ACEST TEXT APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Aparent, pentru cei care mă cunosc, sunt un om foarte răbdător, dar înăuntrul meu trăiește un titirez cu baterii veșnic încărcate. Pentru mine lucrurile trebuie să se petreacă rapid, la timp și degrabă. Așa că marea provocare când a apărut David în viața noastră a fost să nu îl agit, să nu îl zoresc, să îl las în ritmul lui natural, care avea toate șansele să fie mult mai lent decât al meu.
Nu l-am grăbit să crească pufos ca o gogoșică, cu toate că ador gogoșile, mai ales cele de ciocolată. Am renunțat la laptele praf repede, imediat ce m-am lămurit cum e cu alăptarea (poveste grea, dar cu final fericit). Avea o greutate medie, era sănătos, laptele de mamă se adunase, așa că poftim bufetul suedez, diurn și nocturn. Diversificarea am luat-o ca pe o joacă organizată cu gusturi, forme și texturi. Bineînțeles că avem pereții văcsiți, cum ar zice mamaia, în nuanțe de morcovi, dovlecei și alte minuni. Au fost zile în care mâncarea era pe jos sau haine și zile în care mânca mai mult decât mine. La aproape un an mănâncă predominant singur, aproape orice primește. Și a crescut perfect până acum!
O atitudine liberă, naturală, fără așteptări, șabloane în care să încadrezi copilul, fără comparații, fără temeri, ne-a simplificat viața tuturor și ne-a făcut-o mai veselă.
Nu l-am grăbit să stea în fund, nu l-am pus între perne, nici măcar nu am idee când a stat prima oară, în niciun caz devreme. La fel am procedat cu mersul. Fără premergător, forțat să ajungă de la unul la altul, prin urmare fără sperieturi pentru el și nici pentru noi. De o săptămână face pași singur, râde de încântare, se proptește în fund sau în mâini și o ia de la capăt. Știe cum să cadă dar și cum să ajungă la ceva ce prezintă interes maxim – de-a bușilea că e mai rapid.
Nu m-am grăbit să îl cobor din brațe, să îl las singur sau să plângă, pentru că viața e grea. O fi ea uneori, dar uite că e și frumoasă când ai oameni care te iubesc. De ce să nu îl învăț asta? L-am ținut aproape, de fiecare dată când a avut nevoie de noi, fără să ne fie teamă că va sta țintuit de fusta mamei până se însoară, că devine prea răsfățat, că se va învăța în brațe. Ar fi fost ca și cum ne-am fi temul să afle cât de mult îl iubim. Da, e dependent de noi, mai mult de mine, ca deh, sunt mama lui și stau în permanență cu el. De ce să mă sperie asta? Are abia un an, aproape plin. Sunt sigură că se va desprinde repede, doar știe că suntem mereu aici pentru el, cum am fost de fiecare dată. Atunci, probabil, voi privi tristă, înapoi, la vremurile în care respiram acelaș praf de aer.
Nu l-am grăbit să se joace cu jucăriile primite, indiferent că erau potrivite vârstei sau nu, că nouă ni se păreau super interesante sau nu, că au costat destul sau nu. În centrul de activități nu a vrut aproape niciodată, caruselul nu l-a pasionat, de fapt cred că față de pătuț avea antipatie, încă doarme cu noi și e în regulă asta. Ca să fiu sinceră adoră oalele, cratițele cu capac, lingurile de lemn, sticlele de ojă și jetoanele de poker introduse intr-o cutie, homemade style. Îi construiesc frecvent câte ceva, cu toate se joacă, unele așa cum le-am făcut, pe altele le strică, dar și asta tot joacă e. Noi, părinții, i-am cumpărat fix 4 jucării până acum. Fiecare l-a preocupat 2-3 minute; ne pregătim să le donăm cu drag.
Nu îl grăbesc să vorbească, chiar dacă visez la ziua în care îl voi înțelege clar. Acum spune multe pe limba lui, mama, tata, ți-ți și ”aaaa” cu degetul fixat înspre ce dorește. Pronunță exact ce îl interesează, probabil. Dar recunosc că îi vorbesc foarte des, în terneni simpli, clar, reproduc ce cred eu că vrea să îmi spună și îl aștept nerăbdătoare cum sunt de fel, să îmi grăiască când o vrea.
Nu îl grăbesc să facă la oliță absolut deloc. Avem una în baie, pe care o plimbă după el când o prinde. Știu sigur că este prea devreme pentru un copil de vârsta lui, așa că nu văd de ce l-aș stresa și ne-am stresa cu astfel de încercări menite să eșueze. Sunt foarte convinsă că, atunci când îl voi simți pregătit, va învăța foarte repede, calm, cu pași mici, siguri și haioși, cum au fost toate până acum.
Și atitudinea asta liberă, naturală, fără așteptări, șabloane în care să încadrezi copilul, fără comparații, fără temeri (copilul meu are atât și încă nu face atâtea), ne-a simplificat viața tuturor și ne-a făcut-o mai veselă. Eu zic să nu vă mai grăbiți copiii, le vor face pe toate până la urmă … de obicei spun până s-or căsători, dar îmi e teamă să nu credeți că am de gând să îl alăptez până atunci, că tot e alăptarea peste și până la ”x” ani, un subiect delicat.
Cristina Buja
parenting.fiiunnume.ro
Sursă foto 1: arhiva personală a autoarei
Sursă foto 2: copil mergînd via Shutterstock
Bravo! Imi place mult cum ai scris! Am si eu in Bebe de 1 an si 2 luni, insa recunosc ca in unele m-am grabit sau m-am stresat….gen: nu mananca decat pasat..etc, daaar am ajuns la vb.ta si anume ca pana la urma le face pe toate in ritmul lui. Nu cred ca este om care sa faca in pampers sau sa manance pasat pana la batranete
( aici se exclud cei care au diverse probleme de sanatate). Toate cele bune!
M-ai uns la suflet cu postarea. In afara cu alaplarea (doar partial – medical stuff) ne regasim integral in poveste. Avem si patut si l a ajuta sa exerseze ridicarea in picioare, cat calcam ca imi e frica ca e argint viu si trage tot. Nu i am pus protectii si bine am facut ca altfel nu se putea prinde de bare. Avem 7 luni si jucaria preferata e sanul … Imi ridic bluza ma intind pe covor si gata distractia… Ba suge ba fuge ,ba invarte sfarcul ca un buton de radio, ba bate in burta ca la tobe. Acum suntem in asteptarea learning towerului.. Sper sa ajung sa ii gatesc mai mult… Ca nu ma prea incanta sa stau cu el in boba langa oala cu aburi :(. Multa sanatate si voiosie!
Learning tower … vreau și eu, dar am pierdut negocierile cu soțul meu pe motiv că în apartamentul ăsta mic al nostru nu mai încape nici aerului :(. Dar tare mult mi-aș dori unul. E complicat să fac ceva prin bucătărie cu David agățat de picioarele mele
Noi ne mutam in cca2 luni din tara(sotul detasat) si nu stim cum o sa arate apartamentul, dar stie ca vreau o bucatarie mare:))). Learning towerul l am facut variabil pe inaltime sa ne adaptam.
Destul de nerealist sa te gandesti ca la 7 luni va sta in turn. Pentru cine mai e tentat de turn google ikea learning tower, este destul de usor de manufacturat si amprenta de sol este mai mica.
O sa vedem saptamana viitoare! Avand in vedere ca s-a ridicat in picioare pe la 5 luni jumate si numai asa sta in patut, iar daca il pun in carut nu sta legat si se intoarce si se tine de spatar si asa il plimb prin casa:))… Aaaa si in carutul de la selgros e megafericit cand il pun si sta si o ora in picioare…:) … Eu zic ca avem sanse… 🙂 si daca nu i place nu i bai ii vine randul intr o zi.
Citeam și parcă mă vedeam descrisă pe mine . Și mă chinuiam sa îmi aduc aminte dacă am scris vreun articol . Nu am scris deci nu m-am țăcănit așa tare de la nopți nedormite și alăptare . Al meu tot David este și tot aproape un an ( defapt 11 luni în câteva zile ) . Nici eu nu am înțeles ce este graba asta cu crescutul copilului. Nu am avut nevoie sa îl grăbesc deloc . A evoluat el destul de devreme în toate, ba poate chiar prea devreme dacă mă întrebați pe mine . Mănâncă bine , nu mănâncă iar bine deși recunosc ca sunt zile când oboseala pune stăpânire pe mine și parcă nu mi se mai pare funny un copil care răcnește din toți plamanii și se zbate în fata linguriței. Este un copil foarte activ și precoce. La 9 luni a făcut primii pași . A început sa de cătare . S-a blocat un pic pe la 10 luni și un pic dar acum a început sa alerge de a binelea. De abia îi mai ținem pasul . Este un copil perfect pentru noi , defect poate pentru alții : nu are suzeta , nu are biberon ,este încă alăptat , nu sta în căruț pentru asta trăiască ssc-urile, nu este pufos mai degrabă fibros, nu are nici o jucărie care sa îl atragă și am depășit deja pragul de 30 cumpărate, nu doarme în pătuț . Da chiar este perfect dacă recitesc ultima fraza .
Întotdeauna am fost convinsă că o atitudine relaxată este cea mai potrivită în creșterea unui copil. Nu pot să zic că mă regăsesc în proporție majoritară în ce este scris aici, o dată pentru că bebe al meu e mult mai mic, și pentru că fiecare are o altă viziune asupra situațiilor.
Nu e vorba de nepăsare sau grabă când bebe nu stă toată ziua în brațe, nici când stă în fund la 4 luni jumate, nici când mănâncă lapte din biberon. Este vorba de încrederea pe care i-o acorzi copilului tău cred. Despre posibilități și imposibilități. Despre faptul că bebe e cel mai important din viața mea, dar uneori este destul de important ca mami să își clătească șamponul din cap în timp ce bebe plânge de plictiseală. Eu am devenit mamă la 24 de ani, am fost și sunt în continuare cu urechea mereu aplecată spre nou și vreau ce e mai bun pentru copiul meu. Dar în continuare sunt și eu pe aici, trebuie să am grijă și de mine, iar nota asta de egoism îi face bine și copilului pentru că e mult mai friendly să ai aproape o mamă relaxata. Eu cred că nu graba strică treaba ci lipsa de atenției din cauza grabei strică treaba!
Și cât despre dormitul în pat cu copilul, este super ok în primele 3-4 luni de viață. Apoi e totuși bine să îl culci în patul lui și în camera lui ( dacă există). Dacă tot promovăm libertatea și independența, cred că ăsta ar fi un criteriu esențial. știu un caz cu un băiat de 8 ani care doarme cu mama care, după o tabără în care fusese, i-a reproșat acid mamei că l-a învățat să doarmă cu ea! Și asta pentru că el a ajuns să aibă frici să doarmă singur și tabăra a fost un chin pentru el.
Un copil la 8 ani care doarme încă cu mama mi se pare un caz extrem, dar chiar și așa nu pot eu să judec situația din moment ce nu cunosc nici mama și nici copilul. Cât despre independenta, cred că ne arată ei destul de categoric când sunt pregătiți pentru ea. Băiatul meu încă plânge dacă îl pun în căruț sau în pătuț dar am convingerea fermă că nu îl prinde grădiniță dormind lipit de mine 🙂 , dar vom vedea. Oricum sunt convinsă că există mame extraordinare care nu și-au alăptat copii, nu i-au născut natural, nu au dormit cu ei în pat, le-au dat suzeta, i-au mai lăsat uneori cu o rudă pentru câteva minute de liniștite etc. Și da, sunt absolut perfect de acord că toți copiii au nevoie de mame fericite pentru a putea și ei să fie fericiți.
Nu stiu cat sunt de extraordinare, stiu doar ca exista si alte cai de ati creste copilul fericit si implinit si sa fi si tu la fel de fericita si implinita in acelasi timp. Cred ca echilibrul este esential. Cat despre dormitul in pat cu parintii, eu stiu 3 cazuri de genul celor de mai sus : sora mea de 12 ani care nu doarme decat cu mama, nepotica de 4 ani, care nu accepta sa adoarma decat cu mama, acel baiat de 8 ani care la fel doarme cu mama. Si noi l-am luat pe bebe in pat cu noi in primele luni, dar acum la 4 luni am insistat foarte mult sa doarma la fel in pat, avand aceste exemple. Fiind asa mic cand l-am lasat in patutul lui, nu a avut nimic de obiectat. Acum adoarme singur, neleganat, doar ii spun cat de mult il iubesc, ca mami si tati sunt in camera cealalta si ca vin la el imediat, ii zic noapte buna somn usor si ies din camera. Sunt absolut convinsa ca daca l-as mai fi culcat cu noi in pat, peste cateva luni nu l-as mai fi dezlipit.
Nu prea cred ca ești convinsă că sunt si altfel de mame…bune. V-aţi găsit acum toate super puritane si very into downshifting. Pai si daca mai sunt si altfel de mame care nu au dormit cu copchii,nu au alăptat, nu au, nu au si sunt si ele tot bune si minunate ce atâta biggie pe subiectul ca asa ai făcut tu si ai dres si ce mișto e copilul tău? Lasă modestia si nu mai camufla mamele alea ca știu că nu le crezi deloc minunate.
Big like pentru modul in care ai decis sa-ti cresti copilul! Sa fiti sanatosi si fericiti 🙂
Perfect de acord. La fel am procedat si noi, si acum la 2 ani e un copil increzator in el dar si in noi.
Spunea o mamica mai sus ca e ok a dormi cu copilul doar pana la 3 4 luni ca apoi nu ii promovezi independenta. Lasa-ma sa te incurajez ca e ok sa dormi cu pruncul, cat doreste el. La fel ca orice altceva, cand o sa fie pregatit o sa plece din cuib. Fetita mea a dormit cu noi de la 4 luni. Acum ne spune ca ea doarme in patul ei. Adoarme acolo si peste noapte migreaza in al nostru, inca are nevoie sa ne simta noaptea pt a dormi linistita.a renuntat singura la scutece din senin la 1.10 ani, mananca singura se imbraca singura cu pantaloni chilotei bluze mai largi, a stat in fund la 5 luni la 6,2 luni s-a ridicat in picioare si la 8,3 luni mergea singura. Totul s-a intamplat in ritmul ei, fara graba fara stres fara presiuni. Aveti incredere in copii, stiu ei mai bine de ce au nevoie
Draga mea, tin sa te contrazic! Cazul vostru a fost unul fericit. Stiu 3 cazuri CONCRETE de copii dependenti de dormitul cu parintii. Primul exemplu : sora mea de 12 ani, doarme cu mama, nu vrea sa o lase nicicum sa plece. Nepotica mea, de 4 ani, nu accepta nicicum sa doarma sau macar sa adoarma fara mama ei. Acest copil de 8 ani despre care scriam mai sus. Este studiat faptul ca in asa zisul al patrulea trimestru de sarcina, adica pana pe la 3-4 luni, bebelusul nu poate inca dezvolta acest simt de siguranta, daca nu are parintii aproape. Apoi insa el isi pot asigura acel self secure. In plus, dupa aceasta varsta incep sa devina manipulatori ( asa sunt copii prin firea lor) si din cauza asta daca prelungesti mai mult de atat dormitul cu el exista mari sanse sa ai copil de scoala care va dormi cu tine. Eu nu as incuraja pe nimeni sa doarma cu copilul in pat, asta daca vrei un copil independent si tu vrei inca viata de cuplu 🙂
Să spui despre un copil, mai ales atât de mic, că este manipulator, că așa e firea lor, mi se pare o lipsă de empatie și chiar respect, când el nu face altceva decât să ceară ceea ce își dorește în singurul mod pe care îl cunoaște. Adică ce ai vrea să îți zică? Mama, vreau să mă ții în brațe, să mă iei din locul ăsta plicitisitor, să mă hranești/schimbi/iubești, dacă ești amabilă și nu te deranjează prea mult să te ocupi de mine acum. dacă nu îți incomodează fericirea, echilibrul, liniștea? Eu sunt de acord cu a avea grijă de propria fericire și viața, dar nu de a neglija nevoile copilului meu, care da, e dependent, că nu poate să își facă singur o omletă și nici să caute modalități de a-și alunga plictiseala.
Copiii „aşa de mici” pot fi manipulatori tocmai din cauză că le lipseşte discernământul şi empatia. Şi mai cred că este o trăsătură care în majoritatea cazurilor dispare de la sine datorită educaţie
Wow, iti dai seama ce cazuri extraordinare stii tu; nu inteleg de ce faci atata caz si de ce nu poti accepta ca exista si alte stiluri de parinteala, fiecare perfecte pentru familiile respective. Eu am dormit cu matusi-mea care m-a crescut pana la 17 ani, cand a plecat din tara. Sunt un om normal, independent, mama la randul meu, fara probleme de atasament.
pe sufletul meu e scris. eu recunosc..o sa predau stafeta sotiei lui in ceea ce priveste alaptarea :))
Frumos si simplu…reteta succesului 🙂 Semnat: o alta mama relaxata 🙂
Acum 22 de ani nu existau carti despre parenting .Am avut un copil foarte dorit si mult asteptat la 35 de ani -cand nimeni nu mai credea in minuni Fetita mea a fost un bebe „atipic”:nu a vrut sa suga (desi laptele imi curgea pana la buric) nu a dormit pana la 3 ani (adica plangea de la ora 22 pana la 6 dimineata ) diversificarea a fost zero (nu accepta nici un fel de mancare )asupt biberon pana la 7 ani Dupa ce amtrecut prin crize de isterie maxima (copilulmoare de foame) m-am inteleptit :fiecare copil are ritmul sau de dezvoltare nu trebuie comparat cu nici un altul Din fericire fiind medic – invatasem destula puericultura si pediatrie ca sa pot gestiona situatia (mama mea D-zeu sa oodihneasca -a inteles ca trebuie saacceptam minunea de copil asa cum este) Dar cate reprosuri de la familie(soacra in special ) ca nu „fortez „copilul sa manance decisunt o mama nepregatita Si in ziua de azi fiica mea este vegetariana -de 5 ani -din convingere si ptr ca nu ii place carnea A mers la timp , a vorbit la timp, a terminat scoala si este la facultate Este un om liber Deci nu va gabiti :fiecare copil este unic
Cât despre intimitatea cuplului, lasă-mă să te asigur că nu dormitul cu copilul o afectează ci cu totul alți factori, acolo unde este cazul. Ai impresia că oamenii nu fac sex pentru că au un copil între ei, sau în pătuțul de lângă? Categoric nu! Nu fac sex fiindcă nu vor și folosesc copilul pe post de scuză. Când partenerii încă se simt atrași din punctul acesta de vedere caută soluții, când nu, caută scuze.
BUNA SEARA FRUMOSILOR ! Ce frumos sti tu sa povestesti si cu cata delicatetie ne dai sfaturi.Daca as putea intoarce timppul mullte lucruri le-as face cu si pentru copiii mei.Poate chiar as avea puterea si posibilitatea sa cunosc bucuria alaptatului.Va pup copii frumosi si NB!