Imediat după naşterea lui Ivan mi-am propus să ies doar cu Sofia 1-2 ore dimineața, între supturile lui Ivan, măcar o dată pe săptămînă. Acum se întîmplă să ies cu ea 2 ore dimineața chiar zilnic, pentru că uneori am lucruri de rezolvat prin oraş şi mi-e mai uşor cu ea după mine decît cu Ivan, pentru că ea stă în maşină fără probleme şi o oră dacă e trafic (citeşte în scaunul ei, ascultă muzică, povestim), Ivan plînge dacă nu stau acolo lîngă scaunul ei. Cît stau eu la pensat, de exemplu, o dată pe lună, ea îşi face de lucru prin salon (care e plin de jucăriile băiețelului Elenei, specialista mea în sprîncene), alteori o duc la vreun atelier de dans sau la vreun loc de joacă, o duc la restaurant pentru un brunch cu shake de țelină şi clătite americane. Cu el ies seara la plimbare pentru un somn scurt (al lui, desigur), adesea merge şi ea cu noi.
Dar despre timpul meu cu ea vreau să vă scriu astăzi. Care timp exclusiv îi face şi nu-i face bine. Cît sîntem numai noi două e totul perfect. Cum intrăm pe uşa casei, totul se năruie. Acasă mă aşteaptă Ivan în brațele bonei, plîns, flămînd uneori, nedormit uneori, vrea la mama. Mă spăl rapid pe mîini şi-l preiau, se cuibăreşte mititelul perfect lipit de mine şi răsuflă uşurat ca un om mare. Sofia începe scandalul. După ce două ore am fost doar eu şi ea, ca înainte, revenim acasă unde din nou există el. Izbucneşte în plîns, nu vrea să se spele, să mănînce, să doarmă decît cu mine. Se aşează pe jos şi plînge lipită de picioarele mele în timp ce îl alăptez pe Ivan şi mi se rupe sufletul.
În zilele în care nu ies doar cu ea, în care stăm cu toții acasă sau ies cu amîndoi, scenariul nu se repetă.
Aş putea să nu mai ies deloc doar cu ea, dar nu vreau. Îmi place timpul nostru împreună, şi ei îi place, chiar dacă după rîs urmează întotdeauna plîns. Iar uneori nu am de ales, trebuie să o iau cu mine să rezolv cîte ceva. Şi ea e mereu fericită să ne îmbrăcăm, facem bagajul, să îi spunem pa lui Ivan şi să ne urcăm în maşina doar noi.
Asta e, una caldă, una rece, lasă că aşa e-n viață, extaz şi agonie. Curînd or să mă lase ei pe mine toată plîngînd acasă, să îi aştept nedormită şi nemîncată…
Sursa foto: fetiță şi mama ei, via Shutterstock.com
Te cred ca ti e greu. Ana mea nu are inca fratior si tot se gelozeste si sufera.
ne gandim serios asupra momentului aparitiei fratiorului/surioarei. Am citit ca distanta ideala intre frati ar fi 3 ani.
Mentionez de la inceput ca nu am copii. Nu am vrut niciodata o sora sau un frate si nu inteleg nevoia parintilor de a avea inca unul de parca primul nu e de ajuns. Sigur ca e o parere personala si nu inseamna ca toti trebuie sa fie ca mine doar ca eu nu inteleg. De ce sa sufere primul nascut? Ai garantia 100% ca se vor intelege de-a lungul vietii? Nu inteleg de unde lipsa asta de suficienta pe care o aduce primul nascut.
Simpla explicatie „am vrut mai multi copii” uneori nu e de ajuns asta apropo de faptul ca am o sora acum si nu, nu e mai bine.
Poate ar trebui sa iesi cu ea de mai multe ori, eventual zilnic… Nu stiu…mi se pare teribil de trist 🙁
In unele saptamini iesim zilnic si nu e deloc mai bine, ba dimpotriva… 🙁
Of Doamne! 🙁 Sunt sigură că faci tot ce îți stă în putere ca să îi fie și ei mai ușor… Eu nu am încă pui dar îmi imaginez că e destul de dureros să experimentezi senzații din astea 🙁 Mă încearcă un sentiment de neputiință doar când mă gândesc la situație.
Ciudate creaturi mai suntem noi oamenii :))! Zic asta pentru că tocmai am terminat ședința de contemplat hamsterii. Mama Maria ( așa am botezat-o) a născut 9 bebeluși hamster, absolut adorabili. M-a uimit de-a dreptul instinctul ei de mamă, vizibil în cea mai pură formă. Zace terminată de oboseală micuța de ea, cu burta în sus, în timp ce bebe hamsterii se bat să apuce una din cele 14 țâțe. În mod clar nu posedă conștiință superioară, dar este cu siguranță o mamă minunată. Tot ce face este să își urmeze instinctul.
Trecând la hamsteri la delfina ta, am sentimentul că nu prea sunt în măsură să mă pronunț în vre-un fel având în vedere că nu sunt mamă și stiu că TU vei găsi soluția cea mai bună pentru problema enunțată în articol. Însă îmi pemit să-mi dau cu părerea în calitate de om, care a fost cândva copil… cu speranța că poate ajuta în vre-un fel ( deși cel mai probabil ai încercat deja asta).
Mă gândesc că poate dacă încerci să o pregătești cu ceva timp înainte de întoarcerea acasă ( 5-10 minute cred?! ), cu privire la ce o să se întâmple, poate ar fi de folos. Probabil că nu va da rezultate chiar din prima, dar cred că dacă i se expune ce urmează să se întâmple, e o șansă să accepte situația mai ușor.
* Și dacă mai are cineva, cumva loc în căsuță pentru un bebe hamster, vă rog să îmi trimiteți un mail pe ammdinescu@gmail.com că nu știu cum o să mă descurc cu toți 9 în curând :)))! Ar fi un prieten minunat pentru un copilaș. Ofer pentru fiecare pui și acvariu dacă nu aveți posibilitatea unei cuști, doar să îi stiu bine și iubiți.
Mami, lom shi noi un hamzter? Bentru copii? Nu, nici o sansa?
hai. dar daca il rontaie cioco, tu faci curat! 😀
Ahhh, am uitat ca avem pisica! Voi analiza problema.
Eu am si hamster si pisica.Deci exista sanse:))
:))) bentru copii, hmpf?!..:))
Ana-Maria: scuze ca nu am timp acum sa caut pe google…cam cat traieste un hamster? Ca noi parca am vrea (avem pana acum doar catel, pisici doua si broasca) si e cam pustiu :))))
Au durata de viață diferită și destul de scurtă. ( 1 an jumate- 2- 3 ani). Bebelușii pe care îi am sunt născuți pe 20 ianuarie. Specia pe care o am eu este solitară, deci nu merg tinuți câte doi decât în perioada reproducerii ( eu am cumpărat femela gestantă fară să știu, am luat unul și m-am trezit ceva mai târziu cu 10 :))) ). Nu necesită un efort fenomenal să ai grijă de unul, deci e super în regulă să fie lăsat în grija unui copil. În curând o să fie nevoie să îi separ, că altfel o să înceapă să se bată între ei. Și nu cred că am loc să înșir 10 acvarii într-o garsonieră, deci vă rooooog, dacă mai aveți loc în suflet pentru încă un pui pufos și haios foc să mă anunțati. ( Am uitat să precizez că locuiesc în București și să mulțumesc prințesei că mi-a permis postarea primului anunț aici, poate reușesc în acest fel să le găsesc o căsuță).
Atunci deloc pana mai creste un pic si intelege mai bine? Ihhhh, complicat…
Oricât am vrea să le dăm chiar și luna de pe cer n-o să reușim niciodată. Dacă oamenii (și nu doar copiii) nu ar avea neîmpliniri, nereușite, dezamăgiri și supărări n-ar mai avea putința să se bucure de ceea ce au. Eu cred că tot ce se întâmplă în jurul nostru are un rost și un scop.
Trist intr-adevar………poate ca odata ce Ivan va mai creste si se va schimba si relatia dintre ei il va percepe altfel si se va bucura de timpul vostru singure,dar si de reintalnirea cu el…..Toate cele bune!4
Știu că toate trec, că puiii cresc, acuși vine grădinița etc. Dar ăsta e unul dintre motivele pt care mai aștept cu al doilea, dacă o fi să fie. Nu mă mai satur de el. Vreau să descopăr totul cu el, să mergem prin munți și văi toți trei, să dormim nas în ceafă la prânz doar noi doi, să … TOT noi doi când e ta-su la serviciu și noi trei când se intoarce. Oricum, lor le e greu să împartă o jucărie în parc … Ce să mai vorbim de împărțit mama mai mereu? 🙂
Nu stiu daca este o reteta universal valabila sau , poate, varsta mai mare conteaza, dar in cazul nostru (Alexandra 4ani si Andrei 5 luni) pana acum pare sa functioneze foarte bine faptul ca ii repetam intodeauna Alexandrei cat de mult o iubeste si o va iubi mereu fratele ei mai mic si ca ii va fi mereu cel mai bun prieten. Si adevarul este ca atunci cand o vede pe sora-sa, lui Andrei i se lumineaza fata si rade in hohote daca se joaca cu el.
Dar anii astia trec asa repede si vor incepe sa se joace impreuna si cred ca o sa vina vremea cand iti va spune sa il luati si pe Ivan cu voi.
Mie mai mila imi e de Ivan, cum sta el nemancat sau nedormit fara mama. Eu am un bb mic (singur, e adevarat) si nu poate sta fara mine mai deloc…
Si mie tot de Ivan imi e mai mila, asa micut si tanjeste dupa mamica lui si cred eu ca si dupa prezenta surioarei.
Îmi place ideea, o văzusem într-un episod de Jon & Kate + 8 (cuplul acela cu 8 copii) şi ei aplicau asta: o ieşire prin rotaţie cu un singur copil. Mi s-a părut interesantă ideea de timp special. Am reuşit să o pun în aplicare doar de câteva ori când cel mic era foarte mic. După ce a crescut începuse să sufere, nu-i plăcea despărţirea (mai ales de fratele lui), aşa că nu mă înduram să îl las acasă.
Sunt foarte fericita ca Eva 2.6 a trecut foarte rapid peste gelozia aparitiei lui Tudor 0.5. Au fost 2 luni complicate, dar acum este foarte iubitoare si afectuoasa. Ce a ajutat foarte mult este ca ea a avut independent de noi un program activ de socializare si joaca. Ce cred eu ca se intampla in cazul Sofiei, ea il asociaza pe Ivan si reintoarcerea la el cu sfarsitul distractiei ei. Cumva poate bona ar trebui sa o preia in acel moment si sa faca impreuna ce vrea Sofia: parc, plimbare etc. Un fel de: „si distractia continua…..”.
pai si prinz si somn cind? ca viata nu e toata numa un parc, se mai si maninca, doarme etc… iar ea nu are nimic impotriva lor, vrea sa le faca, dar tot cu mine. 🙂
Imi este mila de micuta Sofia, dar si iVan are nevoie de tine. Nu stiu cum reusesti tu sa te imparti intre ei doi. Cred ca ti se rupe sufletul. Multa putere va doresc.
Cu Sofia unde iesiti la brunch? ce locuri curate, cu mancare gustoasa si buna pentru copii ai gasit?
lucrez acum la un post cu recomandari. 🙂
Eu stiu ca este esential ca parintele sa petreaca timp de calitate cu cate un copil. Acest timp nu include dusul si adusul cu masina, dormitul impreuna, ci strict acele momente in care parintele este conectat la copil, fiind detasat de alti factori externi. In functie de varsta copilului poate insemna jucatul unui joc, alergatul in parc, plantat o floare sau pur si simplu discutii despre orice. Important este sa fii doar tu si copilul, fara alte persoane, fara telefon, fara alte surse de distragere a atentiei. Uneori, din lipsa de resurse, copiii sunt un tot intr-o familie, sunt luati „la pachet” si sufera din cauza asta. Stiu copilasi mici ce si-au petrecut parte din timp asteptand fratele mare sa termine ora de inot/dans/pictura. Strict la subiect, mi se pare foarte greu , pentru mine perioada de 2-3 ani a fost cea mai grea, mi s-a parut ca atunci are cea mai mare nevoie de mine. Abia dupa 4 ani mi-am pus problema unui alt membru al familiei. Dar la momentele impreuna nu trebuie renuntat, e firesc sa planga cand se intoarce la realitatea ce nu ii convine, dar acele momente sunt esentiale pentru sufletelul ei. Va fi mai bine cand va merge la gradinita, dorul de mama va fi imens dar acolo sigur va afla ca multi alti copii au frati, iar cei ce nu au isi doresc. Ea va fi mandra posesoare de fratior mic si sigur multi colegi o vor invidia. Daca va merge la o gradinita Montessori va fi cu atat mai bine, acolo au o abordare minunata in ceea ce priveste relatia dintre copii cu varste diferite. Fetitele cel putin isi dezvolta latura materna, protectiva, intr-un mod minunat. Sigur cei de acolo se vor implica activ in gestionarea micilor ei probleme, daca parintii isi doresc asta.
si eu cred ca e normal ce se petrece…
Uff.. cred ca este tare greu pt tine. Sa ai nevoie de putin timp pt tine. Imediat ii dai pe amandoi la gradinita. Sunt cat se poate de sigura ca indata ce creste Ivan, Sofia va gasi un partener de joaca si o sa fie tare vine. Cred ca atunci te vei simti ignorata 🙂
In curand Sofia va face trei ani, apoi vine vara cu zile lungi, vine si concediul mult dorit. Din cate spuneai acum in primavara vei incepe cautarile si cercetarile pentru o gradinita care sa se plieze pe nevoile fetitei tale si in care cu siguranta va fi bine.
Esti o mama dedicata copilasiilor tai, pana acuma cateva luni erai 100% a Sofie. Mititica sufera , o fi si gelozie, tu stii cel mai bine. Dar cu toate acestea asa cum ai scris de atatea ori, stii in sufletul tau ca va fi bine pt toata lumea. Soarele mereu e dupa nori si cum la o mica adiere norul se duce , asa si la voi soarele, gandurile bune, intelepciunea si rabdarea ta infinita vor rezolva situatiunea. Numai si numai de bine sa ai parte, iar puii tai mici sa se bucura mereu de tine asa cum isi doresc ei.
Este greu sa te imparti intre cel doi copilasi. Noi nu avem ce face si suntem mai mereu cu ei dupa noi. Desi mai are accese de gelozie (rare) Tudor(2a10l) o iubeste mult pe surioara lui(7luni). Cand plange incearca sa o impace (o striga Ana omboana=bomboana), alearga pe langa ea,..Cateodata nu ma lasa sa o culc, vine si baga capul pe usa, ma striga, dar il inteleg si incerc sa raman calma, o bag pe fata in manduca si mai rezolvam problema. Dar si el vrea sa le faca pe toate cu mine, mami somn, mami afara, mami mancare. Nu cred ca exista o solutie miraculoasa, doar rabdare si intelegere pentru ei. Cand ii vad cum se amuza amandoi si cum fata rade in hohote la maimutarelile lui, ma gandesc ca vor creste frumos impreuna si ne bucuram de prezenta lor, in ciuda tuturor greutatilor.
Offff…cat de mult ma regasesc in articol,baietelul meu are 3 ani si 4 luni iar Sofia mea 3 lunisoare jumate.Am crezut ca e buna diferenta,am crezut ca va fi…nu usor,dar sigur nu ce e acuma.Baiatu tine la surioara lui,nu o loveste,nu ii face nimic…e total indiferent cand e langa ea,ii arunca niste priviri caraghioase.La fel ca tine incerc sa ies doar cu baiatul si patim cam acelasi lucru,cand ne intoarcem acasa e mai rebel,ba chiar vrea sa faca lucruri de bebe,sa tina suzeta,sa il legan,sa stea in patutl ei.Ma simt vinovata fata de ei,ma intreb daca nu am fost egoista,sufera si baiatul ca nu mai sunt in intregime a lui(desi petrec fooarte mult timp cu el)si bebe ar avea nevoie mai multa de mine 🙁 Eu sper ca dupa ce vine caldura si pot iesi cu amandoi sa fie mai bine.
Si la noi exact la fel. Puiul mare (3 ani si jumătate) merge la gradinita…dar des nu merge si-l iau cu mine sa rezolv diverse. Cea mica rămâne cu bona si mi se rupe sufletul. Si cand ajungem acasă cel mare incepe tăvălitul. M-am gândit ca probabil momentele noastre de numai doi ii amintesc de cum era înainte si apoi ajunsi acasa il izbeste realitatea. Singura chestie care funcționează este sa pun accent pe toate chestiile frumoase pe care el le poate face pentru ca e mare ( patinaj cu mama, brunch cu mama, văzut scurt metraj Pixar cu mama) si ea nu. Si atunci se simte cumva mai bine ca e mare si nu o mai invidiaza pe pitica. Dar e oricum un echilibru greu de păstrat si deși am doua brate si des ii țin ( cum pot!) in brate pe amandoi…e o permanenta lupta cu cine sta mai bine si mai mult si mai complet in brate. Astept sa treacă…
E posibil sa fie supra stimulata de iesire si sa raspunda negativ de la oboseala?
Ai mei au cam aceleasi varste ca ai tai, dar sigur cu personalitati diferite. De cate ori isi exprima fata gelozia, il las jos pe bebe pt 2 minute in care o tin pe ea si ii zic ca trebuie sa ii dau sa pape bebelusului si se poate urca imediat inapoi in brate. Ii zic ca trebuie sa astepte putin la fel ca atunci cand am putina treaba. Accepta de fiecare data si se prinde cu joaca si uita sau se aseaza pe genunchii mei si-l mangaie pe bebe. Nu a facut crize de gelozie cu plans in 3 luni jumate. Nu stiu daca a contat ca merge la gradi unde exerseaza des asteptatul randului. Acum juma de an se tavalea pe jos pt ca era leaganul ocupat.
Cred ca tot ce poti sa faci e sa ii accepti supararea si eventual sa discutati cand se linisteste despre ce a facut-o sa se simta asa. In felul asta reuseste sa se vada pe ea si va ajunge sa inteleaga ce se intampla. Pana la urma si noi, adultii, dupa ce facem un lucru care ne-a placut foarte mult (sa zicem concediu), ne simtim tristi cand se termina. Si copiii isi simt emotiile mult mai puternic si nu au mecanismele noastre de a le face fata. Pe de alta parte cred ca esti cu capul explodand de toata lumea asta care asteapta cate ceva de la tine – cel putin asa aveam eu senzatia :). You are doing great. Esti minunata.
Discutam foarte mult, dar ea e inca foarte mica, n-are nici 3 ani, mi se pare normal ca uneori da pe-afara…
E prima data cand iti scriu si asta pt ca in curand Mara va avea un fratior si cred ca lucrurile vor fi la noi cum e la voi acum, din punctul asta de vedere (cel descris de tine). Iti multumesc ca ai scris despre asta pt ca am constientizat, si mai clar, ca asa vor sta lucrurile.
Incerc sa ma pregatesc pt asta si sa ma gandesc ca pana la urma asa ni se intampla si noua, adultilor…dupa o perioada speciala petrecuta cu cineva drag, ies la suprafata tot felul de sentimente mai putin placute. Important este sa dam afara acele sentimente langa cineva care ne „suporta” cu tot „taraboiul”, sa nu le tinem in noi. Asa-i?
Mara are si acum momente de astea „teribile” care vin dupa momente linistite si calme si incerc doar sa fiu langa ea si sa o ascult si prin asta sa-i arat ca langa mine poate sa faca in toate felurile posibile, eu tot o iubesc si ea tot fetita mea ramane. Nu-mi iese de fiecare data, asta e drept, dar incerc cat mai des posibil.
Ai putea sa ii dai mici sarcini cu privire la Ivan iar apoi sa o lauzi excesiv pentru cat de bine le-a facut si cat este de priceputa. Sa ii aleaga ea una dintre hainutele cu care il vei imbraca in ziua respectiva, sa ajute si ea la sapunit in timpul baitei, sa il dea cu crema. Apoi cred ca e important sa aveti mici „barfe” despre Ivan, asa intre voi ca fetele, despre cat e de grasan, de cacacios, la inceput o sa se amuze pe seama lui dar vor fi si situatii cand ii va tine partea. Trebuie sa ii faci pe ei sa fie o gasca. Acum pentru ea voi doua sunteti gasca, si un individ mic incearca sa i te fure. Este frustrant si pentru noi cei mari cand o persoana noua devine confidentul celei mai bune prietene si vezi ca ceea ce odata era timpul vostru acum este impartit cu altcineva, iti dai seama ca pentru pitici trebuie sa fie foarte dureros. Cand vorbesti cu ea despre el foloseste mult termenul fratele tau, sa inteleaga ca este si al ei nu numai a lui mami si tati. Din pacate nu este o reteta sigura dar trebuie incercat tot ce putem
am facut deja toate astea (mai putin partea cu laudatul excesiv, care nu e autentic si nu il practicam din principiu).dar nu inteleg de ce trebuie sa ucidem din fasa manifestarile de gelozie. cita vreme nimeni nu e ranit, eu cred ca sint benigne si trebuie exprimate.
Manifestarile de gelozie sunt in regula, problema este daca ea cu adevarat sufera. Aparitia unui frate este inclusa in categoria traume, alaturi de divortul parintilor si multe alte chestii negative ce se pot intampla in viata unui copil. Cred ca este singurul eveniment fericit ce are un impact „nefericit” asupra copilului. Esential mi se pare sa se identifice intensitatea reactiilor si eventuale schimbari de comportament si dispozitie. Eu am o sora mult mai mica decat mine, mereu mi-am dorit-o si a venit cand chiar era ultimul lucru pe care il asteptam. Am acceptat situatia din prima, cu bucurie chiar. Totusi, multi ani, unul din cosmarurile mele regulate era ca mama ma anunta ca e insarcinata. Si era cosmar. Undeva in subconstient situatia a fosr traumatica, chiar daca mintea mea de aproape adult a stiut cum sa o gestioneze.
daaa, sufera, ca gelozia doare cumplit, dar eu cred ca sufera cit e normal, e parte din growing up…
Atunci e ok, o mama simte.
Buna! Am auzit la radio Itsybitsy o chestie care cred ca are sens si in aceasta situatie, ca se intampla frecvent ca dupa o zi minunata cu parintii, seara copilul sa faca o criza de plans din nimic.. un tantrum sau similar. Explicatia ar fi ca acel copil si-a umplut paharul cu dragostea parintilor in ziua minunata petrecuta impreuna iar seara a rabufnit cu emotiile si reprimarile mai vechi, adunate in timp. Practic e modul prin care copilul isi elibereaza emotiile negative pentru care nu mai era loc in pahar, eu asa inteleg. Si cred ca asa si e, sigur nu-i doar wishful thinking 🙂
Buna printeso!
E normal sa apara gelozia deoarece Ivan e inca mic si Sofi nu poate face prea multe lucruri impreuna cu el. Pentru ea e inamicul care i-a furat toata atentia mamei.
Am 3 copii cu diferenta de 2ani si o luna intre ei, Fetitei (4a3l) i-a fost greu cand am nascut baiatul care acum are 2a2l. La fel vroia sa faca tot cu mine, plangea, tragea de mine. Acum il iubeste la nebunie, au niste strategii de jocuri de raman masca, doarme cu el in brate „sa nu ii fie frica noaptea” :). Cand a aparut al 3lea copil ea a fost foarte fericita, abia asteapta sa creasca sa ” il invete ” tot ce stie”. In schimb baiatul sufera ca i s-a luat „locul”. Ar vrea sa doarma doar cu mine, sa manance cu mine, sa stea doar el in bratele mele, a vrut chiar sa ii dau lapte de la mine si lui. Ma doare ca sufera dar ma mangai cu gandul ca e o etapa care va trece.
Iti doresc multa rabdare!
Ce frumos! 🙂
Nu stiu care ar putea fi „reteta”, cred ca doar rabdarea.
Intre copiii mei diferenta este de 18 ani si se iubesc enorm, primul cuvant al pustiului a fost dealtfel „sis” (sister, junioara are un nume dificil de pronuntat pentru un copil mic), daca nu se vad cateva saptamani cel mic jeleste, o suna, uneori nu vrea sa manance fara ea, cand este ea acasa sta nedezlipit de ea indiferent de ofertele pe care I le facem…dar! cu toate astea a trebuit sa am grija sa subliniez (si acum, uneori) ca pe ea o iubesc ca pe o fetita si pe el ca un baietel, ca el este mai alintat (tinut in brate) pentru ca este mic si tot asa.Sunt chestii pe care le cumparam in dublu exemplar, gen carioci sau abtibilduri de geam, etc.De ce?
Pentru ca sesizam noi uneori ceva…si oarecum parca I-am luat ei dreptul de a fi unica noastra preocupare.
O inteleg bine pe Sof, imi pare rau de Ivan cel dolofan dar va fi bine, copiii vostri sunt norocosi cu asa parinti.
Aveam doi ani si 3 luni cand s-a nascut fratiorul meu, tocmai ne mutasem in casa noua (mai mare). N-am amintiri de atunci bineinteles, dar am fost tare curioasa cum m-am comportat si cum m-a afectat acest eveniment (aveam eu o banuiala pentru ca ma cunosc, sunt de fel foarte mamoasa si empatica) si am intrebat-o pe mama. Se pare ca in prima faza eram tare curioasa cine e noul musafir, ma uitam la el extrem de intrigata, curand a devenit o atractie pentru mine, il priveam cu orele cum doarme, cum mananca (eu goleam castronul:D), cum sta singurel in patut, era de o cumintenie iesita din comun! De cum a mai crescut, am inceput sa-l indragesc, iar de la 1 jumate -2 ani (el) am devenit cei mai buni prieteni. E tare fain sa ai frate, o binecuvantare ! Rabdare, mai e doar un picut pana cand Sofia o sa descopere ce inseamna cu adevarat 😉
Buna. Intre copiii nostri e diferenta de 3 ani si 3 luni. Andrada are 3 ani si 10 luni si Alex 7 luni. Desi a fost pregatita cu privire la sosirea fratiorului si ea a avut aceleasi reactii. Din ce stateam mai mult doar cu ea din ce scandalurile erau mai mari. Totul a inceput sa intre pe un fagas cat de cat normal cd ea a inceput sa mearga la gradinita ( de o luna ). Plus ca dc Alex a mai crescut il implicam si pe el in joaca noastra, seara baia este impreuna: el in reductor si ea direct in cada. Dupa ce el adoarme( ora 20:00 ) noi doua ne facem ” ritualul de frumusete” si ” sesiunea de iubire” ca sa mai atenuam din gelozie. Doar rabdarea si dragostea pot rezolva crizele acestea.
Ei vor fi cei mai buni prieteni, se vor juca, vor sta la povesti, isi vor spune secrete, dar sa creasca mari, si veti vedea. Si copiii care nu au frati mai mici au momente din astea de plans, de nemultumire care trebuie exteriorizata cumva. In primul rand tu nu trebuie sa te simti vinovata pentru ca ea sufera din cauza lui Ivan. In viata nu detinem nimic exclusiv si cam totul se imparte… Este si asta o lectie de viata, foarte normala de altfel. Gandeste-te cat de mult v-ati dedicat ei, cand era de „varsta” lui Ivan.
Uneori cand trebuie sa mergi in oras si ai bona acasa, lasa-o si pe Sofia cu bona. Ia-ti un timp si pentru tine, o ora in care sa mergi la coafor, sa probezi o haina noua intr-un magazin. Nu este egoism, si in afara de a fi mama, esti si sotie. Copiii cresc, nu uita de tine si de omul tau..
Si cand mergi doar cu Sofia undeva, inainte de a va reintalni cu Ivan, poate ar ajuta sa spui: „uite, Ivan ne asteapta acasa, este foarte mic, plange si este flamand. Eu trebuie sa…, tu trebuie sa….
Maine iesim din nou in oras noi doua.”
Nu vreau sa stric toata chestia asta pozitiva…dar, dragele mele…exista frati care nu se iubesc, nu se joaca impreuna, nu simt unul pentru celalalt decat…indiferenta. Nu e obligatoriu ca fratii sa se iubeasca, respecte, aprecieze.
Nimeni nu o sa iubeasca in veci pe cineva doar pentru ca trebuie sau pentru ca asa vor altii.
Nu vad normala presiunea asta pe copil pana la urma (adica: sigur se vor iubi, juca, va fi minunat). Poate nu va fi niciodata asa sau poate va fi. Dar nu exista vreo certitudine.
Omul mic e si el om, deci are dreptul sa aleaga pe cine iubeste si cu cine se joaca.
de acord cu ce spui. eu am un frate si toata copilaria ne-am batut si acum ca suntem adulti avem o relatie f. distanta. ne auzim o data de 2 ori pe an de sarbatori la telefon. de multe ori nici nu simt ca am un frate si cand imi amintesc tot ce imi vine in mine este cat de traumatizant a fost pentru mine sa fiu batuta mereu de el cand parintii erau la serviciu.
Din pacate pt toata lumea, nu cred ca toti oamenii sunt facuti sa aiba frati, asa cum nu toti sunt facuti sa traiasca/ sa se casatoreasca cu cineva. Stiu persoane foarte apropiate mie care si-ar fi dorit sa nu aiba frati si care nici ca adulti nu au reusit sa treaca peste „dezastrul” acesta . Eu sunt singura LA parinti, Si o vreme mi-am dorit frati, dar la varsta de acum pot zice cu mana pe suflet ca e mult mai bine sa fiu singura la parinti. In caz ca Sofia nu va ajunge sa se bucure de fratele ei poate tot va ajunge sa il accepte. Dar parerea mea este ca o sa iti dai seama doar in timp, in vreo cateva zeci de ani.
Intre Carla si Eric e diferenta de 2 ani si 2 luni. Si am trecut si noi prin fazele astea, prin crize de gelozie si de furie. Ce pt spune e ca se diminueaza cu timpul. Nu dispar complet (inca mai au momente cand nu se inteleg), dar se diminueaza si se indesesc momentele de joaca si ras impreuna, de imbratisat si de pupacit unul cu altul, de facut prostii impreuna :).
O sa fie bine si la voi, cu siguranta.
Eu cred ca din contra, ar trebui sa petreci mai mult timp cu el, sa il implici si pe Ivan in activitati cu Sofia. incet, incet, trebuie sa il introduci si pe fratele ei in lumea voastra. Poate ptr ca nu il cunoaste, ii e teama.
Acum as face o observatie anecdotica. Majoritatea prietenilor nostri au copii mici de varsta alor vostri. O prietena nu are de ales, a trebuit sa ii ia mereu pe amadoi dupa ea si desi fata care e mai mare e uneori geloasa, fratele ei este foarte important pentru ea si nu il respinge.
Alt cuplu de prieteni au aplicat metoda voastra, (mama are studii de psihologie, cresterea copilului, adica nu e venita de pe camp), de la inceput baietelul era chiar violent cu cea mica, concluzia mamei fiind ca trebuie sa stea cu el. Apoi nu a avut nici ea de ales, i-a plecat bona si a inceput sa ii care pe amandoi dupa ea, pe ea la lectiile de gimanstica ale lui, pe el la masajul ei ptr bebelusi sau gimnastica ei. Acum, cel mare incepe sa o considere pe surioara lui parte din familie.
90% din timp stam cu totii. doar ca eu simt nevoia sa ies uneori doar cu ea sau trebuie sa ies si din motivele pe care le-am.expus in text ies cu ea. cit el doarme ziua stau cu el (doarme doar pe mine). in rest ne jucam mincam ne plimbam impreuna toti 3. 🙂