Despre zine si bere fabricate in casa, plus niste restaurante (Vulturul, Pixie, Blitz Cafe, Les Burgeois, Louisenhof)

Nah, ca abia acum am ajuns acasa, dupa o seara foarte beroasa. Mai intii am luat o bere blonda la draft cu MD si Roxana, multumesc pentru carte. Apoi am mers la Robbie acasa sa ii gust din berea neagra home made si din  Mamaruta, si pot sa declar fara pic de ezitare ca are cea mai buna copila si cea mai tare bere de casa din cite-am intilnit pina acum. Bravo, bai, ati plamadit doua lucruri fabuloase voi!

Asa ca acum, usor ametita de atita bere si de-o zina roz de doi ani care-a flirtat irezistibil cu sotul meu, imi propun sa va pun la curent cu ce-am mai mincat lately, ca ce-am mai baut e destul de evident. Asadar.

Daca sinteti genul ala de oameni care nu suporta sa simta dis de dimineata de weekend miros de ulei incins in tigaie, in schimb prefera sa dea 50 de lei pe un mic dejun in oras, aflati ca noi nu sintem. Totusi, ne-am luat un mic dejun intr-o cafenea intr-o dimineata, mai mult ca sa vedem cum e. Am mers la Blitz Cafe, pe Soseaua Iancului. Ne-a placut ca inauntru mirosea frumos a cafea, cum e de altfel firesc intr-o cafenea, fie ea si de cartier. Nu ne-a placut ca inauntru toata lumea se uita la plasma ca vitelul la MTV.

Am luat o omleta cu somon afumat si ceapa rosie (13 lei) care-a fost bunicica, dar nu s-a dat dusa pe git decit acompaniata de multa piine, ca e grea si cam grasa. Sosul de deasupra, ceva cu ketchup si maioneza sau smintina cred, putea fi evitat.

Am mai luat si un Sendvis Deli Club (15 lei), cu carne marinata de curcan, o felie de rosie si cheddar topit. Bagheta cu masline calda s-a imbibat in sucul emis de rosia incalzita si-a rezultat un maglavais gustos, nu zic nu, dar cu consistenta ciudata. Carnea de curcan marinata a fost o experienta interesanta pe care n-as vrea totusi sa o repet prea curind.

Am incheiat cu cafea si apa plata, 60 de lei micul dejun in oras.

Un alt loc despre care nu pot spune ca m-a convins pozitiv e Les Burgeois, in Centrul Vechi. In vara am stat pe la terasa lor si cred c-am si gustat o pizza decenta, nimic pe-spate-datator. De data asta ne-am dus sa mincam serios, de prinz. Am inceput cu o supa crema de ciuperci foarte buna, aromata, destula.

Am continuat cu o tortilla cu peste afumat destul de stranie, pentru ca intre foile subtiri de tortilla coapta zaceau trei tone de peste afumat d-ala cumparat din supermarket, bine indesat in mult cascaval topit. Evident, a rezultat ceva foarte gras cu puternic gust de peste afumat. Eu iubesc pestele, stiti doar, dar asta a fost peste puterile mele. Am luptat cu salata din farfurie, am combatut si cu multa apa, dar n-am putut minca mai mult de un sfert.

La desert am luat o placinta cu fructe de padure si crema de brinza, care-a fost bunutza, mai putin stratul superior, care avea un puternic gust de unt pus bine de bunica si scos in lume dupa 20 de ani.

Preturile nu-s mari, dar nici pretentiile culinare nu sar peste medie. Locul e misto de socializat, de baut un ceai, de facut o poza.

Apoi m-am dus sa ma dezamagesc pe linga Hotel Marriott, intr-un restaurant proaspat deschis cica „la km zero al capitalei”, despre care eu stiu ca e la Universitate, nu pe Calea 13 Septembrie. In fine, am decis sa ignor exteriorul de termopan grena si-am intrat. Pixie se numeste. Un interior decent, ba chiar simpatic, cu carti pe pereti, foarte in trend. Primul drum la toaleta m-a cam descumpanit, c-am iesit pe un fel de scara de bloc unde zaceau niste picioare de masa, in fine. Ne-a servit o doamna foarte amabila care insa nu prea se avea bine cu bucatarul, care se tot rastea la ea suficient de delicat cit sa auda si paznicul de la Casa Poporului. Cred ca tot el a pacalit-o ca tiramisu din ziua respectiva e bun, ca ea ne-a transmis asta, noi am comandat si ce-a sosit a fost pe departe cel mai trist tiramisu ever. Uscat ca o frunza batuta de vint, cu o crema obosita si exagerat de dulce, fara pic de aroma, si astupat cu un strat considerabil de frisca de la tub. 1-0 pentru bucatar la faza asta.

Inainte de desert am luat Platoul Pixie, adica specialitatea casei, ca am zis ca deh, ce poate fi mai bun intr-o casa decit specialitatea casei, nu? Ei bine, nu prea. Platoul asta avea asa: cascaval pane in care n-am identificat nici cea mai vaga urma de gust (da’ nimic, nici de brinza, nici de pane, nici de ulei incins macar), cirnaciori de la supermarket, ficatei prajiti (astia au avut gust, un gust destul de amar chiar) si fisii de piept de pui, pane (asta a fost foarte bun), plus cartofi prajiti (uleiosi, moi cum imi plac mie). Am cerut si un mujdei sau un sos de usturoi la platou, sa imbaiem bine grasimile in ceva natural si sanatos. Am primit o canutza de apa cu iz de usturoi pe care-a trebuit s-o bem dintr-o suflare ca sa simtim ceva usturoiere. A, da, si platoul asta cam fara gust costa 54 de lei. Si nu, nu se pot satura doi oameni mari din el.

Bun, pentru ca deja incepusem sa ma ingrijorez puternic ca nu mai gasisem de anul trecut un restaurant care sa-mi placa, am mers la Vulturul, despre care auzisem de la Cookie ca e ceva nemaipomenit, asa c-am asteptat sa ma prinda foamea aia mare si-am dat buzna. Ma rog, mai intii am mers o vreme pe Iuliu Maniu spre A1 incolo, am trecut de OMV si imediat dupa, pe dreapta, era el, cu parcare cu tot. La intrare, sa cad jos: ditamai vulturul din ipsos, ceva deosebit. Simteam ca-s pe punctul sa fac o mare descoperire gastronomica. Inauntru, lume multa, vinzoleala, miros de mincare, cum imi place mie. Blazoane mari pe pereti, lumina aurie, ca la nunta cumva, simteam ca-mi creste pofta de mincare numai uitindu-ma la decor. Meniul cuprinde tot. De la sarmale la beef stroganoff, ciorba de fasole si tot soiul de pesti si sosuri. Am luat o ciorba de fasole care nu ne-a demolat, dar a mers de foame. Apoi un ostropel de pui cu ciocanele si mamaliguta, bun (legat cu faina, da’ bun).

Highlightul, ca de obicei in cazul meu, nu, nu desertul, ci pastravul prajit. Bun, tata! Cu usturoi si mamaliga, fara alte fandoseli. Mi-a placut, mai merg.

Simbata trecuta am cautat sa testez ceva international, asa ca am mers la nemtesc, Louisenhof se numeste. Am fost dezamagiti ca nu au bere nemteasca la draft, ca tare eram curiosi sa gustam d-asta. Asa ca ne-am multumit cu mincarea, care-a fost neasteptat de buna.

Crema de brinza, groasa, moale si foarte aromata, m-a uns pe dinauntru ca lumea de tot. 11 lei portia.

Apoi am continuat cu un platou de paneuri tyrolez, adica vinata pane, dovlecel pane, pui si porc pane, plus ciuperca mare pane, cu cartofi prajiti si sos tartar, suficient cit sa se sature un om tare flamind. Nu nemaipomenit de gustos, dar prajit, crocant, proaspat, numai bine sa faci cadere la niste beri, pacat ca n-aveau decit la sticla si destul de scumpe (cele nemtesti). 24 lei platoul. O farfurie cu prajeala cinstita, variata si, in cele din urma, chiar buna!

Desertul m-a impresionat suplimentar: galusti de gris fierte si apoi prajite, mar copt in mijloc, un gem acrisor si muulta nuca. Daca renuntau la stratul considerabil de zahar pudra din virf, as fi fost si mai fericita. 13 lei farfuria.

Asta deocamdata. Am in plan Vapiano, paste bune, Osteria Gioia (nu-s sigura ca imi ajung banii pt asta) si inca niste locuri pe care astept sa mi le indicati voi, ca deja nu mai stiu unde sa merg (am bifat deja vreo 65 de restaurante din Bucuresti).

Acum ma duc sa ma culc ca sa ma pot trezi miine mahmura, dar fericita! Ca exista zine roz ca cea pe care am cunoscut-o acum si ca berea cea mai buna e homemade.