ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
De la vârsta grădiniței, de când am amintiri, știu că mă jucam aproape exclusiv cu băieții. Fetele din grupă mi se păreau simandicoase și cam egoiste, iar păpușile, plictisitoare (cel puțin cele din anii ’80 pe care le aveam la grădiniță). Așa că mașinuțele erau viața mea. Mă înțelegeam de minune cu băieții și țin minte că odată eram la masă în șirul băieților când a intrat o inspectoare care, după ce a dat roată cu privirea prin clasă, a întrebat: „Dar copilul de acolo, arătând spre mine, tot băiat e?” Educatoarea, fâstâcită, a răspuns că nu „dar îi place să se joace cu ei”.
Pe la 6 ani mi-am dorit enorm o mitralieră pe care am primit-o de ziua mea. A fost unul din cele mai frumoase cadouri, eram în delir. Ne cățăram prin toți copacii, ne urmăream și trăgeam trtrtrtrtrrrrrrr. Tata m-a învățat să trag cu arcul, mi-a făcut el unul superb. Nu-mi amintesc să-mi fi spus părinții vreodată că „tu nu poți sau nu e frumos să faci asta pentru că ești fată”. Nici nu m-au umilit pe motiv că eram „băiețoasă”. Până târziu cei mai buni prieteni au fost băieții și în continuare mașinile mi se par mai interesante decât moda (deşi e drept că hainele costă mai puțin ca maşinile).
Pe la 10 ani am scăpat din mâinile unor nenorociți, pe când mă întorceam seara de la săniuș, pentru că eram tunsă băiețeşte și m-au întrebat dacă sunt băiat sau fată iar eu am răspuns „băiat” fără ezitare.
În visele mele de mamă, mă vedeam având doi băieți și o fată. Acum am două fete care mi-au împlinit toate visele nesperate și care fac, cum zice lumea, cât „trei băieți”. Avem jucării de toate felurile, așa cum aș fi avut dacă aveam și băieți. Dinozauri lângă ponei, mașini și păpuși, bucătărie și garaj. Fetele mele se joacă deopotrivă cu bețe, zâne, noroi și șopârle adevărate.
Îmi amintesc și acum cu tristețe o întâmplare petrecută în parc, când a ieșit fiică-mea cu un cărucior de păpuși la plimbare. Un băiețel de 3 ani a fost foarte interesat, voia și el să îl plimbe și să vadă bebelușul dinăuntru. Dar nu a putut. Pentru că tatăl lui a decretat că e „jucărie de fete”, ceva umilitor de-a dreptul pentru un băiat, nu? Iar bietul copil a plâns rău de tot pentru că pur și simplu era curios și voia să se joace. Cât de mult urăsc aceste stereotipii, sexismul care nu lasă lumea să se bucure de o dorință firească de explorare. Zeci de întrebări pe aceleași teme și concluzia automată că e băiat dacă are pantaloni albaștri și nu poartă cercei. Iar dacă se joacă cu un camion sau dinozaur și e îmbrăcată în galben, „vai, ești fetiță și te joci ca băieții?”
Mă tot întreb când se va renunța la această gândire, la producerea de jucării exclusiv roz și pe când vor cumpăra mamele o păpușă unui băiat fără să se gândească ce va zice lumea. Când se vor juca băieții cu bucătăria și fetele la masa de șuruburi și piulițe fără să le atragă nimeni atenția că jucăriile „aparțin” celuilalt sex?
E adevărat că nu sunt mamă de băiat, nu știu cum se simte una. Dar știu că inimile tuturor mamelor bune fac mini infarcturi de dragoste pe zi doar pentru că sunt mame. Mai cred că jucăriile nu au sex, că băieții pot fi îmbrăcați în roșu și fetele în verde. Că băieții pot avea părul lung și fetele scurt, că băieții care se joacă cu bebelușii și dau cu aspiratorul pot deveni tați și soți faini, iar fetele care se joacă cu mitraliera nu-și vor lăsa pruncii să plângă neconsolați. Mai simt că nevoia de joacă nu se sfârșește niciodată, iar acesta e un dar pe care ar trebui să-l lăsăm copiilor cât mai mult timp fără să intervenim mereu, atotștiutori, în frumusețea jocurilor lor.
Snow Flow
Băiețelului meu îi cumpăr haine colorate in tonuri calde, inclusiv verde, portocaliu, galben, roșu însă la jucării prefer să fiu mai conservator.
Ce înseamnă pentru tine conservator? Vei fi unul din acei tați care opresc băiatul din joacă fiindcă nu se joacă cu jucăriile „corespunzătoare”? sau dacă ai fată şi băiat, cum îi poți determina să își separe jucăriile? și de ce?
Alaltăieri în parc un tată îi spunea fiului: aoleu ce rușine, plângi ca o fetiță. Nu e de mirare că vor crește adulți cu aceleași vederi înguste și „rușine” fără motiv real.
Asa i-a spus cineva baiatului meu. Ca e rusine sa planga..dupa ce cazuse. Sotul meu a intervenit si asigurat copilul ca nu e o rusine sa plangi sau sa iti exprimi sentimentele. Am fost foarte mandra de el
Nu îi cumpăr jucării de genul păpuși sau figurine clar feminine.
In parc cind era mai mic ne jucam de-a bucătarii, făceam mâncare împreună.
Nu îi place rozul, nu îl suportă, cred ca de la gradi i se trage, eu nu i-am spus nimic in sensul acesta.
Cred că există niște granițe invizibile și nu este potrivit să le depășim.
Acum câteva zile s-a întâlnit cu un alt băiat in parc, fiecare cu bicla lui și îmi povestea soția că a rămas uimită cum discutau despre ghidon, claxoane, roti exact cum discută bărbații despre mașini.
Am un singur copil și cel mai probabil al doilea va rămâne doar o dorință.
Imi aduc aminte, la țară fiind, cu muuulti ani în urmă ca jucam destul de bine „elasticul”.
SNOW FLOW,
Nici eu nu pricep acest iures roz=fata albastru=baiat, chiar ai sa observi ca de fapt nici femeile nu prefera roz, decit intr-o proportie minuscula.
Mai demult am studiat si citit despre culori si palete de culoare, asa ca m-am lovit de citeva studii atat empirice dar si stiintifice legate de subiectul culorilor si preferinta lor pe gen, am sa postez citeva links, catre articole in limba engleza.
Gender of kids, gender of parents (via color preference)
link https://familyinequality.wordpress.com/2012/04/16/do-kids-change-parents-gender/
Children’s Gender and Parents’ Color Preferences (PDF)
link http://www.terpconnect.umd.edu/~pnc/ASB2013.pdf
Color Survey Results
link http://blog.xkcd.com/2010/05/03/color-survey-results/
His And Hers Colors – Men, Women, And Two Thousand Color Names
link http://www.datapointed.net/2010/09/men-women-color-names/
Eu vreau sa imi las copilul sa aleaga. Chiar am avut o discuție cu mama soacra care a ramas perplex cand i-am zis ca o sa ii cumpar copilului bebelus sau o papusica daca vrea, chiar daca e baiat. Si il imbrac in rosu si imi place. Si tot asa mi s-a zis ca de ce il imbrac in rosu. Dar sincer, cui nu-i place, sa nu se uite. N-ar trebui sa pese nimanui cum imi cresc eu copilul
David al meu e imbracat si in galben si rosu. Jucariile lui preferate sunt oalele cu capac, cele adevarate, i-am cumparat si de jucarie dar din nu stiu ce motiv nu prea il atrag. I-am luat chiar si un bebelus fiindca se uita la toate papusile fetitelor din parc. Are inclusiv masini cu care se joaca cu placere,mingi, piese de constructii si alte instrumente masculine, sa zicem 🙂
Fi-miu de 3 ani are 2 papusi bebelus si se joaca cu ele. Chiar vrea sa le poarte in marsupiu, cum o port eu pe sora lui in manduca. Iar bebelina de 10 luni din toate jucariile din casa isi alege doar masini.
Sa mai spun ca tati si baietelul au purtat camasi roz la botezul fetitei?
Dar intr-adevar socrii ne bombardeaza cu papusi roz si masinute.
Gradinita iar i-a bagat in cap copilului ca unele lucruri sunt de fete si altele de baieti.
Dar…sa fim sanatosi sa ne putem juca! Oricat si cu orice!
Mie cel mai mult mi-a placut cind am vazut un baiat caruia ii cumparasera parintii carucior de jucarie (albastru, totusi) de care era absolut indragostit.
Cu ocazia asta mi-am amintit ca ii sint datoare fetei mele cu o masinuta pe care i-am promis-o de vreo doua saptamini.
Exact așa am făcut noi . Pentru că fimiu alerga în parc după toate cărucioarele tasu a zis să mergem să îi cumpărăm și lui unul . Am cumpărat unul pe albastru . Și da îl îndrăgește maxim .
Eram Într-o zi în parc și fimiu se juca de zor cu căruciorul în fața unei bănci unde erau așezate 2 doamne la 60+. Se uitau la el zâmbind şi le-am zis că se mai întâmplă să vezi băiețel cu jucărie de fetițe. Atunci una din ele se uită mirată la mine și mă întreabă de ce neapărat trebuie să fie de fetițe? Băiețeii de ce nu pot avea căruț de păpuși? Mi-a plăcut maxim cum au gândit.
O fată poate sa se joace oricând cu orice jucărie de băiat, nu e nimic deplasat sau ciudat în asta. La fel şi să se poarte „băiețeste” nu-i bai. Dar mi se pare complet ciudat ( să nu zic deplasat ) să îi cumperi păpuși Barbie unui băiat. Eu nu sunt de acord cu feminizarea băieților. În calitate de mamă de băiat susțin faptul că nu vreau să cresc un „pussy „, cum zice soţul, de care să râdă toată strada și clasa. Eu cresc un băiat puternic, care să își cunoască identitatea sexuală, nu un individ care să ajungă de la jocuri cu Elsa şi Rapunzel în copilărie la a se da cu rimel în perioada de om adult.
Eu nici fetelor mele nu le iau păpuși Barbie dar asta e din altă poveste 🙂
Însă crezi că un băiat nu crește puternic etc din cauza faptului că s-ar juca cu păpuși în copilărie?
Ba chiar am văzut părinți care i-ai spus fetiței la masa cu unelte de jucărie, astea sunt de băieți.
Și mi se pare atât de greșit să nu lăsăm o jucărie copilului doar din acest motiv.
eu imi dau seama ca sunt extrem de ciudat, pentru ca mie nu mi-a trecut niciodata prin cap ca ar fi important cu ce culoare este imbracat sau cu ce se joaca copilul.
sincer, pana sa zica lumea in parc despre Sofia ca e un baietel frumos ca o fetita doar pt ca nu era imbracata in roz, nu mi-am dat seama ca pentru oameni lucrurile astea pot fi importante.
Acum nu stiu ce sa zic. Probabil daca tatal se simte nesigur pe sexualitatea lui, o sa vrea sa interzica baiatului sau sa se joace cu jucarii de fete, altfel nu stiu ce motive ar avea. Pe de alta parte cred ca toti barbatii au chestia asta, ca fiii lor sa devina niste barbati adevarati, cu testicule de 2 kilograme fiecare.
Si eu o am.
Totusi, uitandu-ma in jurul meu, la barbati, printre ei chiar sunt foarte multi „pussies” cum zice Andreea mai sus, deci se pare ca strategia asta a tatilor nu a functionat, cel putin pentru generatia noastra.
De exemplu cand aud un barbat care se plange de frig sau de curent si-l vad cu vestuta si plovaras la birou, imi vine sa-i pun fundita in par. Sunt sigur ca taica-su nu l-a lasat sa se joace cu papusi roz cand era mic, dar dupa cum se vede asta nu a avut nici un efect.
Daca baiatul meu o sa fie un karatist care se da cu rimel, nu cred ca m-ar deranja.
Daca insa doar o sa se dea cu rimel…. hmmm, nu stiu ce sa zic, probabil m-ar deranja un pic, dar in orice caz sunt destul de sigur ca nu am cum sa influentez asta, pt ca daca ii interzic accesul la papusi sau la rimel nu o sa reusesc decat sa am un baiat care se da cu rimel pe ascuns.
Pe de alta parte, daca o sa fie doar karatist, adica tot ce va fi el va fi karatist, iarasi nu mi-ar placea. :))
Be like water.
https://www.youtube.com/watch?v=APx2yFA0-B4
Ok,nu i-ai cumpara o papusa daca el ti-ar cere? Si cum anume i-ai explica ca nu are voie sa aiba o papusa? Copii nu stiu sa faca diferente,doar daca ii invatam noi si prin urmare pe viitor o sa faca discriminari. Ai vrea ca fiul tau sa te desconsidere doar pt ca esti femeie si doar barbatii pot fi puternici?
Ca intotdeauna, ne pasa de ceea ce zic vecinii si rudele. „Feminizam baietii”. Cu papusi nu se vor mai identifica sexual cu un barbat feroce, ci cu o „pussy”. Presupun gresit daca eu cred ca el este genul de om care vede sexele ca „om” si „femeie”? Papusi nu inseamna doar barbie, sa stiti…
Exact cum mă așteptam! Toţi sunt mega acceptanti si liberi in gândire, hai sa facem cu toții o horă a tolerantei si iubirii si sa ne putem fundite in cosite băieților nostrii!
Dacă voi considerați că a fi liber in gândire însemnă să îţi indrumi băiatul sa plimbe căruciorul roz cu păpuşa prin parc, go for it! Eu una refuz sa îmi îndrept copilul spre a fi un metrosexual sau un băiat-fetiță sau chiar spre homosexualitate ( da, hai dați din nou cu pietre) .
Mai citeam printre comentarii faptul ca dacă indrumi băiatul să se joace cu oale si păpuși, ei vor fi soti buni si tati responsabili. Nu, nu cred asta. Asta tine doar de Educaţia pe care o primește acasă, care se câștigă de cele mai multe ori prin puterea Exemplului!
Îmi promit mie că nu mă voi mai băga în astfel de discuții, că deh, ce sa caute o astfel de „rasista”, „homofoba” printre atâția oameni care gândesc atât de liber…
Si ca sa răspund unei întrebări : nu, nu cred ca i-as cumpăra băiatului meu păpuși dacă mi-ar cere. Cel mai probabil i-as explica faptul ca unele jucării sunt potrivite pentru el si altele nu. Va trebui o data si o data sa învețe că natura nu ne-a făcut identifici si ca există diferențe între bărbat şi femeie!
Da stii care e chestia? Daca natura ne-a facut intr-un fel, nu inteleg de ce trebuie sa le explicam copiilor in ce fel i-a facut natura.
Respectiv, daca natura l-a facut pe unul super mascul, el se va manifesta ca atare, oricate papusele roz i se baga in fata.
Iar daca l-a facut un mascul omega, asta va ramane oricat i s-ar interzice papusile.
Ador sa citesc argumentele aduse de Robo, logic, clar si la obiect. Acum ce mai ai de comentat, Andreea? 🙂
Din ce ai scris reiese ca formarea de viitori tati si soti responsabili se face prin educatia data de puterea exemplului. Corect! Dar aia inseamna ca baietelul va trebui sa isi vada tatal facand piata, ajutand la menaj, la facut mancare, ocupandu-se de el etc. Si normal, ca orice copil, va vrea sa il imite, facand mancare in oale de jucarie pe aragazul de jucarie, avand grija de bebele de jucarie cum are grija tata de el, pentru ca daca tati face si poate, el de ce sa nu poata?
Imi place articolul tau dar am o problema cu jucariile care imita violenta, armele adica. Mi se pare aiurea cand atatia oameni mor din cauza terorismului sau in razboaie sa-i cumperi copilului o imitatie AK-47. Sa-i spui ca ce? Joaca-te mama, prefa-te ca omori oameni?!
Alternativa ok mi se pare a fi pistoalele cu apa sau cu niste bete de cauciuc inofensive. Adica acelea nu sunt arme in realitate, poti sa-i explici copilului ca sunt destinate pentru joaca.
Gandesc exagerat?
Și eu gândesc așa ca principiu, în realitate fata a vrut praștie dar i-am zis că ochim doar obiecte, nu ființe.
Am fost foarte fericită cu mitraliera, îmi amintesc bine și asta nu m-a îndemnat în vreun fel la violență. Cred că e nevoie de mult mai mult, un mix de factori, care să transforme copilul.
Majoritatea părinților permit copiilor jocuri violente pe tabletă, etc, mie acelea mi se par sensibil mai periculoase.
Chiar mi-am adus aminte de o fază când eram la gradiniţă (eheeee, dragii moşului !), trebuia să vină în vizită nu ştiu ce comisie aşa că s-a organizat o manifestare tematică specifică vremurilor, în clasă băieţii se făceau că se joacă serios la un stand cu jucării băieţeşti, iar fetele în partea cealaltă a clasei cu jucării de fete. Ei, când să vină comisia ne-a spus educatoarea să trecem repede la locurile prestabilite, s-a iscat învălmăşeală, şi cum m-am fâstâcit eu nu am mai găsit vreun loc liber pe la excavatoare, basculante, macarale etc, aşa că am traversat clasa, mi-am făcut loc printre fete şi m-am asezat la o maşinuţă de cusut. Ţin minte că ăia din comisie se opriseră în dreptul meu şi au comentat ceva, dar eu eram pătruns de moment aşa că nu am ridicat ochii şi tot învârteam de rotiţa aia. Apoi cred că am dat de gust, că tot îmi făceam drum pe la rafturile cu jucarii pentru fete 🙂
Mă gândesc la nişte discuţii relativ recente, poate s-o găsi vreun adept şi susţinător al behaviorismului sau gestaltismului să mă psihanalizeze (musai cu citate, pentru greutate), şi obligatoriu cu ton afectat ştiinţific, azi vreau să râd 😀
Băiat la mașina de cusut vaaai ce rușine 🙂
Nu ai rămas traumatizat?
Eu ştiu? Dacă stau acum şi mă gândesc îmi place cam mult la cratiţă, spăl, calc, fac piaţa, oare de-acolo mi se trage? Dar pantofi cu toc nu-mi iau! …sau să-mi iau? 😀
Hmmm, eu știu? Depinde de rochie, de picior…Dacă porți de la 42 în sus e mai complicat 😀
Și zici că pui la spălat pe culori și calci cu dungă sau fără? 🙂
Mulată, decoltată şi scurtă, clar! Că am copănele mişto! La paştrei juma cred că ar merge toc de unşpe, nu? Deja mă aştept la Oh, baby, ce buhai provocator :)))))
La întrebările alea mă simt jignit! Nici nu vreau pentru ca să răspund! Spăl pe culori şi tipuri, iar la călcat îmi ies chiar şi două dungi!
Maşinuţa aia mi-a zăpăcit viitorul. Mă duc să mă machez, pa.
Poate că din punct de vedere biologic, băieții sunt diferiți de fete în modul de exprimare a emoțiilor, dar diferențele astea sunt amplificate de o societate care sprijină dezvoltarea emoțională la fete și o descurajează la băieți. Noțiunile stereotipe despre duritatea masculină, jucăriile impuse îi fac să nu aibă ca adulți mecanismele care le sunt necesare să facă față schimbărilor din viața de adult (venirea și creșterea copiilor, faptul că trebuie să gătească uneori, să spele, să curețe „ca o femeie“). Care e diferența dintre un băiețel care plimbă un cărucior roz și un bărbat care face același lucru? Plus că bărbații sunt foarte buni bucătari. Ne cam pricepem să tăiem aripi, ăsta-i adevarul…
Băieţii mei au o bucătărie utilată cu care se joacă des. Au o păpușă Barbie şi un bebeluș, cu care nu prea se joacă (le mai dezbracă din când în când). Au avut şi cărucior de păpuşi (unul albastru şi unul roz), cu care au ieşit la plimbare. Iar când vor să ne jucăm de-a coaforul mă las pe mâna lor (deşi mă cam trag de păr).
Cât despre haine au toate culorile, inclusiv roşu şi roz şi galben. Când erau mici îi îmbrăcam mult în verde (culoarea mea preferată), acum predomină albastru (culoarea lor preferată, cel mic e oglinda celui mare).
E drept că jucăriile preferate rămân tot trenurile, culoarea preferată e albastru, dar am vrut să aibă libertatea de a alege cu ce se joacă şi cu ce se îmbracă (printre altele).
Eu sunt mama de baiat. Baiat care o adora pe Daisy si are un „bebelus” din pluș, o broască țestoasa. Si-a dorit un carucior ca sa-i poata plimba pe amândoi și de obicei, pe lângă ei mai pune și câte o mașinuță, ca să aiba bebelușii lui cu ce se juca. Când mai aude pe cineva exclamând – Vaaaai, dar ce băiat ești tu cu cărucior de fete, are mereu o replică de genul E cărucior de bebeluși și-s tăticul lor și-i duc la plimbare.
Are bluze roz și de alte culori considerate de „fete” (ma oftic doar gândindu-mă la eticheta asta pusă unor CULORI!!!) așa cum are și ta-su. Vrea să mă ajute în bucătărie și are cratițele lui – chiar dacă majoritatea-s roz! Habar n-am de ce, probabil producătorii de jucării consideră că doar femeile stau în bucătătrie. A vrut și un fier de călcat și masă de călcat – tot de jucărie, tot roz și ele. Că doar femeile fac treburi din ăstea, evident.
Acum strânge bani pentru un LEGO cu piese roz și mov (pentru că, mami, doar din ălea nu avem!). În același timp are și săbii și e fascinat de mașini și rachete. Nu văd cu ce i-ar afecta mai tarziu „jucăriile de fete”, sexualitatea si masculinitatea. Poate doar sa-l faca sa fie un sot mai bun si un tata la fel.
E frustrant să văd cum fetele au voie să aiba și mașini și dinozauri și săbii dar băieții doamne ferește să își dorească un balon mov, că-i de fete!
Vai ce minunat! Imi plac la nebunie oamenii care vor sa treaca peste stereotipuri, care gandesc dincolo de ele.
Eu am doi frati mai mari, masinutele si fotbalul au fost de baza in copilaria mea. Acum lucrez la o mare firma de transport si „ma joc” in continuare cu camioanele :))
Copiii nostri pot si trebuie incurajati sa exploreze lumea in toate aspectele ei!!
Vreau sa precizez din start ca nu sunt de acord nici eu cu stereotipurile. Dar…citesc acest comentariu si ma gandesc….poate ca totusi copii sunt influentati in viata de jucariile pe care le-au avut cand au fost mici.
Si ma mai gandesc la ceva: majoritatea celor ce spun ca nu-i deranjeaza faptul ca puii lor se joaca cu jucarii destinate celuilalt sex sunt parintii de fetite. Si eu am tot o fetita si incerc sa-i pun la dispozitei jucarii cat mai variate. Totusi, daca as avea si un baiat, as putea sa declar clar si raspicat ca nu ma deranjeaza defel ca se joaca cu papusi?
Jucariile sunt jucarii indiferent de culoare punct. Amploarea pe care o dai momentului cand copilul se joaca cu o jucarie considerata e tine necorespunzătoare este ceea ce agraveaza situatia. Dc un baiat se joaca cu rimelul nu inseamna ca va deveni gay, dar dc ii impui sa nu se mai joace sau chiar ii interzici pt ca e pentru fetite vei trezi in el frustrari care in viata de adult dezvolta traume. Eu sunt mama de baiat si i-am pus si caciulite roz si nici nu i-a scazut cucul, nici nu i-au crescut sani!
Fata mea de aproape 3ani se joaca doar cu jucarii ” de baieti” si spune tot mereu ca nu ii plac papusile. Are si papusi,dar nu s-a jucat deloc cu dor,chiar daca am incercar jocuri de rol ( care merg de minune la animale ). Pur si simlu,nu ii plac si nu se joaca…
De multe ori,bunicele din parc i-au spus ca e baiat doar pt ca avea ceafa albastra,chiar daca la caciula sau pantaloni avea culori ” de fetita”.
Sunt tare curioasa fratele ei ce jucarii va alege:)
eu imi dau seama ca sunt extrem de ciudat, pentru ca mie nu mi-a trecut niciodata prin cap ca ar fi important cu ce culoare este imbracat sau cu ce se joaca copilul.
sincer, pana sa zica lumea in parc despre Sofia ca e un baietel frumos ca o fetita doar pt ca nu era imbracata in roz, nu mi-am dat seama ca pentru oameni lucrurile astea pot fi importante.
Acum nu stiu ce sa zic. Probabil daca tatal se simte nesigur pe sexualitatea lui, o sa vrea sa interzica baiatului sau sa se joace cu jucarii de fete, altfel nu stiu ce motive ar avea. Pe de alta parte cred ca toti barbatii au chestia asta, ca fiii lor sa devina niste barbati adevarati, cu testicule de 2 kilograme fiecare.
Si eu o am.
Totusi, uitandu-ma in jurul meu, la barbati, printre ei chiar sunt foarte multi „pussies” cum zice Andreea mai sus, deci se pare ca strategia asta a tatilor nu a functionat, cel putin pentru generatia noastra.
De exemplu eu cand aud un barbat care se plange de frig sau de curent si-l vad cu vestuta si plovaras la birou, mie imi vine sa-i pun fundita in par. Sunt sigur ca taica-su nu l-a lasat sa se joace cu papusi roz cand era mic, dar dupa cum se vede asta nu a avut nici un efect.
Daca baiatul meu o sa fie un karatist care se da cu rimel, nu cred ca m-ar deranja.
Daca insa doar o sa se dea cu rimel…. hmmm, nu stiu ce sa zic, probabil m-ar deranja un pic, dar in orice caz sunt destul de sigur ca nu am cum sa influentez asta, ca daca ii interzic accesul la papusi sau la rimel nu o sa reusesc decat sa am un baiat care se da cu rimel pe ascuns.
Pe de alta parte, daca o sa fie doar karatist, adica tot ce va fi el va fi karatist, iarasi nu mi-ar placea.
Eu traiesc in Suedia si unul din lucrurile care m-a uimit la inceput a fost ca sunt foarte multi tati care au grija de bebelusi. Cu carucioarele in parc, la film, la baia barbatilor exista masute de infasat, in benzinarii la fel, isi iau concedii de paternitate luungi uneori mai bine de jumate de an, pregatesc mancare de bebelus… mie cel putin mi se parea cam ciudat, acum mi se pare perfect normal. Societatea aici nu e asa stetreotipa, nu exista „culori de baieti” sau jucarii de baieti. Sunt multi baietei cu carucior de papusi, sau cu manduca, sau care se joaca cu bucatarii mici, au aspiratoare de jucarie, papusi carora le schimba rochitele… ma intreb de ce oare in Romania e considerat oarecum acceptabil ca o fetita sa fie „baietoasa”, tunsa scurt, sa aiba masinute si pistoale si total inacceptabil ca un baietel sa aiba par lung, carucior si tricou rosu? Care e diferenta?
Eu am avut si prastie si arc si pistoale toate „confectionate” de noi.Nu aveau parinti posibilitatea sa ne cumpere tot ce ne doream noi,eram 2 fete si 2 baieti,verisori.Am crescut la bunici si nu ne-a impus nimeni limite la jucarii. Ne faceam prastii dintr-o bucata de sarma indoita si un elastic,arcul era facut dintr-o nuia si o ata de cauciuc,iar sagetile ni le faceam din lemne pe care ni le ascuteam singuri.Foloseam toporistele,cutitele si nu urla nimeni la noi ca nu avem voie ca suntem prea mici sau ca eu ca fata ar trebui sa ma joc doar cu papusile. Papusi cu care verisorii mei se jucau,ba chiar ne ajutau sa le facem hainute,uneori erau mai priceputi ca noi :). Si acum am ajuns cu totii niste adulti care se comporta ca atare,baietii de atunci care coseau hainute de papusi sunt acum barbati adevarati fara tendinte feminine,dar care stiu sa isi poarte singuri de grija,sa isi coase,sa gateasca si sa faca curatenie. Sunt mandra de ei.
De culori de fete/culori de baieti nu discut. Mi se pare o mare prostie. Cei trei baieti din viata mea (doi mici si unul mare) se imbraca in toate culorile, doi dintre ei avand o preferinta clara pentru roz (unul mic si unul mare). La jucarii, situatia e un pic mai complicata. Stereotipurile de gen se perpetueaza peste tot, din familie (extinsa) pana la scoala, pe strada sau la raionul de jucarii. Oricare ar fi justificarile pentru a ii refuza copilului tau jucarii atribuite in general celuilalt sex, daca stam sa ne gandim mai bine, este nu numai inutil, ci si daunator. Oare credem ca daca nu lasam baiatul sa se joace de-a printesa nu o sa ii mai placa? O sa isi doreasca in continuare, dar o sa se simta frustrat si eventual ciudat si vinovat ca isi doreste ceva ce nu ar trebui. In plus, e o gandire primitiva sa crezi ca daca accepti/incurajezi „un asemenea comportament”, va vi efeminat sau, Doamne fereste, gay cand va fi adult. Jucariile nu au cum sa fie cauza a ceea ce esti. Ele pot eventual (dar nu neaparat) sa fie un semn. Ori atunci noi nu putem schimba nimic. Decat sa cream frustrari sau sa incercam sa crestem copii fericiti. Asta e singura alegere pe care o putem face.
Apropo de semne, comentariul tau mi-a amintit de o faza din copilaria mea. Intr-o zi au venit la noi acasa niste rude mai indepartate cu baietii lor, putin mai mici decat mine, eu fiind prin scoala generala. Si cat au stat la noi copiii aia n-au vrut sa faca altceva decat sa se joace cu papusile mele Barbie. Au fost complet fascinati de ele, sa le imbrace, sa le aranjeze, sa le pieptene. Mai ales unul dintre ei, cel mai mare. Cred ca cel mic mai mult il imita. Mie mi s-au parut foarte draguti, ne-am jucat foarte frumos, toate bune. Destul de recent (acum vreo 3-4 ani) ne-am intersectat cu ei la o nunta, am povestit si sunt aproape sigura ca baiatul cel mare e gay. Si mama a avut aceeasi parere, ca altfel credeam ca poate mi s-a parut. Nu ca ar fi vreo problema, nu avem nimic cu persoanele gay. Cred ca atractia lui pentru papusi la o varsta totusi maricica (peste 10 ani) putea fi un semn daca parintii ar fi fost atenti. M-am mai jucat in copilarie cu papusi si cu alti baieti, dar niciunul nu manifesta de fapt vreun interes real, mai mult acceptau pentru ca apoi sa ne jucam ce voiau ei.
Si eu m-am jucat si cu papusi si cu masini, am avut si mitraliera si pistol si nu sunt deloc un baietoi, din contra sunt cat de poate de feminina. Asa ca jucarille nu sunt un pericol din punctul asta de vedere. Firea copilului e acolo de cand se naste el si ea il face sa aleaga anumite jucarii, nu jucariile ii determina firea si preferintele.
Salut,
Ma bucura sa citesc despre atatia parinti care nu (mai) sunt blocati in stereotipii. Pentru ceilalti, le recomand sa foloseasca urmatoarea schema pentru a alege jucariile „potrivite” pentru fete/baieti!
http://www.huffingtonpost.com/2013/12/02/how-to-tell-if-a-toy-is-for-boys-or-girls_n_4372629.html
Am doi baieti. Initial nu m-am gandit neaparat la separarea jucariilor pe sexe, le-am cumparat mai mult lego, masinute, animale de plus, telefoane si chestii mobile cu butoane. Cand cel mare a intrat la cresa, a inceput sa fie interesat de carucioarele de papusi cu „bebelusi” inauntru si de bucataria de jucarie. Acum „gateste” de zor cu oale si recipiente de plastic, precum si la groapa de nisip. Inca n-a cerut papusa, dar i-as lua. Cu fetita vecinilor s-a jucat si cu papusa,
Ce m-a socat: copil imbracat in verde, sunt intrebata daca e fetita – nu, e baietel. Raspunsul: nu se poate! In verdeeeee??? Probabil verde e noul roz :))). Recunosc, chiar in roz nu l-am imbracat, ca nu gasesc nimic roz fara pietre, strasuri, inimioare, ceea ce nu-i chiar pe gustul lui, prefera masinile si pe Mickey Mouse.
Mie mi se pare un stereotip faptul că fetelor li se bagă în cap faptul că neapărat tebuie să le placă copiii mici şi bebeluşii (în copilărie şi în adolescenţă pentru mine asta a fost un chin, nu-mi plăceau copiii mici si trebuia să ma prefac ca să nu fiu considerată o ciudată)
Eu atat vreau sa stiu: daca faceti gauri in urechi la fata, pentru cercei, ii faceti si baiatului?
Nu vad ce legatura are asta cu genul jucariilor. In Romania se fac gauri la fetite cand sunt bebeluse, pentru ca asa se obisnuieste. In alte tari, daca fetitele vor sa aiba cercei, trebuie sa astepte pana la o anumita varsta, cand le dau voie parintii si merg cu ele sa le faca gauri. Presupun ca exista si baieti care vor gauri in urechi, si ramane tot la latitudinea parintilor cand si daca pot sa isi faca.
Eu nu i-as face nici fetitei – parere personala. Sa aleaga ea mai tarziu daca vrea sau nu. Asa a procedat si mama cu mine, fiind, la vremea respectiva, o super ciudata. Mai tarziu a mers cu mine sa imi fac gauri, ca asa am vrut eu.
Și cu ce te ajută dacă afli că eu nu am făcut găuri în urechi fetelor mele?
Diferențierea și identitatea sexuală nu ar trebui legate de jucării, căci despre asta era vorba.
Eu nu am facut nici fetei, mi s-au parut total inutile acum.
Fetita mea, avand frate mai mare, se joaca mult cu masini si utilaje de toate felurile, iar baiatul mai are grija si de papusi si bebelusi, gateste in oale rosii. Eu pana la acest articol nici nu mi-am pus problema ca nu ar fi in regula.
Locuiesc in elvetia si aici si baieti si fetitele au gauri. Adica multi dintre ei. Cand am venit prima data am fost intr-o tabara de copii clasele 2-6 si am ramas uimita ca aprox 40% dintre baieti aveau un cercelus. Mi s-a parut foarte interesant. Dupa o vreme am vazut ca portul lor popular contine si un cercel in ureche chiar destul de lungut. Asa ca acum ma gandesc de ce nu….
Cum sa nu aiba legatura cu genul jucariilor? Nu despre asta e vorba? De renuntarea la stereotip?
Ati vazut rea vointa in intrebarea mea, probabil, cand in realitate e pura curiozitate fata de un subiect care cuprinde si papusi-tractoare ori haine roz-albastre.
Nu e mare scofala sa iei fetei tractor si baiatului papusa. Sau sa ii imbraci in toate culorile curcubeului. Fiica mea are de toate, rochite roz, verzi, negre, mai ales pijamale albastre, baietesti, ca o prinde foarte bine culoarea; jucariile ei preferate sunt Penelopa de plus, tractorul si motocicleta („ca papa”). Eu astea deja nu le mai vad ca un asa mare challenge.
Gauritul urechilor pentru cercei este insa un gest mult mai evident; doream sa stiu daca sunteti pregatite in general sa puneti cercei baiatului vostru, in caz ca va cere. No bs, pls.
(Ca fapt divers: aici in Franta bijutierii nu accepta sa faca gauri la copii mai mici de 2ani, si chiar si atunci majoritatea cer un document de la medicul de familie, care face in acelasi timp si reteta pt anestezic local)
Nu putem renunta la stereotipuri in totalitate, pentru ca din punct de vedere social, toti oamenii trebuie sa se identifice ca fiind femei sau barbati, cu toate deosebirile si regulile de rigoare. Asta din cauza ca oamenilor le e foarte greu sa se raporteze la o persoana la care sexul/genul nu e evident. Cand cineva nu e imediat si usor identificabil ca fiind de gen masculin sau de gen feminin, ceilalti raman blocati si nu stiu cum sa interactioneze cu persoala respectiva, cum sa se raporteze la ea. Toate acestea sunt reguli impuse de societate, pe care incepem sa le invatam de cand suntem mici, dar nu ne nastem cu ele.
Eu am zis ca gauritul urechilor fetitelor care nu isi pot da acordul (am presupus ca e vorba de gauritul urechilor imediat dupa nastere) nu are legatura cu jucariile, pentru ca este ceva ce se face in Romania, in timp ce problema ridicata de genul jucariilor este oarecum internationala/globala. Culoarea „oficiala” a fetitelor e roz si a baieteilor e albastru. Jucaria default a fetitelor e papusica si a baieteilor e masinuta. Fetitele se joaca de-a casa , baietii bat mingea etc. Normal ca nu intotdeauna e asa, copiii se joaca cu toate jucariile pe care le au la indemana, dar eu credeam ca problema discutata este ca:
– NU e ok sa ii spui baietelului care plange ca plange ca o fetita sau ca el nu poate plimba un carucior de jucarie
– NU e ok sa ii spui fetitei ca nu are voie sa se joace cu unelte de jucarie, ca nu sunt pentru ea, ca ea trebuie sa fie o printesa.
Poate pentru unii e normal, sigur pentru altii inca nu e, oricum asta e parerea mea, nu am vazut nici o rea vointa in intrebarea initiala, poate mai avea nevoie de niste clarificari dar nu cred ca ce am raspuns a fost BS. In Romania ar fi privit foarte ciudat ca un bebe sa aiba cercei in ambele urechi si sa fie baietel, ar fi permanent confundat cu o fetita, dar daca mai creste si decide el ca vrea, de ce nu? Nu e ca si cand trebuie sa ii poarte pentru tot restul vietii.
MARMOTA,
Care ar fi motivele pentru care un baiat, ce locuiteste intr-o alta tara, unde nu functioneaza propaganda liberté, égalité, fraternité, homosexualité ar cere sa ii se puna cercei ce necesita gauri in lobul urechii?
Pai poate exact asta isi va dori, ca sa functioneze si in tara sa liberté, égalité etc. Sau trebuie sa le interzicem generatiilor viitoare sa schimbe ceva din starea actuala?
Poate cerința ta a fost percepută ca fiind condescendentă (nu rea voință) pentru că ai pus o întrebare fără nici o explicație sau experiență adiacentă.
Din pdv ul meu, cerceii sunt doar un obicei cultural, nu fac parte din stereotipurile de care vorbeam.
Prefer cultura aceasta a lipsei bijuteriilor la copii și bebeluși mai ales ba chiar interzicerea purtării lor la grădinițe din motive de siguranță (mai ales lănțișoare, brățări).
Daca utilizezi termenul condescendent asa cum il inteleg eu, – drept o falsa politete fata de un inferior pe scara social, cu o unda de batjocura sau infatuare – ei bine nu, nu mi-am permis o asemenea atitudine.
Am intrebat asa, mai frust, ca sa nu influentez raspunsul.
Cristian, mă adresasem Marmotei în răspunsul de mai sus.
Am fost sa-i cumparam haine bebelusei inainte de a se naste. Dupa ce la raionul de fete am gasit numai roz cu multe volonase, am trecut la ala de baieti. Pe cale de consecinta, in prima zi la maternitate eram felicitata pentru baietel. :)))
Apoi il trimitem pe tati sa ne ma ia doua pijamale. Vine acasa cu una bleu pe care scrie „I am a happy baby boy.” :)))
Cat despre jucarii, abia astept sa joc fotbal cu ploada.
Nu inteleg de ce incurajam stereotipurile, noi ca societate. Pana la urma care-i problema daca baietii se joaca si cu papusile? Nu ies homosexuali din atata, daca de asta le e teama unora.
Stereotipurile există oricum, chiar dacă noi ne-am preface că nu le încurajăm. Chiar și atunci când spunem cu simpatie despre o fată că ”e mai băiețoasă”, ne gândim la un fel de Xena: nu are miorlăitul și gesturile de pitzi, e mai sportivă, mai puțin aranjată, dar e totuși vizibil feminină. Când ajunge la vârsta adolescenței, din punctul de vedere al băieților e ”colega de școală cu care te duci la fotbal în parc și glumești porcos despre alte fete”, dar ei tot o văd ca pe o fată și își imaginează că ar pune-o cu ea în viitorul apropiat. Însă dacă fata și-ar pierde sau ascunde toate caracterele sexuale secundare, fără compromisuri, n-ar mai fi Xena și n-ar mai trezi atracție și simpatie. Ar fi considerată o pocitanie.
O hipstăreală foarte răspândită de la Loviluţie încoace e pretenţia că nu ţii seama de gender roles, că astea sunt fie pentru comunişti, fie pentru ţăranii fără carte veniți la oraș.
Dar e o mare diferenţă între ”a pretinde că nu ţii seama” de gender roles şi a crede că ele nu există. În al doilea caz poţi să capeţi multe vânătăi şi cucuie.
KATHY,
Nu este cumva un caz real acela in care un dement de medic psihiatru a recomandat părinților să ii facă operație de schimbare de sex băiețelului, doar ca să își testeze teoriile pe un cobai uman?
Și că in pofida acestei barbarii copilul se manifesta tot ca gen masculin, iar la un moment dat nu a mai suportat și s-a sinucis.
Cred ca cel mai important este sa ii lasam sa exploreze, se vor regasi la un moment dat. Nu mi se pare nimic aiurea daca si maturi unele femei au apucaturi barbatesti si unii barbati sunt efeminati. Prea multe prejudecati sunt in jurul nostru din pacate. Fetita mea este baietoasa, ii place mai mult sa stea cu baieteii decat cu fetitele, prefera masinutele, nu o atrag papusile si eu nu o imbrac aproape niciodata in roz, ba majoritatea pantalonilor ii cumpar de la baieti 🙂
Felicitari pentru articol!
Eu nu gasesc absolut nimic in neregula cu faptul ca o fetita sa se joace cu jucarii „de baieti” sau invers. In schimb, mi se pare total gresit sa : nu luam fetitei decat jucarii de baieti , sa nu ii dam niciodata fustite/rochite, sa o imbracam numai cu verde si albastru etc. Si asta numai pentru ca nu vrem sa facem parte din acel cliseu fetita=roz=papusa. Sau sa ii dam doar masinute pt ca noi cand eram mici nu ne jucam cu papusi ca eram mai baietoase. Hai sa obligam copilul sa fie cum am fost noi… Din pacate sunt foarte multi astfel de parinti care nu le ofera copiilor libertatea de a fi ei insisi.
Am o fetita de 5anisori. Pana acum un an, aveam in casa numai masinute, si unelte. Avand in vedere ca tati este mecanic, se juca numai cu masinute (repara si ea) si cu uneltele aferente. Culoarea ei preferata este albastru. Iar in paralel, se joaca cu tot ce inseamna jucarii de bucatarie. Nu am nici o papusa in casa, pentru ca…nu-i plac papusile. Isi plimba in caruciorul ei de bebelusi jucaria preferata: mickey mouse.
Asadar, sa-i lasam pe copii sa se joace cu jucarii de ambele feluri. Sa nu le ingradim acest lucru. Multumesc
Din fericire aici in Germania (cel putin la cresa lui fiu-miu si la locurile de joaca unde mergem) nu este nimic ciudat sa fie baiatul imbracat in roz si fetita in albastru. Iar toti se joaca cu ce jucarie le place. La al meu ii place sa plimbe carucioare, adora autobuzele si excavatoarele, ii place sa taie cu cutitul de jucarie legumele si toate cele etc. Ia papusile in brate si le pupa si le imbratiseaza si pe urma da cu ele de pamant. Apoi le ia iara la pupat si iara la atruncat. E dragoste cu nabadai…:))
Nu ma arunc de obicei intr-o discutie fara sa citesc toate comentariile (nu de alta, dar poate a zis cineva mai frumos ce ma apasa si pe mine). Dar in acest caz voi risca sa fiu redundanta, pentru ca ma apasa rau.
Ma uit cu drag si exasperare la tatal meu, la cei peste 60 de ani gloriosi ai lui, baiat crescut (ca sa nu zic indoctrinat) cu filosofia ca masculul trebuie sa fie tare, o roca de care sa se ancoreze o intreaga familie. Ma uit cum a inghitit atatea socuri la viata lui pe care nu a stiut sa le imparta cu nimeni, pentru ca nu asta fac rocile. Ma uit cum mai are un fir de ata pana sa explodeze, pentru ca nu stie sa verbalizeze tristete, vulnerabilitate. Nu imi doresc asta pentru viitorul meu fiu.
Ma uit la prietene care se definesc dupa masculul de bratul caruia sunt agatate la un anumit moment dat. Nu imi doresc asta pentru viitoarea mea fiica.
Ma uit la mandrul mascul care momentan imi ocupa tot sufletul, barbat crescut intr-o tara toleranta, unde casatoria a doua persoane de acelasi gen a fost legalizata acum multi ani. Si in ciuda faptului ca il iubesc si il privesc ca pe un miracol in fiecare zi, stiu ca viata lui s-ar termina in momentul in care ar avea un fiu gay. Si in ochii mei asta il face un pic mai slab, un pic mai putin miracol.
Nu stiu de ce suntem atat de presati sa ne punem etichete in frunte. Cred ca groaza de a-ti fi confundat fiul cu o fata se traduce prin ideea ca lumea te-ar judeca, ca ai facut tu probabil ceva gresit, altfel de ce nu e „cum trebuie sa fie”?
Stiu cazuri de oameni de multiple genuri, care s-au chinuit vreme multa cu identitatea proprie. In nici unul dintre cazuri acest chin nu a fost provocat de nesiguranta lor, ci de gandul ca „ce vor zice parintii/ prietenii/ oamenii pe strada”. Ani de tristete, uneori terapie cu socuri electrice (stiti povestile, nu?) Sper sincer ca nu asta vrem pentru copiii nostri.