Ceva ce-am scris pe 19 februarie, in ziua in care testul a iesit pozitiv

(pentru ca atunci nu  puteam sa public, am scris pentru mine, si pentru ca azi pot sa public, iata, fara corecturi, exact ce-am scris atunci, seara)

Azi se implinesc primele trei saptamini de depresie crunta. N-a trecut zi din februarie sa nu pling cel putin o data pe zi. Sa nu ma uit in oglinda si sa-mi spun „groaznic. nu mai pot, nu mai vreau”. In fiecare zi, fatza mea arata mai rau ca in ziua dinainte. Nu mai merg la evenimente, nici la vizionari de filme nu mai merg, desi acolo e intuneric… Refuz iesiri cu prieteni, intilniri de afaceri, ocolesc orice interactiune sociala cu absolut toata lumea. Merg inca la birou, acolo nu pot lasa lucrurile in aer, cumva imi vad de treaba, dar orice discutie fata in fata cu oricine, chiar si cu oameni foarte apropiati mie, e un chin. Si simbata asta a fost cea mai rea zi. Am plins de dimineata, am racnit la bietul om cu care imi impart viata, am trintit, am anulat toate intilnirile, apoi m-am dus gramada peste cosmeticiana care incearca sa ma trateze, sa ii arat ce rau sint. Am plins si-acolo de-am speriat-o pe biata fata.

In drum spre casa am luat un test de sarcina. Am ajuns acasa, am asteptat sa plece omul si l-am facut. Inainte sa ma uit la rezultat, mi-am soptit „Doamne, da-mi asta, am nevoie de asta”. Desi stiam ca sansele-s mici, ca deh, mai toti doctorii ma convinsesera ca desi-s sanatoasa tun, bine-ar fi sa ma astept la probleme de fertilitate. Dar deh, am stabilit deja despre mine ca ma rog cind nu mai am incredere in lumea reala si astept o minune. Am desfacut capacul testului. Doua linii imi rinjeau stirb din testul roz. M-am asezat pe capacul de la toaleta si-am stat acolo sa tremur vreo 10 minute.

L-am sunat pe robo-potential-tata si i-am spus: „Ai ajuns departe? Mi-a iesit pozitiv un test de sarcina, vreau sa te rog sa iei de la farmacie mai multe teste, sa repet, mi-e sa nu fie o greseala” „A, ok. Adica nu ma mai duc la inot?” ma intreaba el usor dezorientat. Deci nah, eu ii spun ca e posibil sa fiu insarcinata si el ma intreaba daca asta inseamna ca pierde ora de piscina….

S-a intors in 15 minute cu trei teste noi noute. Nu ne-am vorbit. M-am inchis in baie. Am executat doua teste. Clar pozitive. Ies din baie, ii spun „Pai, felicitari, cred, avem trei teste pozitive”. Zice: „A! Da? super. Pai. Va trebui sa ne cumparam casa. Vindem o masina. Nu ti-e frig? Nu mai putem pleca in Grecia la toamna. A, deci miine nu mai mergem la Sinaia sa ne dam cu placa? La naiba, deci am cumparat echipamentul degeaba. Ce misto, eu cred ca e fata. Da’ e misto sa fie si baiat. Auzi, da’ cum te simti” si tot asa….

Apoi am mers la cumparaturi. Martini? Nu, ca n-ai voie. Cola? Nup, nici asta. Pasta de humus? Exclus. Hai mai bine la raionul de fructe si legume… Iar eu ramineam intepenita intre rafturile cu cărnet, incapabila sa compilez dungile pereche de pe teste.

M-am intors acasa si-am ramas singura citeva ore. Am facut o baie lunga in care-am stat sa inteleg. Prima jumatate din zi n-am facut decit sa pling si sa-mi caut disperata ceva de care sa ma agat sa pot respira mai departe. M-am intors acasa si mi s-au aprins intre degete dungile astea rosii. Multe, toate perechi. Si s-a schimbat totul. Acum, simt ca nu prea mai conteaza nimic altceva. Stiu ca e inca prea devreme, ca poate ceva e in neregula, ca poate nici nu e… Dar daca e, e atit de minunat ca mi s-a intimplat si mai ales ca mi s-a intimplat acum ca nimic nu mai conteaza.

Sint linistita. Mi-e bine. Sint increzatoare. Trebuie sa fie bine. Acum sintem trei.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

39 comentarii

  1. Buna, Ioana. Tot pe 19 februarie, acum 2 ani, s-a vazut si Luca prima oara sub forma celor doua liniute! Sa fiti sanatosi si sa te bucuri de fiecare moment fara sa lasi grijile primului trimestru sa te copleseasca (asa cum am facut eu!). Vorba aceea cu "trec asa de repede aceste momente" nu e doar un cliseu…

  2. Nu stiu daca ai vazut comment-ul de mai devreme (drept ca nici nu mai stiu la ce post l-am pus :D). Iti ziceam ca te-am visat azi-noapte 🙂 Si ca o cheama Sofia 🙂

    Reactia Robo-viitorului-tatic – priceless. Sunt niste momente atat de aparte… savureaza-le. Cu adevarat, sunteti binecuvantati 🙂

  3. Ai voie sa bei cafea un pic dimineata, daca poti, mai ales daca ai tensiunea mica… nu ai voie sa bei alcool ca poate declansa un usor retard mai tarziu copilului .. viata decurge cam tot cum stii fara branzeturi cu mucegaiuri , sucuri si conserve…femeile gravide nu sunt extratereste si nu traiesc sub un glob de cristal…dar probabil ca stii mai bine din cartile tale americane,desi multe dintre noi de aia nu am nascut si crescut bine bebelusii nostri ca nu le-am citit… fara disperare, ca nu esti prima femeie insarcinata, chiar daca pana de curand habar nu aveai de ce isi iubesc asa de mult mamele puii lor incat isi schimba pozele in retele de socializare … iacata ca acuma stii de ce il iubesti inca dinainte de a se naste…

  4. Cand bine ziceai tu de mama mea ca e magica… Uite ca asa o sa fii si tu – o mama magica 🙂 Si regala pe deasupra 😀
    Si sustin ce zice Adela mai sus. Mama zice ca cel mai important e sa iei acid folic si fier si tu cunosti situatia… mama stie despre ce vorbeste :))
    Si deci asta a fost prima pagina din capitolul Delfinului… perfect 🙂
    Hugs!

  5. Ahaaa, sa fiu sincera te suspectam :). Din comentarii :))). Ma bucur enorm, ai grija de tine, poti bea martini, si cola, poti manca humus, totul cu masura, da? Si ia utrogestan, pentru fixarea sarcinii. Eu l-am luat, preventiv la fiecare sarcina, fara sa existe insa o indicatie speciala, sau o nevoie. Just in case.

  6. Va multumesc, oameni buni, pentru sfaturi si urari.
    Nu va faceti griji pentru mine, nu-s nici disperata, nici speriata, nici deprimata. Mi-e rau, e drept, dar astept cuminte sa treaca. Si ma bucur ca mi se intimpla mie. 🙂
    Sa aveti duminica cel putin satisfacatoare!

  7. Felicitaaaaari! Sa fie sanatos piticul si sa creasca fericit langa mami si tati 🙂
    Si chiar ca reactia viitorului tatic a fost de milioane 🙂

  8. FELICITAAAAARI!!!! 🙂
    Io acum aflu abia ;)) Iti doresc sa fie sanatos si sarcina ta sa fie usoara. 🙂

  9. Te pup, Printeso!
    Ce veste minunata… ca in colinda 🙂
    Sa fiti fericiti in 3! Nu-ti pot spune cat ma bucura chestia asta. Desi nu te-am cunoscut in real life. Da' nu stiu… ti-am zis ca blogul tau parca ma unge pe suflet.
    Cand ajung in Bucuresti (poate la toamna) chiar mi-ar placea sa te cunosc.
    It urez o primavara frumoasa, o sarcina usoara si un bebe bucalat, si sanatos. And lots of love from Montreal!

  10. Felicitari!!! Este extraordinar ce se petrece cu tine acum. O noua fiinta, minunata ca si mama ei, a prins viata-n tine pentru a te face sa simti cea mai fantastica si minunata experienta din univers. Sarcina usoara!

  11. Hi, Printzesa! Ma bucur de bucuria ta si-ti zic: sigur o sa fie bine! Trebuia s-o faci si pe-asta in viata! Si mai stiu ca o s-o duci cu bine pana la capat!

  12. un plic a plecat azi catre tine!sper sa te bucure! :*
    rabdare,sanatate si multa iubire caci restul se rezolva daca le ai pe acestea! :* si pt tine si pt bebe!

  13. Chiar azi vroiam sa te abordez sa vad ce mai faci si cum te simti si am aterizat inainte pe blog. Ma bucur enorm pentru tine gargarita. Aveai nevoie de o raza de soare si uite-o cum a venit. Felicitari :*

  14. meriți să fie bine. sunt foarte fericită pentru tine. e așa mișto senzația. să știi că dacă ne vedem, când ne vedem, o să te pup pe burtică. îmi place mult. și dacă vrei, poate mă iei și pe mine să văd un ecograf cu un bebic în burtică. am văzut numai în filme.

    😀 Prințeso, fii fericită!

  15. Chiar daca am mai citit si in alte posturi de pe blog ca esti insarcinata, m-au emotionat tare randurile tale de mai sus, mai ales ca suferisem cu tine la unison cand citeam cu ce probleme te confrunti in februarie (si mie mi se intamplau chestii – nu vizibile celorlalti, dar care pe mine m-au demoralizat groaznic la momentul respectiv). Ma bucur din suflet ca problemele tale s-au sfarsit mai repede si mai frumos decat iti imaginai, cred ca nici nu puteai spera la mai mult. Mi-as dori sa fie la fel de simplu si la mine… Dar o rezolvare exista intotdeauna, negresit. 🙂 Te imbratisez cu drag, chiar daca nu ne cunosteam, si-ti doresc sarcina usoara, sa treaca repede greturile si o primavara cu miresme suave, cum ii place nasului tau de ogar 🙂

    • Iti multumesc, draga mea Claudia, si te rog sa nu-ti pierzi speranta, se rezolva, iti promit!

    • Sigur, trebuie sa se rezolve cumva. Abia astept! Pana atunci, ma pregatesc teoretic, invat de la tine, de la Cookie si de la alte gravidutze zen 😀 Multumesc!

  16. felicitari, Ionouca!
    orice printesa urbana are nevoie de un printisor sau printesa mica, mica… stiu asta din proprie experienta. si la noi s-a schimbat totul de la 1 iunie 2010 cand Mari a facut testul. Abia astept sa-mi spui despre al nostru Teodor 🙂 si sa facem planuri pentru viitor … sa scap eu de aici si va fi ok…

  17. Multa sanatate si felicitari pentru bebele ce urmeaza sa vina:)
    Ps: am auzit de un doctor dermatolog foarte bun :Wissam Kaleb ,poate te ajuta.

  18. E minunat!!
    (lipseste omu’ un pic de pe net, si ia uite ce apare: site nou, super-stire…)
    Iti urez o sarcina linistita, un copil sanatos si voios si tu sa fii in continuare Printesa iubitoare de frumos, de gusturi noi si cu simtul umorului (chiar si-atunci cand nu merge totul bine).

    • Hei, da’ chiar asa, unde-ai fost tot timpul asta? De fapt, nu-mi spune, ca stiu, te-am investigat! 🙂
      Multumesc pentru urari, ti le intorc cu drag, ma rog, mai putin pe cele despre sarcina, ca tu edja ai depasit momentul… 🙂

  19. buna…felicitari!!!eu am o problema:( pe data de 9-10 martie am am avut un contact sexual nepotejat…trebuia sa imi vina pe 13..14 martie..insa nu mi-a venit,mi-a intarziat 9 zile:( mi-am facut 3 teste pana acuma si mi-a iesit pozitiv la toate trei…nu stiu ce sa mai cred…nu am greturi,pofte ,ameteli..mi s-au umflat umpik sanii..dar asa mi se intampla de fiecare data,am dureri de parca mi-ar veni…ajutati-ma va rog..:((

    • Elena draga mea, daca testele sint pozitive, e clar… Sigur ca nu ai greturi si pofte, e inca foarte devreme pentru asa ceva, dar umflarea sinilor e semn de sarcina, chiar daca ei se umfla oricum pre-menstrual… Cel mai simplu e sa mergi la o clinica sa-ti faci un test de singe, beta HCG se numeste analiza, e gata in 48 de ore si iti spune daca e sarcina si in cite saptamini esti. Inteleg ca nu-ti doreai sa ramii insarcinata. Nu intra in panica, nu e un capat de tara, orice-ar fi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *