O să spuneți că-s nebună, dar eu am spus-o prima, așa că n-aveți decît. Am recunoscut din start că din ziua aia de aprilie de-acum doi ani mi-am pierdut definitiv mințile, atunci mi se părea c-am înghițit un nor, acum știu că de fapt aia era definiția pe care o dădeam eu stării de a fi constant fericită, încrezătoare, niciodată singură.
Sînt geloasă. Pentru fiecare rîset al ei care nu e provocat de mine, pentru fiecare zîmbet care se îndreaptă spre ochii alteia, pentru fiecare prins de altă mînă decît a mea. Cînd se joacă și e fericită cu alt copil, uită de mine. Mă bucur pentru ea, sigur, cui nu-i place să-și vadă copilul încîntat, dar mă roade ghimpele geloziei. Ce ușor îi e să se bucure de orice fără mine! Nu-i corect! Eu nu pot face asta. Orice-aș mînca bun, oricît de tare-aș rîde cu prietena mea, am impresia că și cînd dorm și nu știu de mine, tot la ea mă gîndesc. Norul ăla pe care l-am înghițit atunci a rămas acolo, în stomac, pe cerul gurii, mă ține mereu deasupra solului 1 cm.
Nu prea am cunoscut gelozia în amorurile cu băieții. Foarte rar m-a mușcat cîte-un dinte de îndoială și furie, dar a durat puțin și n-a lăsat urme. Iată c-a venit vremea răzbunării însă! Cînd o văd pe ea că poate să uite de mine, ahhh ce mă mai enervez. Mă enervez și mă doare și-o vreau înapoi să mă sufoce, să n-am timp de altceva decît de ea, să nu pot respira de părul ei, să mă tragă după ea prin toată casa și prin tot parcul, să rîdă numai cu mine.
Ieri mă uitam așa ca găina-n lemne la cum rîdea ea în timp ce prietena mea o învîrtea prin sufragerie. Mi-era ciudă că eu n-o mai pot ridica s-o învîrt așa, iar ea era așa fericită și cerea din nou și încă o dată și ochii mei umezi de vițel nu se dezlipeau de-ai ei, care se uitau peste tot numai la mine nu. Și la un moment dat m-a văzut. Și s-a dat jos din brațele ei și-a venit să mă ia în brațe. Și-a stat acolo cîteva secunde, înainte să se cocoațe din nou în brațele prietenei. Evident, am bocit scurt, numai de mine știut, și mi-am zis că e momentul să încep să mă obișnuiesc cu bucăți din atenția și iubirea ei. Nu vreau, dar cui îi pasă? Crește, și ca să crească trebuie să se bucure și cu alții.
La naiba!
Ştii şi tu foarte bine că nu de „bucăţi” din iubirea ei e vorba, eşti şi vei fi întotdeauna fiinţa cea mai apropiată şi, cel puţin până se mărită şi are proprii copii, şi cea mai importantă 🙂 Cred că e normal ce simţi, dar să vezi cum o să fie când o să apară Băieţel, a cărui zână absolută vei fi… 🙂
Eu sunt mai egoista si nu vreau sa creasca.Vreau sa se agate in continuare de mine, sa ma ia in brate si sa-mi afund nasul in parul lui, vreau sa simt iubirea asta imensa cu fiecare imbratisare.Nu-mi imaginez cum ar fi sa nu mai dormim cu el, nici nu vreau.Plang numai cand ma gandesc.Nici sa se intarce nu vreau, nu-I dau voie.
De vreo patru ani tot aud ca mamele de baieti sunt mai ciudatele, posesive, geloase. Ca incep de la varste fragede (ale odorului, evident) sa se transforme in acea chestie pe care o vom numi mai tarziu ”soacra”. Ca viitoare dubla soacra nu pot decat sa ma bucur ca, iaca, regula are si exceptie, adica mamele de fete nu sunt altfel decat noi… ups… era sa uit ca esti si tu viitoare mama de baiat 😛
Dincolo de gluma, sa stii ca exact la fel de nebuna m-am crezut cand am simtit asa o strangere de inima cand mi-am vazut copilul alintandu-se in bratele educatoarei…
Deci nu mi se intampla numai mie! Pitica mea are doar 6 luni si mor de gelozie cand rade in hohote cu altcineva si nu cum mine! Si cand pic de somn si oboseala si mama soacra se ofera sa stea cu ea sa mai prind ceva somn (in weekend) ma oftic, de ce sa ma duc eu sa ma odihnesc si sa fiu fresh pentru printesa mea neastamparata cand pot sa stau acolo cu ea asa si sa nu pierd vreun raset sau vreo rostogolire sau vreo noua tentativa de a sta singura in fundulet! Sau cand bunica sau vreo matusa i se adreseaza cu „Ariana ce faci mama tu acolo?” mor de ciuda! EU sunt mama, de ce sa zica ele asa, daca Ariana o sa zica mama prima data altcuiva si nu mie? Sau cand nazdravana se distreaza de o mie de ori mai bine cu taticule ei – eu ce am, de ce nu razi si cu mine asa? Sau cand el imi spune „draga du-te si odihnete-te putin, ti-a mancat ficatii si astazi, stau eu cu ea” – vezi sa nu, sa o las eu singura? Adica da, tatal e cu ea, dar sunt si geloasa si ma simt si vinovata sa plec….Imi imaginez cum o sa fie cand o sa ajungem la varsta Sofiei si ea o sa fie captivata de tot ce o inconjoara…La tine si cu Sofia si cu Baietel cred ca o sa fie si mai si..
Lasa, ca in curand vei mai inghiti un nor!! Si atunci vei pluti si mai sus! 🙂
O sa ai atentia lui bebe mic atunci cand n-o vei avea pe a Sofiei, dupa care ii vei avea pe amandoi atarnati de gatul tau, pupacindu-te cu foc! 😉
O sa vezi cand vine baiatul :)). Al meu se tine scai de mine ai orice si orice i-ar face, el tot pe mine ma vrea. Si o sa treaca gelozia
si eu sunt disperata dupa fetita mea. efectiv disperata!! cat era bebelus nu lasam pe nimeni sa o tina. parintii voiau sa ma ajute , sa mi-o ia din brate cat mananc sau chestii de genu . imediat spuneam: ”lasa ca ma descurc. cand suntem numai doua cum crezi ca ne facem treaba?” si apoi a mai crescut si a inceput sa mearga de-a busilea si am zis ca nu e corect, acum poate fugi de mine. acum are 8 luni si in curand va merge singurica (e si foarte precoce) . oricine ma intreaba cum e atunci cand esti mamica le spun ca iubirea e atat de mare ca si cum nu ai iubit niciodata!! si grijile sunt pe masura dar e atat de frumos sa iubesti o bucatica de om!
Azi dimineata, mi s-a rupt o bucata din suflet cand a luat-o educatoarea din bratele mele.. e mica, insa a trebuit s-o duc la cresa.. si plang prin tramvai cand ma gandesc ca nu mai stau fiecare minut cu ea, si nu stiu ce pot face sa reusesc sa mai fac asta! As face-o mica din nou, dar stiu ca nu se poate.. as renunta la job..si, iar!!!, NU se poate!!!…
Stiu ca dupa-amiaza e cu mine, dar parul ei miroase a parfumul altcuiva… si-atunci imi vine sa urlu, atata gelozie imi inunda sufletul!!!!!
Confirm ca baieteii sunt parca si mai „dupa fusta mamei” asa ca Baietel o sa te serveasca cu „nori” din plin 🙂 Te va tine ocupata si te vei bucura ca fetita mare a prins un pic de independenta si e fericita si asa, mai scade vinovatia 😀 Noua fetita cea mare ne-a servit cateva „Eu vreau la alti parinti care nu au un Stefanel mic” si alte asemenea la inceput, pe urma l-a adoptat si ea pe fratiorul ei mic si ne-am gasit un alt echilibru cu cata atentie poate da mama fiecaruia, ce drepturi in plus si responsabilitati aduce varsta (de 3 ani!) si in final se tin unul dupa altul de ti-e tot dragul.. si daca vine unul cand il strigi vin amandoi 🙂
„Ce ușor îi e să se bucure de orice fără mine! Nu-i corect!”
eu as zice ca reuseste sa se bucure de orice Tocmai pt ca te stie pe tine aproape si foarte aproape de ea 😉
Doamne, credeam ca eu sunt NEBUNA si tot imi zic ca trebuie oarecum sa nu ma mai inunde sentimentele astea, dar vad ca nu sunt singura…. Mi a mai venit un pic inima la loc.
Va pup!
Dibuiesc niscavai hormoni de sarcina in acele ascunse „lacremi”, Printeso:). dar voi doua sunteti jumatatile unui suflet mare care pulseaza de iubire. Sau cum ne-a definit cineva, pe mine si pe creata mea, siameze:). Cand vin acasa, dupa munca, toate personajele,insufletite (tata, bunica) sau din plus din tabloul ei de zi cu zi, dispar, si ramanem doar noi doua.
Zicea cineva mai sus despre mamele de baieti 😀 . Posibil ca eu sunt o exceptie ca n-am nici urma de gelozie. Weekend-ul asta a venit tata si de dimineata pana seara cand a plecat, asta mic nu m-a mai vrut. Sa il schimbe „taeee” sa se joace cu „taeee” si tae-n sus si tae-n jos, eu n-am existat cam vreo 8 ore 😀 si m-am bucurat sincer. Am stat si i-am privit: pe el cum se simte mega fericit si pe taica-meu cum se tavaleste pe jos la cerere si pupa toate plusurile, inspecteaza toate jucariile si e cand cal cand suport pentru jucarii. M-am amuzat copios si m-am bucurat sa pot sta jos, sa beau cafea in tihna (o ceasca intreaga fara intrerupere!!!) si sa imi privesc copilul. Am realizat ca n-am avut niciodata destul timp sa il privesc 😀
offfffffff, te inteleg perfect! asa simt si eu, chiar daca am 2 fetite, la fel simt pentru fiecare. o fi normal, n-o fi, habar n-am, dar asta simt.
Ioi ce te iubesc pt postul acesta si pe voi toate care ati comentat! Suuuunt normaaaala! Si eu simt toate cele desi tip ca „n-am timp pt mine” … Ieri la o petrecere a mancat cu sotul meu iar eu atateam pe ghimpi! Nu-mi gaseam locul, le dadeam tarcoale … si eu ce fac? Du-te si-ti bea cafeaua femeie … ma duc, dar parca nu intra … Nu mai stiu sa stau intr-un singur loc linistita cu o ceasca in mana 10 min ( neintrerupta?)
😀
Buna! Iti urmaresc de ceva timp blogul si m-am regasit in multe postari, in special in cele legate de copii si maternitate :D…Dar astazi chiar ca m-ai dat gata cu aceste marturisiri pentru ca zilnic ma confrunt cu acest sentiment 🙂 De fapt in mine se da o batalie – pe de o parte exista acea dorinta de a-l avea pe pici numai pentru mine iar pe de alta, vreau sa se bucure de experiente proprii si sa interrelationeze cu cat mai multe persoane. Inutil sa adaug ca bb are deja 8 luni iar eu am inceput sa am cosmaruri din cauza faptului ca peste trei luni trebuie sa ma intorc la munca :)))…E drept ca va ramane in grija bunicii paterne, insa lucrul acesta nu face ca sentimentul meu de gelozie sa fie mai mic, ba dimpotriva :D…
Dar toate aceste trairi sunt normale, fac parte din noi si probabil ca sporesc frumusetea maternitatii. In fond, cred ca noi, majoritatea mamicilor suntem constiente de faptul ca nu vom putea fi inlocuite in inimioarele micutilor, si asa cum spunea cineva intr-un comentariu mai sus, se bucura de ceilalti tocmaipentru ca ne stiu aproape! 🙂
Mai am una buna: Eu am doar fetita si e singurul copil. Poate vorbesc aiurea.. dar sincer, mi-e frica sa mai fac un copil ptr ca eu nu cred ca mai pot iubi alt copil cum o iubesc pe ea. Da, l-as iubi , e al meu bla bla . Dar nu ca pe ea. Cu ea am invatat totul de la inceput, eram entuziasmata, uimita de cum evolueaza. La al doilea deja stiu ce se intampla , nu mai e la fel. O iubesc prea mult, suntem doar noi doua, nu vreau ca sa ma imparta. Sunt toata a ei si nu vreau sa fie altfel. Decat sa fac diferente intre copii mai bine nu mai fac. O ador!
„dar sincer, mi-e frica sa mai fac un copil ptr ca eu nu cred ca mai pot iubi alt copil cum o iubesc pe ea. Da, l-as iubi , e al meu bla bla . Dar nu ca pe ea.”
cred ca e normal sa fie asa 🙂 pe fiecare persoana (copil sau adult) o iubim in mod diferit, pt ca sint persoane diferite, pt ca fiecare este unic, pt ca au personalitati/ caractere/temperamente diferite, pt ca pe fiecare dintre ei ii iubim pt ceea sint si pt felul in care sint si pt cum ne fac sa ne simtim.
„O iubesc prea mult, suntem doar noi doua, nu vreau ca sa ma imparta. Sunt toata a ei si nu vreau sa fie altfel. Decat sa fac diferente intre copii mai bine nu mai fac”
aici deja e posesiva treaba 🙂 🙂
eu te invit sa privesti situatia dintr-un alt unghi: familia este cea mai importanta pe lumea asta, iar in viitor (-ul mai indepartat) o sa-i prinda foarte bine prezenta unei surori sau a unui frate 🙂 sa fie cineva acolo care sa o iubeasca sincer si cu adevarat, sa se sustina unul pe altul.
nu stiu ce fel de diferente ai in vedere cand vorbesti de ele, insa cred ca e firesc sa fie, pt ca fiecare copil are nevoile lui. daca unuia ii dai o papusa si altuia o masinuta nu inseamna nici ca nu-i iubesti, nici ca faci diferente, inseamna ca-i dai fiecaruia ce are nevoie 🙂
Nu suntem pe aceeasi lungime de unda pentru ca in primul rand nici nu ai inteles ce am vrut eu sa exprim. Raspunsul tau e total pe.langa subiect, nu are nicio legatura. Si apoi, nu ma adresam tie, nu sunt aici ptr tine, nu esti aici ptr mine. Fiecare cu povestea lui.
Ahhh…cum scrii (si descrii) cateodata exact ce ma framanta si pe mine. Mai deunazi ai scris despre televizor, cand eu ma tot intrebam cat si cum sa o las pe iubita mea de 7 luni jumate sa se uite la acest aparat. Azi ai scris superb despre gelozie…cum ma roade si pe mine zilele astea! Dupa ce am trecut printr-o perioada in care Ea ma voia numai pe mine (si-mi cresteau deopotriva iubirea si mandria) acum tot Ea intinde bucuroasa bratele catre mamaie…am impresia ca eu o tot enervez…ba ii dau o lingurita in plus de mancare, ba o imbrac sa o duc afara, ba o pun la somn…in timp ce mamaie e numai lapte si miere (noi stam cu socrii mei). Ce sa mai, sper sa treaca ori perioada ori gelozia, ca tare inciudata ma mai simt!
Hormonu asta e si el de vina un pic…