Am plins azi de ma ustura ochii si pielea de pe obraji, iar rochia mi-e uda sub barbie de cita apa sarata de ochi s-a inodat acolo. Ma simt obosita, pedepsita, hidoasa.
Sint lipsita de orice speranta, si asta mi se intimpla foarte rar. Mi-am pus niste rom si scriu. Pling si scriu.
Am o problema. De dragul povestii, sa spunem ca mi-a crescut par pe faţă. Pe o faţă care e obisnuita sa arate ok. Nu frumos, nu perfect, nu luminos si restul de epitete din reclamele la creme. Doar ok, genul de faţă dupa care nu intorci capul pe strada, pentru ca nu e nici suficient de frumos, nici suficient de urit. Bun. De la o vreme, a inceput sa-mi creasca par pe fata. Par negru, des, sirmos, cret. Cum putini oameni mai au pe lume in alte zone decit cele bine ascunse privirii publice. Mi se mai vad ochii, gura si virful nasului. In rest, par negru. Eu femeie fiind (asta pentru cei mai noi printre noi). Bun, o vreme am asteptat sa dea inapoi. Am mers la medicul specialist in astfel de probleme, pe care-l vizitez de mai bine de trei ani. Tipul m-a asigurat ca o sa-mi treaca. Am vorbit cu unii cu altii, cica sa nu ma ambalez, uneori se intimpla. Azi, trei luni mai tirziu, e deja cumplit. Oamenii intorc capul dupa mine. Cei mai curajosi dintre cei care ma cunosc ma intreaba direct ce s-a intimplat. Ridic din umeri si-mi vine sa dispar de rusine. Cei mai lasi vorbesc cu mine privindu-ma fix in zona bocancilor, le e si frica sa ridice ochii. Cei care nu ma cunosc, dar care dintr-un motiv sau altul trebuie sa vorbeasca ceva cu mine, se holbeaza. Mie imi vine sa dispar de rusine.
Si eu interactionez dupa cum urmeaza:
Doctorul specialist
Tipul ma trateaza preventiv de ceva vreme. Azi mi-a zis asa: sint doua tratamente eficiente in astfel de situatii. Pe nici unul nu ti-l pot da acum, poate peste 5 ani. Asa ca eu zic sa te relaxezi, la un moment dat o sa fie mai bine.
Pai domnu doctor, e grav, adica… uitati-va la mine cum arat. (deja pling)
Ei, da, sigur, inteleg ca e neplacut, dar trebuie sa fii optimista.
Aha, deci o sa fie mai bine curind.
N-am spus asta.
O sa fie bine mai tirziu.
Nici asta nu stiu, dar e important sa te relaxezi.
SA MA RELAXEZ? Imi vine sa nu mai ies din casa, sa nu ma mai dau jos din pat, mi-e rusine, groaza, greata, rau sa las alti oameni sa ma vada. Sint, practic, disperata.
Imi pare rau, asta e. Fii optimista.
Sotul
Ce ai draga?
Mi-e greu, uite, chestia asta cu parul pe faţă ma termina nervos, nu stiu ce sa fac..
Scuza-ma putin, acum sint cam stresat.
(o zi mai tirziu, semi-intuneric) Hai draga ca nu e asa grav.
CUM NU E ASA GRAV? Nu vezi cum arat? Nu vezi ca e tot mai rau si ca nu sint solutii?
Mda, exagerezi.
…………
Mama
Poate tre sa incerci si solutia aia de-am vazut-o eu la teveu.
Am incercat-o, nu merge.
Da aialta, cu H2Co2 activ?
Nici aia nu merge.
Aha, da’ poate exista totusi ceva.
Nu cred. Nu mai cred.
Bine, las’ c-o sa fie bine.
Mda. ………….
Alti oameni apropiati care nu m-au mai vazut de ceva vreme, care stiu ca e ceva si nu stiu ce, dar vor sa ma ajute.
Da’ nu vrei sa vorbim?
Nu.
Sigur? E ceva legat de munca?
Nu, nu vreau sa vorbim, te rog, hai s-o lasam pe mai tirziu.
Aha, bine, e ceva legat de acasa?
Bai, chiar nu mai pot, te rog, hai sa vorbim miine.
Bine, am inteles, da’ sigur nu vrei sa-mi spui?
…………
Asta e. Aici sint. Lipsita de speranta. Sincer, nu-mi vine sa ma trezesc miine. Si asta nu mi s-a mai intimplat cred ca niciodata. Nu stiu ce sa fac. E nou pentru mine. Nou si cumplit. Si-s multi oameni aici care isi fring miinile. Le cer iertare. Stiu ca vor sa ma ajute. Stiu si ei cum stiu si eu ca nu au cum.
Azi am spus cu voce tare ca-mi vine sa-mi tai gîtul. M-a auzit mama. Nu vreau sa ma gindesc cum i s-a micsorat inima. Iarta-ma, mama. N-o sa fac asta, iti promit. Dar imi vine, jur ca-mi vine. Iubesc viata, dar mi-e foarte greu, spre imposibil de greu, s-o iau asa cum mi-e data acum. Scriu dezlinat, stiu, e de la alcool si de la plins. Habar n-am care-i calea. Nu stiu decit ca nu mai vreau. Din pacate, stiu si ca nu exista solutii.
Poate un endocrinolog. La care sa nu trebuiasca sa astept luna august sa ma vada. Mda, probabil ma imbat cu apa rece acum, dar deh, daca romul nu functioneaza… Nimic altceva nu merge. Nu exista tratament. Aud ce-mi spun oamenii dragi care incearca sa ma consoleze, dar nimic nu ma poate face sa ma simt mai bine, pentru ca in locul meu sint doar eu si e un loc care arde si care doare.
Asta e. Nu stiu de ce postez asta aici acum. Pentru c-as vrea sa strig ce simt si nu pot, pentru ca atunci s-ar uita oamenii la mine si-ar vedea ce vreau eu sa ascund. Asa ca scriu, ca asta merge si fara poze. Si sper la… nimic, de fapt. doar scriu.
asta e.
oooooooof 🙁
Aoleu! Nasol. Imi pare rau…
Majoritatea persoanelor care citesc aici si comenteaza, te inteleg si rezoneaza cu tine, te incurajeaza si iti sunt alaturi moral.
Nu e mai simplu, in loc de metafora cu parul pe fata, sa fi spus direct ce te apasa atat de tare?
Adica, era o metafora, nu?
Am talent la gafe, insa parca ai zis asta 'de dragul povestii', deci eu asta am inteles.
In cele mai multe cazuri, solutii exista, sunt simple si sub nasul nostru, trebuie doar sa crezi asta, parte relativ dificil de aplicat, cand ceva te apasa atat de tare.
Capul sus! 🙂
Of, Ioana… am incercat sa citesc printre randuri, nu-s convinsa ca am reusit si nici ca asta-ti doresti. Asa ca nu mai discutam despre CE.
Stiu cum e sa nu mai vrei sa te trezesti, sa nu mai vrei sa respiri, sa nu mai… sa nu mai. Ce sa faci? Sa astepti sa treaca. E ciudat, dar de obicei trece fara sa avem noi vreun rol activ in treaba asta. Chestiile cu "relaxeaza-te, nu te mai gandi, ocupa-ti mintea, fa aia si ailalta, stai in maini, stai in cap" nu functioneaza. Psihicul uman e foarte capos si stie cat are nevoie sa sufere, ca sa zic asa.
O sa TREACA, de asta fii convinsa. Dar sa stii ca romul nu ajuta. La deprimare, alcoolul face mai rau, te-ngroapa de-a binelea.
As tot scrie si nu m-as opri. Te imbratisez. Si, acum te rog sa nu plangi si mai tare citind asta, sa stii ca tot o PRINTESA esti. Cu tot parul metaforic (sau ne-) de pe fata.
Pentru ca n-am trecut FIX prin aceeasi situatie, nici eu, nici altii, n-o sa-ti putem da solutia salvatoare. Dar te-ai gandit ca poate organismul tau iti transmite ceva? Ca poate vrea sa-l duci la nivelul urmator? Du-te si fa-ti chestia aia cu biorezonanta magnetica, poate face lumina acolo unde alti dr. n-au reusit. Nu stiu, zic si eu. Noi pupam! Si unde pupam noi, trece:)
Draga Ioana,
eu sper sa gasesti o solutie la problema ta de sanatate. Sunt sigura ca exista oameni care te iubesc enorm, oricum ai arata. Te iubesc pentru ceea ce est tu, pentru sufletul tau. Te iubesc pe tine ca persoana.
Uite, matusa mea de doar 42 de ani a invins un cancer de col uterin, dar acum sufera de insuficienta renala acuta obstructiva si de uretrohidronefroza bilaterala. Adica, are dupa ea doua furtune, cu doua pungi pentru colectarea urinei. Si, a fost operata dar nu s-a putut face nimic pentru ea, pentru a o scapa de pungile alea.
Inutil sa mai spun ca dupa ce s-a trezit din operatie a inceput sa planga, sa spuna ca nu mai poate sa lupte. Oare cine ar mai putea? Dupa sedinte de radio-chimioterapie si neoplasm de col uterin operat??? E tare trist cand esti legat la maini si nu poti face absolut nimic pentu cei din jur aflati in suferinta. Poti doar sa incerci sa cauti solutii, alti doctori, alte pareri. Poate, poate.
Poti sa te rogi lui Dumnezeu sa-ti ofere El solutia miraculoasa!!!
Eu iti doresc multa sanatate si curaj sa treci peste toate problemele tale de sanatate!
Cu mult drag, Ela
eu o iau ca pe o metafora. si chiar daca e adevarat, nu e cel mai grav lucru din lume. sunt sigura ca se va gasi o solutie. important e sa ramai sanatoasa si la corp si la minte. toate cele bune si sper ca ai oameni alaturi sa te consoleze.
Printeso, sper sa te faci bine repede si sa te intorci la regatul tau plin de ganduri bune si iubire.
Daca cauti un endocrinolog bun, incearca la Clinica Sophia. Gasesti pe net detalii despre consultatii si programari.
Scumpa, m-a luat valul vietii si n-am mai trecut de vreo cateva saptamani pe la tine, da ma sperii de ultimele articole! Nu cunosc nici un endo, dar daca te pot ajuta in alt fel, da-mi un mail de pe site-ul meu! Sunt buna la facut galerie, sa stii! Nu mai fi suparata, partea buna e ca nimic nu e pentru totdeauna decat daca depui eforturi in sensul asta!
nu e doar atat!…va veni o solutie, fii convinsa de asta! si nu e nici cel mai rau lucru care ti se poate intampla in viata…dupa ce ai sa rezolvi problema de acum, ai sa incerci altele, si altele, si bune, si rele…iar acum, cand ti-e rau, nu te lasa invinsa! informeaza-te, citeste cat mai mult despre situatii asemanatoare cu a ta, incearca sa stabilesti tu, pentru tine, diagnostice, dar nu crede ca nu exista solutii, indiferent cine iti spune asta! si nici nu lasa pe cei din jur sa te compatimeasca ori sa ignore problema, ci roaga-i si pe ei sa se informeze…si o sa gasiti solutia, stiu asta…
Giliola, cu drag si speranta
ar trebui sa spui je veux la suite et pas la fin.ai grija sa nu pierzi totul.nimeni nu sta prea mult in preajma nefericitilor, le e frica ca se ia(nefericirea).
Nu pretind ca te inteleg, nu sunt in locul tau deci nu pretind asta! Dar, totusi, imi permit sa imi exprim opinia, pentru ca ne-ai incurajat de atatea ori sa facem asta. Din cate am inteles, cu mintea mea ingusta, este o problema de aspect fizic, o chestie cum zici tu hidoasa dpdv estetic, care te terorizeaza de ani/luni. Nu este ceva care sa iti afecteze sanatatea, nu? Asta am dedus (si scuza-ma daca situatia este diferita) din analogia parului pe fata si din "Tipul m-a asigurat ca o sa-mi treaca" si "Am vorbit cu unii cu altii, cica sa nu ma ambalez, uneori se intimpla" si "inteleg ca e neplacut". Deci este ceva in legatura cu aspectul tau fizic care e posibil sa treaca, dar nu se stie cand si cum.
Ceea ce nu inteleg eu este: cum poti sa spui ca asta nu ti s-a intamplat cred ca niciodata??? Cum? Cand in alte posturi spuneai ca erai fara parinti, fara prieteni alaturi, singura, in baie, fara casa, cu pneumonie parca, fara bani, fara perspectiva…de mi se rupea sufletul citind?? Oare chiar e mai rau decat atunci??????????? De ce zici asta? Nu inteleg! Chiar nu inteleg!!!!
Si chiar imi permit sa spun ca nu e corect fata de noi care te citim zi de zi. Nu e corect. Ne sperii, exagerezi si cum sa spui ca nu ai chef sa te mai trezesti sau sa mai iesi din casa?? Tocmai tu? Parca iti luase ani si ani de "training dur" ca sa inveti sa privesti viata in roz (sau macar in tonuri pastelate), indiferent de situatie…si erai mandra de asta si eu eram invidioasa pe tine pentru asta…
Poate ca sunt un capricorn prea pragmatic…si de asta nu reusesc sa te inteleg….sper ca nu ai vorbit serios in ultimele doua posturi. Si vreau sa revii unde trebuie sa fii de fapt! Inteleg ca suferi (din nou, nu sunt in locul tau, si recunosc ca poate am "sarit calul" cu comentariile mele)…dar incearca sa iti revii, sa treci prin experienta asta folosindu-te de intelepciunea acumulata in ultimii zece ani. I say you're better than this.
P.S. In cazul in care te-am suparat, imi cer scuze. Nu asta a fost intentia mea. But i had to say something.
Buna,
Exista o vorba – Fiecare intimplare din viata ta, o atragi-inviti TU personal cu gandurile tale. Poate analiza gandurilor, faptelor, dorintelor aduce solutie problemei aparute.
Precum intrebarea apare in noi, raspunsul mereu este in noi.
Putina concentrare asupra persoanei tale, a copilului din tine sigur te va ajuta la rezolvarea problemei, indiferent de natura acesteia 🙂
O seara linistita
Buna, Ioana draga. Cand am citit "par pe fata" stii la ce m-a dus gandul direct? La PCOS (polycystic ovarian syndrome) cand apare un exces de hormoni androgeni, asta ducand la hirsutism (plus alte simptome). PCOS este una din cauzele cele mai frecvente ale hirsutismului. Ceea ce trebuie sa faci tu, este sa te linistesti, sa intelegi ca ce ai tu se poate rezolva, DAR trebuie sa mergi la un endocrinolog. Trebuie cautata cauza neaparat (pot fi multiple). Oricum rezolvarea trebuie sa vina prin tratarea dezechilibrului interior care cel mai posibil e hormonal. Daca medicina clasica nu functioneaza (eu sper sa dai de capat problemei asa), am citit pe multe site-uri vegane/raw cum ca o dieta de cate gen ar avea beneficii, inclusiv in reglarea hormonala. Nu stiu sigur, n-am incercat, doar am citit si eu. Numai bine iti doresc, Ana
Imi pare rau ca ti se intampla asta! Subiectul fiind legat de fata, pot spune ca stiu cum e…Am avut o vreme o iritatie groaznica…ai zice ca asta-i un lucru pasager… spre deosebire de ce ti se intampla tie…dar o vreme lunga nu a trecut. Toate valurile alea de "nu pot sa ma uit in oglinda" si "de ce eu", toate vor trece. Trebuie sa continui sa-ti spui asta. Feel free sa-ti speli amarul cu ce vrei tu, suntem oameni, uneori asa functionam. A doua zi, reia lupta!
Daca am ales cheia potrivita de lectura pentru cele scrise de tine, inca nu ai gasit endocrinologul potrivit. Si cauta o femeie…ea va intelege. Iti doresc multa putere, rabdare si sanatate de la epiderma, pana in suflet!
Pai, scrii aici fiindca asa simti nevoia. Nu scrii in jurnalul de-l stii numai tu, scrii sa vada si altii si mi se pare ca asta inseamna ca oarescum ai nevoie de altii – sa te mangaie, sa-ti spuna si ei ce nu vrei sa auzi (ca va fi bine, ca sunt solutii), sa contribuie si ei la o solutie. Pentru ca, oricat de disperata esti, tot mai speri.
Acuma, eu n-am ce sa-ti spun, decat ca a existat o iarna in care ma tavaleam pe jos, slabeam din zi in zi si a trecut. Nu pe cat de repede mi-as fi dorit, dar a trecut.
Nu poti avea rabdare, insa poti avea incredere, din cand in cand. Nu mereu. Si increderea e adevarata.
Ioana, asta-i doar o alta etapa :). Treaba cu parul pe fata sa zicem ca o experimentez si eu de cativa ani buni. Hai totusi sa mai incercam, poate cine stie. Si cei care nu-s patiti n-o sa priceapa niciodata, poate asta-i unul dintre cele mai nasoale aspecte si greu de acceptat :). Te pup.
Princess, un singur lucru indraznesc sa-l sugerez si, desigur, nu stiu daca abordarea mea e cea mai buna (nu stiu nici daca eu as putea-o aplica):
Gandeste-te in felul urmator:
Daca cineva ti-ar spune ca 'parul de pe fata' odata aparut nu va mai disparea niciodata, ce-ai face? Cum ai gandi? Cum te-ai raporta la viata ta de acum incolo? Cum ai trai?
*Sigur ca va disparea – dar odata ce gasesti un raspuns la intrebarea de mai sus, iti va fi mai usor pana atunci.
e prima dată când iti scriu, am avut impulsuri de multe ori.
avem cam aceeasi varsta , cate un sot perfect care ne-a invatat sa ne simtim printese, o dorinta amânată de a avea copii până într-un viitor stabilit de Dumnezeu, o plăcere de a ne traduce fiinţa prin scris,etc.
Întreaga adolescenţă m-a însotit o boala de piele(acnee) care si-a lasat amprenta in sufletul meu, m-a complexat, si mi-a tăiat de multe ori aripile.Degeaba mi se spune ca sunt frumoasa, eu mă vad prin fiecare por dilatat la maxim, dismorfică.În fine, datorită sotului meu, am depăsit asta…
Ei bine, acum câteva luni am ajuns să trăiesc cu adevărat drama vietii mele, omul meu iubit,idolatrizat, adorat este bolnav de cancer.
Am plâns, m_am rugat, am disperat la început, dar acum, chiar dacă sunt momente când îmi curg lacrimi prin vene, gândesc cu optimism , cu speranţă, gândindu_mă că vom învinge.
Simt din toată inima mea că te vei face bine, vei vedea, se va ivi omul care să te facă bine, şi cine ştie poate peste un timp vom vorbi la trecut despre vindecarea noastră.
Asa mi se pare uneori ca ai unele posturi pe care le scrii numai pentru tine, ca de fiecare data cand vad ca ti-a raspuns cineva, ma mira asa tare…
Te imbratisez cu drag. O sa fie bine.
Hai, curaj!
I've been where you are now… still am actually. Dupa ce am citit primele trei randuri ale tale, m-am gandit, ca poate ai exact acceeasi problema… care mie nu mi-a trecut, si nu imi mai fac iluzii ca va trece vreodata (it would take some sort of a medical miracle).
Asa ca nu iti pot da sfaturi si nici nu te pot consola, dar raspunsul/solutia pentru mine a fost ceea ce a spus Mira putin mai sus – ti-o spun, pentru ca acim stiu, ca m-ar fi scutit de multe nopti de "plang si scriu", daca as fi privit lucrurile din perspectiva asta.
Dragii mei, nu va pot raspunde la fiecare in parte, si nici nu cred ca e cazul acum. Va multumesc pentru prezenta si vorbe, am citit fiecare rind de citeva ori zilele astea. Aveti fiecare dintre voi dreptate, ma ajuta oricine vine pe-aici cu ginduri, orice fel de ginduri. Deci, din nou, va multumesc.
Draga Ionouka, ai un sot minunat, o bunica rupta din poveste si o mana de oameni, aici de fata, care te iubesc. Iar tu esti o printesa. Oare se poate pune ceva de-a curmezisul fericirii tale? Eu cred ca nu.
Orice ar fi, poti trece peste. Hai, stiu ca poti. Noi suntem aici sa te sustinem. Cu imbratisari, vorbe calde si ganduri bune… hai, capul sus, printesa! Lupta cu viata si invinge-o! Sa ai o zi frumoasa ca sufletul tau :*
Draga Ionouka, si eu am aceeasi problema si am trecut pe la doctori, care mi-au dat Diane35 (anticonceptionale), numai ca sa ma trezesc ca parul devine… mai negru.
Din experienta mea cu ovare polichistice (o luna erau chisturi, in urm. luna nu mai erau) si endocrinologi care te trimit la tratamente hormonale, pot sa-ti zic ca m-a vindecat cat de cat… sarcina. La cat Utrogestan am luat…
Stiu ca o astfel de chestie te deprima in ultimul hal, fiindca iti submineaza increderea in femeia din tine. Dar nu pierde speranta! Vezi ce-ti zic cei de la Cantacuzino. Succes!!
Hei salut, iti scriu ca am trecut si eu prin asta .. aveam "par" care devenise albastru la un moment dat, sau cateodata crestea un fir de par pe alt fir de par pe alt fir de par. aveam fire de par care cresteau pe piele, altele care cresteau sub piele etc.
Am fost la un medic dermatolog in bucuresti, mi-a dat accutane si asta a fost. nu am luat mult timp (3 lui), am ramas cu cicatrici pe fata, dar acuma nu mai am decat cateva firisoare care vin regulat o data pe luna. Stiu ca trebuie sa reiau doza dar le mai las putin.
Bunica-mea imi zicea de fiecare data cand ma vedea despre nushce tratament. Viitorul meu sot glumea ca "mi-a iesit rautatea pe fata" and other stuff.
Vreau sa iti zic ca e greu, e f nasol, dar nu parul de pe fata este ceea ce te defineste, si sotul tau nu pentru asta te iubeste si te respecta pana la urma. La fel si prietenii, familia etc.
CU RABDARE o sa o invingi si pe asta!
Mult bun simt iti trebuie sa te abtii de la scris ironii sau rautati.. sau poate un caracter ceva mai bun ca.. al altora! 😀
Parul de pe fata este o metaforaaa! doamne..