De câte persoane e nevoie să crești un copil?

116 comentarii

1. Articolul mi se pare un pic agresiv, poate era nervoasă Iolanda când l-a scris. Chiar asa, la ea în sat toată lumea si-a crescut prost copiii ?

   • si mie imi plac nervii ei 🙂

   • Nu eram nervoasa chiar deloc. Acesta este punctul meu de vedere. Nu era vorba despre cum lumea din sat sau din oras si-a crescut copiii, ci despre sfaturi pe care nu le cer dar mi se ofera.

   • Poate ca ai parea mai putin agresiva daca ai recunoaste ca gresesti nu doar in sinea ta asa scum scrie in ultima fraza, ci in mod public 🙂

   • De asta apreciez persoanele ca Printesa Urbana care au curaj sa scrie: pentru ca lasa loc de interpretari un mesaj scris. Fara intonatie, fara mimica, fara tonalitate, lumea nu intelege pe deplin ce vrei sa spui. „In sinea mea” avea rol de gluma, dar daca nu ne cunoastem personal, nu ai de unde sa stii ca recunosc deschis atunci cand gresesc. Si in al doilea rand, nu am gresit cu nimic atunci cand am scris articolul. Este parerea mea si o sustin: sfaturile pe care nu le cer sa nu-mi fie oferite!

   • Ma refeream la modul dragut cand ziceam nervi. si eu urasc sa primesc sfaturi daca nu le cer. in general nu prea cer, f rar spre deloc… si de aici „nervii” 🙂

2. Iolanda, mie-mi plac „nervii” tai – nu ai cumva un blog al tau? 🙂

   • Chiar nu a fost scris la nervi, cu toate ca se intampla sa mi se ridice tensiunea din cand in cand. Blog nu, cel putin nu public, ramanem la cele consacrate!

3. Pe mine ma turbeaza efectiv new generation moms care inainte sa stearga copilu la cur cauta pe internet/citesc tratate/urmaresc pe youtube seminarii despre cum trebuie exact facuta treaba,mame isterizate de faptul ca a mancat copilu o bomboana, si mame care isi hranesc plodul numai cu nu stiu ce piure-uri simandicoase!Lasa domle ca nu-i bai daca molfaie ala mic un covrig,daca linge o inghetata vara sau daca baga degetu in compozitia de cupcakes in timp ce eu caut tava si dupa isi linge satisfacut degetul!Si da compozitia avea si zahar,da era brun asa ca cre ca nu se pune!!!!

   • Zahăr brun și ouă crude și făină necoaptă, cel mai probabil. Plus niște praf de copt proaspăt.
     Înțeleg că pe tine nu te deranjează să pună copilul gura pe așa ceva, dar nu înțeleg de ce sunt eu o mamă disperată dacă îi refuz copilului meu acest deliciu.

   • Cucoana matale ai citit eu ce am scris mai sus sau nu???Am scris eu undeva ca i-am dat copilului asa ceva sau ca a bagat degetul el castronul cu compozitie cat eu cautam tava si pana sa-l vad deja i-l bagase in gurita!!!
     Mama disperata nu stiu daca esti, da din comentariul lasat sa-mi fie cu iertare dar pari a fi o muiere disperata rau!!!Sari la atac fara sa fi citit bine ce am scris eu mai sus!!!Rusinica!!!!

   • in general, sunt dezagreabile persoanele care se refera la copiii altora cu apelativul „plod” si la alte doamne cu „muiere disperata” sau „cucoana; acre si dezagreabile.

   • Nu înțeleg de ce te ambalezi așa. Mi-a sărit în ochi comentariul tău pentru că mi-a adus aminte de mama, care era și ea mare amatoare de gustat aluat, până a luat o salmonella care a băgat-o în spital și de-atunci s-a lecuit de ouă crude. În plus, am citit de curând un articol despre o grămadă de oameni ajunși în spital/decedați după ce au gustat dintr-un aluat (crud) de prajituri de la Nestle. S-a constatat că făina era infestată cu e-coli.
     Din ce ai spus în primul comentariu se înțelege că „nu-i bai” dacă mai bagă din când în când degetul în aluat, și asta e ok dacă ești sigură de ingredientele pe care le folosești. Eu nu sunt, așa că nu îi permit copilului meu să guste, fără ca asta să însemne că sunt o „muiere disperată rău”.
     Asta am vrut să spun de la început, acum am spus-o pe lung.

   • mare deliciu. mda. fiecare face cum crede ca e mai bine pentru copilul lui, nu inteleg de ce nu se pot respecta punctele de vedere…

   • Pe mine ma deranjeaza noul trend de raw vegan la copii fara a consulta medicul. Stiu ca a fost o mamica bloggerita care a avut copilul vegetarian pana la o anumita varsta cand au inceput problemele de sanatate. Din pacate nu mai gasesc articolul si am cautat-o pe internet dar nu am mai gasit-o….Am inteles ca a inchis blogul cand s-a imbolnavit copilul si l-a schimbat cu o alta denumire.

   • Anca, te referi la totmai.ro? Simona Dinu care scria pe acel site a trecut prin cativa ani de raw-veganism. Cand ea si fetita ei au inceput sa aiba probleme de sanatate, a inceput sa se documenteze mai bine si a inchis site-ul, dar nu inainte de a lasa un mesaj in care a scris ca raw-veganismul este o greseala. Acum are site-ul jurnaldenutritie.ro, este adepta unei diete traditionale cu manacare adevarata preparata in casa. Eu o respect foarte mult 🙂

   • Da, asta este. Am gasit si articolul: http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/stirile-protv-de-la-ora-19-00-cat-de-bun-e-regimul-raw-vegan-pentru-viitoarele-mamici.html

   • Sunt de acord ca instinctul parintesc nu il gasesti pe niciun site sau blog. Ca in nicio carte nu gasesti cum sa-ti iubesti copilul. Totusi, cred ca informatia, informarea, cercetarea, fac parte din evolutie. Mi se pare normal sa ma interesez despre ce e bun pentru copilul meu, nu de alta dar nu am mai crescut copii niciodata. Si daca eu, ca mama, consider ca e bine sa ii dau bomboane sau covrigi, e strict problema mea, atata timp cat nu incerc sa bag si pe gatul altora credintele mele. Aici era vorba despre sfaturi primite fara voia mea, care nu sunt constructive. Si daca nu va place, de ce cititi?

   • ca sa iti placa sau sa nu iti placa, trebuie intai citit

4. Da, acum e nevoie ca fiecare mamă să găsească un babau. Dacă acum x mii de ani venea tigrul să ne mănânce bebelușul încă nu am trecut de acel stadiu și ne găsim noi motive de panică. Babaul zahăr cel rău, babaul lactate cel rău, babaul Cărniță, babaul Covrigel, babaul Bobo. etc. Eu nu știu de ce mamele pun la suflet comentarii cum sunt cele citate de mai sus. who cares? Cum erați voi cu bebelușii altora înainte să aveți un copil? Puțină bunăvoință nu ar strica. Prea sunt toate luate ultra personal. De când citesc pe aici, am ajuns nici să nu mai zâmbesc înapoi unui bebe care zâmbește curios din cărucior. Mama lui poate se va simți agasată.

   • acuma exagerezi tu oleacă, nu?

   • a nu! pe bune! nici eu nu mai zambesc copiilor straini…iar fetele mele care socializau cu o fetita pe un patinoar pustiu au trait socul vietii lor cand maica-sa si-a luat fiica si nu a lasat-o sa vorbeasca cu fetele mele! pe bune??! aveau 5 si 9 ani! ce ar fi putut sa se intample!?

   • se poate că m-am lăsat luată puțin de val…dar am rămas cu traume recente de când o cunoștință apropiată îmi impunea să nu mănânc în fața copilului dulciuri sau sărățele că are interdicție maximă pentru ele și că dacă i se face poftă de ce nu mă gândesc la bietul copil ce rău îi fac. Da, la faza cu căruciorul am exagerat dar din afară așa se văd uneori lucrurile.

   • Acuma serios, nu mi se pare deplasat sa rogi un adult sa nu manance in fata copilului tau anumite alimente care lui ii sunt interzise (indiferent din ce cauza, din experienta proprie stiu ca in copilarie eram la regim alimentar strict, recomandat de medic, si orice abatere avea consecinte nasoale, cu spitalizare – deci saraca mama turba cand cineva „amabil” imi dadea saratele sau dulciuri, pe motivul ca ce rau pot sa-mi faca, una, acolo). Eu insami nu mananc in fata copilului, daca nu vreau sa ii dau si lui (de ex., inghetata cu 5 minute inainte de masa de pranz).

   • Si daca iesi in parc/strada/oriunde si vezi oameni care mananca saratele ce faci?Stiu: mai bine nu mai iesim nicaieri si stam cu sticla de dezinfectant sub noi. Cat poti sa il scutesti de astfel de privelisti? Sa fim seriosi, asta e cheia: sa stii sa ti faci copilul sa manance sanatos dar sa nu il fortezi. Realist vorbind, va exista o perioada cand va vrea macar sa guste din chestiile astea „interzise”, ca sa scutesc oe multe de crize de

   • Eu am intoleranta la gluten, cu sanse 50% sa ma mosteneasca si fi-mea (gena o are, e testata medical). Ia zi-mi tu mie cum sr trebui sa reactionez daca un strain ii ofera saratele, covrigel, biscuite???

   • Parcă era vorba de a mânca în fața copilului, nu de a-i oferi și lui din gustarea ta, nu-i așa? Eu sunt de acord că fiecare are dreptul să îi dea copilului propriu să consume ce crede că i se potrivește, însă de aici până la a face observații celor din jur… Nu cred că e corect față de nimeni să îi impui un stil de viață sau de alimentație, fie că o face în fața copilului tău sau nu. Dacă nu îți convine, mai bine eviți pe viitor contactul cu acea persoană. Până la urmă nu trăim fiecare în bolul propriu de cristal, nu crezi? Valabil și pentru comentariu de mai sus

   • Nu vorbesc de cazurile medicale. De ce si restul copiiilor trebuie sa adopte aceeasi atitudine ca tine daca ei nu sunt alergici? Sau o sa interzici sa manance lumea saratele in statia de autobuz?

   • Eu credeam ca de la inceput un copil trebuie invatat ca exista limite oricat de mult l-ar iubi mama si tata. Ce faci daca vede bumbii de inima frumos colorati ai bunicii si i se face pofta? Ii dai asa putin pe limba sa guste si el sau trimiti bunica la plimbare sa-si ia bumbii in parc sau poate noaptea pe intuneric sa nu se scoale Praslea cel mic si sa pofteasca. Haideti sa fim serioase! Un copil poate creste fericit invatand sa se intinda cat ii este patura si nepoftind la covrigelul lui tanti sau la zaharelul din bomboana. Mai tarziu, cand ajung la scoala, ni se face rau vazand adolescenti care nu stiu sa se abtina sau sa se controleze fiindca de mici nu au fost invatati de mici cu tact si cu calm ca si pofta trebuie controlata!

   • Perfect de acord cu tine. Eu cred ca putina relaxare nu strica din partea mamelor. Ca sa explic: e foarte bine ca vrei sa-i dai sa manance numai tapioca, chia, quinoa &co, nu trebuie sa renunti la principiile pe care vrei sa le sadesti in el, doar ca nu trebuie sa lesini daca bebe pune mana pe o felie de paine alba (the horror!!!), ci pur si simplu sa o iei ca pe un lucru natural. Sau in cazul in care copilul pune mana pe jos, sare cu galeata de Cif sa dezinfecteze. Apoi, daca cineva intreaba ceva spre el (orice) nu trebuie sa o iei in nume personal, sa te simti atacata, vorbita pe la spate, sa simti ca iti e subminata autoritatea de mama etc.

     Pe mine, sincer, ma sperie foarte multe mame cand vad ca sunt super protective cu odraslele, in asemenea hal incat nu-l dau in brate persoanelor din familie, simt ca daca isi duc copilul la gradinita cade cerul peste ele si ca toata viata el va suferi de anxietate de separare. Cred cu tarie ca trebuie sa crestem oameni independeti, intregi, sa ii incurajam sa exploreze lumea, nu sa le limitam posibilitatile.

     Stiu ca fac opinie separata fata de restul mamelor dar voiam sa mi vars si eu oful 🙂

   • Eu sunt de accord cu tine!

   • Si parerea mea este acceasi.
     Aceste mame super- protectoare se minuneaza apoi, cand intra copii in colectivitate, de ce sunt mai tot timpul bolnvi, de ce fac alergii, etc. Eu am un baietel de 11 ani care a fost crescut fara metode moderne si care de pe la 5-6 ani nu a mai racit, este perfect sanatos si dezvoltat corespunzator pentru varsta lui.
     Este adevarat ca face sport in mod constant de la 3-4 ani, dar alte retrictii alimentare si de igiena exagerata nu a avut.
     Asa ca eu cred ca metodele de parenting modern scot niste copiii neadaptati social si cu probleme mai multe, decat metodele traditionale.

   • eu cred ca nu prea ai cum sa tragi asa o concluzie deocamdata. cind or fi adulti copiii de azi, atunci da.
     majoritatea copiilor nu se mai imbolnavesc dupa 5-6 ani, pentru ca de la virsta asta sistemul imunitar e apt sa lupte eficient cu majoritatea virusurilor si bacteriilor.

   • si ce te faci cand copilul tau are alergie la alimente asa cum are al meu la susan, alune, albus? si toti covrigii si biscuitii chiar daca nu sunt cu susan pot avea urme de…, si ciocolata la fel si restul.
     Cum sa nu sari in sus cand binevoitorii ii ofera un covrigel si copilul plange ca vrea si el sa guste , dar nu stiu ca alergia nu inseamna ca ii ies cateva blandute si gata, ci se umfla si …. daca nu ajungi cu el in timp util la un spital unde ii baga cortizon si il pun pe perfuzii pt un amarat de covrigel

   • Eu am invatat copilul sa nu ia de la nimeni NIMIC. Nu din cauza alergiilor, doar pentru siguranta (cand vine singur de la scoala este mai bine sa nu se abata din drum). Nu a murit mancand doar ce ne-am permis. Copiii sunt puternici doar daca noi, parintii, credem ca sunt. Ei stiu sa inteleaga de mici ca unele alimente le fac rau.

   • Sau putem sa traim ca in India, sa bem apa din raul in care aruncam mortii si fac caca animalele…chiar si oamenii. Sa ne stergem cu mana stanga la fund, in loc de hartie igienica, si sa mancam cu mana dreapta dupa ce am umblat cu ea pe jos, ce rost are sa ne spalam pe maini, ca doar e mai bine sa ne imbolnavim si sa ne facem imunitate.
     Si da, intr-adevar, indienii au o imunitate pe care noi nu o avem….dar dupa parerea mea, asta inseamna lipsa de civilizatie

   • In sfarsit un comentariu pertinent!felicitari! Nu de putine ori am auzit mame care nu-si duc copiii la locuri de joaca pt ca -s microbi sau la gradinita , doamne fereste sa nu se imbolnaveasca! Si inca ceva…ma enerveaza la culme acele mame care pe diferite grupuri, bloguri (despre cresterea copiilor) cauta cearta si motive de atac la persoana mereu.n-ai fi mai bine sa vada de copii in timpul ala?

   • Deci să nu vă imaginați dragi mămici că dacă le refuzați toate lucrurile normale copiilor ve-ti creste copii mai sănătoși sau mai extraordinari. Cred că echilibru e esența vieții!
     Pediatra a mai zis și că în urmă acelui studiu s-a relevat faptul că în câteva decenii nu va mai exista om care să nu aibă cel puțin o alergie, tocmai din cauza obsesiei pentru bacterii și microbi.
     Era și o poză funny pe care am văzut-o pe Facebook, cu Hansel și Gretel în fața căsuței făcută din dulciuri, Handel zicând : „This doesn’t look gluten free”. Ca să vezi unde s-a ajuns Deja!

   • De acord. Eu nu am refuzat familiei și prietenilor să țină bebelușul în brațe, eu vreau să fie un copil sociabil. Cunosc caz cu copil over protected, care a devenit foarte anti social,copil care învăța cuvântul microorganisme înaintea cuvântului prietenie. Când mi-am întrebat pediatrul până la ce vârstă să îi calc hainele copilului și până când să sterilizez biberoanele știți ce mi-a zis? Până la 2 luni! Atât! Și asta nu i-a năzărit ei asa, ci a aflat la un ultim congres de pediatrie, unde s-a discutat despre un studiu făcut de nordicii europeni. Iar în acel studiu arăta clar că acei copii crescuți în mediu steril au dezvoltat toate alergiile posibile și imposibile!

   • Eu nu sunt mamica (inca), dar ma regasesc in ce spui tu. Adica, citesc cu drag ce simt, cred, vor proaspetele mamici din ziua de azi, dar raman cu un sentiment de panica si groaza: oare cate prietene mamici sunt deranjate de cine stie ce am zis/facut cu copilu lor (cu bune intentii, d’oooh!). Nu mi-am permis niciodata sa ii spun unei mame cum sa procedeze cu copilul ei intr-o anumita situatie, dar constat ca nu prea corespund criteriilor de prietena sau macar de om pentru mamicile din blogosfera (poate ma schimb cand am si io un bebe, cine stie). Anyways, de sarbatori am vizitat o prietena. Are o fetita de 3 ani si un baietel pe drum. Ne-a zis mie si sotului asa: „La parintii lui Paul (sotul) asta mica e super rasfatata. Ei stau la bloc si ea e universul lor, prima nepoata bla bla. La ai mei parinti (care stau la tara), Ana e altfel integrata. Acolo, e si copilu prin zona,parte din peisaj, creste cat timp mama mulge vaca si mai trage cu ochiu sa nu cada copilu in beci sau mai stiu io pe unde.” Mi se pare sanatoasa treaba asta. Imi place si Ana. Avem multi prieteni cu copii de varsta ei, dar ea mi se pare cea mai echilibrata. Sincer. Unii sunt prea cocolositi de parinti si nu scot nici un cuvintel fara sa se uite la mama sau la tata, pe cand altii scot prea multe cuvinte, tipete, scenete, crize, sau cum vreti voi sa le spuneti. Imi doresc si va doresc si voua sa fim mamici echilibrate, dar nu paranoice, cu simtul umorului (asa cum este si acest articol) si pofta de viata, de rasete si de creat omuleti care sa zambeasca pe strada! 🙂

5. Inca cateva „sfaturi” pe care le-am primit de la rude care au avut copii mici acum 30 de ani:
   1. nou-nascutul se scoate din cada de gat ca sa i se lungeasca gatul
   2. copilului i se face baie fierbinte ca sa doarma bine

   Mi-am jurat ca atunci cand va fi fata mea insarcinata, ma voi duce la un curs de puericultura ca sa fiu la curent cu trendurile de atunci.
   La noi nici un bunic nu a deschis macar o carte de parenting sau puericultura editie recenta….

   • Primul punct sa stii ca nu e chiar asa exagerat. Copilul meu s-a nascut cu torticolis si ghici ce ii facea kinetoterapeuta: il ridica tinandu-l cumva de cap ca sa ii forteze un pic muschiul sa se intainda:)

6. Fiecare cu piticii ei/lui, pana la urma…. cred ca trebuie sa existe un echilibru in orice . Asa ca citesc cu mare interes aceste pareri dar nu inseamna ca le si iau in serios pe toate. Cat despre new generation moms mi se pare evident ca au o doza de agresivitate si superioritate la adresa generatiilor precedente – in sensul ca, vezi doamne, nu bag mana in foc ca le stiu eu pe toate daaar eu CHIAR le stiu pe toate . Ok, no problem. Not my problem.

7. Ma bucur(NOT) ca si-au facut timp sa comenteze cei care nu sunt de acord cu ideile Iolandei si care nu dau 2 bani pe cartile de parenting. Cred ca au padit pe blogul gresit si si-au pierdut timpul citind ceva din care n-au iesit mai castigati.
   Cu fiecare carte su articol pe care il citesc si care e in ton cu ce zice Iolanda imi vine sa i-l dau si mamei, cel putin, sotului (cu siguranta) si cunostintelor (mereu), astfel incat sa evit sa-mi creasca satul copilul si sa-si vada de-ale lor.
   Pe pediatrucluj exista o lista de 99 de astfel de sfaturi/mituri, desfiintate de un pediatru si nu de o mama care i-a totul „ultrapersonal”. Pacat ca mamele sunt cele care trebuie sa se preocupe de diseminarea unor astfel de articole si de convingerea celor din jur ca nu, zaharul nu e bun, nici macar cel brun care (daca nu stiati) e la fel de rafinat, doar ca mai are niste melasa in plus fata de zaharul alb.
   Iolanda, rabdare si nervi in continuare!

   • si mie imi place de pediatrucluj 🙂 si pot sa bifez lista Iolandei in totalitate, zici ca a scris articolul din capul meu, nu al ei 😀 de cand m-am mutat in alta tara, iuhuuu, am scapaaaat, chiar aseara ii povesteam sotului cum gestioneaza invatatoarea olandeza o situatie cu o fetita care boceste dimineata -o tine doar in brate, o mangaie si o consoleaza pana cand ii trece (jeez, daca se invata asa?? 😛 ) versus niste episoade horror pe care le-am avut noi in Bucuresti cu prima gradi. aici sunt inconjurata si de babe si de mame, in 7 luni singura curiozitate care le-a durut suficient cat sa ma intrebe a fost ce natie suntem, ca nu prea stiau de unde sa ne ia, in rest NICI UN sfat, nici o parere 🙂 si ce bine eee. si motto-ul scolii noastre olandeze e fix asta: it takes a village to raise a child 🙂

8. Nu-i nevoie de un sat intreg ca sa cresti un copil, dar de cateva ajutoare de nadejde da. Eu am fost tot singura, singura, si taaaaaare bine mi-ar fi prins sa ma plimb si eu o ora fara sa ma strige careva pe nume.

   • Si noi suntem singuri cu fata. Da, as fi oricand dispusa sa primesc putin ajutor, dar daca nu se poate m-am obisnuit cu gandul. Cand spun sat, ma refer ca multe persoane din jur (mai apropiate sau mai indepartate) imi spun cum sa imi cresc copilul. Si ma deranjeaza „grija” asta excesiva. Adica noi nu suntem capabili sa luam propriile hotarari si sa fie si bune pentru noi si copilul nostru?

9. Mi.a placut tonul tau un pic acid. Probabil ca ma identific, copilul meu are doar 4 luni, mai e timp de sfaturi si la fel voi deveni si eu :))
   Am auzit de la ‘tine copilul la 18 grade’ ‘ba tine-l la 27 gr cu 27 de caciuli pe cap’ ‘moare de foame doar cu lapte,nu vezi?’ ‘e curebt in casa’etc etc
   Pe mine ma deranjeaza sfaturile necerute, si nu numai generatia veche se inghesuie sa le dea.
   Din cealalata perspectiva, eu ma straduiesc sa conving o amica sa ii faca ecografie bebelusului ei ca are toate semnele de reflux si refuza sa creada, ca ea nu vrea sa plimbe copilul pe la doctori. Am incheiat citatul. Aici eu sunt cea agasanta, si o fac cu cele mai bune intentii, deci e o linie subtire intre cu ce intentii se spune, pe ce subiect si cum e perceput sfatul.
   Concluzia: la politica si copii toata lumea se pricepe. Supra concluzia: fiecare isi creste copilasul fix cum considera

10. Pe mine m-a amuzat articolul, cred (sper) ca asta era si unul din scopuri. M-a amuzat poate si pt ca eu sunt o mama relaxata, dar cu principii sanatoase (zic eu) de crestere a copchilului si ma enervez de fiecare data cand primesc un sfat nesolicitat legat de copilul meu… Umbla pe FB un citat de genu’ „deciziile mele de mana nu sunt supuse dezbaterii” 🙂

11. LELA, sa zicem „briose” in loc de „cupcakes” daca tot te deranjeaza aceasta „new generation”.
    (mda, azi sunt rea si a dracu!)

    • Nu, io le zic cupcakes, tu sa le zici cum vrei!!!Si nu, nu esti rea si a dracului, esti doar frustrata!!!Cool down!!!!

12. Fiecare face ce si cum crede de cuviinta. Daca vrei sa ii dai sarmale si carnati la 4 luni go for it. Daca vrei sa ii dai bomboane,jeleuri, prajiturele si mai stiu eu ce din comert, go for it. Vrei sa ii dai pulovar si caciula de lana vara in parc ca parca e un pic de curent? Treaba ta. DAR!!!
    abtine-te de la a oferi si altora ce ii dai copilului tau! Chit ca e vb de bomboane cu zahar sau de bomboane raw vegan, de sandvis din paine bio cu carne extrabio sau de parizer si crenvusti. Eu decid ce ii dau copilului meu. Nu altcineva.

13. Iolanda, eu chiar stau intr-un sat (de doi ani de cand m-am maritat) asa ca stiu cum e cu sfaturile astea binevoitoare. Am citit si eu cand eram gravida cu fata (are acum un an si 3 luni) si m-am mai destupat la cap. In niciun caz n-am stat dupa ce-am nascut-o sa caut pe net cum se sterge la fund, cum exagera o mamica mai sus. Dar da, am cautat despre niste bubite suspecte pe corp si i-am pus eu diagnosticul de rubeola la 8 luni, asta nu inseamna ca a doua zi nu m-am prezentat la medic, care a si confirmat de altfel. Internetul nu e bau-bau daca stii cum sa cauti si sa cerni informatia.
    Spre stupoarea socrilor, am scos copilul din casa din primele zile (si din curte, evident) fara molifte facute si alte minuni. Evident cand plangea fata, era vina mea, o deocheasera strainii, trebuia sa-i zic Tatal nostru de 3 ori ca sa-i treaca. Noroc ca ea nu prea a plans, nici colici n-a avut, sa vedem si cu al doilea cum va fi, soseste acum in mai.
    Da, de ajutor ai nevoie, sa faca cineva mancare, curatenie… La mine e soacra-mea, eu fac doar cand e sotul acasa ca sa-mi stiu fata pe maini bune.

14. Un copil se creste cu iubire, cu drag, cu suflet. Oare cum ar fi daca am incerca sa cultivam un pic toleranta? Faptul ca alti oameni au pareri diferite de ale noastre … tine de optiuni personale . O bunica ( strabunica) batrana poate nu a citit carti de parenting si diversificare dar are atat de multa iubire incat ar putea muta Universul .

    • Toleranta sunt. Pentru ca spun calm si cu zambetul pe buze:” te rog, nu-i da ciocolata copilului de 10 luni. Te rog, nu ii da ficat de porc prajit in ulei la 7 luni pentru ca nu are nevoie. Si nici nu trebuie neaparat sa deschizi televizorul, ca la 3 luni nu stie ce se intampla acolo” Inteleg si faptul ca cei din jur (mai tineri sau mai batrani) considera ca stiu mai bine ce la trebuie copiilor in general, dar daca eu spun nu, in calitate de mama a lui, nu ar trebui sa-mi fie respectata decizia? Nu trebuie nimeni sa citeasca nimic. Trebuie doar sa ne respecte deciziile, indiferent de cate iubire e la mijloc.

15. Și pe mine mă enervează toate sfaturile astea de acum 100 de ani. Și cel mai tare mă enervează când vin din partea unor persoane care nu fac parte din familia mea! Și asta pentru ca pana și mama a înțeles că eu cu soțul meu chiar nu vrem sa aplecam urechea la toate miturile astea și ea respectă asta.
    Cel mai tare a început să mă supere faptul ca mi se tot repetă faptul sa nu mai îmi pup atâta copilul! Ca vezi Doamne îi dau microbi. Lasă, mai bine sa ia microbii lui ma-sa și să își creeze astfel imunitate,decât să nu simtă dragostea imensa ce zace în mine pentru el.
    Cat despre mult controversatul zahar, eu nu pot sa zic ca o sa il privez total pe copilul meu de acest dulce. Asta după o anumită vârstă bineînțeles, undeva după 2 ani m-am gândit. Eu recunosc ca nu ma pot despărți de tot de acest ingredient și cred că aș fi puțin ipocrita sa nu îi dau deloc copilului ciocolată și eu să mă ascund în baie să mănânc.
    Cat despre zaharul brun vs.cel alb, am aflat de la o ruda de-a mea care lucrează la fabrica de zahar Bod ca ei acolo nu procedează cum fac alții zaharul iar practic cel alb de la ei are cam aceleași proprietati ca cel brun din comerț. Promit sa ma interesez mai în amănunt și să revin cu un răspuns, dacă e de interes subiectul!

16. Felicitari pentru tonul si stilul articolului. Si eu am primit deja sfaturi de la „belle mère” de genul ” si de ce nu-i dai si altceva decat lapte, si cand ii dai biscuiti cu mere, si de ce nu are caciula, si de ce sta cu capul la geam in patut si de ce este mai racoare la el in camera si de ce il tineti in transat asa pe jos si de ce nu sta cineva cu el tot timpul si de ce nu-i dai ceai si de ce nu-l imbraci mai gros? si de ce caruselul muzical sta aici si nu la mijlocul patului ca-si strica ochiii uitandu-se la el etc etc? Noroc ca totul este mult mai bine cu mama care ne intelege alegerile si face ca noi cat sta cu piticul.

17. Sunt de acord ca este aiurea sa dam sfaturi fara sa ne informam mai temeinic si sa ne bagam nasul unde nu trebuie. Si eu am parerile mele si nu imi place sa mi se spuna ce sa fac. Insa oamenii in general au intentii bune, si daca le raspundem cu calm, cu o gluma, un zambet cred ca se destinde un pic situatia. Pentru ca putem sa nu fim de acord si sa fim calmi.

    Nu iti pune nimeni pistolul la cap si te obliga sa ii dai copilului covrig, alegerea este a mamei in final, fara sa ne panicam ca am otravit copilul cu un covrig. Caci nu moare din asta, si nici nu i se distruge sistemul digestiv dupa un singur covrig, mi se pare o dramatizare inutila. Insa de ce sa nu explicam cu calm si relaxare daca chiar nu vrem si nu vrem ceva? De ce atata agresivitate si intoleranta? In general un raspuns agresiv atrage dupa sine reactii cel putin la fel de agresive. Relaxati-va un pic oameni buni si uitati-va putin in oglinda cand aveti astfel de reactii! Copii vostri vor fi la fel ca voi.

    • Nu agresiv se voia a fi articolul Ci amuzant si eliberator (pentru mine ca pot spune lucrurilor pe nume). Atunci cand primesc un sfat, nu incep sa tip, sa iau copilul si sa fug de acolo. In niciun caz. Spun frumos ca nu e nevoie sa ii dea cutare pentru ca nu mananca. Da, inca sta inscaun de masina si va mai sta o vreme. Inca alaptez si o voi face cat timp ne vom simti confortabil cu asta. Dar cand incep remarci de genul: copilul trebuie sa manance zahar, cum sa nu ii dai, asa ceva nu exista?!?! Sau ca chinui copilul punandu-l acolo, mi se pare deplasat. Asta era ideea: sfaturi pe care nu le-am cerut, repetate insistent si pe care le resping cu argumente, se tot intorc iar si iar… Nu voi putea niciodata sa fiu agresiva verbal sau fizic cu persoanele din jurul meu, dar relaxarea ma paraseste cand trebuie mereu sa imi explic deciziile de mama in fata lumii.

    • Probabil ca acele persoane merita ignorate in mod delicat. Nu are sens sa te enervezi si nu zice nimeni sa fiti toti de acord. Mi se pare ca tonul si felul in care comunica persoanele este f important. Am intalnit de curand o femeie care avea multe idei noi, cu care eram de acord si mi se pareau logice. Insa era atat de agresiva si autoritara incat a creat f multa repulsie multor persoane din jur. Poate si pentru ca oamenii sunt mandri, si cand spui de exemplu unei mame ca ceea ce zice este invechit sau fara logica, se simte atacata personal si acuzata ca nu ar fi mama buna, asa ca se incapataneaza sa isi apere mandria si reputatia.

      Acum depinde si de personalitatea fiecaruia ce sa zic… Mi se pare mai important ca mama sa fii relaxata si sa iti educi copilul in liniste decat sa fii nevoit sa educi pe langa copilul tau inca 100 de persoane adulte 🙂

18. Nu am citit restul comentariilor, nu vreau sa fiu rautacioasa, dar eu deja m-am saturat sa citesc aceleasi chestii non stop. Si Printesa a scris despre lucrurile astea de cateva ori, lucru care mi se pare ca de fapt e preluat de restul mamelor care scriu. Parerea mea. Poate sunt eu mai toleranta, dar eu las lumea sa zica ce vrea si trec mai departe. Articolul acesta e aceeasi Marie cu o alta palarie. Nu ca ar citi buncii sau parintii nostri bloguri si ar afla ceva nou. Tot noi citim, mamele.

    • Printesa da o sansa cititoarelor care vor sa scrie. Intr-adevar, este un subiect dezbatut, scris, barfit, criticat, epuizat. Despre asta mi-a venit mie sa scriu intr-o zi si acest articol mi s-a parut mie „demn” de citit (si eventual publicat) de Printesa. Oricum, multumesc pentru parere, asta si asteptam din parte cititoarelor blogului.

19. Pe mine nu ma deranjeaza atat de tare sfaturile date, pentru ca pot alege sa le ignor in orice moment si sa fac oricum ceea ce consider eu, ca mama, ca e potrivit pentru copilul meu.
    Problema mea e urmatoarea: ce te faci cand mergi in vizita la soacra cu pruncul de 6 luni, toate bune si frumoase, cer roz si norisori pufosi, pana simti chemarea naturii si lipsesti din incapere 3-4-5 minute, cu ideea linistitoare ca bebeloiul e pe maini relativ bune, te intorci din locul cu pricina si o gasesti pe zana buna de soacra-ta molfaind IN GURA EI compozitia unei sarmale pe care apoi i-o indeasa in gura copilului tau, cu mentiunea (probabil reactie la falca mea cazuta si ochii mei aruncatori de flacari ucigase): „Da’ ce are draga? Las’ ca nu pateste nimic. Si eu am crescut 5 copii si tot asa i-am crescut. Doar nu era sa-l las sa se uite la mine” OAU…perfect, ma gandesc eu. Doamne fereste sa-si aprinda barbatu-mio o tigara si sa se uite copilul mai cu interes la el, ca o sa-i indesam si o Iarba Diavolului in bot, sa nu pofteasca saracul de el.
    Normal ca reactia persoanelor putin mai colerice decat mine, ar fi sa-i dea cu ceva in cap Mamei mari, dar eu, care sunt mai blanda de felul meu, eu ce sa fac?

    • Da, nici eu n-am nimic cu sfaturile, pe marea majoritate le ignor, din unele învăţ şi unele mă amuză.
      Dar mă enervează băgăcioşii, cei care decid să treacă peste cuvântul tău că ei ştiu mai bine. Şi Doamne fereşte dacă ieşi din cameră 5 minute. Ce se poate întâmpla?
      – pus copil de 3 luni în fund pe fotoliu / sau în picioare, să facă câţiva paşi
      – dat cozonac copilului de 6 luni, o fărâmă de poftă
      – o gură de rachiu la copil de 11 luni, că poftea
      – dropsuri la copil de 1 an (ai grijă mamă, să nu sse înece)

      Cred că întâmplările de genul ăsta ne face mai puţin tolerante.

      Da, n-au murit din asta, probabil le-a plăcut, dar asta nu înseamnă că e ok să treci peste părinte.

    • Haha,Alina, sa nu-l mi lasi pe copil singur cu ea pana o fi de insuratoare!:)))

20. Uite ca eu adaug una nou-nouta: de ce nu pui poze pe fb sa-l vada toata lumea? De chichi, sa-l citez pe taica-miu.

21. Piciul meu implineste maine 8 saptamani si avem si noi tolba plina de sfaturi de acum 15/30/50 de ani de la diverse doamne venite in vizita: bunici, strabunici, matusi, verisoare dar si de la prietene mai proaspete in „meseria” asta de mama. De cum intra pe usa, se oripileaza ca nu am aruncat pisica, apoi, cand il vad indesat in sistemul de purtare(ergonomic!), isi fac cruce de cum chinuim copilul. Urmeaza binecunoscutele ” toata ziua la san, cand vrea el, cat vrea el??? nu e bine…trebuie sa il dezveti!” sau „da-i si completare ca sigur nu se satura doar de la tine, plus ca mai scapi si tu 2ore” sau „vai, nu doarme in patut? nu o sa invete niciodata” si clasicele „se invata in brate” si „lasa-l sa si planga, altfel il rasfeti”. Deci nu prea imi place satul asta care vrea sa ma ajute sa-mi cresc copilul. Noroc ca ma ajuta doar sotul, sustinatorul meu nr1, si vine mama in vizita vreo 2 ore pe zi si imi aduce cate ceva de mancare. De la mama am auzit doar” alapteaza, alapteaza, alapteaza”.Ea pe mine m-a crescut tinandu-ma in brate,cantant si vorbind cu mine, nu prea dupa cum scria in ‘Mama si copilul’ din ’86.Acum am mai ajutat-o putin spunandu-i ce am citit eu despre cresterea copilului in zilele noastre. Ea a facut mai mult, a citit si ea(inclusiv blogul aceasta)! Sunt foarte mandra de ea si sunt linistita ca o sa-l las pe bebe pe maini bune din martie cand o sa intorc 3 ore/zi la serviciu!

22. lumea da sfaturi cu buna intentie, chiar daca sfaturile respective sunt demodate la momentul asta. sa ne vedem pe noi peste 20-30 de ani cand o sa dam sfaturi expirate fetelor noastre care la randul lor sunt mame si stramba din nas.

23. eu sunt o „new generation mom”. si credeti-ma cand spun ca „new generation mom”-urile astea sunt si bune si rele. sunt unele care exagereaza, doamne, fac ochii cat cepele cand aud cate ciudatenii pot sa mai debiteze. si sunt altele care sunt minunate, niste fiinte care mi-au deschis ochii si care m-au format in a-mi educa si creste copilul intr-un mod (zic eu) foarte responsabil.
    eu sunt la mijloc, nici prea prea, nici foarte foarte. la noi in casa nu gasesti dulciuri (decat facute in casa), DAR, daca vine cineva in vizita cu o ciocolata/biscuite sau daca se duce undeva si copilul este servit, nu ii interzic. mi se pare o prostie sa fac asta. bineinteles, parerea mea si mi-o asum.
    la noi in casa nu gasesti televizorul deschis, nici macar pe muzica (cum am observat ca se intampla la multa lume). DAR, muzica merge non stop la noi, sotul e audiofil convins, doar ca in felul asta canalizez muzica pe care o asculta copilul. brainwash much? ne zic altii – maybe. we don’t really care.
    noi ne bazam foarte mult pe cele doua bunici. da, imi asum, nu sunt destul de „true mom” sa imi cresc copilul singura. din pacate jobul si al meu si al sotului inseamna plecat devreme si venit tarziu, dupa 6.30-7. as vrea, chiar as vrea, sa am un job part time sau sa stau acasa cu copilul, dar din pacate nu se poate. ne stim noi socotelile foarte bine si la concluzia asta am ajuns amandoi – nu ne permitem sa stam acasa nici macar unul din noi. ne asumam si asta, ce sa-i faci. avantajul? copilul are parte de o educatie moderna (noi) si veche (a bunicilor), si nu tot ce e vechi e si prost. vorbim cu bunicile destul de mult si le spunem ce vrem si ce nu vrem sa faca cu copilul nostru. in 90% din cazuri ne asculta si urmeaza linia trasata de noi, deci suntem multumiti.
    partea proasta a acestor „new generation mom” este ca, intr-adevar, multe dintre ele (noi?) au senzatia ca stiu mai multe decat tine. eu nu contest ca sunt oameni mult mai destepti si mai dedicati decat mine, dar sa ma faci sa ma simt ca un c***t ca nu ader la principiile tale (gen EC, alimentatie vegana, 100% bumbac ecologic si lana nu-mai-stiu-de-care, etc) mi se pare putin penibil. pentru tine, nu pentru mine, eu voi trece peste, stiu ca ii dau copilului meu tot ce imi permit si ce e mai bun, dar sincer daca nu imi permit sa dau 1000 ron /trimestru pe haine ecologice de ce imi dai in cap?
    si nu mai stiu cine zicea pe sus, dar e adevarat ca mamele noii generatii sunt mult mai agresive si fata de alte mame. am vazut intr-un parc un copil de 3-4 ani care a alunecat pe gheata. m-am dus si l-am ridicat, ca era la 2 pasi de mine. pai ce, credeti ca n-a venit mama rapid si mi l-a smuls dintre degete?! ba s-a uitat si urat la mine, un fel de „wtf, ce te bagi tu” cand tot ce am vrut a fost sa ajut…..
    cum de am stiut ca e new generation mom? simplu, avea o manduca cu un copil mic 🙂
    concluzia mea este ca ajungem usor usor ca la americani – cu zambetul pe buze si cutitul in buzunar. si reci.

    • buna Ama
      sa stii ca nici mie nu imi place cand cineva se repede sa-mi ajute copilul fara sa ma intrebe, din motivul ca el si cu mine suntem singurii care decid daca el are sau nu nevoie de ajutor

      mai precis:
      – daca a cazut dar nu s-a lovit, nu exista nici un motiv sa fie ajutat, din contra, trebuie sa fie incurajat sa se ridice singur, ca impiedicatul si cazutul nu sunt tragedii
      – daca vrea sa se urce undeva dar nu poate, ar trebui sa ceara el singur ajutor, ca poate vrea sa incerce singur

      asa ca na, dupa parerea mea, in situatia descrisa de tine cel mai bine era sa intrebi parintele daca poti sa-l ajuti pe copil sa se ridice – dupa cate se pare, nu i-a convenit chestia asta, nu stiu din ce motiv, dar sa stii ca simplul motiv ca nu doresc in general ca al meu copil sa fie manevrat de alti oameni este un motiv valabil, dupa mine.

    • Nu, asta e o forma incipienta de paranoia, sa incepi sa te uiti urat la un strain doar ca i-a intins o mana copilului. Ok. conventia asta o stabilesti tu cu copilul: unii sunt independeti si accepta sa se ridice singuri, altii nu. Sunt unii copii mai sensbili care iti cer din ochi sa ii ajuti (am vazut), te implora practic sa o faci tu pt ca poate tocmai din cauza ca mama lui proprie nu o face si ar simti nevoia.
      Despre asta e vorba: relaxarea asta care la new generation moms nu exista: daca ii zambesti nu e bine ca poate esti un obsedat/pedofil, daca ii intinzi o mana iar nu e bine, daca vezi ca se uita pofticios la un biscuite, o intrebi pe mama daca are voie, iar stapana aka mama zice ca nu, copilul ramane cu pofta-n cui (cui ii pasa daca peste un an o sa fure mancare „interzisa”, citit despre bulimie cum se dezvolta- apare ca un sentiment de vinovatie asociat cu mancarea).
      Nu zic ca tactica ta nu e buna, doar ca trebuie sa avem si o atitudine ok cand o aplicam.

    • eu nu cred ca new generation moms sint toate intr-un fel sau altul. cred ca in toate generatiile de mame sint mame relaxate, mame panicoase, mame nervoase etc.

    • pai Liz, dar ce te faci daca intr-o zi obisnuita in parc te intalnesti cu 5 parinti care „doar i-au intins o mana copilului”?
      sigur ca daca ar fi doar unul pe luna nu ar fi nici o problema, ideea e care e atitudinea ta in general fata de chestia asta

      eu am avut o intamplare in care eram cu Sof la un loc de joaca, a venit o mamica, a luat-o pe Sof in brate si a urcat-o sus pe tobogan, ca asa i s-a parut ei ca e ok sa faca; in definitiv ce-a facut rau? nimic, in afara de faptul ca nu mi se pare in regula sa te apuci sa iei copiii altora in brate fara macar sa-i intrebi pe ei sau macar pe parinte daca sunt de acord cu asta…

    • Stai asa, ca una e sa ajuti copilul la o eventuala cazatura si una e sa te apuci de luat copii pe sus prin parc :))
      Ideea mea era sa nu devenim totusi exagerati sau sociopati care interpreteaza fiecare vorbulita drept un atac…

    • da, Liz, una e sa ridice un strain copilul de la o cazatura si alta e sa il ia in brate;
      problema e ca nu ai cum sa stii niciodata exact ce intentioneaza sa faca un strain care se apropie de copilul tau, nu?
      de asta, unii ca mine cred ca cel mai bine e sa fiu intrebat;
      dar ma rog, daca asta vi se pare paranoia atunci ma opresc aici.

    • cind un batrin aluneca si cade pe gheata il pot ajuta sau mai bine sa nu pun mina pe el?:)

    • ideea e sa ajuti pe oricine are nevoie de ajutor, e atat de simplu.
      cand cade un batran pe strada langa mine fix asta fac: ma duc la el si intreb: aveti nevoie de ajutor? daca nu raspunde, evident ca are.

      insa se pare ca in cazul copiilor decidem noi, din oficiu, ca au nevoie de ajutor intotdeauna – nu mai e nevoie sa intrebam, stim noi mai bine!!

      nu e aberant ca, in calitate de mame, sunteti tracasate de sfaturi nesolicitate (desi ele vin din dorinta celorlalti de a ajuta, nu?!) dar pe de alta parte vi se pare socant ca cineva va spune sa nu ajutati nesolicitat copilul?

      adica… wtf, man? asta chiar se intampla la un articol in care ideea de baza e „nu ma ajuta daca nu-ti cer ajutorul”?!

      seriously?!

      un pic de logica n-a stricat niciodata nimanui, sincer, stimate mamici.

    • Hai ca o dati in penibil de-acuma…………….

    • Nu e chiar paranoia, dar totusi trebuie sa acceptam ca oamenii mai reactioneaza si instinctual, cumva. Un copil cazut este reprezentat, in mintea noastra, ca o fiinta ce este in dificultate si are nevoie de ajutor. Instinctele noastre corecte ne fac sa sarim peste rationamente si actionam ca atare. Sigur, vom realiza ulterior , analizand situatia, ca acea fiinta nu a fost in pericol real. Dar instinctul e ok, e firesc si mi se pare o nebunie sa ceri voie unui apartinator legal sa ajuti fiinta aflata in dificultate. Doamne fereste sa ne pierdem umanitatea si instinctele! Nu sunt insa de acord cu oferitul diverselor delicii culinare. Nu stiu cum se face, dar fiica-mea niciodata nu a fost servita cu o banana, un mar sau un iaurt proaspat si bun. Aproape.m-am simtit criminala cand am refuzat sticksuri extrasarate( avea 1 an si fetita molfaitoare era mai mica), croissant cu ciocolata 7days(2 ani avea) sau sandvis cu salam de vara. Precizez ca toate erau mancate in parc de catre copii mai mici decat ea, iar mamele se uitau la mine ca la o nebuna. Insistau si pana la urma serveam discursu cu restrictii alimentare din motive medicale, pentru a nu le jigni sau a le face sa sa simta neplacut. Din pacate multe nu tin cont nici de asta, eu pareri medicale proprii si nu isi dau seama ca pot provoca tragedii.

    • Ca o adaugare, e la mare moda treaba cu ” te rog nu imi ajuta copilul” , dar citind unele chestii presimt ca tot ce se realizeaza este o lume de inadaptati, aproape antisociali. Un lucru bun, dus la extrem. Uneori oamenii din jurul nostru ne intind mana fara sabo cerem, si atuncibce facem? Putem refuza politicos, putem accepta politicos sau putem accepta din inima, fiindca mana aia chiar ne era necesara, desi poate nu aveam curaj sa o cerem. Sau nici macar nu realizam ce buna e, o mana intinsa si un zambet cald din partea unui strain, care ar fi putut sa treaca rece mai departe. Dar s-a oprit, a oferit si a zambit. Lectiile.astea. nu-s pentru copiii generatiei noastre? Nu trebuie sa invete ca e ok sa refuzi ajutorul dar e ok si sa il accepti? Ca unii oameni ofera fara sa ceara voie. Si toate astea….nu stiu, uneori lucrurile se duc la extrem mult prea.mult.

    • Eu totusi ma intreb unde or fi mamele alea relaxate despre care se tot vorbeste, ca citind comentariile de aici as zice ca se ascund bine;
      E plin in schimb de indemnuri la relaxare rostite printre dinti si cu pumnii stransi, gata de atac; sa respectam parerile tuturor! (In afara de aia pe care-i consideram paranoici si penibili) Fiecare isi creste copilul cum vrea! (In afara de aia care-s prosti) etc etc
      Cam… na, ce sa zic.

    • Mamele relaxate cred ca se simt cam singure in lumea asta, avand in vedere numarul mare de mame inversunate care au scris aici. Mi-e frica sa mai zic/fac ceva in parc, pe bune…

    • Eu chiar am citit replici ale unor mamici relaxate, in sensul bun al cuvantului. Relaxarea aia „lasa ca au facut si altii si nu au murit” e singura dovada de prostie-parerea mea. Mai bine dupa carte in totalitate, decat dupa exemple aleatorii care au avut parte de mare noroc, nu de parenting potrivit. Unii copii chiar supravietuiesc, in ciuda parintilor. Eu am fost atat de stressata ca mama ca nu aveam puterea sa ma bucur de mai nimic. Fata a iesit partial din globul ei la 4 luni cand a aparut bona, total la aproape 3 ani cand a inceput gradi. Bona facea cum spuneam noi in 90% din cazuri, totusi mai avea scapari( un covrigel, o bucatica de placinta facuta de ea cu ingrediente de la tara, in tava ei „de buna”, cu jumate din zaharul din reteta-genul asta de scapari ). Copilul, din cauza ca am permis si am invatat sa multumesc politicos acestor scapari, a dezvoltat o relatie minunata cu bona, nici nu am cuvinte sa o descriu. In parc a invatat ca exista tot felul de oameni, a invatat adevarata socializare. E cel mai sociabil copil pe care il stiu. De la 5 ani merge la frizer cu indicatii precise, la magazin cere detalii si instructiuni direct de la persoanele abilitate sa i le ofere- nu am ivatat-o eu, asa i se pare firesc. Poate refuza orice fara sa se simta vinovata, chiar da explicatii elaborate pentru acel refuz. Imi spune clar ca unele lucruri le poate decide singura, unde nu e sigura cere parerea. E clar ca si sistemul Montessori in care a fost ceva timp a ajutat. In alta ordine de idei, am i.jur copii ce deja au facut fracturi de tot felul. Unul dintre ei putea sa fie rau de tot daca un alt parinte nu ar fi fost pe faza. Era si mama copilului acolo, doar ca nu suficient de aproape iar micutul si-a pierdut echilibrul la un spatiu de joaca pe care il folosise de zeci de ori. Strainul i-a salvat viata. Uneori iti poti da seama, mai ales daca ai cunostinte medicale, ca o lovitura/cazatura poate avea si consecinte dramatice. Mi se pare prudent nu numai sa ajuti copilul sa se ridice, ci sa identifici anumite semne. O fi deformare profesionala, dar eu asta fac. Asa cum si de microbi imi este frica, dar totusi copilul meu a venit pe lume intr-o familie ce include un caine, iar asta e fost un beneficiu imens.

    • Da, e o moda: pt ca la unii copii nu se aplica, saracii raman pe jos, cu ochii in lacrimi, si mamele tipa la ei de pe banca: „Hai, ridica-te ca n-ai cazut, ce te-ai lovit sau ti-e lene??” Recunosc ca mi vine sa le intind o mana copiilor alora! Nu sunt obsedata, nu vreau sa fug cu ei sau sa ii sechestrez
      doar ca nu mi place sa le vad ochii inlacrimati si niste mame cu veleitati de comandant stanb pe banca.

    • dar altfel, tu te declari una din persoanele care respecta dreptul fiecarui parinte de a-si creste copilul cum crede de cuviinta, nu?
      esti toleranta!
      doar ca ai decis ca trebuie sa ajuti pe toata lumea, pentru ca nu iti place tie sa vezi un copil plangand – ce conteaza motivul pentru care plange de fapt copilul?! ce conteaza ca parintele lui il cunoaste cel mai bine si deci el e singurul care poate lua o decizie corecta.

      mie mi se pare evident ca tu nu il deloc pe copil, tu te ajuti pe tine de fapt, incerci sa iti calmezi propriile insecuritati.
      asta se numeste egoism, de fapt.

    • Gata, am inteles, esti un caz clar de paranoia, nu mai zic nimic.

    • iti multumesc pentru diagnostic, tocmai mi-ai salvat niste bani pe care i-as fi dat la psihiatru :))

    • Tare mi-a placut comentariu tau! Cred ca e atat de usor sa cadem intr-o extrema sau alta. Un pic de ratiune nu strica, cu toate ca inteleg bine ca hormonii sunt ca pe un camp de batalie, asa ca e un pic mai greu sa gasesti echilibrul. In ce priveste literatura, eu am frunzarit diverse, dar n-am gasit un ajutor real. Cred ca cea mai importanta lectie pe care am primit-o, intr-un an si 2 saptamani de ‘mamiceala’ a fost: „expect the unexpected”. Nu exista formula ideala pentru fiecare problema, nu exista solutia perfecta pentru alimentatie, ci exista formule si solutii care ti se potrivesc ti si copilului tau.

24. Buna si Multumesc pt zambete si amintiri!!! Sa iti traiasca printesa si sa fiti sanatosi!!
    Am retrait ,din nou, perioada sarcinii si a primelor luni de viata a lui bebe.. ;)) Cate sfaturi gratuite si necerute am mai primit.. La unele chiar imi puneam mana in cap la propriu.. ;)) si uite ca n am. Facut conform sfaturilor.. Si al meu print are 5 anisori.. lasa-I sa vorbeasca ca oricum o fac.. Cu voie, fara voie..
    ps : mi se spunea foarte des ca imi cresc copilul din carti..nu contest experienta mamelor noastre sau a rudelor mai in varsta sa asculti nu zic sa le iei cu „matura” Dar si ce e prea mult strica…. insa e ok sa ai mintea deschisa.. Pana la urma fiecare copil e unic si cel mai important este cum simte parintele ca e bine sa faca ..crestere usoara si sanatate.

25. Soacra, mama, matusa vor si ele sa isi retraiasca perioada de mamiceala exact cand noi vrem sa o trăim pe a noastra in liniste si dupa bunul plac. Cummmm nu are ata rosie la mana? Pe ai mei ii deochiau mereu. Nah a mea o fi mai urâtă ca nu s- a prins nici un deochi pana acum. Dupa ce îi spun ca nici popa nu te lasa cu ata ca e semn de vrajitorie, tace malc 🙂 ce m – am bucurat sa ii dau replica asta. Si penibilitati de genul daca stiu ca e cineva la menstruatie sa nu o las sa puna mana pe copil. Dupa capul lor ar trebuie sa le cer invitatilor chilotii la control :))))

26. Pana la 8 luni mi-am crescut fata singura, tatal fiind total dezinteresat. Apoi ne-am mutat cu ai mei, divortam, si mi-a prins foarte bine ajutorul lor. Eram 4 adulti, adaugam si fratele meu, care aveam grija de ea si fiecare contribuia cu ceva la educatia si cresterea ei. Sunt mandra de fiica mea si de cunostintele, capacitatile, aptitudinile pe care le are la varsta de 3 ani..adica este mult peste varsta ei. Deci un sat intreg chiar nu, dar ajutoare Aleluia DA!!! Cat despre alimentatie i-am dat ce am considerat eu ca trebuie plus ce vrea ca deja stie sa spuna ce vrea si cat vrea fara abateri. Nu am consultat carti,dar mama mea este specializata in psihologia copilului fapt care m-a ajutat. Nu sunt nici moderna, nici invechita ci adaptata dupa nevoile si cerintele copilului meu. Este sanatoasa si bine crescuta. Ma mandresc cu ea, cu ajutorul primit..este meritul tuturor din jurul meu. Sanatate copiilor vostrii si voua si multa rabdare si incredere in instinctele voastre. Sfaturi..am primit multe insa singurul bun a fost de la dr pediatru care a zis: Ali urmeaza-ti instincl,esti o mama buna! Numai bine va doresc!

27. Eu nu reusesc sa inteleg frustrarea autoarei si a altor mame care au atitudinea ei…suntem fiinte sociale, traim in societate, cand iesim din casa mai ales cu un copil ne vom intalni cu alti oameni care la randul lor sunt bunici, unchi, tati, matuse sau mame ca si noi si fiecare dintre aceste categorii ne va da poate un sfat/observatie/ne va vorbi din postura lor, unii incercand sa ajute altii vorbiind doar ca sa se auda dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii luam in seama, e suficient sa fim un pic politicoase nu ne obliga nimeni sa FACEM ce ne spun ei…si dragelor, asa cum va purtati voi asa se vor purta si copii vostrii, asa ca invatati-va copii sa fie POLITICOSI!!! daca nu, puneti-va o pancarda cand iesiti din casa „NU MA BAGATI IN SEAMA!!!” sau mai clar „ANTISOCIALA!!!”

28. Eh….sa spunem ca ma mananca sa comentez. Recunosc ca nu am avut rabdare sa citesc toate comentariile ci doar jumatate si am tras o concluzie 🙂 … ca marea majoritate a cititoarelor au inteles putin gresit ideea finala, sau poate eu am inteles asa.
    Cred ca in final trebuie de inteles ca avem nevoie, noi ca parinti, sa stim ca cei din jur ne respecta deciziile bune sau rele, sunt decizii luate pentru copiii nostri. Daca o mama vrea sa bage sarmaua de la 3 luni, asta e, traiasca mult ficatu’ celui mic si daca alta mamica decide ca pana la 6 luni nimic in afara de san, si pana la 1 an nu baga zahar sau prajelile, foarte bine si aici. Cine esti tu ca strain sau nu sa decizi in locul lor?
    La primul copil aveam zilnic momente cand vroiam sa musc din „privitori”, da, privitori ca eu aveam copil urlaciosrau si nu veneau veci sa stea careva 5 min. cu el, dar la sfaturi erau campioni. Prima si cea mai neplacuta chestier a fost cand, la 10 zile din vietisoara lui minunata l-am scos la plimbare si o doamna ce ma stia a spus ca de ce am iesit din casa ca eu sunt „nu stiu cum” (ne-dusa la biserica) si copilul nebotezat si uite asa cine stie ce pot pati cei cu care intru in contact (tocmai ca ma stia, nu era cazul sa comenteze….nu era cazul) – raspunsul meu a fost ca nu am avortat ci am nascut, cui nu ii place sa isi bage neplacerile unde vrea!
    Au urmat multe tare. La fetita, cea care mi-a aratat ca si un copil nealintat poate sa e dea cu fundul de pamant si sa urle in mijlocul drumului, si eu ma certam cu trecatorii ca sa nu se duca sa o giugiuleasca ca eu vreau sa invete ca urlatul nu ii aduce nimic bun.
    Bunicii care tarziu au inteles ca daca eu le-am spus ca un copil caruia I se ofera absolut tot ce cere va ajunge sa nu mai aprecieze nimic, ba chiar sa nu te mai aprecieze pe tine cand nu ii mai poti oferi!
    Sunt incapatanata?!! Nu, dar eu am stabilit care este acel BINE pentru copilul MEU, indiferent daca iti place tie sau nu!

29. Mda…la primul copil nu am dat sare decat dupa 1 an. Dulciuri nu a orimit pana la 2 si atunci din an in paste. Mancare fiarta pe aburi, etc.
    Al doilea, am avut „norocul” sa fie mai curios din fire. Si ghici ce, isi cam baga picioarele in mancarea mea fiarta pe aburi si fara sare, si vrea cus cus-ul cu piept de pui de la frate-sau, ca de nu nu mananca nimic ba chiar tipa si urla pana se ineaca. Ce sa fac in caxul acesta…dau si eu jos sarea de pe covrig :)…..
    cat despre frecat copilul, cred ca are un sambure de adevar. Bebelusii au nevoi de masaj si in general cat nai multa atimgere fizica piele pe piele (mangaiere) pt a-si dezvolta optim terminatiile nervoase din piele ;).

30. Nu aveam de gand sa scriu sa comentez dar nu ma pot abtine…sincer sa te deranjeze ca un strain vrea sa ti ajute copilul care a cazut nu te inteleg.. Data viitoare cd vad un copil care a cazut de pe tobogan o sa ma uit la el si o sa incep sa ma rad poate asa e mai bine,decat sa l ating…

    • decat sa razi, mai bine ar fi sa te gandesti daca are intr-adevar nevoie de ajutor (simplul fapt ca a cazut nu inseamna ca are) si daca nu cumva il poate ajuta parintele lui mai intai.

      uite ce zice o cititoare mai jos:
      „in tara asta toata lumea moare de grija altuia.”

      rings any bells?

      nu stiu cum sa spun asta cat mai delicat: nu e copilul tau, are un parinte langa el. Lasa-l pe parintele lui sa aiba grija de el, ce zici?

      desigur daca tu esti in pozitia de a-l salva de la moarte, asa cum am oprit eu o fetita sa treaca pe rosu, bunica-sa fiind la 10 metri in spate, te rog sa o faci. te rog, te rog, te rog.

      altfel, te asigur ca copiii nu sunt handicapati, se pot ridica de jos si singuri.

31. Draga Iolanda, imi pare rau sa vad atata tensiune in comentarii, acuze, trageri de urechi, team „new generation moms”, team „old generation moms”. eu vreau sa te felicit pentru articol, mi s-a parut f bine scris, chiar daca subiectul e unul des intalnit pe net, pana la urma si discutiile despre copii sunt si vor fi intotdeauna cam aceleasi, dar felul in care ai scris m-a amuzat foarte mult, m-am destins citindu-te, asa cum mi se intampla si cand o citesc pe Printesa. De aici, de la mine de pe canapea nu s-a vazut agresivitate. Asa ca-ti multumesc si tie si printesei urbane pentru ocazia de a-mi savura cafeaua citind un articol bun si amuzant.

32. Am crezut ca acest articol este o pledoarie pentru a creste copilul in 2. Si ce surpriza am avut 🙂
    Nefiind mama, este mult mai greu sa imi dau cu parerea despre „stresul” provocat de atotstiutorii din jur, mai mult as putea comenta prin prisma omului care observa ce se intampla. Mi se pare insa, amuzant si nefericit ca mamele se supara atat de tare pe ceilalti, ca fiecare vrea sa isi educe copilul cum doreste (asta mi se pare o utopie) si ca intotdeauna exista cearta pe tema asta. Eu, in locul vostru, as zice ca ei/ele (sfatuitorii) si as face ca mine. Stiu ca nu se poate in toate situatiile, doamne-fereste, daca mamaie mesteca sarmale si i le da copilului nu prea ai cum sa te impotrivesti dar, pe de alta parte, nici hepatita nu cred ca ia (stiu ca este posibil dar sa fim seriosi, care-s sansele?). Plus ca nu e ca si cum tu, la 35 ani ai putea sa ii schimbi mentalitatea bunicii (probabil la 80 ani). Poti insa sa o pacalesti ca nu ii dai carne pentru ca este alergic. Cred ca se pot evita situatiile acestea conflictuale care consuma foarte multi nervi de ambele parti si putem pastra o relatie ok cu ceilalti, chiar daca sunt oamenii din parc sau cei din familie.
    Si inca ceva (sa dam putin drumul la artificii :)), de ce voi, mamele, nu sunteti tolerante si nu invatati una de la alta? De ce mereu va certati si va contraziceti? Nu ar fi mai ok pentru toata lumea daca ati argumenta de ce luati anumite decizii cu un gand frumos si un ton bland? Inteleg ca exista o foarte mare responsabilitate pe capul vostru si ca sunteti obosite si nervoase si nu aveti timp decat sa va mai destindeti si sa varsati furia acumulata, dar cui foloseste asta?
    Mi-e dor de articolele blande ale Printesei… si de tonul calm si contrariat al blogului care aducea atat liniste cat si intrebari.

33. Iolanda, respect!

34. Iolanda, m-a uns la suflet ce ai scris.
    Mor cand toti binevoitori sar cu sfaturi care numai binevoitoare nu sunt. Mai mult agresive, dar asta e alta problema. Problema este cand esti ignorat tu ca parinte, aratat cu degetul ca nu-ti cresti copilul dupa regulile altora.
    Frate, fiecare este responsabil pentru copilul lui. Daca mamica da sarmale la prunc de la 4 luni, e treaba ei. Dar cand casuna pe mine sa-i dau si eu la al meu atunci se schimba foaia. E treaba mea, copilul meu si raspunderea mea. Daca eu, ca mama lui am decis ca nu are ce cauta in alimentatia lui sarea, zaharul, ciocolata este fix treaba. Si nu ar trebui sa intereseze pe nimeni. Dar in tara asta toata lumea moare de grija altuia.
    Am avut si eu episodul cu molifta. Cred ca babeld astea nu pot dormi noaptea ca nh are copilul molifta de tz zile facuta. Poate sunt musulmanca/ evreica/ atee si ma doare in paispe de molifta lu’ peste dar ma deranjeaza teribil cand mi se baga degetul in ochi si sunt amenintata cu focul Ghenei. Noroc ca nu sunt slaba de inger si ii invit sa-si tina pledoariile in alta parte in timp ce ma uif cu doi ochi mici si foarte neprietenosi.
    Inainte sa nasc, tot am fost sfatuita de bine. Copilul sa nu-l iei in brate, sa doarma doar in patutul lui, sa-l pupi doar in somn ca se smecheteste iar daca cumva plange noapte sa nu ma duc ca ma santajeaza. Cine face toate astea? Cum cine? Copilul meu drag, minunea mea care am asteptat-o atata vreme si pentru a carui aparitie am facut tratamente peste tratamente. De parca copilul meu estd dusmanul meu care mi’a stricat viata.
    Si uite asa spre stupoarea cunoscutilor binevoitori, acum mai putin binevoitori si chiar suparati ca nu le-am ascultat sfaturile, alaptez la cerere, cosleepuiesc cu copilul si mi-l tratez cu respect.

35. Aproape pe lângă subiect, la majoritatea din voi scandalul are o explicaţie genetică si etc, nu? Nu vreau să jignesc, chiar sunt curios. Eu am citit articolul de două ori, mi-a plăcut cum şi ce a scris, motiv pentru care o felicit. Cred că e mult mai relax şi mai ancorată în real decât multe comentatoare care ţin musai să urle. Răgetul muribund atrage atenţie doar o secundă pentru circ, dar atât, serios vă spun.

36. Poate ar trebui sa fim mai toleranti cu cei din jur? Si eu merg pe principiul ca eu decid ce mananca copilul meu si cum se imbraca si ca trebuie sa fie independent, sa se ridice singur de jos si sa manance singur, etc… DAR daca sunt in public sau in vizita si copilului i se ofera ceva de mancat (cu acordul meu) sau o mana intinsa cand se impiedica (fara acordul meu, cred ca e pur instinctual sa ajuti un copil care cade), accept cu placere (in limitele bunului simt, fara un strop de vin sau tuica, ca face pofta de mancare 🙂 ). Consider ca asa copilul invata sa relationeze, sa interactioneze in societate, invata ce inseamna politetea atat in a oferi cat si in a primi cu gratie ceva. Sunt convinsa ca un copil poate face diferenta intre regulile generale / de acasa si o exceptie / politete.
    In ce priveste copiii care au restrictii alimentare, acolo se aplica cu siguranta alte reguli. Inteleg de ce mamicile ale caror copii sunt in grav pericol in fata unui covrig sunt tensionate si frustrate. Tocmai de aceea cred ca cel care ofera trebuie sa intrebe mama, iar mama sa refuze daca exista motive medicale sau sa accepte ca exceptie in numele politetii / bunavointei daca copilul nu ar pati nimic. Mai cred ca asa copilul invata si moderatia in alimentatie.
    In ziua de azi zaharul si grasimile sunt cu adevarat BauBau pe buna dreptate, cand eram noi mici (aud mereu chestia asta „cand eram noi mici mancam si nu am atit nimic”) nu existau dulciuri si snacksuri ATAT de multe si atat de pline de zahar si grasimi si clar mancam ocazional. Copiii nostri au mult mai multe tentatii, de o mie de ori mai frumos ambalate si mai ispititoare. Dar cred ca tentatiile pot fi invinse prin moderatie, nu interzicerea cu desavarsire, incat copilul pe masura ce creste sa prefere de bunavoie si din propria alegere sa manance un fruct si nu o napolitana, stiind ce gust are si una si alta.

37. Eu ma aprind cand primesc sfaturi din astea aberante mai ales de la apropiati, si sar repede cu gura si cu argumente. Uneori cand sunt f obosita ma iau niste draci :))) alteori ignor depinde de gravitatea sfatului. Daaaaarrrrr am si luat in considerare niste sfaturi de la mama de la soacra chiar si de la dna care ne face curatenie. Sa mai las bebelusu sa se joace si singurel cu o jucarie in patut, nu toata ziua in sufletul lui, sa ii dau apa mai multa, sa ii pun o pernuta si am urmarit efectele. Nu ma deranjeaza oamenii de pe strada (niste batranici) care ii vorbesc bebelusului atat cat nu l ating :)) (Mi e oarecum de mizerie si boli contagioase) Cu alimentele oferite cred ca as avea o problema. Chiar azi i am zambit unui bebelus pe strada si mi a zambit inapoi si a fost asa de dulce. Am porniri din astea de leoaica ce isi apara puiul, dar incerc sa ma pastrez echilibrata si sa gandesc pe termen lung ce impact au actiunile mele asupra omuletului pe care il formez.

38. Fi sigura ca nu rad cd vad pe cineva ( copil,adult,batran)cazand
    ..era doar un comentariu ironic.Multumesc lui d_zeu ca stau in alta tara unde fac ce vreau cu copilul meu si fiecare isi vede de ale lui dar in acelasi timp iti ajuta copilul la nevoie si Multumim frumos ptr ca sigur a facut-o din suflet..e parerea mea si va respect si parerile voastre dar nu le pot intelege..

39. Am citit doar cateva dintre comentarii, dar parerea mea despre zicala „E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil” este putin diferita. Eu am inceput prin a nu lasa pe nimeni sa stea/sa se atinga de copilul meu (in afara de tatal) si in 5 luni de zile ma ingropasem in depresie/izolare/resentimente/oboseala si cate si mai cate. Aveam impresia ca nimeni nu stie sa aiba grija de copil, asa cum o fac eu. Si mie mi-a zis cineva zicala asta cand eram aproape sa clachez de vina ca nu fac destule pentru copilul meu, in conditiile de mai sus. Sincer, a fost o usurare sa mai las garda jos si sa permit si altor persoane sa intre in universul nostru. Nu un sat intreg, dar conteaza sa mai ai un ajutor cand nu mai poti sa faci fata, sau ai nevoie de timp si pentru tine. Clar, nimeni nu o sa faca ce faci tu, dar cu niste limite clare stabilite inainte, cred ca e necesar si chiar util copilului sa beneficieze de interactiunea cu mai multi adulti.

40. Am tot urmarit/citit comentariile postului si m-am tot gandit daca sa raspund sau nu. Si totusi am zis ca da. La fel ca si Alis, la inceput m-am tinut tare pe pozitii, oricum sunt singura cu sotul intr-un alt oras fata de cel natal, nu am frat/surori/parinti aproape, iar „prietenii” sunt la serviciu pana la ore tarzii in noapte, deci.. ca si singura. Dar intr-adevar am lasat garda jos, si eu cred ca este improtant sa ceri ajutor, sa recunosti atunci cand ai nevoie de un ajutor. Intr-adevar toata lumea din jur isi da cu parerea, toti apropiatii mai exact, si chair bunicile sunt ingrozite de principile de acum. Iar mie mi se pare normal acest lucru si chiar nu vad de ce m-as criza. Vor doar sa ajute si este normal sa dea unele sfaturi „invechite/demodate” sau poate par lipsite de informatie, poate noua tinerelor mamici din noua generatie ni se par chiar proaste si ni se ridica parul in cap mai ales atunci cand auzim fraze de genul: „da-i sa guste ca sigur ii e pofta beeblusului de..”. Si totusi asa ne-au crescut! Si totusi suntem bine sanatosi, Slava Domnului! SI asta este parerea lor si trebuie sa le-o respectam (nu musai sa aplicam), nu sa le dam peste nas tot timpul ca nu putem fi atotstiutoare. Intr-adevar.. n-o sa ii dau acuma sarma bebelusului(al meu sigur ar fi refuzat-o), si ar refuza-o si acum la 2 ani pentru ca este anti-mancare (din pacate). Dar eu cred ca am putea fi mai maleabile atunci cand cineva doreste sa fie de ajutor cu un sfat.

41. Eu nu sunt de parere ca fiecare are dreptul sa-si creasca copilul cum vrea. Viata copilului nu iti apartine tie prin urmare „il cresti cum vrei tu” (asta este egal cu „eu l-am facut, eu il omor” si cu idea de „parinte stapan”), el are viata proprie!. Exista niste limite… Din cauza asta avem copii abuzati (fizic, psihic, verbal), copii obezi, copii antisociali, pentru ca fiecare si-a crescut copilul cum a vrut. Si da, daca vad un adult tipand la un copil ii voi atrage atentia, daca un copil cade in fata mea il voi ajuta sa se ridice, daca cineva incearca sa-i dea copilului meu dulciuri ii voi explica ca nu ii dau si de ce (exista intotdeauna variant prevazatoare de a impacheta o gustare sanatoasa pentru parc pe care sa I-o poti da copilului in eventualitatea ca cineva incearca sa-i ofere ceva fara sa intrebe parintele), nu mi se pare nici jignitor, nici exagerat. Consider normal sa intreb parintele daca ii pot da copilului ceva de mancare, insa de acolo pana la a lasa un copil pe jos pentru ca „daca parintele nu-l ridica are el motivele lui e cale lunga”… Un copil are contact cu multe persoane si nu le poti alinia pe toate dorintelor tale (dealtfel nici nu este sanatos). Important este ca parintii sa aiba cea mai mare influenta in educatie, fapt care nu se intampla pentru ca il supraveghezi non stop nu cumva sa se apropie de el cineva cu opinii diferite de ale tale, ci mai degraba prin cultivarea unei relatii apropiate si relaxate cu copilul, prin exemplul pe care i-l dai zi de zi, dragoste, respect, etc.

42. Iolanda, tu ai copii? Tind sa cred ca nu, altfel n’ai pierde timpul aberand aici, și meriți nota 2 pentru abordare, viziune, liste și orice altceva, nici bărbat nu cred ca ai.

43. Un articol relaxat și bine scris. Felicitări! Joy, ader la opinia ta (cel mai isteț comentariu în oceanul de aberații).

44. De acord cu ideea ca viata bebelusului tau nu iti apartine si ca tot ce poti sa faci pana la varsta lui adulta e sa-l cresti echilibrat, curajos sa-si asume opiniile, dar si respectand opiniile celorlalti (ceea ce vad ca nu prea e cazul pe aici, intre adulti). Ar fi foarte interesant un guest post al unui parinte de copil mare (daca are cineva pe aici experiente din categoria asta) – gen adolescent, unde intervin probleme cu adevarat importante : sexualitate, aspiratii, pozitia fata de ce a fost invatat acasa versus ce descopera pe cont propriu… Eu cred ca acolo se vede daca esti un parinte inteligent sau nu, pentru ca, la drept vorbind discutiile astea despre cine si cum iti saluta copilul pe strada, cate grame de zahar mananca intr-o luna etc. sunt din ce in ce mai penibile, zau!

45. Eu cred ca aceasta incrancenare apare si din cauza faptului ca, desi se ofera explicatii de ce parintii fac anumite alegeri, acestea sunt ignorate de sfatosi.
    Si acum ma voi folosi de aceasta pentru a da aburul afara, dand exemple din propria experienta 😀
    Inca din timpul sarcinii am spus clar socrilor ca vreau sa alaptez exclusiv pana la 6 luni si abia apoi sa incep diversificarea, ca nu vreau ca cel mic sa manance zahar sau dulciuri procesate inainte de 1 an jumate, ca nu o sa il pun fortat pe olita de la 6 luni si ca sunt de parere ca pana la minim 3 luni lucrurile cu care intra in contact trebuie sa fie curate. Toate cu argumente (exemple, studii etc). Fix degeaba.
    Exemple concrete de cat de in serios m-au luat:
    – copilul avea o luna jumate. Isi scapa suzeta cu partea care o baga in gura pe jos in hol, pe gresia unde toata lumea umbla incaltata. La care soacra mea o ridica de jos si mi-o intinde. Am ramas masca, dar m-am gandit ca am inteles eu gresit si ii zic ca trebuie curatata. Ea ce face? O sterge de bluza (era a 3-a zi cand purta aceeasi bluza pe acasa) si da sa o bage in gura copilului. Feresc copilul, ea insista. Pana nu a ridicat sotul glasul la ea ca suzeta trebuie sterilizata nu s-a lasat.
    – de cand are copilul 3 luni ne bate la cap sa incep sa ii dam mancare ca laptele meu sigur nu e destul. Asta in conditiile in care copilul a luat cam 800g-1kg pe luna.
    – cand a venit discutia ca nu dam zahar si prajeli copilului mai devreme de 1 an jumate, socrul mi-a spus verde in fata: „lasa ca ramane el cu bunicu’ „. I-am spus la fel de verde ca sigur vom incerca sa evitam sa ii lasam singuri inainte sa faca copilul 2 ani.
    – la Craciun bebele avea un pic peste 4 luni. Ce credeti ca avea, printre altele in cutia cu cadouri de la bunici? Doua pungi cu biscuiti cu glazura de caramel si o olita.
    – a facut copilul un inceput de bronsita. Ne-a dat pediatra o schema de tratament fara antibiotic si a spus ca vindecarea ar putea dura ceva mai mult, dar ca nu e musai nevoie de antibiotic asa ca mai bine evitam. De cand au aflat socrii ma/ne bat la cap sa ii dam antibiotice, zicand inclusiv lucruri de genul „nu stiu cum rabdati sa il vedeti cum sufera/nu stiti sa il cresteti”. Asta in conditiile in care bebele mananca bine, e vesel si starea lui s-a ameliorat desi inca nu i-a trecut. In ultimul SMS legat de asta ne dau de inteles, mai voalat, ca daca nu ii dam antibiotice nu vin la botez.
    Astea nu sunt toate si copilul inca nu are jumatate de an. Asa ca toleranta mea a scazut sub nivelul marii cand mai aud sfaturi de la ei si abia ma abtin sa nu fiu taioasa si cu alti sfatosi.
    Inteleg, dai un sfat ca asa crezi ca e bine, dar lasa-l pe celalt sa decida, nu intra cu bocancii si nu calca in picioare felul in care alege sa isi creasca copilul.
    P.S.: Nu, inca nu le-am facut scandal, doar le-am explicat de fiecare data de ce alegem cum alegem.

    • Eu si sotul stam in casa socrilor mei inca din luna a 7-a de sarcina.Momentan nu ne permitem sa avem propria casa,dar astept cu nerabdare ziua aceea.Simt ca nu mai pot,nu mai am rabdare,nu mai pot sa am bun simt,nu mai pot sa am calm.De cand s-a nascut bebele nostru,adica acum 7 luni,am tot avut parte de sfaturi,reprosuri,intrebari etc.cu privire la cresterea copilului.Soacra mea parca a trait in Evul Mediu,nu credeam ca o sa spun asta.Mi-a pus matura sub patuț si sapun la usa ca sa il alunge pe ala rau de langa micut,l-a scos de 2 ori de cap din cada de am simtit ca mor(dupa data asta nu am.mai fost de acord cu procedeul asta macabru),nu l-am scos afara pana nu mi-a citit preotul,in casa la 24 de grade i-a pus caciulita si l-a infofolit(chiar si pe fata i-a pus patura),iar eu muream de cald,duminica mi-a zis ca nu trebuie sa il spal pana nu face 1 an,i-a pus intr-o zi cand am plecat la drum 3 perechi de pantaloni(la 4 luni),de plangea copilul in masina de cald(eu nici nu stiam cu ce il.imbracase)si cate si mai cate.Ca sa nu mai zic de diversificare.Ea le-a dat de la 3 luni copiilor ciorba si tocanita,biscuiti si altele….Cand o aud ca spune :,,ii e foame de mancare,nu de lapte”,imi vine sa fug.Si cum,Doamne,iarta-ma,i-a tinut laptele de foame pana la 5 luni si jumatate?Am inceput sa ii dau piureuri de fructe si legume,la apeoape 7 luni carnita.Boscuiti nu i-am dat inca eu,dar a avut ea grija sa ii dea putin,cand nu eram atenta.Degeaba i-am spus ca sunt plini de sare,zahar,e-uri si agenti de afanare.Cica daca stam toti la masa si se uita la ce mancam trebuie sa ii dam si lui,ca i se umfla outele(la 7 luni).Da,deci daca eu mananc sarnale,trebuie sa ii dau?Micutul nu stie ca nu are voie,el doar se uita….

46. Felicitari Iolanda pentru articol! Este foarte frumos scris si m-a facut sa zambesc citindu-l.

    Iar legat de comentarii….cine nu intelege, nu intelege! 😉

47. Pe buna dreptate, articolul este bun, nu o sa mi cresc niciodata copii dupa chestii babesti sa zic asa , asa cum niciodata eu nu o sa ma tratez pe mine cu leacuri babesti ( in urma acestora am ajuns intr o stare deplorabila la chirurgie septica)
    Sunt sute de mame care nu asculta gura lumii, care isi cresc copii dupa propriile reguli si sunt copii la fel de sanatosi si vioi si bine dezvolatati 🙂
    Alta problema e ca , niciodata sa nu asculti pe nimeno care isi da pur si simplu cu parerea despre orice , intotdeauna asculti un specialist , atunci cand vine vb despre un copil! Nici o mama intreaga la mine , n ar asculta sau nu ar cere parerea unei vecine mai bine citita in locul persoanelor cu pregatire in domeniu!

48. Așa articol, in care sa ma regăsesc (din pacate, tura asta) de parca l-as fi scris eu, rar am gasit. As adauga, totusi, ca laptele matern e bun si după 1 an, nu se face apa chioară la fix 365 zile de cand s-a nascut micul odor.

49. Seamănă cu happiest baby on the block articolul 🙂