De pe la 2 ani (acum a mai adunat și o lună peste ei), lucrurile s-au schimbat semnificativ. Dezbate orice, negociază totul, trage de timp, spune NU chiar dacă vrea să DA, e așa, un om încăpățînat, mic și adorabil. Întreabă chestii. Cum le cheamă pe lucruri, cine le-a cumpărat și de ce, de unde vin ele și așa mai departe. Ar mînca încontinuu, doarme bine în continuare, e înnebunită după copii și parc, după afară și flori, așa aș duce-o la munte, la mare, în pădure, păcat că nu-i loc și de burtă și de planuri dintr-astea de evadare. Și vorbește, vorbește de ne căpiază.
Despre ieșiri
– Ce ți-a plăcut cel mai mult la terasă, Sofia? Copiii, jucăriile, bunicii?
– Mîncaia. (mîncarea)
Despre familia noastră extinsă
– Cum te cheamă, blondo?
– Sofia.
– Și mai cum?
– Pasolică.
– Și mai cum?
– Baticiuc.
– Și pe pești cum îi cheamă?
– Pestișoli.
– Și mai cum?
– Baticiuc.
Despre corp.
– Mami, am pucut cucui.
– Aoleu, unde, puiule?
– La buză. E mic, nu doale, doal culge sîge.
Devine femeie.
– Hai, fasolico, să mîncăm ciorbă.
– De ce?
– Pentru că e bună.
– Nu-m place.
– Ieri ți-a plăcut, ai cerut supliment.
– Azi nu place. Azi biau mămăligă din mălai.
– Nu am mămăligă, mi-e lene să fac. Ciorbă sau nimic.
– Mimic. Mimic din mălai.
Sinceritate și evidență.
– Ce faci, iubito, acolo, așa cuminte?
– Pac caca.
– Aha, ies cireșele de mai devreme.
– Nu ies cileșe, doal caca.
– Ce mănîcă mama acolo, m?
– Salată de roșii.
– Și bebe, tot salată de loșii?
– Și bebe.
– Sofia de ce nu mănîcă, ha?
– Vino să mănînci și tu.
– Nu biau să mănînc, doal să bobesc (vorbesc).
Despre picioarele ei:
– Cine a cupălat, mami, pufoasele astea?
– Eu, iubito.
– De la magazin?
– De la magazinul de piciorușe pentru bebeluși.
– Să mai cupălăm, Sofia omidă e.
Despre vreme:
– Ploo apală.
– Da, puiule, iar plouă.
– Ploo apă din cel pe telasă și pe poli (flori). Ce găduț ploo. Cine-a cupălat ploaia?
– ?!?
Cum cheamă pe toată lumea
– Mami, o petiță. Oale cum o cheamă?
– Mami, un cățeluș, oale cum îl cheamă?
– Mami, un gîdăcel, oale cum îl cheamă?
Mă termină cu asta, pe toate tre sa știe oare cum le cheamă, mă trimite să întreb oamenii pe stradă cum îi cheamă, dacă uit ce i-am zis prima oară și îi zic alt nume, mă ceartă.
Îngrijire personală
– Hai să te spăl pe cap.
– Nu tebuie.
– Ba trebuie, ai părul plin de muci.
– Nu e plin, doal puțin budal (murdar).
– Chiar și așa, trebuie să te spăl pe cap.
– Nu tebuie. Mai bine pălăm pundu (fundul). E plin de muci.
PS: Că m-ați întrebat, fusta roșie care a făcut furori în Botanică e de la Bebemoodz.
Si fetita mea ( 6 ani) vorbeste incontinuu..de cand era mica…e ca un aparat de radio care vorbeste incontinuu…e distractiv, ne tot miram cum gandeste asa de repede, dar cateodata e obositor, nici nu apuc sa ma gandesc la raspuns ei ea, hop, cu alta intrebare….fratele ei (10 ani), abia apuca sa strecoare o intrebare…
Nu e asta varsta intrebarilor? 🙂 E asa de draguta, Doamne :)) Sa ii mai iei picioare, sa fie omida :))) ce-am mai ras…
Mai tii minte cand sufereai tu si tot regatul din audienta ca nu mananca Sofia?! 😀
Da, a fost o luna cumplita aia. Dar am invatat o lectie importanta (si cred ca si ea, ca uite, inca mai recupereaza).
Hahaha! Mai bine palam pundu. E plin de muci. E geniala! Cred ca te prapadesti de ras cand auzi de astea de la ea.
=))) Doamne, viaţa cu Sofia e extraordinară! 🙂
Doamne, e geniala. Parca o si aud:)). Iti doresc sa te bucuri cat mai mult de ea si de poantele ei 🙂
„Să mai cupălăm, Sofia omidă e.”
Si pe noi (fetita noastra are 2 ani si 3 luni) ne „socheaza” capacitatea ei de a face conexiuni neasteptate, ca si in cazul acesta. Mintisoarele lor se dezvolta in moduri cu totul nebanuite – acum trebuie sa profitam cat mai mult de posibilitatile lor de a memora nu doar de-a valma, ci si facand conexiuni intre lucruri.
Multa bafta in continuare cu sarcina!
Ciprian
:)))…parca incepe sa imi treaca nostalgia dupa timpul trecut atat de repede si sa astept cu nerabdare aceste discutii geniale, pe care sper sa le avem!!!.. :))
Eu am o Mirună, Mirună care a fost leneșă la vorbit. are 2ani 7luni și de vreo 2luni și-a dat drumul la vorbe. aseară mă grăbeam să trimit o comandă, îmi ia catalogul din mană, i-l iau înapoi și-i dau altul. nu, ea pe ăla îl vroia, ăla care era la mine. caută pagina cu produse pentru copii: „beau ata, beau ata” și-mi arăta un șamponel și un burețel desenat cu ochi și gură și nas. .am rămas mută. cum știa ea că alea-s pentru copii, nu știu. știa.
cel mai mult îmi place cum zice la „nu pot”: „NU CUDU” . de-acuma începe să se corecteze nu mai e nu cudu, e „nu piot” . da’ mie îmi place așa mult nu cudu …
vreau s-o filmez , dar cum mă vede cu aparatul în mană se oprește din vorbit 🙁
BĂBĂUZA, BEBEIȚA, ICHI – și astea-mi plac. nu zic ce-s, o las pe Sofia să zică despre ce-i vorba 🙂
Foarte scumpa Pasolica 🙂
Am o curiozitate… eu am o fetita de un an si o luna, vesela, activa si jucausa… numai ca nu vorbeste. Nimic. Adica ocazional, cand ii e foarte somn, sau e foarte necajita poate sa zica Mam-mam-ma. Si chineza multa, sau Africana, ca la ea, in aceeasi silaba se intalnesc foarte des T si G sau D si G. Ar putea fi din cauza ca ii satisfac necesitatile inainte sa apuce ea sa doreasca sa si le exprime, dar sa zic ca asta ar fi cauza la noi.
In acelasi timp, am prieteni cu copii, pana doi ani, dar si ei, as putea Numara pe degete cate cuvinte zic (nici macar stalcite), iar in blogosfera, si Sofia si alti copii de varste asemanatoare dau niste dume de nu iti vine sa crezi.
Cum e cu vorbitul si limbajul la copii? Sa ma ingrijorez eu sau povestile expuse pe bloguri mai au si adaos artistic?
Nu stiu cum e la altii, eu insa nu-mi falsific amintirile, ca n-am de ce. Posturile astea cu dialogurile cu ea sint mai mult pentru mine si ea decit pentru lume, e important pentru mine sa-mi aduc aminte lucrurile cum au fost. In plus, e multa lume pe-aici care chiar o stie pe Sofia pe viu, mi-ar fi si rusine sa inventez chestii, nu mai avem 10 ani, ce naiba.
La 1 an nici Sofia nu zicea mare lucru, poti cauta pe blog daca vrei, erau acolo citeva cuvinte, e UN AN, ce sa spuna copilul la UN AN… 🙂
Unii vorbesc mai repede, altii mai tirziu. Sint si in blogosfera o gramada care la 2 ani nu zic mare lucru, dar probabil parintii nu au motive sa insiste asupra acestui aspect (de ce ar face-o?) si probabil de-aia pare ca nu exista. Cind or sa inceapa si ei, atunci sa vezi! Dar sint, eu stiu o gramada. Stiu si copii care au vorbit bine dupa 3 ani. Care-i graba? 🙂 Faptul ca vorbeste mai repede sau mai tirziu ca altii nu spune nimic, nici despre intelectul lor, nici despre parintilor.
Desi Printesa Urbana ti-a dat deja un raspuns pe care il cred sincer si cu care sunt in totalitate de acord, nu ma pot abtine sa nu punctez si eu doua lucruri.
In primul rand, toti copiii (mai mari de doi ani!) scot perle, care te pot amuza prin simpla relatare, cum fac si cele din articolul de mai sus. Daca vrei sa scoti din ele povesti mai lungi, cu inceput, sfarsit, morala si teme de meditatie, le trebuie un „adaos artistic”, care se numeste „talent literar”, si nu „minciuna”. De ex,. cand fiica-mea stalcea Tatal Nostru cu amuzantul „izbaleste-ne, Doamne”, pe mine m-a inspirat sa scriu despre greselile educatiei religioase din gradinita. „Izbaleste” e autentic, conversatia cu copilul adevarata, restul e eseu.
In al doilea rand, m-a blocat un pic marturisirea ta: „ii satisfac necesitatile inainte sa apuce ea sa doreasca sa si le exprime”. Sigur ca nu asta e cauza pt care un copil de un an nu scoate perle, dar la fel de sigur va fi cauza pt care acel copil nu va avea, mai tarziu, personalitate, independentza, curaj sau incredere in sine. Oricat de empatica ar fi o mama cu copilul ei, ea nu trebuie sa uite ca acel copil a devenit o fiinta distincta odata cu ruperea cordonului ombilical. Copilul are dreptul la necesitati, dorinte, opinii, vise si chiar greseli proprii, nu ghicite, induse sau interzise de catre mama. In caz ca am inteles eu eronat ce ai dorit sa spui, imi cer scuze anticipat.
Doamne fereste, nu m-am referit ca Printesa ar minti cand povesteste despre dialogurile cu Sofia, nu, ma refeream asa cum ai spus tu, la mai buna lor organizare in propozitii cu inceput si sfarsit.
@ Ioana, nu am vrut sa te supar/jignesc, imi cer scuze daca am facut-o.
Referitor la punctul doi, sunt constienta si de acord cu ce spui, dar ca sa dau cateva exemple mai clare, avem urmatoarea situatie.
Fetita are canita cu apa mereu la indemana, astfel incat sa se poata servi singura. Uneori totusi, cand suntem la plimbare, si mi se pare mie ca nu a baut demult apa, scot cana, intreb daca vrea apa (la care ea desigur nu zice nici da, nici nu) iar apoi ii ofer paiul. Ea bea cu pofta. Ar trebui oare sa astept sa imi dea ea un semn ca ii e sete?
Alt exemplu ar fi atunci cand sunt la bucatarie, iar ea vine si se agata de picioarele mele, semn ca ar vrea si ea sa se implice in ce fac. Daca vine, eu o iau langa mine, fara ca ea sa ajunga sa scanceasca. Ar trebui oare sa o las sa zica intai ceva, fie si in limba ei, si apoi sa ii acord atentia necesara?
Am incercat sa imi infranez pornirea aceasta de a-I propune eu diverse lucruri (mancare, jocuri sau alte activitati), momentan clar esuez. O intreb desigur de fiecare data daca vrea un lucru sau altul, ea doar arata cu mana spre ce isi doreste.
Si ca sa termin, in rest, ii ofer toata libertatea de care ar putea avea nevoie, rar am spus nu sau nu e voie, dar ea nu imi da semne ca ar vrea sa se desprinda de mine.
PS. Nu stau numai pe capul ei, am revenit la serviciu pe cand avea 11 luni si probabil seara si in week-end prefera sa recupereze timpul pierdut pe parcursul zilei.
Ma bucur ca am inteles eu gresit, se intampla des ca textele scrise sa poata avea mai multe interpretari… Acum mi-e mai clar la ce te refereai si nu mi se pare nimic aiurea. Sigur ca „esuezi” in unele privinte, toti parintii o facem, mai ales cand copiii sunt inca foarte mici. In timp, o sa inveti sa ai mai multa rabdare. Sau o sa obosesti un pic sa te precipiti mereu, tot ca noi toti 🙂
Fata mea are un an si sapte luni. Zice cateva cuvinte, le numar pe degete (mami, tati, Tutu – Tudor, mamaia, cu varianta mamana, mau – pisica, ‘am – cainele, bibica – suzeta, apa etc.). Are multa lume in preajma, toti o capiaza cu dialogurile, cel mai cel fiind frati-su mai mare, de la care ar putea invata (multe) vorbe. Dar, nu. E ghidusa, e jucausa, e un copil adorabil, dar nu vorbeste.
Frati-su a inceput dupa doi ani si ea sigur are aceeasi gena ca si el. Insa el, acum, la cinci ani, te exaspereaza cu „de ce-urile”!
Fata unei prietene a vorbit tot asa, dupa doi ani. Ce ganduri si-a mai facut, cand toata lumea o asigura ca fetele vorbesc mai repede decat baietii! Acum are trei, vorbeste caraghios, ca orice copil.
ce simpatica e!
voi cumparati si ploaia? :)))
Aia cu sinceritatea e mortala…..nu ies cirese…doar caca :)))))
Sunteti mortale !!!
Uiti de toate cu copilasii astia si cu perlele lor. Nu se supara pe tine daca nu intelegi de fiecare data ce iti spune?
De patru ani activez in toddler grupuri atat in Bristol cat si in Bath si am vazut sute de copii dar nu am intalnit abilitati lingvistice atat de avansate la un copil de 2 ani. Cunosc copii proveniti din mediu Universitar din toate tarile cat si din familii exclusiv British. Mi se pare remarcabil vocabularul unui copil la varsta de 2 ani si colind multe grupuri. Fetita mea de 21 de luni nu stie sa zica decat suzeta si nani. O expun la engleza si romana concomitant in ideea ca va deveni bilingva. Recunosc cu admiratie ca nu am vazut in 4 ani un copil atat de bine articulat ca Sophia. Remarcabil.
Daca tot urmaresc topicul asta, nu ma lasa inima sa nu ma laud si eu putin. Si fetita mea vorbea mult la doi ani, e drept, foarte peltic, dar respecta topica si multe reguli gramaticale. Numara, stia jumatate de alfabet, cateva poezii… Am scris si eu despre asta, un articol numit „Extinderea domeniului vorbelor” tocmai pentru ca ea extindea formele si sensurile cuvintelor dupa bunul plac. Mie mi se parea firesc: unii copii vorbesc devreme, altii tarziu. Poate ca sunt copiii romani mai vorbareti decat „British”-ii. Sau poate doar cei cu mame bloggerite 🙂
Fenomenal, intamplarea face sa cunosc si cel Putin o duzina de copilasi romani din Bucuresti sau zona ardealului si la doi ani zau daca stiau alfabetul sau poezii, de numarat nici atat..absolut remarcabil , felicitari. Cunosc copilasi de toate nationalitatile inclusiv romani dar nu am intalnit asemenea minunatii, fantastic
Vorbeste copilul daca si parintii vorbesc cu el . Ioana vorbeste asa cum scrie. Cu usurinta adica. Are un bagaj doldora. Ei, bine, daca parintii sunt mutalai sau conversatiile lor se rezuma la ai mancat , iti incalzesc tocana, cumpara lapte, copiii de unde sa devina buni vorbitori?
Cu atat Mai mult merita toata aprecierea si felicitari. Eu sunt convinsa ca e un copil exceptional.