E foarte greu să știi de ce plînge un bebeluș pînă apuci să-l cunoști, dar chiar și după aceea. În timp înveți care e plînsul de foame, care e cel de oboseală, de gaze, de scutec plin. Și uneori plînge diferit de toate astea, și ai face orice să tacă, cui îi place să audă cum plînge altă ființă, dragă sau nu? Dar mai ales dragă, cea mai dragă? Cînd ești oricum obosit, stresat, intens hormonat?
Cartea Alethei Solter, My Aware Baby, m-a ajutat cînd era Sofia mică, pentru că ea plîngea enorm de mult, nu știam de ce și eram terifiată că are o suferință (și chiar avea) și nu dormeam de griji… Ce spune cartea Alethei e că e ok ca bebelușii să plîngă, că plînsul e terapeutic, îi ajută să se descarce, pentru că ei altă formă de descărcare nu au. Că desigur, trebuie ținuți în brațe cînd plîng, dar că plînsul nu trebuie oprit cu sîn, suzetă, legănat, care devin rapid obiecte de control de care cel mic va fi dependent în timp și care-l vor ajuta să-și înăbușe frustrările în loc să le consume. Aletha spune că plînsul trebuie să se întîmple atunci cînd copilul simte nevoia și trebuie să dureze atît cît are copilul nevoie, că plînsul va înceta de la sine cînd copilul va fi consumat ce are de consumat.
M-a consolat să citesc asta. Bun, deci e ok să plîngă. Bașca oricum nu reușeam s-o fac să tacă. A crescut, s-a vindecat de reflux, a început să plîngă tot mai rar. Iar cînd plîngea, o lăsam să plîngă, ținută în brațe, mîngîiată, ajutată să verbalizeze ce simte.
M-am mai gîndit între timp la plînsul bebelușului, mai ales înainte să-l nasc pe Ivan. Și mi-am dat seama că de fapt nu e în regulă să te ascunzi după ipoteza asta, că plînsul bebelușului e ok. Dacă ajunge copilul într-atît de stresat încît să urle, ceva nu e în regulă. E totuși un bebeluș, dacă nevoile lui alea puține și simple sînt împlinite, de ce-ar fi el stresat, frustrat?
Acum simt și cred astfel lucrurile:
Cred că sînt copii mai sensibili. Și ei trebuie tratați cu mai multă blîndețe, feriți de lucrurile care îi stresează, pe cît posibil.
Că unii chiar au suferințe fizice, care trebuie imediat identificate și tratate, pe cît posibil.
Că unii sînt mai ușor de liniștit ca alții, părinții acestora din urmă sînt cei mai fericiți.
Da, sînt de acord că un copil mai mare are nevoie de plîns. Am observat asta la Sofia, mai ales după vîrsta de 1 an. După ce a mai crescut, a început să spună singură că are nevoie să plîngă. O încurajez să se descarce, am plîns și eu de față cu ea cînd m-a enervat peste măsură. Da, plînsul e o metodă grozavă de descărcare, de fapt, e metoda mea preferată de descărcare!
Dar la cei mici, la bebeluși, cred că e bine să încercăm să nu-i aducem în punctul în care pur și simplu trebuie să urle o oră ca să se descarce. Iar dacă au ajuns deja acolo, să încercăm să-i liniștim cu sînul, cu suzeta, cu legănat și alinat. Iar dacă nimic nu merge, atunci da, pentru liniștea noastră, să ne amintim ce spune Aletha, că uneori bebelușii pur și simplu trebuie să plîngă, că asta nu le afecteaza în nici un fel dezvoltarea, că o să vină o vreme cînd raportul plîns/rîs va fi net în favoarea rîsului.
Culmea, după ce mi-am făcut pace în gînduri apropo de plîns și l-am născut pe Ivan, am descoperit că unii bebeluși chiar nu plîng aproape deloc. 🙂
Sursa foto: bebeluș supărat, via Shutterstock
Am citit undeva , nu ma stiu unde, că bebelușii de nații diferite, de pe la 4-5 luni încolo nu (mai) plâng la fel. În funcție de limba maternă pe care o aud tot timpul în jurul lor, plânsul lor începe să se diferențieze. Adică un bebeluș englez plânge diferit de un bebeluș român. Așa o fi ? înclin să cred că da mai ales că studiul nu era făcut de cercetătorii ”britanici” 🙂
Buna, Ioana! Intrebarea mea nu are legatura cu subiectul postarii, dar o sa o pun aici. Tu ce ai recomanda unei viitoare mamici care are o situatie financiara buna (mai mult datorita sotului) in legatura cu durata concediului de crestere a copilului? Ai sfatui-o sa stea 1 an sa 2 acasa? Sunt intr-o dilema. Si problema e ca decizia asta, dupa cum se stie, trebuie luata inainte de nasterea copilului. Mai corect ar fi ca dupa primul an sa hotarasti ce faci in continuare. Sunt binevenite si parerile cititoarelor. 🙂 Multumesc mult anticipat!
Salut! Nu stiu cum e in Romania, insa la noi in R. Moldova se poate de luat 3 ani, ca mai apoi sa scrii cerere de revenire la servici cind doresti. Eu initial am scris pe 3, si la 1,5 am scris alta cerere de intrerupere a concediului de maternitate. In asa mod, nu esti obligata sa decizi din start, oricum sa fie asta singura ta grija :). Sanatate!
Trebuie sa decizi in clipa in care se termina pre si postnatalul (cele 126 zile).
Daca alegi sa stai 1 an (11 luni) primesti 85% din salariu in limita a maxim 3400 ron si daca alegi sa stai 2 ani (23 luni) primesti 85% din salatiu in limita a maxim 1200 ron. Nu stiu in Moldova cum e dar in Romania in functie de perioada esti remunerata diferit. 3 ani nu se poate sta decat cu copil cu handicap.
Depinde de tine ca mama daca simti ca poti sa te rupi de societate timp de 2 ani si sa stai doar cu bebelusul sau nu. Stiu o mama care a zis ca sta doi ani si dupa ce a vazut cu ce se mananca bebelusia si-a luat bona si s-a intors la servici cand bebe avea 4 luni. Si mai stiu o mama care si-a luat 1 an si apoi inca unul fara plata.
Intrebare: Daca alegi sa stai 2 ani, primesti in primul an 85% in limita a 3400 lei si din anul al doilea 85% in limita a 1200 lei, sau maxim 1200 de lei timp de 2 ani?
Daca alegi sa stai 2 ani primesti maxim 1200 de lei timp de 2 ani. Tocmai de aceea aman si eu sa fac un copil.
Bună. Eu sunt fericita proaspătă mamă a unui mic băiețel de aproape 3 luni. Din scurta mea experiență dar cu multele trăiri și sentimente deja adunate, îți pot spune că dacă ai posibilitatea, stai 2 ani acasă cu copilul. Are atâta nevoie de tine…și tu ai nevoie de el.
Iar referitor la momentul luării acestei decizii, nu trebuie sa faci asta înainte să naști, alegi dacă stai 1 an sau 2 ani după terminarea celor 126 de zile de concediu medical de sarcină și lauzie, când ceri suspendarea contractului de munca pentru a completa dosarul pentru concediul de creștere copil.
Din propria mea experienta iti zic sa alegi 2 ani si daca vrei te poti intoarce mai repede la serviciu. Eu am ales doar 1 an si am regretat pe de-o parte dar pe de alta ma bucuram ca ies si eu in lume, pt ca am avut multe momente in care ma simteam singura acasa, era vreme urata, nu puteam iesi afara cu zilele, sau era racita si de dimineata pana seara toceam papucii prin casa.
Dar am lucrat doar vreo 4 luni dupa ce m am intors si apoi nu am mai avut serviciu pana a implinit 2 ani. Desi am avut initial o depresie din cauza locului de munca, ulterior am profitat si m-am bucurat ca mai am ocazia sa stau cu ea. Stiam ca la un moment dat tot voi gasi un loc de munca si voi sta departe de ea.
Acum desi ajung seara acasa si stau mai putin cu ea, simt ca timpul petrecut cu ea este mai de calitate, ma bucur de fiecare moment, in weekend stam impreuna. eu sunt fericita si impacata.
Uneori mi se face tare dor de ea si abia astept sa o vad 🙂
Pai daca tot ai situatie financiara buna alege 2 ani si daca nu mai poti te intorci la serviciu mai devreme.Eu am ales doi ani si am facut eforturi financiare considerabile dar nu-mi pare rau pt ca acum bebe are mai mare nevoie de mine.Imi place sa ma joc cu el,sa-l invat tot felul de lucruri,e din ce in ce mai frumos.Am si momente cand imi vine sa ma urc pe pereti dar imediat imi aduc aminte ca in curand voi incepe serviciul si voi fi departe de el minim 10-12 ore.Nastere usoara si bafta!
Ma exprim: doi ani, categoric. E ideal ca cel mic sa o aiba in preajma pe mama cat mai mult posibil in primii doi, chiar trei ani si mai bine, de ce nu? Ideal. Acuma, fiecare se raporteaza la asta in functie de posibilitati, de cum simte… Eu am ales un an din considerente financiare si am vazut ca n-a fost o decizie tocmai fericita. Partea buna, pana la urma, a fost ca am putut sa lucrez de acasa, insa as fi preferat sa nu o fac deloc. E extraordinar sa poti fi prezenta pentru copil fara nici un stres, termen limita etc.
Doi ani! Toate cunostintele mele care au ales un an ma invidiau ca am fost inspirata sa mi aleg 2. E f deprimant pt mamele in situatia asta. De la un an incepi sa comunici cu copilul mai eficient: e super important, mai mult ca orice: sa vb cu el, sa ii explica, sa te joci, intre un an si 2 se produc f multe transformari la nivel emotional.
Daca iti permiti, stai acasa cat mai mult cu puiul tau. Crede-ma si 2 ani ti se vor parea putini. Eu trebuia sa ma intorc la 6 luni la munca si uite-ma si acum, cand are fetita mea 8 luni sunt acasa si as mai sta. Cu siguranta si copilului tau ii va fi mai bine cu mamica acasa decat cu vreo bona sau bunica. 🙂
Si eu am stat doi ani. Mi s-a parut mult si obositor la un moment dat dar pentru copil este cel mai bine, si cerd c asta conteaza in cele din urma. Plus, daca te intorci la un an la munca, fie iti gasesti bona, care iar nu este ieftin si este foarte greu sa gasesti om de incredere, fie ai pe cineva din familie care sa stea cu copilul, fie il dai la cresa unde se va imbolnavi constant. Toate cele trei sunt in detrimentul relatiei mama-copil, intre 1 an si doi copilul se dezvolta enorm iar mama cred ca este esentiala in aceasta dezvoltare. Eu stiu mama care plangeau la munca pentru ca bebe era acasa cu bunica/bona si gangurea sau mergea in picioare prima data. Este decizia ta, pana la urma, trebuie sa ti-o asumi.
2 ani! eu am stat 1 an si tare rau mi-a fost cand stiam ca baietelul era acasa cu bunica, mai ales ca dupa 1 an incepe sa mearga, vorbeasca, este cea mai frumoasa perioada de la 1 an la 3 ani! eu acum sunt din nou gravida si, de data asta, sunt hotarata sa stau 2 ani, desi nu pot sa spun ca situatia financiara este extraordinar de buna, iar diferenta de la plafonul de 3400 la 1200 este foarte mare, insa merita pentru copii.
da, si eu cat era fetita mea mica, nu suportam sa o aud cum plange; pe langa faptul ca imi venea laptele aproape instantaneu simteam o pornire de dinauntrul meu, sa nu o las sa planga, sa o linistesc; m-am certat rau cu sotul, care spunea ca trebuie sa o mai si las sa planga, ca o invat prost, ca o sa vad eu cand o sa fie mai mare etc… Plangea putin, si ajunsesem sa stiu din ce cauza plangea de fiecare data, dupa intensitate, durata, sunet. Acum ca are peste un an, suntem la alta etapa. O las sa planga cand simt ca are nevoie; imi dau seama si cand a plans destul si e cazul sa o linistesc. Inca e mica si nu stie sa se opreasca singura. Dar o sa vina si asta 🙂
Tie draga Andreea ar trebui sa iti fie cel mai simplu din muulte mamici care isi pun intrebarea asta, in primis din punctul de vedere financiar, iti permiti perfect de bine sa stai 2 ani acasa, dar la fel de bine iti poti permite si sa mergi la munca inca din primele luni, dispui de tot ce ai nevoie, BANI, platesi o bona, o cresa privata buna, instalezi sisteme de supraveghere, ba chiar stiu o mamica super bogata care are angajata o bona la bona, da da, asta termen il foloseste ea, o bona care controleaza bona, in fine ideea este ca …cu banii multi poti face orice, dar un singur lucru nu il poti face, nimeni si nimic nu iti poate reda timpul nepetrecut cu copilul tau, multe mamici sunt in plina ascensiune in cariera, se intorc la munca „obligate” nu zau? obligate? oricand , parerea mea poti termina si o a 3-4 facultate, oricand parerea mea poti razbate pe cele mai inalte culmi ale succesului, un an in sus sau in jos , nu vad sa iti schimbe telurile,dar niciodata in timp nu vei mai recapata momentele pierdute alaturi de copilul tau, primii 2 ani sunt cei mai importanti, acasa, cu mami lui, asta nu inseamna ca sunt contra mamicilor care decid sa plece la munca mai devreme dar nici nu le pot intelege pe deplin.
Sunt mame care o fac din necesitatea de a supravietui,de a avea pampers si lapte praf pentru copil nu cu portia, tu nu ai problema asta, si nici cea cu cariera in ascensiune nu reiese din comentariul tau, atunci te intreb , unde e DILEMA?
Iti e teama ca nu vei mai putea iesii in lume 2 ani? ca nu te mai poti recreea fiind doi ani mama full time? nu trebuie sa iti spun eu ca asta nu e adevarat, o stim toate, tine doar de motivatie si organizare, 2 ani acasa cu copilul nu inseamna ca anulam femeia din noi, dar asta e doar parerea mea…
Scuze, era un raspuns pentu ANCA!
Eu nu inteleg ceva, ca tot veni vorba: daca te hotarasti sa faci un bebe, nu e cumva de la sine inteles ca trebuie sa pui un pic cariera pe hold? Am mai auzit si eu de cazuri in care la 4 luni lucreaza de acasa in timp ce sta cu copilul (si se plangea ca e frustrant- ca de fapt nici bani multi nu castiga, nici timp nu are, nici cu somnul nu sta bine). Nu mai bine aceste doamne ar amana copilul daca stiu ca nu ar rezista mai multe luni pe tusa? De ce sa faci copii si sa-i pasezi apoi bunicii/bonei? Prezenta mamei nu o poate inlocui nimeni si nimic in primii ani!!!
Eu pe fiica’mea pina la 1,4 ani practic am sustras-o de la plins cu cintec, cuvinte si mingiieri. Dupa aceasta virsta singurica zice de ce plinge sau cel putin arata de unde vine frustarea, asa ca actionez in dependenta de situatie si sursa durerii si o las uneori sa plinga.
De-aia e bine să faci doi, vezi lucrurile din mai multe unghiuri. Unii-s calmi, altii isterici, dupa cum li-i firea. Oare la 3 ne desteptam si mai si? 🙂
@Anca. Referitor la dilema ta, acum cateva saptamani am luat si eu aceasta hotarare. Desi,asa cum zici si tu, banii nu au fost neaparat un criteriu, am hotarat sa stau un an. Pentru mine consider ca este suficient, am nevoie sa ma simt activa. De altfel, daca din orice motiv, dupa un an vreau sau e nevoie sa mai stau acasa, se poate sta in concediu fara plata si angajatorul tb sa iti pastreze postul pana la varsta de 2 ani ai copilului.
Este important ce simti tu. Si tb sa recunoastem ca e un mare noroc ca nu avem presiunea banilor 🙂
Cat despre plans, eu sunt norocoasa. Foarte norocoasa 🙂
Eu am ales un an pentru ca nu ne permiteam altfel sa plătim toate cele… Iar când aud de alegeri ca a ta sau de dileme ca ale Ancăi, mi se face inima mică. Bineînțeles, oamenii sunt diferiți și nu e nimic de condamnat aici, încă e o ironie a sorții, o nedreptate care o face universul, pentru ca uite, mamele care și-ar permite să stea 2 ani cu bebe nu o fac, iar cele care tânjesc după asta, nu au cum să stea mai mult de 1 an…. Eu am 24 de ani și am fost întotdeauna foarte activă și sociabilă și nu suportam să stau degeaba în casă nici măcar o zi. Și totuși, când ai pe bebe cu tine, nu simți că îți lipsește activitatea, nici ca te retragi din societate. Eu una nu las o zi să treacă fără să ieșim din casă, mă întâlnesc cu vechii prieteni în continuare, merg în magazine și chem prietenii sâmbătă seara la noi acasă. A avea un bebeluș nu e o condamnare la pustietate, iar dacă stai să te îngrijești de el până la 2 ani, fără a merge la servici, nu însemnă că te neglijezi… Dar no, fiecare trebuie să își urmeze instinctul…
Bebelușul plânge dacă are o problemă sau o nevoie. Nu mi se pare corect față de el să îl lași să plângă neconsolat doar ca să se descarce. Nu cred că are nevoia asta când este foarte mic. Al meu de exemplu,de fiecare dată când plânge, are ceva. În general plânge de foame și de oboseală. Iar când plânge de oboseală, singura metodă să se liniștească și să reușească să adoarmă este folosirea suzetei. Așa că doamna aceea ce a scris acea carte poate nu știe cum e să ai copil care plânge, pentru ca atunci când se întâmplă asta, ai face orice să îți alini micul pui, și cu siguranță nu vei evita sa folosești legănatul sau suzeta.
Nu imi aduc aminte de cate ori a plans fetita mea, fara sa stiu ce are. Cred ca pot sa numar pe degete. A fost un copil tare linistit, daca ii asigurai, laptic si brate totul era perfect. Dupa 7 luni deja nu mai vroia asa des in brate, incepuse sa bajbaie peste tot. Acum o rog eu sa stea in putin in brate.
nici eu nu l-am lasat sa planga. eu nu cred ca un bebelus are frustrari..cum ai spus si tu. daca ajungi in punctul in care plange si dupa ce incerci sa il linistesti e cam nasol 🙂 din punctul meu de vedere un bebe are nevoie de mami. si cam atat 🙂
Fiica mea a plans foarte putin, comparand-o cu nepotii mei care plangeau foarte mult (nu stiu cum a rezistat sora-mea pana a implinit un an fiecare). Eu si sotul o linisteam punandu-i muzica, sunet de ploaie sau cascada, iar dintre melodii, preferata ei era „Fields of Gold” a lui Sting. N-am ascultat de soacra, mama si vecine care spuneau ca trebuie sa mai las copilul si sa planga in patut, ca sa-mi pot face treburile. Singura mea treaba era Valentina, n-am gatit si n-am facut curat multe luni (facea soacra), pe urma am inceput sa fac decat in weekend-uri cand era consortul acasa si era fata pe maini bune. Acum are un si 2 luni, iar fratiorul/surioara din burtica 15 saptamani. Sa vedem daca am acelasi noroc.
Nu etichetam nimic, sunt prea multi factori: mama,tata,bebe,copilul mai mare daca e cazul, angajatorul, solutia gasita de a lasa bebe dupa intoarcerea la munca(fie la 1 fie la 2) etc.
Si cred ca toti stim cazuri in care mama sta 2 ani sau chiar nelimitat fiind casnica, si degeaba sta ca nu transmite nimic bun si pozitiv copiilor sai,ajungand chiar frustrata sau isterica.
Calitatea timpului petrecut este infinit mai importanta decat cantitatea, si dupa personalitatea fiecaruia, trebuie jonglat spre echilibrul intre timp, bani, calitate si nevoi.
Denisa, foarte bun comentariul tau.
Bravo!!
Un an si 2 luni*
Asta mi-era si mie neclar – ce facem cu bebelusii de pana intr-un an, mi se parea nefiresc si mie sa evitam consolarea cu sanul sau leganatul. Dar am facut cum am simtit si a fost bine 🙂
Ref la intrebarea cu durata concediului – acum statul acasa cu copilul nu mai inseamna deloc ca te rupi de societate, ba din contra – ai timp chiar sa fii mai activa, cu copilul dupa tine, desigur. In Bucuresti mai ales sunt atatea activitati la care poti sa participi cu copilul…
Baiatul meu nu plange 🙁 , nu a plans nici cand era mic, il tineam cu mine in brate cand gateam, cand dormeam..a dormit pe pieptul meu pana la aproape 2 anisori, acum are 4, dormim cu el , in camera lui, in patul lui, dar de la vara am discutat sa doarma singur…a spus ca e ok..
Nu stiu daca este ok s anu planga, despre frustrari cred ca nu are asa multe, rar tipa si il las..dar e mai mult un moft de a face altfel lucrurile…
Fetele, au 1 an si 5 luni, de 4 luni Ana e foarte plangacioasa, si vrea numai in brate, Andreea in schimb fuge de mine si nu vrea in brate, brea sa se joace…totusi se uita lung cand o tin in brate pe Ana…
La somn ziua, Ana doarme pe pieptul meu, Andreea langa mine in brate sau uneori pe picioare, nu neaparat leganata, dar ii place acolo…(ea nu prea vrea sa doarma ziua, vrea sa se joace, dar se linisteste daca o pun pe picioare si sta cate 30 minute linistita pana adoarme(ea nu vrea pe pieptul meu) Ana in schimb plange si in brate, si pe picioare si in pat…cred ca vrea atentie..si incerc sa ii ofer …dar apoi intervine gelozia Andreei si a lui Gabriel (baietelul 🙂 … )
Inca incerc sa gasesc solutii sa o pot tine pe Ana in brate atat cat are nevoie, fara ca Andreea si Gabriel sa fie gelosi (mai ales ca ei vor sa se joace)!
Vai,nu pot sa cred!Aproape ca postarea cu tema hotarata de Printesa ( pe BLOGUL PRINTESEI! ),a generat discutii pe tema propusa de Anca! Sigur,toate avem dileme,simtim nevoia sa le impartasim,dar oare tocmai aici,unde tema data de posesoarea blogului nu are mimic de-a face cu tema Ancai?(la mine in famile urmeaza un botez. Pot cere pareri aici,acum?:)) -glumesc,sigur:) –
Of, cata rautate gratuita. Din cate stiu eu, Ioana era de acord cu dezbaterile. Si nu am hartuit-o cu mesaje private sa-i cer parerea. Am pus o intrebare publica. Nu am obligat pe nimeni sa-mi raspunda, au raspuns pentru ca au vrut. Umbli cu cutitul la brau si nu e nevoie.
sper ca ai primit suficiente raspunsuri relevante si ne putem intoarce la subiectul postarii, multumesc tuturor.
Da, mai mult decat suficiente. Imi cer scuze daca am deranjat.
Printesa scoate biciul:)
Pai oamenii au raspuns la ce au simtit nevoia sa raspunda ! Toata lumea poate cere pareri, nu inseamna ca va primi si raspunsuri.
In cazul acesta, raspunsurile date de mamici indica faptul ca intrebarea pusa a fost mai interesanta in acest moment decat subiectul postarii.
Pur si simplu, azi mai multe mame au simtit nevoia sa-si impartaseasca propria experienta si propriile concluzii referitoare la perioada de stat acasa cu bebelusii lor.
Ceea ce inseamna ca acesta este un subiect interesant, care poate fi abordat pe viitor:)
Multumesc pentru sustinere! 🙂
Ma pregatesc psihic si sufleteste sa am primul copil. Vin si dintr-o familie cu mai multi copii si mi se pare normal sa fac macar unul. Dar am o sensibilitate crescuta la zgomote. Numai gandul ca cel mic o sa planga intr-una ma sperie. Alimentatia are vreo influenta in treaba asta?
Claudia relaxeza.te putin, nu e comunism aici. Daca moderatorul era deranjat, nu aproba comentariile. In plus, e o idee buna pt un post viitor care e clar ca prezinta interes => cititori=> trafic 🙂 🙂
Exact asa am gandit si eu!:)) trafic:)
Si eu am citit cartea Alethei Solter, pentru ca planfea foarte mult. Adica cate 5-7 ore pe zi de nu stiam ce sa ii mai facem. Pana ne-am prins ca de fapt are reflux si de aia plangea. Si, ce sa vezi, de cand ia tratament, plange max 5 min pe zi. Conclyzua mea clara este ca bebelusii nu plang niciodata degeaba, doar sa se „descarce”, ci pentru ca au o nevoie, ii deranjeaza ceva. Cand plangea, nu intelegeam de ce nu tace nici in brate, plimbat, leganat etc. E mai greu sa te prinzi, mai ales la primul copil, cand te gandesti ca ar trebui sa planga doar de foame, frig/caldura si scutec plin…
Eu din cartea Alethei Solter am retinut ca nu trebuie sa-l lasi pe bebe sa planga singur niciodata. Chiar daca tu consideri ca el se descarca, tot are nevoie sa fie tinut in brate. Oricum, plansul mi s-a parut greu de interpretat, acum imi pare rau ca nu am stiut de metoda Dunstan in primele luni, poate ar fi ajutat mai bine. Cred ca tine mult de intuitie, si de ce poti face tu ca mama pentru copilul tau care este unic. In momentele de epuizare, cand toate nevoile par indeplinite si copilul tot plange, sincer, fiecare face ceea ce poate si simte.
Parerea mea este ca merita sa faci un efort (daca este un efort) sa stai 2 ani; eu am stat 4 ani la rand (asa s-a nimerit, am nascut al 2-lea copil chiar inainte sa faca primul 2 ani), si nu-mi pare rau deloc. Da, este dificil uneori, iti vine uneori sa te urci pe pereti, insa momentele bune le-au depasit de departe pe cele dificile. Daca situatia financiara iti permite o persoana de ajutor, profita de asta, insa ce as face eu ar fi sa caut ajutor cu treburile din casa, ca sa poti sa te ocupi de copil in liniste, si da, uneori prinde bine o mica pauza – o ora-doua iesite fara bebe, insa 8-10 ore pe zi, zilnic, fara bebe mi se pare prea mult la varsta asta.
In final hotaraste tu ce crezi ca e mai bine pentru voi. Eu la al doilea copil am luat un an platit (cu plafonul mai mare) si al doilea neplatit (asa ma avantaja mai mult). Sanatate multa, nastere usoara si toate cele bune !
Eu am fost una dintre mamicile norocoase pt ca fetita mea nu a prea plans, sau cand a facut-o gaseam mereu cauza si modul de linistire. Dar cred si eu ca bebelusii nu plang ca sa se descarce, ei plang pentru ca ii doare ceva, au un disconfort, au o nevoie.
foarte buna tema articolului! eu primeam o gramada de „sfaturi” cand era bebe nr 1 micut: sa il las sa planga, sa nu il iau in brate ca se invata asa, insa efectiv nu am putut, desi spun cu sinceritate aici ca inainte sa am copil si eu eram destul de vehementa impotriva acestor mame „mamoase”, credeam ca e ca la serviciu, cu fermitate iti poti organiza si conduce viata personala inclusiv pe cea a copiilor!!! Iaca-ta-ma cu copil: ma topeam numai cand il auzeam cum scanceste, am devenit cea mai mamoasa mama pe care o cunosteam, luat in brate la greu, co-sleeping, pupacit si dragalit non-stop, ziceai ca am dat de aur, iar taica-su si mai si, el era oricum topit dupa copii…in ciuda acestui fapt, acum la 2 ani baietelul meu este tare independent, deloc rasfatat, chiar intelegator, efectiv asa au decurs lucrurile. insa imi fac mari griji de pe acum de cum o sa fie si cand se va naste bebe nr 2 (prin aprilie), intrucat bebe nr 1 este inca mic. Nu stiu cum se va raporta el la plansul bebelusei…la voi cum a fost? cum a perceput Sofia plansul de bebe al lui Ivan? multumesc
mi se par sadicele teoriile gen „lasa`l in patut sa planga ca o sa se opreasca”. saracul bebe, de abia a aparut pe planeta asta si literalmente nu stie pe ce lume e, plange din diverse motive (nu cred ca plange numai asa, de hobby) si noi sa`l lasam acolo, dupa gratii, sa planga.
am gemene si am trecut prin multe ture de plans, chiar daca nu se opreau (cand erau nou nascute plangeau mult) macar le tineam eu si restul familiei in brate pana se potoleau. chiar daca n`ai cum sa opresti plansul, macar tine bebelusul ala in brate ca n`o sa`l tot tii asa pana la 18 ani :))
Pentru mine plansul copilului e inca un mister pare sa fie de la gaze dar nu e, pare sa fie de la dinti dar nu si tot asa.