Cand aveam 3-4 ani, ma urcam in visinul din spatele casei bunicilor si mancam visine (crude, coapte, nici nu conta) pana mi se facea rau. Acum, visinul s-a uscat din cauza nepotilor care s-au catarat in el pana i-au rupt crengile. Daaar… exista compotul de visine. In camara bunicii mele, iar cand aceasta se goleste, apelez la rafturile supermarketurilor, pline de multe soiuri de compot de visine. Un pic acru, cu gust de migdale amarui, dar suficient de dulce cat sa mearga numai bine ca desert, compotul de visine e minunat. Il beau seara inainte de culcare, ca sa visez vise de copil, dimineata devreme, ca sa am o zi buna, la pranz dupa masa ca sa fiu inspirata tot restul dupa-amiezei. Uneori la restaurant, cand ies cu prietenii sau cu vreun barbat interesant, intreb oarecum rusinata ospatarul daca au la desert compoturi… desi n-am avut niciodata noroc pana acum sa comand compot de visine la restaurant. Insist, ca cine stie cum dau peste un patron de restaurant care a avut si el un visin preferat in spatele casei bunicilor.
Iubesc compotul de visine
Compotul de visine, cel mai tare nene! Cu cat e borcanul mai putin apetisant dpdv al marketingului cu atat e mai buns continutul! tu esti tanara, da eu cred ca e o reminescenta comunista, ca era pe toate drumurile… si da, si eu ma urcam in visin cand ajungeam la bunica-mea in vacanta de vara, era primul drum…la si in visini! Panaceu universal…compotul de visine! :)))
Chiar! eu am si uitat de compotul de visine. Ma duc acum la cules de visine si o sa-mi fac compot:) Pofta Buna si tie!
Preferatul meu , chiar ieri am terminatbultimul borcan facut de mine… was a sad sad day :D. Si eu am avut visinjl msgic la bunica. Aaaah , ce vremuri