De cînd sînt doi care-au crescut în burta mea și care acum cresc la mine-n brațe, nu mă mai pot gîndi nici o secundă doar la unul. Sînt momente cînd dintr-odată mă cuprinde un drag și-un dor de Sofia, și-i văd ochii ăia mari de migdală și mi se înmoaie sufletul. Dar fix fix în același timp văd cu ochii închiși și moaca senină a lui Ivan cînd doarme, pielea albă, pumnii lui mici și tot mai grași și abia aștept să-l cunosc mai bine, să-l vad crescînd așa cum am văzut-o pe ea, în fiecare zi, de dimineață pînă seara și noaptea, să-l țin în brațe la toate plînsurile și să-i primesc toate zîmbetele. Hm, și eu care eram convinsă că nu poți iubi complet mai mult de o ființă odată…
Înainte de Ivan, credeam că tot ce am, ce simt, o s-o implice mereu doar pe Sofia în felul ăla în care nici un alt om nu și-a făcut vreodată loc în mine. Acum sînt doi cu mine mereu, doi din mine.
Mă uit la ei pe rînd și le spun cît de mult îi iubesc, că sînt minunea mea, viața mea, prezentul meu și speranțele mele, tot ce am. Apoi cînd nu-s cu mine, mă gîndesc la ei deodată, în mod egal și simultan, mă simt ca un copac care de la un punct s-a despărțit în două și care nu mai poate fi întreg niciodată doar cu una dintre părțile lui.
E frumos să fiu copacul ăsta care sînt. Și obositor, dureros, apăsător, complicat, sfîșietor. E greu să fii mereu în două, două diferite, supuse eșecului și durerilor. Pe care-or să le simtă din plin ei, pentru că așa trebuie, și pe care-o să le simt și eu cu fiecare în parte.
Uite de asta mi-e teama mie…Ea (2 ani) el/ea/ei 🙂 (in burtica de 2 luni)…Ma apuca groaza ca nu voi avea aceleasi sentimente pt bebe 2. Cand am aflat ca sunt insarcinata cu A. am iubit-o de cand am vazut liniutele …acum…..nimic . Am i a horrible mother ? 🙁 Oare mai imi revin pe parcurs?
Nu; Si DA, garantat 🙂
Ca de obicei, scrii cu vorbe atat de frumoase ceea ce si eu simt/gandesc dar nu pot exprima 🙂
Asa este, asa frumos exprimi tu tot ce simtim noi si n-am putea sa relatam mai adevarat sau mai sensibil aceste sentimente… iti multumim pentru asta si suntem aici, in trup si suflet cu aceleasi ganduri…
eu am inceput sa nu-mi mai apartin dupa aparitia baietilor.
acum… dupa ce-au mai crescut si am si eu clipe de ragaz, incerc sa ma reobisnuiesc cu mine. oricum sunt cu mine mereu, in gand, in suflet.
uneori e greu, dar e mereu frumos, oricat de complicat ar fi.
Teama asta o port și eu în suflet. Și toate mamele, sunt convinsă. Teama de durerile pe care le vor simți ei, pruncii noștri. Doar că în același timp cu teama, simți și dragostea, și firescul vieții… și lucrurile se așează, așa cum trebuie. Ești un copac care-și tot întinde ramurile, în ei, pentru ei, pentru voi… ramuri de dragoste, de cunoaștere, de viață. Tare frumos ai scris. Tare se simte dragul intens.
Cand a venit cel de-al doilea copil, pur si simplu am simtit ca mi s-a marit inima de la atata dragoste.Mi se pare ca si dragostea si aprecierea fata de copilul mai mare au crescut. E minunat ce poate sa faca niste sufletele asa de mici cu sufletele noastre mari;).Uneori cand ii privesc pe amandoi simt ca imi pusca sufletul de drag si cand ii vad atat de perfecti nu pot decat sa ma rog Lui Dumnezeu sa ii protejeze si sa fie alaturi de ei si de noi, mereu.
Presimțeam că asta vei simți la un moment dat și va fi din ce în ce mai bine 🙂
Dragostea unei mame nu se imparte intre copiii ei, ci se multiplica. Am auzit „ecuatia” asta de curand, iar tu, Ioana, esti AS la matematica 🙂
Oh, si daca ai mai avea un copil, ti-ar mai creste un suflet echipat cu toate emotiile! E incredibil cum se multiplica dragostea si dorul si grija si frica. Stii cum au libelulele (si toate insectele) ochi compusi? Asa imi imaginez eu inima de mama 🙂
frumoasa metafora ca copacul…..uite, suntem multi copaci asemenea…
@Alina-cand eram insarcinata cu fetita mea, ca si tine, in primele doua trei luni, nu simteam nimic ptr copilul din burtica. Sau poate simteam, dar nu imi puteam da seama. Il iubeam atat de mult pe primul, incat, pe masura ce sarcina avansa, imi faceam tot mai multe griji. Chiar mi-am abordat sotul, foarte serioasa si grava, cu rugamintea sa iubeasca el copilul nr doi, in caz ca eu…nimic nimic. Si apoi, nu stiu cand si cum….poate cand am inceput sa ii vad la eco mutrita, poate de la inceput, dar n-am stiut….cand s-a nascut…nu stiu, cert este ca o iubesc pana la cer si inapoi. Acum am un baietel de cinci ani si o fetita de un an si ii ador pe amandoi. Obisnuiesc sa spun ca i-as fi iubit si daca nu erau ai mei, asa mult imi plac mutrisoarele lor si personalitatile lor!
De ce e numarul 2 si nu 3 in inima ta? Chiar si inainte de Sofia trebuie sa fi fost Liviu, nu?
Dragostea ta nu se imparte la 3?
Aia e alta mincare de peste. Pe el nu-l iubesc nici neconditionat nici ca parte din mine, fara ca asta sa insemne ca il iubesc putin sau incomplet. Asa, inainte de Liviu a fost mama, si pe ea o iubesc nespus, si pe bunica, si pe tata… Dar nu despre toate iubirile simultane zic aici, ci doar despre cea pentru copii.
am inteles 🙂
Cum nu-l iubesti neconditionat, mai? Pai uite ce spune el pe blogul lui: „pe nevasta am stabilit ca o iubesc neconditionat cu conditia sa nu ma paraseasca vreodata, caz in care ma sinucid si o bantui tot restul vietii ei.” 😀 😀
Pai da. Deci si el tot conditionat. Nu exista, ma, iubire de cuplu neconditionata.
Stiu, stiu, era o gluma. Mi s-a parut comic ce-a scris si mi-am amintit de discutia de aici 🙂
dar sotul tau nu mai exista? Si el ce parere are de asta? El nu vrea sa ne spuna ce simte, ca un sustinator de copac ce e?
Cum adica nu mai exista? Geez…
Nu exista termen de asemănare intre dragostea pentru copil, copii sau cea pentru sot, mama etc. Iubirea pt copil e o iubire completa care nu poate fi umbrita de absolut nici un alt sentiment.
Desparte-l tu pe „dintr-odata” ala scris legat ca nu prea-i place lipit si se sufoca ;)) Deh, defect profesional (la mine). Dar unul dintre motivele pt care te urmaresc e ca scrii corect gramaticaliceste. Am si eu umoarea mea.
Ai un suflet mare si frumos.
p.s. nu e musai sa faci public mesajul 😉
corectat, multumesc!
Desi ti s-a mai zis si stii cred ca deja, mustesti de talent scriitoricesc. Poate-ti aduni intr-un volum cele m reusite postari pe blog (ca asta de azi) sau poate o sa gasesti ragazul sa treci pe hartie cartea sau cartile care zac in tine. Esti foarte talentata in a traduce in cuvinte mestesugite emotii si stari complexe si in a le transmite in acelasi timp dincolo de cuvinte. Eu personal te admir pt talentul tau si pt modul in care ti-l cultivi pe blog, impartasindu-l cu generozitate cu oricine vrea sa te citeasca.
multumesc, deocamdata blogul e cartea mea. 🙂 imi doresc mult sa scriu carti, dar mai am de crescut.