Suflet mare la metrou

A patra zi cu metroul. Mi-e foarte somn si mi s-a stricat o casca la iPod. Abia ma tin de bara si ma sprijin de oamenii din jur sa nu ma scurg pe podea. Pusul parchetului ma extenueaza ceva de groaza. In fine, cobor la Victoriei, ma bate pe umar un tanar rrom imbracat intr-un trening negru Sergio Tachini. Ma intorc adormita si-l aud zicand „Fata, ti se vad banii in buzunaru’ de la spate. Ai noroc ca sunt numa douajdemii, ca daca era hartie de-un milion, ti-o saltam de la Iancului. Plus ca mie-mi cam plac blondele… ” Si-a plecat facandu-mi cu ochiul.
Ce om, ce caracter… cum nu s-a obosit el sa imi salte banii de merdenele, ca deh, nu merita efortul. Ce mai sunt doua merdenele in ziua de azi. Ciudat e ca primul sentiment cu care-am ramas dupa ce Sergio Tachini s-a indepartat pe scarile rulante a fost de recunostinta. Hotule de buzunare, iti multumesc ca in loc sa ma furi, m-ai anuntat ca mi se vad banii, ca sa nu mi-i fure vreun coleg de breasla mai putin orgolios ca tine. Si caruia eventual nu-i plac blondele.