Cu o mînă îl țin pe bebe la sîn. Cu alta o îmbrac pe Sofia cu rochia albă de in. După ce am dezbrăcat-o de pantalon și tricou.
– Îcheie și naturrrrele, mama.
– Puiule, nu pot acum, nasturele e foarte mic, am doar o mînă liberă.
– Te rrrrooog (de cînd îl spune pe R cîntă cumva toate cuvintele care-l conțin).
O închei la nasture ținînd gaica cu dinții. Bombănesc că de ce n-am și eu măcar patru mîini, atît de necesare la doi copii. Ea zice:
– Mami, tu nu esti carrracatiță, tu esti mama mea.
Da, exact, și a lui frac-tu, motiv pentru care tare mi-aș dori să fiu caracatiță (spun în gînd).
– Mîini n-am decît două, dar suflete am șapte mii și cu toate te iubesc, i-am spus.
– Spui prrrostii, mami.
Cam spun, ce să fac, bine că n-am șapte mii de guri…
Cu atata iubire si cu asa familie, depresia post-partum fuge mancand pamantul. Multa sanatate si sa impartasesti cu noi momentele frumoase ce vor veni. Ce bine a inceput dimineata!
🙂
Mortal!!!! Am luat o carte de la Lidl (parca povesti de noapte buna, cu coperti albastre si tari) si exact asa era o poveste despre tatal -caracatita care cu o mina amesteca in oala, cu o mina schimba bebeul, cu alta nu mai stiu ce facea si cind le-am citit-o la ai mei copii au ris de s-au prapadit si de atunci cind vor toti 3 ceva in acelasi timp le explic ca nu sint mama – caracatita si se potoles si inveselesc.
Dulceata mica:):) Mor dupa Sofia ta, e o scumpa!
Asta m-a atins la suflet.
:)))))))) te-a pus la punct! Si are doar doi anișori si puțin! Sper sa scrii si peste 15 ani :)))))
uneori insa,ptr cresterea lor,e necesar sa ii invatam cu frustrarea.
„motiv pentru care tare mi-aș dori să fiu caracatiță (spun în gînd).”
nu, nu cred ca ti-ai dori. o mama-caracatita, e drept ca are opt brate, dar copiii-caracatita, au si ei tot opt brate.
cate opt brate fiecare adica :))) ‘intelegi ce zic? :)))
Dicolo de gluma sunt studii care spun ca fiinta cea mai eficient dezvoltata in urma evolutie este caracatita 🙂 Asa ca… nu gandesti rau !
Lucru cert, Sofia nu face balet de cuvinte :))