Îmi plac poveștile. Încă dinainte să aflu că-mi place să scriu țeseam povești în capul meu non-stop. Nu le scoteam niciodată la lumină, pentru că n-am avut frați cu care să le împart și la școală nu părea nimeni interesat de povești originale, acolo doar învățam pe de rost poveștile altora, iar timpul liber îl petreceam afară, fugărindu-ne. A trebuit să am blog și copii să mă pot desfășura în voie. Acum mi-e bine, personajele nu mai sînt captive în capul meu, ele își fac de cap libere pe-aici pe la noi prin casă și tare mă bucur că Sofia îmi ține isonul. Mereu e un șoricel într-un buzunar, un iepuraș gata să ronțăie firimiturile de sub masă, o maimuțică ascunsă sub pat care spune glume și noi rîdem de ea.
Poveștile noastre au mereu finaluri fericite, chiar dacă în viață nu e întotdeauna așa. Tocmai de-asta există poveștile, să ne redea speranța și cheful de viață. Și nu doar personajele principale sînt importante în povești, uneori cele secundare sînt esențiale, fără ele nimic nu se mișcă. Degeaba vrea prințul să o salveze pe prințesă de dragon, dacă nu se mobilizează și calul alb, nimic nu merge. Noi avem în casă o mulțime de personaje secundare, reale sau imaginare. Pe ele le iubim cel mai mult, nu cer atîta atenție ca cele principale.
Cînd IKEA România ne-a invitat să facem parte din povestea lor umanitară, am poftit-o pe Sofia să își aleagă ajutorul de poveste, un personaj din pluș cu care urma să ne petrecem săptămîna, în jurul căruia să țesem povești pentru a invita cît mai mulți oameni să devină și ei ajutoare de poveste. De poveste adevărată, de data asta. Povestea adevărată scrisă de IKEA România e asta: pentru fiecare jucărie de pluș sau carte de povești pentru copii cumpărată din magazinul IKEA România pînă pe 3 ianuarie 2015, IKEA Foundation donează 1 euro către UNICEF și Salvați Copiii, urmând ca acești bani să fie folosiți pentru educația copiilor lipsiți de posibilități. Cu alte cuvinte, noi putem fi ajutoare de poveste. Cumpărăm jucării pentru copiii noștri norocoși, iar IKEA România donează mai departe bani către copii mai puțini norocoși. Facem bine de două ori, o dată pentru noi, o dată pentru niște necunoscuți care merită tot ajutorul nostru. Un fel de bulgăre de bine care atinge cît mai mulți oameni.
Cu ocazia asta i-am povestit și Sofiei ce înseamnă să donezi. Nu a spus nimic în primă fază, apoi s-a dus la mormanul ei de plușuri, a luat tot ce-a putut cuprinde și a venit la mine cu brațele pline de animale.
– Mami, vreau să le donez și eu pe astea toate altor copii, ce zici, o să le placă?
Încă un bine răsărit pe neașteptate.
Aveți mai jos poveștile noastre zilnice despre viața noastră cu HASSELMUS, șoricelul #ajutordepoveste. Mă bucur că atît de multă lume a primit mesajul nostru de bine dat mai departe, sper s-o faceți și voi. Donațiile se înregistrează și pentru cumpărăturile făcute online.
PS: Cartea Prințul Broscoi, pe care o găsiți în magazinul IKEA România, este nemaipomenită, ca și povestea. Un cadou excelent de pus sub brad pentru copilașii cititori. Include ca personaje animăluțele de pluș pe care le puteți cumpăra din magazin, așa că puteți face acasă adevărate scenete, noi ne jucăm zilnic de-a ursitoarea și biscuitele Vis.
PS 2: Clienții IKEA România se pot implica și în inițiativa „Donează de două ori”. În zona caselor de marcat sunt poziționate cutii de colectare în care aceștia pot dona jucăriile sau cărțile pentru copii tocmai cumpărate. Toate jucăriile și cărțile pentru copii vor fi donate către Salvați Copiii România, care le va direcționa către grădinițele în care învață copii fără posibilități.
Si noi am cumparat cartile de la Ikea, sunt chiar foarte simpatice. Si, cum zici tu, asa a invatat si Ionut ce inseamna a dona (pana acum stia de imprumut :)))
Chiar ma întrebam ce carte sa ii mai iau fetitei sa citim impreuna. Mersi pentru idee! Si sa isi aleaga ea singurica din magazin ajutorul de poveste 🙂 ! Si pentru ea si pentru bebe
Si Andrei este fan al cartilor Ikea. Le avem pe toate care-au aparut incepand cu oct 2013 pana in prezent. Le vrea citite, au povesti frumoase, ilustratii frumoase, finaluri fericite. Ne plac. Nu stiam ca sunt si plusuri personaje de poveste ,poate o sa fac azi und drum pana acolo sa vad ce si cum.Multam’.
Dragă Prințesă,
Noi ne-am bucurat tare mult să citim în fiecare zi aventurile voastre cu șoricelul HASSELMUS. Pentru fiecare poveste îți mulțumim din suflet, la fel cum îți mulțumim și pentru susținerea campaniei Jucăriilor de Pluș.
Mii de mulțumiri!
Echipa Salvați Copiii România
Legat de minunatii biscuiti, am citit postul acum 30 de minute si a doua tava e deja in cuptor, prima disparand intr-un mod misterios. Sunt yummy, iar metoda de preparare a fost aproape identica, intrucat mini-ajutorul meu de 2 ani si 5 luni a luat problema in propriile-i manute. Norocul meu a fost ca micro-ajutorul de 3 luni a stat cuminte intre timp:)
Carticica si plusuri de la Ikea am cumparat si noi saptamana trecuta.chiar daca nu suntem din Bucuresti, am avut sansa sa trecem pe acolo si sa ne implinim dubla bucurie de a darui.