Bonă sau grădiniță?

154 comentarii

1. Eu sunt complet de acord! Ai sintetizat foarte bine si ai expus exact ce am observat si eu de-a lungul timpului, la fetita mea de 3 ani si la alti copii din jur.

2. Cand am nascut baiatul, fata mea avea 2 ani si 4 luni. Eram hotarata sa o dau la gradinita, dar pediatra mi-a zis ca daca am poisibilitatea sa o tin acasa sa o tin, ca sa il feresc pe cel mic de toate bolile comunitatii. Si am tinut-o. Si am stat singura cu ei pana a facut fata 3 ani si 7 luni si a inceput gradinita. S-a adaptat perfect din prima, a racit de 3 ori pana in decembrie, acum are varsta de vant…o forma fff usoara (intr-o saptamana i s-au uscat toate cele 10 bubite), iar cel mic, desi a luat racelile de la ea si le-a facut mai grav decat ea, tot forme usoare a facut, tratate cu homeopate.
   Asa ca in cazul meu s-a potrivit tot ce ai zis tu despre gradinita. Din pacate pe cel mic trebuie sa il dau la cresa din toamna, cand o sa aibe 2 ani si 3 luni. Cu el….am emotii. E foarte atasat de mine (cel mai probabil din cauza faotului ca inca il alaptez). Dar am si speranta ca nu va fi grea dezlipirea de mine, pentru ca pe zi ce trece il vad ca e mai independent.
   Dar am sa incep incet incet sa il pregatesc, o sa il duc vara de acomodare oana la pranz, am sa petrec mai mukt timp cu el singur dupa program si am sa lucrez sa ii dezvolt si mai bine vocabularul
   Eu sunt de parere ca indiferent de alegerea facuta (bina, cresa etc) schimbarea trebuie sa vina treptat.

3. Da, ai perfecta dreptate!
   Partea cea mai complicata din puncte de vedere financiar este – zic eu – sa ai ambii copii la o gradinita privata! Discount pt x 2 este simbolic…gen 10%. Deci cu usurinta 3000 de lei/ luna! 🙁
   Am prietene care a ales gradinita privata pt cel mai mare cat timp stau ele cu bebe mic acasa (ceea ce inseamna risc de multi virusi pt bebe), dar ele zic ca e prea complicat sa stai acasa cu bebe si cu bona si cu copilasul mai mare! (asa sa fie oare?)
   La gradi de stat – presupune ca cel mic sa aiba 3 ani. Sa fie la gradinite diferite (unul la stat si cel mai mic la particulara – iarasi nu e o idee buna – si si f complicat pt parinti).
   Si atunci… care zici ca ar fi solutia ideala (ideal raportata…in mod realist la partea financiara) pt o familie cu posibilitati financiare medii, cu 2 copii cu diferenta de varsta de aprox 2 ani intre ei?

   • O idee ar fi asta, daca privata pentru amindoi nu intra in bugetul familiei, atunci cel mare la gradi la stat program redus o vreme, apoi intreg, iar cel mic cu bona (care poate lua de la gradi pe cel mare).

4. Ce bine spui, cand zici DACA poti alege…
   Si noi am avut noroc sa-i tinem pe copii acasa pana la 3 ani si dati la de la 8- 12 ( serviciul sotului a permis asta)…si pentru mine, ideal e sa tii copilul acasa pana la 3-4 ani…

5. Buna, sunt total de acord cu tine in ceea ce priveste statul cat mai mult timp cu un copil. Eu am stat 2 ani cu fetita mea, impreuna cu tati in cea mai mare parte, deci ne-a avut pe amandoi. Dupa 2 ani ar trebuit sa ma intorc la serviciu. Bona am exclus-o din start (si din motive financiare, dar si pentru ca fetita nu ar fi acceptat o persoana straina prea usor), bunicii sunt prea departe ca sa ne ajute. Din fericire, programul lui tati ne-a permis ca el sa stea cu ea. N-a fost usor nici asa, a plans la inceput, ii era dor de mine, dar tati mereu a stiut sa aiba grija de ea, asa incat sa resimta cat mai putin lipsa mea. La 2 ani si 9 luni am hotarat sa inceapa gradinita cu o pregatire minutioasa inainte. Norocul nostru a fost ca la parterul blocului s-a deschis o gradinita care ne intrunea standardele: gradinita noua, curata, spatiu generos, spatiul exerior de 1200 mp, educatori foarte bine pregatiti. Fetita s-a adaptat neasteptat de repede. Nu a plans niciodata, iar cand venea acasa ne spunea ca ii este dor de colegii ei si educatoare. Am ales program scurt, pana la 1. Avem posibilitatea s-o vedem non-stop pe camere, iar din sufragerie o putem vedea cum se joaca in parcul gradinitei. In legatura cu masa, pentru mic dejun ii duc eu mancare de acasa (de cele mai multe ori), iar la pranz mananca acasa. Nu mai punem la socoteala ca ajungem la gradinita in 20 de secunde. Nu a fost niciodata bolnava in cele aproape 9 luni de colectivitate. Dupa gradinita sta cu tati. Zicem ca am luat o decizie buna.

   • Ideal! Norocosilor! Mai rar asa tati!

6. Pe prima fetita am dat-o la gradi la 3,5 ani si s-a acomodat foarte repede. Este fire independenta si descurcareata, a plans o saptamana si apoi, gata! Era acolo ca la ea acasa. Dar era la program scurt, o lua bunica dupa ce manca acolo si mergeau putin in parc, apoi somn pana veneam de la serviciu. Pe baietel l-am dat cum a implinit 3 ani, dar nu s-a acomodat nici acum, cand e in grupa mijlocie. A repetat grupa mica (deci ar fi cam in al treilea an) pentru ca mic fiind si foarte mamos si atasat de mine, a stat mai mult acasa in primul an (era si cel mai mic de acolo). Si acum plange cand trebuie sa doarma la gradi pentru ca nu avem cum face altfel…Pe mezina (al treilea copil) urmeaza sa intre la grupa mica in toamna. Va avea 3 ani si 7 luni….Incerc de ceva vreme sa o pregatesc psihic, dar va fi greu pentru ca si ea este extrem de atasata de mine (am stat cu ea acasa aproape 3 ani)….Depinde foarte mult de copil, de cum este el construit. Unii se obisnuiesc imediat cu regulile si conditiile din sistem, altii nici la 40 de ani :))

7. Din prisma mea, gradinita a fost cea mai buna solutie pentru noi (copila data la aproape 1,6 luni) iar bunicii ieseau din discutie. In zona in care stam nu avem niciun parc in care ar fi putut iesi cu bona. Eu daca mai stateam cu ea acasa nu ii puteam oferi la fel de multa atentie si activitati deoarece mai ai si alte treburi casnice (gatit, curatenie, spalat, etc.). Am avut noroc sa gasim o gradi aproape de noi (stiam de ea de la cineva care avea deja copilul acolo) si care este in drumul spre serviciul al sotului dar si aproape de una dintre bunici in caz de urgente. Mancarea este facuta in bucataria proprie si le dau curcan, peste, lactate (fara mezeluri, cremvursti, si alte porcarii cum am auzit prin alte parti). Dupa prima saptamana copila s-a adaptat foarte bine, am inceput cu program scurt in prima luna, acum abia asteapta dimineata sa mearga la gradi, acolo doar cand vede poarta este fericita, le sare de gat educatoarelor si plange uneori cand vream sa o luam de acolo. Sunt copii la grupele mai mari care inca plang cand sunt lasati acolo. Efortul financiar se simte pentru o gradinita particulara dar am prietene care platesc mult mai mult pentru o bona.
   Daca voi veti dori sa o dati pe Sofia la gradi inpreuna cu cel mic sa stii ca nu vor fi in aceiasi grupa. El la 1 an si ceva va fi la grupa mica si ea deja la cei mai mari pentru ca activitatile sunt diferite in functie de varsta.
   Deci, eu din experienta personala am de zis numai de bine despre gradinita. Sa nu mai zic ca au o curte imensa, fata de alte gradinite care au un petic de iarba, sunt aproape si de un parc mare unde ii mai duc din cand in cand. Pe webcam o vad toata ziua (cand se joaca, mananca, doarme, au activitati in care este implicata in fiecare zi).
   Pe de alta parte am cunostinte cu copii crescuti de bone care sunt niste rasfatati, nu asculta de nimeni si fac numai ce vor ei. Adica disciplina lipseste cu desavarsite (deoarece si gradul de educatie al bonei este unul care lasa de dorit).
   La gradi nu invata de la alti copii sa se uite la desene pentru ca acolo nu au acces la tv (in cazul nostru).
   Sigur ca mi-as fi dorit sa stau cu copilul meu pana la 4 ani acasa, sigur ca imi este dor de ea in fiecare secunda in care nu este langa mine, dar data fiind situatia financiara, a trebui sa apelam la aceasta varianta.
   Deci te invidiez ca poti sa lucrezi de acasa si ca aveti o bona cum nu multe sunt :).

   • Zi-ne gradinita 😉

   • andrate rog,cum se numeste gradinita(cresa-ai spua de la 1an si 6luni) si care este adresa?pare ca esti f multumita.Cand a inceput(si era mic si probabil nu avea optionale)costa mai putin de700 lei/luna-(cat dau eu acum bonei pt 7h)? multumesc

   • si noi l-am dat la 1 an si 2 luni la cresa. m-am intors la servici cand a avut el 11 luni si pana la 1 an si 2 luni a stat cu bunicile. nu s-a acomodat usor dar nici greu si am fost foarte multumita de cresa. meniu bun facut de nutritionist, activitati creative, jocuri distractive, presonal vesel si iubitor de copii. manca mai bine la cresa, doarme mai bine de atunci si acum cand nu il mai dau la cresa mi se pare ca ii lipsesc activitatile si copii si anturajul. eu din pacate nu pot sa ii recreez aceasi stimuli acasa. partea negativa a fost ca intr-adevar s-a imbolnavit destul de des.

   • Buna!

     Poti sa-mi spui, te rog, cum se numeste gradinita la care ti-ai dus tu copilul?
     De asemenea, poti sa-mi confimi ca parerea referitoare la gradinita/ cadre didactice, prezentata de tine, nu s-a modificat si eventual sa-mi dai mai multe detalii?

     Multumesc si o zi buna sa ai!

8. O singura observatie: la gradinite si crese au vacanta de vara doar o luna, in august, deci, nici vorba de 2-3 luni in care nu ai unde sa iii duci. Bineinteles si de Craciun&Paste cam o saptamana fiecare.

   • Liz, esti sigura ca la toate? Ca am doua prietene cu kids la particulare care in iulie-august expediaza copiii in provincie la bunici.

   • Eu vorbeam de astea de stat. Si la privat nu vad de ce s ar lipsi de niste multi bani doar pt ca e vara. Multe private ii tin si vara.

9. Noi ne-am dus la gradinita de la 3 ani, primii 2 ani program redus (am avut norocul sa pot munci cu juma’ de norma aia 2 ani si sa stea maica-mea cu el pana la 3 ani) deci am fost norocosi. De adaptat, s-a adaptat extrem de bine la gradi’ inca din prima zi, fara plans, fara drame, fara nimic, dar ma rog, e o mare diferenta intre 2 ani si 3 ani. La 3 ani vorbeste fluent, e interesatd e copii, socializare etc.

   Cel mai mult m-a deranjat, cand am ajuns la gradi’ cu program prelungit, partea cu mancarea. Nu ce mancau, ca era ok meniul, chestii potrivite copiilor, ci cantitatea. Mai precis, al meu e un mare mancacios si cand s-a trezit el ca la gradi’ poate sa ceara supliment cat vrea, a pus rapid pe el vreo 2 kile, asa scurt, in primele 3 luni de gradi cu program prelungit.

   Maj. copiilor nu se omoara cu mancatul, asa ca educatoarele/ingrijitoarele sunt entuziasmate cand dau de unul care mananca si-l indoapa ceva de groaza. Evident, cum al meu e mancau si cu tendinte de rotunjire de la mama natura, accesul la cantitati necenzurate de mancare nu a fost o chestie pozitiva. Si a fost extrem de greu sa le bag in cap doamnelor de la gradi (bine intentionate si dragute, de altfel) ca o singura portie de mancare e mai mult decat suficient pt fiu-meu…ele nu intelegeau ce natie de mama rea mai is si eu, ca nu las copilu’ sa manance cat vrea (imi amintesc si astazi ce fericit il luam pe gfiu-meu de la gradi si cum ma anunta el cu maxima mandrie: azi am mancat trei portii de mamaliga cu branza)

   • :))) La asta nu m-am gindit si cred ca ar putea fi o problema si pentru noi, ca si Sofia baga ca capcaunul, nici eu nu-i dau cit cere, ca i-ar plesni stomacul dac-ar fi dupa ea.

10. Total de acord cu exceptia faptului ca tu crezi ca celui mic ii va fi mai usor pentru ca Sofia va fi acolo. Nu cred asta. La 1 an si un pic lui ii trebuie mama nu Sofia. In al doilea rand sunt grupe de varste diferite = activitati diferite. Intre mine si sora mea exista o diferenta de 1 an si jumate. Cand a dat-o pe ea la gradinita la 3 ani eu eram deja acolo grupa mare. Nu ne-am intalnit niciodata. Nu aveam nicio activitate comuna, pana si in sala de mese eram separate de cateva randuri de mese. Sora mea parea foarte departe. Nu a ajutat-o cu nimic faptul ca eram acolo.
    Nu zic ca nu ar trebui sa il dai la gradinita la 1 an si ceva, fiecare face cum crede si fiecare alegere e buna pentru ca in mod sigur este cea mai buna dintre optiuni in momentul si circumstantele respective.
    Doar ca nu cred ca prezenta Sofiei ii va ajuta in vreun fel.

    • Ma gindesc la Montessori, unde grupele sint oricum mixte, copii mai mici si mai mari, unde nu se sta in banci si la mese, ci se grupeaza copiii singuri pe activitati, etc. Sa vedem cum o fi cel mic, si daca o sa pot sta eu mai mult acasa, atunci o sa amin si la el cit pot de mult.

    • Exista gradinita Montessori de stat?
      Eu ma gandeam la Waldorf, ceva feedback-uri are cineva? Am o prietena care si-a dus fetita acolo dar are 5 ani si de-abia a dus-o. De obicei la inceput toate lucrurile par roz. Astept de la ea sa vad ce zice peste 6 luni dar m-ar ajuta o opinie a cuiva cu copil mai mic.

    • Din ce stiu eu, cele Montessori sint toate private. Stiu multi copii la Montessori si parintii sint multumiti. Despre Waldorf nu stiu nimic, poate ne lamuresc fetele.

    • Intelesesem ca vrei sa optezi pentru stat si de-aia am intrebat cu Montessori, daca alegi asta e clar ca o sa fie particulara. Diferentele intre stat si particulara sunt mari si in afara de avantajul financiar altul la stat nu vad: prea multi copii la o singura educatoare, activitati potrivite cu sistemul de invatamant romanesc alese prost si alandala (desi si la multe particulare e la fel), imposibilitatea de a supraveghea copilul pe sistem camere video cum e la unele particulare si nenorocita aia de pauza de vara care pentru cei cu program fix ca mine anuleaza din start alegerea unei gradinite de stat. Sunt si particulare care trimit acasa copiii vara dar sunt si din cele care nu au pauza de vacanta (cred ca sunt mai multe astea).
      Ce spun este din experienta altora, din ce am mai auzit intreband in stanga si in dreapta, e posibil sa gresesc….

    • Nu am decis inca daca stat sau privat, trebuie sa investigam gradinitele din zona, din ce aud, unele de stat sint foarte ok, o sa vedem cind o sa fie momentul, acum inclin catre privat pt ca stiu ca la stat sint foarte multi si mincarea nu e mereu grozava, dar vedem.

    • eu am lucrat in 4 gradinite de stat si in una particulara.de obicei exista o diferenta de abordare care vine din raportarea la cotizatia lunara a parintelui. mergeti intotdeauna dupa educator! toate padurile au uscaturi, puteti sa mergeti la o gradinita care are are 10 educatoare minunate si sa nimeriti la a 11a care nu e tocmai ok.

    • a mea a facut grupa mica la gradinita 42 langa voi si erau 12 in grupa. din care niciodata nu erau mai mult de 10 prezenti.

    • Buna Draga Printesa Urbana,

      Imi place asa tare cum suna :). Te citesc de mult timp. Ti-am descoperit blogul cand stateam cu cea mica acasa, care are acum 2 ani si 9 luni si de atunci te citesc zilnic.
      La multi ani Sofiei ! si felicitari pentru printul mostenitor !
      Nu cred ca am comentat vreodata pe blogul tau, dar acum o voi face.
      Cand ne-am mutat in Bucuresti, fetita mea cea mare avea 1 an si 5 luni. Noi stateam cu chirie, servici aveam doar eu, domiciliu stabilit in Bucuresti nu aveam, deci no way cresa de stat. Nu ne-ar fi primit nimeni, iar cum eu nu pot/stiu sa dau atentii/spagi/etc. gradinita/cresa de stat am exclus-o din start.
      Pana la 2 si 4 luni a ramas tati cu ea acasa. Iar in tot acest timp cautam cresa particulara unde sa o putem da pe printesa. Nu era un copil foarte sociabil, nu-si facea prieteni usor, la tobogane nu se izbea sa fie prima, intotdeauna ii lasa pe altii, era timida, si mai tot timpul lipita de tati sau de mami.
      Deja, cunosteam pe cineva care isi avea copilul la o gradi particulara unde mergeau mai toate vedetele, dar din toate povestirile ei, eu am concluzionat ca eu nu vreau/pot sa-mi dau copilul acolo. Deoarece, aveau TV si dupa-ameaza ii puneau frumos in fata lui, afara nu ieseau aproape deloc, la gustarea de dupa ameaza primeau snack-uri din comert… eu doar ma ingrozeam.
      Nu mai tin minte cum, am auzit de o gradinita (pe atunci era doar gradinita) particulara, dar „netraditionala” care se afla la 5 min de mers pe jos de serviciul meu. Era perfect ca si locatie, oricand cand ar fi fost nevoie as fi ajuns la ea.
      M-am dus sa o vizitez. Habar nu aveam despre ce este vorba. Am intrat si m-am indragostit. Tot mobilierul din lemn, nici o jucarie de plus, nici un fel de TV, mancare gatite acolo din ingrediente proaspete si de cele mai multe ori bio. Si afara ii scot si cand ploua :). Exact ce cautam eu. Am avut interviu cu Dna educatoare (de care eu personal m-am indragostit iar, de atunci n-am mai intalnit in tot Bucurestiul asta o persoana mai calda/calma/dragastoasa) care m-a intrebat de ce am ales o gradinita Waldorf? -What? Eu habar nu aveam ce inseamna asta, cu ce se mananca, am recunoscut ca nu stiu nimic, si ca pe mine de fapt nu ma intereseaza ce fel de pedagogie se aplica, tot ce stiu eu este ceea ce simt, iar eu simteam ca copilului meu ii va fi bine acolo !
      Peste cateva luni am inceput gradinita. La Waldorf, parintii ii insotesc pe copii pana cand acestea nu se desprind oarecum singuri. Ne-a luat o luna de zile, pana cand a acceptat sa ramana fara tati la gradi. Atat de atasata de noi era, speriata de copii, si neincrezatoare in alti maturi. Primul an a racit destul de des, dar nu erau ceva neobisnuit pentru mine, caci a fost un copil bolnavicios de mica fiind. La gradinita in fiecare dimineata erau verificati de o dna Doctor cu competente homeopatice, care ulterior a devenit medicul de familie pentru multi copii din gradinita. Nu si al nostru, dar asta pentru ca eu am foarte mare incredere in cel pe care il aveam deja! Ce imi mai placea la gradinita era si faptul ca daca se intampla ceva, de ex. un copil avea varicela/enterocolita/sau alte minuni nimeni nu se panica, nu aruncau cu pietre in parintele respectiv. Despre acest lucru se vorbea deschis nu pe la colturi, se luau masurile de precautie si gata. In toti acei ani, gradinita nu a fost niciodata in carantina. Asa au trecut anii, si am ramas pana la sfarsit, pana a trebuit sa mergem la scoala, desi initial ma gandeam doar la o perioada de 2-3 ani, pana reuseste sa socializeze mai usor si sa-si infrunte timiditatea. Acum fiind clasa 1, invatatoarea imi spune – Bucurati-va de ea! caci este o minune de copil! Ce nu-mi placea la gradi, dar poate eram si influientata de parintii mei (profesori amandoi in sistem traditional) a fost faptul ca nu invatau poezii, cifrele, literele, cam ce se face la o gradi de stat in grupa pregatitoare. Astea au fost oarecum recuperate, chiar foarte natural, acasa, a stiut toate literele de la 5 ani, a stiut o multime de poezii nespecifice varstei ei. Noi ii citeam mult, si daca ei ii placea ceva anume, ne punea sa recitim de atatea ori de cate avea ea nevoie pana o invata pe de rost. Si la gradi invatau poezii, dar o faceau in timpul lectiilor de euritmie sau in timpul jocului, si ma uimea acasa, doar ca nu stia neaparat ca este o poezie. Am auzit de la unii spunand ca Waldorf este o secta, ca se spun rugaciuni, ca au icoane. Intr-adevar au o icoana, care nu este chiar icoana. Iar rugaciune spun cand se aseaza la masa, dar nu este despre Dumnezeu, este despre Soare si despre Luna. Ceea ce vreau sa spun de fapt, este ca fetita mea niciodata acasa nu a spus rugaciunea, nu a rugat sa spunem rugaciunea, nu a cerut sa ne tinem de mana la sfarsitul mesei ca sa multumim de masa, nu a rugat sa aprindem lumanarea la masa. Niciodata!
      Cand fetitea mea mai mare avea 5 ani, in familia noastra a mai aparut o printesa.
      Spre deosebire de sora ei, asta mica stie ce vrea si cum sa obtina, si nu se lasa cu una cu doua cand cineva ii calca coada. Atunci, noi parintii ne-am spus ca ea sigur o sa se integreze intr-un sistem traditional. Si am cautat o cresa tot particulara, pentru ca unde avem domiciul acum, nu sunt crese de stat la care as vrea sa-mi duc copilul. Dupa mai multe vizite, ne-am oprit la una pe langa parcul Carol. La prima vedere am ramas destul de multumiti, mai ales ne-a incantat entuziasmul Directoarei. Dar… a fost un dezastru pentru fetita mea. Nici acum inca nu m-am iertat pentru tortura la care am supus-o. In primul rand nu era indragita decat de o educatoare. Si da, intr-adevar cand era tura ei, copilul meu era fericit. In al doilea rand la fiecare doua saptamani copilul meu facea enterocolite. Eram depasita de situatie efectiv. Cadrele didactice isi permiteau sa tipe la copii. Nu-i scoteau afara pe cei mici deloc. Acolo unde isi faceau activitatile, acolo si dormeau pe nistre patuturi din plastic. Stiu ca se practica in mai toate gradinitile particulare acest lucru, si pentru ca nu am vrut sa fiu considerata „cu fite” am acceptat. Mi-am spus ca, daca parintii isi dau copiii in astfel de gradinite, n-o fi atatia parinti indiferenti fata de confortul copiilor lor si ca poate doar eu sunt una „intoarsa pe dos”. In fine, dupa ce a plecat educatoarea care o indragise pe fetita mea, dusul la gradinita a devenit un infern pentru toata lumea. La scurt timp am renuntat de tot. In total am mers (de fapt am platit) 3 luni la acea gradinita. A urmat o perioada de recuperare (psihica) pentru toata lumea, mai ales pentru ea. Am chemat-o pe bunica, apoi pe bona noastra (cea de la prima fetita) cu care am impartit casa (nu a fost usor!, dar o faceam pentru mica printesa dolofana). Asa am intins-o pana la varsta de 2 ani si 3 luni, cand ne-am spus ca nu mai facem experimente si ca o dam la aceeasi gradinita Waldorf la care am avut-o si pe sor-sa. Era intr-adevar o investitie financiara mare, dar la scurt timp ne-am dat seama ca a fost o decizie buna. Spre deosebire de sor-sa care s-a acomodat intr-o luna, asteia mici i-a luat decat o saptamana. In curand vom face un an de cand am pasit pragul acestei gradinite. Astazi, fetita mea vorbeste frumos despre toti copiii din gradi, depre educatoarele ei, despre medicul care o verifica in fiecare dimineata, despre paznicul de la poarta. Se supara daca vin sa o iau prea devreme, caci nu reuseste sa se joace in curte. Ii place mancarea de acolo, recunosc ca atunci cand ajung tarziu dimineata, mai fur si eu cate ceva de la ei :)) e prea bun totul. Mai ales pasta de masline si cea de naut, facute acolo in bucataria gradinitei. Cand ajungem la gradi, intra in grupa si striga : – „Am veniiit !”
      In iunie va face 3 ani, iar din septembrie o vom muta la grupa celor mai mari, unde sunt copii de 4 si 5 ani.
      Recunosc ca nici acum nu stiu foarte multe despre aceasta pedagogie, dar copiii mei a fost fericiti acolo. In primul rand au fost iubiti!
      Cam asta a fost si este experienta noastra Waldorf. Nu fac reclama gradinitei in care suntem, n-am dat nici nume, ca sa nu se interpreteze gresit mesajul meu :). Astazi eu cunosc 2 gradinite private Waldorf, si una de stat, la care nu am fost niciodata, si nu stiu cum este, din simplul motiv ca este cam peste mana in drumul nostru casa-servici-casa.
      Ar mai fi multe de spus despre gradinita Waldorf: despre cum si daca sunt pedepsiti copiii, despre cum li se dezvolta imaginatia, despre jocul cu degetele, despre ritmul saptamanii, despre mancare, etc., dar s-a facut prea lung comentariul meu 🙂 nici nu stiu cine va avea rabdare sa-l citeasca pana la sfarsit :).
      Si ca sa inchei cumva, DA, ii dau dreptate Prinsetei Urbane, copiii sunt cei mai fericiti acasa! Iar daca situatia ii determina pe parinti sa-si dea copilul la cresa sau gradinita sa o faca la timpul potrivit pentru copilul lor in primul rand !

      Sanatate tuturor! si Paste Fericit!

    • Eu am citit comentariul tau si nu mi s-a parut lung 🙂
      Sper sa nu va suparati am si eu intrebari:
      Care e treaba cu plusurile? AI spus ca nu erau jucarii de plus… nu inteleg. E ceva rau cu ele?
      Totusi, te rog frumos scrie numele gradinitei, am nevoie de cat mai multe recomandari.
      Si ultima promit: cum s-a adaptat cea mare la scoala dupa gradinita Waldorf? Inteleg ca scoala e in sistem traditional si am inteles ca se adapteaza greu. E adevarat?

    • Buna! imi permit eu sa raspund la intrebarea legata de jucariile de plus. Nu sunt bune la gradi deoarece aduna o gramada de microbi si de praf, sunt greu de curatat. E in regula sa le ai acasa unde se joaca un singur copil si unde le poti spala si usca destul de des… dar la gradinita este aproape imposibil sa le mentii curate.

    • Buna Cirius,
      Da exact asta e motivul, cel explicat de Andreea. Eu nu am nimic impotriva jucariilor de plus, ba avem acasa 2 cosuri mari de la Ikea pline doar cu jucarii de plus, daruite de oameni foarte dragi noua si de care, de fiecare data cand mai facem vreun pachet pentru copiii de la orfelinate, ne este greu sa ne despartim pentru ca asta este de cand m-am nascut, asta de la bunica la 1 an, asta de la nana de ziua copiiilor, si asa mai departe. Oricat am mai impartit la stanga si la dreapta din ele, tot 2 cosuri pline avem. Dar acasa, le spalam de cel putin 2 ori pe an. Si stau intr-un singur cos/loc, nu imprastiate prin toata camera de nu ai unde sa calci de ele, daramite sa mai respiri aer cat de cat curat.
      A doua noatra fetita, cea care face curand 3 ani, este alergica la tot ce inseamna praf/acarieni/etc., deci inca un plus pentru spatiile deschise si aerisite de la Waldorf.
      Gradi la care mergem noi acum, este Christophori si se afla langa parcul Gismigiu.
      Nu am vrut sa scriu numele gradinitei din start pentru ca nu am vrut sa se interpreteze ca as face reclama.
      Si despre Montessori am auzit de bine, dar Waldorf-ul, anume Christophori mi-a cazut sub mana (ca sa zic asa) si acolo am mers.
      Sa-ti spun si despre scoala. Paradox sau nu, fetita noastra mai mare merge tot la Waldorf, la scoala de stat.
      Cand a venit vremea sa o dau la scoala, in clasa pregatitoare, era mare valva la gradi. Multi dintre parinti nu prea stiau pentru ce sa opteze, scoala traditionala sau nu. Intr-un final au fost copii care au mers si acolo, si in partea cealalta. Stiu sigur pentru ca ne-am intalnit dupa, ca cei care au mers in traditional s-au adaptat foarte bine si le merge foarte foarte bine. Nu au avut nici o problema cu integrarea.
      De ce am optat noi pentru Waldorf? Primul raspuns care imi vine in minte fara sa ma gandesc este – din comoditate. Da, oricat de rusinos n-ar fi, asa este. Am mai spus ca, acolo unde avem domiciliul (stam la periferie), nu sunt nici gradinite si nici scoli de stat prestigioase, ca sa le numesc asa. Noi, nefiind de-ai locului, nu prea avem cunoscuti/prieteni/rude care sa ne ajute cu luare in spatiu/schimbare de domiciuliu intr-unul din cartierele cu scoli cotate bune in oras. Dupa ce am intors pe fata si pe dos internetul si am citit despre aceste scoli bune, despre cat de greu este sa ajungi acolo, si chiar daca ajungi, mai trebuie sa te „zbati” ca sa-ti faci singura norocul de a nimeri la o invatatoare buna. Si aici iar citeste, documeteaza-te, stai la poarta scolii, numai cate nu fac parintii ca sa-si vada copiii bine. Din perspectiva lor, a parintilor – bine!
      Eu si sotul, eram intr-o mare dilema. De rugat sa ne ia in spatiu nu aveam pe cine ruga, ca sa ai trecere la Directoare, trebuie sa te „introduca” cineva – iarasi nimeni.
      Si atunci una din educatoarele ei, ne-a intrebat – De ce suntem noi atat de siguri, ca scoala traditionala este cea mai buna alegere pentru B?
      Atunci am hotarat, mai mult rugati fiind, sa mergem la ziua usilor deschise la liceul Waldorf. A fost sotul. Si daca a plecat ursuz, atunci sa stiti ca s-a intors tare luminos si fericit 🙂 Si mi-a spus atat – Draga mea, am gasit scoala pentru B!
      Eu tot nesigura am ramas, si am incercat sa-l intorc pe toate partile, si sa-l fac sa se razgandeasca. Dar timpul trecea, a venit perioada inscrierilor si domiciuliul nostru era tot acolo unde este si acum, si parca ma impacasem cu gandul, mai ales ca educatoarea lui B si fosti elevi, imi spuneau ca o invatatoare ca cea pe care o va avea, eu nu voi mai gasi nicaieri.
      La interviul care a urmat inscrierii, sotul meu le-a spus in fata ca el este sceptic in ceea ce priveste sistemul Waldorf, si daca B va fi acceptata la scoala, asta inseamna ca scoala isi ia angajametul sa-i demostreze ca se inseala.
      Si a fost acceptata! Si a fost bine pentru B, si bine pentru noi. A invatat atat cat trebuie fara stres, fara lacimi, fara nu vreau la scoala, fara vreau sa dorm dimineata. Si a fost si primul spectacol de sfarsit de clasa pregatitoare in care eu am plans ca un copil, atat de frumos a fost! Si acum cand scriu aceste randuri, mi-am adus aminte si am emotii. Au jucat piesa Condurii Printeselor si a mea a fost cea mai mare, care la sfarsit se marita cu cel care dezleaga misterul :).
      Acum B este in clasa 1. Si acum este foarte bine, merge cu drag la scoala, ma cearta rau, atunci cand intarziem, are un mare respect pentru Doamna. Si cel mai importat, isi face singura foarte constiincioasa temele. Evident ca le verificam impreuna, dar si le face singura.
      Nu stiu ce va fi mai departe, pentru ca nu sunt foarte sigura ca dupa ciclul primar, pregatirea profesorilor este la fel de buna cum este a Doamnei noastre. Eu incet incet o pregatesc pe B si de o schimbare radicala…nu se stie niciodata. Paralel cu ce invata la scoala, am cumparat toate caietele de lucru pentru clasa 1 din sistemul traditional, si le rezolvam in wk sau in vacante. Le rezolva cu usurinta. Se mai intampla sa ma roage sa-i explic enuntul exercitiului, dar la calcule nu are probleme. De matematica vb. La scris este usor.
      Daca te referi la intergrarea in societate… eu nu vad nici o diferenta la B atunci cand este cu copii din sistem Waldorf, sau cand este cu copii din sistem traditional. Gaseste cu usurinta limba comuna cu ambele tabere :).
      Ah, sa stii ca eu am ramas uimita ca la noi in clasa, sunt si copii care au venit in traditional. Iar anul acesta, se pare ca se vor deschide 2 clase de pregatitoare pentru ca sunt prea multe cereri. Evident ca in comparatie cu scolile bune din oras, acest lucru este nesemnificativ. Eu ma bucur totusi, pentru ca oarecum am speranta ca se va face mai mult pentru a ridica nivelul invatamantului netraditional in tara noastra.
      Si inca un lucru, nu a trebuit sa merg cu nici un fel de atentie la Dna invatatoare, cu nici un fel de ocazie, si am primit aceeasi vorba calda si privire respectuoasa, ca si parintele care are mai mult timp sa dedice scolii, sa stea de vorba cu Dna, sa-i aduca flori cu diverse ocazii sau pur si simplu. Asta este un lucru pe care il apreciez atat la gradinita, cat si la scoala. Si am un mare respect pentru oamenii cu care interactionez in aceste doua insititutii pentru faptul ca nu eticheteaza parintii (respectiv copiii) dupa nr. de parfumuri care le-au fost aduse in dar.
      Hai, ca iar m-am intins- :))
      Scuze Printesa, ca ti-am folosit spatiul 🙂
      Noapte buna mamici cu pici !

    • Multumesc pentru raspuns. Corect cu plusurile, nu ma gandisem la asta.

    • Ba am citit pana la sfarsit 😉

    • @Nata:
      Am citit comentariul tau care nu, nu a fost lung, ci binevenit.
      Te rog sa-mi dai numele gradinitei cu pricina (vreau si eu ca printesa mea sa fie iubita si la gradi, nu numai acasa).
      Daca vrei sa faci acest lucru pe privat, o poti face la giosanraluca@yahoo.com.

      Multumesc si toate bune!

    • si eu am auzit numai de bine despre sistemul Waldorf , poti da macar in privat numele gradinitei ? ddidy178@yahoo.com .
      Montessori am auzit , dar mi s-au parut f scumpe , vrem si bebe 2 , nu stiu daca putem face efortul de 500 euro pe luna fara optionale 🙁 ..suna minunat oricum filozofia lor si accentul pus pe libertate si creativitate .

    • Nata poti detalia afirmatia din mesajul tau de mai sus:” Intr-adevar au o icoana, care nu este chiar icoana. Iar rugaciune spun cand se aseaza la masa, dar nu este despre Dumnezeu, este despre Soare si despre Luna.”
      cum adica icoana nu e de fapt icoana si cum se roaga la soare si luna???? suna tare aiurea….eu una nu as vrea sa-l invete asa ceva pe copilul meu….

    • Exact Alexandra…n am inteles nici eu nimic din fraza aceea

    • Da, asta ar fi o problema si pentru mine. Restul suna bine dar eu sunt agnostica, m-ar fi deranjat la fel de tare daca s-ar fi rugat la icoane sau la Allah sau la oricine.
      Mi-ar placea un sistem in care nu exista religie. Religia trebuie sa si-o aleaga el cand va fi destul de copt la minte pentru asta.
      De asemenea am dat peste niste poze pe net din gradinitele de tip Waldorf si sunt prea multe icoane.
      Uff… greu de ales!

    • Citesc blogul tau, dar e primul comment. 🙂
      Am avut doua experiente (a cate doua sapt fiecare, in decembrie) la doua gradinite montessori din bucuresti cu baietelul meu de 1 an jumatate si pot sa iti spun ca:
      1. Grupele mixte inseamna ca sunt doua grupe in gradinita, 1-3 ani si 3-6 ani. Copiii stau in sali diferite, au activitati si educatoare diferite. Micii tai nu prea ar avea legatura unul cu altul.
      2. Personalul din gradinitele M in care am nimerit eu este RECE. As spune glacial, dar erau cateva exceptii. Copiii care plang disperati dupa parinti sunt anuntati de educatoare ca mami va veni diseara, deci nu are rost sa planga. Copiii nu sunt luati in brate, maxim imbratisati scurt cand plang cu sughituri. M-a marcat o fetita care alerga disperata si plangand in hohote cautandu-l pe taticul ei si pe langa care educatoarele treceau eventual mangaind-o fugar pe par. Am auzit de zeci de ori intr-o luna ca „plansul e terapeutic”. Wtf!???!
      3. Atitudinea. Cei mai multi specialisti si educatori M se cred unsi cu un har divin. M-am certat rau cu o directoare de gradinita cand am cerut sa imi arate atestatele de educator M ale personalului si alte astfel de detalii. Mi-a zis ca ea a investit 30000 de euro pt fiecare grupa.
      4. Gradinitele M refuza ideea de camere video pe care sa iti vezi copilul. La unele nu ai voie nici sa stai cu micul pana se acomodeaza in clasa.
      5. Am nimerit la una din gradinite o educatoare depresiva care se comporta ciudat. Mi-a luat cateva zile bune sa ma prind ca ceea ce parea o seriozitate extrema era de fapt buba mare la cap. Avea o grupa de 1-3 ani pe care o tinea cate o ora in cerc sa le cante ea cantecele. La un moment dat (in ziua aceea am stat acolo, in vestiar) l-am auzit pe al meu plangand tare si am intrat sa il iau – era singurul din grupa care se ridicase din cerc si se lovise de un scaun; ceilalti copii stateau in cerc de parca erau hipnotizati, vreo doi se leganau ciudat fara-spate.
      Am avut o senzatie extrem de neplacuta, cum ca ceva e foarte in neregula acolo, am lasat taxa de inscriere de 4 mil si taxa de 14 mil platite deja si am plecat fara niciun gand de intoarcere.
      Precizez ca am ajuns in acest sistem tocmai pentru ca imi place si mi s-a parut potrivit pentru juniorul meu, dar nu stiu daca il vom alege in continuare (deocamdata sta acasa, cu buni).

    • Spuneti oamenilor numele gradinitelor, va rog. Multumesc.
      Ce spuneti e o problema. De multe ori se foloseste numele Montessori desi scoala nu e cu adevarat Montessori. Nu numai in Romania.
      Va rog dati detalii.

    • E corect ca cea mare sa stea acasa cu mami 4 ani si cel mic sa plece de langa mami dupa 1 an? Oare nu si-ar fi dorit, dupa ce va fi crescut, sa fi primeit acelasi tratament ca sora? Vorbesc din prisma surorii mai mici care sunt, fiecare detaliu conteaza pt un copil, eu am adunat multe frustari legate de varsta si experiente diferite intre surori, unele fondate, fara intentie din partea parintilor, altele nu.

11. Da, totul e mult mai simplu cu 1 copil si se complica foarte tare cu 2.
    Pentru 1 copil e relativ simplu – un efort financiar mediu pt a plati bona sau gradi particulara. Dar cand ai doi… si rate la banca si salarii medii, e imposibil, din pacate! 🙁
    Unii ar zice ca asta e, „nu-i permiti, nu faci 2”, dar de alta parte, e important sa fie 2, sa creasca impreuna si sa se aiba unul pe altul cand vor fi mari!!
    Si eu si sotul avem frati/ surori si nu se compara cu niciun prieten sau verisoara sau mai stiu eu cine altcineva apropiat!! Sunt cele mai importante si de incredere persoane pt noi, pe care ne putem baza oricand!

12. Eu am copilul la gradinita particulara si nici vorba de vacante impuse de gradinita; doar de sarbatorile legale. Cat despre imbolnavirile nesfarsite, depinde foarte mult de medicul care il ingrijeste. Daca il trateaza cu antibiotic, poti fi sigura ca va merge din rau in mai rau. Si noi era cat pe ce sa o luam pe drumul asta pana sa gasim medicul potrivit, iar copilul nu a mai luat antibiotic de un an de zile si merge fara probleme la gradinita. Parerea mea: gradi particulara buna, pentru cine isi permite. Numai bine tuturor picilor si mamicilor!

13. In alta ordine de idei, relativ la pasajul asta:
    „Majoritatea sînt bucuroși că uite, copilul se îmbracă deja singur și știe cinci poezii. Și nu pricep care-i bucuria în a-ți vedea copilul că se îmbracă singur. Care-i graba? Îți e atît de greu să-l mai îmbraci tu un an? Ți-e teamă că o să-l îmbraci și după ce-o să-i dea mustața? De ce e așa important să devină independenți la doi ani?”

    Eu altceva nu inteleg. De ce este asa de important sa stie poezii? Eu am fobie, nu pot sa le sufar :D. Cand ma duc la acreva in vizita si il pune pe ala micu sa spuna poezii mai bine m-ar pune sa ii dau cu aspiratorul prin casa sau sa ii spal vasele decat sa stau si sa ascult o poezie, indiferent cat de dragalas e cel care o spune.

    • Am crezut ca doar eu am o problema cu poeziile? odata am nimerit un copil care stia vreo 6 strofe!!!!

14. Ioana,dar nu este prea devreme pt cel mic sa mearga la gradi dupa 1 ani si ceva?vorbesc prin prisma celor detaliate de tine despre dezvoltarea armonioasa a copiilor in mediul lor familiar si familial, mai ales ca pentru fetita ati decis sa mai asteptati.
    Deocamdata pe noi ne ajuta bunica/soacra,cel putin pana la toamna cand vrem sa o dam pe fetita la cresa,atunci va avea 2,5 ani.Nu este un aranjment care ma linisteste,iar bonele bune, care sa empatizeze cu copiii( nu mai zic de toate celelalte conditii),sunt greu de gasit.

    • Daca ii pot da pe amindoi impreuna, cred ca multe dintre dezavantajele gradinitei (cele legate de adaptarea la loc, program si oameni straini) pot fi depasite usor. Depinde mult si de cum va fi cel mic, e posibil sa nu fie pregatit si atunci o sa stea mai mult acasa, cu bona, iar Sofia poate merge la program redus. Vedem, nu e nimic batut in cuie. Sau poate voi decide sa ramin eu acasa pe termen lung si atunci ii tin acasa pina la grupa zero (eventual cu program redus la gradi de la 4 ani ai fiecaruia).

    • Cat sunt eu de norocoasa, il am pe bebica cu mica in clasa, macar pana la vara, cand face 2 ani. Imi primesc salariul, si stimulentul si bebe e cu mami 🙂 nu va fac in ciuda, imi impartasesc bucuria.

15. intr-un fairytail asa e , sunt perfect de acord : stam acasa , ii educam , citim , cantam , mancam mancarea potrivita si adecvata varstei si iesim pentru socializat la play date-uri .. insa in real life pt 90% dintre noi nu putem face asta , pentyru ca avem rata la casa , la masina si nevoie de bani sa-i ducem la innot , centre de activitati and stuff.
    Noi parintii , tot 90 % din noi am crescu oricum la cresa , gradi , camin , printre educatoare , straini , copii mai mult sau mai putin educati si sociabili…si tarim , suntem chiar foarte bine din punct de vedere emotional , afectiv , am crescut frumos , cu vise , idealuri si acum avem familia noastra. Am crescut cu valori , invatati sa respectam anumite valori . Da , acum citind o mie si una de carti despre parenting ti-e ciuda ca nu esti in stare sa stai tu personal sa-ti educi copilul si sa te ocupi indeaproape de buna lui crestere, ti-e ciuda ca-l di intr-un sistem unde cari tona de manuale , inveti 10 poezii pe luna pe de rost , e promovat sistemul pedeaèpsa -recompensa . Mi-e ciuda , teoretic in primul rand stiu ca nu ar trebui asa ..dar practin si in sinea mea imi spun : sunt oricum un produs al sistemului asta comunist shi neaxat pe copil si fericire si joaca si frumos si creativitate si spirit liber dar sunt libera , creativa , citesc , ma bucur , rad , plang , am emotii constructive deci probabil asa o sa fie si copilul meu, pentru ca ne are pe mine si tasu ca parinti, si cele 3 ore – 4 seara in timpul saptamanii i cele 24 de ore X 2 in zilele de weekend i le dedicam in exclusivitate.
    acum are 1 an si 3 luni , sta cu bona , deocamdata imi permit asa , mai primesc stimultentul de reinsertie de 500 ron , alocatia de 200 , mai punem diferenta si-l lasam cu o bona , care o data pe saptamana macar face ceva ce nu-mi convine , ce nu e conform filozofiei dar imi zic : da , macar are atentie exclusiva 10 ore pe zi de la ea … si la gradi ar fi mult mai traumatizantacum cat e micutz si depinde in totalitate de un adult. Oricum, oricine iti creste , educa copilul ..are in mintea ta si minusuri , face oricum chestii pe care tu nu le faci sau nu esti de acord , lucruri marunte dar care pt mine conteaza ..dar judecand la rece trebuie sa trec peste ele ca in rest e ok , e buna , e blanda , vb frumos , il iubeste , canta , are grija sa manance , sa fie curat , ingrijit si sa se comporte frumos.
    Dupa 2 ani insa , ma gandesc si la varianta gradinitei , care costa cat costa bona dar zic eu ca ofera mai multe chestii adecvate varstei, se ia cu altii copii si se bucura cu ei ( nu vad partea proasta ca va vrea pufuleti sau kinder ) si face activitati in team pe care cu bona nu l face .E inconjurat de copii si educatoare mai tinere si creative decat bona care e mai conservatoare si nu asa vesela cum mi-as dori sa fie persoanele din jurul lui fimiu.

    o sa caut gradi oricum aproape relativ ori de unde stam ori de job, asta e unul din criterii ..cred ca se gasesc gradi bune in fiecare sector … da , ce edrept sunt alea Montessori din Pipera si Woldorf si etc dar decat 2 ore pierdute in trafic mai bine caut cea mai buna si care sa corespunda cat de cat cerintelor dar sa ne vina si usor sa ajungem .

    trezitul dimineata , da ..big problem ..eu de mica ma trezeam greu , si acum la 30 de nai tot greu ma trezesc , dar in viata te mai si adaptezi

    • Raluca, asta spun si eu, ca nu toata lumea isi permite, si am repetat asta de nici nu mai stiu cite ori, pentru ca nu vreau sa se simta nimeni vinovat, dar mi-ar placea ca oamenii care isi permit sa se gindeasca bine. nu, kinder in fiecare zi la 2 ani nu e ok. copii in jurul lui 10 ore pe zi la 2 ani nu e ok (o spun pediatri si psihiatri pediatri pe care ii citesc).

      noi am crescut la cresa de la 5 luni, si pentru ca sintem vii, inseamna ca sintem ok? eu am avut nevoie de 10 ani sa-mi repar traumele din copilarie. cunosc multi adulti de seama mea care inca nu sint ok cu ei insisi. cred ca daca ai de ales, ar trebui sa nu te grabesti cu gradinita.

    • Aici am si eu o mare dilema. Situatia este ca al meu puradel implineste 2 ani iarna. Deci exclus sa inceapa la gradi in iarna. In martie va avea 2 ani jumate. S-ar brodi. Problema mea este ca nu locuiesc in Bucuresti ci la margine. Asta inseamna ca ori il duc in la gradinita jumate de timp si restul cu bona, ori mai continui pana la 3 ani jumate cu bona. Teoretic ai spune ca daca imi permit ar fi bine sa astept pana la 3 ani jumate. Adevarat dar problema mea e ca 8 ore serviciu + intre doua si trei ore pe drum dus-intors serviciu = 11 ore pe zi de lucru bona. Care a acceptat pentru o marire sa faca asta pana la primavara dar mi-a spus ca e un efort si ca nu il poate face decat pe perioada limitata. O inteleg: e tanara (28 ani) are si ea activitatile ei, isi doreste sa construiasca ceva si pentru ea si asta nu o poti face stand 11 ore la cineva plus o ora pe care o pierde si ea cu drumul. Nu e problema ca nu e multumita de salariu dar orice salariu i-as da tot nu ar face chestia asta inca aproape 2 ani de acum incolo.
      Alta bona iese din discutie, sunt foarte multumita de ea nu as schimba-o pentru nimic in lume fie si numai pentru faptul ca nu minte (are o religie mai speciala si desi nu simpatizez cu doctrina imi plac efectele 🙂 ). Este foarte onesta, foarte corecta, un pic ametita dar apropo de patania ta cu prima bona, cand mi-a spart un mixer s-a prezentat cu el spart la mine si cu banii sa mi-l plateasca. Nu i-am luat, fireste, dar am apreciat corectitudinea.
      Deci, doua bone?

    • Corectie: implineste 2 ani in toamna, tot aia, incep gripele, asta era ideea. Nu stiu de ce am scris iarna 😀 . E naspa ca nu poti corecta comentariile, mai ales de greselile de tipar sau gramaticale ma oftic.

    • Poti sa incepi oricand la cresa sau gradi privata si in septembrie si in ianuarie. Nu prea conteaza varsta. Si eu locuiesc la marginea orasului, zona Pipera Tunari si exista gradi de toate felurile, de la trei milioane la 15. Iar la gradi de stat din zona noastra sunt foarte atenti cu copiii pt ca sunt foarte putini inscrisi (intrucat vecinii nostri isi permit olga gudyn, isb, british).

    • si eu simt la fel ca tine si instinctul mi-a spus sa-l mai tin ceva timp in mediul lui, acum are 1 an si 5 luni. Insa, din pacate, nu am indraznit sa caut bona de frica sa nu dau peste nu stiu ce monstru, dar si din cauza costurilor destul de ridicate, iar cresa era exclusa din motivele pe care le-ai expus mai sus. Astfel, am hotarat sa lasam copilul la tara, la bunici, la 100 de km de Bucuresti, la munte, si noi mergem la el in week-end. Ma simt rupta in 2, nu stiu daca e cea mai buna decizie, dar il vad pe el ca e bine ingrijit si iubit, bunicii se ocup de el si il invata o gramada de lucruri faine, vad evolutia de la saptamana la saptamana, are o curte mare la dispozitie unde sta minim 4 ore pe zi afara, cu animale si toate cele, chiar si copii de varste apropiate (printre vecini) cu care intra in contact…nu stiu ce sa fac…de multe ori am vrut sa caut gradi sau cresa si tot de atatea ori am dat inapoi gandindu-ma la imbolnaviri, trafic, etc….cineva, din mamele care au citit mai multe carti de parenting, poate sa-mi dea un sfat de ce efecte are asupra copilului intre 1 si 3 ani faptul ca isi vede parintii doar 3 zile pe saptamana, iar in restul timpului sta cu bunicii? el nu pare afectat deocamdata de acest lucru (am stat eu cu el pana la 1 an, insa este o fire mai independenta, niciodata nu a fost mamos sau lipicios) sau cel putin nu o arata…as face orice pentru el si as da orice sa-l vad seara de seara acasa, insa nu vad solutia pentru moment, doar gradi…mi-ar prinde bine un sfat sau o experienta a cuiva care a trecut prin ceva asemanator…

    • Eu pot sa iti dau un exemplu concret nu din carti 🙂 O familie de prieteni foarte apropiati au un baiat. Cand avea 8 luni ea a fost nevoita sa se intoarca la munca, el deja muncea si asa ca cel mic a ramas la bunici (tot asa, distanta 100 km, vazut copilul jumate de vineri + sambata + duminica). Ce am observat eu:
      1. Copilul le ducea dorul care nu se manifesta ca se lipea de ei cand ii vedea ci invers. ii respingea total. lucru care s-a reglat abia la vreo 2 ani dupa ce l-au luat la ei acasa.
      2. Lipsa completa educatie si nu ma refer la ceea ce invata ci la ceea ce vede. La 7 ani cand l-au luat in sfarsit ca sa il dea la scoala copilul vorbea cu „rotitili, saniutili, masinutili” si alte de genul. Nu invinuiesc pe nimeni, constat doar un fapt. I-a fost foarte greu in clasa 1, nici nu vreau sa ma gandesc cate mistouri a inghitit. In primii doi ani ura efectiv sa se duca la scoala, nu avea niciun prieten iar in weekend cand il duceau la tara era cel mai fericit.
      3. Bunicii ii spunea „mama”. Si mamei tot „mama” ii spunea.
      4. Incontrolabil, nu se putea obisnui in spatii mici, era obisnuit sa haladuie pe dealuri pe la tara. La el plimbarea cu bicicleta insemna off-road cativa km nu pe asfalt printre pietoni.
      5. La plusuri: foarte sanatos, mancare 100% eco (bunicii au practic o miniferma, absolut tot ce se consuma este facut de ei: lapte, unt, oua, carne, legume, fructe, miere you name it!). In plus copilul iti coseste un pogon de grau la concurenta cu un adult si nu are nicio problema sa mulga o vaca, oaie sau capra.
      6. Un alt plus: a recuperat destul de repede. Dupa ce s-a instalat cu parintii a inceput sa perie la exprimare, a reusit sa se adapteze in Bucuresti, si-a facut prieteni si acum la 13 ani este o bomboana de copil, genul pe care orice mama si l-ar dori.
      Nu toti copiii sunt la fel, depinde de multe dar mie personal sa il las cu bunicii nu mi se pare o idee buna. Gandindu-ma strict la situatia mea nu l-as lasa cu bunicele nici 10 minute pe an, cand ma duc in vizite nu il scap din ochi. Una este convinsa ca cea mai buna mancare din lume este zaharul si trebuie sa-i bagi copilului pe gat prajituri cat cuprinde, „sanatoase, facute in casa” … as adauga cu frisca la spray si o tona de zahar dar e inutil sa ii explic. Ailalta merge pe principiul ca un copil nu trebuie supravegheat ca uite voi ati crescut cu cheia de gat si nu ati murit, deci iarasi zid.

    • Ai ce mi-a placut ce ai scris. Tot.
      Eu mama, 32 ani, pui de aproape doi ani. Am crescut la tara, cu bunicii de la 2 ani pana la scoala. Acum copilaria mea e o bijuterie nepretuita, acum, repet. Atunci ma simteam abandonata. Imi amintesc ca m-am trezit din somn, visam ca sunt acasa, am deschis ochii si am vazut ca nu. M-am intors cu fata la perete sa nu ma vada mamaia ca plang, aveam sigur sub 5 ani. Cand am venit acasa cu putin inainte de inceperea scolii eram o straina, vad si acum patul si imi amintesc ca nu aveam curaj sa ma asez. Spuneam tricuou, cuptior, capusuni iar sora mea se tavalea de ras, eu nu stiam de ce, frustrant. Sunt dependenta de dragostea si aprecierea oamenilor, sunt singuratica, nu-mi place sa socializez, totul trebuie sa fie o conatanta dovada de iubire, altfel ma simt neapreciata, nedorita, sunt depresiva, tind spre a vedea partea negativa a lucrurilor, imi e in permenenta teama sa nu deranjez, ma las pe mine pt a face altora pe plac … cred ca toate se trag din copilarie. Si f putine se vad privindu-ma. Si am fost iubita, si am crescut cu chestii bio 100%, si am fost alintata si rasfatata … Asta e un caz, poate sunt copii foarte ok crescuti de bunici 😉

    • La fel si la mine! Copilarie la tara, plangeam de rupeam dupa ai mei dar nu aratam. Maica-mea a aflat cand i-am povestit eu, mare fiind, spunea ca aratam ca un copil fericit cum de nu si-a dat seama!!!? Pai nu si-a dat seama pentru ca ma ascundeam bine.
      Mi-era groaznic de dor de ei desi ii vedeam in fiecare weekend. Cand plecam de acolo, imi era dor de bunici si asa mai departe.
      Aveam vise in care de fiecare data ei plecau cu trenul si eu ramaneam singura, ii mancau porcii/lupii/ursii si fireste, eu eram ultima la rand… Nu o sa-mi las copilul departe de mine, orice ar fi.

    • @Tatiana/Cirius

      Dragilro, am citit cu atentie maxima postarile voastre. Sa fiu eu exceptia? Poate!
      Am crescut la bunici de la 3 luni-6 ani, cu intreurperi (ma luat parintii pe perioada concediilor la munte, mare). M-am nascut cu o problema medicala la plamani si parintilor li s-a recomandat fie sa ma duca la mare, pentru aerul sarat, fie la munte. Varianta 2, cu muntele, a picat la tanc, bunicii fiind dintr-un sat rupt din basme, in nordul Bucovinei. Si iata-ma la bunici. Am fost rasfata neamului, am mancat ce-am vrut (100% bio), cand am vrut.
      Cirius, similar, cand au trebuit sa ma inscrie la scoala primara, vocabularul meu includea nu numai moldovenismele de rigoare, dar si regionalismele din Bucovina (pun pariu ca nu stiti, de exemplu, ce e aia bevoanca? Va spun eu…salata boeuf..:).
      Nu m-am simtit nici frustrata, nici exclusa, ba imi amintesc perfect ca era al naibii de mandra de graiul meu, ca deh, eram si ma purtam ca o mandra bucovineanca…
      Am fost lider si la bune si la rele si la scoala si la liceu si apoi si in facultate (am intrat si am terminat ca sefa de promotie, dar eram prima si la nebunii) 🙂
      Nu sunt si nu am fost timorata, timida, complezata de ceva anume.
      Bunica era Mama-Buna, Bunicul era, binenteles Tata-Bun. Parintilor le spuneam cand pe numele de botez, cand mama, sau tata. Un lucru este cert: am crescut avand doua perechi de parinti (asta era viziunea mea) care in timp, mi-au devenit si cei mai buni prieteni.
      Nu regret nici un minut ca am crescut la bunici.
      Acum, abia astept sa creasca printesa noastra (acum are 1 an si 8 luni) sa o las, cel putin pe timpul verii, la bunicii din Bucovina….:)
      Mai mult, imi pretuiesc copilaria ca pe cea mai de seama si valoroasa nestemata. Am crescut in aer liber, pe dealuri/munti, cu picioarele vesnic in vreo baltoaca de apa, am mancat paine pe vatra,mere/prune verzi, lapte proaspat muls, unt de casa, etc (apropos, imi povestea mama ca eram deja acasa la parinti, in scoala primara, si am refuzat sa mananc unt din comert, care se gasea, inainte de `89 destul de greu, pe motiv ca nu e galben….habar nu aveam ca exista si unt alb!!! :)..)

    • E bine, macar ai stat langa familie. Altii au stat la gradinite saptamanale. Si nici nu poti sa-i judeci pe parinti… astea erau conditiile. Cine avea bunici la tara, era privilegiat.

    • Tatiana si eu am avut o copilarie similara cu a ta. Am fost lasata la bunica la tara de la 2 luni. La o bunica nu tocmai educata si destul de rece. Ne incuia in casa si se ducea si-si vedea de vacile si ferma ei. Pana pe la 6 ani cand m-au luat la oras eram o salbatica, haladuiam 7 hotare, nu vorbeam f bine, nu ma invatase nimeni sa ma spal pe dinti sau sa ma spal in general si mancam ce se gasea, pe unde se gasea. Parintii mei veneau la cateva saptamani sa ne vada si erau niste straini.
      Rezultatul: nu o suport nici acum adulta pe mama, tata a murit de mult. Toate starile pe care le descrii tu si pe care le-am dezvoltat si eu sunt tulburari de personalitate datorate lipsei de atasament.
      Am facut cativa ani psihoterapie sa-mi pun viata in ordine. Toate aceste probleme din viata de adult, relatii esuate pentru ca nu stiam sa construiesc relatii sanatoase,o tulburare de alimentatie care s-au dezvoltat tot pe fondul lipsei de atasament. Mancam enorm de mult sa umplu un gol afectiv.
      Povestea cineva mai sus de un baietel care isi respingea parintii. Si asta tot o tulburare de atasament este. Copiii care se simt abandonati, nu suporta sa fie atinsi.
      Am citit cateva articole despre tulburarile de atasament(attachment issues) rezultate datorita faptului ca in mica copilarie nu am dezvoltat un atasament sanatos fata de parinti. Poti cauta si tu pe Google si de asemenea ti-ar prinde bine sa vorbesti cu cineva specializat. Pe mine m-a ajutat enorm de mult sa constientizez de unde mi se trage.

    • hey 🙂 ma bag si eu ca mata-n calendar (nu am copii dar intentionez) in discutia voastra. Eu am crescut la bunici (pana la 6 ani) si sa stii ca mi-a fost foarte bine doar ca am ramas cu sentimentul ca mama si tata sunt de fapt, bunicii. Stiu ca poate suna dificil pentru tine dar ori te impaci cu acest gand, ori iti iei copilul sa il cresti. Din acest motiv m-am tot gandit si eu cum as face sa stau cu copilul meu in primii ani, sa nu stea nimeni altcineva cu el- pentru ca stiu ca apropierea dintre mine si „mamaie” e cea mai dulce si cea mai pura pe care o cunosc si difera fata de cea dintre mine si mama. Nu ma intelege gresit, o iubesc si pe mama foarte mult doar ca este un strop mai putin decat la mamaie.

    • va multumesc pentru comentarii! am uitat sa mentionez ca si eu am fost crescuta de bunici pana la 6 ani! si, intr-adevar, am acelasi sentimente fata de bunica, un strop in plus fata de mama. Nu i-am respins pe ai mei cand m-am intors acasa, insa intr-adevar dorul pentru bunici si dupa locul copilariei mele il resimt si acum uneori. Insa planul nostru este sa stea acolo pana la 3 ani, maxim, poate chiar 2 ani jumate cat va avea la anul pe vremea asta, depinde de mai multi factori, apoi sa-l luam acasa si sa-l dam la gradinita cu program prelungit…in niciun caz nu il las acolo pana la 6 ani! incerc sa observ daca se schimba starea lui dupa ce plecam noi si cand ajungem din nou la el (pana acum nu are nicio treaba, pe mine ma striga „mama”, pe bunica-sa „mamaie” (foarte clar, chiar spune foarte multe cuvinte), se joaca cu noi non-stop cand suntem acolo, dar dupa ce plecam nu striga dupa noi sau isi schimba dispozitia sau programul). Bunica-sa e si ea impotriva zaharului si TV-ului la copiii mici si este foarte dragastoasa si empatica cu copilul, nu il cearta, incearca sa ii vorbeasca cat mai mult, are un program foarte sanatos de somn si alimentatie (a fost medic pediatru si mai e conectata la ce se intampla si vorbeste la telefon cu alte colege care inca profeseaza), desi mai are fixatii gen copilul e rahitic si sa-i dam cat mai multa vitamina D ( ca pe vremea ei se facea vitamina D injectabil), dar am incercat sa vin cu argumente si studii despre asta, a acceptat argumentele si ne respecta deciziile, insa si acum e suparata ca nu se mai incalzeste o data afara sa tina copilul la soare dezbracat. In rugamintea mea de mai sus, am mentionat ca interval de varsta 1-3 ani si ce efecte credeti ca are lipsa noastra asupra lui in acest interval, din punct de vedere psihic. si daca imi povestiti experientele voastre proprii sau ale prietenilor imi sunt oricum de mare folos. Citesc zilnic acest blog si cand printesa povesteste de momentele frumoase pe care le traieste cu puiul ei de om zi de zi ma fac bucati mici si ii sun si vreau sa il aud…as vrea tare mult sa il vad seara acasa, dar cand ma gandesc la o bona ma ia cu fiori si in suflet si in portofel. Dar daca strang mai multe pareri si ajung la concluzia ca nu e ok asa o sa facem tot posibilul sa schimb ceva. multumesc tare mult!

    • La nivel rational eu inteleg perfect motivele din cauza carora mama m-a lasat la bunici cei 6 ani. Si sa stii ca in acest timp am vazut-o foarte des, pentru ca erau in acelasi oras si mergeam sau venea ea la noi. Pentru mine, „acasa” a ramas tot casa bunicilor, blocul in care statea mama a fost multa vreme o cutie de chibrituri 🙂 Ce pot eu sa iti spun e ca am ramas cu o incapacitate afectiva de a ma simti aproape de mama, mai mult de a-mi exterioriza sentimentele fata de ea, lucru pe care nu il simt deloc in cazul bunicilor. Atunci cand ma duc la ei, chiar si acum la 32 ani, ma simt cea mai iubita fiinta si las garda jos pentru cele 2, 3 ore petrecute impreuna. Poate sunt eu mai sensibila sau mai ciudata, cine stie, doar ca asta simt 🙂 Si, posibil sa incerc sa te conving sa iti iei copilul sa il cresti 🙂 iarta-ma daca m-am bagat prea mult in papucii tai.

    • dar daca bunicii au timp sa stea cu el, de ce nu vin la voi in Bucuresti, macar o perioada?
      n-as vrea sa te judec, noi nu avem aceasta problema, dar daca n-as fi avut bani de bona, il dadeam la cresa, n-as fi stat fara el.

    • pai bunicii nu vor sa revina in Bucuresti…desi au lucrat aici, au iesit la pensie acum 5 ani si s-au mutat la tara. au stat o luna in iarna si ne-a fost de ajuns tuturor! tocmai ca nu as vrea sa il dau la cresa am acceptat acest compromis…pur si simplu nu-mi da inima sa-l duc asa devreme, asa cum fara recomandare nu vreau sa imi iau bona. insa postul asta m-a cam pus pe jar…astfel indraznesc sa arunc o rugaminte catre printesa urbana, intrucat ea este gazda acestui blog: daca cineva stie o bona ok (este subiectiv, insa cum altfel) care este disponibila si este din zona Iancului/Pantelimon sau care este dispusa sa vina in acea zona, poate sa-mi trimita o recomandare? multumesc tare, tare!

    • Unii (ca mine) nu au bani sa-si rezolve traumele copilariei niciodata. Da, cumva am iesit un copil foarte sensibil dintr-un parinte destul de pragmatic, celalalt a plecat mult prea devreme dintre noi. Putini inteleg ca inca ma afecteaza traumele copilariei(o mama cu doi copii acum 30 ani nu avea prea mult timp) , si mai putini inteleg grija protectia usor exagerate pt baietelul meu. Pe care ma ameninta ca-l voi face o muiere plangacioasa. Suntem foarte atasati si dependenti unul de altul, la nici 2 ani, cred ca nu il voi duce de mana la intalniri 😉

    • Nu m-a costat altceva decit mult timp cu mine in liniste (psihoterapia a fost scurta si degeaba)

16. nu sunt pro gradinita daca ai alternativa. Observatiile mele sunt strict logice

    „apariția unor obiceiuri nedorite (dorința de desene, dulciuri etc), văzute la alți copii” – desenele….ii aud pe ceilalti ca vorbesc ….dar dulciurile ce sa caute la gradi?
    „Poate chiar îi place la grădiniță și pentru el e mai bine acolo, printre copii, dar din experiența mea, puțini copii mai mici de doi ani preferă compania copiilor 10 ore pe zi decît pe cea a unui membru de familie (aici includ și bona, care e asimilată familiei după 2-3 luni). ” – asa cum se obisnuieste cu bona se poate obisnui si cu cele 2-3 invatatoare.

    • Din pacate, inteleg ca multe gradinite practica desertul dupa masa, si desertul nu e aproape niciodata un fruct, ci barni sau ciocolata sau napolitane (sint probabil ieftine). sigur ca n-ar trebui sa fie acolo, dar sint.
      cred ca e mult mai greu pt un copil mic sa accepte si persoane noi, si copii multi, toate intr-un mediu strain. sigur, se va obisnui, dar va fi el mai fericit acolo decit acasa, la 2 ani? nu cred, si nici specialistii nu cred.

    • Eu nu am auzit de dulciuri la gradinita/cresa. Copilul meu are 2 gustari pe zi care constau in fructe, iaurturi simple, prajituri de casa, maxim biscuiti simpli sau piscoturi.

    • Grrrr, biscuiti si piscoturi….

    • Si chec, pandispan, placinte, gogosi prajite, etc. Si pe mine ma ingrozeste meniul la unele gradi de stat. Noi o dam in primul an (va avea 3 ani jumate) la program scurt, langa casa, fara mancare. De acomodare, de imunizare, etc. Avem noroc cu bunica.

    • Dumnezeule mare, dar copii vostri ce manaca ??????? Daca si un afurisit de biscuite simplu influenteaza dezvoltarea copilului atunci cred ca nu ma aflu eu pe blogul potrivit! Voi vreti sa cresteti bibelouri de portela sau OAMENI ! Trebuie sa existe un echilibru in toate, copii trebuiesc formati pentru a putea razbi in lumea in care traim noi pentru ca peste 20 de ani nu o sa fie totul roz cu balerine si unicorni!

    • Mno, sa-i dai dulciuri la 2 ani in fiecare zi cind poti evita asta nu e echilibru.

    • un biscuite nu este egal cu a da dulciuri zilnic.
      fi-mea are 4 ani juma si n-a mancat biscuiti, poate ocazional.

    • Vorbeam despre dulciuri ca desert obisnuit, deci zilnic, la gradi (in multele locuri unde asta e practica).

    • Cu cat citesc mai multe bloguri si comentarii, cu atat mai mult cred, ca in ziua de azi ar fi perfect daca am reusi sa crestem copiii doar cu aer, curat! Am impresia ca nu au voie sa manance mai nimic si categoric nu cat vor. Chiar am auzit mai multe mamici spunand ca inca mai cantaresc manacarea copiilor(la 2 ani) ca asa li s-a spus, sa le dea o anumita cantitate, chiar daca le mai este foame dupa aceea. Sunt curioasa cum vor fi cand se vor face mari si vor intra in contact cu toate lucrurile astea de care sunt feriti cu strictete.

    • Poate ar trebui să te informezi mai bine în privința condițiilor din alte grădinițe (private, de pildă, pentru că fetița ta este tot într-o instituție privată) – asta dacă argumentele tale au titlu de certitudine. Nu în toate grădinițele „se practică” desertul după masă.
      Nu crezi că un copil se poate obișnui într-un mediu străin și că-i este greu să accepte persoane noi de-a valma? Nu crezi tu și specialiștii, înțeleg. Eu, ca mamă a unui băiețel care a fost introdus în colectivitate la un an și un pic, by choice, cred altceva. Cred că am făcut cea mai bună alegere pentru copilul meu. Este fericit. Și la grădiniță, și acasă. Dar, hei, poate sunt eu norocoasă. Și nu foarte curajoasă pentru a-mi fi lăsat băiatul cu o necunoscută cu recomandări, într-o țară în care „instituția bonei” nu există. Există, desigur, pe de altă parte, și povești fericite, cu bone de încredere. Eu, una, însă, nu am auzit foarte multe.
      Apropos, băiatul meu zâmbește larg când reușește să se descalțe. Și cântă/lălăie de plăcere (zău, nimeni nu i-a programat set-listul). Numai bine!

17. Intotdeauna astfel de subiecte vor fi sensibile, eu am avut de multe ori indoieli, am fost acuzata, mai mult sau mai putin pe fata, ca nu am avut suficienta grija de fetita mea, ca am luat decizii mai mult pentru mine, pentru binele meu-de parca asta e un pacat de neiertat. Copilul meu are 5 ani, a mers la gradinita la 2 ani si 7 luni. Am avut bona de cand avea 4 luni, a fost si inca este parte din familie, bunicii locuiesc in alte orase si nu sunt pensionari ( nici nu am dorit sa ii implic in cresterea si educatia copilei pentru a evita anumite conflicte). Asadar, bona buna, iubire mare intre ele, iesiri in parc cu orele, socializare cu ceilalti copii. Ce m-a determinat sa o dau la gradinita: nevoia ei de o altfel de socializare, am vazut si am simtit ceva, nu pot explica exact. Pe alta parte, bona mea excelenta dar intelectual si educational limitata ( raportat la pretentiile mele, evident). Copilul avea anumite nevoi pe care bona nu le putea satisface, chiar era depasita uneori, pe deasupra copila prindea de la ea tot felul de expresii ce nu mi se pareau potrivite. Nu erau urate, doar nepotrivite. Prima zi de gradi a fost cea mai fericita pentru ea, nici nu s-a uitat la mine, a fugit in grupa cu gura la urechi. Am vrut program scurt ( 8-12), fara masa de pranz, ea singura a decis cand e cazul sa si manance ( mofturoasa la mancare pe acea vreme). Cel mai traumatizant pentru ea era faptul ca nu o lasam si la somn, vedea patuturile pregatite si ea era singura ce pleca acasa dupa pranz( la 3 ani a decis ca mananca la gradi). A ramas la somn de cateva ori , rugandu-ma cu lacrimi in ochi sa o las. Chiar si asa, primul an a fost program scurt, la somn doar cand ma ruga ea. Am avut si bona si gradinita privata primul an, a racit des si eu o tineam acasa cate 2 saptamani dupa o raceala ( pana la 2 ani nu am stiut ce e febra, muci , tuse). Numai o otita mai urata, in rest raceli obisnuite dar dese, asadar nu cred ca o gradinita poate fi unica solutie in primul an. Acolo merge copilul pentru socializare, pentru un „altceva” ce nu poate avea acasa, dar e obligatoriu sa ai mereu pe cineva dispus sa stea cu ea acasa. In functie de cum raspunde sistemul imunitar, copilul se va imbolnavi din ce in ce mai rar, dar primul an de colectivitate e proba de foc pentru majoritatea micutilor. Bineinteles, ajuta si o imunizare corecta, eu am facut prostia de a nu vaccina copilul cu vaccin antipneumococic inainte de intrarea in colectivitate si ne-am trezit cu otita cu pneumococ multirezistent- foarte frecvent in colectivitati. Dupa vaccin nu am mai avut probleme, asadar o informare corecta si completa e esentiala ( eu sunt medic si tot m-am gandit ca nu o fi asa de rau, din pacate este si nu prea mai avem resurse antibiotice pentru acest pneumococ ce bantuie in gradinite).

18. Baietelul meu merge la cresa de stat de la 1 an si 7 luni. Eu sunt foarte multumita, cred ca am gasit cea mai buna cresa de stat ever! Singurul dezavantaj il reprezinta imbolnavirile repetate dar cu toate astea nu as alege altfel.

    • Potyi sa-mi spui care este aceasta gradinita de stat si numele educatoarei la care este/a fost? Sunt in cautarea unei crese si mi-ar fi de ajutor informatia.

19. Hm….Asta cu traumele.Eu inca imi aduc aminte cum ma ducea mama la gradinita la 5 dimineata in pijamale in spate (ea mergea la lucru pe 6).Ma punea in patut si mai dormeam pana pe la 7 cand veneau ceilalti copii (faza asta ma frustra de fiecare data, pentru ca eu as mai fi dormit in fiecare zi cel putin pana la 9).Apoi cand am inceput scoala, mama a ajuns sa lucreze si mai mult, acum imi aduc aminte cum plangeam uneori dupa-masa dupa ea fiindca as fi vrut sa stea cu mine dupa ce veneam de la scoala(chiar daca am o sora mai mare care era cu mine sau tata). Acum sunt mare, sunt ok, dar timpul acela cand mama ar fi stat cu mine si nu a putut nu se mai poate recupera. Si acum, parca mi-e dor de ea continuu, chiar daca ne vedem tot nu se mai poate umple golul acela de dor de mama.Intr-adevar, nu ne-a lipsit nimic, pentru ca ea uneori avea 2 locuri de munca, sau uneori unul de 12-14 ore/zi.Dar, eu parca as fi preferat sa fi avut mai putine si sa fi stat ea cu mine.
    Cel mai bine e sa stai cu copilul tau cat poti de mult, fiindca el are mare nevoie de tine, mai ales pana la 3 ani.

20. Hello,

    Pe Ilinca am dat-o la gradi la 3 ani si o luna, am ales gradinita din spatele biroului, particulara, cea de pe Elena Clucereasa, Ioana, cred ca stii de care zic 🙂 o recomand, este minunata, am vazut ca acum au si copii de 9 luni. Cand a veni vorba de scoala, am ales Waldorf, scoala de stat Ita Wegman. Copilul este mai mult decat fericit, n-ar schimba nici colegii, nici invatatoarea. Din pacate au probl cu spatiul pt scoala, o sa vedem ce se intampla, dar clar sist este bun. Cu Cosmin o sa mai stau eu. Decizia poate nu-i buna pt mine, dar lui clar ii prieste 🙂 da, avem noroc ca putem. La gradi mi-am propus sa-l dau la 3 ani si 4 luni, mai e pana atunci, poate ne mai schimbam. Pana una alta, acasa e cel mai bine. Probabil, daca as fi nevoita, l-as da la gradi, preferabil unde a fost Ilinca, nu am deloc incredere in bone 🙁

    Paste fericit va uram!

    • Carmina , am auzit de sscoala asta de stat Waldorf , e pe Fabrica de Glucoza ( daca nu confund )foarte aproape de job . Sttii cumvva criteriile pe baza carora sunt acceptati copii la gradi sau scoala ? trebuie ceva anume ?

    • Acum s-au mutat pe Dimitrie Pompeiu, la lic C-tin Brancusi. Nu stiu daca e vorba de criterii, noi am vizitat scoala, ni s-a facut o prezentare si apoi am avut un interviu cu d-na directoare, prin care incerca sa ne cunoasca pe noi si pe copil. Si apoi am fost anuntati ca suntem inscrisi. Au si gradinita, pe Petru Tei. Noi suntem f multumiti, sper sa-si rezolve probl, pr ca as lasa copilul pana departe la ei (au inclusiv liceu).

21. La noi alta tara, alte obiceiuri. Concediul de maternitate e de 16 saptamani, 6 inainte, 10 dupa nastere. Apoi poti lua concediu de crestere a copilului dar e fara plata. Pentru mamele cu studii si/sau un job decent, e cam exclus din start. Locuri la cresa sunt putine, si sunt prioritati pe criterii sociale, cu alte cuvinte 2 parinti carora nu le lipseste nici un membru si care lucreaza amandoi au sanse minime de a obtine un loc in cresa.

    Raman doua variante, angajat bona la domiciliu, sau dus copilul la „assistante maternelle”. Ca sa angajezi o bona la domiciliu trebuie s-o platesti ceva mai mult decat salariul minim pe economie, plus taxele patronale etc, ori esti putred de bogat ori ai 3 copii de lasat cu ea, altfel nu te tin balamalele. Te poti pune in asociatie cu alti parinti, dar trebuie incredere si noroc, daca unul se retrage sau apar neintelegeri poate deveni stresant. Plus ca angajezi o amatoare, care n-are alta calificare decat faptul ca poate a avut candva copii. Ori sa cresti copilul propriu e una, sa-l cresti pe al altuia e altceva.

    Prin eliminare, am ajuns deci la ultima varianta, „assistante maternelle”. E o meserie in sine, duci copilul la ea acasa. Trebuie facute ceva studii si avut o diploma, obtin un agrement care le permite sa aiba grija de 1-3 copii in functie de spatiul disponibil si conditiile pe care le au la domiciliu (li se cere o camera pe copil plus inca o gramada de conditii). Parintii ii fac contract de munca (un contract pt fiecare copil, precizand numarul de ore, perioadele de concediu cu plata, conditiile de ruptura de contract etc) si ii stabilesc fluturas de plata in fiecare luna. Totul se declara, ca trebuie si ea sa ajunga intr-o zi la pensie si deci sa aiba drepturi.

    Baietelul meu are 1 an si 2 luni, merge la „assistante maternelle” de cand avea 7 luni. In afara de el mai sunt 2 copii, cam de aceeasi varsta cu el. Ii place, nu a plans niciodata cand l-am dus dimineata, ba chiar uneori da sa sara din brate ca sa ajunga mai repede la tovarasii de joaca, si seara daca e ocupat cu vreo jucarie mai mai ca n-ar vrea sa plece. Interactiunea cu ceilalti mi se pare benefica, sunt in grup suficient de mic ca sa poata construi o relatie. E atasat de bona, o recunoaste, e legat afectiv de ea. Mancarea o duc eu, deci stiu ce mananca. A mai fost si bolnav din cand in cand, dar nimic grav. Petrec mult timp afara (ceea ce nu e cazul la cresa), plimbare dimineata, joaca in curte dupa masa. E scump (mult mai scump decat ar fi fost la cresa de exemplu), dar nu e ca si cum as fi avut de ales, si el pare fericit asa.

    Gradinita e de la 3 ani impliniti, ori la stat ori la privat (tot ce e invataman privat e in general religios, in speta invatamant catolic…)

22. Este foarte utila detalierea avantajelor si dezavantajelor pentru ambele variante. Noi va trebui sa facem alegerea intre cresa si bona cand bebe va avea 10 luni, pentru ca la 11 luni eu ma voi intoarce la serviciu si as vrea sa aiba o luna de acomodare ca sa fie mai usor.
    Am vazut niste crese care par de incredere, dar alegerea este teribil de grea, mai ales ca sunt de acord cu tine ca socializarea de acest fel este nerelevanta (chiar nerecomandata) pentru bebelusi. Dar cred totusi ca bona este o optiune mai greu de luat in seama, pt ca este aproape imposibil sa gasim o persoana de incredere, cu care sa il las pe bebe si sa pot pleca linistita de langa el.
    Voi cum ati gasit o bona potrivita pentru Sofia, prin agentie sau recomandari? Cum ati stiut ca este potrivita? Ma gandesc ca la 10 luni este greu sa imi dau seama dupa reactia lui bebe daca ii place compania ei. M-ar ajuta mult un sfat din experienta ta cu bona.

    • Am mai scris despre asta, cauta te rog in zona de search dupa cuvintul bona, sigur gasesti ce te intereseaza.

    • Prințesa urbană poti sa-mi dai te rog un link cu articolul cum gasim bona potrivita? Eu am cautat cu butonul search si nu am gasit (doar Lisabona, Barcelona, abonare, etc 🙂 ) ce-i drept sunt multe articole gasite dupa cuvantul bona, si nu am reusit sa le parcug pe toate.
      Multumesc.

    • salut, acum lucrez la un art despre bona, sper sa fie gata in citeva zile.

    • Abia astept sa-l citesc. O zi frumoasa.

23. eu ma gandesc ca unui copil i-ar trebui acces la cat mai multe perspective asupra lumii, chiar si cand e micut. ori eu si bunica sau bona suntem doar doua persoane cu fixismele si limitele noastre. oare nu e bine sa vada cum sunt / ce fac si ceilalti copii, oare asa nu isi dezvolta universul propriu? (chiar daca cu provocari mai mari pentru parinti in legatura cu anumite comportamente). si ma gandesc ca acest lucru se poate face mai greu mai tarziu, odata ce s-a obisnuit 90% din timp cu parerea mamei / bonei, etc.

    • Specialistii te contrazic. In primii ani de viata copilului ii e mai bine daca petrece cit mai mult timp cu familia apropiata. Mersul in parc, intilnirea cu alte familii saptaminal, cartile sint experiente suficiente in primii ani de viata. Familia e un mediu extrem de complex, suficient pt un copil asa mic. Are timp sa invete totul despre restul lumii dupa 3 ani.

    • Alexandra, daca ai copii, pune-te in pielea lor. Sau adu-ti tu aminte cand erai copil ce insemnau atunci parintii pentru tine. Eu imi aduc aminte perfect ca am avut impresia cativa ani ca parintii mei sunt atotputernici si au puteri paranormale (pentru ca imi implineau aproape toate dorintele). Pentru un copil mic parintii sunt universuri intregi, el nu simte rutina ca si noi, adultii.Pentru el totul e intr-o continua explorare, chiar daca face cam aceleasi lucruri in fiecare zi in familia lui.

    • salut, sunt de acord si imi aduc aminte de senzatia ca ai mei sunt „atotputernici”, dar cred ca tocmai asta vreau sa evit. cred ca vreau sa creasca cu ideea ca suntem oameni, la fel ca si ceilalti, ca putem gresi, ca altii pot avea idei mai bune ca ale noastre, ca nu putem face totul „extraordinar” intotdeanuna. pentru ca vreau, nu vreau, va creste si va suferi cand va intelege ca asa stau lucrurile.

24. Un pic pe langa subiect, dar…mi se par un pic triste vremurile astea pe care le traim. Eu am fost copil unic, facut la tinerete (23-24 de ani), iar mama a stat cu mine acasa pana la 6 ani. Practic, s-a angajat pentru prima oara la 30 de ani. Mie mi-a fost bine, chiar foarte bine…normal :). Am mers cateva luni la gradinita, stiu ca in prima zi am urlat continuu – aveam 6 ani, asadar imi amintesc perfect ce era in mintea mea si anume ca ai mei m-au abandonat acolo. Cand m-am prins ca nu m-au abandonat a fost ok :). Partea trista e ca ma uit la ai mei, care au putut sa faca asta, sa traiasca atata timp dintr-un singur salariu, desi tata nu era director, ci un simplu tehnician. Spre comparatie, noi facem primul copil la 30 de ani, avem facultati peste facultati, 7 joburi in paralel :)) si uite ca nu ne putem permite cel mai important lucru din viata noastra – TIMP cu copilul nostru -timp care nu se poate echivala, care nu se mai intoarce, pe care nu il ‘ramburseaza’ nimeni – din diferite motive – financiare, cariera etc – pentru fiecare e diferit. Strict din punctul meu de vedere, la mine a fost mai bine, desi sau tocmai pentru ca lucrurile erau mai simple, oamenii la fel si parca nu era nevoie de atatia bani. Imi pare rau ca nu-i voi putea oferi copilului meu acelasi lucru de care eu am beneficiat , desi am muncit mult sa fiu peste nivelul parintilor mei…

    • Cat de dureros de adevarat ai vorbit … am muncit sa fim peste nivelul parintilor nostri si totusi viata ne da pesta nas. Cunosc o familie care cumpara paltonase roz asortate cu rochite gri de sute de lei bucata pentru fetita loc, care are 3 ani si nu vorbeste pentru ca ei s-au dus la servici si au adus pe cineva sa o ingrijeasca iar persoana respectiva tinea toata ziua copilul cu tableta in mana. Mi se pare foarte trist. Si eu sunt de acord ca locul copilului este langa parintii lui, in conditiile in care ai de ales. As alege intotdeauna, fara sa clipesc, mai putin material pentru mai mult „timp”. Sunt oameni care inteleg ca asta e cel mai important, o admir in tacere pe o clienta de a mea, a carei fetita are 14 ani i-a spus intr-o seara „mama, tu nu mai ai deloc timp pentru mine”. Clienta s-a gandit bine de tot, a conchis ca da, banii sunt importanti, dar nu mai importanti decat propriul copil, asa ca a renuntat la unul din job-uri.

25. Noi avem 3.9 ani si am dat-o pe A. de la 2 ani la gradi, program full de aprox 9h, o lasam la 8 dimineata si o luam la 17 , pe drum facem cate 1h dus 1h intors, dar o facem impreuna.
    Sunt pt o bona pana la cel putin 3 ani si apoi colectivitate, dar ce face cand nu-ti permiti o bona, chiar si cu 1 copil.Am gasit gradi asta particulara , ne-am inteles la un pret mic si e ok.Da , s-a imbolnavit si probabil se va mai imbolnavi, dar raceli normale,asta e, cu concediu medical, cu concediu de odihna le depasim cumva, asta pt ca nu avem pe nimeni in jur sa stea cu copilul.
    E foarte grea situatia, toate de mai sus ori au posibilitatati financiare , ori isi pot permite sa lucreze de acasa, dar cand nu ai nici una si nici alta, nu ai incotro.
    Gradi e cu + si- ca peste tot cred,insa mergem inainte si incercam sa suplinim cat puteam timpul nepetrecut alaturi de ea.

26. Hmmm… de ce atata graba pt. gradinite/crese, mai ales cand nu e imperios necesar? A noastra are 19 luni, nu avem inca solutii, poate il aducem pe tata sa stea la noi, (e barbat si ii e greu, insa se joaca cot la cot cu ea, pe covor(!!), ceea ce compenseaza), iar eu voi lucra doar pana la ora 13, maxim 14. Vecina mea are fetita de 22 luni, insa, cu toate ca are bunici in oras (chiar 2 perechi) vrea sa o dea la gradinita, cica se plictiseste fata acasa, deja numara, canta, vorbeste binisor si, vai de mine, (neaparat) trebuie sa tot acumuleze cunostinte, odata dezlegat vorbitul! Mi se pare prostesc, e in competitie inca de la varsta asta, sa stie cat mai multe…. la nici 2 ani. Si, pt, cine s-ar gandi ca nu e chiar in regula a mea de gandesc asa, vorbeste si micuta noastra, ba chiar si canta, povesteste in propozitii scurte, dar o face pentru bucuria ei si a noastra, nu pt. etalari.
    Ieri am trecut pe langa un nene boschetar tare amarat, nu l-am salutat si a facut-o ea „Buna zia!”, in grai curat si ton sobru, ca si cum ar fi fost cel mai respectabil individ, de fapt, cum ma aude pe mine. A ras saracul nene si i-a trimis o privire blajina… Oricum, copiii au nevoie de iubire si cresc prin iubire, reactioneaza la iubire, interesul lor (si al nostru) in primii 2 , 3 ani, e sa fie fericiti si sanatosi, nu recitatori, cantareti, numaratori si alte cele. Normal ca invata, retin, cunosc lumea exterioara casei, dar in joaca, in ritmul lor, alaturi de o mama, bunica, bona (dar o persoana, doua), nu 25 alaturi. Nu inseamna ca vor fi rasfatati… depinde cum ne petrecem timpul alaturi de ei.
    Printesa, tema similara pe un alt blog: http://www.jocurban.ro/2013/09/cum-ne-am-petrecut-a-doua-zi-de-gradini%C8%9Ba/.

27. „Spun din capul locului că noi am decis s-o dăm pe Sofia la grădiniță după patru ani. Cînd ea va avea 2 ani și 3 luni se va naște fratele ei, și asta va fi o schimbare suficient de mare pentru ea cît să n-o traumatizez cu încă una de dimensiunea adaptatului la grădiniță.Intenționăm să-i dăm pe amîndoi după ce cel mic va face 1 an și ceva, cred că le va fi ușor să se adapteze în comunitate avîndu-se unul pe altul alături.”
    eu personal recomand sa fie dati copiii la gradinita pe clase de varsta. pt adulti o diferenta de 2, 3 ani nu conteaza, dar pt copii aceasta diferenta e mare.

    ne gandim ca se vor adapta mai bine fiind impreuna, dar e relativ si subred argumentul, si cred ca asta e doar in capul nostru. in realitate, in conditii normale si intr-un ambient placut, se adapteaza fara probleme si un copil de 1 an, sau de 2 sau de 3 ani.

    e drept ca unul este „mai mare”, dar este tot copil. cel de 4 ani merge singur, vorbeste, mananca singur, alearga, are preferintele lui de joc, etc in timp ce cel mai mic este inca dependent in multe si are nevoi putin diferite.

    baiatul mai mare este in clasa mixta, si sincer nu prea sint multumita. la anul va fi si mai aiurea, el va avea 5 ani iar alti copii-colegi, 3 ani. unul trebuie sa se pregateasca pt clasa intai (deci alt curriculum si alte activitati), iar cel de 3 ani nici nu va sti bine pe ce lume e. sint diferente prea mari si deloc avantajoase.

    aici depinde mult si de educatoare, cum lucreaza cu fiecare, dar eu una nu mai fac greseala asta.

28. Cam de aceeasi parere!Tks

29. Eu m-am intors la munca la 11 luni si regret, clar trebuia sa stau 2 ani acasa, mi-a fost frica sa nu-mi pierd job -ul, pe care dealtfel l-am pierdut , m-au concediat cu forta, din motivul ca nu am acceptat o delegatie de 2 luni la Timisoara , eu fiind din Iasi. Daca ar fi sa decid acum , clar as alege sa stau 2 ani acasa. Acum sunt acasa si -mi trebuie un job, am avut bona , am concediat-o, probabil ne vom inscrie la o cresa daca gasesc un job.Life is not pink:(….Partea buna a povestii ca nu stiu pana cand ne trezim impreuna, ne jucam impreuna si ne bucuram una de prezenta celeilalte 🙂

30. Noi suntem printre cei care au ales varianta bona. Ne permitem? Da, cu eforturi. Da, ar fi „mai ieftin” la gradi privat. Dar eu stiu ca nu mereu acolo este „personal calificat (educatoare tinere, bine informate în ceea ce privește cele mai noi tendințe și studii, educatoare mai în vîrstă, cu multă experiență și răbdare)”. Pe verificate, caci eu am facut si asta.
    Va sta cu bona, in mediul lui, in casa lui, cu mancarea pe care noi alegem sa i-o dam, pana pe la 3 ani. Cu bona care are lista de activitati (da, celei de-a doua i-am facut „Fisa postului”, si va pot spune ca a fost foarte utila!!) pentru „in casa”, cand se sta in casa… Si este foarte bine. Si ma felicit in fiecare moment pentru alegerea facuta!

    Va sta cu bona pana la aprox 3 ani. Cand o sa il introducem in gradi. Avem noroc de ceva gradi de stat ok in zona. Si acolo va merge pt socializare, cateva ore. Fara mancat la ei, fara somn la ei. Luat la 12 de bona, adus acasa… Prefer gradi de stat (doamna educatoare care va prelua grupa mica este ok) pt ca prefer ca banii pe care i-as da la gradi privat sa-i dau pe inot si altele pt el. Plus ca noi tb sa pastram si bona, caci am nevoie de backup si bunici/ajutor nu avem. (13-14bona si inca vreo 8-10 la gradi privat..asta chiar ne-ar cam depasi bugetul!)

31. Copilul nostru merge la cresa de la 3 luni – acum are 6 luni. De la 7.30 la 18.00 – 5 zile pe saptamana. Cu ‘tristete’ trebuie sa recunosc ca e foarte fericit la cresa si cum ajungem dimineata acolo, noi – parintii – nu mai prezentam nici un interes. Inca nu plange cand il luam acasa la sfarsitul zilei 🙂 Dar nu m-as mira daca se va intampla asta.In curand tatul lui nu va mai lucra si deci ar putea sa stea tot timpul acasa cu un parinte, dar incercam sa-l ducem macar 2 zile pe saptamana la cresa(costa mult si daca numai un parinte lucreaza, nu ne permitem full-time) – e atat de vesel si bucuros cand e inconjurat de copii – de toate varstele (de la cateva luni pana la 4 ani si jumatate) si ‘rasfatat’ de 2-3 persoane in plus – asa am fi fost numai noi parintii. Si cred ca va invata mult mai repede unele lucruri impreuna cu ceilalti copii decat cu noi adultii. In situatia noastra – tara straina – e chiar important sa mearga in comunitate cat mai des si cat mai repede pentru ca de la noi nu are cum sa invete limba si mai nimic despre cultura locului.
    Pana acum nu a racit serios, adica aproape deloc – practic deloc dupa standardele ‘relaxate’ ale sistemului medical/social de aici – am racit noi mai mult din cauza ‘virusilor’ pe care ni i-a adus acasa 🙂
    Uneori cand citesc cat de greu sau ne-natural li se pare celorlalte mame sa duca copiii la gradinita/cresa, la varste mai mici sau mai mari, ma simt ca o mama denaturata … mi-a fost greu la inceput, dar ma bucur asa mult ca ii place la cresa si ca e inconjurat de copii. Mi-ar place sa pot sa stau cateva ore in plus pe zi cu el, sau poate o zi pe saptamana, dar nu l-as tine acasa tot timpul – citind ce scriti pe aici incep sa ma intreb daca e ceva in neregula cu mine 🙂

32. Si inca ceva vroiam sa va mai spun: din ce vad, in materie de pareting ca si in alte domenii, sunt o multime de curente. Am facut de curand un curs de parenting cu Domnica Petrova („expert cu practică clinică îndelungată în psihoterapia copilului” – http://psihoterapiafamiliei.com/2012/07/19/domnica-petrovai-despre-psihoterapia-cognitiv-comportamentala-de-familie/), iar recomandarea dumneaei a fost pentru gradinita, nu pentru bona (sfatul era cerut de parinte al unui copil de un an si ceva).

33. Multumesc pt articol! Aveam nevoie! De asemenea mutumesc si pt comentarii, mai ales cele scrise detaliat, m-au ajutat enorm sa-mi fac o idee.
    Mai avem cateva luni pana la 2 ani si sunt in mare dilema :(.
    Ma tot gandesc si la varianta de a sta eu pana la 2,5 ani sau 3, desu e f riscant. E riscant, pt ca f greu o sa imi gasesc dupa aia job, f greu o sa imi gasesc in domeniu.
    Stie cineva sa imi spuna daca pot sa imi iau al III-lea a concediu fara plata? In acest concediu, cine plateste asigurarile sociale?
    E cineva care a optat asa si imi poate povesti un pic din experienta ei? As fi f recunoscatoare.
    Pedagogia Waldorf si Montessori mi se par si mie cele mai ok solutii, dar clar, dupa 3 ani, din motivele enumerare in articol.

34. Tot ce poate fi mai rau pentru copil este o bona ! Caracterul se formeaza in primii 7 ani de viata ! Acum sa ne gandim ce carater va avea avea un copil crescut intre copii si cu cadre calificate si ce caracter cel tinut alaturi de o bona plictisita !

    • Ma pot gindi la cel putin o suta de lucruri mai rele ca o bona (si jumatate dintre ele pot fi chiar lucruri de la gradi). Sa nu exageram, ca nu e nimeni picat din luna aici.

    • Stimate Domn/Doamna „acte divort” ati sugerat pt aniversarea de doi ani a Sofiei cadou o plimbare in mall. Cu tot respectul din lume, nu cred ca sunteti pe blogul potrivit.

    • Eu mă mir de ce nu sesizează nimeni lipsa de pe piață a unor servicii de calitate oferite de bone calificate, cred că ar fi o idee de afaceri necesară și de succes. Eu am rămas șocată de poveștile tale cu agențiile care nu sunt în stare să ofere o bonă de încredere. Păcat că există pe piață cerere dar nu și servicii pe măsură. Poate din toate mămicile de aici există cineva care să deschidă o afacere. De asemenea mă mir că nu există tot așa ceva gen bona de urgență cu personal calificat care să intervină pentru câteva ore în caz de necesitate. Și bona nu e ceva concept nou, de exemplu și la țară prin anii 30 copiii aveau așa numita doică, un fel de persoană care ajuta pe mamă încă de la naștere (mai ales dacă mama nu avea (destul) lapte) și persoanele mai avute își permiteau să ”angajeze” un ajutor pentru copii care stătea cu ei până se făceau de vârsta școlii. Așa a fost cazul bunicului meu și deși părinții erau țărani (deci nu mergeau la serviciu) se practica obiceiul acesta la cine își permitea. Mama avea un fel de ajutor în bătătură 🙂

    • Ba o sesiseaza dar daca cineva si-ar deschide o afacere de genul acesta, cu personal calificat plus servicii de urgenta, pretul la consumator ar fi foarte mare, o bona ar costa cat de 2 ori gradinita particulara pentru ca, o femeie care a investit in niste studii sau pentru care a investit altcineva nu accepta intre 1000 si 1200 ron pe 8 ore. care dintre voi cu studii acceptati salariul asta? Deci ar cere cam 2000, o estimare la prima strigare. Pe langa astia ar cere si carte de munca deci cotizatii salariale + cotizatii patronale = ajungem undeva la 3000 ron costuri. Nemaipunand la socoteala si investitia initiala in studii ca in alea investim toti.
      Pe cale de consecinta logica, romancele care nu se scalda nici ele in bani, nu au salariile femeilor din vest ar opta tot pentru servicii necalificate pentru ca sunt mai ieftine. Deci, afacerea e moarta din fasa.
      Lucrurile astea ar trebui facute de stat, din taxe si impozite nu de persoane particulare care s-ar vedea puse in situatia de a nu-si scoate investitia.
      Eu m-am gandit sa fac bishnisul respctiv si cand am pus pe hartie costurile m-am dezumflat.
      Spunea cineva pe aici de ceva numit „assistant maternelle”, banuiesc ca in Franta. Pacat ca nu a scris si costurile.

    • Agentia care m-a dezamagit pe mine crunt cu prima bona era infiintata de o mamica, si uite ca tot n-a iesit bine. Nu prea mai e speranta, pare…

    • Din perspectiva unei mame care a ales prost prima data, daca as fi ramas la acea prima impresie ti-as fi dat dreptate.
      Bona copilului meu nu este plictisita. Are 28 ani, este vesela, plina de viata, se pune la mintea lui, ii canta, danseaza cu el, ii citeste, ii deseneaza, etc.
      In prima zi a venit cu un caietel si ii canta cantecelele de acolo pentru ca nu le stia pe deasupra. 😀
      Am intrebat-o de ce nu isi face copii pentru ca se descurca foarte bine. A spus ca nu isi permite, ca sotul ei nu vrea copii si 100 de alte motive. A spus ca isi gaseste alinarea in copilul meu. Intr-adevar se vede ca isi varsa tot surplusul de afectiune pe el. Nu vad in asta ceva rau, nu incearca sa ma dea la o parte, nu acapareaza, daca vin sa ma joc cu copilul ramane cumva discreta, e acolo dar nu invadeaza. Nu are prea multa scoala dar are un instinct formidabil. I-am sugerat sa faca niste studii de specialitate pentru ca potential are si ar putea deveni un educator bun.
      Sunt de acord ca cel care il creste sau contribuie la cresterea lui ii formeaza caracterul. Asta sper si eu. Daca va fi asa, copilul meu va fi calm, senin, relaxat si cam aiurit 😀 .

    • Poti sa imi dai si mie datele de contact ale bonei tale? Ma gandesc ca acum nu Mai aveti nevoie de ea ca ati crescut? Iar eu caut o bona vesela si care iubeste copii pentru fetita mea de 2 ani si 5 luni. Multumesc

35. Toate opiniile sunt de respectat si intr-adevar nu este o decizie usoara nici cu bona nici la gradinita; noi dupa ceva timp de gandire am optat pentru gradinita de la 13 luni; fetita noastra este foarte sociabila si adora copiii si cat am stat acasa cu ea am avut multe activitati de grup care cred ca au ajutat-o sa se integreze usor. Gradinita este pe drumul spre munca, ne abatem pentru 15 min cat ne ia sa o descaltam, sa predam mancarea si sa ne luam la revedere. La gradinita unde merge ea au fost de acord sa ii ducem noi mancarea, pentru ca imi este teama de ce gatesc altii asa ca in fiecare dimineata predam si meniul zilei; sunt 4 copii in grupa ei si doua educatoare (una dintre ele este si asistenta medicala). Am optat pentru dormitul afara in carucior, asa ca pe ploaie, vant, ger fetita doarme afara in aer liber; ies afara in fiecare zi, de fapt cand e frumos stau nonstop afara, inclusiv pentru pranz si gustari. La sfarsitul zilei (noi o luam la 15.30) primim un raport detaliat (somn, activitati, evenimente importante) si li se fac poze in fiecare zi in timpul diverselor activitati. Ce vreau sa subliniez este ca exista si altfel de gradinite, care combina foarte bine partea intima de casa si mediul organizat. Nu sunt impinsi sa se imbrace singuri, sa manance singuri, totul se face la timpul lor, dupa ritmul lor, nu sunt obligati sa doarma in acelasi timp, etc. Important cred eu ca in orice tip de serviciu este sa existe si alt nivel de cerere, cred ca daca multi parinti or sa intrebe, ceara si alte moduri de a fi ingrijiti copiii la gradinita vor incepe sa se miste lucrurile si altfel.

    • Monica, te rog mult, imi poti trimite numele gradinitei la mihaela_m84@yahoo.com?

    • se poate sa faci public numele gardinitei? cred ca e bine sa facem publice aceste lucruri si pentru cei care fac search pe internet si cauta info despre gradinite, thx!

    • Sigur, chiar te rog!

36. Nu te-ai gandit ca le vei oferi lucruri diferite celor doi frati? (Sofia a „beneficiat” de mai mult timp cu tine). Comentariu valabil in cazul in care cel mic va merge la 1 an si ceva in colectivitate.

37. Nici eu si nici sotul meu nu am fost la gradinita si nu am avut niciodata probleme de adaptare. Dimpotriva, cand eram mica, mereu eram lider de grup…nu stiu de ce, dar de mine ascultau toti copiii, desi unii erau chiar mai mari. Ma jucam in weekend cu vecinii de la bloc, iar vara, 2-3 luni mergeam la bunica in provincie, unde ma jucam cu alti 3 verisori putin mai mici. Cand am intrat la scoala, am fost aleasa rapid sefa de clasa, apoi si la liceu, si sefa de grupa la facultate…habar nu am de ce…probabil am inspirat incredere

38. Recunosc drept: ma socheaza rautatea de care se dovedesc a fi in stare unele mame. Tin atat de tare sa-si demonstreze blandetea si maretia lor de mama, incat efectiv calca in picioare pe oricine nu le impartaseste opiniile. Vad asta pe orice pagina online care are ca subiect cresterea copiilor. De la nastere si pana la adolescenta. Haideti sa nu mai judecam atat de aspru. Nu e nimeni perfect.
    Exista o cale de mijloc. Exista dreptul fiecaruia de a-si creste copiii asa cum doreste. Imi creste tensiunea cand vad cu cat patos condamnam mamele care isi lasa copiii de 2 ani sa guste prajituri, simt cum isi fac cruce cand afla ca un copil mananca uneori o bucatica de ciocolata. Say what??? Care-i problema? De ce ne pierdem in detalii si uitam caile de mijloc?
    In legatura cu bona, cresa sau mama acasa….iar…milioane de casnice de meserie condamna mamele care merg la lucru. Asa cum a spus si Ioana in post, poate unele mame n-au de ales. Sau poate unele mame vor sa mai fie si altceva in afara de mame?
    Eu am gasit o metoda de mijloc, care evident nu-i cea ideala pentru mine si copil, dar e cea mai buna dintre variantele pe care le aveam.Pentru ca in Romania, tara asta pe care toata lumea o injura cu atata patos, mama sta berechet 1 an pe banii statului. La care se mai adauga si 1 an neplatit. Well, nu-s multe locuri in lume care oferta aceste beneficiu. Majoritatea tarilor ofera concediu postnatal de 3 luni. Si uite ca toti cresc bine mersi la crese. Si asta de zeci de ani. Si nu au mai multi idioti decat are Romania, si sunt bine sanatosi, civilizati si educati. Desi mananca ciocolata si cartofi prajiti la 1 an.
    Prea exageram si credem ca descoperim noi apa calda.

    • Cam tot asa simt si eu…

39. Ce bine suna din carti si din ipostaza in care poti alege… viata e cu totul in alta directie!

    • Miruna, stiu ca e complicat la voi, dar uite, sint multe cazuri in care lumea poate alege, daca o sa ai vreme sa citesti comentariile. Viata e in toate directiile, de fapt.

40. Nu zic ca la voi este sau va fi usor, zic de teoriile din cartile pe care si eu le-am citit si care la momentul citirii pareau pertinente, dar cand ajungi in fata deciziilor reale, si mai ales din astea de azi pe maine, este foarte greu. Cred ca numai fiecare stie cat si ce sacrifica pentru a alege una sau alta dintre variante.

    Oricum, din tot ce am vazut in jur ar trebui sa ma consider o norocoasa ca am nimerit o bona buna din prima si sa ma bucur ca a stat si cat a stat. Probabil acum o sa ne indreptam catre o gradinita Montessori.

41. Apropo de discutiile relativ la gradinitele Montessori. M-am apucat sa sap si am gasit ceva important, cred eu:
    Atentie ca exista multe gradinite Montessori care de fapt nu sunt afiliate la ADEMR. Din cate inteleg eu A.D.E.M.R.este singura organizație din România afiliată la Association Montessori Internationale (AMI).
    Au si o lista cu scoli si gradinite recunoscute de ei. Aici e lista:
    http://www.montessori.org.ro/gradinite_si_scoli_montessori_
    Cam scurta pentru cat de multe se gasesc de fapt in Bucuresti spre exemplu.
    Banuiesc ca si acreditarile astea se obtin in functie de calificarile personalului, material didactic, organizare, etc.

    • Mie directoarea cu 30.000 de euro mi-a spus ca toate educatoarele ei sunt acreditate si ca nu are nimic de demonstrat nimanui. Gradinita ei nu era in lista ADEMR, dar auzisem de bine despre ea. Intr-adevar, sunt multe gradinite Montessori, numai in zona Traian-Mosilor vreo trei sau patru.

42. Din pacate, chiar acolo scrie ca lista este intocmita pe baza informatiilor publice si „ADMER nu certifică nivelul de calitate al școlii sau gradul în care este utilizată metoda Montessori”. Eu cunosc cel putin 4 gradinite Montessori care nu sunt in lista, dintre care cu una am avut o experienta directa foarte neplacuta.
    Dar nu imi pierd speranta, mai incerc, cel putin in teorie abordarea aceasta suna foarte bine. Si incerc sa o implementez acasa, pe cat posibil.

    • Si eu apreciez metoda, dar incerc sa imi dau seama daca pot trece peste raceala personalului sau peste faptul ca nu pot sa vad pe camere ce se intampla acolo. Dar eu am ajuns sa ma intreb: oare in toate gradinitele M sunt asa uracioase si reci educatoarele? O sa mai sindez pe tema asta…

43. Noi il vom da pe Matei la gradinita de stat (oare sunt singura de aici care il va duce la gradinita de stat?!).
    Intentionam sa-l ducem la 3 ani si 4 luni si initial sa-l lasam la program scurt. Vrea sa gasesc o gradinita cat mai aproape de casa, va merge soacra mea sa-l ia (de dus probabil o sa-l ducem noi).
    Asta ar fi un plan.
    Mai avem si planul nr 2 – care suna asa: Daca iese mama la pensie il ducem la tara.
    Asta inseamna ca sta departe de noi tot timpul, il vom vedea rar, dar vor fi si avantaja: produse 100% eco, din gospodaria proprie. Va sta afara cat mai mult posibil; se va taraniza.

44. Ceva nu e ok la site. Am incercat sa las un coment si dupa ce am scris 40 de randuri nu ma lasa sa-l postez. in fine. Era cineva care zicea intr-un alt coment ca la 10 luni isi cauta bona si la 11 merge la munca. E din scurt. Atentie ca prima bona nu e intotdeauna si cea potrivita, chiar daca la selectie parea cea mai buna. Stiu pe cineva care a patit asta. S-a bazat ca gaseste bona din prima si nu a fost chiar asa. Si intr-o saptamana cauta bona, acomodeaza copilul si eventual mai si pleaca de acasa cu inima impacata… e cam greu. Luati-va marja de eroare. Mai bine platesti o luna sau doua in plus o bona decat sa ai surprize.

45. Absolut Gradinita.
    Ca tanar parinte, am facut greseala de a-mi lasa copilul pe mana bunicilor pana la 3 ani. Bunicii pentru el au fost Aur, Aur si el pt bunici, dar pentru noi, parintii, au fost doar generator de nemultumiri. Ajunsesem la un moment sa ne gandim ca trebuie sa mergem cu copilul la psiholog, intr-atat se inrautatisera lucrurile.
    Intrarea in comunitate a fost o schimbare TOTALA! Pe langa bolile pe care le-a facut (raceli, etc) schimbarea comportamentala a fost uluitoare. Nu dau amanunte, dar zic doar atat.
    Nu va mai tineti copii in baloane de oxigen, lasati-i sa traiasca.
    Da Gradinita!

46. Frumos scris, dar asa cum zicea cineva mai sus e greu de indeplinit. Noi il vom duce pe cel mic la o cresa privata la 1 an, in bona nu am incredere . Consider ca cel putin o cresa este o institutie, cu oameni pregatiti si care ii ofera mai multe alternative. In plus, tot aud in jur la unele prietene sau bone, asa i-am crescut si pe ai mei, si uite ce mari si sanatosi sunt. Nu asta e totul, eu pun accent pe sanatate si educatie, pe care nu toate bonele stiu sa o ofere. Eu imi iubesc maxim puiul, il alint si il iubesc asa cum stiu eu, invatam zilnic unul de la altul…pentru noi asta va fi o noua incercare. Sunt constienta ca va lua boli, pe care cred ca le poate lua si din parc sau din orice alta imprejurare. Nu sunt de acord sa il tin intr-o bula de aer. L-am plimbat peste tot, mare, munte , si nu a racit nicioata. Am avut grija sa vad daca ii e bine, sa nu il imbrac nici prea gros, nici prea subtire…Cel mai important insa, si pentru asta exista bloguri ca al tau, care e f dragut scris, si altele, putem comunica si schimba idei. Noi o sa mergem pe Busy Bees Academy, e undeva in spate la Bebe Tei. Am primit multe feedbackuri bune, speram ca el sa se acomodeze

47. Sunt de parere ca in primii doi ani de viata mama trebuie sa fie alaturi de copil. Nu bona, nu bunica, nu soacra. Asta e varianta ideala si, sincer, nu e chiar atat de greu de indeplinit. Cariera mai poate astepta, o masina noua, la fel. De ce sa iti trimitti copilul departe la bunici pana la nu stiu cati ani? Cu toate fermele lor bio si mancare organica? Cand copilul e maxim de dependent de tine tu sa ii zici „bunica va fi mama ta pt urmatorii ani, hai du-te ca eu am niste bani de facut.” Dupa doi ani, eu zic ca e in functie e fiecare copil, care e mai sensibil ar trebui sa stea acasa, care e mai indraznet/sociabil sa mearga la gradi.
    Eu am optat pt o cresa de stat, am mers doar in cateva zile de probe pt ca incepem in iunie. Si eu aveam prejudecati legate de astea de stat dar mi s-au spulberat rapid: au gustare de fructe zilnic, au mancare gatita acolo, nu li se da carne de porc, nimic prajit, doar copt sau fiert. Am si gustat-o, ca sa ma conving. De ce caut o gradi unde mananca numai raw vegan, cand acasa mancam normal? Vad ca multa lume are niste prejudecati in legatura cu cresele de stat dar va sfatuiesc sa va duceti sa le vizitati ca sa va faceti o idee mai clara. Nu inteleg care e problema daca sunt anumite momente cand trebuie sa stea toti pe scaunele, sau daca toti picteaza im acelasi timp? Putina disciplina nu face rau nimanui, asa cum nici acasa nu ii lasam sa darame peretii doar ca sa nu le ingradim libertatea. Plus ca la gradi mai invata si ca sunt egali cu ceilalti copii, ca ei nu sunt mai importanti sau mai cu mot decat ceilalti. Daca stau acasa pe termen lung am vazut ca multi devin alintati, sunt obisnuiti sa li se indeplineasca toate dorintele.
    Mi se par ca de la o anumita varsta au nevoie de stimuli ca sa isi dezvolte imaginatia si gandirea si bona sau bunica de 70de ani nu prea pot sa le satisfaca nevoia asta.

48. Am impartasit opinia potrivit careia un copil trebuie sa stea acasa pana la 3 ani, din pacate la un an si un pic impliniti ai lui Matei m am intors la lucru, am avut o bona si o bunica, bunica supravegea bona, ca altfel nu am avut curaj, bunica singura nu se descurca, bona a fost super, din pacate nu a mai putut veni, am ales o alta bona, dezastru……am renuntat, am adus cealalta bunica pt vreo 4 luni….dupa care la 2 ani am hotarat ca mergem la gradinita. l am pregatit in prealabil, i am povestit de gradi, l am dus sa o vada, am ales o gradinita particulara, sunt 10 copii in grupa, educatoare si ingrijitoare. prima saptamana a ffost super, nu a plans, acum plange….mi s erupe sufletul.
    nu stiu cum e mai bine, insa am hotarat sa l ducem la grdinita pt ca efectiv se plictisea acasa, cu toate ca plnge dimineata cand il las, mananca, doarme acolo, la 15.30 cand il iau e tot un zambet, imi povesteste ce a facut la gradi, cu cine s a jcuat, ce a invatat si limbajul lui e vizibil mai bun decat acum 3 saptamani. daca ar fi sa aleg cu sufletul ….l as lua acasa…..si as sta cu el acasa…in ca multi ani ….aleg cu mintea………………din pacate desi vreau sa l protejez, desi vreau sa fie linistit si ok, nu pot sa l protejez la nesfarsit….asa simt. ii explic zilnic si in fiecare seara ca il las la gradi sa se joace, nu pt ca nu il iubesc, ci pt ca il iubesc mult mult si e bine pt el sa fie acolo. imi doresc sa nu gresesc. 🙂

49. Eu il cunosc si admir ptr. idee pe cel care a initiat proiectul cu mini gradinite. Il cheama Mihail Musat (il gasiti pe FB). Mie aceasta solutie mi se pare ideala pentru copiii pana in 3 ani si ma bucur pentru parintii care o pot implementa. Eu n-am avut de ales si am dat-o pe cea mare la cresa in ian 2011 de la 1,3 ani. Cresa am aleas-o fara recomandari, ptr ca nu aveam de la cine sa cer, iar pe forumuri nu am gasit pareri legate de acele crese la care am putut eu sa o duc. Dupa o luna de plans dimineata am retras-o si am trimis-o pentru o perioada la bunici, desi nu imi doream sa fiu departe de ea nici macar 1 zi (eu la Bucuresti, ea la Baia Mare). A doua gradi, de data asta gasita pe recomandare, pe la 1,7 ani a fost foarte buna si perioada de acolo i-a fost benefica din toate punctele de vedere. S-a mai imbolnavit, a socializat, a avut o educatoare extraordinara, a invatat multe lucruri de la copiii din grupa. S-a acomodat intr-o saptamana cu noua grupa si si-a iubit foarte mult educatoarea. Apoi ne-am mutat in CJ. La 3 ani alta gradi, particulara, mare dezamagire. Ne-am mutat din nou, de cam 2 luni merge la alta gradi, de stat de data asta. Este o gradinita superba. Nu am decat cuvinte de lauda despre tot ceea ce fac cu ei acolo. Avem grup pe FB cu educatoarele, care ne tin zilnic la curent cu ceea ce fac copiii, postand poze si filmulete.

    In concluzie, cea mare a trecut prin toate, mai putin bona. Eu am preferat gradi pentru ca am vazut ca e sociabila si prefera societatea copiilor. In perioadele cand statea mai mult acasa sau la bunici o vedeam ca ii era dor de copii. Acum are 4 ani si 7 luni si s-a dezvoltat armonios. De ar fi sa fac lucrurile altfel, as apela la o minigradinita pana la varsta de 2 ani sau mi-as dedica 1 luna gasirii unei bone care sa stea cu cea mica pana pe la 2,5-3 ani. Cu bonele trebuie sa ai mare noroc ca sa gasesti una fix pe placul tau.

50. Este un subiect care are stransa legatura cu tinutul copilului in pat cu tine , tinutul copilulul intr-un sistem de purtare(aproape de parinti) si nu lasat intr-un carut..nu vreau sa exagerez cu exemplul acesta cu carutul.
    Pentru mine ca tata, copilul meu as dori sa fie dat macar de la 2-3 ani la camin. Pana atunci…avem atata treaba cu noi, cu el, incat lasatul lui in lumea asta ..cica reala, nu mi se pare ok.
    Deci total de acord.

51. Eu nu sunt de acord cu faptul ca intrarea in colectivitate trebuie sa se petreaca tarziu. Sunt de parere ca pana la varsta de 3 ani copiii invata ff efficient ff mult ff repede si prin imitatie. Dar mai greu imita adultii. De aceea mi se pare ok sa fie in compania copilasilor de aceeasi varsta si putin mai mari. Mai multe mame cu 2 copilasi de varste diferite mi-au confirmat ca cel de-ai doilea s-a dezvoltat mult mai repede (mers, limbaj samd) avandu-l pe cel mare de model. Deasemenea anxietatea e mai mare la 3 ani decat la 1 an si jumatate. Eu am mers la gradinita numai la program scurt de la 4 la 6 ani si am plans foarte des de teama ca ai mei ma vor abandona acolo/vor uita sa vina sa ma ia samd. Si mai stiu cazuri de copii ai caror parinti au mers cu ei la psiholog sa-i ajute sa depaseasca teama de gradinita. Un copil de pana in 2 ani e infinit mai usor adaptabil, vad asta zilnic la fetita mea care are 16 luni si care n-are nici o teama de copii si joc si alergat si n-a avut nici un stres cand am lasat-o peste zi la bunici cand avea 8 luni si eu m-am intors la servici. Am obisnuit-o treptat, in 2 luni, cu prezenta bunicilor si absenta mea, intai o ora pe saptamana, apoi 2 apoi 3 si tot asa…Niciodata nu a plans dupa mine, se bucura cand vin, imi face pa cand plec, e ff sociabila. De la 1 sept am sa o duc dimineata la cresa privata, dupa-amiaza la bunici si seara sta cu mine si sotul. Sigur va invata mai multe lucruri si va socializa frumos cu copii de varsta ei. In parc si cu bunicii si bona nu invata la fel de multe ca la cresa unde face diferite activitati in grup alaturi de o educatoare cu imaginatie si studii. Bunicii ei nu o lasa niciodata sa picteze cu degetele, sa modeleze plastilina, sa deseneze cu creta colorata, sa spele papusi, sa rupa frunze de salata… considera ca e prea mica pt asa ceva, o „menajeaza” prea mult, eu ajung tarziu seara acasa si nu am energie si imaginatie suficienta…

52. N-am avut alta varianta, decat s-o dam la cresa.. initial, a fost la program scurt, avea 1 an si 3 luni, era cea mai mica din cresa!! (de stat) si s-a adaptat foarte repede, spre surprinderea noastra si a educatoarelor.
    Are 1 an si 8 luni acum, a avut 3 raceli mai serioase..
    Are zile in care nu vrea sa plecam de la cresa.. si de putin timp, niste nopti agitate.. le pun pe seama faptului ca aduna frustrari, sigur nu e favorizata in niciun fel, fiind mai mica..
    Insa, una peste alta.. am facut o alegere buna, cu toate ca inainte de a o face..am plans multe nopti si m-am invinovatit ca nu am cum s-o tin mai mult cu mine acasa.. sub nicio forma nu ne permiteam bona sau cresa privata (cu toate ca am cautat..insa, am fost dezamagita de cele 2 vizitate.. ziceau ca au grupe de pici.. din ce am vazut eu, nu era asa..iar doamnele erau niste pustoaice, un pic depasite de situatie.. :(..)
    Ma bucur ca am ales cresa, ca este aproape de casa si ca fetei ii e bine (asta este de fapt cel mai important, orice am alege!!) si sper ca ii va fi bine mereu.

53. Este un subiect foarte discutat.
    Eu as vrea sa spun doar ca exista un IDEAL(din pacate), care nu ar trebui sa fie asa…ca un vis, ci ar fi trebuit poate sa ramana regula asa cum a fost dat sa fie de la inceputurile omenirii.
    Acela este: copilul creste cu parintii punct. Nu poate cu amandoi deodata pentru ca unul trebuie sa mearga sa aduca de ale gurii…ok…dar cu unul sta tot timpul.
    Ca din pacate s-a ajuns in ziua de azi ca oamenii sa dea verdicte pentru ca exita serviciul, pentru ca avem fiecare diferite probleme..asta e altceva.
    Dar asa cum a fost data specia umana…noi parintii stam cu copilul si nimeni altcineva.
    Cand s-au inventat banii, cand s-au inventat job-urile(serviciile suna cam aiurea si se termenul se poate confunda), atunci a aparut si cresa…si gradinita….Ele au aparut din nevoie omului de a lasa undeva copilul, pentru ca el vrea sa mearga la servici sa-si castige banii…
    Nu au aparut cresele si gradinitile pentru ca bebelusii si mai apoi copii sa socializeze!! Ei o pot face oricum la locurile de joaca.
    Deci asa cum am spus, artificiile gen cresa si gradinita au aparut muuuultt dupa ce omul a aparut pe pamantul asta si au aparut ca o necesitate nu de ordin educativ, ci de ordin sa zicem financiar pentru parinti.
    Restul…e can-can.

54. Noi vrem sa incercam un program redus la gradi de la 2 ani pentru fetita noastra si restul timpului cu bona. Vrem sa o lasam pe ea sa decida daca ii place la gradi (din fericire avem alternativa sa ramana cu bona cu care se intelege f bine) sau daca eventual va dori program lung, vrem sa ii respectam alegerile dar vrem sa ii dam optiuni care credem ca ar fi benefice ei. Dorim gradi pentru a invata treptat socializarea si sa o ajute sa isi dea drumul la vorbit, noi avem bona straina si pana acum dezvoltarea vorbitului a fost mai dificila pentru ca aude 2 limbi in permanenta.

55. Probabil ca acum o sa aruncati cu pietre! Desi sunt de accord ca fiecare mama, parinte isi iubeste copilul si incearca sa-i ofere tot ce este mai bun, exista anumite exagerari! Sa nu va faceti idei gresite, nu am crescut pe timpul lui Vlad Tepes sau am nu stiu ce idei trasnite, sunt o mama tanara cu un ingeras de fetita de aproape 5 luni si un nepotel de 3 ani si un pic. Noi inca nu suntem in situatia de a alege si din fericire ne permitem ca eu sa stau acasa cu ea pe o perioada nedeterminata. Ce mi se pare mie exagerat, si cand zic exagerat vreau sa zic ca am citit minutios toate comentariile, desi toti afirmam la unison ca vrem timp cu copii nostri e ca alergam dupa cele mai scumpe bone si crese, gradinite. Daca imi aduc aminte bine, salariul minim in Romania e de 8-10 mil vechi, si nu cred ca toata lumea are job de vis bine platit si familii bogate, cei mai multi traiesc in chirie, au rate si alte cheltuieli cotidiane. Mie personal mi se pare o aberatie sa platim gen 500 euro sau mai stiu eu pe o gradinita de fite, doar pentru ca se mananca vegan si nu au scaunele …. Mi se pare ok ca cerintele noastre sa fie ca personalul sa fie calificat, conditii de igiena si de caldura pe timpul rece, mancare sanatoasa, dar repet sa nu exageram. Repet, noi suntem mici, dar nepotelul meu, merge la o gradinita de stat, unde nu e totul roz si bine. Din cauza faptului ca e foarte vorbaret si educat pentru varsta lui, stie sa spuna te rog si multumesc, spune cand e suparat si de ce si cine,stie ca doamna de acolo nu are un comportament mai dulce sa zic din cauza ca face foarte multe observatii, dar o respecta si iubeste sa se joace cu copii. Se imbolnaveste des din cauza imunitatii scazute de la nastere, bolnavicios din fire. Acum nu vreau sa ma lungesc prea mult si sa zic ca viziunea altora e gresita si a mea nu, in fiecare zi invat cate ceva! Nu vreau sa-mi cresc fetita intr-o bula de aer, dar cu siguranta, copilul meu va veni cu genunchii juliti, va manca un mar nespalat din gradina si ocazional cate un biscuite, se va juca cu copii si mami cu banii economisiti de la gradinita de stat o sa o duca la alte activitati care ii vor placea! Respect acele mame si parinti care cunosc greutatile si nu isi permit din considerente materiale tot ce ar vrea pentru copii lor dar cu siguranta ii iubesc cu tot sufletul.
    Numai bine va doresc!

56. vreau doar sa va impartasesc o alta varianta de viata … Unde locuiesc eu (spania) ai doar 16 sampt de con

    • …de concediu maternal… Dupa aia ai dreptul la cresa (daca intra)maxim 8 ore unde le dau si de mancare daca vrei,de obicei majoritatea ii lasa de la 9 la.13 30 si la trei ani obligatori scoala (9- 14 fara mancare doar aperitiv, fiecare mama ii da ce vrea… Fructe, iaurt, biscuiti…cama asa merge viata micutilor pe aici…

57. Eu am ales sa o duc pe Maria la cresa de la 10 luni, din motivul sa socializeze, sa se joace cu alti copii, sa invete limba franceza (locuim in Luxembourg, deci e inevitabil contactul cu limba franceza). Prima luna a fost teroare, plangea dimineata, in timpul zilei, si cand ma duceam sa o iau. Am decis la un program scurt, pana la 12.30. Acum, socializand cu alti copilasi, o simt ca din ce in ce mai dezvoltata. Merge foarte bine pentru varsta ei, la 16 luni si pe distante mari, a inceput sa baguie cateva cuvinte, din care cele mai populare ‘da tisi”.
    La cresa picteaza, se joaca si o vad ca un copil fericit.
    A racit de cateva ori, cu otite (vreo 4), si cred ca o fi din cauza cresei, nu zic nu.
    Si in plus prefer contactul timpuriu cu alti copii, pentru a nu fi o persoana introvertita. Ea zambeste la toata lumea, socializeaza frumos, etc

58. haideti sa va dau exemplul vestic. Aici mamele fac copiii rapid unul dupa altul (diferente de 1 an) si stau cu amandoi acasa pana la 3 ani cand intra in regim de gradinita. Cresele sunt putine si foarte scumpe, concediu de maternitate 3 luni, la cresa se inscriu de la primul test de sarcina asa ca…familiile cu venit minim pe economie ajung ca mama sa stea acasa cu copiii pt o perioada. Nu zic ca e usor, dar nici imposibil. Am discutat cu una din ele si a zis ca a simplificat curatenia si mancarea, totul pentru a ii fi usor.
    De la 2,5 – 3 ani merg la institutii de stat (si aici se inscriu cu 1-2 ani inainte) dar cum pretul e mic si partial subventionat pentru parintii ce lucreaza(o mica deducere din impozit) ajung sa prefere asa.

    Sunt f. putini copii cu bone.

    Ca o remarca, cei din comunitate sunt mai liberi si au mai mare incredere in ei. Nu stiu ce e cu anxietatea generala romaneasca dar … copiii romani sunt mai cocolositi si mai bolnaviciosi. Nu conteaza ce alegeti. Alegeti ce e bine pentru toata familia, nu ce zic altii, orice decizie e buna pentru o familie, si nu e buna pentru alta.

    • Si mie mi se pare ca la noi sunt prea cocolositi copiii…atatea ganduri ce si cum si de unde?! Eu am ales gradinita privata de la 2 ani si 2 luni. Nu as putea psihic sa lucrez de acasa. Eu am simtit o eliberare in faptul ca trebuie sa ma intorc la job. Oricum fiica mea este foarte independenta iar are la nici 3 ani are abilitati pe care altii le au la 5 ani. Si pana la urma, trebuie sa faca fata greutatilor si sa se descurce in colectivitate pt ca nu vom fi langa ei toata viata. Sunt categoric impotriva variantei „bona” pt ca, oricat de pregatita ar fi se plictiseste copilul cu si de ea…si eu m-as plictisi de aceeasi fata mereu si mereu…

59. Micro-grădinițele, din câte știu eu, nu sunt acreditate și de aceea nu se face mare tam- tam cu ele încă, mă gândesc 🙂 …

60. Printesa, oare ai putea sa ne dai sugestii de job-uri in care poti lucra de acasa? Poate ai candva timp sa asterni randuri despre asta. Sunt sigura ca multe mame ar lucra de acasa,daca ar avea posibilitatea

61. Din nefericire nu sunt o mama care poate lucra de acasa, caci v-as fi impartasit cu drag secretul, dar sunt o mama care a experimentat aproape toate situatiile pe care le-ati descris aici si care a ales pana la urma solutia gradi (particulara). Si nu, nu din cauza bonei, caci am avut noroc de una exceptionala, ci pur si simplu din ratiuni financiare. La gradi de stat nu a fost chiar cumplit, dar imbolnavirile erau mult prea dese (si nu din vina celor de acolo, ci pur si simplu copiii erau prea multi si era imposibil ca racelile si infectiile sa nu se perpetueze etern :(). Ca sa nu mai vorbesc ca la ora 17.30 punct trebuia sa il iei pe Pitic ca gradi se inchidea! Iar cand i-a venit randul si celui de-al doilea care in prima faza era prea mic si nu au vrut sa-l primeasca iar cresa era in alta parte si cu alt program, in fine o nenorocire pentru programul meu…Iar bona era ok, dar pentru doi copii banii erau altii, evident, iar atentia acordata celui mare se diminua vizibil, ca sa nu mai spun despre minima educatie pe care ar fi trebuit sa i-o faca. Practic, prin natura imprejurarilor cel mare avea programul si permisiunile pe care le avea si cel mic. Iar ce e permis la 2 ani nu ar trebui sa fie permis si la 4!
    Deci, eu am avut noroc sa am langa serviciul meu o gradinita exceptionala (Puiutul Pufos) si am rezolvat problema ambilor pitici. Iar financiar am „iesit” mai bine decat cu bona (de aia mi-am si permis), pentru ca reducerea pentru al doilea copil a fost substantiala. Si asa am putut sa-mi vad linistita de job iar copiii au avut parte fiecare de atentia si educatia potrivita varstei lor. Au avut parte si de activitati si prieteni potriviti pentru varsta lor. Au inceput sa bajbaie 5 cuvinte in limab engleza de la o varsta frageda, ceea ce cu bona…..in nici un caz (ca daca mai era si una care sa ii invete limba straina as fi avut nevoi de 5 servicii). Nu spun ca asa este la toate gradinitele (doar am spus ca am avut parte de multe incercari) dar ce mi se pare mie cel mai important ca am gasit pentru copiii mei este un loc cu oameni care, dincolo de obligatiile meseriei de educator iubesc cu adevarat copiii.
    Deci raspunsul meu este :gradinita, mai ales daca ai doi, apropiati ca varsta.

62. Bună-ziua!Evitați GRĂDINIȚA BEL-SORRISO VOLUNTARI!Personalul didactic nu este calificat(unele).Lipsă de organizare.Mâncarea nu este de calitate și desertul nu este mereu de casă,așa cum primeam meniul.Pețul nu reflectă realitatea!De evitat!

63. Întâmplător am dat de acest comentariu despre grădinița Bel Sorriso Voluntari.Am avut aici,copilul.Nu se făceau activități,foarte proastă mâncarea.Copilul meu refuză să mearga la alte grădinițe.Unele cadre se comportau urât cu,copii.Nu este de recomandat!!!!

64. Eu imi duc copilul la gradinita LITTLE TEAM (din zona 13 septembrie) a dnei Loredana Zoican.
    Gradinita este foarte cocheta, mobilata cu gust si totul este nou. In momentul in care faci vizionarea esti extrem de incantat si iti spui ca ai gasit gradinita de vis.
    Partea frumoasa se opreste insa la vizionare. Dupa inscriere incep problemele.
    Activitatile platite in taxa de gradinita NU se fac cu lunile, iar parintii nu sunt informati asupra acestui lucru.
    In goana dupa bani nu este impusa nicio limita pentru numarul maxim de copii admisi intr*o grupa. Astfel s-a ajuns ca in grupa copilului meu sa fie 20 copii. La care este reparttizata o singura educatoare. Educatoarea sta o zi program intreg, o zi pana la pranz, iar dupamiaza se unesc 2 grupe. Astfel incat grupa se face de 40 de copii, de care are grija o educatoare.
    Tot la vizionare ti se prezinta ca fiind o gradinita cu bucatarie proprie. Asa scrie si in contract, ca se gateste in bucataria proprie. Insa mancarea se ia in regim catering. Portiile sunt extrem de mici.
    Probabil pentru a nu observa aceste lucruri conducerea REFUZA de ani buni instalarea INTERNETULUI, sub diverse motive puerile.
    Pe scurt nu recomand. Este O GRADINITA DE EVITAT!!!

65. Buna, as avea o întrebare. Spui ca imunitatea copiilor nu se întărește prim îmbolnăviri frecvente sub 2 ani. As vrea sa aflu mai mult despre asta, ai cumva o sursa? Băiețelul meu are 6 luni si nu s-a îmbolnăvit, dar mi se spune ca trebuie sa se îmbolnăvească (eu as prefera sa nu).

    Legat de bona vs creșa, eu m-am dus la munca la 3 luni ale lui (nu sunt in Romania). Am program flexibil, lucrez parțial de acasa, deci voiam sa il am aproape mai ales ca alăptez. Am ales o bona cu recomandări de la familia dinainte (a părăsit țara familia respectiva), empatica, foarte buna cu copiii, care sa vorbească engleza (eu nu vorbesc limba locală).

    Din tot ce am studiat inainte, nu exista „copiii sub 3 ani se plictisesc”, „copiii sub 3 ani au nevoie de socializare” șamd. Eu nu imi dau seama de unde vin mamele de mai sus cu respectivele idei. Un copil sub 3 ani are nevoie de un adult empatic care sa ii răspundă nevoilor (foame, somn, securitate, etc.). Efectele asupra psihicului lui sunt mai grave atunci cand adultul nu este disponibil (care se intampla in creșe sau gradi, unde este o educatoare la minim 3 copii), decat daca nu este socializat devreme. Socializarea cu familia, in parc, familia extinsă sunt suficiente cand este atat de mic.

    Legat de alegerile fiecăruia e normal ca alegi ce ti se potrivește (eu ii dau bonei jumătate din salariu, nu imi permit dar am ales sa imi reduc nivelul de trai mai degrabă decat sa il trimit la creșa) si ce iti permiți. Văd multe comentarii ceva agresive care încearcă sa impună alegerile lor (bănuiesc ca e multa învinovățirea in agresivitatea asta, altfel nu mi-o explic), dar din cât m-am documentat (si o faci cand trebuie sa lasi un bebe de 3 luni cu o persoana straina), nu exista copiii mai fericiti in creșa decat acasa. Daca da, cazurile sunt izolate si nereprezentative statistic.

    Apropos, efectele se văd mai târziu, nu acum, in adolescenta si mai departe. Deci chiar daca a meu copil de 3 ani e ok, dus la creșa de la 1, asta nu garantează nimic.

    Cât despre bebe care ia personalitatea bonei :)) înseamnă ca al meu va vorbi cu accent indian. Dar petrecem si noi cât de mult timp putem cu el, eu nu as da vina pe bona (care e un om minunat), ci pe noi 🙂 înseamnă ca nici noi doi nu suntem ok 🙂

    Si da, copilul nu trebuie sa fie geniu la 3 ani. Trebuie sa fie sanatos si sa copilărească 🙂 cel mai important acum este sa își dezvolte maturitatea emoțională, nu sa învețe sa numere.

66. Buna ziua! Unde am putea gasi mai multe detalii depre micro-gradinita? Sfantul Google nu spune mai nimic? Multumesc!