Un lucru pe care-l fac de cînd era Sofia bebeluș și care cred că a ajutat-o mult să vorbească repede, să aibă vocabular bogat la doi ani și jumătate, dar și să spună cu ușurință ce gîndește este să gîndesc cu voce tare în prezența ei (desigur, lucruri pe care urechile unui copil le pot auzi fără a-i traumatiza copilăria).
Cît era mititică de tot, îi spuneam: Hei, frumoasa mea Sofia, îmi place foarte mult moaca ta imediat ce te trezești, pentru că semeni foarte bine cu tatăl tău, care e un tip frumos, dacă mă întreb pe mine. Acum o să pup moaca asta frumoasă și apoi o să te iau în brațe să te schimb.
Acum că a mai crescut, îi spun cam tot ce-mi trece prin cap legat de ea, dar nu numai. De exemplu, ce bine că sîntem împreună, mă faci fericită, viața e frumoasă. Așa a ajuns ea să-mi spună la doi ani că Viața e pumoasă, mami! Și că maimuțele (din documentar) sînt fericite pentru că sînt împreună.
Cînd îi spun că mergem afară, spune singură: trebuie să pregătim bagajul, punem în el olița, gelul de mîini, șervețele, bani, chei.
Acum e martoră la rezolvarea de probleme serioase, la alcătuirea de strategii despre lucruri complicate. Eu vorbesc despre actele din dosarul de indemnizație, de exemplu, și ea mă ascultă cu ochii mari. Eu îi enumăr hîrțoage, de unde fac rost de ele, cine trebuie să mi le semneze, unde și cînd trebuie să le depun. Ea îmi pune întrebări. Ce înseamnă ANAF? Poate oare și ea să primească o ștampilă cu care să ștampileze prin casă? (NU) Poate și ea să meargă la Primărie să depună și ea acolo niște alune? (POATE)
Și cu Ivan fac exact la fel și o ajută și pe Sofia. Vorbesc cu mine despre ei doi și amîndoi ascultă atenți. Sofia pune întrebări apoi, Ivan o ascultă cu ochii mari. Vorbesc cu ei și despre tatăl lor, despre bunici, despre prietenii noștri, dar la modul serios, ca și cum aș vorbi cu mine sau cu un alt adult.
Azi Sofia mi-a zis:
– Mami, noi trei, adică nu, noi patru (în sfîrșit l-a inclus și pe fratele ei în familie) sîntem tot timpul împreună uite-așa (și m-a cuprins cu brațele ei mici și albe). Și este foarte bine la noi acasă!
(și m-am recunoscut în vorbele ei, este ceva ce a verbalizat după ce m-a auzit pe mine bucurîndu-mă de noi, și nu repetă papagalicește, ea asta simte și asta vrea să-mi spună).
Asta e ideea mea pentru voi azi. Gîndiți cu voce tare! Pe cît posibil, gînduri de bine. 😀
Sursa foto: gînduri, via Shutterstock
Nu am vorbit niciodata asa mult ca in aste 5 luni de cand am venit cu bebe acasa. Si cate nu-i zic. Ii povestesc cat de mult il iubim, cat l-am asteptat si cum a ajuns el intr-o garsoniera din militari. De cum se trezeste il intampin cu un zambet larg, zambesc si cu ochii ca el in ochii mei se uita. ii zic buna dimineata, il iau in brate, il pupacesc si ii mai zic ca e viata mea, mi-a adus fericire si implinire si iar ii zambesc. Si ma simte. Intinde manutele grase si ma trage de nas. Ii povestesc de noi, de tati care e la munca si ce face el acolo si cand ajunge acasa ce o sa facem impreuna, baita papa dans si cantat joaca cu tati. Ii sarut caputul cu perisor fin si ii spun ca il iubesc si ca o sa am grija sa i fie bine, satul, sanatos si fericit. Ii fac masaj la picioruse si ii cant old mcdonald had a farm sau stam intinsi si ii citesc povestioare. Ii citesc ce scriu fetele pe grup. Ii citesc din dr spock. Si el zice tatatata :)))).
Si eu am vorbit foarte mult cu ea, inca de cand am adus-o acasa, dar nu vorbeste la fel de bine ca alti copii. Drept este ca ei i se vorbeste si in maghiara, pe care o intelege si o vorbeste.
Dar pentru mine este copilul perfect 😛
Daaaa!!! Si noi la fel!!! Cu toate ca mie-mi mai scapa gura si fara mine si scot cate ceva ce mi-e dat sa aud mai tarziu. Sau sa le auda altii. De genul „Bunicule, ai parcat ca un idiot!” Asa cum zici tu, ganduri pozitive cat mai multe si rostite tare 🙂
Bun articolul asta, eu am tendinta sa vorbesc doar la mine in cap si sa nu prea scot pe gura, ceea ce nu e prea stimulant pentru cel mic, nu-i nimic ca turuie cel mare suficient de mult incat eu simt nevoia sa tac vreo 3 ore dupa ce pleaca el la scoala 🙂
Printesa, ce idee buna! Nu m-am gandit la asta. Eu îi vorbesc mult fetitei mele,dar poate nu suficient. Ii povestesc ce fac si îi explic cum,unde mergem,tot ce vad si ce nu vad,dar gandurile nu i le-am spus cu voce tare. Asa voi face de acum. Iti multumesc !
Asa am fost eu crescuta. Mama a vorbit mult, despre orice si corect cu mine de cand eram bebelus. Drept urmare, am vorbit devreme si corect, am avut un vocabular bogat si am fost genul de copil premiant, overachiever, etc. Am preluat insa si foarte mult din personalitatea si felul de a vedea lucrurile al mamei, ceea ce in cazul meu a fost ok. Ma gandesc insa des la cum il voi influenta eu pe baietelul meu, ar fi lucruri pe care parca nu as vrea sa I le transmit, sau as vrea sa ii transmit exact opusul a ceea ce sunt eu. Gen faptul ca sunt cam stresata si prapastioasa din fire. As vrea ca el sa fie mai relaxat. Nu mi-e clar cum voi face asta fara dezvolt multiple personalitati.
PS vreau si eu pe grupul pumos. Am trimis zilele trecute o cerere (iulia c). Se aproba, pretty please?
CE frumos! O sa incerc si eu asta! Sunteti niste pumosi!!!
Si la noi sunt impartasite emotiile si starile prin care trecem. Andrada noastra ( 3 ani si 7 luni ) ii spune fratelui ( 4 luni ) ca e un „alexin dragalin” si il intreaba daca simte ca la noi in casa „miroase a iubire”…Ii spune ca mami si tati s-au indragostit si au aparut 2 minuni: ea PRIMA si apoi el ….:-)
Noi ne-am amuzat copios la ambii copii vorbind (tot cu voce tare) in locul lor, cat timp au fost bebelusi necuvantatori. Mi s-a parut o strategie foarte utila in a-l apropia pe cel mare de cea mica: de exemplu venea Matei de la gradi, iar eu cu cea mica in brate, cu o voce subtire il intampinam :”Buna, fratiorule, ce dor mi-a fost de tine..de unde vii?”..si Matei raspundea, apoi eu continuam dialogul cat timp il distra pe el.
Asa ne-a si venit ideea de a tine un mic „blog al Anei mici”, in care ne imaginam cam ce e in capusorul ei cand vede lucruri noi si am tot notat acolo monologuri imaginare pana a inceput ea sa vorbeasca si sa spuna direct ce crede despre lucruri..De mult ne tinem sa transformam postarile on-line intr-un mic album pe care sa i-l daruim cand mai creste..
Am vorbit cu ea inca de cand era in burta. Imediat ce am stiut ca-s gravida, am inceput parlamentarile. Acum dau din gura non-stop si sper ca va avea roade. Oricum nu e concurs, din partea mea sa vorbeasca exact cand are ea chef 😀
Si eu vb cu ea toate aiurelile, cand suntem singure inventez tot felul de discuții, mi se pare chiar amuzant 😀
Cand eram mica, aveam un castronel pe care erau scrise literele alfabetului, de la A la Z, iar mama ma punea, in timp ce mancam, sa ii spun cate un cuvant care incepe cu fiecare litera. Era foarte dragut! Mancam totul, o faceam cu placere si imi imbogateam vocabularul. Peste ani mi-am dat seama cat de bine mi-a prins. M-a facut sa-mi placa sa citesc, sa vorbesc(cu cap, nu mult, prost si fara rost), iar acum ma pregatesc pentru facltatea de jurnalism. Multumesc, iubita mama!
Subscriu. Si a mea are vocabular bogat la 1 an si 7 luni. Leaga propozitii de cate 3-4 cuvinte uneori, lucru pe care nu l-am vazut la nici un alt copil de varsta ei. Cum? Imi turuie mie gura non stop :))
Foarte avansat! Scrie si eseuri despre criza la nivelul Uniunii Europene? face propozitii la un an si 7 luni? Nu face si integrale? De ce avem mania sa ne comparam copii. Eu stiam ca este extrem de nepoliticos sa Iti lauzi plodul. De unde mania asta?
Iulia, LIKE !