Scriu (aici lucruri despre mine si despre alte lucruri cu care eu intru in contact direct si indirect, si scriu despre toate astea in felul in care o fac) pentru ca:
Imi place sa scriu. Cum altii gatesc, modeleaza cercei din fimo, incing tigaile si asorteaza condimente, picteaza pisici sau construiesc bombe din sapun, hobby-ul meu e scrisul. Si cum cred ca frumos e sa scrii despre lucrurile pe care le cunosti foarte bine, am ales sa scriu despre mine.
Sint exhibitionista si-mi place sa povestesc. Imi place sa spun cu voce tare in public lucruri pe care cei mai multi prefera sa le sopteasca sau sa nu le spuna deloc, niciodata. O fi o boala, nu stiu si nu cred ca vreau sa ma vindec. Atita vreme cit discursul meu nu face rau celor apropiati (si incerc sa previn asta), nu cred ca trebuie sa ma opresc. Sint si cuvinte pe care nu le public. Am zeci de posturi scrise la maxima tristete sau la maxima fericire pe care autocenzura mi le-a trimis direct in Drafturi, de unde n-or sa iasa niciodata. Am alte zeci de texte salvate peste tot, unele scrise in agende sau pe postituri galbene. Pe ele le tin doar pentru mine, ba pe unele le arunc imediat ce le scriu, pentru ca sint prea grele chiar si pentru ochii mei de mai tirziu. Eu cred ca lucrurile nu exista decit dupa ce au fost puse in cuvinte.
Insa motivul cel mai consistent pentru care am publicat aici mai bine de 700 de articole in care mi-am pus in vitrina toate organele interne este asta: cred ca viata mea si relatarile despre ea pot fi de ajutor cuiva, poate multora, dar macar cuiva. Ma explic. In momentele alea din zonele flasce ale graficului care reprezinta viata mea (si da, au fost destule cit sa pot trage o concluzie), fie ca zaceam in spital si nu mai pusesem gura pe mincare de trei zile, ca nu aveam nici un ban sau vreo casa in care sa-mi asez plaminii bolnavi de pneumonie, ca am fost parasita de un parinte sau dezamagita de celalalt, ca m-am trezit fara prieteni, fara compasiune, fara iubire, fara serviciu sau fara speranta, lucrul care ma speria cel mai tare era nu moartea, nu singuratatea, nu durerea, ci teama ca n-o sa mai fiu eu dupa ce-o sa treaca raul. Si asta ma paraliza. Ma gindeam ca dupa ce stai pe linoleum si plingi zi si noapte de tristete, n-ai cum sa te ridici vreodata intreg. Dupa ce ti-au spart oasele maxilarului cu ciocanul, n-ai cum sa mai zimbesti simetric. Dupa ce ti-au drenat puroi pe linga ochi, nu prea se mai poate sa vezi roz in jur, nu? Ei bine, iata ca sa poate. De fapt, e chiar mai bine. Esti chiar mai bine. Dupa fiecare sufocare am respirat mai adinc. Eu sint cum sint acum pentru c-am fost acolo. Si toate lucrurile (mai ales cele rele) s-au intimplat pentru ca asa a fost bine sa se intimple. Asta e lectia mea de viata pentru oameni. Ca orice-ar fi, oricit de greu ar fi, de dureros, de trist, de fara speranta, atita vreme cit supravietuiesti, ce ramine din tine cind te ridici e un om mai nemaipomenit ca cel dinainte. De-aia scriu. Ca sa stiti voi ca sinteti bine, si inca o sa mai fiti. Pentru ca eu sint bine in ciuda vietii impiedicate, si inca o sa mai fiu.
Si mai scriu pentru ca am descoperit secretul asta pe care-l stie toata lumea, dar putina lume il si simte, si de-aia nici nu prea functioneaza. Respectiv ca poti face orice, poti avea orice, daca iti doresti suficient de mult. Si viata mea e un exemplu foarte clar ca se poate. Si scriu despre asta cit de des pot, cu exemple concrete si adevarate, ca sa ridic o sprinceana. Sa zica cineva acolo circit in fata monitorului „Hm, aide bre, chiar asa?” si poate de miine o sa incerce sa creada si sa ceara putin mai mult, sigur, pe intuneric si in soapta, dar tot e ceva. Eu sint cum scriu. Cred. Sint naiva, visez, spun timpenii, vorbesc mult, poftesc mult, dau din miini. Incerc sa conving oamenii care ma vad, ma aud si ma ating ca SE POATE.
Scriu des pentru ca ma maninca degetele. Scriu mai des decit maninc sau beau apa. De sete pot rabda si o zi intreaga. De la scris ma pot abtine cam 2 ore. Pentru ca am lucruri de spus, pentru ca eu cred ca macar un om dintre sutele care ajung pe-aici in fiecare zi pleaca cu ceva de la mine: o idee, un vis, o pofta, un dezgust. Vreau sa cred ca fiecare om traieste ceva aici.
Nu scriu pentru faima, popularitate sau bani. Bani am citi imi trebuie, daca as avea mai multi nu cred c-as avea ce sa fac cu ei oricum, pentru ca am deja tot ce imi trebuie. Iar popularitea mi se pare o moneda complet lipsita de valoare.
Si scriu ca sa-mi scrieti. Cum bine puncta o femeie desteapta intr-un mesaj acum citeva zile, sufar de nevoie acuta de comunicare. Nu de confirmare, nici de dezbatere. De comunicare, de schimb. Eu spun, apoi spuneti voi, apoi spun eu si uite asa sintem impreuna. De-aia va raspund de fiecare data, de-aia scriu des, de-aia-mi creste pipota de bucurie cind primesc telefoane, sms-uri si e-mailuri daca nu postez nimic 3 zile la rind. Ah, da, si am cunoscut niste oameni, bai, da’ ce oameni…. Multe femei incredibile care imi stau aproape, unele de un an si mai bine, un soţ ca nimeni altul, o familie, practic. Sint oameni aici care stiu mai multe despre mine decit maica-mea.
Sigur ca uneori exagerez. Asa sint eu, o mica drama princess. Adica daca afara sint minus doua grade, mie mi se pare ca-s minus 10 si aici o sa va scriu ca-s minus 15, de dragul povestii. Cred ca toti povestitorii exagereaza putin. Dar promit c-atunci cind e vorba de lucruri serioase va pun pe tava trebusoara intacta, fara plusuri si minusuri.
Si promit sa nu mai scriu posturi atit de lungi, sint sigura ca mi-a adormit publicul la al doilea paragraf. Da’ uite ca mie la final imi vin ideile bune, deh, am nevoie de preludiu… 🙂 Mi-ar placea sa ma intrebati lucruri. Orice. Si o sa va raspund pe indelete, cum mi-ati raspuns si voi mie la cel mai mare De ce al meu.
Asadar, de-aia scriu.
Te citesc de multa vreme, dar nu am comunicat nicioadata, imi era teama ca un om asa de mic ca mine nu se poate compara cu o femeie fericita, implinita, cu sot si cariera…insa indraznesc pentru prima oara sa-mi exprim aprecierea pentru curajul tau de a merge mereu mai departe, de a-ti tine capul sus si de a vedea mai departe de greul de astazi. Am trecut prin experiente asemanatoare si invat ceva nou de la tine in fiecare zi: sa nu renunt sa visez, sa tin minte ca mereu vor fi oameni buni alaturi de mine si ca oricat de departe as fi, acasa ma asteapta parintii si o bunica care miroase a mar copt si scortisoara. Promit sa-ti trimit o vedere in curand, sa ma numar si eu printre norocoasele carora le faci ziua frumoasa!
Eu te citesc pentru ca imi place cum scrii si ma simt bine cand iti citesc posturile.
Promit ca o sa-ti trimit si o vedere luna asta. 🙂
Wow! Cate motive ai pentru a scrie. Mi-a placut intotdeauna sa-ti citesc articolele( ma rog, de fapt de cand ti-am descoperit blogul…avum vreo 6-7 luni) si sa traiesc viata uneori prin ochiii tai. Sa fie si a mea uneori macar putin rozalie…asa ca de printesa cum e a ta.
Si stii ce? O sa-ti scriu mai des ca sa imi raspunzi si apoi sa-ti mai scriu iar. Si nu o sa te mai vizitez asa, doar pentru a citi ceea ce ai mai scris… .
Si nu te lasa de scris niciodata. Scrii extrem de frumos, sincer si cu pasiune. 🙂
M-a bucurat mult ce am citit. Si desi uneori ma gandeam ca poate la un moment dat blog-ul a ajuns sau va ajunge o povara pt tine, parca deja stiam tot ce ai scris. Nu pot spune de ce, dar tot ce ai spus tu, asta am simtit eu pe blog-ul tau si asta am invatat. Am simtit ca esti o exhibitionista si o zic in cel mai bun sens si ca vrei sa comunici si am invatat ca se poate si am invatat sa cred.
Si asa mult imi place cum ai scris… ca intotdeauna 😀 nu m-ai plictisit deloc, scrie posturi cat vrei tu de lungi, eu le devorez 🙂 Ar fi asa frumos daca intr-o zi ai scoate o carte… 🙂
Si in afara de roz si mie mi-a adus ceva acest loc din cyber spatiu – I met you! And boy, did my life get richer 🙂
te-am descoperit intamplator in blogrollul Inei, acum vreo 2 ani sau poate mai mult. si de atunci te tot vizitez, chiar daca nu comentez prea mult. cand ai hotarat la un moment dat ca nu o sa mai scrii mi-am dat seama ca o sa imi fie dor de coltul asta de net. cu toate astea am continuat sa dau refresh paginii, sperand ca o sa revii. si ai revenit! lucky us!
Iti multumesc tare mult pentru cele doua poze din plicul "catre ochii mei". Ce crezi ? Pe cea cu placinta am descoperit-o a doua zi, adica azi si surpriza a fost mai mare !
Cred ca esti un om normal, sincer si, desi in ultima vreme nimeni nu m-a determinat sa scriu o felicitare, sa o pun la posta si apoi sa astept cu nerabdare raspunsul, de fapt, tocmai de aceea, esti o fata "jos palaria".
Iti voi raspunde negresit cu o scrisorica si o poza .
As vrea sa te intreb daca in jurul tau intalnesti oameni (si nu pe net) care nu mai stiu sa traiasca, sunt roboti, nu mai gandesc etc.
Mie mi se intampla zilnic si sufar din cauza asta, poate din acest motiv te caut mereu.
Din orice motive ai scrie, sa nu te opresti. Dupa cum ti-am spus mai multi aici zilele astea, chiar reusesti sa schimbi ceva/pe cineva cu scrisul tau. Si eu cred ca ar fi foarte frumos sa scrii o carte
Iar eu iti multumesc pentru ca scrii. Simt ca scrii pentru noi, nu pentru tine. Si asta e mare lucru – ca hranesti sufletele noastre, nu ego-ul tau. Le hranesti cu lucruri bune, sperante, sfaturi, sentimente…
Zilele mele ar fi mai sarace fara articolele tale… tin minte ca atunci cand ti-am descoperit blogul am citit articol dupa articol, pe nerasuflate, pana la 3 dimineata. Si la 7 aveam examen. Dar am adormit asa de bucuroasa…
Eu te-as intreba un singur lucru: de unde gasesti atat de multa putere, sete de viata si pasiune? Esti o mana de om, cu un suflet mare cat o balena.
Ella, tu esti un om la fel de mic (desi mie imi place mai mult termenul mare) ca si mine. Astept vederea, iti raspund repejor, promit!
Kiki, multumesc, astept!
Andria, te astept la dezbateri, scrie-mi ca sa am motiv sa-ti scriu! 🙂
Merat, >:D<. Cu cartea… hm… e greu… o sa fac si asta, la un moment dat… inca nu ma simt pregatita. 🙂
Malko, long time no see… 🙂 Deh, nu m-am putut tine departe, din toate motivele de mai sus. Thx!
Mihaela, sa-ti fie de bine si placinta. Astept raspunsul tau, o sa-ti raspund si la intrebare, pe indelete, imediat ce prind o ora libera zilele astea. Multumesc!
Mom, multumesc, incerc sa ma tin de treaba. Cu cartea, da, visez si eu la asta, dar cred ca mai am de trait pina o sa fiu in stare de asa o isprava. 🙂
Clarra, sper c=ai luat examenul cu pricina! Buna intrebarea ta, habar n-am. Cred ca se genereaza acolo inauntru, si multa din ea vine din lucrurile triste. O sa ma gindesc si-o sa scriu despre asta curind.
Zi plina sa aveti! Si evident, va multumesc!
Eu am descoperit blogul tau in urma cu aproape un an si am inceput sa citesc de la inceput de cand scrii. Asa imi place sa fac cand descopar un blog nou. Imi place sa vad cu a evoluat autorul. Mi-a placut mult cum scrii. Imi place si acum, acesta este motivul pentru care te citesc in fiecare zi. Si, cum zicea Malko mai sus, mi-ar fi dor sa te citesc daca n-ai mai scrie.
Stiu ca eu comentez foarte rar, dar sa stii ca sunt tot timpul aici in umbra 🙂
BRAVO!
Asta e mai mult un raspuns la "de ce te citesc?" – Pe scurt, pentru ca te simt asa cum imi plac mie oamenii: efervescenta. Si pentru ca incerc sa invat sa fiu si eu mai mult asa. Vezi, purely egoist 🙂
Ai zis tu bine – si eu plec cu ceva de la tine: cu niste lectii. Iar pentru astea, spun multumesc!
Multumesc.
Scrie in continuare! Keep writing, ca sa zic asa! o faci bine, o faci cu folos, asadar nu te mai agata de cei care arunca cu oua, ei vor exista tot timpul, e firesc sa fie asa. tu esti deosebita, scrii deosebit, fa-o in continuare!
Nu am un raspuns exact pentru care te citesc, dar zi de zi imi zic " ia sa vad ce-a mai facut, ce mai face Ioana" 🙂
Odata chiar mi s-a parut ca te vad undeva si-i zic omului de linga mine " ia uite-o pe Ioana!!" nu stiu daca erai chiar tu, n-am indraznit de emotii :))
o zi buna iti doresc!
Profa mea de romana din generala incerca sa ne faca sa inteleg ca un scriitor nu comunica, ci "se comunica".
Asa am inceput sa citesc fiecare text avand in minte faptul ca orice autor nu scrie doar o poveste, ci imi arata o farama din sufletul sau. Si in articolele tale gasesc mereu astfel de fragmente de suflet…picaturi de emotie menite sa ma ajute sa invat ceva.
Ba sa scri post-uri lungi, ca mie alea imi plac. OK, imi plac si alea scurte si concise, dar imi plac si povestile.
Legat de "totul e posibil daca iti doresti suficient de mult"… tu ce iti mai doresti, inafara de ceea ce ai pana in prezent?
Ileana, pai vezi, nu-i corect, unii sa scrie tot timpul si altii numa' uneori. 🙂
Adela, multumesc!
Inka, e un gest altruist reciproc, deci sa nu ne agatam de cuvinte.
Cristi, nu nu nu, EU multumesc!
Irina, da sa traitz, asa imi propun!
Flv, data viitoare musai sa vii cu omul sa ma trageti de mineca, ma topesc de bucurie cind se mai intimpla asta. Si sa stii ca in faze d-aste, eu sint mai emotionata ca partea "adversa". 🙂
Vertange, ai spus foarte frumos, da, ma comunic. Imi place asta. Sper sa nu fie semn de vreo boala pisihica. 😀
Elena, buna intrebare, imi doresc multe lucruri, stii cum e, asta e o lista care nu se termina niciodata… O sa fac un post-cirnat cu ce mai vreau, promit!
Da, a ajuns 🙂 Aseara ma astepta plicul in hol, acasa. M-ai nimerit la fix, ador marea si chiar in acest moment as avea nevoie de un strop de aer sarat si o mangaiere a brizei. Eu zic ca o sa fie bine 🙂 Trebuie sa fie! Multumesc! Zambetul pe care mi l-ai daruit aseara e de nepretuit 🙂
🙂 Deja E de bine! Ma bucur c-am facut o fapta buna!
In alta ordine de idei, ne vedem duminica, la teatru? Ti-am lasat pe FB, ieri, un link cu piesa "Un tramvai numit dorinta". Se joaca si in acest week-end.
Dada, la 7 seara. Eu voi fi cea cu parul rosu indreptat spre in sus, la bratul unui domn demn cu ochelari. Cant wait!
Oki, doki! Ca un reminder, noi ne vedem la "Padam-Padaam!" :)) Link-ul cu cealalta piesa era pentru voi, poate voiati sa o vedeti 😉 Sper sa vina si my dear lord cu mine, sa ne cunoastem in 4 🙂
Multi pupici si un week-end fain.
P.S. Caut-o pe Nona, cand ajungeti. Adica uita-te dupa un spiridus inalt, cu ochii mari si agitat ca un sifon, sigur o vei gasi :)))
Hi! "Un tramvai numit dorință" la UNATC duminică??? Sper să nu ai loc în fața mea cu părul ăla îndreptat în sus! :-))))))
Ya Hooooooooooooooooooooooo!!! :*:*:* Si de aia te si citesc cu atata placere 😉
Oana, da, Padam, o sa mergem noi si la cealalta, acum mergem unde ne-ai invitat tu! Ah, abia astept sa te cunosc! Si pe lordul! Si pe Nona! 🙂
Zina, o sa fim in sali vecine. Eu zic sa ne cautam pe holuri, nu?
Evergreen, Hugs lots!
Imi place sa trag cu ochiul la viata altora, si-mi place cum scrii.
Daca peste un timp se va adeveri ca ai sufletul la fel de frumos, sincer si curat ca scrisul…am sa-ti cer prietenia. 🙂
Eu sint cum sint acum pentru c-am fost acolo.
Uite, mi-au dat lacrimile iar… cam des reusesti asta, sar nu-i nimic, sunt lacrimi bune – cata dreptate ai!
BTW, a venit plicul, asa ca am si zambit… 🙂 Merge si de la mine (nu chiar acum, mai tarziu, cand trece primul val al raspunsurilor), eu acolo vreau sa-ti raspund la de ce te citesc.
O sambata frumoasa sa ai!
In clasa a zecea, cand ne-am cunoscut, mi-a placut o vreme de tine pana cand m-a lovit criza de personalitate (deh, era vremea cand tranteam usa de la mine din camera ca sa plang, deci nu era tocmai cel mai bun moment pentru decizii vitale).
Apoi s-a resetat GPS-ul si am mai dat de tine multi ani mai tarziu pe blogul asta. Nu mai stiu cum am ajuns aici, dar m-am intors si l-am aratat si altora care aveau nevoie de lectii de viata frumoasa.
N-am fost niciodata prietene, dar cred ca ai ajuns sa fii o persoana frumoasa. Ca ai muncit si ai suferit mult ca sa fii asa e sigur. Ca ai avut noroc e probabil. Dar imi place sa cred ca tuturor ne vine si norocul in viata la un moment dat. Trebuie doar sa-l vedem si sa fim destul de cinstiti cu noi ca sa stim ce sa facem cu el.
(Intr-o zi o sa-ti scriu si eu o vedere, trebuie doar sa mai lucrez un pic la vointa din dotare cand vine vorba de organizat viata personala..)
Cristina, atunci astept, e doar o chestiune de timp…
Arais, nu astepta foarte mult, ai mila de mine, ca si eu vreau sa primesc… 😀
Raluca, nici nu stiu ce sa raspund… Ma bucur pentru comentariul asta. Si cind o sa ai chef sa-mi scrii mai mult si despre orice, o sa ma bucur si mai mult. De vedere nici nu mai indraznesc sa zic… 🙂
Bine, m-ai convins sa scriu o vedere de undeva frumos unde-am fost. Ca la comentatul pe bloguri nu ma prea pricep. Doar ca mi-a placut postul asta mult prea tare. 🙂
Cebinecebinecebine!!!! Astept! 🙂
sunt o proaspata cititoare, te-am gasit prin intermediul altui blog, nu stiu care insa. Din randurile de mai sus te recunosc in personajul meredith grey- grey’s anatomy.Filmul e cu medici despre medici si tot ce se intampla in viata lor insa intr-o varianta si cu bune si cu rele, personal am plans mai mult decat am plans uitandu-ma la cele 5-6 seriii..is filmul meu pentru eliminarea frustrarilor sau a energiilor negative caci dupa 2 3 episoada tre sa vars ceva lacrimi.
La prima vedere si poate si la a 2 a personajul de mai sus pare depresiv – insa mie imi pare o pers puternica care in ciuda impedimentelor devine un om cu multa intelepciune si pasiune in tot ceea ce face.
O dupa amiaza placuta iti doresc!
Citesc pentru ca imi place ce scrii si de cele mai multe ori ma regasesc si eu printre povestioarele tale…
Draga princess, apreciez postarile tale enorm de mult, te rog sa uiti de comentariile rautcioase….. continua sa scrii, pentru ca o faci tare bine. Intotdeauna imi furi un zambet, uneori chiar mai multe…esti grozava si ai un talent innascut!
întrebarea mea pentru tine… cum ai ajuns atât de îndrăgostită de scris? ai scris de mică, inexplicabil atrasă de asta sau ai dezvoltat o intenție care îți părea interesantă? ai fost încurajată de ai tăi? ai primit pedepse pentru că scrii și ar trebui să faci lucruri serioase?
Hm… buna intrebare. Mi-am dat seama foarte tirziu ca vreau sa scriu, dupa 18 ani. Pina atunci am preferat stiintele exacte, asa ca ai mei n-au avut ce protesta. 🙂 Am vrut sa fac o facultate altfel, toata lumea dadea la ASE. In cele citeva luni in care m-am pregatit pentru Jurna cu Sorin Preda mi-am dat seama ca-mi place, ca scrisul e my thing. Apoi m-am angajat si-am renuntat niste ani. Dupa o despartire urita, am reinceput sa scriu. And I will not ever stop. 🙂 Multumesc ca mi-ai dat ocazia sa fac tripul asta down the memory lane. 🙂