Sînt un ogar bătrîn. Nu pentru că mi-ar atirna urechile pe jos sau pentru ca mi-ar fi crescut mustati si blana pe burta. Sint tot o femeie, ba chiar mai femeie ca de obicei, ca nu mai incap in sutiene, mi s-a corectat postura si aud ca-mi straluceste o steluta aurie in ochi si-n par. Sint un ogar batrin pentru ca am un nas de cel-mai-experimentat-ciine-de-vinatoare.
Miros tot. Vino la mai putin de 1 metru de mine si poti sa-ti spun ce-ai mincat de dimineata, daca-ti inmoi rufele cu lenor mov sau cu cocolino sensitive, dac-ai dormit pe perna de puf sau de burete de la ikea si ce marca de gloss ti-ai intins pe buze acum doua ore.
Stiu tot ce gatesc vecinii pe o raza de 500 de metri. Majoritatea prefera omleta. Recunosc cu ochii inchisi si urechile astupate motoarele diesel de cele pe benzina. Stiu cine imi bate la usa inainte sa ma uit pe vizor.
Cel mai greu e cind trebuie sa stau cuminte intr-un grup mai mare. De exemplu, aseara la concertul gogol bordello (care-a fost nemaipomenit, n-am vazut sala palatului atit de acidulata niciodata, mii de oameni sareau si cintau, absolut miraculos): a fost frustrant ca n-am putut dansa si nici sari (am mai dat modest din cite-un calcii, dar moderat si complet nesatisfacator), dar mai ales ca in loc sa ma bucur de galagia lor punk, eu amusinam tot: gucci rush, sapun dove cu aloe, crema nivea, transpiratie de om gras, transpiratie de adolescent bine hormonat, curea din piele de ceas vechi, naftalina, pipi de motan necastrat, sosete flausate, blana sintetica proaspat vopsita, guma orbit verde, sticksuri cu susan.
Acum citeva zile mi s-a facut rau dupa ce-am mirosit propria-mi pisica (draga de ea e foarte curata si in mod obisnuit nu miroase a nimic, niciodata, dar acum descopar miros de blana, de saliva, nici eu nu stiu de ce). Pfiu.
Nu ma invidiati, ca nu e chiar asa misto. Nu ma mai pot da cu parfum. Cind ma imbratisez cu cineva (si se intimpla des, ca lumea pare cumva atrasa de femei slabe si gravide, pe sistemul „Vaaaai, saracutza, vino sa te string in brate, mititica etc etc”), trebuie sa-mi tin respiratia sa nu lesin de miros de parfum. Cind trec pe linga restaurante, tre sa grabesc pasul. La munca nu-i usor, ca sintem 12 intr-un birou mic, deh, va imaginati ce arome se amesteca acolo (insesizabile pentru un om, dar ogarul batrin de mine sesiseaza tot, din pacate). Nu pot mirosi freziile de la sotz, ca mi se taie genunchii. Cind imi fac de mincare (cartof si oua fierte, ca altceva nu prea intra), respir exclusiv pe gura. Si tot asa.
Nu ma pling, doamne fere, doar constat si ma amuz. Asta e una dintre chestiile wow-but-fun ale noului statut. Mi-ar trebui un cirlig d-ala de nas cum au balerinele care danseaza sub apa. Roz, sa se asorteze frumos cu sclipirea din ochi (pe care eu zau ca n-o vad in oglinda, da’ daca lumea zice ca e, sigur e, doar n-am eu ochi pentru ea, ca-s prea preocupata sa ma vaiet de rau, de nesomn si de foame).
Voi sa fiti cuminti si sa va bucurati de nasul vostru de om, ca ce nu mirosi nu-ti poate face rau, am eu impresia…
