groaza cand simt cum se strange centura in jurul meu la cate o frana mai violenta, chiar daca inca nu am burta cat un harbuz:))
Zile fara stres iti doresc!
Am parcurs postarea cu interes pana la capat, si tot ma asteptam din rand in rand sa zici ca s-a intamplat ceva mai mult, ca te-au agresat verbal, sau ceva nasol…
Eu cred ca a fost doar curiozitate femeiasca, gen „ia uite-o pe Printesa Urbana, hai sa vedem ce-si cumpara” 🙂 Deh asta vine la pachet cu celebritatea, nu cred ca trebuie sa fie un motiv de indignare, adica poate voiau ceva „recomandari” la cald, sa-si zica umflandu-se in pene „mi-am luat x produs ca si Ioana de la Printesa Urbana si-a pus in cosul de cumparaturi si daca ea foloseste e musai de incercat 🙂
Dar daca le zambeai tu? 🙂 Cred ca de atata aveau nevoie ca sa vina la tine si sa iti spuna ceva dragut, gen te stiu de pe blog, ce bine-mi pare ca uite ne intalnim aci & stuff. Inteleg ca poate nu aveai chef sa socializezi in hypermarket si ca ceea ce ti-ai pus in cos erau niste treburi intime de dus acasa, dar pentru ele poate chiar a fost o ocazie unica sa te intalneasca si nu au stiut sa isi controleze reactiile 🙂 Mai ales daca erau tinerele.
Mă, nu am avut chef să le zîmbesc, că mi-era foarte greață și nu-mi doream decît să mă așez mai repede undeva în liniște. Asta e, am greșit, ce să fac, data viitoare o să fiu mai amabilă.
:)))) hai lasa, si data viitoare ai dreptul sa n-ai chef. Eu nu ma holbez nici la persoane publice mai cunoscute decat Ioana. Cred ca fiecare are dreptul la o iesire fara asaltari. Toti trebuie sa-si faca plinul la hartie igienica sau absorbante si ti-ai dori putina intimitate. Nu poti fi in orice clipa psiholog si sa te comporti cum ar trebui … te mai comporti si cum iti vine sau simti 😉
Iti inteleg teama…si eu cand eram gravida nu ma gandeam la altceva decat sa nu fie vreun idiot sa-mi dea vreun picior in burta doar ca sa imi fure geanta sau mai stiu eu ce. In ultimele luni de sarcina evitam sa mai ies din casa neinsotita…si nu sunt persoana publica… Paranoia sau nu, dar paza buna trece primejdia rea.
Simplu. Cred ca ar trebui sa iti protejezi imaginea. sa nu mai postezi poze cu tine. E atat de simplu. Si sincer…iti recomand sa faci asta. Lumea e plina de nebuni. Protejeaza-ti viata personala.
Iti dai seama saraca femeia aia ce viata trebuie sa aiba/ sa fi avut cu un cretin care ataca femei necunoscute pe strada…nu stiu cum ii rabda pamantul pe unii ca ala.
Eu, din fericire, n-am avut decat experiente placute. Dar tot ma fastacesc teribil cand ma saluta cineva si imi zice ca imi stie blogul. Dar makes me happy inside – thank God ca nu am avut experinte stalkerish. Be brave!
Io recunosc ca te-am vazut pe la bazaruri si m-am holbat la tine. Asta si ptr ca-s mioapa si nu vad la distanta si nu eram sigura daca esti sau nu. Dar atat. Nenea ala care te-a luat de guler n-avea niste tigle pe casa. In State se pedepsesc delicte d-astea.
🙂 sint sigura ca de tine nu m-am speriat.
eu daca te-as vedea pe undeva (imi doresc sa te revad), te-as lua in brate, te-as pupa – sigur, cu acordul tau!
Mi-ar placea sa fie si Sosia cu tie sa vad cat a crescut; cand am vazut-o dadea din picioruse in leaganul ei preferat.
Eu cu siguranta te voi intreba de sanatate 🙂