Unul dintre lucrurile bune cînd ai doi copii mici (pe lîngă altele un milion de lucruri bune și vreo trei, hai patru rele, gen m-am trezit la 5 dimineața și primul pipi l-am făcut la 11) este că te poți calma de nervii provocați de un copil rezolvînd problemele celuilalt. Să explic, pentru cei aflați încă la primul copil, sau la nici unul, odihniții de voi, habar n-aveți ce v-așteaptă.
Sofia (2 ani și 5 luni) stă dezbrăcată pe parchet și urlă că nu i-am pus ciorapii bine. Ciorapii ei sînt niște ciorapi obișnuiți, din cei în care bagi degetele în față și călcîiul la mijloc, iar restul urcă în sus pe gleznă, nimic spectaculos. Ei bine, oricît de mult timp aș investi în montatul ciorapilor Sofiei, ea tot e nemulțumită (mă rog, ne prefacem cu toții că o credem, deși e evident că de fapt problema e se numește IVAN și e frate-su cel mic, nicidecum ciorapul pus chipurile rău de o mamă imperfectă). Și uneori stă și plînge așa pe podea și 5 minute încheiate. Nimic nu funcționează, desigur (pentru că ea are nevoie de fapt să plîngă, nu să i se repare ciorapul). Nici o altă pereche de ciorapi, nici aceiași ciorapi puși altfel, nici lipsa lor, nici ținutul în brațe, nici distrasul atenției. Și-ți smulgi părul din cap că uite plînge săraca și tu ești neputincios și văleeu dar ce mai urlăăă știu că e ok să plîngă dar se sufocă biata și o să vomite și iar o să trebuiască să scot mopul. Și te enervezi că la naiba de ce nu poate și ea să fie mai înțelegătoare, că ești și tu obosită și nedormită și uite în camera cealaltă a început să urle și bebelușul.
Și te duci la el, pachet de nervi de la soră-sa. Și cînd îl vezi pe ăsta micu, tot roșu la față ca o felie de salam de Sibiu, urlînd cu sute de decibeli, te gîndești: ce bine, hai că la el e simplu, ori caca, ori foame, ori pîrț. Și-l iei în brațe și cînd colo ce să vezi, era o rîgîială, gata urletul, iacă și zîmbetul știrb, cască a somn, ia să-l culc eu pe ăsta și apoi mă întorc la ailaltă cu ciorapii ei cu tot. Și te apuci să-l culci. Și-l plimbi, șapte kilograme adorabile, cinci kilometri într-o cameră de 8 metri pătrați, și îi cînți și îl legeni și el tot cu ochii beliți la tavan, și trece juma de oră și nimic, e mort de somn dar nu adoarme, frate, nu adoarme de ce nu adormi măi sălămiorule, hai cu mama, hai la nani etc etc. Într-un final vine tatăl copilului și i-l pasezi lui, fiartă de nervi și dureri de tălpi și de spate. Ia-l tu că mă duc eu la cealaltă.
Și te întorci la ea, care o fi urlînd ea aiurea, dar barem poți sta jos lîngă ea în timp ce-i explici una alta, nu tre să te plimbi cu ea în brațe cu orele. Pricepe, știe să stea singură în fund, și uite-așa te mai calmezi puțin, doar ca să ai cum să te enervezi din nou pentru că de bine ce a acceptat ciorapii, nu mai reușești s-o convingi să îmbrace și pantaloni, și e deja frig iar ea vrea să se joace de-a plaja și ia uite mă s-a întins așa despuiată pe gresie cred că îmi plesnește o venă de nervi hai mă iubito să ne îmbrăcăm nuuu că ia uite cum înot eu aici, of oi mai avea nurofen prin casă…
Desigur, dacă ai avea doar un copil, probabil nu te-ai enerva din start atît de tare (sau de des), dar na, acum că-i ai, nu că-i bine că măcar poți să te calmezi așa, de la unul cu celălalt, uneori pentru un minut întreg?
Asteptam si postul asta. Si dupa ce rezolvi ambii copii si te calmezi, te gandesti ca de fapt nu a fost o problema asa mare si poate te-ai ambalat cam mult. Sau daca e deja ora 11 iti dai seama ca nici pipi nu ai facut, inca ai urdori la ochi si nu ti minte cand ai baut ultimul pahar cu apa…probabil ieri. Si iti este si foame pt ca alaptezi intens, dar probabil trebuie sa faci altceva acum. Dar vine copilul si te pupa, si iti da cu „crema de ghinde” sau alta solutie minune si parca incepi ziua din nou, cu un zambet de data asta. Hai ca totusi e bine! 🙂
Off topic, astept sa ne povestesti cum a fost la conferinta lui Dr. Siegel. Nu am citit nimic pe tema asta.
Chiar si cu nervi povestesti adorabil!Te admir pentru ca ai puterea sa faci haz de necaz!
Spor la calmat copii si auto-calmat! 🙂
A venit la fix postul asta pentru mine…juniorul meu are 4 ani, surioara 8 luni si, colac peste pupaza, a inceput si gradinita.Acum face din nou crize de nervi ca la 2, 3 ani.Imi cere lucruri imposibile gen: de ce ai muscat tu din marul asta, trebuia sa mi-l dai mie, poftim altul la fel, nu, il vreau pe asta sa-l faci intreg la loc acum, altfel nu te mai iubesc!!! Si are un plans nou, de-a dreptul sfasietor, sunt la capatul puterilor si nu mai stiu cum sa reactionez…imi cere sa o dau pe cea mica la altcineva din familie, daca am noroc si e altcineva prin preajma, si sa stau numai cu el..ma doare sufletul si pentru el, si pentru ea..macar nu e agresiv nu ea, nu a fost niciodata.
Toata nebunia la noi a inceput cu mersul la gradinita…
Probabil ca nu o sa intelegi de ce mi-au dat lacrimile citind articolul tau. M-a cuprins o emotie ciudata, de mult uitata, de pe vremea cand copiii mei erau de varsta alor tai. Oricat iti pare de greu acum bucura-te de istericalele puiutilor pentru ca iti va fi atat de dor la un moment dat 🙂 Nu sunt masochista dar parca asa de mult as vrea sa o mai vad pe fiica-mea urland si tavalindu-se pe jos cerand sa ii pun alta pereche de pantaloni :))))) Facea si asta parte din farmecul vietii de adult tanar…
off, si cand ma gandesc ca eu aseara ma enervasem ca bebelusa nu vrea sa vina o data, si ma apucasera niste nervi de nu stiam ce sa fac :))) nu stiu cum o sa reactionez la faze din astea, dar sper sa mai „gasesc” niste calm pe undeva :)))
Draga mea, îți citesc de mult postările… As putea sa povestesc, daca as avea timp, cum este cu trei copii :)). Una „lovită” de pubertate, unul supercomod si o zana de 15 luni…MULTA răbdare ca merita
Te rog te rog te rog povesteste cum te descurci cu trei, ca ma bate un gand… 🙂
toata aprecierea mea o aveti pentru curaj, nebunie, bucurie tot ce aveti ca ati facut 3 copii, eu am doar 2 si nu cred ca m-as descurca cu 3!
Uoof, ce mi se potriveste si mie postarea ta. Ai mei au unul 4 ani si unul 1 an si a fost la fel, inca mai este…Acum cel de 4 ani il imita pe cel de 1 an in loc sa fie invers. Cred ca vrea mai multa atentie desi are parte de destula.
Dacă te consolează cu ceva, obsesia șosetelor care nu stau bine orice-ai face nu cred că are legătura cu fratele mai mic. Căci Vera n-are frate mai mic, în schimb aceleași probleme cu șosetele. Ele pur și simplu nu sunt făcute să le încalți dintr-o singură mișcare, să stea bine din prima, ce nu pricepi? Nu-s nici prea mici, nici prea mari, nici cusătura nu deranjează, pur și simplu șosetele trebuie aranjate și re-aranjate cu mare-mare atenție, atât la vârf cât și la călcâi, sus de asemenea, potrivite eventual singură. Tot cu urlete dacă cumva ne grăbim și le încălțăm în mod clasic. 😀
Hm… ma pui pe ginduri…
Subscriu, si fiica-mea are o pata cu sosetele, dupa ce i le pun imi spune de fiecare data ca i-am pus stangul in dreptul si invers si trebuie sa le inversez. Alegerea sosetelor este o alta epopee…
… adevarul e ca si eu am o problema cu sosetele cand mi le pun:)) as face si eu crize, dar nu m-ar baga nimeni in seama ..asa ca…:))
Da, eu am renuntat la ciorapii lungi de cand a inceput a mica sa mi faca chestiile astea cu „nu sta bine tolapul” si am trecut la …. sosete si colanti….e mirific de atunci, pe cuvant !
Deci permite-mi sa lansez spotul publicitar „pentru dimineti (mai) linistite renuntati la ciorapii lungi in favoarea iegarilor (colantilor sau cum vreti sa le spuneti voi) moi de bumbacel la care daca adaugati una pereche de sosete grosute antiaderente e super!”
Eu ii dau buburuzei mele ciorapi lungi numai si numai cu ocazii speciale si numai in sezonul rece, cand e vreo serbare, vreo ocazie de purtat fustita, rochita etc. In rest, traiasca iegarii !
Ah noi nici macar nu avem ciorapi lungi in casa, mi se par horror, i-am urit toata copilaria mea.
:)) deci sunteti mai multi 🙂
Pentru un plus de variatie, ai si Omul la dispozitie 😀
Pica la fix postarea. Fetita noastra are 3 ani si 5 luni, ia baietelul a implinit sambata 3 luni, odata cu cele 7 kg „adorabile”… La fel procedeaza si ea. Chiar dc pare ca intelege, dupa 5 – 10 minute de „maturitate” o ia de la capat cu tot felul de cerinte. Ma gandesc ca trebuie sa am rabdare ca de unde au iesit nu pot sa-i bag pe niciunul, iar pana o pleca primul la facultate ma dureaza ceva timp 🙂
Te descurci de minune , eu nu stiu ce voi face peste cateva saptamani cand va aparea bebe caci motata mea de vreo 2 saptamani face crize de plans, plange din absolut orice motiv ( ca nu poate sa se descalte , nu poate sa se spele pe maini singurica , nu poate sa se dezbrace , desi pana acum ma certa cand o ajutam ) , cand o las la gradi incepe sa planga dupa mine, mi se rupe sufletul , de vreo 2 ori m am intors sa o iau acasa dar m am gandit ca nu fac bine . Nu stiu ce sa mai fac , vrea sa stea mai mult cu mine, pana acum era lesinata dupa tac su , ma gandesc ca va fi mai rau dupa ce apare bebe 🙁 . Chiar nu stiu cum sa o ajut altfel decat sa o tin in brate cand plange …
fix asa a facut si Sofia inainte sa vina pe lume fra-su, zici ca au un contor intern care le spuna ca urmeaza nasterea 🙂
apoi comportamentele asta s-au accentual in primele saptamani, apoi a avut vreo 2 saptamani mai bune, in care credeam ca a trecut peste, apoi a devenit din nou tafnoasa (bine, s-a suprapus si cu raceala).
Desi n-am doi, desi nu ma pretind vreo supercunoascatoare in ale tzancilor…cred eu ca tot ce face ea sunt faze care tin in primul rand de varsta-sex. Stiu fetite (eu am baiat, dar am nshpe prietene cu fete) care au facut more or less the same fara sa apara niciun fratior..Cred ca sunt accentuate de prezenta lui Ivan si de timpul/dragostea/etc impartite acum. Dar cred ca, la cat de MICA (pentru ca e chiar mica, zau!!) este se descurca absolut rezonabil.
Voua rabdare si..nu, nu tutun, doar rabdare! 🙂
eu as vrea sa stiu cand trece etapa asta de urlete la imbracat. si daca e ceva ce pot eu face ca sa nu mai simt ca ii fac ceva gresit ori de cate ori pun o haina pe ea.
Habar n-am daca ajuta, dar am gasit-o la recomandari, si zic si eu mai departe:”Healing stories for challenging behavior”, de Susan Perrow-o carte cu 50 de povesti, care incearca sa rezolve prin povesti, printre altele, si gelozia pe fratii mai mici, plus ghid despre cum sa inventezi tu povesti.
Eu provin dintr-o familie cu sapte copii ( sunt cea mai mare) si chiar vorbeam cu mama mea zilele trecute ca intre noi nu au fost scene de gelozie vizibile, din cate isi aduce aminte ea sau daca au fost, nu au fost atat de evidente sau poate nu le-au bagat parintii mei in seama. Diferentele de varsta sunt mici intre noi de 1 an si 3-9 luni, deci pana in 2 ani.Si nu, n-ar fi avut ea timp de prostii din astea cu ciorapii pusi de 10 ori si nici de explicatii inutile si am crescut frumos, iar noi, astia cu 2-3 copii, ne stresam prea mult si dam importanta prea mare unor nimicuri, cum fac si eu cu fetitele mele de 4 ani si jumatate si de 5 luni. Dar totul trece, incerc sa nu neglijez pe nici una dintre ele, mai ales ca in marea majoritate a timpului sunt doar eu cu ambele, acum am noroc ca cea mare merge la gradi cu program prelungit si raman doar cu cea mica acasa si putem relationa in voie, pot s-o pricep mai bine si sa-i acord timp total asa cum faceam cu cea mare cand era mica si era numai ea in centrul atentiei. Deci rabdare, rabdare, rabdare, nervi tari si bine stapaniti, respiratie controlata, numarat pana la 10 da cate ori trebuie si crestere usoara va doresc! Noi i-am vrut, noi sa-i suportam si sa-i iubim intotdeauna!
Frumos!!
Of…orice subiect si aborda, imi ajunge pana-n suflet! Si comentariile pline de povesti sunt minunate! Ma bucur sa te citesc!
Eu sunt la primul bebe si tare mi-l doresc si pe al doilea! Stiu cat de bine e sa ai frate, asa ca nu-mi pasa ca o sa fie mai greu! Cu siguranta va fi de 2 ori mai frumos!
Ma enervez si eu dar imi tot spun ca sunt nimicuri si reusesc sa-mi canalizez nervii spre consort 😀
E clar! nu mai fac copii………
Ohhh…e greeu! Mai am si eu cam doua saptamani si o sa vad cum este doar cu unul!!! Sper sa mai vreau doi copii!!!!
Draga Ioana, sper ca nu te superi ca te intreb: dar nu ziceai ca Sofia e buna si blanda si inteleapta si nu o sa faca crize de felul asta?
Ca o sa-si iubeasca fratele din prima zi desi i-a distrus universul ei perfect pana venirea lui?
Eu nu am auzit niciodata povesti cu frati mici care s-au inteles, toate exemplele apropiate sunt in contra acestei teorii. Unii s-au mai impacat cand au mai crescut, dar altii s-au gelozit cu pasiune inca din viata intrauterina a fratelui mai mic.
Incerc doar sa inteleg daca exista o reteta care sa elimine geloziile de genul asta.
Sofia e buna si inteleapta, dar asta nu inseamna ca nu e totusi un copil de 2 ani al carui univers a fost dat peste cap. Nu e rea cu el, nu e rea nici cu noi. E doar afectata in feluri pe care nu le intelege si nu le stie gestiona.
Nu-mi amintesc sa fi spus vreodata ca nu va face istericale, nici aici nici in alta parte, pentru ca n-am de unde eu sti cum va decide ea sa ae poarte, tantrumurile nu au nimic de a face cu cit de bun sau de rau e un copil. Cred ca toti parintii inteleg asta.
Ah si cunosc destule cazuri in care fratele mai mare, sau sora mai mare, l-a iubit pe cel mic inca din burta.
Eu ridic doua degete aici 🙂 „Posed” doi copii (la doi ani diferenta), care s-au iubit si se iubesc enorm. Evident ca au mai fost si frecusuri dar niciunul nu l-ar da pe celalalt, nici pe un camion de bomboane 🙂 Si asta tine de vreo 5 ani, cat are cel mic.
Eu sunt „caz” de copil facut la „cerere”:) sora-mea a vrut neparat surioara (toate prietenele ei aveau) si se pare ca ai mei -dupa meditatii indelungi:P- au onorat cererea.
ea a fost impecabila cu mine…n-au existat crize de niciun fel, DAR!!!!! sunt 6 ani jumatate intre noi. Intr-un fel gestioneaza un copil de 6 ani, altfel unul de 2…
Chiar si asa…cand Mama o mai intreba de sora-mea (nu se faceau eco pe atunci) „dar daca o sa ai fratior in loc de surioara?” copilul de aproape 6 ani -sora-mea–raspundea senin „il aruncam si-aducem o surioara!”. Si avea 6 ani, nu doi, asa ca…:)))
intre mine si fratele meu sunt 2 ani diferenta,si nu ne-am „gelozit” niciodata! cand a venit el pe lume, eu am avut mereu interes pt el si o ajutam pe mama mereu( asa cum poate un copil de 2 ani), cand am mai crescut,au fost si batai intre noi dar niciodata nu am mers la mama sa ne param, daca strica unu din noi vreun bibelou sau orice altceva celalalt nu il dadea de gol pe vinovat. Ne-am acoperit mereu unul pe celalalt,si ne-am inteles, chiar si acum la 25si ceva de ani.Asa ca se poate si ca 2 frati sa se inteleaga bine.Eu cred ca si parintii au o mare influenta in relatia dintre frati! copiii sunt copia noastra fidela!
Incerc sa inteleg pentru ca am vazut un caz in care mamica cu puiul numarul 2 in burta statea linistita pe canapea si puiul numarul 1 in varsta de 2 si putin a sarit deodata pe ea, mai precis pe burta ei si a inceput sa tipe si sa loveasca:”vreau sa moara bebe din burta!” A fost indepartat cu blandete, desi lovea pe toata lumea, si pana atunci fusese un copil cumintel si iubitor si dragastos, fara sa aiba parte de exemple care sa ii dea de imitat un asemenea comportament sau limbaj.
Mi-e teama de o asemenea reactie in cazul in care voi avea doi copii vreodata, si stiu ca tu, citind mult despre parenting, trebuie sa fi dat si de exemple pentru cum sa previi si cum sa tratezi asa ceva.
PS: Bebele din burtica, puiul numarul doi, a murit la cateva zile dupa nastere din cauza unor malformatii congenitale incompatibile cu viata. Puiul numarul unu n-a mai avut frati dupa aceea.
Ce spui tu suna mai degraba a film horror…
Fetele mele au 2 si 4. Cand se iubesc si cand se cearta….iar cand se cearta e prăpăd…Tristețea suprema. Unele lucruri se îmbunătățesc altele doar iau alta forma.
Din păcate e o poveste adevărată, chiar dacă pare un film horror…și e cu atât mai trista cu cât puiul numărul doi s.a născut după termen. Natural. Dar cu nașterea provocată, la sfatul unui medic. Știți ce i s.a spus mamei care a încercat disperata sa.si vadă copilul în cele doua zile:”Te.ai grăbit sa.l scoți mai repede cucoana! E vina ‘mneata ca s.a născut așa. Acu sa fii sănătoasă sa faci altul ca ăsta l-ai nenorocit”. În câteva ore, puiul nu mai era. Persoana respectiva a avut dificultăți in a își reaccepta copilul rămas acasă. Asta le-a afectat relația iremediabil. Nu va gândiți ca e un caz din anii 2000. 1989 e anul acestei povesti. E un caz cunoscut îndeaproape și mereu mă raportez la el când aud de conflicte intre frați sau parenting defectuos. Evident ca nu a fost vina fratelui mai mare, sarcina era aproape la termen în momentul incidentului..a fost vorba o malformație(absenta glandelor suprarenale sau ceva asemănător) care nu l-a lăsat pe nou născut sa trăiască. Dar familia nu a mai fost la fel niciodată.
Ha ha cat de cunoscut imi suna….fetita mea are 2 ani si 8 luni, iar frate-su 6 luni. I feel you, sister!
As vrea să dedic articolul dvs mamelor din lumea întreagă care au crescut sau cresc singure unul sau mai mulți copii. Dacă mă gândesc bine, ar merge dedicat și mamelor care cresc copii care nu le vor spune niciodată „mama”.
O posibila explicație pentru nervii la șosete: verificați cați ciorapi au cusături si denivelari pe interiorul tălpii, care gadila in permanenta. E un lucru care ma enervează si pe mine om matur.
stai sa verificam si designer-ul, poate nu e in trend 🙂
ce povesti!!!! diferenta intre baietii mei e de 10 ani, asa ca nu am trecut prin astfel de momente: doi copii, cu preocupari total diferite, dintotdeauna, cu usoara ”ignorare” reciproca ( valabila si azi, cand sunt mari)
Asa ca, ….incercati varianta asta, cu diferenta mai mare intre copii. Scapati de stres, dar nici fratii nu se vor juca impreuna! Cum doriti!
Buna. Si noi avem de ceva timp o problema cu sosetele. In fiecare dimineata fetita mea in varsta de 1an si 9 luni, Maria imi spune „asta nu bune, altu”. Si alegem sosete si le tot schimbam. La fel cu scutecele de unica folosinta desi sunt toate la fel ea vrea de fiecare data altul. Si asa ajung zilnic cu o ora intarziere la lucru. Dar nu as schimba zilele astea cu nimic altceva. Te citesc cu drag in fiecare zi. Sa fiti sanatosi si sa cresteti mari.
Recunoaștere,
Da,așa este!
Copilul nr.1 se comporta ca un apucat când apare bebelușul in peisaj!
Nu mai uit când o alăptam pe cea mica si fetiță mea cuminte,in vârstă de 3 ani jumate plângea si se dădea cu capul de ușă sa las bebelușul si sa decupez cu ea…
Dar, cu multa răbdare trec toate…
Apare afecțiunea,dragostea naturală dintre frati ,iubirea neconditionata si lucrurile o iau ușor,ușor pe un făgaș normal!
Multa răbdare va doresc si nervi de otel!
Stau si ma gandesc si nu-mi dau seama care ar trebui sa fie diferenta de varsta intre frati ca sa fie mai ok relatia dintre ei… Sau poate depinde si pe personalitatea fiecaruia. Intre mine si sora mea mai mica sun 4,5 ani si nu am avut crize de gelozie, as putea zice deloc. Am avut uneori sentimente de gelozie dar nu mi le-am exprimat.
Buna printesa ,
Bravo pt curaj,
Stiu ce greu e , fetita cea mare avea 2 ani cind bébé baietel à venit , si se intindea pe jos dezbracata pe gresie ça sa m’a provoace ça stia ça insist toata ziua sa-si lase sosetele sau ciorapii fiind iarna
Si plingea , e bine ça plinge dar e greu pt mame tensiunea creste si creste in noi, si plingea fix cind il culcam pe cel mic , si plingea si cel mic , si incearca sa ramai calma si sa nu te enervezi ça o fetita mare intelepteata si cuminte ,cu care te intelegeai f bine plinge exprès cind ii zici sa nu plinga si face totul pe dos sa te provoace ….
Gelozie , gelozie
Nu mai stiu cum e la voi la noi totul s-à aranjat cd am luat- o cu mine si cu bébé in caméra noaptea…nu trebuie sa faci nici o diferenta si sa-i acorzi tôt atita tp cit la bébé , chiar daca ea dormea inainte singura , acu tre sa o tratezi ça pe bébé …
Am uitat déjà toate astea si pt toate cele care sunt tentate de nr 3 sa stiti ça nu mai este gelozie, au iubit-0 din burta o iubesc o ingrijesc si o protejeaza …
Foarte tare articolul tau! Am ras cu lacrimi! Imediat incepe sa plange si pachetelul meu de 4 kilograme adorabile si sa vezi si atunci distractie cu ochii beliti pe tavan!