Iubesc. Mă rog. Mănînc. Mult.

Nu citiți dacă vă știți pofticioși sau flămînzi, urmează descrieri porno (cu mîncare, nu săriți) și poze așijderea, să nu spuneți că nu v-am zis, nu vreau să văd leșinuri în comentarii! Bale da, cu bale e voie!

– Și, ce mai mănînci în ultima vreme? mă întreabă neamuri și amice cu ochii bine înfipți în balonul cu buric în care s-a transformat burta-mi în ultimele zile.
– Tot, oameni buni. Mănînc tot și tot aș mai mînca ceva. Mănînc încontinuu, nu pentru că mi s-a spus că tre să mănînc pentru doi (deși desigur că mi s-a spus și asta), ci pentru că cel mai rău mi-e dacă se golește stomacul. Așa că mănînc, puțin și des, de toate, din surse sigure. Nu, taraba cu fructe turcești din piață nu e considerată sursă sigură. Am cam opt mese pe zi, vă imaginați deci că am multe surse (și multe vase de spălat, să-i dea Dumnezeu sănătate Ioanei și mașinii de spălat vase că mă ajută cu ele). 😀

Întîi de toate, roșii. Multe roșii. Am descoperit unele cherry la casoletă (se găsesc și la Metro, și la Auchan și la Mega) care chiar au gust de roșii, sînt dulci și parfumate și le iubesc nemăsurat. Le combin, fie în omletă cu brînză și pătrunjel (dimineața), fie cu telemea de oaie, tone de ceapă verde, ridichi și ulei de măsline (seara). Le pun în sosuri, le ascund în brioșe sărate. Le ador le prețuiesc fără ele nu trăiesc.

În al doilea rînd, ciorbe. Slavă Domnului că Ioana, bona Sofiei, e generoasă cu burta mea și mereu pune pe foc cîte-o oală mare de ciorbă acră (din oase de vită, aripi de curcan sau lobodă) care ne ajunge 4-5 zile tuturor. Pun iart mult peste, pîine prăjită și-am mai umplut burta o dată pentru o oră și ceva.

La felul doi, mai ciugulesc de la Sofia o mîncărică de fasole, o porție de paste cu ragu, o mămăligă cu smîntînă. Seara mai arunc într-un castron cîte-o conservă de ton cu porumb și iară multă ceapă și ulei de măsline, sau poate amestec un avocado cu banană și torn o lămîie peste.

Dar cel mai bine mă distrez cu mîncarea din exterior, preparată și livrată caldă direct la ușă.

Libanez. O da, iubesc mîncarea libaneză, dacă ar fi să aleg o singură bucătărie din lume și să rămîn doar cu ea toată viața, aș alege libaneza (oroare, da, aș renunța pînă și la creveți). Avem aici lîngă noi un restaurant tip bombă pe care-l cheamă Beirut și care, la comandă telefonică, ne pregătește platourile în 15 minute. Ne ducem și le luăm, prețurile-s moderate, și mîncăm din ele cam două zile (humus de două feluri, salate de vinete de 4 feluri, bame, fasole verde, labne, tabuleh, falafel, kebap de vită, lipia uriașă crocantă, toate-s bune). Am mîncat de zeci de ori de la ei, de multe ori cît am fost însărcinată, fără probleme, rapid, curat, mereu foarte bun.

Bucate pe roate. La ei apelez cînd am poftă de o ciorbă bună (alta decît ce am în casă), sarmale, ciulama, cozonaci. De trei ani comand doar la ei cozonacii de Paști și Crăciun, de fiecare dată-s fix cum trebuie de proaspeți, aromați, cu multă nucă. Anul trecut am comandat la ei și bufetul rece de ziua Sofiei, cred că o să fac la fel și anul ăsta, a fost totul foarte bun și proaspăt.

Pizza Fabio. De cînd am luat prima oară pizza de la Fabio, acum vreo patru ani, mă tot întreb cum de încă mai există oameni care preferă Trenta sau Pizza Hut sau Jerry, mi se pare că pur și simplu nu există comparație (nu mă, nu mă plătește nimeni să le ridic osanale, pur și simplu fac o pizza foarte bună și cred că merită oamenii o recomandare sinceră, mai ales că fac pizza la fel de bună de mulți ani și asta e treabă rarisimă în România). Blatul e subțire sau pufos, are și varianta cu făină integrală. Au multe sortimente, eu am o pasiune pentru cea cu ceapă și gorgonzola, dar și prosciutto e funghi e bună. Și mai au și un tiramisu genial, noi sîntem clienți fideli și n-am fost dezamăgiți vreodată, I really really like them!

Trattoria Il Calcio Drumul Taberei, adică fostul Hard Rock. Au acolo niște capellini piseli demențiali (paste subțiri lungi, cu legume, carne de vită tocată și prosciutto), nemaipomenite. Și sarcina trecută am făcut ravagii cu capelini ăștia, văd că și de data asta îmi fac cu ochiul.

Alioli. Nu mai bat apa-n piuă cu ei, știți că-i iubesc și am încredere în ei. Cînd am chef de fructe de mare (deși în sarcină sînt cam periculoase dacă nu-s proaspete), la ei mă duc. Creveți prăjiți cu usturoi, paella cu fructe de mare, supă de fructe de mare, ba mai nou au și o prăjitură cu whiskey flambat, excelentă! Și sangria (din cea fără alcool, dooh) e bună, puțin acidulată, dulce, merge la fix! În weekend am mîncat la ei niște creveți roșii de Denia făcuți simplu, pe plită, oh my!

creveti rosii alioli

Asta e prăjitura flambată:

prajitura whiskey alioli

Pentru dulciuri, hm… se întîmplă rar să poftesc dulce (culmea, că de obicei rup raioanele de dulciuri), dar cînd se întîmplă, dau iama (o iamă mică, niciodată nu cumpăr mai mult de o prăjitură) la Paul (au un Entremet 3 choco să mori lîngă el, zilele trecute am descoperit și un ecler nou – eu nu mă omor după ecleruri în general, dar ăsta e vis – cu zmeură proaspătă și cremă de fistic, OMG, e minunat).

ecler fistic paul

Și Rum Kokos, daaa, știu, au rom, ce oroaaare, na, îmi plac, mănînc puține odată, gîndesc că n-oi îmbăta bebelușul așa ușor. Ah, și plăcinta cu mere de la McDonalds, dont ask! În mod obișnuit nu mănînc la McDo mai des de o dată la doi ani, dar zilele astea nu știu cum reușesc să-mi fac de lucru numai prin drive-in-uri, ntz!

Ah, și apropo de mîncare livrată acasă. Am dat (pe Facebook, ce, se mai fac descoperiri și prin altă parte zilele astea?) peste o aplicație de comandat mîncare foarte simpatică. O cheamă Foodpanda, e gratuită, o găsiți în magazinul de aplicații al telefonului (pt iPhone și pentru Android. O descărcați, introduceți acolo date despre unde vă aflați (deocamdată e activă în București, Cluj Napoca și Timișoara) și vă oferă o listă cu toate restaurantele sau delivery-urile la care puteți comanda.

foodpanda

Au de toate, de la indian la libanez, românesc, cofetării, inclusiv Bucate pe roate. Alegi restaurantul, imediat ți se afișează meniul, multe au livrare gratuită și comandă minimă zero. Bagi adresa și gata. În două minute te sună cineva să-ți spună timpul de livrare, în aplicație scria 60 de minute, la telefon m-au anunțat de 45 de minute, iar mîncarea a venit în 25. Am comandat chinezesc, era o vreme cînd mîncam des de la Wu Xing, între timp au început să mi se pară toate prea sărate și uleioase și mulți ani am fugit de chinezesc mai ceva ca de pepenele roșu (pe care nu pot să-l sufăr dacă nu cumva a fost bine murat înainte). Și a fost bun, culmea! Am riscat cu niște cartofi prăjiți subțiri și pui în sos de soia și o vită la plită cu orez, a fost mai mult decît ok!

chinese foodpanda

Deci dacă sînteți genul care comandă des mîncare, încercați aplicația asta, oamenii par serioși, oferta e variată. De fapt, nu-i musai să folosiți aplicația, puteți comanda și de pe site: Foodpanda. Și dacă descoperiți un restaurant bun la ei în listă, dați-mi de știre!

Gata, hai că atîta am scris că mi s-a făcut IAR foame, damn! Aștept și de la voi idei de chestii safe și bune de mîncat, întotdeauna e loc de încă o descoperire!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4276

73 comentarii

  1. FIx asa am fost eu in primele 2 luni DUPA nastere. Mancam ca sparta, incontinuu, cam orice, chiar si chestiile pe care, in mod normal, nu le agreez (gen rahat, napolitane, etc.). Doar ce ma ridicam de la masa si mi-era iar foame. Sotul deja era speriat ca o sa ajung obeza. 😀 Dar, se pare, era totul de la alaptat. Oricum, am mancat cantitati industriale si totusi, am slabit. Acum s-a dus si pofta imensa de mancare si au revenit si vreo 2-3 kilograme. Of of, mai mai…
    P.S. Mi-ai facut pofta de toate si in frigiderul meu bate vantul. :))

    • Pai da, doar ca eu sunt in Timisoara si acum mi-e pofta de chestii din Bucuresti. 😀

    • Aaaa. Foodpanda.ro e si in timisoara, ia vezi ce-au pe-acolo! O ciorbita, un sos, nu se poate sa nu gasesti!

  2. Super post! Si eu sunt la al doilea snack de azi (după un bol cu musli, chia seeds si fulgi de Quinoa) un platoas rece cu 2 oua fierte, roșii, brânza, ceapa verde, avocado si un fresh de portocale. Yummy!!

    Pofta buna!

  3. Hmm la mine e haotică pofta de mâncare, așa a fost în sarcină. Dintr-un motiv stupid nu am suportat roșiile, de nicio mărime, culoare, formă, proveniență- de țară, de supermarket… deloc deloc deloc. Deși în mod normal, în stare ne-gravidă aș fi mâncat kilograme, numai asta tot timpul.
    Somon de obicei cu sos de muștar, nu ton ptr că am reticență față de el acum (a nu se citi greață ptr că e cam târziu ptr asta). Și de când ai scris ceva cu pui în lapte am făcut de două ori, pui în lapte cu usturoi mult, lămâie, ierburi provencale în vasul de yena la cuptor. L-am mâncat fără aer în sub 10 minute. Chiar am un sos cu iaurt muștar și mentă, uneori cu lămâie. Merge cu orice. (nu comentez mâncatul de muștar – am ajuns la al 3 lea borcan în timp uimitor de scurt)
    Dovleac în diverse combinații în plăcinte, prăjitură sau mâncare de vreun fel – supe creme, chiar în quiche cred că merge acum. Păcat că nu prea mai găsesc la fel de mult ca în toamnă.
    Ouă, multe ouă. Făcute omletă cu umplutură de diverse verdețuri. Ouă de prepeliță coapte în ramekine cu diverse lucruri pe lângă de la ardei la roșii, ridichi, brânză cu ierburi provencale (am descoperit-o pe cea de la hochland care este chiar aromată și plăcută).

    • Ah, ce bine ca mi-ai adus aminte de ramekine, ia sa le mai pun si eu la treaba!

  4. S-ar putea sa-ti placa si de FROG (f-r-o-g.com), noi comandam masa de pranz la serviciu de la ei. Sunt niste fete simpatice care gatesc niste super supe, quiche-uri si deserturi. Fac si niste sandvisuri gustoase si niste salate bune din combinatii interesante, daca si astea se pun la mancare buna. 🙂

  5. La Beirut chiar e safe? Si noi stam in zona si niciodata nu mi-am imaginat ca in acea „bomba” cum i-ai spus si tu, se mananca bine si ca e curat. Desi si Naserul arata cam la fel..

    • Culmea, eu de la Naser am avut probleme (de două ori, de la humus), dar Naser e si mai bomba, acum chiar nu mai intru acolo. Da, la Beirut e super ok, am mîncat de zeci de ori, ultra bun și fără probleme de fiecare dată.

    • Da si mie mi s-a facut o singura data rau de la Naser, dar am crezut ca e din vina mea ca am mancat extrem de mult :)) Multumim pentru tip, o sa incercam cu siguranta sa comandam si la Beirut 😀

    • Da, da, subscriu, la Beirut se mananca foarte bine! Supa de linte e delicioasaaa 🙂 Chiar mi s-a facut dor, o sa le mai fac o vizita!

  6. Deci cum se numesc acele rosiute la cutie de la Mega? Ca am impresia ca sunt mai multe tipuri, ca eu nu am nimerit asa bune pana acum. Si asa pofta mi-e si mie de rosii(I am pregnant too). Eu am avut o perioada asta de mancam in continuu in saptamanile 7-9. Apoi mi-am revenit.
    Acum ma lupt sa-mi revin dupa o raceala. M-am ales cu o rinosinuzita si am niste dureri de cap meseriase. Aveti vreun truc bun? Ma tratez cu oscillo, stodal, ser fiziolog, apa de mare. Dar durerea de cap ma omoara.
    Si acum mi-e pofta de paste cu creveti.

    • Creveti proaspeti gasesti la Metro si-i poti prepara tu, ca sa nu ai emotii. Nu stiu ce sa-ti spun despre durerea de cap, si eu ma lupt cu o raceala de vreo 6 saptamini, nu a mers nimic, asa ca pur si simplu astept sa se duca. Ah, pentru muci a mers un puf din plante, si parca de cind il folosesc nici nu ma mai doare asa capul, il cheama Fitonazal si e din plante.
      N-am retinut cum le cheama pe rosii, dar au si vrej in cutie si trebuie sa le alegi foarte bine coapte.

  7. Eu in sarcina am mancat salate cat nu am mancat in toata viata mea! De la clasica salata cu rosii, castraveti si multa ceapa, pana la guacamole, salata cu fasole rosie, cu naut, cu porumb, tabouleh, humus, fasole batuta, zacusca calda de vinete(facuta proaspata la pranz, in bucataria firmei, de se strangeau roi colegii cu o felie de paine prajita langa mine). In principiu tot ce se putea pune pe lipie sau paine prajita. Mai mancam clasicele spaghetti cu ulei de masline, muuult usturoi si patrunjel si ardei iute. De fapt, usturoiul si ardeii iuti nu-mi lipseau de pe masa. Orice mancam era super picant. Chinezesc imi placea de la hong kong (calea grivitei). Bomba bomba…dar mancarea, of doamne! Oricum, asa bine nu am mai mancat de pe vremea cand eram gravida :))

  8. Cea mai buna mancare chinezeasca se gaseste la Quin Bao, restaurantul din Baba Novac. Iti poti face si comanda la ei, daca e prea departe 🙂
    Iti recomand puiul la bambus si vita la plita incinsa… bine, si puiul in sos dulce acrisor, si desertul cu banana si ciorba iute acrisoara 🙂 Sunt extrem de curati (desi arata destul de dubios de-afara) si tot ce am mancat la ei a fost excelent. In plus, daca mergi sa mananci acolo, vei gasi mai multi chinezi decat intr-un film de-al lor 🙂

    • Eu locuiesc chiar langa Quin Bao si sincer mi s-a parut printre cele mai proaste restaurante chinezesti si din punct de vedere al mancari si al servirii (care chiar lasa de dorit). in ambele dati mi-a fost rau dupa ce am mancat, dar e posibil na, poate pur si simplu nu e pentru mine, oi fi eu mai sensibila la mancarea lor 😀

    • Ma mir de ce spui pentru ca eu mananc de la ei de 5 ani de zile si mai am si stomacul sensibil si nu am patit-o niciodata 🙂

    • Si eu stiu restaurantul asta (e printre blocuri, in spatele Blvdului Decebal) si merg acolo de cel putin 10-12 ani. Intr-adevar felul in care arata lasa de dorit, insa de foarte multe ori chiar a fost laudat prin revistele de profil. Plus ca familia care detine localul chiar au grija sa isi atraga clienti fideli cu un meniu neschimbat ( si la fel de bun) inca de la inceput!

  9. Le multumesc mult si pe aceasta cale partenerilor de la Foodpanda care au sponsorizat in decembrie – cu o suma deloc mica – proiectul „Zece mii pentru copii”, cu ajutorul unei campanii pe mai bine de 15 bloguri culinare. Cum le multumesc la fel de mult acestor bloguri si oamenilor din spatele lor fiindca au donat toti banii proveniti de la companie pentru realizarea proiectului.

  10. Daca ai pofta de mancare sanatoasa si foarte buna, iti recomand Violeta’s Vintage Kitchen. Am mancat acum doua zile niste urzici, spanac si ciuperci cu mamaliguta si cateva nuci foarte bune :). Mancare sanatoasa si gustoasa mai gasesti la Satya sau la Fibrio (ultimul nu arata prea grozav, din pacate…). Sarcina usoara!

    • Ah, nu, nu Satya. Am incercat o data, acum niste ani, a fost destul de neplacut niste zile dupa. 😀
      Stiu de bine de Violeta, tot imi propun sa ajung, dar cumva nu se aliniaza. O sa ma mobilizez, numai ca e complicat ca acolo nu prea sint locuri de parcare, iar mersul cu autobuzul cu burta si cu greturi e… oh well, mai bine comand pizza.

    • Violeta s-a mutat pe niste stradute in zona unirii si am gasit mereu loc de parcare, dar e posibil sa fi fost noi mai norocosi in zilele cu pricina. Dar vorba ta, pizza rulz :).

  11. Vaaai! Groaznic! Tocmai ma gandeam sa elimin de pe facebookul meu pagina lui Adi Hadean ca deja nu mai puteam din cauza pozelor cu mancare. Si acum gasesc si aici! :)) Dar ma simt explicata si inteleasa. Si fug sa mai pun ceva in oala.

  12. Eu in general gatesc foarte mult acasa, din legume si carne de pasare din „sursa sigura” daca se poate spune asa, de la tara de la socri, toate crescute si ingrijite de ei si noi. Legume de la cele mai „clasice” pana la rosii galbene, cherry de toate tipurile posibile, broccoli, varza de bruxelles, gulii si multe altele, fructe din toate soiurile (mere, pere, prune, gutui, cirese pe soiuri, visine piersici, capsuni, coacaze, mure, zmeura, avem si un alun de padure – il ador! chiar un smochin mic avem – dar nu prea vrea sa dea rod, desi am facut un borcanel de dulceata din fructele lui, am incercat si cu un migdal dar nu a mers), carne de pui si curcan (mai nou mama soacra are bibilici si vrea prepelite, bune ouale) porc nu ca socrii au probleme cu colesterolul si tentatia ar fi mare – da are tatal meu. Si cu toate astea, la ce a poftit Diana in timpul sarcinii in plin sezon de legume si fructe care de fel ma innebunesc de pofta?! La shaorma! Asta a vrut „mazarica” mea locuitoare a burticii! Eu nu mancam shaorma nici de foame grava, mai ales ca am probleme cu greutatea, dar ea in schimb asta vroia, si cred ca am „basculat” vreo 6-7 bucati „cu de toate” in timpul sarcinii! Si nu am fost mandra de mine, si de fiecare data ma simteam vinovata, la cate minunatii avea gradina noastra….am incercat sa-mi fac eu, folosind toate ingredientele „din dotare” si cumparand doar lipiile, dar n-a mers, tot „la pachet” era mai buna..Asta e..macar diversificarea bebelei merge bine cu „ce mai avem noi” pana producem altele proaspete. Pofta buna si sarcina cat mai usoara!

  13. Cat va invidiez ca puteti manca orice. In primul trimestru am mancat doar almette cu paine prajita si mandarine. Era singurul lucru care nu-mi facea greata. Si dupa n-am putut manca decat rosii, telemea de oaie si fructe. Orice era cu carne sau sos era mega-bleah. Dar nu-i bai, ca recuperez acum in alaptare 🙂

    • Mda, si eu am patit asa cu Sofia, am mincat numai piine cu telemea si cu rosii muuulta vreme… E bine cind intra de toate, da! 🙂

    • Eu am mancat si paine cand eram insarcinata. Goala. Toata ziua. A fost foarte buna. 😀

    • pfff cat noroc,eu nu puteam sa mananc decat cartofi prajiti!!in primul trimestru de sarcina aveam niste greturi groaznice si tot ce miroseam/mancam imi provoca o greata teribila si arsuri,dar nu si cartofii prajiti :))

  14. Mama cate optiuni :d mi-ai facut o pofta de numa’ numa’. Eu de obicei gateam 90% din timp, foarte multe mancaruri libaneze si vegetariene in general, mai rar cu carne. de cand sunt insarcinata cred ca am gatit de 5-6ori maxim si atunci retete super rapide :(( nu mai suport nici un miros de nimic si mananc cel mai ok cand e deja facut; mi-e groaza ca toata alimentatia mea sanatoasa de dinainte s-a dus pe apa sambetei 🙁 singura chestie de care nu mi-era si inca nu mi-e greata sunt Cremvusti, la care bineinteles ca am cedat de vreo 2-3 ori (cu toate ca stiu ca nu sunt ok) pt ca simteam ca lesin daca nu mananc. Sper sa revin in curand la alimentatia sanatoasa ca parca mi-e si ciuda, am pofta numai de porcarii, dar macar mi-au iesit ok analizele, asta m-a mai linistit 😀

  15. Eu, gravida fiind, aveam pofta numai de lucruri nesanatoase 🙂 Nu mai mancasem cremwursti si cartofi prajiti de la Mc de o vesnicie, dar atunci imi venea sa rup drive-in-ul si supermarketurile. N-am cedat si am mancat altele in loc, in principal cam multe dulciuri. Noroc ca, pe la jumatatea sarcinii, ne-am mutat la resedinta de vara (adica la tara 🙂 ), Si asa s-a sfarsit perioada alimentelor nesanatoase :D.
    Greata nu mi-a fost absolut deloc, deci a fost necesară o supraveghere atenta a kilogramelor. Mai ales ca ma tot batea la cap doctorita mea sa renunt la branza sarata mancata cu rosii :(, adica gustarea mea preferata.
    Cand eram in Bucuresti mancam la restaurantul La Jieni, unde era mancarea delicioasa, la Beirut si de la Wu Xing.

  16. si eu mi-aduc aminte ce mancam cand eram insarcinata:salata de rosii+castraveti si 2 oua ochi.zilnic timp de vreo 3 saptamani.altceva ma facea sa dau la rate instant.cand eram la cumparaturi nici sa ma uit la vitrina cu carne nu puteam.
    apoi incet incet a venit pofta de mancare si visam noaptea ce sa mai mananc 😀 !!o mare pofta era placinta cu dovleac(faceam tot timpul din orice coltisor de dovleac apucam),dulceata de visine(din pacate vomitam in secunda doi de la ea),pufuleti,branza cu mamaliga(puteam sa mananc tone).
    trebuie sa recunoastem ca ne facem de cap in sarcina 🙂 !

  17. Ah, Fabio! Îi iubesc și eu și îi recomand pe unde apuc. Păcat că oamenii s-au obișnuit cu pizza aia obișnuită, cu blatul foarte gros și o sumedenie de ingrediente fără sens, care îți umflă burta și îți dă arsuri (în cazul meu). Și de când au și blat din făină integrală, îi iubesc și mai mult. Preferata mea e pizza cu dovlecei, brânză și mărar. De la Fabio eu iubesc și salatele, sunt așa de proaspete!
    Alți „libanezi” mai poți recomanda? 😀

    • Daaa! Mai e Abu Hassan la piata muncii, tot bodega, dar e genial, doar ca e f departe de noi, piccolo mondo, care e mai scump, dar e bun totul, mai era Chez Toni in complexul Pescariu, foaarte bun!

    • N-am avut curaj niciodata sa intru la Abu Hassan. Tot timpul mi-era ca-mi ia cineva gatul, ca e plin de fete dubioase. 😀 Poate incerc acum, ca stiu ca e bun.

    • Maninca multi arabi acolo, e ultra safe, noi am stat vreo 3 ani in zona si am mincat de zeci de ori, fara probleme!

  18. Eu am scapat de greturi in luna a patra si m-am pus pe mancat. In ultimele 2 luni eram in stare sa-l mananc si pe sotu’, daca nu era atent. Mi-era teama ca ma fac cat batoza, dar, culmea, am ramas destul de silueta. Imediat dupa ce am nascut am revenit la mancatul ca o matza zgribulita. Fie-mea se pare insa ca a mostenit exact apetitul meu din ultima parte de sarcina. Urla rar, dar in 90% din cazuri o face cand ii e foame. 😀

    • No, ce să zic, după atâtea delicatese pe-aici, zău că mi s-a făcut poftă de-o pită cu slănină prăjită, așa, ca-n Maramureș… deh, asta avem, cu asta defilăm, că poveștile pe care le înșirați voi tare-s departe, trece și pofta până acolo! :))

  19. Vaaaai si eu sunt la feeel, as manca non-stop, zici ca s-a anuntat foamete pentru urmatorii 10 ani. La mine inghetata rules, in orice forma si cu orice gust. Chiar mi-am adus aminte ca la Trattoria Dr. Taberei aveau un krantz cu inghetata demential. Poate-mi conving barbatul sa facem o excursie pana acolo. Si placinta cu mere de la Mac, daaaaaa. Of, imi ploua in gura si abia am mancat. A, si mai nou am devenit dependenta de bors, as bea non-stop. Doamne, ce-ti e si cu gravidenia asta!

  20. Oh,stiam ca urmează un post periculos.s-a lăsat cu bale:-)şi mai tre să încap şi în rochia de mireasă..despre partea de frumuseţe/îngrijire ce poţi spune?

    • Ma rog,stiu ca nu te preocupă subiectul,dar în urmă cu ceva timp(before Sofia) ai scris un post despre acnee.eram curioasă dacă mai păstrezi ritualul.mai ai probleme cu acneea?sfaturi de beauty stiu că nu eşti în măsură să dai,dar poate unele din noi suntem curioase.

    • nu mai am probleme, din fericire s-a rezolvat atunci in timpul sarcinii cu Sofia, acum am un ritual destul de simplu (spalat, toner, cremă hidratantă), folosesc tot timpul SPF afară și cam atît. mai iese cîte-o bubă, dar trece singură în 2-3 zile.

  21. Ce-mi faci tu mie (stiu, incep multe dintre comentarii fix asa) :)) dar de data asta nu-i de la food porn ci de la faptul ca asa voiam eu sa-mi numesc postarea de maine. Ok, aproape asa – teaaaasing!
    Sa vedem cum imi adun gandurile de vacanta intr-o postare.

    Chinese-wise eu sunt mare fan Templul Soarelui (ideal la comanda, la resto la ei nu-mi place deloc, nu stiu de ce). I-am descoperit cand imi cautam ceva alternativ la WuXing dupa ce a gasit o colega un gandac in orezul lor cu curry 😛 Looong time ago, dar nu pot sa-i iert de atunci.

    Am vorbit despre Fabio la Florenta :)) cu Iubitul si prietenii cu care am fost, care comanda des de acolo. Noi am fost mari fani Jerry’s.. zic am fost din motive de healthy eating mood, nu ca as fi fost o sfanta in Italia – dar sincer, SINCER, am preferat gelato oricaror paste/pizze de pe-acolo. Ok, cu exceptia unui resto pe care ma abtin cu greu sa nu ti-l pun in comment, ca sa mai am si eu maine despre ce sa povestesc 🙂

    Sa cresteti mari si frumosi, ma gandesc la tine si la bebe chiar si in vacanta. I love babies, e clar!

  22. Ce norocoase sunteti!
    Eu in timpul sarcinii (in primele 4 luni si jumatate) nu am poftit decat la bere. De fapt, nu doar am poftit, nu puteam sa mananc (!!!!) altceva decat bere (ca doar e aliment, nu?). Aveam Berea mea in frigider (fara alcool), iar la tv, cand vedeam reclamele la Berea cu broboane pe pahar si cu spuma curgand usor pe langa saream direct in frigider si nu vedeam altceva decat Berea aia rece pe care o goleam dintr o inghititura. Orice altceva era evacuat rapid. O data, tin minte, am mancat o (una bucata) zmeura si am vomitat cred ca tot tufisul. Tot ce am avut hranitor in primele luni a fost intravenos (saruri si vitamine) si Berea. Apoi, dupa luna a 5a…. foame si mancat si recuperat tot ce am pierdut in primele luni ca deja eram un schelet ambulant cu un balonas dungat si pufos in fata. Iar dupa nastere am mancat de toate, cu o pofta imensa ca mi-era teama ca nu ma mai opresc. Acum…iubesc mancarea, ma rog sa am genele bunica mii si sa ma mentin svelta pana la adanci, mananc de rup (dar incerc pe cat posibil sa nu derapez de la mancarea sanatoasa) si iubesc mult (familia si bineinteles mancarea buna).
    Am citit ca vorbeati de restaurant libanez. Cea mai buna supa din viata mea a fost supa de pui cu scortisoara la un restaurant libanez (nu in Bucuresti) dar sper ca au si acolo ca e absolut minunata(eu n as fi combinat niciodata scortisoara cu ciorba de pui, dar e fantastica).

  23. yummi-yummi…la tanc a venit articolul asta. Eu sunt in luna a doua si inca invat ce am voie sa mananc si ce anume nu …spre dezamagirea mea!!! Trebuie sa fiu atenta sa fie laptele /branza pasteurizat(a), etc. Poate ne dai si cateva sfaturi in sensul asta si despre produsele cosmetice folosite in aceasta perioada.Mie mi-ar prinde tare bine!
    Seara frumoasa si linistita!

    • salut! nu folosesc nimic special in perioada asta, eu folosesc in general f putine cosmetice si le aleg cu cit mai putini alergeni (am un gel wash de fata, un toner, o crema hidratanta si un SPF si cam atit). Ma spal cu sapun normal (dove), sampon Head and Shoulders, nu folosesc creme pt burta (vergeturile au predeterminare genetica, slava domnului eu am avut gene norocoase).

  24. mda…

    caut bors de peste de doua saptamani. da’ bors d-ala buun, nu ciorba cu o bucatoaie tuflita la final.
    si o prajitura cu gem. strat de blat, strat de gem, strat de blat.
    salate cu balarii. multe, multe, cu usturoi verde, leurda, ridichi.
    mamaliga cu ce se nimereste…
    si berbecut pastrama as manca, sau oaie, sau miel, ca nu stiu diferenta.
    si peste. mult, prajit, cu mujdei. copt in sare. fiert. marinat, la jar.
    aaah…paine cu vin si cu zahar…
    icre.
    sarmale in foaie de varza, stevie, vita.
    nuca cu miere, da, da, da!
    salata de fructe cu frisca de casa…

    eeh, inca doua luni si vad ce umeaza. deocamdata sotul s-a ingrasat 🙂 si i s-a urat de cat ma uit la cheliuta ce mananca diverse pe la tv-u.

    acum am terminat de facut o ciorba de pui, una de leguma, una de balarii si cartofi mototoliti la tigaie. dar vreeeeaaau prajitura cu geeem 🙁 !

    sa ne fie de bine!

  25. Noi suntem fani Edessa63 , e turcesc, si mi se pare ca mancarea e mult mai gustoasa decat la orice libanez. Tot asa, comandam acasa, ca daca te duci acolo nu gasesti masa libera la nicio ora (poate doar duminica dimineata), in ciuda faptului ca l-au tot extins. Eu am inceput sa comand acasa TOT, pana si cumparaturile de la carrefour. Deja ma stiu toti curierii de la toate firmele, etc.
    N-am nici timp si nici chef sa merg cu copilul in aglomeratie la supermarket, sa stau in picioare 2 ore, sa stau la coada la casa si sa imi fie aruncate toate produsele gramada si sa ma grabesc sa le bag in plasa branza cu detergent si mere cu spray de mobila, ca oricat le-as fi pus eu de aranjate, sunt trecute pe la casa cu o viteza uimitoare si daca nu termini vin si produsele urmatorului client peste tine

  26. Acum am terminat de devorat cele 2 pizze de la Fabio si au fost super bune. Inainte luam de la presto/trenta si ultimele dati au fost niste dezamagiri majore. Mai comandam pizza de la Tratoria Obor (dar cam mici in diametru si ajung si reci desi stam la 10 min distanta,altfel gustoasa) iar de cateva luni am descoperit un reataurant cu specific italienesc Ischia (pe barbu vacarescu). Tot ce am mancat acolo a fost excelent. Multumim pentru recomandari, incet incet o sa le incercam pe toate :).

  27. FELICITĂRI întârziate, dar nu mai puţin entuziaste!!! Să dea Dumnezeu să se rezolve toate problemele celea şi să aduci pe lume un prichindel / o prichindea debordând de sănătate şi voie-bună!! (De fapt, n-am nici o îndoială că aşa va fi: te şi văd deja cu doi puiuţi la plimbare, exact cum ai spus tu, unul în marsupiu şi unul de mână!)
    În altă ordine de idei, deşi eu nu-s însărcinată a doua oară, ci numa’ pofticioasă până într-atât încât îi fac copchilului porţii duble din ce-mi place şi mie (ca să mă înfrupt şi eu, deh!), spune-mi, rogu-te: Unde se află acel Paul de face ecleruri cu zmeură şi alte deserturi minunate?? Că n-aş vrea să-ţi încalc regulamentul şi să trec de la categoria bale (bale, bale, multe bale) la categoria leşin!…

  28. Restaurantul libanez Al Wady din AFI Cotroceni de evitat.Dezamagire totala acest restaurant. Personalul a devenit plictisit si obraznic , dar surpriza neplacuta a venit la final cand am platit cu cardul pe care aveam suficienti bani..banca imi trimite prin sms ca tranzactia a reusit si sau transferat banii spre restaurant ,dar ,surpriza ,POS-ul lor de doi lei spunea ca tranzactia a esuat. A urmat un episod de tensiune , nervi si discutii cu un asa zis manager si vreo doi chelneri. Ei sustineau ca POS-ul lor nu are cum sa greseasca..probabil era sfintit . Am platit cash , cu promisiunea solemna ca pe acolo nu mai calc . Bineanteles banca mi-a confirmat ca POS-ul lor era de vina. Concluzie : m-a deranjat atitudinea lor superioara si sigura, dar uitasem ca sunt in Romania !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *