În ultimele zile m-am gîndit la țara mea mai mult ca în toți cei 30 (și ceva, nu spui cîți, nu foarte mulți) de ani de cînd trăiesc într-însa. Nu pentru că sînt zile de campanie și vot (ok, puțin și de asta, nu-s genul care boicotează alegerile doar pentru că nu are cu cine vota), cît mai ales pentru c-a trebuit să aleg animalul reprezentativ pentru România. Sigur, nu e vreun proiect legislativ care să schimbe vieți sau să scrie istorie, e doar o joacă pentru un domn care vine să picteze animale pe umeri de fete frumoase, dar știți că eu iau joaca mai în serios ca orice altceva.
Așa că mi-am făcut liste, am scris caracteristici de animale, am vizualizat pene, gheare, colți, grăunțe și blănuri, am încrucișat mulțimi, am ales, am mers seara la culcare, dimineața m-am trezit cu sentimentul că nu-i bine, așa că am luat-o de la capăt. Și în cele din urmă am găsit! Da, păi ce e fudul nevoie mare, gălăgios de nu se poate, tare mîndru de posesiunile sale (chiar și cînd ele nu-s cine știe ce), în schimb cînd e luat la bani mărunți, o ia la goană de-i merg fulgii? E drept, face ciorba bună, mai ales pe aia din aripi, sluuurp! Da, doamnelor și domnilor, am decis că cel mai bine ne reprezintă în luptă cocoșul! (fără legătură cu doamna Udrea, promit)
Ia uite ce mîndru e!
Ceea ce-mi aduce aminte de prima mea interacțiune cu respectiva pasăre, să tot fi avut vreo 2 ani. Stăteam la țară la bunici și în fiecare zi un monstru de cocoș (cred că era doar cu puțin mai mic ca mine) mă lua la alergat prin curte. Nu puteam să scot și eu părul bălai la soare-n curte că ăsta sărea gardul țarcului de găini și mă alerga prin vie. Foarte amuzant, ce să zic, numai că într-o zi m-a și prins. Deh, aveam 2 ani, încă nu mă antrenasem pentru viața în junglă. Și nenorocitul a sărit direct la ochi. Pe care n-a reușit să-l scoată, dar mi-a tras o rană de toată frumusețea pe obraz, nu departe de ochi. Evident, pînă la apus tot ce rămăsese din el era un cazan cu ciorbă acră cu mult leuștean, ceva deosebit.
Nici pînă-n ziua de azi n-am iertat neamul cocoșesc (mai ales că și în zilele noastre am ocazia să-l blestem zilnic, pentru că vecinii noștri de la curte cresc găini, deci au și cocoș, unul pesemne modificat genetic, că începe să dea trezirea cartierului pe la 3 dimineața și o ține tot așa pînă pe la 6, cînd i se face somn și se culcă). Și uite-așa murim de cald în dormitoare, că geamul nu-l putem deschide de spaima pintenatului insomniac.
Cînd am stat cu Sofia la Bunica la țară 10 zile anul trecut și nici eu nici ea nu reușeam să dormim mai tîrziu de 4 dimineața că ne trezea cocoșul, biata de bunica l-a luat pe sus pe musiu și l-a cazat la niște vecini îndepărtați, care repede au venit să întrebe peste gard cînd plecăm, că așa cocoș care să se urce pe uluci și să vină sub geam ca să cînte cît mai aproape de urechile omului la volum maxim n-au mai văzut. Mda.
Nu știu ce-mi veni cu poveștile astea despre cocoș, că alta era ideea de bază aici. Așadar, acum o săptămînă voi ați propus diverse animale care să ne reprezinte țara, eu am ales cocoșul, cred că e un simbol bun pentru noi. Ce se întîmplă cu alegerea asta? Intră în competiție cu alegerile celorlalte două bloguri din concurs (n-am idee ce-au ales colegele bloggerițe), apoi celebrul desenator pe corpuri Guido Daniele alege dintre cele trei animale unul singur. Pe acesta îl va desena pe umărul lui Sore Mihalache (blonda simpatică din Lala Band), pe 1 iunie în Băneasa Shopping City, sub ochii noștri. Guido Daniele vine special la București pentru a deschide expoziția „Handimals – Wildlife on human hands”, amplasată în mall, în zona Town Square lîngă brutăria Paul. Expoziția conține 24 de tablouri semnate de Guido Daniele, montate pe rame de lemn. N-am idee ce animal va alege omul să deseneze, voi afla și eu la fața locului împreună cu voi. Sper să fie Cocoșul!
Acum e momentul să anunț și cei trei cîștigători ai celor trei invitații pentru trei persoane la Grand Cosmos (puteți vizita expoziția Planet Shark, care are loc între 1 iunie și 15 septembrie, e ultra cool pentru pasionații de rechini, și mai ales pentru copii!): Cirius, Felicita și Gabriela Ganea. Scrieți-mi vă rog cu datele voastre complete de buletin, să vă aștern pe lista de la casa de bilete. Dacă nu primesc semn de la voi în 48 de ore, extrag din nou (și e păcat, e ultra faină expoziția cu rechini).
Așadar, ce-i de reținut: pe 1 iunie (duminică) de la ora 11.00 în Băneasa Shopping City are loc evenimentul de pictat live pe umărul lui Sore, plus autografe de la Guido, tot atunci ne putem cunoaște și putem viziona cele 24 de tablouri cu body painting semnate de el. Cine are chef și de expo cu rechini, cu atît mai bine. Cine nu, poate face galerie pentru cocoș (nu știu de unde atîta spirit competitiv la mine, zău, or fi hormoni sau ceva)! Vă pun din nou niște poze cu arta lui Guido Daniele, să știți ce vă așteaptă la fața locului.
Și doi, voi aveți amintiri tragice cu cocoși? Sau măcar amuzante?
Yup, exact asa mi s-a intamplat si mie cu un cocos la bunici dar cred ca aveam vreo 4 ani. La fel a sarit la mine si m -a gaurit exact langa tampla, nu departe de ochi. Si acum am semnul. Si de atunci mi-e frica de pasari dar si de animale in general…la fel si cocosul din povestea mea a fost facut mancare pana seara…poveste tragico-comica…si da, cred ca ai dreptate si cred ca acest.cocos ni se potriveste f bine cand vb de Ro
Povestea mea cu cocosul e un fel de „cocosul si moldoveanca 2” :). Intr-un sat de langa Suceava stateam eu,pe la vreo 4 ani, la bunici. Aveau multe animale, mie imi placea sa ma joc cu ele si sa ma bag prin toate cotloanele , aveau si un cocos mandru tare. Eu aveam marea placere de a merge la gaini imediat dupa ce auzeam cotcodaceli, ca sa caut oul, cu toate ca stiam ca este un cocos care „sare in cap”. Ei, intr-una din zile, m-am dus, ca de obicei, la vanatoare de oua, si m-a prins cocosul si m-a ciocanit putin. Iar bunica-mea, ca sa ma scape de sperietura, a jumulit putin cocosul,a pus penele pe niste carbuni si m-a afumat cu fumul respectiv, in timp ce ma descanta . Evident, a functionat!:)) N-am ramas cu frica de cocosi, am devenit doar mai precauta 🙂
Eu si acum cand merg pe la tara ma duc la gaini sa caut oua! :))) E o placere fantastica sa le vad acolo in cuibar, parca’s niste comori :))
De cand eram mica am placerea asta, dar ma duceam mereu echipata cu un bat, ca era si cocosul rau si dar si gastele..
Funny! eu nu am amintiri cu cocosi de cand eram mica. Eu am patit-o luna trecuta cand am fost in vizita la bunica mea, dupa mult timp. Eram cu strumfica mea in brate cand a sarit la noi cocosul. nu era prea mare dar era foarte hotarat. M-am speriat ingrozitor, nu stiam cum sa reactionez!am incersat sa fiu cat de calma sa nu o sperii nici pe cea mica, aveam un bat in mana dar nu l-am prea intimidat… prichindica radea, credea ca ne jucam!! noroc ca a venit sotul si ne-a salvat! si hmm.. cocosul – Romania? cam merge!
Personal nu am povesti cu cocosi dar o prietena a patit ceva de genul asta cand era mica. Aveau ai ei un cocos, Otto pe numele lui. Mandrete de pasare, frumos, colorat, de rasa, dar afurisiiiit, vai, cat de afurisit. Cum o prindea pe asta mica, cum sarea pe ea. Intr-o zi, in incercarea lui de a-i scoate ochii, de disperare, prietena mea a luat o bucata de lemn pe care era un cui. Cum s-a facut, cum nu s-a facut cuiul a ajuns direct in capul inaripatei dar nu l-a omorat pe loc. La scurt timp l-au gasit parintii neinsufletit si erau tare neduneriti de ce a murit Otto. Dupa cercetari, au aflat si cauza mortii. Nu l-au plans prea tare ca racitura a fost prea buna. 😉
Eu alergam cocosii, curcile, curcanii, bibilicile, tot ce era altfel colorat. Gaste nu…nu stiu cine pe care ciupea. Voiam doar sa le fac buchetel din penele de la coada. Din fericire nu ii prindeam prea des.
Am avut si eu o spaima insa…o mieluta pe care o iubeaaam tare pana mi-a spus verisorul ca e berbecut si a invatat sa ma impunga. Imi era o frica sa intru in curtea respetiva, mai ceva ca te injectie. M-a impuns de cateva ori zdravan…s-a facut mai maricel apoi si l-au dus la stana.
Sa tot fi fost prin clasa a V-a, a VI-a, stateam la casa, la Ploiesti, iar vecinii nostri aveau un cocos care cucuriga de ii sareau penele in fiecare dimineata fix in dreptul dormitorului meu. Dupa luni intregi in care am asteptat degeaba sa moara cum o muri, m-am gandit ca este timpul sa actionez. Am pisat cateva pastile de Diazepam, i le-am pus intr-un cocolos de mamaliga, si uite asa am scapat de bestie in vreo 2 zile. Imi aduc aminte perfect cu cata satisfactie si speranta
i-am servit acea mamaliga : )) PS Taica-miu a fost partas la complot, si acum imi aduce aminte de episod.
In acelasi registru, cand ma duceam la tara, nu puteam iesi in curte de frica unui curcan si a unui ratoi, care se infuriau de cate ori ma vedeau prin gradina. Bunicul, saracul, obosit sa tot vina cu mine si sa ma apere de inaripati, i-a taiat si s-a facut dreptate!
Am si eu o poveste amuzanta …dar cu varul meu.
Avea un cocos mare,cu numele de cod Marcel, de care era foarte mandru. Nu vroia sa-l taie deloc desi era batran, ca era preferatul lui.
Pana cand intr-o zi, cand Marcel a facut imprudenta sa il atace pe copilul cel mic al varului.
Cat de delicios a fost Marcel! :D:))
Mda,si eu am o poveste cu un cocos…doar ca eu am luat-o in freza pe cand aveam 20 de ani :)) Ce spaima am tras atunci,numai eu stiu.Am vrut sa intru la gaini sa le pun apa,deci aveam o galeata de 2 litri cu apa in mana.Cand sa deschid usa.cocosul sare cu ghearele si reuseste sa scape din tarc.M-a fugarit prin toata curtea ,eu cu galeata in mana alergam de rupeam pamantul.Intr-un final m-a prins ,am incercat sa ma apar cu galeata,nu a functionat, ci doar m-am facut fleasca.Deja ma si vedeam cazuta si cu ochii scosi de ditamai cocosul :DIntr-un final am reusit sa fug in partea cealalta a curtii,plangand si tremurand :)) Cocosul se plimba tantos prin curte si cand ma vedea ca deschid usa…venea fugind spre mine :)L-am lasat in pace pana a ajuns socrul meu acasa si i-am zis ca eu nici sa le vad pe gaini lesinate si cu cracii in sus…apa nu le mai pun.Bineinteles ca acel cocos a ajuns supa…chiar in ziua aceea :))
:)))) m-ai facut sa rad cu lacrimi
Oooo daaaa, cocosii si mersul la wc-ul din fundul curtii. Cosmarul copilariei 😀 Cocosii nostri nu ajungeau in oala, doar de batranete. Erau alesi din doua trei generatii dintr-un an, unul sau doi, cei mai frumosi, cat mai albi sa scoata progenituri albe ca ei a.i. dp jumulit sa nu vada mamaia tulei negri pe piele ca nu dadea bine la dish, musai incaltati si optipnal boborojati (cu obrajori de puf). M-au alergat toate generatiile de cocosi, tare imi era frica si tare ii ciomagea mamaia. Facea cate un băț bumerang pe la pintenii bestiei spre satisfactia mea. Maaaa da’ si cand am crescut, sa fi vazut alergatura prin curte dp cucos 😀 Si el sarea cu picioare in fata sa ma atace si eu zbang de aripi. Ha! Nu-i chinuiam, doar ii tineam captivi si ascultam cu cea mai mare satisfactie cum le bubuie inima in piept. Si optional le pupam banutii. Intr-un final se linisteau si ii apuca somnul.
Asta dura pana vedeam doua trei vietati mici cu multe picioare care misunau pe maini si care imi trezeau alt cosmar al copilariei : gazul si pieptenele de os, si zbarrrrrrrr, jos cu ea. Se scutura tot, de parca eu eram plina de paduchi nu el si croncanea cu pipota inainte si ciocul in vant. Ptiuuuuu! Mandra bestie!
he he, si eu am patit-o din cauza unui cocos, cam la 3 ani – mi-a lasat o cicatrice frumusica la baza sprancenei stangi. si tot ciorba a ajuns (cel putin asa imi povestesc ai mei) 🙂
Printesa, eu am sa cedez premiul urmatoarei sau urmatorului cititor din lista. Iti multumesc mult, n-am mai castigat un premiu de foarte multa vreme si ma simt onorata, dar baietelul meu este micut deocamdata si nu va intelege foarte multe. Cu mult drag.
Maica-mea avea, la un moment dat, un cocos super razboinic: ataca tot ce misca. Si, cu doar cateva zile inainte de nunta mea, respectivul cocos i-a sarit maica-mii cu ghearele drept in fata, cand s-a aplecat sa-i puna niste apa. A fost nevoie de cantitati uriase de fond de ten sa acoperim zgarieturile si vanataile. Machiajul soacrei mici a fost mult mai complex decat al miresei….