Că sîntem o generație de sacrificiu știm deja. Că am crescut loviți, jigniți, pedepsiți de părinți, bunici, profesori și vecini e evident din sutele de povești triste care s-au adunat aici și-n alte părți. Că unii dintre noi au reușit să facă pace cu ei înșiși și cu ai lor e o minune. Că restul încă se luptă cu demoni pe care încă nici i-au identificat poate e firesc. Că sînt și excepții e normal.
Mulți dintre noi sînt acum părinți, toți încercăm să ne creștem copiii cum putem mai bine pentru ei (și pentru noi). Încercăm să înțelegem cum funcționează copiii, ce își doresc, cum îi afectează lucrurile la care îi expunem, citim, testăm, întrebăm, căutăm, ascultăm. Avem acum acces la informații, la experiențele altora, la specialiști, la studii și la informație tehnică și medicală. Toate astea n-au fost disponibile și părinților, că dac-ar fi fost, poate altfel de copilării am fi avut…
Sînt absolut convinsă că felul în care am fost noi crescuți și mai ales modul în care ne raportăm la experiențele noastre ne influențează dramatic stilul de părințeală (cică-i spune parentaj, eu însă nu pot adopta termenul, mi se pare prea rigid și tăios pentru semnificația pe care o poartă).
Mă întreba de curînd o cititoare care-s cărțile de parenting care mi-au schimbat dramatic viziunea. Nici una, i-am răspuns. Cam tot ce am găsit util în cărțile care mi s-au părut potrivite era deja în mine. Iubirea necondiționată pentru copil, faptul că pedepsele sînt greșite, terapia prin joc și așa mai departe. Ce mi-a schimbat mie traseul a fost un seminar de NLP (programare neurolingvistică) la care-am mers acum mai bine de șase ani. Acolo am înțeles de ce nu sînt persoana care-mi doresc să ajung, ce mă ține în loc, cum pot depăși obstacolele. Atunci mi-am pus pe hîrtie trei obiective puțin probabile și termene de realizare pentru fiecare. Mi-am dorit un om potrivit în maximum un an, o familie sănătoasă în cinci ani, o cale profesională care să mă facă fericită, în șase ani. Le-am atins pe toate. Am intrat în sala de curs un om nemulțumit de sine și am ieșit trei zile mai tîrziu un om complet diferit, fără îndoială mai bun, mai tenace, mai sincer, mai creativ, liber, decis.
Unul dintre lucrurile care au făcut diferența a fost revelarea faptului că multe dintre reacțiile mele la comportamentele celorlalți erau de fapt greșite și nici măcar nu erau ale mele. Am înțeles atunci că felul în care răspund în multe cazuri este presetat de un eveniment trist sau frustrant din copilărie, eveniment care acum nu mai are nici o relevanță. Imediat ce-am identificat reacția standard și evenimentul care-a provocat-o prima oară, acum cîteva decenii, am încetat s-o mai repet. Și din acel moment am început să mă exprim cu adevărat, să reacționez analizînd rapid situația și detaliile interacțiunii. Reacția mea la ceilalți a (re)devenit una sinceră, în locul unui automatism stupid (generat de reacția mea de copil de 4 ani la o acțiune a mamei mele, de exemplu). Cînd m-am eliberat de fricile și frustrările mele de copil, am putut deveni un adult conștient (aveam 28 de ani).
E nevoie să fim adulți conștienți ca să ne creștem copiii așa cum merită. Cînd un copil mic te scoate din sărite, sînt șanse mari ca în tine să se declanșeze o reacție standard, ca multe dintre cele pe care le ai și le practici fără să conștientizezi cît de inadecvate sînt. Dacă ai avea timpul și răbdarea să identifici momentul în care s-a instalat acest tipar de răspuns, ai putea să renunți conștient la el și, în loc să țipi la copil și să-l trimiți în camera lui, așa cum făceau ai tăi cu tine, să înțelegi că cel mic are nevoie de fapt de atenția și iubirea ta, nu de o pedeapsă executată în izolare. Să-i oferi empatie și răbdare, chiar dacă ție nu ți s-a oferit, la vremea ta.
În plus, copiii care au un atașament sigur cu părinții lor se dezvoltă emoțional și cognitiv mult mai rapid și mai bine, pentru că mintea lor nu trebuie să lupte cu scenarii de abandon și frică, și se poate dedica total descoperirii, jocului, creativității.
Despre felul în care se dezvoltă creierul copilului în funcție de felul în care se poartă părinții lui, despre importanța autoanalizei, despre adolescență și demonii ei scrie Dan Siegel în cărțile lui, Vâltoarea minții și Parentaj sensibil și inteligent. Eu nu le-am citit, doar am ascultat discursurile de la lansarea cărților (la care, cum poate știți, a fost invitat și Omul în calitate de tată-blogger), dar o să merg la conferința pe care Dan Siegel, expert în neurobiologie interpersonală, o ține la București sîmbătă. Deja parte dintre ideile lui mi-au schimbat viața (fără să vină de la el), sînt sigură că mai sînt lucruri de învățat și de aplicat ca să mă lămuresc și să mă împac cu mine, nu doar ca să-mi fie mie mai bine, ci mai ales ca să fac ce trebuie cu copiii mei, să fac tot ce-mi stă în putere să-i cresc cu cît mai puține traume, să-i las să se dezvolte firesc în ce direcție doresc.
Mai sînt cîteva locuri la conferință, mi-ar plăcea să ne vedem acolo. Conferința are loc pe parcursul zilei de sîmbătă, 27 septembrie, la Hotel Caro. Înscrierea se face aici. Programul e următorul:
Atelier I (9.00 – 13.00)
Puterea Prezenţei Conştiente a Părintelui în Viaţa Copilului: Ataşament, Joc şi Transformare
» Părintele prezent – cum conştientizarea, înţelegerea şi integrarea propriei copilării şi adolescenţe ne ajută să fim părinţi mai buni
» Puterea povestilor si a scrisului in vindecarea umana
» Triunghiul experienţei umane: relaţia părinte – copil, mintea umană şi creierul ca organ social
» Principiile majore ale „Mindsight-ului”
» Neurobiologia interpersonală
Atelier II (14.00 – 18.00)
Brainstorm – Cum sa ne crestem copiii tinand cont de dezvoltarea si functionarea creierului in perioada 0-24 de ani
» Ataşament şi integrare: influenţa pe care relaţiile şi experienţa de viaţă (ataşamentul) o au asupra creierului şi vice-versa
» Creierul copilului de la 0 la 12 ani: o călătorie în înţelegerea etapelor de dezvoltare a copilului
» Creierul adolescentului de la 12 la 24 de ani: puternic, fascinant şi provocator
„Atunci când copiii își petrec timpul cu cele mai importante persoane din viața lor, ei dezvoltă aptitudini relaționale extrem de importante, cum ar fi o bună comunicare și atenție, interpretarea expresiilor faciale, înțelegerea comunicării nonverbale, împărțirea cu ceilalți și compasiunea față de aceștia”, spune Dan Siegel, și pfff, de cîte ori am spus și am scris și eu asta..
Mi-am cumparat si eu cartile, abia astept sa le citesc. As fi vrut sa merg la conferinta dar chiar in jurul datei de 27 am DPN-ul si am zis sa nu risc sa iau bilete si sa nu mai pot ajunge. Dar astept cu interes impresiile tale dupa conferinta 🙂
din pacate pretul biletului la conferinta este mult pt posibilitatea noastra financiara. Mi-ar fi placut sa merg. De multe ori ma trezesc scotand pe gura aceleasi expresii stupode care mi-au marcat copilaria. Ai putea sa imi recomanzi o carte de sa ii spun autovindecare? sa incep sa inteleg ce si de unde pleaca?, imi doresc sa devin un om mai calm si mai empatic. momentan sunt oricum mai putin empatica si nu vreau ca asta sa fie modelul in viata pt fetita mea
Buna, Mona!
Carti de parinteala probabil iti va recomanda Printesa, eu iti sugerez calduros, pentru incercarea de autovindecare, Alice Miller, „Drama copilului dotat” si orice alte carti scrise de ea mai poti gasi. Totusi, iata ca nu ma pot abtine, si „Mami, tati, ma auziti?”, de Jacques Salome, si „Parintele eficient”, de Thomas Gordon. Mie imi prinde bine sa citesc din cand in cand ceva de Jiddu Krishnamurti, imi da speranta cand iar simt ca ma impotmolesc. Am si eu mari probleme cu ce vine din trecut si se rasfrange asupra relatiei dintre mine si copil.
Iti doresc mult succes!
Două cărți care m-au influențat pe mine: Copilărie curată, autor Sue Palmer (Ed. Elena Francisc), Bebeluși deștepți, autor Dr. Robin Fancourt, aceeași editură. Mai sunt, apoi, cărți cu preț f bun la Polirom și muulte alte edituri. Una din cele mai importante idei care mi-a luminat creierul: fiecare acțiune a noastră trasează anumite traseie neuronale în creierul copiilor. Așa se explică de ce acei proverbiali cei șapte ani de acasă sunt esențiali. Structura creierului la un copil agresat sistematic este alta decât la un copil crescut cu iubire, blândețe, înțelegere. Așa se explică de ce aplicăm, automat, ce ni s-a aplicat. De ce părinții noștri au fost duri cu noi (cât de duri au fost, de fapt, alții cu ei?!). I-am putut ierta pe ai mei, înțelege cât de cât, și încerc să fiu un părinte mai bun pentru copiii mei. Nu-mi iese mereu, dar măcar știu de ce, cum pot lupta cu propriile limite.
Vin si eu cu recomandari: pt mine revelatoare au fost Legile Iubirii, Iubirea neconditionata, Miracolul iubirii, Linistea inimii toate de Paul Ferrini. M-au mai ajutat si Osho, Eckhart Tolle. Sper sa te ajute si pe tine!
„Avem acum acces la informații, la experiențele altora, la specialiști, la studii și la informație tehnică și medicală. Toate astea n-au fost disponibile și părinților, că dac-ar fi fost, poate altfel de copilării am fi avut…”
Nu prea. E o chestiune de caracter, de personalitate, de mod în care cei implicaţi procesează informaţia, nu de educaţie.
Oricine a fost copil ar fi trebuit să înțeleagă cum funcționează copiii, fără să încerce, şi totuşi nu o fac. Fiindcă, lucru mai greu de înţeles la prima vedere, un copil nu e un adult la scară mai mică. Sau, invers, un adult nu e un copil supradimensionat. Mulţi s-au fript cu asta, copii sau adolescenţi fiind (mai ales adolescenţi!), şi-au imaginat că un adult e un puşti supradimensionat. Care are o meserie, bani, case etc. Dar nu ceva fundamental diferit de generaţiile mai tinere. Şi-au luat-o atunci când au încercat să discute cu el / ea, fiindcă s-au adresat pe tonul cu care te adresezi unui egal cuiva care nu le era egal, sau mai bine zis, era atât de diferit în mentalitate încât putea fi considerat o specie diferită.
În societatea noastră, obsedată de relaţiile de castă (ca toate societăţile conservatoare, de la rednecii americani până la ortodocşii greci) fiecare vârstă vine cu un anumit rol de jucat în societate, cu anumite privilegii şi obligaţii.
Din pricina asta „un matur cul care stă de vorbă cu noi la un suc, ne povesteşte şi ne învaţă chestii, participă la diverse sporturi şi evenimente” cum spun admirativ puştii nu e un matur obişnuit. Atitudinea lui sau ei nu e de laudă şi nu e o calitate. E un defect. E o trădare a castei. Se coboară la nivelul unora inferiori, le oferă validare făcând să fie văzuţi în public cu el sau ea, îi învaţă chestii şi astfel îi face să devină curajoşi, îndrăzneţi, peste nivelul care le este permis.
Până şi un bunic cu nepoţii lui e prost văzut în astfel de situaţii. Dar, dacă şi un bunic cu nepoţii lui e prost văzut, vă imaginaţi ce înseamnă să fii privită ca o MILF?
De asta e mai bine, pentru propria siguranţă, să nu ai contacte apropiate cu cei care nu sunt parte a categoriei tale de vârstă, să te conformezi ideologiei acceptate social „copiii sunt proşti şi obraznici şi trebuie să şi-o ia din când în când peste bot, iar adolescenţii sunt golani şi trebuie să şi-o ia şi ei”.
Poate fi si treaba de educatie, sau informare corecta. Dau un exemplu: unui proaspat parinte i se zice de catre un parinte cu experienta ca daca nu-si pedepseste sau chiar bate copilul o sa creasca un nesimtit si viitor delicvent. Poate parintele nu ar vrea sa pedepseasca sau bata, dar se si teme sa nu aplice ceva ce „e bun” pentru copil de fapt. Acum, daca parintele e informat, stie ca e exact invers decat i-a zis „experimentatul” si are curajul sa-si urmeze instinctul; daca nu e informat, poate n-are curaj si merge pe sfaturile celor mai „experimentati”.
OT: acum mai am doua motive s-o admir pe Kathy Bates – a invatat romana 🙂 si o citeste pe Printesa.
A fost odata un copil inocent si zglobiu,ca toti copiii, care detinea secretul iubirii.Era foarte nerabdator sa ii arate mamei cum arata iubirea.Toata ziua voia numai joaca,atentie,vorbe bune si alint.Dar mama cateodata era stresata cu jobul ala afurisit,si mai avea si facturi de platit si chiria prea mare,deci nici chef prea mult de prostioarele lui nu avea.Uneori il alinta cam dur.Il ustura fata cam tare.Alteori vorbele ei nu mai erau blande,cuvintele il cam loveau,la fel ca palmele.Hmmm…nu prea seamana cu ce stiam eu ca e iubirea,dar,hei,mama stie mai bine.
Anii treceau,copilul a crescut mare,e ditamai omul.Mama mai cere din cand in cand ceva de la copilul-om-mare.El ii ofera indiferenta.”Dar nu asta vreau,striga mama”. „Asta e tot ce pot sa-ti ofer.Am uitat cum e iubirea demult.Invat acum din nou cu copilul meu!”
Fix ca-n cantecul ala „Cats in the cradle”:
I’ve long since retired, my son’s moved away
I called him up just the other day
I said, „I’d like to see you if you don’t mind”
He said, „I’d love to, Dad, if I can find the time
You see my new job’s a hassle and kids have the flu
But it’s sure nice talking to you, Dad
It’s been sure nice talking to you”
And as I hung up the phone it occurred to me
He’d grown up just like me
My boy was just like me
M-ai facut sa plang , iti transmit sincer un gand bun si cald
ei,nu e de plans….E doar un mesaj povestioara pentru mamele care sint in incurcatura si nu stiu cum sa se poarte cu copiii lor.
o sa caut cantecul, Stefi
Pentru mine o carte super-misto a fost Playful Parenting (recomandata de tine, Ioana). Pana acum am crezut si eu ca, in momentul in care ala micu o ia pe aratura, o pedeapsa e indicata. Cu lovitul copilului NU sunt de acord sub nicio forma, dar asta mi se parea OK. Voi incerca sa gasesc o solutie ‘jucausa’, cand ma va scoate din pepeni si sper sa reusesc. Acu’ studiez de zor Unconditional Parenting .. arata interesant dupa primele 50 de pagini .
Va arata mult mai bine la sfarsit, Dojo. Am citit o pe nerasuflate..insa, mi e un pic greu sa aplic tot ce am citit.. primul pas l am facut: acela de a uita de pedepse/recompense..cu toate ca asta mi-ar fi fost tendinta (deh, asa am crescut..si se simte). Alfie stie ce scrie, si sper sa citeasca multe mamici sau persoane care au in grija copii aceasta carte!
Printesa, as dori sa stiu cum ai ajuns la acel seminar de NLP (programare neurolingvistică) care ti-a schimbat viata. Imi dau seamnma ca au trecut 6 ani de cand ai modificat, constient sau inconstient, asa frumos cursul vietii. Multumesc.
din pacate nu mai exista oamenii cu pricina, au plecat din romania.
Ce pacat. Of ce e bun si care poate ajuta si alti oameni , dispare sau se modifica pe parcurs. Ce bine ca ai prins trenul atunci. Numai si numai de bine sa ai parte.
Da-ne si noua indicii despre cursul de NLP, mai bine 🙂
Copiii ne pot invata ce e iubirea si cum arata o relatie normala,sa n-o numim ideala.Doar ca adultii se lasa prada grijilor,nervilor,tiparelor invatate sau dobandite si nu mai stiu sa se comporte cu copiii lor firesc.Nu stiu cum se face de dragostea trece prin cap la parinti.Ar trebui sa tasneasca direct din inima si doar ea,inima,sa ne dicteze cum sa ne intelegem cu copiii.Asta mai presus de sfaturile din carti(care si alea sunt f bune).
Recomanzi vreo carte de NLP care sa aiba un asa impact ca acel curs? Am vazut ca sunt mai multe pe piata.
Din pacate nu am citit nici o carte de NLP, cursul si seminariile mi-au fost de ajuns… Dar am pe cineva pe care-l pot intreba, revin.
Staying OK, de Amy si Thomas Harris
Informatii despre NLP poti gasi, o multime, pe internet. De asemenea, daca ai cum, poti urmari documentare si poti urmari articole in engleza despre felul in care iti poti modifica, singur, schema gandirii. Este foarte important insa, sa doresti sa te schimbi, sa constientizezi ca ai nevoie de schimbare si sa lucrezi mult, mult, cu tine. Se poate si fara cursuri platite, important este sa iti impui asta. Autocunoasterea ajuta extraordinar de mult si este pasul spre un viitor mai bun atat pentru tine cat si pentru ceilalti. Iti poti impune targete pe scurta durata, de ex o luna, pe care sa le atingi si apoi treci la urmatorul.
Ne poti spune cine a tinut seminarul de NLP de acum 6 ani, care a avut un impact atat de mare in viata ta? Un nume, chiar daca spui ca au plecat din tara oamenii, poate au scris o carte, un blog… (Daca poti scrie pe blog si daca nu te rog prea mult… Multumesc!)
Nu mai tin minte nimic din pacate, o sa caut aici pe blog, dac-oi fi scris atunci…
Parintele NLP-ului este Anthony Robbins si cartea de referinta ca sa zic asa e „Descopera forta din tine” in 2 volume. Sper sa va ajute!
Multumesc. Am sa caut. Numai si numai de bine sa aveti parte in viata.
sarut mainile. numele meu este toni si am fost incantat sa citesc acest articol deoarece ma regasesc aici ca si copil dar si ca parinte care incearca sa inteleaga nevoile si comportamentul copilului sau. din pacate (si spun asta cu mare durere) eu sunt departe de el si mai dureros este faptul ca mama sa nu-si bate capul foarte tare cu manifestarile copilului. am mare nevoie de ajutorul d-voastra deoarece am fost cu fetitza mea de vreo 2 ori la psihologi diferiti,dar nu m-au multumit opiniile lor. in fapt au fost eu insumi de vreo cateva ori la psiholog,si rezultatul este ca mi-am cam pierdut increderea in mare parte din persoanele care fac parte din aceasta breasla. deasemeni am inceput chiar eu sa studiez psihologia la universitate ptr a reusi sa ma inteleg si sa ma accept mai bine pe mine si pe cei din jur. prin urmare v-as ruga din tot sufletul daca ma puteti contacta si ajuta v-as ramane profund indatorat! va multumesc oricum din suflet ptr acest articol!!!
De la faptul ca esti departe pot porni multe probleme in relatiile cu copilul si cu restul familiei.
Mai mult nu stiu daca putem dezbate aici.
Buna, Ioana! Pentru ca mi-a ramas in cap chestia asta de cand ti-am citit acest post si simt ca sunt la capatul puterilor fara mari sperante de viitor, am rugamintea sa imi spui si mie, daca iti mai amintesti, unde ai facut acest seminar de NLP…ca ma uit si pe net si vad ca sunt destul de multe companii care organizeaza astfel de seminarii. Oricand ai timp sa imi raspunzi, multumesc mult!!
Poate ai auzit ceva de oamenii astia http://3ming.eu/nlp-despre-noi/ ?
Am fost „geniala” astazi cu 3 comentarii, acum m-a lovit sa citesc comentariile la post…nu mi-a trecut prin cap ca or mai fi intrebat si altii de chestia asta, acum vad ca acea companie nu mai activeaza la noi, pacat:(…scuze de spam.