Înapoi în curtea bunicilor

Am plîns la postul cu amintirile despre bunici cum n-am plîns nici în depresia de după prima naștere. Am pus mai jos cîteva fragmente, să plîngeți și voi. Cred că e un plîns bun, de drag, genul de plîns de care-avem nevoie din cînd în cînd ca să ne scuturăm de rele, să facem din lacrimi un caleidoscop prin care să vedem tot rozul care ne ține în priză.

Sînt multe, dacă vreți să aflați cîștigătorii concursului, mergeți spre final. Le-am lăsat așa cum au fost scrise, fără editare, sînt multe emoții acolo pe care n-am vrut să le curăț.

Iată, la grămadă, mămăligă cu lapte în ceaun, fructe din copac, scovergi, pîine frămîntată, bunici blînzi, vaci, puișori galbeni, iarbă grasă. Și mulți copii fericiți.

Bunicului ii placea tare mult coaja de mamaliga cu lapte! De fiecare data cand bunica face mamaliga spunea: “Cucoana, aia sa mi-o lași pt dimineata!”- ei fusesera 13 frati acasa si se manca tot! Nu-i voi uita niciodata glasul atunci cand intra in casa si ne saluta: “Salutare, scumpa floare!”…

Nu voi putea uita faneata din care, copii fiind culegeam ciuperci dupa ploaie si bunica ni le cocea pe jar, nu uit gustul smantanei cu branza sau bulzului de pe jar, al perelor parfumate de august pe care bunica ni le aducea dupa ploaie ca erau cele mai bune si dulci. Casuta ei este intr-un satuc, lipsit de sosea (prima bucata de sosea este la 3 km de sat) in apropierea unei paduri de stejar din care, copii fiind, mergeam cu bunica sa aducem lemne, ea cara cu spatele legaturile de crengi grele. Mereu ne spunea povesti, televizor nu aveam dar ascultam cu bucurie teatru la un aparat vechi.

Craciunul si Anul Nou erau adevarate zile de sarbatoare cu zapada multa, bunica, noi si sania…
cand eram micuti, bunica se dadea cu noi, cu sania, faceam oameni de zapada si asteptam colindatori.
Cand se facea mamaliga, ne aliniam toate langa masa si asteptam sa taie mamaliga cu ata. Ne puneam apoi bunica cate o felie la fiecare in palma si ne frige la palme si o mutam dintr-o mana in alta pana cand primeam si o felie de branza si gata, afara pe strada, desculte, la joaca.

Imi sunt si acum vii in minte: mirosul de iarba prospat cosita la apusul soarelui, laptele fiert in ceunul de mamaliga la o ora dupa ce a fost muls, multitudinea de pisici care asteptau nesatule sa le dea lapte proaspat, puii galbeni si pufosi, curtea plina de animale, gustul cireselor mancate direct din copac, teatrul radiofonic de pe radio Iasi, mirosul de mere puse in tinda pentru iarna, trezitul dimineata in cantatul cocosilor, linistea de la pranz in lunile de vara si mai ales blandete bunicii si intelepciunea bunicului

Eu de la mamaia îmi aduc aminte în primul rând de felul de-a vorbi, echilibru perfect între glumă si seriozitate, plus puterea de a împăca lucrurile fără ca nimeni să nu rămână supărat, cred că de aia era cunoscută în sat şi drept mama Tudora (ţin minte că eram foarte mândru când eram întrebat pe vreo uliţă “tu a cui eşti?”, răspundeam, şi apoi, fie că aveam de-a face cu vreo babă cicălitoare sau cu vreun moş hâtru, mă priveau mai altfel decât pe ceilalţi copii), apoi îmi aduc aminte de ciorbele alea pe care le-aş fi mâncat şi la micul dejun, bineânţeles de mămăliga cu lapte fiert în ceaunul în care s-a făcut în prealabil mămăliga, de perje că tot mi-ai adus aminte şi salivez (aşa le spunea doar prunelor cu gât, alea mov închis), de pâinea mare şi rotundă pe care o luam de la brutăria din sat şi mă înebunea mirosul ăla (nu puteam să rup nicio bucată, era prea fierbinte), de joaca de-a indienii prin porumbul din spatele casei, de scobitul bostanilor ca să fac felinar, de culesul la vie când abia aşteptam să dau navală la cada cu must, de iarna la gura sobei (îmi plăcea teribil să fac focul), şi mai sunt muuuulte, nu le înşir pe toate.

Manacarea se gatea pe soba, in bucataria de vara, o chestie minuscula, dar nu atat de mica incat sa nu incapa in ea o masuta rotunda si muuulte scaunase la fel de mici. Erau ca alea din Alba ca Zapada… Mamaliga era la ordinea zilei, o taia cu ata. O trantea pe fund si-o taia atunci, fierbinte! Si-n ceaunul ala punea repede lapte.. Si mai era ceva: pt noi, copiii, scotea terci si-i punea zahar si lapte..separate. Mama, mama, ce deliciu. Avea si-un nume, dar, spre rusinea mea, nu il mai stiu. Si mai iubeam maxim capsunele, daca le nimeream sezonul. (nu mereu mergeam in miez de vara). Sau ciresele pietroase. Sau morcovii, scosi si cunsumati direct din pamantul din gradina:)

Primavara cum ajungeam, dadeam iama in vie unde avea 3 randuri de capsuni si mancam tot ce era copt, apoi asteptam 2 zile pana plecam sa mananc si restul. Toamna adunam mere si nuci din spatele gradinii, iar vara udam legumele in locul ei si alergam ratustele si puii de gaina. Seara stateam cu ea. In adoleacenta cand imi placea sa dorm pana tarziu,ma trezea la 5-6 dim si zicea ” scoal’ la deal ca e soarele sus, hai ca te culci la loc la 12″. Doamne ai ce bine dormeam! Si gogosile facute de ea au foat mereu cele mai bune!

Seara cand ne făcea bunica baie făceam concurs , care apa este mai murdara , a mea sau a lu fratemiu ..
Ca distracție cand ploua , bunica ne uda ninoleumul de pe sala(hol) si ne punea muzica si dansam si spuneam ca suntem la discoteca !!! Doamne ce vremuri faine … Ce rău îmi pare ca al meu mic pui , Crina Amena nu va avea parte de așa ceva, din cauza distantei si a situației financiare nici nu la cunoscut inca pe bunicul meu ! Si are deja 3 luni …

Draga tataie, as fi vrut sa iti cunosti primul stranepot, sunt convinsa ca l-ai fi iubit din prima clipa, cel putin asa frumos cum m-ai iubit pe mine. As fi vrut sa mai stam macar o data, toti, in jurul mesei din sufragerie, pe acele scaune vechi pe care ne clatinam inca dinainte de a sti a vorbim, sa iti pui ochelarii si sa facem un rebus impreuna … sa ne adunam cu totii in ajun de An Nou, sa mancam placinta cu ravase si sa stam de vorba in acea galagie de necontenit. Sa ma primesti din nou cu sufletul in palme, sa ne contrazicem, sa ma certi, sa ma lauzi, sa imi zici cat de mandru esti cu nepotii tai, sa fim din nou o familie completa.
Plăcintele cu varză, cartofi sau brânză făcute din restul de aluat din covata de pâine, pe care trebuia să așteptăm cuminți să se ducă la dumnezeu prima dată să le sfințească, abia apoi să le mâncăm(acum știu că trebuiau să se răcească să le putem mânca, dar atunci, atunci era magic!). Laptele de capră îndulcit, amestecat cu apa cu care bunica clătea ibricul de cafeaua de dimineață, cu un colț de pâine și o bucată de brânză mâncat la amiaz’, în zilele când eram la fân, pe câmp. Papara cu patrunjel și ciuperci adunate de bunicul când se întorcea seara de pe câmp, imediat după ploaie.

Bunicul meu…inseamna bombonelele ascunse zi de zi in buzunar. Era taina noastra. Eram cel mai aprig vanator: scotoceam fiecare buzunar si nu ma lasam batuta pana cand nu gaseam vanatul:)) Iar el nu rata nicio zi: mereu avea ceva bun pregatit pentru mine. Bunicul meu ma lua cu el oriunde avea treaba, Simteam ca sunt atat de importanta la bratul lui.

Tanti Anglitira, mămaia mea, e un om iubit și respectat în tot satul. Un om echilibrat, fără să fi facut cursuri de yoga, un om onest, care nu s-a ghidat în viață decât după poruncile biblice, o mamă, bunică și străbunică de poveste, dar care n-a citit cărți de parenting, n-a auzit de dr. Dan Siegel sau de Alfie Kohn. Este o feministă care a susținut educația copiilor și nepoților, i-a sprijinit în drumul lor pentru autonomie, dar n-a auzit vreodată de Andrea Dworkin sau Simone de Beauvoir. N-a auzit nici de feminism, a auzit mult despre Iisus.
Bunicul meu mananca zilnic castraveti cu otet si bea un pahar de palinca la fiecare masa. E cel mai sanatos om pe care il cunosc. Cand eram mica, de cate ori ne asezam la masa isi punea un pahar de palinca si ma lasa si pe mine sa imi bag degetul sa gust :)). Am incercat de cateva ori, nu mi-a placut si nici dupa ce am crescut nu m-a atras nicio bautura alcoolica (o fi stiut bunicul meu ceva :)). Cand eram mica si era si el in putere, mergea in fiecare zi pe deal sa imi culeaga fructele cele mai bune. Chiar si de curand, la aproape 80 de ani, bunicul meu mai facea drumuri pe deal sa culeaga piersici si sa mi le trimita cu trenul la Bucuresti

Mimi a avut o viață grea de la o vârstă foarte mică, a trecut prin două războaie și deși a trecut prin momente la limita supraviețuirii era o femeie foarte veselă. Față de mâncare avea un respect special și nu suporta risipa și mofturile nejustificate. Tot timpul auzeam de la ea ca este un mare păcat să arunci pâinea și ca nimeni nu ar trebui să facă asta.

Am invatat de la mamaia de la framantat de cozonaci (si acum ii vad mainile pricepute ori de cate ori framant un aluat), la ingrijirea pielii (avea un ten superb, si m-a invatat sa folosesc masti de fructe, tarate, lapte, etc), la empatie si compasiune. Inca mi-e dor de mamaliguta cu branza si zmantana sau cu telemea rasa (toate facute de ea), de borsul de pui cu taietei de casa, de pestele fript pe jar, cu saramura, te turtele coapte pe vatra, de strugurii tamaiosi din bolta

Eu asa imi aduc aminte de Mosu’ Todor:
Oala rosie transpira pe marginea sobei, bulbuci de apa se ridica la suprafata pentru a se intalni cu malaiul care pluteste in forma unui munte din care se desprind bucati cu fiecare clocot de apa. Degete, ca niste ramuri ce parca se rasfira din trunchiul unui vechi stejar, apuca oala si o coboara pe podea unde batranul separa apa clocotinda si se apuca sa amestece malaiul umed cu cel uscat. “Mai pune niste cir, draga Mosului” imi zice mie in timp ce amesteca cu un bat lung in oala. Malaiul se transforma intr-o pasta aurie care se joaca si tresare si zvacneste si suspina in timp ce se lasa modelata de batranul care a repetat acelasi ritual probabil de mii de ori. Noi, nepotii, privim fascinati la oala rosie, arsa de foc, care acum are o tenta visinie, cu un interior galbui care gazduieste pasta aurie care inca mai freamata si se roteste cu miscari circulare in jurul batului manevrat de batran. E ca un dans, un du-te vino, un mod de viata. Noi, nepotii, stim ca odata ce Mosu’ a terminat de framantat pasta aceea aurie o va lasa in oala cateva minute, pe plita sa isi adune sufletul, apoi tocmai cand pasta aurie va simti ca are parte de odihna mult asteptata dupa atatea framantari va lua oala o va zdruncina de cateva ori pana cand pasta aurie se va desprinde de fund iar apoi o va tranti pe masa deasupra unei bucati de lemn. Odata ce batranul va ridica oala de deasupra lemnului, aburinda si tematoare de noile imprejurari, mamaliga va ocupa loc de cinste la masa de seara. Cu o bucata de sfoara, batranul va taia fiecaruia cate o bucata zdravana din mamaliga care umple casa de miros si gadila narile cu abur.

Lapte in ceaunul de mamaliga am mancat si noi dar si mamaliga rece, taiata felii, frecata cu sare si usturoi si coapta pe plita – parca simt si acum mirosul care umplea toata casa. Si turte in ceaun, cu branza si magiun, scovergi cu zahar sau cu miere, pepeni adusi de la camp si raciti in beci si cate si mai cate…uite ca iar mi s-au umplut ochii de lacrimi

Sambata faceam foc afara, in cuptor sa se coaca cozonacii,( pe care nu-i puteam manca imediat ce erau gata..trebuiau sa zica rugaciunile) apoi puneam oala cu apa rece sa se incalzeasca sa facem baie, ca tot omu, afara, infasurati apoi intr-un ceraceaf aspru, de bumbac….

Nu am putut alege cele mai bune trei amintiri, așa că am tras la sorți. Cîștigătorii celor trei pachete cu produse Olympus sînt Cristina Buja, Silviana si Ioana (ioanaspune), va rog să-mi scrieți pe email să stabilim cum primiți premiile. Vă mulțumesc pentru povești tuturor, m-au uns pe suflet și mi-au făcut bine.

Cît despre laptele bio Olympus… să vedeți. Vineri mi-au sunat la ușă lăptarii. Tineri, frumoși, cu accent ardelenesc, Toader și Vasile. Am lăsat bebelușul dormind pe pat, am înșfăcat-o pe Sofia, care privea cu interes tinerii domni din hol și am stat la taclale. Apoi am făcut o poză, care l-a cam contrariat pe soț. Eu, în pijamale, între doi lăptari tineri? Hm.

Apoi am băut lapte, și eu și Sofia. Bun, rece, direct din sticlă. A doua zi la conferința lui Alfie, ce să vezi. Lăptarii mei. Selfie direct, iar controverse pe facebook.

Iar cînd am venit acasă de la conferință în pauza de prînz, lihnită și obosită, omul meu mă aștepta cu un ceaun cu lapte turnat peste cojile proaspete de mămăligă. Oare am plîns oleacă? A fost bun, mai ales așa înghițit cu lacrimi… iar m-am întors acum trei decenii, acolo, la ei în curte.