Gindaci (doar pentru cei tari de inima)

La inceput, ii vina. Ii alerga p-aici prin hol, ii ascundea sub laba, ii elibera ca sa-i prinda din nou cinci cm mai incolo. Acum sta intina cu burta in sus pe parchet, cu labele rascracanate care incotro, si ii priveste gales in timp ce ei, gindacii, traverseaza camera la doua degete de mustatile ei, ea ii ignora, ei o ignora. Torelanta tacita. Asta se intimpla probabil cind ai o singura pisica si trei milioane de gindaci.

In cazul specific al omului, nu se mai poate spune ca noi ii toleram. Ei ne tolereaza pe noi. Ma simt prost in fiecare dimineata cind aprind lumina si ii deranjez pe micutii rosii si maro care dau un barbut pe periuta mea de dinti. Imi cer scuze de la cei care misuna in cada si le promit sa ma grabesc sa sting lumina, sa nu le deranjez mica retina. Ma spal pe dinti si ma uit la dragii de ei, cite patru sau cinci care se plimba lent pe etajera, la 10 cm de nasul meu, usor deranjati de prezenta mea, deloc speriati de posibilitatea ca i-as putea strivi cu capacul apei de gura. Pentru ca ei stiu ca am cedat nervos. Nu-i mai omor, stiu ca nu ajuta la nimic. Am omorit citeva mii. I-am zdrobit cu papucul (de mai multe ori, rareori se intimpla sa moara din prima, pina la urma eu am doar 48 de kile si ei au 2 cm patrati), i-am spreiat cu raid si alte minunatii moderne, i-am otravit, i-am prins in capcane cu lipici. Si de unde am ucis unul, in doua zile au rasarit trei in loc. Asa ca singura metoda sa mai pot trai aici e sa ii las sa  traiasca si poate asa ma lasa si ei pe mine.

Acum doua seri, unul ma lasa sa traiesc chiar de pe pulpa mea goala, intinsa in pat. Nici n-am tresarit. Am simtit ca ma gidila, l-am vazut, mi-am zis uf, bine ca e doar un gindac, l-am plesnit si l-am lasat sa alunece linga pat. Am dormit amindoi o vreme, apoi el s-a ridicat si s-a dus la familia lui, de dimineata nu mai acolo.

Am pierdut lupta asta, gindacii si-au infipt steagurile in bucatarie si baie. Dormitorul deocamdata e zona neutra, iar sufrageria e spatiu de trecere pentru ei deseori, rareori pentru noi.

Ne mutam. In secret. Pe ei ii facem sa creada ca plecam putin in concediu. Speram numai sa nu ii incinte ideea asa mult incit sa-si trimita citeva sute de copii cu noi, ascunsi printre file de carti si sosete, sa vada si ei lumea cea mare.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

16 comentarii

  1. Sa nu luati cu voi frigider, tv, alte aparaturi electrocasnice. Pe acolo se imbarcheaza ei cel mai comod cind isi schimba locuintza.

  2. Draga mea, desi stiu ca de multe ori incercarile de a-i extermina sunt futile, mai ales daca locuiesti la parter, mai da o sansa unui spray, pe numele lui Sano K-300.
    Multa bafta!

  3. eu te inteleg perfect! la noi in bloc, ghena e plina, dar plina de gandaci de bucatarie. au intrat bineinteles in casa si pana sa ma prind au facut si pui si oua. Am dat cu Raid, cu Sano etc. dar cum las un pic geamul fara plasa cum intra cate unu' sau daca vin seara acasa si nu sunt atenta, ei pandesc langa usa si in 2 secunde sunt in casa.
    am descoperit un mic cuib in spatiul dintre teava de caldura si perete in bucatarie. am dat cu insecticid si a doua zi toti erau cu cracii in sus…erau numai pui, dar care in cateva zile se faceau de toata frumusetea…grasi si frumosi :(.
    eu am dat cu un insecticid de la pet shop, se numeste calypso, o fiola se dizova intr-un litru de apa, eu prima data am pus 2 filole la un litru si am dat peste tot prin casa cu un pulverizator. sau fiole de decis daca gasesti. asta daca mai ai rabdare sa mai faci toate astea, dar dupa cum zici tu deja nu mai vorbim de 2 3 gandaci ci de sute :(.

    si ai mare grija cand te muti fiindca inevitabil vei lua si cativa chiriasi cu tine :(.

    ca sa nu mai ai probleme pe viitor ar fi tare bine daca ai putea sa faci o dezinsectie in apartamentul in care te multi, dupa ce ti-ai adus lucrurile, in cazul in care
    s-au nimerit ganganii sa-i nimicesti.
    bafta :)!

  4. Doamne, Ionouka, ce traiti!!! Pentru mine, nu exista oroare domestica mai mare decat gandacii, de orice fel!
    Acum doi ani m-am speriat si eu, ca adusesem doi de la serviciu si am dat cu o fiola de Regent, luata de la pet-shop. Acuma, daca voi aveti o intreaga galaxie, e mai greu. Sper sa scapati de ei cand va mutati si va tin pumnii!

  5. vai de capul meu. numai in camin in unatc am mai vazut asa…

    🙁 si nu stiu cum sa scapi. cica ultrasunete. sau te muti… iei!

    pup Printesa toleranta

  6. Pe mine m-a scapat tanti care facea curat, atunci cand aveam o tanti care facea curat. Le-a gasit cuibul si i-a exterminat.

    Este adevarat ca nu erau plutoane intregi, cum descrii tu.

    Cum zicea anonimul, fara frigider, ca ati incurcat-o. 😀

  7. Gandacii de bucatarie la mine in casa sunt o amintire de pe vremea lui Ceasca. Altii nu sunt asa norocosi. De curand, am fost la cineva si stand intins in pat mi s-a urcat un gandac in cap, pe frunte. O senzatie neplacuta.

  8. uf Ioana,Regentul este la mine,l-am cumparat asa cum am promis ramasese doar sa-l aduc.Sa speram ca nu o sa mai ai nevoie de el in noua locuinta!Daca ai nevoie de mine cu tot dragul vin,doar zi-mi!

  9. In 27 de ani de cand stau in acest bloc nu am avut NICIODATA gandaci…

    De 2 sapt tot apare cate unul rosu, ba si 2 maro spre negru, king size, suntem deja panicati si isterizati de la doar 4-5 intalniti in 2-3 sapt…, tocmai pt ca stim din alte locuri ce teroare, sila si neputinta se instaleaza odata ce ei isi confectioneaza taberele in resp loc…

    Acum ne pregatim sa aruncam un dulap din bucatarie, mai batranel asa, pe care-l banuim ca i-ar putea adaposti in partile lui mai putrede, dar sincer am o groaza in ochi si in minte la ideea ca s-ar putea sa nu fie destul…

  10. Dragilor, va multumesc pentru feedback. Va raspund asa, din fundul acestei zilei care ma inghite mai mult cu fiecare ora care trece.
    Fimolici, da da, dublu de mare, mansarda, centru, frumos tare, sper ca fara gindaci. la capitolul vecini avem ceva downsides, dar speram s-o dam la pace cumva.
    Zuzu, away with the dulap, dar e posibil sa fie mai multe cuiburi… Bafta la exterminat!
    Orestia, multumesc, sper sa nu fie nevoie, te tin la curent.
    RedDrake, that must have been fun. Te mai duci acasa la cineva-ul acela?
    Andrada, frigider, calculator, TV, laptop, boxe… nici nu stiu cum le securizam pe astea!
    Evergreen, ultrasunete n-am incercat. Si nici nu ma mai tin nervii sa incerc.
    Simona, o sa cumpar ce spui tu, sa am dincolo just in case.
    Nuschu, multumim!

  11. Cred ca mutarea este cel mai eficient mod de a scapa de gandaci. Stau in Militari de 18 ani si deja gandacii fac parte din peisajul blocului. Am incercat regent,decis,raid,dezinsectie profesionala,benzi cu lipici,curatenie excesiva(aspirator si mop + sters toate suprafetele din bucatarie si baie de 4-5 ori pe zi) Nu vor si nu vor sa plece. Si eu mi-am pierdut speranta. Uneori plecam cate 3-4 zile de acasa si dadeam cu minuni de-alea de la pet-shop,ma intorceam,stateam o zi,dadeam iar si iar plecam. Faceam asta ca sa pot da cu mai multa solutie in speranta ca poate poate. Dar nimic. Si aici ei au invins in lupta cu civilizatia. Am ajuns la concluzia ca daca nu poti scapa de vecinii care "aduna" gandacii,in nici un caz nu poti scapa de gandaci. Mult noroc in noua casa. Iti doresc tot ce-i mai bun si mai mult decat atat,vecini civilizati!

  12. Draga mea, am trecut si eu prin ce povestesti tu, eu ma trezeam dimineata si cu ei pe perna…
    Ia de la orice farmacie veterinara doua fiole de solutie REGENT, dilueaza-le in doi-trei litri de apa si toarna apoi solutia intr-o sticluta de-aia cu pulverizator, gasesti la Bam-Boo. Nu e toxica pentru om, nu miroase a nimic si omoara toti gandacii! E mai bun si mai ieftin ca orice Raid, Baygon, etc. Testat, rezultat garantat. 🙂
    Te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *