Doar pentru că găsiți aici vorbele mele aproape zilnic nu înseamnă că am munți de timp liber. Nici măcar dealuri. Cel mai adesea am firimituri de timp. Și nu liber, ci doar în care pot alege ce să fac din tona de lucruri de făcut. Cînd nu TREBUIE să schimb, să hrănesc, să alint, să alin sau să adorm pe cineva, pot alege să stau, să mă spăl, să mănînc, să ceva orice pe internet. În timp ce fac una dintre precedentele, mă las să simt. Cînd simt, îmi vin în cap texte, unele publicabile, altele nu. Deh, meteahnă de blogger. Majoritatea posturilor îmi răsar în cap de la primul la ultimul cuvînt în cele două minute în care fac un duș grăbit sau spăl pompa de sîn sau plimb copilul mic să adoarmă sau copilul mare să nu mai plîngă.
Apoi, într-o seară în care îi păzesc pe amîndoi copiii dormind în timp ce omul se dă cu bicicleta în plimbarea lui de seară, în 10 minute pun pe hîrtie toate posturile stocate în cap, la foc automat, fără să recitesc, fără să corectez.
Iar dimineața la 6-7 înainte să se trezească minunile, mă uit pe ciorne și aleg ce simt că trebuie să public în ziua cu pricina. Comentariile le aprob de pe telefon în timp ce stau pe budă, în timp ce sorb o lingură de ciorbă cu bebelușul în brațe sau împing căruciorul în parc.
Cam așa. Profit de mine cît încă mai pot scrie și gîndi. Sînt tot mai obosită și mă surprind stînd așa, cu privirea în gol, cu mintea goală, într-un soi de stare vegetativă. Stau ore în șir cu cel mic în brațe, cu cea mică alergînd în jurul nostru și repetînd (ea) același lucru de o sută de ori, fără noțiunea timpului sau a gradelor de-afară. Mă pîndește epuizarea, oameni buni. Cînd n-o să mai găsiți nimic aici zile la rînd, să știți că-i groasă! 🙂
noi suntem aici si asteptam…
te admir tare mult, caprita mea de 5 ani imi este mai mult decat suficienta, m-am convuins ca n-as mai avea energie, rabdare si dragoste pt un bebe nr 2….oricum, citesc cu mare placere postarile tale, umor, gingasie si seriozitate combinate in ceva unic, cum numai tu scrii.
Femeile ca tine in viziunea mea sunt eroine sincer..ori ca m-a speriat pe mine experienta unei sarcini luungi cu disgravidie pana in ultimu moment, reflux, dureri de spate, cezariana dureroasa, bebe mic de 2 luni cu sfarsit de colici, ganduri ca viata nu va mai fi la fel si asteptarea ca poate ” revine” la normal…ma gandesc inspaimantata la un viitor in 4…sper sa revin la ganduri mai bune..pt ca vad ca se poate..greu..dar se poate..
Cand eram mica si imi faceam temele, simteam uneori nevoia de a privi in gol. Imi luam un punct din camera si il priveam si culmea ca ma relaxa. Nu stiam ce este dar stiam ca-mi face bine.
La un curs de dezvoltare personala, ni s-a spus ca privirea in gol e un fel de relaxare a creierului, intra in nivel beta inconstient.
De epuizata ce esti, creierul stie ce-i face bine si se autoconserva, se relaxeaza cum poate. Va trece perioada asta grea . Nu stiu cum sa te incurajez. Dar stiu ca va fi bine (eu am un fler al meu , deh sunt nascuta de Craciun:)).
Tu te-ai nascut cu un har deosebit, ai usurinta de a scrie, de a pune pe hartie gandurile intr-o maniera fff. frumoasa, de aceea ai atati de multi cititori. Bafta si ai incredere ca va fi bine, pt ca tu stii ff. bine ca va fi bine (reciteste postul in care ai scris despre intalnirea ta cu astrologul, un post frumos). Numai si numai de bine si ganduri bune si frumoase.
Hei, e periculos ceea ce faci!! Chiar ma miram de unde ai atata forta!! Mai ales ca si eu am unu mic de saptamani si inca unu mare, care nu m solicita prea mult si sunt departe de a face tot ce faci tu! Sincer, noi avem nevoie de tine sa fii ok. Si nu murim daca tu nu vei mai scrie zilnic! Parerea mea: daca simti deja ca esti in pragul epuizarii, e problema si e cazul sa spui stop si sa schimbi prioritatile!! Tu ai nevoie sa fii ok, copiii si sotul, la fel! Noi suntem aici si cand re intri intr un ritm normal…
Cu mare drag si cu multa energie buna, te imbratisez! Liliana
Mare grija, perioada pe care o traversezi este delicata. Nu exista om cu resurse inepuizabile.
Pai asta si spuneam, cind n-o sa mai pot n-o sa mai scriu, simplu. 🙂
Ne e infinit drag sa te citim si sa participam pasiv la fericirile voastre dar poate ca ti-ar face bine o pauza, fara presiunea articolelor, a comentariilor, a traficului, etc. Nu vreau sa te sperii, dar dupa nasterea celui de-al doilea, am acumulat atata oboseala, nesomn si frustrare ca nu imi ajunge timpul pentru „de toate”, incat nu ma vad iesind din starea de epuizare cronica. Iar epuizarea e mezina depresiei 🙁 Be good to yourself, ca internetzii nu pleaca nicaieri.
Imi place sa te citesc zi de zi , dar chiar ai nevoie de o pauza . Sanatatea este mult mai importanta , mai ales cand ai 2 copii minunati . Nu poti pleca 2, 3 zile unde sa te relaxezi psihic ?, poate daca schimbi peisajul si respiri aer curat , clar ai nevoie de o pauza . Multa sanatate iti doresc :*
Cum sa plec, doamne fere? Si copiii? Exclus, nu vreau, nici nu ma pot gindi la asa ceva.
Nu m am facut bine inteleasa 🙂 am vrut sa zic sa plecati impreuna , poate undeva la tara sau la munte , macar un weekend . Eu nici acum nu plec fara fetita mea desi are 4 ani , dar tu ca ai un bebe mic dependent de tine , sigur v ar prinde bine tuturor o pauza de acasa :*
am fost de curand la o cabana la munte (Siriu) plina de copii mici si bebelusi, chiar am fost impresionata ca … se poate !
Ufff, de unde mai esti, de unde gasesti resursele, tu, mana de om? Stiu, de la piticii de langa tine… Iti gasesc si citesc posturile in fiecare zi, in jur de 10, cand adoarme pitica, printre muntii de treburi de facut in ziua respectiva, doar cu o gagalice de un an si 3 luni pe langa mine, si tot ma plang… si am doar una! Imi dau seama ca n-am niciun drept! Bravo, printesa de nota 10!
Chiar ma intrebam in una din zile cand ai timp de scris. Eu cu un singur copil de o luna abia am timp de dus, mancat si …cam atat, dar tu cu doi. Bravo ca iti faci timp! Eu am inceput o scrisoare pt Sofia mea si nici acum nu am terminat-o, dar le tin minte pe toate, zic eu! (noroc ca am fost inzestrata cu tinere de minte, cat va mai functiona si asta). Pupici la tot regatul!:*
O draga mea printesa urbana…si eu stiu ce spui…si crede.ma ca te inteleg din tot sufletul cand vorbesti despre epuizare. Si eu am tot doi copii un baietel de 3.4 luni si o fetita de 1.4 luni…si inca mai trec prin momente din astea. E greu…dar ce e mai minunat decat sa auzi din guritza lor cand iti spun „mami, sa stii ca eu te iubesc…esti o mama foarte frumoasa”? Nimic nu.ti poate face ziua mai frumoasa…vom trece si peste epuizare si peste tot…si fara sa asteptam vreo rasplata…pentru ca ea deja exista…bucuria ca ai lasat ceva atat de frumos in urma ta.
Te pup cu drag!
De multe ori ma intreb cum iti faci timp pentru toate. Pentru mine esti un exemplu de mama si de femeie, esti ca o energie pozitiva, desi nu ne cunoastem. Ajung in fiecare dimineata la serviciu si in jurul orei 10 intru pe blog sa vad ce ai mai scris. Ma bucura fiecare post si ma bine dispune. Insa nu sunt egoista si as intelege sa nu mai scrii „x” zile. Cel mai important este sa fii alaturi de minunile tale si sa fii sanatoasa, ca noi nu plecam nicaieri. Eu nu am copii si cand ajung acasa pe la 19.30 nu stiu ce sa fac mai repede… imi imaginez cum este la tine o zi! Asa ca te rog ai mai multa grija de tine si sa auzim de bine! 🙂 Daca tu esti bine, intregul regat o sa fie si mai bine! Multi pupici si ganduri bune pentru tine si micuti!
Si mai ai si o pisica :))…glumesc. voiam sa-ti zic ca blogul tau e o enorma sursa de informare. Am un pui de 4 luni, tocmai ce a renuntat sa mai adoarma la san, nu mai tine smecheria, asa ca sunt in cautare de solutii. Ai scris acum doi ani despre asta, multumeesc, ma inspir de acolo. Deci avem ce face cat iti mai tragi si tu sufletul. Chiar ma intrebam cum rezisti. Sunt la primul copil si I’ll bat la cap pe sot sa-mi ridice o statuie, la cat de solicitant e. Bine, am si pisica :)) pupici, regatul rezista! 🙂
Cu riscul de a-ti ingreuna si mai mult ziua prin aprobarea unui comentariu in plus, eu as zice sa iti iei o mica pauza de la blog. Macar o saptamana, doua. Noi stam cuminti si te asteptam 😀 Sau dimpotriva, asa simti ca te descarci, analizezi, cuprinzi mai bine ce ti se intampla? Tin minte ca in primele luni dupa nastere eram epuizata si stresata cu alaptatul, dar in loc sa dorm sau sa mananc, cautam disperata solutii pe net (but then again, don’t we all? :P). Numai bine pentru toti patru! (na, ca am scris si primul meu comentari, desi te citesc de vreo 2 ani 🙂 )
Eu cand nu TREBUIE să schimb, să hrănesc, să alint, să alin sau să adorm pe cineva, pot alege să stau, să mă spăl, să mănînc, sa „te citesc”. Si, in fiecare zi, aleg sa „te citesc”!
🙂 te inteleg perfect
Eu traiesc in fiecare zi cu teama si „daca printesa n-a mai putut sa scrie si azi?” Pana acum a reusit eroic si daca o fi vreo zi fara, ne-om consola cumva:)
Imi aduci aminte de acea perioada cand umblam nauca cu cea mica in brate sau in carutul mic de plimbat prin casa, intre bucatarie si dormitor, intre sufragerie si baie, faceam km zilnici, cu cel mic calcandu-ma pe calcaie. Am ars mancarea lui de nenumarate ori. Am uitat de oala pur si simplu. Nu pt ca scriam articole, nu pt ca mancam, ci pt ca stateam cu amandoi si uitam de tot ce mai incercam sa mai fac in rest. Porneam apa la dus dupa ce o adormeam pe cea mica, si fiindca apa calda nu venea instant ci dupa vreo 5 minute, timp in care fugeam sa fac un sandvici celui mic, uitam ca am deschis robinetul. Seara, in loc sa prefer sa fac un dus, cand venea sotul acasa, saream pe computer sa mai citesc cate ceva. Apoi faceam si un dus….e-pu-i-zant !!!
Probabil pentru tine blogul e o modalitate de relaxare si deconectare, de aia continui sa scrii cu placere si te gandesti la subiecte noi. Daca devenea o corvoada in mod sigur renuntai la el ca sa iti distribui energia in alte activitati.
Oricum cu epuizarea nu e de glumit si sper sa faci ceva (sa primesti mai mult ajutor) ca sa nu ajungi la 0% cu bateriile.
Cand ma ajunge rau oboseala ma ‘scot’ din starea asta ‘pesimista’ gandindu.ma ce norocoasa sunt ca am 2 copii sanatosi (baietel de 4 ani si fetita de 7 luni) pt ca sunt multe mame care ingrijesc copii bolnavi si sigur le este mult mai greu decat mie…sau mame sarace care poate maine nu au ce pune pe masa pt copiii lor…sau la parintii nostri care nu aveau nici macar masina de spalat rufe in ajutor:) succes, se vede luminita de la capatul tunelului:)
Acum este greu cu cei doi mici, desi banuiesc ca beneficiezi si de ajutorul celor dragi sau angajati (nu stiu…), dar vor creste. Va creste si cel mic si iti va fi din ce in ce mai usor. Asta ma asteapta si pe mine, gravida in 6 saptamani si cu o fetita de 1 an si 8 luni. Cred ca va fi cam aceeasi diferenta ca si la tine. Te citesc si imi imaginez prin ce voi trece si eu, care oricum sunt mai prapastioasa (cred). Imi tot spun ca acestia sunt anii de sacrificiu pt noi mamele, inca 2. Dupa care copiii vor fi mari. Vom avea alte probleme, dar macar vor merge pe picioarele lor si poate cateodata se vor avea unul pe altul.
Dincolo de micile sincope, povestile tale sunt dovada vie ca viata este frumoasa pentru cineva are isi gandeste valorile si prioritatile si stie sa se bucure de fiecare moment :)) Felicitari !
Draga Printesa, te admir si te invidiez. In acelasi timp 🙂 Eu am un copil iar primul an impreuna cu cea mica, l-am conceput ca fiind cel mai greu din viata mea. Din mai multe motive! Faptul ca reusesti sa concepi articolele si apoi sa le pui si pe hartie, zi de zi, e mare lucru! Felicitari! Eu am senzatia ca sunt zile in care nu sunt in stare nici sa gandesc :))) Dar dupa cum spunea cineva pe aici, ia-ti si tu o vacanta, odihneste-te si nu te gandi la nimic. Noi oricum vom fi aici si peste o saptamana! Cu drag, N.
Desi ti- am marturisit in pv cat de mult am tras cu Sofia… Iata ca a venit momentul in care declar public ca stand si citind postarile tale nimic nu se compara cu sentimentul de implinire! Si nu ma refer acum cand probabil irascibilitatea troneaza in casa ci pe viitor! Datorita tie, ma vad ca fiind mama a doua oara! Iti trimit toata puterea mea si desi ai vrea sa fi singura macar cateva minute bune iti dau din casa : Sofia este la tara iar noi dupa ce ne- am bucurat ca o sa stam singuri suntem complet debusolati! Nu exista viata mai frumoasa si nu exista viata fara ei odata ce- i ai! Hai sus, sus ca maine poimaine scriu eu de pompe de muls si nopti nedormite !
Poate chiar scriind aici iti incarci bateriile 🙂 Oricum, esti tare! 😉
Aha, bine c-ai spus, dacă dispari o să dam mail-uri, o să facem scandal, scriem petiţii, miting, lozinci, urlete, pancarde, chestii 😀
cam asa e si la mine 🙂
Desi ei mei sunt mai mari, ma tin la fel de ocupata. Si cand stau cuminti, si sunt si eu libera 30 minute, atunci ocupa toate dispozitivele din casa. Fiecare la cate un calculator, laptop, ce prind iar de pe tableta asculta muzica. Si eu raman cu un telefon. Sa comentez 🙁
Chiar ma intrebam how does she do it, man. Mai ales ca eu astea 3 saptamani „de nunta” (care s-a intramplat intr-una singura, gen.. de 3 ori) numai de blog nu am avut timp. Si m-am despartit de el ca de un iubit drag, m-am intors la el cu mare nerabdare. Si cred ca nu fu o tragedie ca am plecat sa stau in offline o perioada. Mi-a prins bine si-o sa mai fac asa cand va fi cazul.
Just so that you know that we’re not going anywhere 😀