Vinerea mare a reducerilor

Dacă sînteți pe-aici de ceva vreme, probabil ați observat că toate articolele publicitare le scriu la modul personal. Mi-e foarte ușor să fac asta, pentru că aleg să scriu doar despre branduri pe care le cunosc bine și cu care am o relație bună, branduri care există în viața noastră oricum și despre care mi-e ușor să povestesc lucruri, pentru că ele trăiesc cu noi și noi cu ele în bună pace. Dacă nu pot scrie la modul personal despre un brand, atunci nu scriu și gata. N-o să pot publica niciodată bucăți din comunicate de presă sau paragrafe din brieful de la agenție. Întîi că eu scriu mai bine ca ei (:P), al doilea că ăsta e un blog foarte personal (și deci tot ce e aici trebuie să fie în primul rînd despre mine) și al treilea că simt că trebuie să muncesc pentru banii ăștia, iar copy-paste nu e deloc muncă (în opinia mea, știu că-s oameni care au altă părere și și-au făcut meserie din publicat comunicate).

M-am tot gîndit care să fie povestea articolului de azi despre eMAG. Așa că l-am întrebat pe Om, că el e șeful peste achizițiile noastre de electrice și electrocasnice.
– Omu, ne place eMAG?
– Dacă ne place? Vrem să-l luăm de nevastă!!!

Așa că am decis să nu fie cu poveste, ci doar cu părerea noastră despre ei, pentru că în cazul ăsta nu mai e nevoie și de altceva. Doar anul ăsta am comandat de la ei de nouă ori, cumpărături totale de 2.000 de lei. În general cînd trebuie să cumpărăm ceva, la eMAG ne uităm prima oară și în nouă cazuri din zece, tot de la ei și cumpărăm.

Ne place eMAG în primul rînd pentru că sînt foarte serioși. Orice am comandat, a doua zi pachetul ne-a bătut la ușă. Pentru că avem 30 de zile să ne răzgîndim și putem returna obiectul cumpărat, fără să ni se ceară explicații (la restul magazinelor online, perioada de răzgîndit e de 10 zile). Am comandat luna trecută un încălzitor de biberoane Beaba, că multă lume zicea că e brici. În timp ce îl monta, Omul și-a dat seama că nu ne e bun, că noi avem nevoie să încălzim și lapte praf pentru fetiță și lapte de mamă pentru Ivan, iar aparatul ăsta nu le poate face pe amîndouă în același tip de montaj, trebuia desfăcut și montat altfel între utilizări, iar noi nu avem timp de așa ceva. Am returnat a doua zi produsul și am primit banii înapoi pe loc, la casierie, no questions asked.

Am cumpărat acum cîteva luni un stick de wireless care s-a stricat. Am anunțat, au trimis curier să-l ia a doua zi, peste niște zile a revenit curierul cu un stick nou.

Prețurile-s bune, oferta e foarte variată, acum au și produse pentru copii (chiar ieri pusesem în coș niște cearșafuri și apărători de pat pentru patul lui Ivan, ce dacă nu-l folosește, barem să fie complet accesorizat). După experiențele neplăcute cu alte hipermarketuri online, ne gîndim serios să ne facem și cumpărăturile săptămînale mari tot la eMAG (apă, detergent).

Aștept cu nerăbdare Black Friday să iau ultimele cadouri de Crăciun. Ofertele vor fi afișate pe eMAG dis de dimineață, iar dacă vreți să nu ratați obiectele pe care ați pus ochii, cel mai sigur e să aveți deja contul făcut, cu adresă de livrare și telefon gata completate și să fiți logați vineri la prima oră, ca să puteți finaliza comanda rapid, în cîteva secunde, două clickuri și gata!

Înțeleg că va fi pentru eMAG cel mai mare Black Friday de pînă acum, vor fi reduceri serioase la toate categoriile de produse (telefoane, parfumuri, cărți, jucării). De exemplu, aparatul de aerosoli Laica va fi 189 lei (e bun!), fierul de calcal Tefal Aqua Speed va costa 199 lei, serviciu de masă cu 40 de piese Luminarc va costa 149 lei, iar eBook Kindle, 399 lei. Eu am pus ochii și pe niște jucării… să vedem cît de repde mă mișc!

blog_bf

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

35 comentarii

  1. Si noi suntem fan eMag. Pentru Black friday ne-am propus sa luam prajitor de paine, masina de spalat vase, cadourile pentru Craciun si multe, multe jucarii. Eu vreau si o masina de facut paine si un aparat foto semiprofesional, dar sotul nu prea. Sa vedem cine invinge.

  2. Eu credeam ca vinerea neagra e ultima zi de vineri din noiembrie, pe 28. Presupun ca vom avea parte de doua zile cu reduceri si anul asta.

  3. Si mie-mi place e-mag, pentru ca pot sa returnez produsul fara intrebari, fara dureri de cap. Stiu ca mai multe magazine au servicii de deturnare, dar la unii mai bine nu-l folosesti, asa traumatizant e. Imi place si cand iei un cadou pentru cineva, are omu in casa un obiect asemănător, pai ii dai bonul si se duce sa-l schimbe, sau sa-si ia banii. Util cand nu stii ce sa iei 🙂

  4. Am văzut ca ai scris că Ivan nu folosește pătuțul și știu că ziceai ca Sonia nu vrea deloc in patul vostru. Vreau să te întreb, sunt foarte diferiți copiii până in acest moment.
    Nici fiica mea nu e fan pătuț, mai ales pentru somnul de prânz. Ea prefera să se joace acolo, sa culce plusurile 🙂
    Ideea e ca toată lumea zice că frații nu seamănă, ca și personalitate. Cat de adevărat este?

  5. Spor la cumparaturile regale sa aveti!
    Si mie imi place eMAG,nu stiu de cate ori si de ce sume am luat,dar pentru mine e site de referinta.Adica,am cautat,bineinteles, si pe altele dar chiar si cand site-urile respective anuntau reduceri,pretul era mai mare sau acelasi cu pretul obisnuit de pe eMAG.Si-atunci,iau direct de la ei.Produsele vin rapid,intr-adevar.

  6. Si noi suntem foarte multumiti. Sotul meu vroia sa isi cumpere playstation 4, am cautat in Cluj intr-o seara in toate Mall-urile din Cluj si nimeni nu avea pe stoc. A doua zi a sunat la magazinul Emag sa intrebe daca ei au pe stoc, si in aceeasi zi l-a si cumparat, la un pret mai bun decat era in alte magazine.

    Sa stiti ca s-a deschis Emag Baby (cu produse pt copii) in Bucuresti.

  7. Imi pare rau ca am luat deja kindelu saptamana trecuta ( tot de la ei), dar info cu aparatu de aerosoli e pretioasa ;). Foarte obiectiv articolul, asta e si parerea mea despre ei. Sunt profi si daca gresesc stiu sa se revanseze. Acum numai ramane nimic de zis decat ca stau la panda pt maine. Apropo au anuntat la ce ora dau startu?

  8. Black friday sau nu, eu sunt fan emag 🙂 Am de la ei calculator, masina de spalat, uscator de par, doua expresoare, camera video, telefon, tableta si mai nou, si muzica tot de la ei imi iau 🙂 Cred ca au cele mai faine servicii. Ce mi-a placut mult a fost ca ei iti dau, dupa un produs cumparat, coduri de reducere utilizabile in anumite perioade, evident – pentru o categorie de produse 🙂 E ca si cum ti-ar rasplati fidelitatea.

  9. Si noi iubim emagul. Am comandat cred ca de cel putin 10 ori anul acesta de la ei. Mie imi place ca sunt foarte prompti in ceea ce priveste livrarea. Maine vrem sa luam un smart tv. De fapt sotul vrea.
    Eu vreau un ceas, sa vad la ce pret il gasesc si biste carti.

  10. Nici nu a inceput Vinerea Neagra ca deja sunt stocuri epuizate .
    Strategie – baga stoc epuizat la produsele cele mai cautate si le scoate la vanzare dupa la acelasi pret . 🙂 .
    Acum 3 saptamani mi-am cumparat un Espressor automat Bosch Tassimo la …189 ron . acum este la 499 ron – oferta cica .
    Se joaca cu preturile cum vor – spun asta ca tot urmaresc anumite produse pe care le vreau si doar vad preturile cum se schimba . Le pot si dovedi ca imi printez paginile 🙂 .
    Studiati in limita in care aveti timp preturile 🙂

  11. Si noi comandam foarte des de pe Emag, in fiecare an se mai gaseste cate o noutate in materie de lentile, obiective sau vreo alta unitate, monitor mai cool si mai destept, asa ca se duc anual in jur de 5000lei la ei, dar nu am regretat niciodata, n-am avut probleme decat o singura data, cand am rezolvat foarte usor in showroom imediat 🙂

  12. Kindle! Kindle! Kindle! :))) De cand il am, nu-mi pot inchipui cum am trait fara el. Ca si cu porcusorii de guineea. 😛
    Eu ma rog de epilatorul meu sa decedeze ca sa-mi iau altul si el nu vrea. Bag seama ca cei 11 ani de existenta nu-i sunt de ajuns…
    In alta ordine de idei, de Black Friday, lui husband o sa-i pice netul si curentul si poate i se strica si laptopul temporar. Ca daca nu sigur vede el vreun alt laptop mai bun si mai scump sau vreun telefon mai competent decat asta pe care il foloseste acum. 😀
    Spor la shoping!

  13. Vin eu Gigi contra… si eu sunt intr o oarecare masura fan. Am avut si experienta negativa cu ei, gen: dus mp4 la reparat, o luna de zile tot ne duceau cu zaharelu’ ca aproape e gata. Am facut o sesizare si cel cu care am vorbit ne a asigurat ca in max 2 zile o sa ni l trimita.
    Preturile nu prea mai sunt de mult printre cele mai mici, dar asta este dat si de faptul ca sunt seriosi.
    Am luat si scutece de la ei la pret buuun.

  14. Eu iau mereu Pampers de la ei la bax mare d carton,sunt printre putinii unde mai gasesti,prind mereu oferte si cumpar mai ieftin si nu ma cocosez sa il car,mi-l baga in casa.

  15. Eu multe cumparaturi fac de la Emag. Pampersii pentru pui ii cumpar de aproape un an de la ei, in afara de faptul ca vin la usa si nu ma mai compli si cu baxul la cumparaturi dar i-am luat si la 103 lei baxul ala care are pret obisnuit la 132 lei.
    In rest, cumparam tot felul de la ei, unele le achitam si cu cardul avantaj intr-un numar de rate, am luat si asigurarea RCA la un pret f bun si livrata la usa.
    Oricum, noi ii iubim, vorba „OMULUI”, am lua emagul de nevasta.

  16. Da, bun emag asta! Mai au si scutece Pampers in mega cutii la cel mai mic pret 🙂 si chiar e mai mic si decat la carrefour, miniprix etc.
    Iar la partea cu returul sunt fenomenali, intr-adevar. Multifunctionalul de la Beaba l-am returnat, am primit si toti banii inapoi si am comandat altceva (aparatul de gatit cu aburi de la philips si un mixer vertical tot de la ei).
    So, long live emag! MAine stau si eu conectata sa vad daca au reduceri si la scaune de masa pentru bebe!

  17. Sooooo…scuze ca insist dar la ce ora incepe BF la prietenul nostru emag? Eu am 6 comenzi la ei in ultimele 2 luni, asta pt ca au fost la reducere carticelele pt bebe si le-am luat pe toate, copila mea fiind innebuninta dupa ele ( pt mamicile interesate)

  18. Si eu am avut experiente multumitoare cu Emag. Imi place ca au mereu produse pe stoc – sunt foarte putine magazine online care au mereu stoc.
    Poate un mic repros, care m-a afectat pe mine si nu am putut cumpara de la ei un laptop, e ca promoveaza plata in rate fara dobanda cu un anumit tip de card care e foarte putin utilizat. Pentru cardul pe care il am eu beneficiam de mai putine rate. Desigur, asta e politica lor, fiecare magazin are contracte diferite cu bancile.
    In rest, numai de bine, chiar sunt foarte seriosi. Eu in general le cer sa imi aduca produsul in showroom ca sa il iau cand merg acasa de la birou. Daca plasez comanda noaptea la 10, a doua zi la pranz e in showroom.

  19. Ne-am luat absolut toate electrocasnicele de la emag (aspirator, plita, cuptor, frigider), lunar comand pampersii ca au oferte si lapte praf (e mult mai ieftin la promotie) iar de black friday vreau un sandwich maker, parfum, jucarii si poate ceva tehnic pentru sot.

  20. Ador emag! Super seriosi, si lunar comand scutece, lapte praf de la ei (in afara de multe altele ce am luat de-a lungul timpului, mai ales cu ocazia black friday), mereu au promotii, cum apare promotia, hop si eu! De abia astept dimineata de maine! Sotul se trezeste de la 6 sa plece la serviciu si hop si eu cu cafeaua la nas sa ma pregatesc! Poate si reusesc inainte sa faca bebe ochi….

  21. Eu sunt putin dezamagita de ei dupa BF de anul trecut. Am ramas cu un gust amar si ma simt cumva inselata dupa ce mi-am comandat un aparat foto si un epilator care pareau folosite putin. Aparatul avea zgarieturi fine pe carcasa si epilatorul 2 firisoare de par pe unul dintre capete. Probabil erau din cele returnate de alti clienti.
    Nu le-am returnat pentru ca au fost la un pret ok. De aparatul foto aveam nevoie chiar in seara in care mi-a fost livrat ( si ar fi fost de mare porc sa il folosesc si sa il returnez dupa ). Epilatorul l-am sters bine cu spirt dar inca nu am avut curajul sa il folosesc ( bine ca nu a cedat inca cel vechi ). Cand ma gandesc la el acum simt cumva o amestecatura de teama si scarba.
    Deci anul asta mai comand doar daca vad un pret cu adevarat bun si in niciun caz produse care intra in contact cu par / piele / sange / unghii / etc. O sa ma gandesc f bine si daca de banii aia accept un produs SH.
    In rest nu am avut surprize din astea neplacute din partea lor cand am mai comandat ceea ce ma face sa cred ca de BF profita si ei si scapa de toate vechiturile si SH-urile.

  22. Si noi suntem foarte multumiti de emag. Rar sunt saptamani cand nu ne bate la usa un curier de la ei, mai ales ca eu comand si scutece, servetele umede, cosmetice :D.
    De cand cu bebelul comandam foarte mult online, in special de pe emag si elefant. Cei de la emag nu ne-au dezamagit niciodata, ori de cate ori am avut un retur au inlocuit produsul imediat, fara discutie. In schimb elefant..alta mancare de peste. Nu vreau sa fac anti-reclama, dar poate vad si ei ca au ceva probleme cu serviciul clienti. Doua exemple: 1.dat comanda de o lustra, data livrarii tot mutata timp de vreo 3 sapt, fara sa sune ei, ci sunat noi de jdamii de ori ca ii prinzi greu. 2. Am facut acum retur la un ceas destul de scump care ramane in urma cu vreo 3 min zilnic, nu am cerut banii, ci voucher, ne-am gandit ca e mai simplu. Nici dupa o saptamana nu am primit raspuns, cu atat mai putin voucherul. Ori de cate ori sunam ni se spune ca va reveni cineva a doua zi, trec trei zile…iar sunam, si tot asa…Sper ca nu ajungem la OPC. Trecand peste, DA…EMAG rulz 😀 😀 😀

    • da, si eu cred ca elefant.ro sunt complet varza; nici macar site-ul nu le merge calumea la preluarea de comenzi etc

  23. Daaa, traiasca eMag-ul, si toate vinerile negre :).
    Si noi asteptam ziua de maine, sa vedem cat de devreme ma scol…conform legilor lui Murphy, Timeea, care ma scoala in fiecare dimineata la 6, maine va dormi bustean pana la 9…:)

  24. Cred că dacă ai fi dat copy-paste sau share aş fi fost printre primii care săream în sus, fără supărare, am un mare cui împotriva celor care se cred ‘teresanţi şi diştepţi doar pentru ca ştiu doar atât, să dea un copy-paste sau share şi să aştepte laude, sau să se laude singuri. Mai ales că scrii mai bine ca ei 😀

  25. ..Printesa..te am auzit vorbind de aparat de aerosoli..Laica..ai folosit cu ultrasunete? sau simplu..sunt si fara ultrasunete? mersi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *