Mituri și sfaturi despre îngrijirea corectă a pielii

Prezentarea pe care o sumarizez acum a avut loc la București zilele trecute, cînd am avut bucuria și onoarea de-a sta la cîțiva metri de Paula Begoun, care a venit, la invitația Corinei Allan (Pasagera, pentru cine nu o cunoaște) să cunoască publicul din România și pe bloggerii și jurnaliștii de beauty interesați (evenimentul a fost unul restrîns, cu totul am fost cam 40 de persoane). Paula arată foarte bine (deși a trecut de 60 de ani), e simpatică, foarte dedicată, Bryan Barron, partenerul ei în companie este… mă rog, vedeți în poze. Să-mi spuneți cîți ani credeți că are omul. Mult mai mulți decît ați zice, vă spun eu. Secretul lui? Protecție solară ridicată, în fiecare zi, de la 20 de ani.

_P4A4976

Are 40 de ani. 40.

Intru direct în pîine, poate vă grăbiți să aflați cîte lucruri facem greșit în rutina de îngrijire a pielii.

Mituri în îngrijirea pielii

1. Ingredientele naturale sînt mai bune ca cele sintetice

Nu. De fapt, multe ingredente naturale sînt un dezastru pentru piele (menta, de exemplu, sau lămîia), în timp ce multe ingrediente sintetice sînt minunate pentru piele. Natural nu înseamnă neapărat și bun pentru piele. Există multe exemple de ingrediente sintetice care sînt mai sigure, mai eficiente și mai ușor de asimilat într-un produs ca multe din ingredientele naturale care nu-și au locul pe pielea noastră, pentru că sînt puternic iritante.

2. Există un ingredient minune și crema X îl conține

Nu. În fiecare an e la modă un alt ingredient minune care se dovedește curînd a fi doar marketing. Adevărul e că există multe ingrediente foarte eficiente.
Pielea este un organ complex care încetează să mai funcționeze corect din pricina mai multor factori:
– fumat
– alimentație proastă
– lipsa de somn
– expunerea la soare

3. Uleiurile esențiale sînt esențiale în îngrijirea pielii

Nu. Majoritatea uleiurilor esențiale sînt bune doar de mirosit, nu și de aplicat pe piele, iar asta e valabil și pentru parfumurile sintetice. Pe termen lung, parfumurile de orice fel sînt dezastruoase pentru piele, deoarece irită pielea (cu puține excepții: vanilia, castravetele, pepenele).

4. Trebuie să îmi aleg produsele de îngrijire a pielii în funcție de vîrsta mea

Nu. Vîrsta nu este un tip de piele. Uneori pielea se schimbă cu vîrsta, dar asta nu e o regulă.
Nu mai folosiți produse care se adresează unui anumit grup de vîrstă.
Majoritatea produselor de pe piață marketate pentru pielea matură nu fac bine persoanelor cu pielea matură.

5. Acneea la maturitate e diferită de acneea în adolescență

Nu. Cauzele acneei sînt aceleași indiferent de vîrstă:
– hormonii declanșează producția de sebum în exces
– o înmulțire exagerată în pori a bacteriilor care cauzează acnee, ceea ce duce la inflamarea pielii
– pori dilatați sau închiși care nu funcționează corect
– iritație și inflamație

6. Acneea de pe corp e diferită de cea de pe ten

Nu. Indiferent unde apare acneea, factorii care o cauzează sînt aproape întotdeauna aceiași. Tratamentul este întotdeauna identic pe corp și pe față.

7. Ar trebui să încep să folosesc produse anti-aging după 35-40 de ani

Produsele anti-aging sînt de fapt produsele care te apără de soare, iar pe astea trebuie să le folosești chiar din prima zi în care scoți nasul la soare, la trei zile după naștere!

8. Beau multă apă ca să nu mai am pielea uscată

Pielea uscată nu are nici o legătură cu cantitatea de apă băută. Apa băută nu se duce în piele. Nici injectarea de lichide în piele nu e soluția. Pielea conține doar 10% – 30% apă, iar adăugarea locală de apă poate provoca dezechilibre majore pielii!

9. Tenul uscat îmbătrînește mai repede ca tenul gras

Tenul foarte uscat da, dar pentru 99% dintre noi, pielea îmbătrînește pentru că noi îmbătrînim și pentru că ne expunem la soare, iar asta distruge pielea.

10. Pielea se poate detoxifia

Nu. Nu există toxine în piele sau pori.

11. Apa fierbinte deschide porii, apa recce îi închide

Nu. Porii nu sînt uși care se închid și se deschid în funcție de anumiți stimuli. Porii se pot bloca și atunci arată ca și cum ar fi deschiși, iar atunci cînd se curăță vor părea închiși.
Apa rece și apa fierbinte nu fac bine pielii; sînt iritante și pot spori producția de sebum.

12. Pielea se obișnuiește cu produsele de îngrijire, de aceea e bine să le schimbăm regulat

Somonul și spanacul sînt bune pentru organism și dacă le consumăm 60 de ani încontinuu. Pielea nu se obișnuiește cu ingredientele care-i fac bine. E posibil să ai nevoie de alte produse în funcție de anotimp sau probleme de sănătate a pielii.

13. Există produse care au același efect ca botoxul

Nici vorbă! Doar botoxul are efect de botox.

14. E bine să folosesc produsele care-mi plac

Nu, pentru că de multe ori ne plac produse care ne fac rău (Cola, de exemplu).
Scopul e să alegem dintre cele mai bune produse disponibile pe cele care fac bine pielii.

15. Pielea are nevoie de ingrediente diferite noaptea

Nu. Singura deosebire între crema de noapte și cea de zi este că cea de zi trebuie să conțină SPF, iar cea de noapte nu. Pielea se repară singură tot timpul și are nevoie de ajutor egal și ziua și noaptea.

16. Zona din jurul ochilor are nevoie de produse speciale

Pentru majoritatea dintre noi, o cremă normală de față care nu conține iritanți este crema perfectă pentru zona din jurul ochilor, care e la fel cu restul tenului. Un produs nu trebuie să fie mic și scump ca să fie special pentru ochi.

17. Există creme care stimulează producția de colagen

Da, dar multe dintre aceste creme de pe piață sînt prost formulate și sabotează producția de colagen.

18. Dieta afectează pielea

Da! Un regim de viață sănătos poate preveni îmbătrînirea pielii și apariția acneei, la fel cum un regim alimentar nepotrivit poate agrava acneea și grăbi îmbătrînirea pielii.

19. Nu contează cum e ambalat produsul, important e conținutul.

Contează! Evitați produsele la borcan, mai ales pe cele care conțin antioxidanți sau retinol. Borcanul lasă ingredientele delicate expuse la aer, care le degradează și le reduce dramatic eficiența.

20. Pentru o piele frumoasă am nevoie de foarte multe produse de îngrijire

Nu! Dacă pielea ta nu are probleme, rutina ta e suficient să conțină:
– un cleanser delicat, solubil în apă
– un exfoliant AHA sau BHA
– o cremă hidratantă de zi cu SPF 25 sau mai mare
– o cremă hidratantă de noapte cu ingrediente de reparare a pielii

Adăugați produse suplimentare dacă suferiți de:
– acnee
– rosacea
– pete provocate de expunerea la soare
– decolorări
– piele foarte uscată
– piele foarte grasă
– puncte negre
– ten mixt
– roșeață

21. Sprayul cu apă termală fixează machiajul.

NU! Apa, fie ea și termală, spreiată pe față, nu face decît să ude machiajul și eventual să-l întindă pe unde nu trebuie.

Sfaturi pentru o piele sănătoasă, tînără, frumoasă

De ce îmbătrînește pielea?

Factorii care duc la îmbătrînirea pielii sînt:
Efectele devastatoare ale soarelui
Pierderea de colagen la nivelul pielii
Pierderea elastinei
Pierderi la nivelul oaselor
Relaxarea în timp a mușchilor
Mișcările faciale

Ce spune Paula că putem face să ne îngrijim corect pielea?

Să folosim protecție solară în fiecare zi. Nimic nu e la fel de important. Subscriu. SPF mare în fiecare zi. Nu plajă, nu solar.

Să alegem produse cosmetice care conțin cît mai mulți antioxidanți (previn îmbătrînirea prematură a pielii).

Să alegem produse potrivite tipului nostru de piele și problemelor noastre de piele.

Exfolierea poate face minuni pentru majoritatea tipurilor de piele, inclusiv în cazuri de acnee, pete, riduri.

Nu fumați.

Nu consumați alcool în exces.

Nu iritați pielea cu produse nepotrivite, alcool, machiaj ieftin.

Nu vă decolorați părul în exces.

Dormiți cît se poate de mult.

Folosiți machiaj corect aplicat.

Faceți mișcare.

Apelați la proceduri cosmetice atunci cînd simțiți că sînt potrivite pentru voi.

Ce nu pot face cremele, dar pot face procedurile cosmetice?

Intervențiile cosmetice (injecții, laser, operații), spre deosebire de produsele cosmetice, pot reduce:
– cearcănele și pungile de sub ochi
– lăsarea pielii pe obraji
– lăsarea pielii pe gît
– pete maro de mari dimensiuni
– capilare sparte
– pierderea fermității pielii
– ridurile adînci de pe frunte
– ridurile din jurul ochilor și gurii

De ce sînt produsele Paulas Choice mai bune ca altele de pe piață?

Pentru că produsele lor de hidratare și machiaj pentru zi conțin SPF.
Toate produsele conțin antioxidanți cu efecte dovedite asupra pielii, ingrediente care ajută pielea să se repare singură.
Toate ambalajele împiedică pătrunderea aerului, păstrînd conținutul activ și eficient.
Exfolianți eficienți, AHA și BHA.
O varitate mare de texturi pentru toate gusturile (seruri, geluri, creme, spume).
Produse care reduc petele maronii.
Produse care luptă împotriva ridurilor, porilor măriți, acneei.
Produse non-iritante.
100% fără parfum.
Niciodată testate pe animale.
Sînt produse care nu pretind că fac altceva decît fac

Și, pe asta o adaug eu, nu sînt scumpe.

Și gata. Vă reamintesc c-am scris toate cele de mai sus pentru că mi se par logice și de bun simț, nu pentru că m-a plătit cineva să militez pentru ceva sau contra altceva, pentru că produsele Paula’s Choice mi-au salvat pielea și pentru că sînt sigură că informațiile de mai sus sînt de real folos pentru multă lume. Detalii și explicații, dar și sfaturi despre ce produse să alegeți în funcție de tipul de ten și problemele cu care vă confruntați găsiți la Pasagera pe site și pe site-ul Paulas Choice, aici.

Acuma spuneți sincer, cîte mituri despre îngrijirea pielii a spulberat Paula dintr-o singură prezentare?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

95 comentarii

  1. Aș mai adăuga: moștenirea genetică.5 Și sunt sigură că o vacanță de două săptămâni la plajă (cu protecție) prin senzația de bine, relaxare, fericire, râs, înot, etc nu va aduce riduri și va contribui la o față fericită.

  2. Multumesc pentru follow up. Chiar m-am mirat ca n-am gasit creme mici si scumpe, aka „pentru ochi” (de parca pielea din jurul ochilor e de la alta specie) pe site-ul PC 😀 Tu ce parere ai despre Botox?

    • Hm nu am încă o părere. Adică nu zic că eu niciodată n-o să… deocamdata astept sa vad cum imbatrineste fata mea si cind nu mi-o mai placea de mine, atunci da, probabil ca o sa apelez la injectii. Riduri adinci pe frunte am de la 18 ani, cu alea cred ca pot trai fara probleme, sa vedem cu restul…
      Cunosc o gramada de femei faine pe care botoxul le face fericite, asa ca ma gindesc ca o fi o chestie de incercat. 🙂

    • Am fost la un Botox intro/party acum vreo luna si mitul e ca botoxul, ca si protectia SPF, e eficient inainte sa se formeze ridurile. Adica relaxam ca sa nu provocam 😀

    • Sau cu cat cheltuim mai devreme, cheltuim mai mult :D. Nu stiu, inca nu m-am decis, de-aia te-ntrebam ce parere ai.

    • Am comandat marti si au venit miercuri! Daca mai au si alte calitati pe langa viteza de livrare, sunt a lor pe viata! 😀

  3. I’m soooo dizzy 🙂
    Cunostinetele mele, si asa firave, de ingrijire a pielii, sunt complet zdruncinate 🙂
    God … de ce dezinformeaza atat de mult presa si mediul virtual!? Adica stiu ca traim in „era lui copy-paste” si a incasarilor record (cu pret pe sanatatea noastra), dar chiar atat de putini oameni mai produc, si informeaza, despre chestii cu adevarat sanatoase?! 🙁
    Deci, pe scurt, eram in tema (ca informatii corecte) doar cu dieta, miscarea si dormitul :))
    Aia e … a trecut doar un sfert din viata, poti invata, si repara chestii, si de la 30 de ani 🙂

    • Na, pai industria trebuie sa vinda, presa trebuie sa fie citita, asa ca se vehiculeaza aceleasi chestii negindite si nemestecate, si ne trezim ca aratam la 35 de ani ca bunica la 50… si de fapt, e simplu sa avem grija de noi, mult mai simplu decit pare.

  4. Nu vreau sa ma injure nimeni, dar mie mi se pare ca arata ciudat si el si ea (tipa din dreapta). Poate totul s-o datora cremelor pe care le folosesc, dar mie imi par ca fie au operatii estetice, fie botox si par nenaturali.

    Iar legat de mitul folosirii produselor anti-aging dupa varsta de 40-50:
    „Produsele anti-aging sînt de fapt produsele care te apără de soare, iar pe astea trebuie să le foloseşti chiar din prima zi în care scoţi nasul la soare, la trei zile după naştere!”
    Chiar zici ca trebuie folosite de mici copii? Sau era doar o expresie?

    • Cred ca mai ales copiii trebuie protejati de soare. Si da, cred ca o piele protejata de soare toata viata va arata excelent pina la 90 de ani. Soarele e cel care imbatrineste cel mai mult pielea (dintre toti factorii de imbatrinire).
      Paula foloseste Botox, a si zis la conferinta. Amindoi erau machiati, el a avut mari probleme cu acneea si din adolescenta foloseste SPF mare. O fi mintit omul cind a zis ca nu a folosit proceduri, doar creme, n-am de unde sa stiu.

    • da, si mie mi se pare ca arata ciudat amandoi, dar totusi nu arata mai ciudat decat arata americanii care sunt cat de cat persoane publice (actori, politicieni etc), adica: dinti mai albi decat albul, piele extra intinsa, pometi ultra-accentuati, zambetul ala cretin samd

      poate asa arata lumea prn Hamerica si nu suntem noi obisnuiti
      :))

    • Dintii ăia mai albi decat albul sunt fie fațete, fie sunt rezultatul albirii cu peroxid (sau derivați). Pentru al doilea caz (în care se află și omul de rând, dornic să emane lumină dentară pe întuneric), de aproape se văd gingii inflamate de la whitening strips și dinți cu pete foarte albe, că osul nu se decolorează uniform. Cât despre botox și alte injecții…n-am văzut niciun utilizator care să nu arate ciudat.

  5. Sorry. Pentru mine niciunul.
    Unele le stiam. Altele nu sunt asa cum le prezinta. Fiziologie, anatomie. Iti trebuie ani ca sa le intelegi. Vasoconstrictie, vasodilatatie, ce si cum „absorbim”. Sprayiul cu apa termala chiar fixeaza machiajut. Testat de n ori. Pe mine. Poate pe dansa functioneaza altfel.
    Si apa plata si aia de trandafiri si oricare poate fixa machiajul pulverizata cum trebuie.
    Dar hai sa clipim frumos din gene si sa spunem ca numai produsele nu stiu care sunt bune 🙂

    As mai avea atatea de zis dar nu e locul si timpul. In afara de surse si prospecte iti trebuie studiile comparate ca sa „vezi” unele lucrurile

    Sincer, nici nu pot sa citesc tot Printeso :))) Sorry.
    Da, o sa se spuna ca n-am argumente 😉
    E bine si asa.

    Dincolo de asta- mama mea are ten gras. Nu a folosit creme pt fata, nu a fumat, nu bea alcool. Arata bine totusi pe piele se vedea ca nu a fost ingrijita cum trebuie. In 3 ani cu produse de la o firma buna si care nu e de la P Choice , arata altfel! Doar cu creme , demachiere, ingrijire.

    Interventiile mai invazive de genul celor facute de mine – fillere – nu „reduc”. Imbunatatesc total. Nu se mai vede nimic pe perioada in care sta fillerul sub piele. Asta e la mine. Ar functiona la fel la ea, la tine, la oricare? Nu stiu. La jumatate da, la jumatate nu. Intotdeauna adevarul e undeva la mijloc. Operatia chirurgicala faca minuni daca e aplicata de un profi.

    Cremele pt ochi. Am folosit „crema normala”. Stii care-a fost singura care nu mi-a cauzat o usoara foliculita si mi-a REDUs vizibil cearcanele ? Strivectinul cela de la Sephora. Sincer, nu mi-a venit sa cred. Si sa nu aiba impresia cineva ca mi-am „bagat in ochi” cremele normale dinainte 😉

    Well.
    Sper ca printesele sunt bine 🙂

    • cum adica foliculita la /sub ochi? foliculita nu e situatia in care firele de par cresc in piele si se infecteaza ?
      (ba da, e – verificat pe google:)

    • ” FOLICULÍTĂ, foliculite, s. f. Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. – Din fr. folliculite.
      Sursa: DEX ’98 (1998) |

      FOLICULÍTĂ s. f. inflamație purulentă a rădăcinii părului, produsă de microbi piogeni sau de ciuperci. (< fr. folliculite)
      Sursa: MDN (2000)"

      inteleg ca foliculita poate aparea in toate zonele corpului in care se gaseste par (genele ochilor inclusiv) si nu doar la scalp, la parul de pe cap 🙂

  6. Buna 🙂
    In postul de ieri ai zis ca ai dermatita atopica. De aceeasi problema sufar si eu de 8 ani deja. Pentru problema asta folosesti altceva in afara de Paulas Choice? Merci :-*

    • Da, in momentele de criza (care sint cam una la 2-3 luni acum), cu mincarimi si roseata, aplic putin Blue Cap o singura data, in rest, rutina PC.

  7. Eu cînd o aud pe asta cu efectele devastatoare ale soarelui leşin de rîs. Eu am imediat 40 de ani şi arăt de mult sub 30 şi fac plajă cum apare soarele, mulţi ani nu am folosit deloc niciun fel de cremă cu protecţie, acum, la mare doar, mă dau cu 30 pe faţă. Nu am riduri şi nici mama mea nu are, care face 60 anul ăsta. Cunosc o mulţime de femei care arată excelent fără să considere soarele un duşman. Soarele este sursa vieţii, de ce să ne ferim de el? În lipsa lui se instalează depresia. Sigur, în ultima vreme, datorită intervenţiei omului, a devenit mai nociv, dar zău, să fugim de soare ca de dracul mi se pare împotriva firii!Una e să foloseşti o cremă cu oarece SPF şi alta să spui nu e voie plajă! Iar nenea ăla arată complet nenatural, machiat, botoxat, iar asta cu secretul lui este… e marketing pur, de asemenea. Eu nu o să mă feresc de soare niciodată, asta ştiu sigur.

    • asta cu Soarele e sursa vietii, deci nu trebuie sa ne ferim de el, e ceva ce ar spune Dan Puric, sincer :))
      si focul e o sursa a vietii sau ma rog, face posibila viata oamenilor, insa daca bagi mana in el, te-ai ars! (pun intended)
      este fix cum a zis Paula asta: doar pt ca ceva e natural nu inseamna automat ca e bun pentru noi. e ceea ce zic si eu in diferite ocazii cand, de exemplu, mi se sugereaza sa iau pastile pentru nu stiu ce, si eu nu vreau, si mi se zice ca „sunt din plante” sau ceva tot in genul asta, ca sunt naturale.

      de obicei eu raspund ca unele dintre cele mai puternice otravuri cunoscute omului sunt si ele tot „din plante”.

    • Cu siguranta moderatia e cea mai buna cale, definita in functie de situatia personala a fiecaruia. Pentru un ten foarte sensibil, probabil nu soare, niciodata; pentru un ten norocos:) ca al tau, soare cu protectie. Si la mine e la fel, am un ten obisnuit, pe care il expun la soare in vacante, cu ceva protectie, si arata foarte bine (39 de ani). Cred ca din cand in cand soarele e excelent (la mine mai ales pentru micile cosuri de pe corp).
      Cel mai frumos ten pe care l-am vazut vreodata la o femeie trecuta de 50 de ani era al mamei unei prietene, care folosise toata viata un singur produs cosmetic pentru piele, dimineata si seara : laptele Doina.

    • Exact asta spuneam şi eu. În plus, în lipsa lui, nu se sintetizează vitamina D. Dar nu e prima dată cînd dau peste autosuficienţă şi omniscienţă aici, am intrat tot mai rar exact din cauza asta, orice opinie contra e imediat executată cu aroganţă. O fi de la sîngele nobil, cine ştie, mai ales la consort.

    • pai imi pare rau ca simti astfel, dar ce sa fac daca am alergie la argumente subtiri.

      putem sa discutam daca e bine sau nu sa stam la soare, insa nu cu argumentul ca soarele e sursa vietii. acest argument este ridicol si trebuie taxat ca atare.
      o fi soarele sursa vietii, dar in lipsa stratului de ozon al pamantului si a campului magnetic al pamantului ABSOLUT toata viata de pe pamant ar disparea mult mai repede decat pot sa tastez eu fraza asta. asa ca nu stiu daca nu cumva ozonul nu e sursa vietii, stii?

      la fel, argumentul ca tu personal stai la soare cat vrei este complet eronat, pt ca eu de exemplu daca stau la soare mai mult de jumatate de ora ma ard de nu-mi mai trebuie niciun soare.

      si scuza-ma, te simti ofensata de comentariul meu, insa comentariul tau incepe cu luarea in bataie de joc a ideii ca nu e bine sa stam la soare.
      nu se face.

    • Cristina, daca citesti lista de ingrediente de la Laptele Doina te ia cu lesin. E plin de parabeni (care acum chipurile-s moartea), o gramada de alcool, nimic natural acolo. Acum ar fi crucificat si ars in piata publica drept cancer la tub. 🙂 Cu toate astea, iaca, unele persoane stralucesc cu Lapte Doina!

    • Cine e curios de ingrediente poate căuta saituri ca acesta de exemplu http://cosdna.com/ ( sunt și Doina și PC). Apropo de numele cosmeticelor, pentru mine a fost mereu un fel de Sophie s choice să aleg produse pentru că sunt foarte sceptică și de mică am avut reviste de beauty prin casă și mereu mi se părea că ni se prezintă aceleași lucru (obsesiv ”NOU”, nemaipomenit etc) or au trecut zeci de ani de atunci și femeile tot ridate și îmbătrânite sunt. Acum m-am mai liniștit, nu mai mă agit atâta și cred că frumusețea vine mai ales din interior (somn, sport, mâncare bună, dragoste, relaxare, cărți). Și cosmetice potrivite, cu moderație. Și uneori când văd doamne frumoase în vârstă pe stradă aș vrea să le opresc să le întreb ce au făcut.

  8. Si totusi, medicul dermatolog la care-mi tratez dermatita periorala si alte mici probleme dermatologice ce apar sporadic (medic cu experienta) sustine ca apa (incl. ceai, sucuri facute in casa) ingerata are un rol esential in aspectul pielii. Mai precis, daca nu bei destula apa, degeaba te dai cu creme, pielea va fi tot deshidratata (ca si intregul organism, de altfel), pentru ca nici o crema nu penetreaza staturile inferioare epidermei.

    • Nu stiu, Miki, nu sint doctor, nu-l pot contrazice, dar uite, sint multi medici cu experienta care recomanda alcool pentru acnee, si alcoolul e un iritant groaznic, e tot ce poti face mai rau pentru un ten acneic… Eu sint destul de convinsa ca nu tot ce spun medicii e ok. Numai la citi pediatri am fost ce prostii am auzit… prefer sa ma documentez si eu si sa pun multe intrebari, sa caut calea logica (alaturi de un specialist, sigur, dar nu de unul care sustine chestii care contravin logicii).

    • Si eu consider ca apa are un rol important (nu numai pentru piele, dar pentru tot corpul) si mi se pare putin exagerat sa spui ca apa nu se duce in piele. Se duce in toate organele si este important sa avem un aport de apa suficient.

    • La mitul acesta (8. Beau multă apă ca să nu mai am pielea uscată) va spun sigur ca este total neadevarat ca daca ai bea apa multa, se rezolva problema pielii uscate. Ba dimpotriva, foarte multa apa bauta zilnic (de genul peste 3 litri) mai mult deshidrateaza pentru ca iti obliga rinichii sa lucreze in continuu si pierzi saruri si minerale. Mai mult, am testat-o pe pielea mea (am avut zile cand beam si 5l de apa). Apa este foarte importanta pentru sanatatea corpului dar nu bauta in exces. Mai degraba iti usuci pielea din lipsa de minerale decat din lipsa apei. Eu acum aplic alt „tratament”- suc de portocale si grapefruit facut de mine (cam 500ml/zi) + 1.5 sau 2l de apa. Asa am scapat de pielea uscata, uneori aveam pielea asa de urata ca ziceai ca-i matreata 🙂 Aaa, si am mai aflat de la unii ca lipsa consumului de sare (eu nu imi puneam sare pe nimic) duce la deshidratare grava, urmata de aspectul urat al pielii, deci si asta trebuie consumata in cantitati mici dar zilnic. Sper sa te fi ajutat in vreun fel ce am scris aici 🙂

    • miki – si eu am avut dermatita periorala! dupa ce am luat o gramada de antibiotice si degeaba (dermatita revenea dupa ce nu le mai luam) mi-am tratat-o cu crema calmanta de la Mario Badescu (chiar am comentat despre asta in articolul anterior de pe acest blog). Nu stiu sigur cum faci rost de produse in RO, eu locuiesc un UK iar ei nu livreaza nici aici – am luat-o de pe un alt site de cosmetice care livreaza in EU. Initial am urmat o schema intreaga de tratament de la ei- poti completa un chestionar online si un cosmetician de-al lor iti va prescrie o schema , acum folosesc si alte produse (Shiseido), si tot ok e; crema calmanta e geniala iar cumnata-mea e foarte incantata de crema care usuca cosurile (eu nu prea am probleme si i-am dat-o ei). Sper sa-ti fie de folos, la mine a functionat perfect si vai, cat am scotocit peste tot pentru informatii despre asta!

    • Cred ca se referea la faptul ca, daca ai un organism bine hidratat dar pielea ta sufera de deshidratare, e posibil ca pielea sa aiba o alta problema si nu cea legata de hidratare, si ca nu are rost sa bei mai multa apa (repet, in conditiile in care corpul tau e bine hidratat). Normal, o deshidratare a intregului organism se va vedea si pe piele. Din cate stiu eu, o piele uscata, descuamata se poate datora unei secretii mici de sebum, si bineinteles, expunerii prea mari/multe/intense la soare, vant etc. (radicali liberi)

  9. Mi-a prins bine postul asta. Si eu am avut probleme destul de mari cu acneea, m-am plimbat pe la diversi dermatologi, am incercat multe tratamente. In final am ramas la Isotrexin. S-a dovedit a fi cel mai eficient si sunt multumita de el. Nu il folosesc chiar zilnic, dar niciodata nu ramana fara el. O mica precizare, consumul apei chiar este important pentru piele, iar in caz de deshidratari, mai multi sau mai putin importante, efectele asupra pielii se observa imediat prin evaluarea pliului cutanat. Eu de exemplu nu sunt o mare consumatoare de lichide, dar incerc sa am grija. In perioadele in care nu beau apa, pielea mea e semnificativ mai aspra si mai uscata, comparativ cu cele in care imi amintesc sa beau. Ca sa nu mai spun ca epilatul pe pielea deshidratata este infernal.

  10. El arata ca mortul viu si apropos foloseste crema aia fiindca este roscat si e de notorietate ca cei roscati au mari probleme cu soarele. Sincer, nu-mi doresc ca sotul meu sa arate in halul ala niciodata. Ea este ajutata foarte mult de mostenirea genetica – precis are sange arabesc in arborele genealogic. Am vazut femei si de 70 aratand mai proaspete ca europenele de 40. Creme SPF s foloseasca ea toata viata , tot timpul si sa vad cata vit D mai sintetizeaza organismul daca nu te expui la soare mai ales pana pe la 25 de ani. Dupa 40, osteoporoza te cheama. De acord cu lista exceptand „punctele negre” 11, 15 si 20.

    • Majoritatea avem carenta de vitamina D dar nefiind genul de analiza „uzuala”, majoritatea nu stim asta pana nu avem o problema.
      Cantitatea necesara de vitamina D este asigurata prin expunerea totala la soare cate 15 minute in fiecare zi intre orele 10:00 – 15:00, fara nici un factor de protectie solara (evident). Adica exact ceea ce nu recomanda absolut nici un medic.
      Calea recomandata de catre medicii consultati de mine este Vigantoletten. Pielea nu este agresata, corpul are cantitatea necesara de vitamina D, calciul este absorbit corect. Acelasi lucru este recomandat si pentru copii, mai ales pana la varsta de 4 ani (desi multi pediatri spun ca e ok pana la 2 ani), pentru fixarea corecta a calciului.

  11. Eu am renuntat de cativa ani la cremele din comert, imi fac propriile creme din ingrediente naturale (mai si cumpar 2,3 creme de zi cu spf – anual, din gama bio). N am auzit insa pe nimeni sa si puna menta, lamaie sau uleiuri esentiale pe fata (!?). Nu inteleg de ce ai dat la o parte o intreaga ramura a cosmeticii (cea bazata pe produse naturale), dar evident, e o optiune personala. Intr adevar, nici nu am avut vreodata probleme cu tenul…nu stiu cum ar fi reactionat tenul meu la cosmeticele naturale in caz de acnee (n am avut nici macar cosuri in adolescenta). Nu mi lipsesc din casa untul de shea, de cacao, uleiuri vegetale: argan, avocado, catina etc, aloe vera etc…sunt f multumita, evident, altfel nu le as folosi.

    • Nu am dat la o parte, nimic, Alina. Folosesc ulei pur de jojoba, de exemplu, pentru mine si Sofia in caz de iritatii minore ale pielii din jurul nasului cind sintem racite, ocazional ma mai ung pe burta cu unt de cacao sau de shea, am in casa si ulei de argan pe care-l mai folosim ocazional. Dar pentru ten cu probleme… acolo e nevoie de chestiuni mai complicate on daily basis.

  12. Si eu am citit anul trecut cartea Paulei, dupa ce studiasem blogul Pasagerei pe indelete. Vad ca majoritatea lucrurilor despre care s-a discutat la eveniment se regasesc si in carte. Am invatat multe pe care le aplic incontinuare. Cu altele nu sunt de acord (sau nu functioneaza pentru mine) dar e clar ca nu poate exista o solutie universal valabila pentru toata lumea. Important e sa stii sa asculti, sa adaptezi si sa filtrezi informatiile. Ca un exemplu, am descoperit ca excesul de exfoliant poate duce intradevar la sensibilitatea tenului la soare. Astfel, mi se pare putin exagerata recomandarea de a folosi zilnic exfoliant si crema de protectie solara tot timpul (inclusiv cand stai la geam de exemplu). O mare nedumerire a mea se refera si la asimilarea vitaminei D (despre care s-a mai pomenit mai sus). Am gasit insa informatii conform carora, asimilarea vitaminei D se poate face printr-o expunere zilnica la soare de numai 10-15 minute (ma rog, ideea e mai lunga dar nu vreau sa ma intind). In restul zilei, chiar si cei care stiu foarte multe despre importanta vit. D, se protejeaza de soare.
    Eu mai am si o problema cu faptul ca transpir de la cremele cu fps, ceea ce duce la tot felul de alte probleme neplacute cu tenul. 🙁 Nu am gasit pana acum o crema cu fps care sa nu-mi dea senzatia asta de „sufocare” a pielii. Cert este ca sunt multe optiuni. Nu zice nimeni sa folosesti doar produsele Paulei, sunt multe produse bune dar trebuie cautate pentru ca nu au un marketing la fel de bun ca acestea.
    Cat despre domnul din poza, nu auzisem despre el, nu stiu cine este dar si mie mi se pare ca arata putin ciudat. In general nu-mi plac barbatii machiati si nici aspectul acela de piele de portelan (care se observa si la ea). Dar ma rog, de la o anumita varsta presupun ca ai nevoie de all the help you can get.
    Despre Corina insa, numai de bine! Arata mult mai bine decat cei doi, se vede ca produsele ii priesc si stiu ca este o tipa grozava,care a facut si studii aprofundate in acest domeniu si e mereu dispusa sa sfatuiasca pe oricine o intreaba despre subiect.

  13. si inca ceva. Sa nu uitam ca suntem tara care a dat-o lumii pe Ana Aslan . Ghici care era ingredientul cheie in multe din cremele ei ? Argila. Naturala 100%. Cea mai buna crema de maini pe care o folosesc eu ? uleiul de masline( adus din Grecia – ulei presat la rece). cel mai bun repelent tantari? uleiul esential de lamaie. daca ai probleme cu pielea il aplici pe o batista, esarfa, bandana, bentita, undeva unde nu este evident. toata vara ne-am dat cand ieseam afara , inclusiv bebe de 4 luni si n-am avut nici o intepatura. „secretul” este sa ai sursa buna de achizitie a produselor fiindca din pacatae si cele naturale se falsifica la greu. alimentatia, stresul, poluarea, toate contribuie. dar pana la urma parerea mea este ca daca vrei sa arati ca una de 30, tu avand 60 , esti ridicola sau Madonna.

    • Nu o las cu pielea expusa la soare (mineca lunga, palarie cu bor, haine deschise la culoare), ea are si pielea foarte foarte alba. Cind e soare puternic, am o crema bio cu galbenele SPF 45 de la Jason, dar nu sint multumita, o sa caut altceva pt vara asta.

    • si cei de la DM au cateva creme decente cu SPF 30, filtre minerale, doar ca unele este posibil sa contina si ceva alcohol denat. in compozitie.

      eu am folosit cu mare succes o crema de la Nivea, pe care acum vad ca nu o mai gasesc pe nicaieri..

  14. vad ca lucrurile prezentate acolo dau mari dureri de cap si sunt in stare sa nasca razboaie puternice daca sunt luate personal 🙂

    fiecare decide pentru sine. moderatia este cheia.

    din ce stiu eu, nici un produs cu SPF nu este capabil sa blocheze total razele soarelui, asa ca eu cred ca ar mai fi ceva loc de vitamina D . poate pe la decolteu, prin spatele orechilor, pe maini, pe picioare / laba piciorului etc.

    e asa de usor sa generalizam si sa absolutizam si sa aruncam cu noroi cand ni se pare ca cineva ne ataca personal convingerile 😀

    personal sunt dintre cele care de doi ani a renuntat la iritanti si foloseste creme cu protectie solara zi de zi, si exfoliere, si tenul meu se simte minunat. Asta nu inseamna ca ignor o alimentatie sanatoasa, ca nu mai fac defel miscare, ca ignor mostenirea genetica, ca nu beau apa.

    chestia cu apa – poate nu s-a inteles: daca bei mai multa apa decat e necesar pe kilogram de corp asta nu inseaman ca tenul nu mai este uscat. Tenului uscat ii lipseste capacitatea de a evita pierderile de apa transpidermale (TEWL in engleza). Si are nevoie de o bariera de protectie care sa il ajute sa lupte cu deshidratarea . e evident pentru oricine ca a te hidrata intern e sanatos si corect. dar asta n-are de-a face cu productia de sebum sau cu cata apa nu se poate retine de catre un ten uscat. hidratare plus emolienti compatibili cu propriul ten, asta ajuta indeobste la mentinerea aspectului sanatos al tenului uscat (si nu excludem antiiritantii, antioxidantii si celelalte tipuri de ingrediente)

    iar pentru cei care se simte atacati de linia PC – beautypedia este tot al lor, si acolo nu se sfiesc sa recomande si produse ale altor branduri. aratati-mi mie alt producator din lume care recomanda produse ale concurentei….

    concluzia mea: live and let live. Daca nu vrei sa urmezi sfaturile, nu le urma. Nu te obliga nimeni. Daca ai convingerea ca afirmatiile contrare sunt cele adevarate, ar fi interesant sa vedem si dovezile stiintifice in acea directie. Cu totii avem de invatat, dar nu de la bursa zvonurilor sau cazurile izolate. Faptul ca mama/sora/bunica a facut toata viata nu stiu ce si uite ca nu a murit/facut riduri/ etc nu este o dovada stiintifica. Majoritatea femeilor de la tara pe care le stiu eu, muncite pe camp toata ziua, nefumatoare si fara creme sau alte dichisuri, arata la 40 de ani ca la 60. Pentru altcineva, majoritatea arata altfel. Care din noi avem dreptate? 🙂

  15. Subscriu la ce a zis Simona. Si in plus, Paula chiar arata foarte bine. Fata ei arata mai bine ca a mea si eu am 28 de ani. Mie mi-ar placea sa arat asa la anii ei. Ok, probabil eu nu as apela la botox. Dar sfaturile ei mi se par ok si de bun simt. Chiar o sa imi cumpar si eu din produsele ei sa vad cum sunt, ca am probleme cu bubitele ce imi ies pe piept si deocamdata cu nimic nu mi-au trecut.

    • asa este, preturile pentru cremele hidratante sunt destul de mari. Insa preturile pentru exfoliantii cu acid salicilic si acid glicolic sunt decente, tinand cont ca o butelca de 118 ml poate sa iti ajunga 6 luni – un an in conditii de folosire aproape zilnica (hai, la 2 zile cel mult)

  16. 1. Nu exista produse anti-aging. Nu se poate opri timpul si nici efectele lui. Pot fi ascunse dar creme anti imbatranire…. eu pana acum n-am vazut nicio femeie sau barbat care sa aiba 50 ani si sa pot spune: moaaa, arata de 45 (sau sub). Nu fara bisturiu. Si ca sa dai o carca de bani pe creme ca sa arati la 50 ca de 48 mi se pare aiurea.
    2. Nu as cumpara produse de infrumusetare de la cineva care arata ca aia din poza. 😀 cum nu as cumpara ceaiuri de slabit de la o persoana de 160 kile.
    3.Pielea uscata poate fi o consecinta a lipsei de hidratare dar asta nu inseamna ca daca torni apa in tine ca nebunul o sa debordezi de hidratare 🙂
    Pentru o piele frumoasa nu este nevoie de produse de ingrijire ci de un stil de viata sanatos: mancare sanatoasa si in cantitati sanatoase, nu plastice gen kfc si mc donald’s, fara fumat si mai presus de orice fara machiaj. Machiajul agreseaza fata la fel ca orice alt compus chimic care intra in contact cu pielea. Cel mai bun exemplu statistic sunt barbatii: se rideaza mai tarziu, arata mai bine pentru mai mult timp (cu exceptia celui din poza 😀 ) pentru ca nu se machiaza si isi agreseaza mult mai putin tenul.Femeile se trec mai repede pentru ca in primul rand pielea lor e mai sensibila si in al doilea rand baga chimicale in ea cu nemiluita. Am vazut femeie de 65 ani care nu s-a machiat in viata ei aratand fix de 65 ani si alta de 50 ani care s-a machiat de cand se stie aratand fix ca cea de 65.

    • Uite, eu am 47 si arat de maxim 35, mi se spune foarte des.Pana la 27 nu am folosit absolut nimic pentru fata, am inceput la insistentele surorii mele mai mari.Am grija ce produse folosesc, le mai schimb, mai experimentez…Nu beau cafea, ador ceaiurile, nu am fumat niciodata si nici nu beau alcool.Deci se poate sa arati mai tanara, sa stii.De acord cu tine, n-as cumpara nimic de la persoanele care arata ca cele din poza, pur si simplu nici incredere nu imi inspira si nici nu-mi place cum arata oamenii astia.
      Da’ nu-i nicio catastrofa sa iti arati varsta, pana la urma, daca imbatranesti frumos, de ce nu?

    • Foarte de acord cu intrebarea ta pusa la sfarsit.
      Mie imi plac oamenii care imbatranesc frumos si sper sa fiu unul dintre ei.
      Si mie mi se spune foarte des ca nu imi arat varsta dar eu consider ca oamenii cateodata sunt prea politicosi 😀 Eu consider ca se vede ca am 39, in niciun caz nu pot trece drept una de 30. Hai sa zicem un 35 as putea sa simulez dar mai putin … exclus!
      Cand vad o femeie de 55 ani cu 3 straturi de fond de ten, 5 kile de rimel si ruj cat sa umpli o galeata pe fata si o mai vad ca isi face codite de scolarita si se matzaie ca sa paar de 25 ma apuca mila…sila… jena… nu stiu care e mai pregnant.
      Nu m-am jenat niciodata de varsta mea, nu am declarat niciodata mai putini ani decat am si nu m-a deprimat niciodata schimbarea prefixului (urmeaza 4 😀 ). Nu am incercat nicio crema anti-aging si nici nu voi incerca, am vazut ce (lipsa de) efect are asupra celor din jur.

    • „Cand vad o femeie de 55 ani cu 3 straturi de fond de ten, 5 kile de rimel si ruj cat sa umpli o galeata pe fata ”
      da, mai grav mi se pare faptul ca sint femei (si) mai tinere care se machiaza asa mult/ strident.

    • Exact Simo! Si eu stiam ca au pielea mult mai groasa(nu stiam si de colagen) si de aceea se rideaza mai greu…un machiaj corect aplicat,fara excese si cu o buna calitate a ingredientelor nu iti va imbatrani fata…sincer asta cu machiajul care imbatraneste mi se pare o idee de pe vremea strabunicii

    • Pe vremuri, sa te „boiesti” era un pacat, pentru ca femeia trebuia sa fie smerita si supusa, orice infrumusetare cosmetica era pacat grav, femeia era considerata mai degraba de moravuri usoare. Normal ca au aparut zicale cum ca machiajul imbatraneste.

      Si posibil ca primele produse pentru machiaj sa fi fost si doldora de plumb sau mai stiu eu ce metale grele si de provenienta dubioasa, deci… da, probabil ca imbatraneau !

    • Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Nu asta este motivul pentru care spun ca sunt total impotriva machiaj. In afara de faptul ca da, cred ca orice intra in contact cu tenul, exceptie facand apa si sapunul (indispensabil de altfel 😀 ) este nociv restul este filozofie. Nu cred ca e un semn de libertate si modernism sa te machezi ba chiar cred contrariul: este o forma de aservire, de inferiorizare. Un barbat cu par pe picioare e ok, o femeie e naspa. De parca nu ar sti toata lumea ca de fapt nu ne nastem fara par, cu sprancenele nepensate, cu genele de dimensiuni normale, cu buzele destul de deschise la culoare (sau mai inchise in cazul brunetelor), necreionate, fara contur perfect, suntem si mai scunde si mai inalte si nu, nu suntem toate turnate in 90-60-90.
      Ne machiem ca sa fim frumoase, pentru ca asa e frumusetea definita: barbatul natural si femeia vopsita. Acum nu te mai califica lumea drept mironosita pentru ca te machiezi ci ingalata pentru ca nu o faci. Am fost la o nunta nemachiata, eram singura asa de acolo. Eram si eu imbracata adecvat, nu putzeam a transpiratie dar nu aveam nici urma de machiaj. Am primit vreo doua replici malitioase plus priviri compatimitoare 😀
      Lasand toata dezbaterea „filozofica” la o parte, nu ma machiez pentru ca nu am timp de pierdut, nu ma simt bine cu machiaj pe fata, imi place cum imi „respira” tenul fara si oricat de scump ar fi produsul si de bun tot mi se pare ca imi afecteaza tenul. Nu pot sa ma scarpin la ochi ca sa nu stric rimelul, trebuie sa mananc din varful buzelor ca mi-e sila de gustul rujului, nu pot sa ma spal pe fata daca e prea cald ca sa nu fac praf pudra sau fondul de ten si la sfarsitul zilei am o stare de inconfort care nici macar cu demachierea nu dispare.
      Cat despre creme… exceptand cazurile de probleme (acnee, ciuperci sau alte probleme dermatologice) le consider inutile. Nu am vazut nicio diferenta intre tenul meu necremuit in viata lui si al uneia care isi da cu creme zilnic. Tot porii aia (si mai mari si mai mici), tot punctele alea negre (oricat ai da cu tot felul de exfoliante sau ce mai exista contra puncte negre tot nu dispar ba chiar la mine cu apa si sapun se tin sub control, de-abia daca mai rasar cateva dar rar).
      Repet, este parerea mea, nu am nimic impotriva celor care se machiaza asa cum eu nu m-as tatua dar sunt tatuaje pe care le-am vazut atat de frumoase si bine plasate incat mi-au placut foarte mult.

    • doamne fereste, nu am spus ca tu crezi asta – imi cer scuze daca asta se intelege. incercam sa ghicesc de ce multa lume spune ca machiajul imbatraneste.

      personal vad o diferenta in bine cand folosesc produse cosmetice adecvate. pentru ca altfel as fi pustula langa pustula, ten tern si cu aspect urat.

      vreo 2 ani de zile am fost „naturala”, dupa nastere, timp in care tenul meu a mers din rau in mai rau. S-a facut bine doar cand am inceput o rutina ingrijita si corecta.

      pana la urma, cu totii incercam sa avem grija de ficat, stomac, ochi si creier, nefolosindu-le inadecvat, dandu-le ce le trbuie ca sa fie sanatosi. de ce nu am face asa cu cel mai mare organ al corpului si am considera ca orice adaos e inutil?

      cum spui si tu, fiecare alege, dar ar fi bine sa alegem in cunostinta de cauza, nu pe baza de zvonuri de tipul „lasa ca am eu o vecina care bea de stinge si uite ca n-a facut ciroza hepatica” 🙂

    • Foarte tare comentariul tau Cirius. BRAVO. ai perfecta dreptate zau. Eu ma dau cu crème pentru ca am un ten extrem de uscat de la 12 ani . SI ma machiez uneori, ca sa ma conformez . Nu am curajul sa nu o fac..asta e societatea in care traim…Imi place ca ai pus punctual e I.

  17. Sunt chestii cu care sunt de acord, cu altele nu…ca mai toata lumea de pe-aici. 🙂
    Despre una singura ma voi si exprima, pentru ca este singura pe care-o stiu de pe prorpia-mi piele si cred cu tarie in ea. Nu o sa pic in extrema cealalta, aia cu „soarele e viata, hai sa ne prajim la el”, dar sustin ideea expunerii la soare in anumite momente ale zilei, FARA protectie solara. O sustin eu, o sustine medicul meu, o sustine si medicul copilului.
    Si am aplicat-o, cu mare atentie la detalii.
    Lipsa de expunere la soare duce la lipsa acuta de viatamina D. Care-i al naibii de importanta. Asa ca..am o intrebare simpla: cate dintre voi si-au facut analzia asta de sange in..sa zicem in ultima jumatate de an? Caci eu mi-am facut-o si…guess what…s-a dus dramatic in jos din momentul in care m-a apucat folositil de creme cu SPF. Si scaderea ei a dus ala paritia altor pb, pe care n-are sens sa le insir aici, dar care-va asigur- n-au fost deloc simpatice…
    So..eu zic sa intrebati si un medic…daca si cum afecteaza folosirea de creme SPF daily basis. Chiar si pt copii.
    Asa cred eu..voi faceti cum credeti/doriti…:P

  18. Ah…nenea are 40???!!!??? I-as fi dat mai mult! 🙂 Pai si io tot 40 si fata mea arata mult mai bine ca a lui, desi nu ma dau cu creme SPF si mai am si inconstienta sa ma expun la mare, la soare…! :))
    Si…stiti ceva..acum doi ani intr-o vacanta in Costa Rica am cunoscut cel mai frumos om ever. Avea 70 de ani, fata ridata ca un pergament, doi dinti lipsa in fata…dar avea un ras minunat si o lumina in ochi si asa o fericire radia fata lui ca…nu conta absolut deloc cate riduri avea!! Pe bune, chiar este important, ATAT DE IMPORTANT, sa nu fim ridati??!!???

    • Comentariu de Gica-contra. E clar ca omul arata mai tanar decat e. Ce-a facut, ce n-a facut, sa fie sanatos. Acum chiar n-are sens sa ne apucam sa dam cu noroi cand nu ne convine ceva. Schimbati canalul!
      C-a venit vorba: N-o conta sa n-ai riduri dar, cu siguranta, pentru multi oameni conteaza sa aiba grija de propria sanatate si sa se simta bine in pielea proprie. Daca unii se simt bine fara dinti (horror, din punctul meu de vedere) si cu pielea imbatranita, treaba lor. Altii, in schimb, incearca sa se ingrijeasca cat mai mult.

    • Nu, NU ARATA MAI TANAR. Arata ca o chestie din plastic. Este o diferenta!
      Da’ tu, draga Xenia, cu ce ocazie imi zici sa schimb canalul, esti responsabila cu cenzura? :))Tztztz…ofof..credeam ca fiecare are dreptul la opinii, chiar daca alea nu convin tuturor. Nu le bagam pe gat nimanui (opiniile) si nu consider ca e cineva obligat sa fie de acord cu mine, dar de exprimat (cata vreme posesoarea blogului a permis publicarea comentului) eu le exprim.

      Si c-a venit vroba: nu faceam apologia dintilor cariati (sunt maniaca cu chestia asta!), ci apologia echilibrului si bucuriei interioare care poate sa existe si fara sa ai tenul lipsit de riduri:)) Mai citeste o data ce-am scris, poate la a doua citire intelegi mai bine!! Sau poate ca nu..nah…nu-i grav! 😛

    • Stati fetelor, nu va aprindeti, va rog. Nu discutam aici ce e frumos, ca frumos e ce-i place fiecaruia, ideea era de uite ce poti sa faci sa pastrezi pielea sanatoasa mai mult timp.

  19. well i’m soooooo dizy
    mereu am casa doar: toner / demachiant, crema de zi de fata, strugurel cu protectie solara, crema de protectie solara (SPF 25 sau mai sus), exfoliant de corp
    nu folosesc machiaj decat dc e zi speciala (aka nunta)
    insa am o dieta preponderent vegetariana si sunt mereu activa
    asta e cam ca si aia cu dieta, te doare capu cate citesti….pfffff

    • cam asa e. Ca si in cazul dietei, al politicii sau religiei, discutiile despre cosmetice pot naste razboaie intre doamne asa cum rar se mai vad 🙂

      eu de cateva zile am (re)inceput o dieta fara gluten si zahar procesat – anul trecut am facut la fel vreo 3 luni si am remarcat cat de bine mi-a aratat pielea …. deci cu siguranta ca dieta si stilul alimentar au un imens impact, dar daca putem sa oferim si ajutor cosmetic, e si mai bine!

  20. Am citit postul si mi-am comandat un exfoliant, o crema hidratanta si un toner, abia astept sa le incerc. Am mai folosit si Mario Badescu, au niste produse foarte delicate si eficiente si foarte multe sfaturi pe care le puteti cere online, pe mail sau pe chatul instant. Aceleasi recomandari de bun simt le-am auzit si de la ei – un cleanser, un exfoliant de 2 ori pe saptamana, un toner, un moisturizer cu SPF (+ o crema de noapte, crema de ochi si o masca, daca te tine buzunarul). Sa ai o rutina de curatare e o chestie de bun simt, nu un moft. Si pe dinti trebuie sa te speli de cel putin doua ori pe zi, negresit, nu? Sau o fi si asta tot o strategie a industriei respective de a se imbogati pe spinarea bietilor cetateni?

    • mie mie se pare ca Mario Badescu are produse pline de iritanti ( in principal alcool si parfum). Nu mai spun ca preturile sunt exagerat de mari pentru ce contin – Paula’s Choice, desi scumpe si ele, sunt mult mai bune decat Mario Badescu.

    • Inca o data rezonez la ce spui Simo:) Si eu am observat ca M Badescu are produsele pline de iritanti…Adevarul e ca unul dn lucrurile pt care ii multumesc Paulei este ca mi a desteptat mintea la faza cu parfumurile din creme!

  21. La fel ca si alte fete de pe aici nici eu nu rezonez cu cateva dintre miturile demontate de Paula. Ce-i drept ca nu am studii de specialitate asa ca nici nu pot sa o contrazic aducand argumente.

    Cu toate astea mi se pare ca sunt anumite lucruri care se bat cap in cap: ne straduim sa manacam cat mai sanatos, chiar dam mici averi pe o pulpa de pui „de casa”, ne ferim de zahar si de conservanti ca dracu’ de tamaie, insistam ca totul in viata noastra sau a copiilor nostri sa fie natural, inclusiv nasterea chiar daca in anumite situatii este alternativa mai riscanta; nu luam antibiotice nici daca ar fi ultimul lucru din lumea asta care ne-ar mai salva DAR cand vine vorba de cel mai mare organ (pielea) uitam de toate „principiile” astea si mergem pe mana chimicalelor pentru ca stiinta stie mai bine. Ne ascundem de soare cat de bine putem la orice ora din zi sau in orice anotimp….si uitam sa fim naturali, firesti.
    Nu stiu cum ati crescut voi dar eu, in vacantele de vara petrecute la bunici nu am avut nici o crema de protectie solara si nici nu trebuia sa ma uit la ceas ca la ora 11:00 sa ma ascund de soare pana dupa 17:00 ci cautam umbra cand simteam ca e prea cald sau cand simteam ca nu suport soarele. Stiu ca o sa imi spuneti ca acum 20 ani nu erau raze atat de nocive dar nu asta era ideea pe care eu vroiam sa o scot in evidenta. Ci faptul ca incetul cu incetul devenim sclavii unor teorii menite sa ne induca frica de diverse boli si care sa ne imprime un anumit comportament si uitam sa gandim rational si uitam ca (,) corpul nostru stie sa se autoregleze si sa se apere. Si atunci ce mai ramane din bucuria vietii, din firescul situatiilor?
    Nu imi place soarele si rezist cu greu mai mult de o ora pe plaja, mananc junk food doar cand imi e pofta si asta se intampla de 2-3 ori pe an iar cat priveste bolile, din pacate am o experienta nu prea fericita la activ dar cu toate astea cred ca cel mai important este sa ne gasim echilibru in tot ceea ce facem.

    • Imi place mult cum gandesti :-)! Intr-adevar, echilibrul (interior si exterior) este cheia.

  22. Imi permit sa imi dau si eu cu parerea pe acest subiect, pentru ca sunt o femeie (cam) obsedata de ingrijire, asa ca iata care este input-ul meu. Din fericire nu am probleme cu pielea, doar ocazionale iritatii si cate un cos-doua in perioade de dezechilibre hormonale. Insa am ajuns la concluzia ca 70% din modul in care ne pastram/degradam o data cu varsta este legat de mostenirea genetica, 20% de interior (atat fizic – alimentatie, cat si spiritual – stare sufleteasca) si 10% de cum ne ingrijim. Nu am incercat produsele Paula’s choice, dar cei 2 reprezentati sunt cu siguranta „tunati”, ceea ce e de inteles, in contextul business-ului pe care il au. Nu am inteles insa care e treaba cu uleiurile esentiale si pielea, acestea cu siguranta nu se folosesc pe piele, nu am auzit pe nimeni sa faca asta (unele sunt chiar iritante). De asemenea cu apa – da, poate apa nu se absoarbe in piele, dar cu siguranta ea este un conductor pentru toate fluidele din corp si contribuie la metabolismul general si la aspectul pielii. Iar legat de soare si sunscreen, aici sunt multe nuante pe care nu vreau sa le detaliez (puteti google-i „sun vs sunscreen” sau „what’s worse: sun or sunscreen”), insa ambele au gradul lor de nocivitate, ramane la alegerea fiecaruia in ce proportii le combina. Ritualul meu de ingrijire consta in urmatoarele (am 31 de ani, ten normal spre uscat si cu sensibilitate medie spre mare): seara: udat fata cu apa calduta inainte de demachiat (demachierea cu fata uscata este mai dura pentru ten, oricat produs de demachiat folosim), apoi pun pe o discheta ulei de migdale (cel mai bun demachiant ever, scoate si cele mai rezistente produse waterproof), apoi ma spal cu un gelul de curatare de la Bioten cu miere si arnica (pe asta il folosesc de multi ani, nu ma pot lipsi de el, e perfect pentru tenul meu – daca consideri ca e reclama poti sterge brand-ul), apoi imi dau cateva pufuri de apa de trandafiri – este cel mai bun tonic (eu o iau din Bulgaria, dar este si pe la noi prin Plafaruri). Cateodata nu folosesc nici o crema de noapte, alteori imi aplic ulei de cocos sau de migdale (intotdeauna pe tenul ud). Dimineata ma spal la trezire cu acelasi gel, apoi aplic ca baza crema hidratanta tot de la Bioten (cea galbena pentru ten uscat), apoi aplic machiajul normal. Vara inlocuiesc fondul de ten cu bb cream-ul de la Vichy. Saptamanal ma exfoliez si pe fata si pe corp cu un amestec de malai cu ulei de masline, zilnic folosesc lufa pe corp la dus si dupa ma dau cu un ulei si pe corp, tot pe piele uda. Deci la mine uleiurile astea presate la rece cam sunt baza, si pentru corp, si pentru ten, si pentru par, dar din nou, vorbesc doar in numele meu. Va doresc sa gasiti solutia potrivita pentru pielea voastra si nu uitati sa va ingrijiti!

    • Seamana putin cu zambetul machiavelic al lui Batman editia 89..Jack Nickolson…

  23. Paula arata perfect la 60 de ani. Tipul pare ciudat pentru ca e barbat si machiat. In rest i-as da 20 de ani. As putea sa fac o mica observatie legata de spf. Bunica mea are 80 de ani, a lucrat la camp, in zonele expuse la soare are pielea ridata si inchisa la culoare, in schimb pe spate as putea spune ca e de bebelus. Are multe alunite peste tot mostenite si de mine. Experienta mea cu soarele e una neplacuta. Daca stau la soare cateva ore pe zi fara protectie, in cateva zile ma mananca pielea ingrozitor si ma umplu de puncte rosii peste tot care trec intr-o saptamana fara soare. Asa ca o inteleg pe Paula cand spune cat de importanta e protectia solara. Pentru mine e asa: ori stau in casa, ori la plaja imbracata, ori data cu crema.
    De la uleiurile vegetale gen avocado, argan, migdale ma umplu de cosuri. Putine produse de pe piata le tolerez asa ca sunt atenta la ingrediente. Cea mai mare descoperire pentru mine a fost acidul salicilic si as putea sa-i multumesc mai mult Corinei decat Paulei.

    • asa este, eu nu prea inteleg machiajul la barbati, mi se pare un pic cam nelalocul lui. Dar cine sunt eu sa judec, tinand cont ca de-a lungul istoriei s-a tot folosit si pentru barbati, si pentru femei? 🙂

      nu cred ca la 40 de ani a trecut el prin botox sau alte proceduri corective, pentru ca tenul unui barbat de 40 de ani nu arata ca cel al unei femei de 40 de ani, in medie.

  24. Folosesc produsele Paulei de 2 ani de zile si sunt intr-adevar multumita de ele. Nu contest aici calitatea lor, desi ar mai putea lucra la blocarea pompitei de la flacoanele gen exfoliant.
    Ceea ce vreau sa punctez in post-ul meu sunt urmatoarele 2 chestii:
    – produsele Paulei chiar sunt scumpe, cel putin la noi aici in Romania sau Europa. Eu mi le comand din America (cei din Romania ar trebui sa mai imbunatateasca marketing ul pe aceasta zona, daca nu sa ii roage pe colegii din America sa le faca si lor o promotie mai ,,rasarita”) si sincer sunt de aproximativ 2 pana de 3 ori mai ieftine. So, realy?
    – nu inteleg de ce aceasta conferinta sau intalnire s a tinut cu usile inchise! Ziaristi si bloggeri? Acum stie toata lumea engleza, deci am fi putut citi si noi un articol sau blog din America. Pana la urma nu a venit in Romania sa-ti faci reclama sau s-a speriat ca va sari lumea pe ea? Sa fim seriosi suntem in Romania unde 80% dintre femei nu isi permit sa-si cumpere o crema de-a ei si nu au auzit in viata lor de exfoliant.
    Rusine Paula!!!

  25. De acord ca nenea din poze arata mai tanar de 40 dar am niste foarte mari dubii ca din creme. Poate creme de bisturiu. Dupa forma fetei: mai multe creme de bisturiu nu doar una.
    Hai Printesa, ca te stiu fata desteapta, nu-mi spune ca tu chiar crezi ca pe-ala l-au intinerit cremele 😀
    Poate pentru acnee sa aiba niste produse bune, nu zice nimeni. Contra acnee da. Contra timp poate cu cateva mici taieturi p-ici pi colo. 😛

    • În poze omul arata freaky, dar să știi că live nu arăta ciudat sau nașpa, bine, eu nu mă pricep la dintr-astea și chiar nu știu să recunosc o față operată (adică da, sigur, la Paula, care e de vîrstă cu mama, e evident că și-a făcut chestii, dar la el… am mai văzut bărbați care arată mult mult mai tineri decît sînt, fără operații, în plus, omul asta era și machiat, așa că na, nu știu, nu mi-a sărit în ochi ca un mega lucrat, dar repet, n-am ochi pentru fazele astea).

  26. Postul mi-a trezit interesul pentru produsele Paula ‘s Choice. In weekend voi face o comanda, trebuie insa sa răsfoiesc tot site-ul înainte, numai sa ma lase bebelinul meu.
    Paula spune sa folosim crema cu fps,dacă se poate încă din prima zi de viata. Am un bebe de aproape 2 luni, insa toate produsele cu fps speciale pentru copii pe care le-am găsit pe piața nu sunt recomandate copiilor sub 6 luni. Deci ce fac cu Micu’ meu? Suntem dependenți de plimbări, vine vara, iar hăinuțele ii vor acoperi o parte mai mica din piele, plus ca fatuca trebuie protejata in permanenta. Produsele Paulei se pot folosi la copii atât de mici?
    Aștept cu mare interes răspunsul tău!
    Mulțumesc 🙂

    • pai poti sa ii pui o palarie pe cap, noi asa facem 🙂
      eu nu as da copilul mic cu creme, adica noi nu o dam (din cate stiu eu, consoarta, ai legatura) 🙂

  27. Stii, ma gandeam ca educatia aceasta elementara ar trebui sa inceapa din scoala. Am avea o societate frumoasa si curata, nu ?

  28. Toate ca toate, da’ nu am auzit sa se vorbeasca, in cazul protectiei solare, despre filtrul mineral vs. filtrul chimic. E si normal, ca observ ca in produsele Paula’s Choice protectia e prin filtre chimice.

    What’s the deal with that? Am citit in articolul asta fain facut si bine documentat de la elemental http://www.elemental.eu/blog/protectia-solara-protectie-uv.html (suna a reclama, da’ chiar nu am niciun fel de afiliere cu ei) – mie mi s-a parut foarte de bun simt si bine explicat.

    Ideea principala e ca filtrul mineral e cel mai eficient si safe pentru ca nu intra in piele (daca nu vorbim de nanoparticule) si reflecta complet razele soarelui => mission „safe from the sun” complete. Filtrele chimice asigura protectia mai „inauntrul” pielii, si absorb razele solare, nu le reflecta.

    Eu aleg sa ii cred mai degraba pe oamenii astia care le au cu chimia. Dar sunt de acord ca SPF e util in lupta anti-riduri & co.

    Si chestia cu tenul uscat… chiar am ajuns la concluzia ca un ten bine hidratat „pierde” din riduri, singura fara sa citesc nimic pe tema asta. Tenul meu de cand ii dau crema grasa (Dr Hautschka ftw) nici macar cosuri nu mai face, si eu toata viata mea de sfert de secol am avut cosuri pe barbie. Era uscat, si se si vedeau ridurile de la ochi si de pe frunte foarte urat. De cand ma dau in fiecare seara cu crema asta grasa pe fata, sunt mega mandra de fatza mea… deci chiar nu pot sa cred chestia cu „nu ajuta cremele grase la ten, celor care au tenul uscat”.

    • Nanorapticulele nu intra in piele, poti sa citesti acest articol:

      http://www.vision-systems.com/articles/2012/10/imaging-technique-shows-nanoparticles-do-not-penetrate-skin.html

      intr-adevar filtrele fizice sunt cele mai sanatoase, dar este foarte greu sa formulezi un produs cu SPF 50 care sa nu fie prea emolient, prea greu de intins pe piele , asa ca se prefera de multe ori filtrele chimice.

      nimeni nu spune ca o crema grasa nu ajuta unui ten uscat. Chiar asa si este: o crema mai emolienta ajuta tenului uscat pentru ca reface bariera hidrolipidica, iar acesta isi recastiga, cel putin temporar, capacitatea de a face fata pierderilor de apa transpeidermale. Dr. H. are creme laudate de multa lume, mie mie se pare ca au insa cam mult parfum si am mai zarit si alti iritanti (si sunt cam scumpe dupa mine :P). Dar daca tu simti ca ti-ai gasit un echilibru si ca pielea ta se simte bine, e perfect !

    • Daca nici nanoparticulele nu intra in piele, all the more reason sa folosim filtrele minerale (titanium dioxide si oxidul de zinc) 🙂 multumesc pentru link!

      Crema pe care o folosesc eu de la Dr Hautschka costa cam 17 euro, si avand in vedere ca nu folosesc alte chestii pentru fata inafara de o spuma de demachiat si ocazional o crema mica de ochi, pentru mine e ok ca pret, si e bine si pentru ten ca nu simte nevoia de alte chestii. Nu sunt innebunita dupa miros (e cea cu trandafiri, dar mirosul il gasesc destul de discret), dar avand in vedere ce mult m-a ajutat in lupta contra eternelor cosuri de pe barbie si contra cicatricilor vechi (care sunt/erau si cu cauza hormonala, pe care de altel nici nu am tratat-o) si contra ridurilor de expresie, eu o sa le raman fidela inca o perioada pana facem un re-scan la produsele anti-aging.

      Din ce am incercat sa imi fac singura acasa, squalane de masline si uleiul de rosa mosqueta mi s-au parut extraordinare pentru ridurile de expresie de la ochi.

  29. Somnul – fără 7-8 ore arăt ca naiba, punct. Asta cu apa și soarele cred că nu mai merită dezbatere – poate doar un mic accent – am în familie pe cineva care s-a eternizat la plajă și la 44 arată ca la 60. Injectabilele te fac să arăți bine în poze – pe viu, când se mișcă mușchii feței se vede ciudat – din păcate, îmbătrânirea înseamnă schimbări în toată structura feței, nu numai în piele.
    Cremele cele mai ok sunt cele recomandate de dermatolog, cea mai buna cremă a fost una dermato ambalată în tubulețe individuale ce trebuiau ținute în frigider că n-avea conservanți, nici parfum, etc.
    Doamna Paula pare onorabilă, nu vinde brașoave – companiile cosmetice fac mai multă reclamă la photoshop decât produselor pe care le vând.
    Personal cred că e cam tristă obsesia asta pentru tinerețea veșnică, de care mai ales femeile se agață cu disperare. Contează, evident, să arăți bine, îngrijită, cu machiaj minimal (și indiscutabil epilare!) nu ca o ciumă scăpată dintr-o scorbură, dar contează mai mult să fii un om cultivat și de bun gust. Sau necultivat dar decent.

  30. Eu folosesc suc de lamiie ca sa imi curat fata (o data pe saptamina). Dar vad ca ai scris ca nu e bine sa fac asta. Ai cumva detalii? Eu am crezut ca lamia e cel mai bun exfoliator…

    • Lămâia conține acizi in concentrații variabile (de la lămâie la lămâie) iar pH-ul este foarte acid. Da, exfoliaza, dar pentru ca nu este un concentrat standardizat si pH-ul este foarte mic, este un iritant pt ten. Cu siguranță ca daca nu folosesti zi de zi protecție solară te vei alege cu pete hiperpigmentare.

      Mai bine folosesti un produs bine formulat, care sa nu agreseze pielea așa cum o face Lămâia….

    • Multumesc! Chiar am inceput sa am pete hiperpigmentare. Renunt la lamaie definitiv.

  31. Mie nu mi se pare ca barbatul arata ciudat. Daca mariti poza din postarea Printesei, se vede foarte clar ca are laba gastii la ochi. In rest este foarte alb, ceea ce e ok pentru ca sigur foloseste FPS mare.
    Am descoperit-o de ceva vreme pe Corina si, implicit, produsele PC. Atunci cand inca se aduceau in tara de mai multi reprezentatnti (cu preturi mai mici cu 30% decat le vinde acum Corina sau pe site-ul european), aveam cam toate produsele de ingrijire din rutina de la PC si s-a vazut foarte clar imbunatatirea aspectului pielii mele. Din cauza pretului mare al produselor, imi mai comand doar exfoliantul BHA de la Corina. In rest am gasit variante foarte rezonabile si fara iritanti pe iherb, care m-au ajutat sa pastrez rezultatele obtinute cu ajutorul produselor PC. Le multumesc Paulei si Corinei ca m-au invatat sa caut ce este bun pentru pielea mea, sa evit iritantii atat cat se poate si sa folosesc SPF cat mai mare indiferent daca e vara sau iarna. Imi pare rau ca nu am descoperit mai devreme aceste lucruri, probabil tenul meu ar fi aratat si mai bine.

  32. Dincolo de razboaie si pareri contradictorii, argumentate sau nu, un lucru reiese extrem de clar : daca folosesti exfolianti ( exfoliantii NU sunt scrub-uri, sunt produse cosmetice care contin diversi acizi ) este OBLIGATORIU sa folosesti o crema cu factor de protectie ridicat pe portiunea respectiva, altfel pielea poate suferi arsuri grave.
    Persoanele care sufera de acnee sau alte boli de piele pot intelege foarte bine de ce sa foloseasca exfoliantii si implicit protectia solara.

    La final, ce punem sau nu pe propria piele este strict optiunea personala a fiecareia, documentata sau nu.

  33. Dincolo de razboaie si pareri contradictorii, argumentate sau nu, un lucru reiese extrem de clar : daca folosesti exfolianti ( exfoliantii NU sunt scrub-uri, sunt produse cosmetice care contin diversi acizi ) este OBLIGATORIU sa folosesti o crema cu factor de protectie ridicat pe portiunea respectiva, altfel pielea poate suferi arsuri grave.
    Persoanele care sufera de acnee sau alte boli de piele pot intelege foarte bine de ce sa foloseasca exfoliantii si implicit protectia solara.

    La final, ce punem sau nu pe propria piele este strict optiunea personala a fiecareia, documentata sau nu.

    P.S. Daca folosesti exfolianti, ingredientele iritante care pot trece neobservate pentru alte persoane, pe tine chiar te irita!

  34. Comentariile legate de Bryan Barron (tipul din poza) mi se par foarte nedrepte. Da, tipul poarta make-up pentru ca sa dea bine in poze si filmari si e alb ca hartia pentru ca (surpriza!) asa s-a nascut.
    Daca aveti curiozitatea sa urmariti un video cu el pe youtube, pe canalul oficial Paula`s Choice sau pe canalul Paula`s Choice Romania, puteti vedea ca nu este un om de ceara, este un om autentic, bine informat, o persoana modesta si super de treaba, cu simtul umorului extrem de dezvoltat. Nu se crede atotstiutor, nu il caracterizeaza autosuficienta si spune ca oricand isi poate schimba opiniile legate de skincare, daca apar studii (reale) care sa demonstreze ca ce zice el e gresit.
    Inteleg ca prima data cand cineva vine si spune ca ce faci nu faci bine, sentimentul este de rezistenta la schimbare, dar sfaturile nu sunt rautacioase ci chiar vor sa ajute.
    De fapt sfaturile Paulei Begoun au venit primele, produsele Paula`s Choice au aparut ca urmare a cererii insistente a persoanelor care voiau sa cumpere ceva de calitate si fara parfumul si iritantii omniprezenti. Ea a raspuns cererilor persoanelor care, ca si mine, s-au saturat sa dea banii pe n chestii care promit marea cu sarea dar nu fac nimic (in cel mai bun caz) sau mai grav, fac rau. Din pacate stiu asta pentru ca m-am trezit ca incercam sa imi tratez acneea chistica cu produse scumpe special pentru acnee si pline de alcool si iritanti, care m-au lasat si mai saraca, si cu pielea in pioneze. Produsele Paula`s Choice mi-au salvat pielea la propriu, mi-au deschis ochii si m-au invatat sa intorc ambalajul oricarui produs cosmetic si sa ma uit la ingrediente inainte sa cumpar. Niciodata nu o sa ma mai las prostita de reclamele mincinoase la produse pentru ca stiu ca ele nu pot sa faca mai mult decat pot face ingredientele lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *