Cum reacționează Sofia, mă întrebați? Uite-așa:
Stăteam la masa din bucătărie, Iv la sîn. Sofia se juca niște metri mai încolo, cu ochii la noi. La un moment dat spune încet: Vrrreau în bațe la mama.
Îi spun: Hai, iubito!
Aleargă spre mine, îl mut pe Iv pe un genunchi, ei îi fac loc pe celălalt. Se urcă, se lipește de mine, se foiește.
– Mai mut loc, face mai mut loc.
Îl mut pe Iv și mai departe, încă puțin și nu mai ajunge la lăptărie. Ce să fac, nici eu nu-s vreo mare.
– Eu sît mai marrre, am nevoie de mai mut loc la mama în brrrațe.
Mno, are și ea dreptate, dar dacă nu-i, nu-i. Cinci minute mai tîrziu, Iv adoarme, se demufează, i-l predau bunicii.
Sofia profită și ocupă tot locul din brațele mele. Acum da, pare mulțumită. Se lipește de mine, mă mîngîie pe păr, mama mama ce bine e.
Uite-așa. Și multe întrebări. Ude e bebe, de ce plînge bebe, bebe bea mult lapte, de ce stă mama cu bebe, cînd crrrește bebe.
Încet încet ajungem acolo. 🙂
Ce dragalasa e! sincer, ma bucur pt voi, desi nu va cunosc personal…si noi avem o fetita care peste 11 zile va implini 1 AN, sunt foarte fericita si emotionanta…dar suntem cam indecisi in privinta celui de al doilea…pt ca imi pun mereu intrebari cum va fi, eu sper totusi sa fie bine, desi mi-e cam frica acum si nu stiu ce ma asteapta…dar cred ca pana ce nu vom avea si al doilea bebe nu vom sti cu adevarat 😀 multa sanatate Ioana si numai bine!
Vai , ca ma faci si sa rad si sa plang! Clar ! nu te-a sarit situatie de gelozie subtila a fiicei tale!
Eu nu indraznesc sa ma gandesc la al doilea. si natural de l-as face, deja mi-l imaginez pe fi-miu cum l-ar lua pe bebe si l-ar plimba cu camionul :)))
Asta e si problema mea cea mai mare….Sara 3, Filip 5….amandoi in acelasi timp in brate (da, si la 5 ani vrea in brate, mai ales ca o vede pe Sara)….amandoi sa le citesc cate o poveste in acelasi timp…nu vor cu tati, cu mami…si unul vrea povestea cu masinutele, altul cu Frumoasa si bestia…si niciun argument de-al meu nu face 2 bani…apoi adorm (pe caldurile astea) cu ei lipiti de mine, cu cate un picior incalecat, ma trag pe rand de cap ca sa stau inspre fiecare..(ca in povestea cu Bunicul de Delavrancea)….Si suparari, rabufneli…si eu, singura si fara aparare 🙂
Auu, ne-ai descris pe noi.. Cu o singura diferență, Sara 2, Luca3… Greu, dar minunat, in egala masura..
Da, Mihaela, e cea mai dulce „tortura” :)…Si vor creste si noi vom tanji dupa toate astea…Mie-mi va fi dor de momentele astea cand ma simt depasita si „mama rea” 🙂
Sa vezi la diversificare…Chestii pe care fii-mea nu le manca nici batuta (vorba vine) acum vrea si ea ca mananca bebe. Si vrea sa dormim cumva sa dormim toti 3 sa ii tin pe amandoi in brate. Si vrea sa le dau amandurora sa manance in acelasi timp, desi ea are 6 ani jumate. Si vrea tot in acelasi timp…Uneori e obositor, dar e frumos cum se joaca amandoi, cum el se uita la ea ca la o zeita, cum ea il iubeste si il dragaleste si nu mai poate de dragul lui …
😉 si eu am fost Sofia! (din ce povesteste mama)
La noi cand il alaptam pe bebe, fetita mea lua si ea o papusa, isi ridica tricoul si o punea la piept 🙂
Experienta proprie:
Il laud pe cel mare ca a facut ceva si ii spun „bravo, mami”, cel mic vrea sa ii spun si lui.
Cand ii culc seara, ma pun intre ei in pat si nu am voie sa stau decat cu fata in sus, nici spre unul nici spre altul, si cu ambele maini ale mele puse pe corpusoarele lor, una pe unul, una pe celalalt… Orice le dau de mancare trebuie sa fie la fel, orice jucarie cumparata trebuie sa fie la fel.
Daca unul a apucat sa inchida usa la masina singur, celalalt trebuie musai sa o inchida si el pe a lui, altfel iese scandal…
Daca ma jos 5 minute cu unul, il gadil sau rad cu el, vine si celelalt sa facem la fel…
Gelozia exista de ambele parti, desi noi nu am alimentat-o, si ma tem ca prea curand nu va disparea…
So, hang on… 🙂 it will get more difficult 🙂
Exact asa si la noi! :))
Cunosc cunosc ☺️ Si la noi a fost la fel dar încet încet am făcut niste „regula”. Cand mama alăptează pe cea mica (6luni) cel mare vine (3 ani) si citim o poveste. Dar in brate doar cea mica. De exemplu. Si e foarte mulțumit. Am văzut ca Iubește foarte mult sa-i cer ajutorul…cea mica plânge…ii cer ajutorul sa cântăm împreuna sa o linistim, ii cade jucăria ii cer ajutorul sa i-o dam înapoi ( la început i-o cam trantea dar încet încet e extaziat si cum plânge se duce singur, o mângâie si-i cânta). Si tot așa. Mi-am dat repede seama ca alintarile nu prea-i lipsesc ( doar seara avem un moment al nostru, chiar si doar de 10 minute) dar vrea sa participe la tot si toate.
In plus avem o carte cu un copil mic așa ca el, căruia mama ii face o sora si la un moment dat el devine nervos si arunca toate jucăriile si e supărat pentru ca mama e mereu in brate cu cea mica. Dar apoi se calmează când înțelege ca cea mica este cadoul mamei pentru el, ca e sora Lui ( asta cu posesia e grea problema, spune mereu… Bebe e a mea! Si noi: așa e!). Iubește cartea asta si pentru ca ii arată ca a fi nervos, supărat si frustrat de sosirea celei mici e ok. Răbdare multă Ioana si sunt convinsa ca Sofia e inteligenta si-l va accepta rapid pe Iv. Eu ii povestesc mereu câte lucruri vor face ei împreuna când cea mica va mai creste si el ma întreaba dimineața si seara: Mama a crescut?
bebe nu creste prea curand….bebe o sa fie „bebe” multi ani de-acum incolo…Dragos are aproape 11 ani,Irina are 5 ani….si inca isi disputa locul din bratele mele,inca nu inteleg ca in inima si bratele mele au tot locul pe care il vor (si pe care nu-l vor… :D)
daca varsta si situatia materiala mi-ar fi permis….mai faceam inca 2 „bebe”,si tot mai era loc,si tot nu m-as fi „umplut”…
De la bun inceput vreau sa va spun ca eu imi iubesc sora( mai mica cu aproape 6ani) ca pe ochii din cap. Acum. Cand eram mai mica, insa, am trecut prin toate fazele posibile: am urat-o, am fost geloasa, am fost agasata. Din punctul meu de vedere, cel mai dificil era cand trebuia sa ” inteleg” ca ea e mai mica si: trebuie sa o invat, sa am grija de ea, sa o tolerez, sa fie ea prima, toate pentru ca ea e mai mica. Nu stiu cum e cu doi copii, nu il am nicimacar pe primul, dar stiu ca cel mai bine e sa le oferi timp amandurora( nu te sfatuiesc cum sa faci, Ioana, tu sti cum e cel mai bine pentru voi), sa nu ii compari, sa nu fie Iv cel protejat doar pentru ca e mai mic, ci amandoi, iar atentia sa fie cumva distribuita amandurora. E tare greu sa fii copilul mai mare care devinde un fel de al parinte pentru copil. Repet, vorbesc doar din experienta mea, cum as proceda eu. Sunt convinsa ca vei gasi o solutie de mijloc 🙂 Zi frumoasa!
E mica -INCA!- si ea..Reactioneaza frumos si destul de intelegator 🙂
Andrei, cand mangai/pup/iau in brate vreun copil al vreunei prietene…neaparat vrea si el in brate! Duminca eram cu 36 kg in brate(iar eu am 54), unul intr-o parte, altul in cealalta… :)))
🙂 ce dragutz! A mea de 6 ani ne spune uneori ca vrea sa ii facem si ei tot ce ii facem si fratiorului de 2 luni, sa se prefaca si ea ca e bebelus. Si alte ori ii canta sa il adoarma, il gadila, il distreaza, ne ajuta cand ii facem baita, ii spune „Oooo, cine e cel mai dragalas bebelus?”. Te topesti cand ii vezi asa….
Minunata aceasta imagine !! si noi avem astfel de momente insa mama nu face fata situatiei; pentru ca mama ii are pe Petru si Pavel de 1 an si 6 luni; si pe Maria de 5 ani :)) Mi-as dori uneori sa am mai multe perechi de brate!
Eu am incredere ca oricat de neplacut ar fi acum sa se obisnuiasca cu ideea ca mama nu este doar a ei, va trece peste destul de usor. Si da, poate acum ti se rupe sufletul pentru ea dar este imposibil sa nu simta iubirea voastra si mai ales a ta si acest lucru sa nu o linisteasca. Si sigur, asta conteaza cel mai mult…
Sofia e o dragalasa si uimitor de intelegatoare si matura ptr. virsta ei. Nu poate sa-i fie usor sa te vada mai tot timpul cu Ivan in brate, loc care era al ei pana nu de mult. Majoritatea copiilor ar fi acted out sau regresat intr-un fel sau altul.
Asta mi-aduce aminte de-ai mei (vor avea 20 de luni in curand), care asteapta, de obicei rabdatori, sa plece cel care-mi ocupa bratele ca sa se cuibareasca celalat. Cand erau mai mici erau ok sa-i tin pe-amandoi odata, acum se imping, se ciupesc, musca etc. La tata-su incap mai bine, poate din cauza ca-i mult mai mare ca mine, sau poate ca nu-l iubesc asa mult si sunt ok sa-l imparta☺.
Va doresc multe momente de liniste in care sa poti s-o tii pe Sofia in brate to your (and her) heart’s content.
E admirabil ca ai o asemenea rabdare 🙂